Pretenţii. Decizia nr. 769/2013. Tribunalul HUNEDOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 769/2013 pronunțată de Tribunalul HUNEDOARA la data de 03-10-2013 în dosarul nr. 5147/243/2011
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 769/R/2013 DOSAR NR._
Ședința publică din data de 03.10.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: N. C. A. - Judecător
C. M. A. - Președinte secția I civilă
V. A. E. - Judecător
V. E. A. - Grefier
Pe rol se află judecarea recursului civil formulat de către reclamantul D. P., împotriva sentinței civile nr. 678/2013 pronunțată de Judecătoria D. (judecător fond – M. A. H. ) .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurentul reclamant av S. R., pentru intimatul pârât a răspuns av M. I., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care.
Reprezentantul recurentului reclamant a solicitat luarea unui interogatoriu, întrucât apare un înscris și pentru a se clarifica .
Reprezentanții părților au arătat că nu mai au de formulat alte cereri.
Instanța nemaifiind alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta recurentului reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea cu trimitere pentru administrarea de probe, respectiv interogatoriu, cu cheltuieli de judecată în situația rejudecării.
Reprezentanta intimatului pârât a solicitat respingerea recursului ca nefundat, menținerea sentinței atacate, cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr 678/2013, pronunțată de Judecătoria D., în dosarul nr._, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulata de reclamantul D. P., în contradictoriu cu pârâtul B. F. O..,cu obligarea
2
reclamantului sa plătească în favoarea paratului suma de 600 lei reprezentând cheltuieli de judecata.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că:
Reclamantul solicita obligarea paratului la plata sumei de 9.366 lei reprezentând contravaloarea impozitului datorat pentru autoturismul marca Renault 25, pretins a fi vândut paratului prin contractul de vanzare-cumparare din data de 25.05.2000.
Potrivit prevederilor art.969 cod civil „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”.
Instanta a retinut din continutul contractului de vanzare-cumparare evocat de reclamant si depus la dosarul cauzei (f.6) ca data incheierii acestuia este 25.05.2000, insa, deopotriva se regaseste la rubrica cumparator numitul B. F. O., ca fiind identificat cu act de identitate . nr._. Raportand cele retinute mai sus la actul de identitate al paratului depus la fila 29 dosar, se constata . ca fiind HD_, cu valabilitate incepand din data de 04.06.2004, deci la un moment ulterior decat cel al datării contractului de vanzare-cumparare evocat de reclamant in sustinerea pretentiilor sale. De asemenea s-a mai remarcat in ceea ce priveste pretul de vanzare inserat in acelasi Contract, ca fiind in cuantum de 1.000 lei in conditiile in care denominarea a intervenit doar in data de 01 iulie 2005, iar salariul mediu in luna martie a anului 2000, a fost 2.488.562 lei vechi. Asadar, este evident ca la nivelul anului 2000, un pret de 1.000 lei pentru un autovehicul chiar si folosit este mai mult decat derizoriu.
Potrivit declaratiei martorului A. C. A., paratul a vrut sa cumpere un autoturism Renault de la un domn D., pe care l-a si luat cateva zile sa-l probeze, dar nu a fost multumit intrucat avea defectiuni iar piesele erau scumpe, restituind masina.
Martorul C. D., incuviintat la solicitarea reclamantului, arata nu l-a vazut pe parat folosind masina, iar din relatarile reclamantului, . cu acesta prin anii 1996-1997, reclamantul i-ar fi vandut paratului o masina Renault 25, culoare argintie, iar paratul ar fi vandut-o mai departe unui tert.
Analizând probele administrate in cauza instanta a constatat că nu există dovada neechivoca a incheierii contractului de vanzare-cumparare.
Pe de alta parte, s-a retinut si imprejurarea ca reclamantul nu face dovada existentei faptei culpabile a paratului care ar fi determinat stabilirea in sarcina reclamantului a sumei de 9.366 lei cu titlu de impozit datorat pentru autovehiculul respectiv. Aceasta deoarece, reclamantul insusi avea caderea legala de a solicita radierea de pe numele său, din evidentele fiscale, a vehiculului respectiv, iar nicidecum cumparatorului, reclamantul având o atare posibilitate in calitate de cumparator si dealtfel avand si interesul de a efectua atare demersuri. Lipsa de diligenta a reclamantului este cea care a determinat mentinerea in sarcina sa a obligatiei de plata a impozitului, iar neglijenta reclamantului nu poate fi retinuta ca si fapta culpabila a paratului, si implicit imputata acestuia.
Prin urmare, raportat la prevederile art.1169 Cod civil, instanța a constatat că pretențiile reclamantului apar ca fiind neîntemeiate și nedovedite, urmând a fi respinsa cererea, ca neîntemeiata.
In temeiul prevederilor art. 274 cod procedura civila a obligat reclamantul sa plătească în favoarea pârâtului cheltuieli de judecata în suma de 600 lei, reprezentând onorariul avocațial.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul D. P. prin
3
care a solicitarea casarea cu trimitere spre rejudecare în vedere administrării de probe - interogatoriul pârâtului, prezentarea unui înscris – convenție - prin care pârâtul recunoaște încheierea contractului de vânzare cumpărare, încuviințarea probei testimoniale – prezentarea unui martor ce a participat în anul 2004 la înțelegerea părților.
În motivare, recurentul – reclamant a arătat că deși a predat autoturismul către pârât în anul 2000, convenția scrisă au redactat-o în anul 2004; a mai învederat că, separat, au mai încheiat o convenție prin care pârâtul recunoaște că a primit autoturismul și că acceptă să achite impozitul până la radierea autoturismului.
Cererea de recurs nu a fost motivată în drept.
Pârâtul B. F. O. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței; cu cheltuieli de judecată.
În motivare, intimatul –pârât a arătat că nu se impune suplimentarea probațiunii, prima instanță pronunțându-se în mod temeinic asupra tezelor probatorii solicitate.
În ceea ce privește convenția de care se prevalează reclamantul, încheiată în data de 10.04.2004, reprezintă un fals, întocmit pro causa, în condițiile în care datele sale de identitate menționate în cuprinsul acesteia sunt de pe o altă carte de identitate eliberate abia două luni mai târziu, respectiv în data de 04.06.2004. O altă neconcordanță o reprezintă, chiar și în ipoteza încheierii contractului în anul 2004, prețul autoturismului de 1000 lei, deși denominarea a intervenit abia în anul 2005.
A mai învederat că un alt aspect care nu concordă este semnătura sa atât de pe contractul de vânzare cumpărare cât și de pe declarația depusă, semnătură care nu îi aparține.
În drept, au fost invocate prevederile art 115 C pr civilă.
Cerea de recurs a fost legal timbrată cu suma de 511 lei, taxă judiciară de timbru (f.16) și 2,5 lei timbru judiciar.
Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, conform prevederilor art 3041 C pr civilă, raportat la probele administrate, Tribunalul reține următoarele:
În fața primei instanțe, probațiunea a fost legal și temeinic încuviințată, astfel că nemulțumirea, sub acest aspect invocată prin cererea de recurs, este neîntemeiată.
Astfel, instanța de fond a respins cererea de încuviințare a interogatoriului pârâtului, pe motiv că acesta și-a exprimat poziția prin întâmpinarea depusă, aspect justificat.
De asemenea, a încuviințat proba testimonială pentru ambele părți, limitând numărul martorilor încuviințați la câte unul, pentru fiecare parte, respectând astfel, dreptul la apărare și principiul egalității armelor, principii ce guvernează actul de justiție.
În ceea ce privește înscrisul nou, invocat prin cererea de recurs și depus și în fața primei instanțe după rămânerea cauzei în pronunțare –„declarația” încheiată în data de 16.04.2004-, instanța nu îi poate acorda natura juridică pretinsă de reclamantul recurent.
Astfel, prin acest înscris, recurentul reclamant învederează faptul că intimatul –pârât B. F. O. a cumpărat de la D. P. autoturismul Renault 25, cu număr de înmatriculare_, în anul 2000, fiind de acord a-i fi trecute datele de pe cartea de identitate în formulare de vânzare cumpărare pe care l-au
4
completat și semnat în data de 25.05.2000,dar în realitate l-au încheiat în data de 16.04.2004. De asemenea, prin aceeași Declarație, s-a obligat a achita la Primărie impozitul pentru autoturism, începând cu anul 2000 și până la radiere.
Însă acest înscris nu poate fi reținut de instanță ca exprimând voința pârâtului în raportul obligațional cu reclamantul, atâta timp cât semnătura pârâtului de pe acest act (f.4 dosar recurs) nu concordă cu semnătura acestuia de pe contractul de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit (f.6 dosar fond).
De asemenea, așa cum a reținut și prima instanță, pârâtul este identificat cu niște date de pe cartea de identitate, eliberată ulterior întocmirii contractului de vânzare –cumpărare; totodată autoturismul nu putea fi înstrăinat în anul 2000 și nici 2004 pentru suma de 1000 lei, în condițiile în care denominarea a intervenit abia începând cu data de 01.07.2005.
Chiar și martorul propus de către reclamant și audiat de către prima instanță a arătat că nu l-a văzut vreodată pe pârât folosind autoturismul marca Renault 25, culoare argintie, împrejurare ce confirmă poziția pârâtului, în sensul că, după ce a probat mașina și a mers cu ea la un service, nu a dorit să o cumpere din cauza defecțiunilor ce implicau costuri prea mari pentru remediere.
Raportat la cele de mai sus, în mod legal și temeinic a fost pronunțată sentința recurată, motiv pentru care în baza art 312 alin 1 C pr civilă urmează a fi respins ca nefundat recursul promovat de reclamant.
În temeiul art 274 C pr civilă, urmează a fi obligat recurentul reclamant la plata către intimatul –pârât a sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, avansate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respins ca nefondat recursul formulat de reclamantul D. P., împotriva sentinței civile nr. 678/2013 pronunțată de Judecătoria D..
Obligă pe reclamant la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs în favoarea pârâtului B. F. O..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 03.10.2013.
Președinte Judecător Judecător
N. C. A. C. M. A. V. A. E.
Grefier V. E. A.
VAE/VEA -2 ex
05.11.2013
Judecător fond - – M. A. H.
| ← Acţiune oblică. Decizia nr. 1005/2013. Tribunalul HUNEDOARA | Contestaţie la executare. Decizia nr. 764/2013. Tribunalul... → |
|---|
