Pretenţii. Sentința nr. 266/2013. Tribunalul HUNEDOARA

Sentința nr. 266/2013 pronunțată de Tribunalul HUNEDOARA la data de 16-10-2013 în dosarul nr. 4554/97/2012

SECTIA I CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 266/2013 DOSAR NR_

Ședința publică din data de 16 octombrie 2013

PREȘEDINTE: I. M. - judecător

I. A. M. – grefier

Pe rol fiind judecarea cauzei civile introdusă de reclamantul D. D. împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat av. S. A. în substituirea av. F. O. pentru reclamant, lipsă fiind pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei.

Instanța, raportat la valoarea obiectului cererii, a invocat, din oficiu, excepția de necompetență materială a Tribunalului Hunedoara.

Reprezentanta reclamantului a solicitat instanței respingerea excepției de necompetență materială a Tribunalului Hunedoara

Instanța a constatat cauza în stare de judecată și a reținut-o în pronunțare pe excepția de necompetență materială a Tribunalului Hunedoara.

TRIBUNALUL,

Asupra cauzei civile de față;

Prin cererea înregistrată la această instanță la nr._ din 01.06.2012, reclamantul D. D. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 20.000 euro, reprezentând daune morale pentru prejudiciul cauzat prin încălcarea disp. art. 2 din CEDO

În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esență, că în calitate de proprietar al autoturismului marca AUDI cu numărul de înmatriculare_, care, la data de 23.06.2008, a fost distrus în întregime, prin incendiere, de către persoane necunoscute, a sesizat organele de poliție pentru efectuare de cercetări și stabilirea autorilor faptei penale, fiind constituit dosarul nr. 1820/P/2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria D..

Că din anul 2008, ancheta penală a fost tergiversată din culpa organelor de cercetare penală, care au ținut în nelucrare dosarul respectiv, împiedicându-l prin aceasta la recuperarea prejudiciului cauzat, prin fapta penală de distrugere, fiindu-i comunicat la 07.05.2010, că dosarul respectiv a fost trecut în evidența pasivă.

În drept s-au invocat prevederile art. 2 din CEDO, art. 11 alin. 1 și art. 20 din Constituția României și art. 998-999 cod civil (f. 3).

Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii pe excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fond ca neîntemeiată. De asemenea, a formulat cerere de chemare în garanție împotriva Parchetului de pe lângă Judecătoria D., în condițiile . procedură civilă, precum și a Decretului nr. 31/1954.

Din examinarea actelor dosarului, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 158 Cod procedură civilă, instanța de judecată este obligată să verifice competența de soluționare a cererii sau acțiunii care este adusă înaintea sa și să stabilească, ea însăși, instanța competentă.

Potrivit art. 1 Cod procedură civilă, legiuitorul a stabilit competența generală de soluționare a cererilor și acțiunilor în favoarea judecătoriei, cu excepția celor date, prin lege, altor instanțe.

Prin art. 2, din același cod, legiuitorul a reglementat competența materială a tribunalelor, stabilind la alin. 1 lit. b, cauzele și procesele pe care le judecă acesta, ca primă instanță.

Așa fiind și văzând că valoarea obiectului cererii reclamantului este de sub 500.000 lei ( RON ) – în condițiile în care suma de 20.000 euro, este echivalentă sumei de cca.88.800 lei, la paritatea de 1 euro = 4,44 lei, azi, data de 16 octombrie 2013 -, în temeiul art. 157-158 Cod proc.civ coroborat cu art. 137 din același cod, instanța constatând că este necompetentă să soluționeze cauza, că această necompetență constituie o excepție de procedură peremtorie și de preeminență, va dispune declinarea competenței sale în favoarea Judecătorie D..

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DISPUNE :

Declină competența de soluționare a cererii formulată de reclamantul D. D., cu domiciliul procesual ales la sediul Cabinetului Individual de Avocat av. F. O., din D., Aleea Magnoliei, ., jud. Hunedoara împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5, în favoarea Judecătoriei D..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 16 octombrie 2013.

P.

I. MarinelaGREFIER

I. A. M.

IM/IAM-2 ex.

07.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 266/2013. Tribunalul HUNEDOARA