Contestaţie la executare. Decizia nr. 1021/2013. Tribunalul HUNEDOARA
Comentarii |
|
Decizia nr. 1021/2013 pronunțată de Tribunalul HUNEDOARA la data de 06-12-2013 în dosarul nr. 4722/243/2012
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1021/R/2013
Ședința publică din data de 06 decembrie 2013
Instanța constituită din:
Președinte: - I. M. - judecător
- B. P. - judecător
- R. I. - vicepreședinte tribunal
- Ș. R. - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului civil formulat de către pârâtul M. H. – prin Primar - împotriva sentinței civile nr. 551/2013 pronunțată de Judecătoria H. în dosarul civil nr._ (judecător fond P. N.).
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns intimata-contestatoare B. V., asistată de avocat M. M., lipsind recurentul-intimat.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentanta intimatei-reclamante a învederat instanței că nu are alte cereri de formulat în cauză.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul cu privire la recurs.
Reprezentanta intimatei-reclamante a solicitat respingerea recursulu8i și menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței instanței de fond; cu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat și cheltuielile de transport, sens în care a depus la dosar bonuri de achiziționare a carburantului.
Detaliind, a arătat că în mod greșit recurentul-pârât a reținut că nu s-a făcut dovada achitării amenzii în cuantum de 250 lei, stabilită prin procesul-verbal de contravenție, emis de către RTF Călători B., aceasta făcând obiectul executării silite în dosarul execuțional 87/2011 al B.E.J. I. R., înființându-se poprire asupra pensiei pe care aceasta o încasează, iar creanța a fost achitată. Susținerea recurentului-pârât că sumele reprezentând amenzi se execută doar de către executorii fiscali proprii nu este corectă, executorul judecătoresc având competență în acest sens. De asemenea, amenda aplicată prin procesul-verbal nr._/06.11.2006 este prescrisă, dreptul de a cere executarea silită prescriindu-se în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept. Mai mult, somația emisă de către pârât la data de 26.11.2010, despre care acesta susține că întrerupe cursul prescripției, nu îndeplinește cerințele prev. de art.133 din OG 92/2003, aceasta nefiind comunicată cu scrisoare recomandată către reclamantă, iar aceasta nu a primit-o.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 551/2013 pronunțată de Judecătoria H. în dosarul civil nr._ s-a admis in parte cererea formulate de reclamanta BUTUROAGA V., domiciliata in H., ., ., judetul H., in contradictoriu cu paratul M. H., prin Primar, cu sediul in H., ., judetul H., si, in consecinta a fost obligat paratul sa radieze de pe rolul fiscal al reclamantei suma de 250 lei reprezentand amenda contraventionala aplicata prin procesul-verbal de contraventie nr._/06.11.2010 emis de SNCFR Calatori Brasov, suma de 307 lei reprezentand despagubiri stabilite prin procesul-verbal de contraventie nr._/06.11.2010 emis de SNCFR Calatori Brasov, suma de 140 lei reprezentand amenda contraventionala aplicata prin procesul-verbal de contraventie nr._/06.05.2006 emis de SNCFR Calatori Brasov si suma de 140 lei reprezentand amenda contraventionala aplicata prin procesul-verbal de contraventie nr._/06.05.2006 emis de SNCFR Calatori Bucuresti.
S-a respins in rest cererea.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 07.06.2012, reclamantei i-a fost eliberat de catre Primaria municipiului H. - Directia economica certificatul de atestare fiscala nr._, in care se mentioneaza ca reclamanta figureaza in evidentele compartimentului fiscal cu urmatoarele creante bugetare de plata catre bugetul local: suma de 250 lei, reprezentand amenda stabilita prin procesul-verbal de contraventie nr._/06.11.2010 emis de SNCFR Calatori Brasov; suma de 307 lei, reprezentand despagubiri stabilite prin procesul-verbal de contraventie nr._/06.11.2010 emis de SNCFR Calatori Brasov; suma de 82 lei, reprezentand despagubiri stabilite prin procesul-verbal de contraventie nr._/06.05.2006 emis de SNCFR Calatori Brasov, suma de 58 lei, reprezentand despagubiri stabilite prin procesul-verbal de contraventie nr._/06.05.2006 emis de SNCFR Calatori Bucuresti, suma de 140 lei, reprezentand amenda stabilita prin procesul-verbal de contraventie nr._/06.05.2006 emis de SNCFR Calatori Brasov, suma de 140 lei, reprezentand amenda stabilita prin procesul-verbal de contraventie nr._/06.05.2006 emis de SNCFR Calatori Bucuresti.
SNTFC CFR CALATORI SA –Regionala de Transport Feroviar Timisoara a formulat impotriva reclamantei cerere de executare silita (dosar executional nr. 87/2011- executor judecatoresc I. R.), in temeiul titlului executoriu proces-verbal de contraventie nr._/06.11.2010, fiind infiintata poprire asupra veniturilor din pensie obtinute de reclamanta (f.39).
Instanța de fond a reținut că în cadrul acestui dosar executional, a fost achitata, prin poprire, atat suma de 306,80 lei, reprezentand despagubiri, cat si amenda de 250 lei, ambele stabilite prin procesul-verbal de contraventie nr._/06.11.2010 (f. 47-50), asa incat nu se mai justifica mentinerea acestor obligatii de plata, de vreme ce au fost stinse prin executare silita.
Prima instanță a apreciat că pentru suma de 140 lei, reprezentand amenda stabilita prin procesul-verbal de contraventie nr._/06.05.2006 emis de SNCFR Calatori Brasov si pentru suma de 140 lei, reprezentand amenda stabilita prin procesul-verbal de contraventie nr._/06.05.2006 emis de SNCFR Calatori Bucuresti, dreptul de a cere executarea silita s-a prescris, neexitand nicio dovada in sensul intreruperii termenului de prescriptie.
Insa pentru pentru suma de 82 lei, reprezentand despagubiri stabilite prin procesul-verbal de contraventie nr._/06.05.2006 emis de SNCFR Calatori Brasov si pentru suma de 58 lei, reprezentand despagubiri stabilite prin procesul-verbal de contraventie nr._/06.05.2006 emis de SNCFR Calatori Bucuresti, cursul prescriptiei a fost intrerupt, prin emiterea somatiei nr._/26.11.2010 si comunicarea acesteia reclamantei la data de 03.12.2010 (f.17-18).
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimatul în contestație M. H., prin care a solicitat modificarea sentinței, în sensul menținerii actelor de executare cu privire la suma de 250 lei.
În motivare, recurentul a arătat că instanța de fond în mod eronat a reținut că B. V. a achitat contravaloarea amenzii în valoare de 250 lei stabilită prin procesul verbal nr._/06.11.2010 prin poprire la Casa de Pensii. Din documentele de la dosar rezultă că aceasta a fost executată silit doar pentru despăgubirile civile plus cheltuielile de executare, iar pentru creanțele fiscale competența aparține executorilor fiscali.
În drept, a invocat art. 299 și urm. C. proc. civ.
Contestatoarea B. V. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului. În motivare a arătat că în mod greșit a susținut recurentul că nu s-a făcut dovada achitării amenzii în cuantum de 250 lei. Întrucât în lista debitelor față de bugetul local sunt înscrise și despăgubirile civile datorate regiei de transport feroviar, executarea silită a acestor sume (amendă + despăgubiri) putea fi făcută de oricare dintre creditori.
A mai susținut că nu poate fi reținută motivarea că amenzile contravenționale nu se execută de executorii judecătorești, ci doar de executorii fiscali.
De asemenea, a invocat faptul că sumele cuprinse în procesul verbal de amendă nr._/26.11.2006 sunt prescrise. Somația nr._/3495/26.11.2010 nu a întrerupt prescripția întrucât nu a fost comunicată cu scrisoare recomandată.
În drept nu au fost invocate dispoziții legale.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, precum și sub toate aspectele, conform prevederilor art. 3041 C proc. civ., tribunalul apreciază că recursul este fondat pentru considerentele următoare:
Instanța de fond în mod greșit a reținut că în dosarul executional nr. 87/2011 - executor judecatoresc I. R., a fost achitata, prin poprire amenda de 250 lei stabilită prin procesul-verbal de contraventie nr._/06.11.2010.
Din adresa de înființare a popririi aflată la fila 40 – dosar fond rezultă că poprirea a fost înființată pentru suma de 306,80 lei, reprezentand despagubiri, la care s-au adăugat cheltuieli de executare în cuantum de 183,9 lei, iar nu și pentru amendă (caz în care sunt competente organele fiscale).
Prin adresa de la fila 21 B. I. R. a precizat că suma reținută în dosarul executional nr. 87/2011 a fost de 490,7 lei, iar nu mai mare cu 150 lei (așa cum ar rezulta din ordinele de plată), întrucât unul dintre ordinele de plată nu a fost virat.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 3 C. proc. civ. va admite ca fondat recursul civil declarat de către pârâtul M. H. prin Primar împotriva sentinței civile nr. 551/2013 pronunțată de Judecătoria H., județul H., pe care o va modifica parțial în sensul înlăturării din cuprinsul acesteia dispoziția privind obligarea pârâtului să radieze de pe rolul fiscal al reclamantei B. V. suma de 250 lei reprezentând amendă contravențională, menținând în rest sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite ca fondat recursul civil declarat de către pârâtul M. H. prin Primar împotriva sentinței civile nr. 551/2013 pronunțată de Judecătoria H., județul H., pe care o modifică parțial în sensul că înlătură din cuprinsul acesteia dispoziția privind obligarea pârâtului să radieze de pe rolul fiscal al reclamantei B. V. suma de 250 lei reprezentând amendă contravențională.
Menține în rest sentința atacată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.12.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
I. M. B. P. R. I.
GREFIER,
Ș. R.
BP/ȘR
- 2 ex./28.02.2014
Jud. fond P. N.
← Fond funciar. Decizia nr. 773/2013. Tribunalul HUNEDOARA | Contestaţie la executare. Decizia nr. 539/2013. Tribunalul... → |
---|