Evacuare. Decizia nr. 130/2013. Tribunalul HUNEDOARA

Decizia nr. 130/2013 pronunțată de Tribunalul HUNEDOARA la data de 07-06-2013 în dosarul nr. 262/272/2013

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 130/A/2013

Ședința publică din data de 07 iunie 2013

Instanța constituită din:

Președinte: I. M. - judecător

R. I. - vicepreședinte Tribunal

J. A. A. - grefier

Pe rol fiind soluționarea apelului civil formulat de către pârâtul C. M. G. împotriva sentinței civile nr. 84/CC/12.03.2013 pronunțată de Judecătoria Orăștie (judecător N. I.), în dosarul civil nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul-pârât C. M. G., personal și asistat de avocat M. I. V., cu împuternicire avocațială nr._ din 15.03.2013, depusă la dosar (fila 5), și pentru intimata-reclamantă Ș. D., avocat B. C., cu împuternicire avocațială nr._, pe care o depune la dosar (fila 31).

Procedura de citare deși inițial nelegal îndeplinită, întrucât nu au fost respectate dispozițiile art. 163 din Noul Cod de procedură civilă, viciul de procedură a fost acoperit prin prezentarea părților în instanță, personal și, respectiv, prin avocat, conform dispozițiilor art. 219 din Noul Cod de procedură civilă.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că:

- cauza se află la primul termen de judecată, că urmare verificărilor efectuate în sistemul Ecris, conform dispozițiilor art. 103 alin. 11 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, a rezultat că nu există alte dosare formate ca urmare a unei cereri formulate de aceleași persoane, împotriva acelorași persoane și având același obiect;

- apelul a fost motivat și timbrat cu 5 lei taxă judiciară de timbru (fila 10) și 0,50 lei timbru judiciar (fila 13 – verso);

- s-a formulat întâmpinare în cauză, care a fost comunicată apelantului-pârât, iar acesta a depus răspuns la întâmpinare, în două exemplare, însoțit de înscrisuri doveditoare, în două exemplare.

Apelantul-pârât, prin avocat M. I. V., și reprezentanta convențională a intimatului-reclamant, avocat B. C., având pe rând cuvântul, arată că nu au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul în susținerea apelului.

Apelantul-pârât, prin avocat M. I. V., solicită admiterea apelului și anularea sentinței atacate, iar în rejudecare, respingerea acțiunii reclamantei. Arată că hotărârea primei instanțe s-a pronunțat la data de 12.03.2013, iar citația a fost comunicată la data de 11.03.2013, respectiv cu o zi înainte de pronunțarea sentinței. Apreciază că, chiar dacă procesul s-a judecat pe Noul Cod de procedură civilă, citația trebuia comunicată într-un termen rezonabil pentru pregătirea apărării. Mai arată că la data de 11.03.2013, a depus la dosarul cauzei o cerere prin care a solicitat acordarea unui termen pentru angajarea unui apărător, care a fost respinsă în mod nejustificat, astfel încât a fost lipsit de dreptul la apărare. Susține că nu i-au fost comunicate și înscrisurile despre care se face vorbire în acțiune. Învederează că a adus îmbunătățiri apartamentului, motiv pentru care s-a instituit un drept de retenție. Solicită admiterea apelului și casarea sentinței atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare. Cu cheltuieli de judecată, sens în care depune la dosarul cauzei chitanța nr. 7/05.06.2013, reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 600 lei (fila 32).

Reprezentanta convențională a intimatei-reclamante, avocat B. C., solicită respingerea apelului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală. Susține că procedura se judecă de urgență, întâmpinarea nu este obligatorie, iar amânarea pentru lipsă de apărare poate fi acordată pentru motive temeinic justificate. Mai susține că au depus odată cu cererea de chemare în judecată și înscrisuri, respectiv extrasul de carte funciară, plângerea depusă la Poliția Municipiului Orăștie și certificatul medico-legal. Apreciază că instanța de fond a avut în vedere toate împrejurările cauzei. Cu cheltuieli de judecată, sens în care depune la dosarul cauzei chitanța nr. 236 din 03.06.2013, reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 500 lei (fila 33). Apreciază că există alte pârghii legale prin care apelantul-pârât poate fi despăgubit.

Instanța comunică apelantului-pârât, prin avocat, un exemplar al răspunsului la întâmpinare.

Apelantul-pârât, personal, la interpelarea instanței, susține că nu a lovit-o pe reclamantă.

TRIBUNALUL,

Asupra apelului de față, constată:

Prin sentința civilă nr.84/CC/2013 Judecătoria Orăștie a admis acțiunea reclamantei Ș. D. și în consecință a dispus evacuarea pârâtului C. M. din imobilul proprietatea acesteia, situat în Orăștie, ., . CF_-C1-U8 Orăștie.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere că reclamanta și-a probat calitatea de proprietar exclusiv al imobilului respectiv, că l-a notificat pe pârât în condițiile art.1038-1040 cod civil, astfel că, întrucât în care pârâtul nu a dovedit vreun drept locativ propriu sunt îndeplinite condițiile art.535 din Noul Cod Civil, reclamanta fiind îndreptățită să exercite în mod exclusiv atributele proprietarii asupra bunului respectiv.

Împotriva sentinței pârâtul a declarat apel, în termen, legal, solicitând anularea acesteia iar în rejudecare, a solicitat respingerea cererea reclamantei.

A solicitat cheltuieli de judecată.

A susținut că citația pentru judecarea cauzei i-a fost înaintată în ziua anterioară procesului în care instanța de fond a pronunțat hotărârea atacată, deși a solicitat un termen de judecată pentru a-și angaja apărător, cerere ce în mod nejustificat i-a fost respinsă.

A susținut că, deși procesul s-a judecat în procedura prevăzută de art.1038-1040 cod civil, se impunea ca citația să-i fie comunicată într-un termen rezonabil pentru a-și putea pregăti apărarea și mai mult, odată cu aceasta i-a fost comunicată doar acțiunea de evacuare, nu și înscrisurile doveditoare, contrar dispozițiilor Codului de procedură civilă.

A arătat că a adus îmbunătățiri la imobilul din care reclamanta a solicitat evacuarea sa.

în drept s-au invocat disp.art.480 cod procedură civilă.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor și motivelor invocate, acest tribunal apreciază recursul nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele ce succed:

Urmare a cererii de evacuare formulată de reclamantă însoțită de acte cer dovedesc calitatea acesteia de proprietar exclusiv asupra imobilului din Orăștie, . CF_ C1-U8 nr.top 2942/7/v (apartament) precum și dovezi a actelor agresiune comise de pârât asupra acesteia, instanța de fond - în procedura specială reglementată prin art. 1039 -1044 din noul Cod procedură civilă a admis acțiunea și a dispus evacuarea pârâtului, reținând totodată, că acesta a fost notificat de către reclamantă și primită de către pârât.

În aceste împrejurări, nu poate fi primit argumentul potrivit căruia, pârâtul nu a avut răgazul necesar pregătirii apărării, fiind surprins de soluția instanței de fond, când nici în această fază a procesul civil nu a prezentat probe în apărarea sa, ci doar argumente ce tind la tergiversarea procesului și, care, nu au relevanță în cauza privind evacuarea sa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de către pârâtul C. M. – G. împotriva sentinței civile nr. 84/CC/2013 pronunțată de Judecătoria Orăștie, județul Hunedoara.

Obligă pe apelantul C. M. – G. la plata sumei de 500 lei – cheltuieli de judecată în apel către intimata Ș. D..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 07.06.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

I. M. R. I.

GREFIER,

J. A. A. – concediu de odihnă

Grefire,

T. A. A.

IM/TA/4ex.

13.08.2013

Jud.fond N. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evacuare. Decizia nr. 130/2013. Tribunalul HUNEDOARA