Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 298/2013. Tribunalul HUNEDOARA

Decizia nr. 298/2013 pronunțată de Tribunalul HUNEDOARA la data de 06-12-2013 în dosarul nr. 7792/221/2013

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 298/A/2013

Ședința publică din data de 06 decembrie 2013

Instanța constituită din:

Președinte: - R. I. - vicepreședinte tribunal

- I. M. - judecător

- Ș. R. - grefier

Pe rol fiind judecarea apelului civil introdus de către creditoarea B. C. INTESA SANPAOLO ROMÂNIA SA A. – prin SUCURSALA D. împotriva Încheierii civile nr. 3590/2013 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul civil nr._ (judecător fond P. A. C.).

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța, constatând cauza în stare de judecată, a reținut-o în pronunțare.

TRIBUNALUL,

Asupra apelului de față, constată:

Prin Încheierea civilă nr. 3590/2013 pronunțată de Judecătoria D. a respins ca neîntemeiată, cererea formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc B. E., - în dosar execuțional 141/2013 -, având ca obiect încuviințarea executării silite a Biletului la ordin ._ împotriva debitorului avalist S. A., cetățean italian, la cererea creditorului B. C. Intesa Sanpaolo Romania SA-A., Sucursala D..

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 622 alin. 2 Cod procedură civilă: în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă prin lege specială nu se prevede altfel. Totodată, potrivit art. 640 Cod procedură civilă: cambia, biletul la ordin și cecul precum și alte titluri de credit constituie titluri executorii, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute în legea specială.

Astfel cum prevăd disp. art. 662 alin. 1 Cod procedură civilă: executarea silită nu se poate face decât dacă creanța este certă, lichidă și exigibilă iar potrivit alin. 3 al aceluiași articol, creanța este lichidă, atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele ce permit stabilirea lui. Astfel cum se poate observa, biletul la ordin a cărui executare silită se solicită a fi încuviințată a fost emis ca reprezentând o garanție pentru creditul, dobânzile și spezele aferente contractului nr. 224/18.07.2008 și actului adițional nr. 1/26.02.2009, fără ca aceste înscrisuri să fie atașate cererii de față. Este adevărat, fiind introdus la plată la data de 26 ianuarie 2012, biletul la ordin a fost refuzat însă, în lipsa vreunei mențiuni exprese în acest sens, instanța se află în imposibilitatea de a stabili modul de calcul al creanței pretinse de creditor cu titlu de credit restant în cuantum de 1.762.780,84 Euro, acestuia din urmă revenindu-i obligația de a face proba caracterului cert și lichid al creanței pretinse, respectiv modul de determinare al acesteia prin raportare la elementele conținute în titlul executoriu. Totodată, instanța reține și faptul că în ceea ce privește penalitățile solicitate în cuantum de 563.248,30 Euro, creditorul nu a oferit dovezi în ceea ce privește modul de calcul al acestora, respectiv intervalul de timp concret pentru care acestea sunt datorate, câtă vreme și în acest caz caracterul lichid al acestei creanțe trebuie să poată fi determinat prin raportare la elementele conținute în titlul executoriu solicitat a fi încuviințat spre executare. Ori, în lipsa contractului de credit și a actului adițional pentru a căror garantare a fost emis biletul la ordin ._ din data de 26.02.2009, instanța se află în imposibilitatea de a verifica atât existența cât și cuantumul debitului principal reprezentat de creditul restant în sumă de 1.762.780,84 Euro cât și a dobânzilor restante, mai ales în ceea ce privește cuantumul acestora.

Instanța mai reține ca nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 632 alin. 1 Cod procedură civilă, neexistând un titlu executoriu cu privire la suma solicitată de creditor în cuantum de 2.986,93 lei cu titlu de speze, extras CF, câtă vreme lipsește încheierea prin care sunt stabilite cheltuielile de executare, încheiere prevăzută de disp. art. 669 alin. 4 și 6 Cod procedură civilă.

Împotriva hotărârii, creditoarea a declarat apel, în termen legal, solicitând schimbarea ei în tot, în sensul admiterii cererii de încuviințare a executării silite a titlului executoriu – bilet la ordin în valoare de 1.800.000 euro, emis de către debitorul S. A. la data de 26.02.2009, fără protest.

În esență, în motivarea cererii de apel, creditoarea a susținut că hotărârea este neîntemeiată, întrucât, potrivit disp. art. 662 și 640 Cod procedură civilă, creanța cuprinsă în titlu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a fi pusă în executare silită, iar biletul la ordin fiind titlu de credit, deci constituie titlu executoriu.

În ce privește cuantumul creanței, a arătat că prin cererea de executare silită adresată instanței de fond, a defalcat și a arătat compunerea ei, respectiv 1.762.682,84 euro, reprezentând credit restant conform contractului de credit nr. 224/2008 încheiat cu . suma de 563.248, 39 euro, reprezentând dobânda restantă calculată până la data de 07.10.2013, inclusiv, la care se adaugă dobânda zilnică de 5, 65% pe an și care se calculează până la rambursare integrală a creditorului, precum și speze taxe CF, în sumă de 2.986, 93 lei și că instanța de fond, în condițiile art. 22 alin.2 Cod procedură civilă avea posibilitatea de a solicita executorului judecătoresc să depună contractul de credit, adiționalele la acestea, plus alte înscrisuri pe care le considera determinante.

În drept, s-au invocat disp,. art. 22 și art. 662 și urm. Cod procedură civilă.

Examinând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, acest tribunal apreciază apelul nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele motive:

În mod corect, instanța de fond a constatat incidente soluționării cauzei prevederile art. 662 N.C.pr.civ. care impun condiționala creanței certe, lichide și exigibile, precum și faptul că titlul executoriu invocat – bilet la ordin la vedere, fără protest - constituie garanția unui contract de credit cu adiționalul său, executat în parte, astfel că creditoarea tinde la executarea silită a unei restanțe, la care pretinde și penalități.

Raportat la aceasta, în mod corect instanța de fond, în lipsa prezentării modului de calcul a debitului restant și a dobânzilor restante, calculate până la 07.10.2013 inclusiv, a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 631 alin.1 Cod procedură civilă și, în temeiul art. 665, a respins cererea executorului judecătoresc pentru încuviințarea executării silite a respectivului titlu de credit, reprezentat prin biletul la ordin WBAN_ din data de 26.02.2009.

Pe de altă parte, este de menționat că exigențele art. 640 N.C.pr.civ. impun ca un atare titlu de credit poate conta titlu executor, dacă îndeplinește condițiile prevăzute de lege.

Ori, art. 37 coroborat cu art. 106 din Legea nr. 58/1934 prevede că un atare titlu de credit – bilet la ordin/ cambie este plătibil la prezentare și trebuie prezentat spre plată în termen de un an de la data emiterii, trăgătorul putând reduce sau prelungi expres acest termen.

Or, în cauză se constată că termenul de un an, impus de textul de lege menționat, este depășit, în condițiile în care biletul al ordin în cauză a fost emis la data de 26.02.2009, fără să existe mențiuni exprese cu privire la prelungirea lui.

Raportat la cele ce preced, se apreciază hotărârea atacată ca legală și temeinică, urmând a fi menținută ca atare, prin consecința respingerii apelului creditoarei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de către creditoarea B. C. INTESA SANPAOLO ROMÂNIA SA A. - prin Sucursala D. împotriva încheierii civile nr. 3590/2013 pronunțată de Judecătoria D., județul Hunedoara.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 06.12.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

R. I. I. M.

GREFIER,

Ș. R.

IM/ȘR/4 ex.

Jud. fond P. A. C.

03.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 298/2013. Tribunalul HUNEDOARA