Acţiune în constatare. Hotărâre din 26-03-2013, Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 26-03-2013 în dosarul nr. 3210/312/2010*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA
DECIZIA CIVILĂ NR.335/R
Ședința publică din data de 26.03.2013
Tribunalul constituit din:
P. – T. I.
JUDECĂTOR – I. T.
JUDECĂTOR – C. T. D.
GREFIER – C. O.
Pe rol soluționarea recursului civil declarat de pârâta U. A. TERITORIALĂ A ORAȘULUI AMARA împotriva sentinței civile nr.3467/18.12.2012, pronunțată de Judecătoria Slobozia, în contradictoriu cu intimații reclamanți M. G. I. și M. E. V. și intimații pârâți C. Județeană pentru Stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Ialomița, C. L. pentru Stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Amara și Instituția P. Ialomița.
La apelul nominal facut in ședința publică au răspuns intimații reclamanți M. G. I. și M. E. V., reprezentați de avocat ales C. A., lipsind toate celelalte părți.
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a facut referatul cauzei de catre grefier, care arată că recursul este la prim termen, precum și că au fost depuse la dosar motive de recurs și întâmpinări de către intimații reclamanți M. G. I. și M. E. V., și intimata pârâtă C. Județeană pentru Stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Ialomița.
Apărătorul intimaților reclamanți arată că nu are cereri de formulat în cauză.
Tribunalul ia act, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul intimaților reclamanți, având cuvântul, solicită respingerea recursului, sentința pronunțată de instanța de fond fiind legală și temeinică. Arată că instanța de prim grad a avut în vedere toate probele administrate în cauză și a motivat corespunzător soluția pronunțată, în raport și de dispozițiile legale aplicabile. Precizează, de asemenea, că această situație de fapt durează de mai bine de 20 de ani, iar recurenta a întocmit documentele de urbanism care clarificau natura juridică a terenului, urmare cărora li s-a recunoscut părților pe care le reprezintă dreptul de proprietate. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Dezbaterile declarându-se închise, recursul a rămas în pronunțare.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Cu privire la cauza civilă de față:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Slobozia la 19.02.2013 pârâta U. A. Teritorială – Orașul Amara a formulat recurs împotriva sentinței civile nr.3467/18.12.2012 pronunțată de Judecătoria Slobozia în dosarul nr._ .
Din actele și lucrările dosarului instanța renine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slobozia sub număr unic de dosar_ la data de 08.06.2010, reclamanții M. G. I., domiciliat in Amara, ., judetul I. si M. E. V., domiciliata in Amara, ., județul I., au solicitat în contradictoriu cu pârâta U. A. TERITORIALĂ ORAȘUL AMARA prin Primar, cu sediul în Amara, .. 101, jud. Ialomița, ca prin hotărâre judecătorească să se constate că sunt proprietarii suprafeței de 1000 mp. teren intravilan, situat in orașul Amara, ., județul I., având următoarele vecinătăți: la data de 31.07.1991, conform deciziei nr. 62/1991: la N-Z. C., la S-G. C., la E-. la V-Dubalaru V. si actualmente, conform planului de situatie al primariei Amara: la N-Z. C., la S-Z. D., la E-. V-N. P..
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanții arată că terenul în cauză le-a fost atribuit in folosinta (pentru suprafata de 800 mp) prin decizia nr. 62/541 din data de 31.07.1991, in baza cererii adresate primariei si inregistrate sub nr. 2078/15.10.1990. Acest teren le-a fost atribuit in vederea construirii unei case de locuit si a dependintelor, casa pe care reclamantii au edificat-o in perioada 1992-1996, in baza autorizatiei de construire nr. 18 din 14.02.1992, casa in care au inceput sa locuiasca. In luna februarie 1997 reclamantii au solicitat Primariei Amara autorizatie pentru construirea unui garaj si imprejmuirea terenului, cerere in urma careia Primaria Amara le-a eliberat certificatul de urbanism nr. 29 din data de 26._ si autorizatia de construire nr. 22 din data de 07.03.1997, in ambele inscrisuri fiind inserata mentiunea ca terenul este situat pe ., in localitatea Amara.
Reclamantii arata in continuare ca de la data atribuirii terenului si pana in prezent, respectiv 19 ani, au folosit netulburat si continuu terenul si locuinta, achitand taxele si impozitele aferente acestora, conform chitantelor si certificatului fiscal nr. 311/01.06.2010. Impozitele au fost achitate pentru suprafata de 1000 mp, conform declaratiei depuse la primarie in anul 1997.
Pentru a dispune astfel instanța de recurs a reținut că acțiunea reclamantei trebuia analizată avându-se în vedere dobândirea dreptului de proprietate în baza dispozițiilor art.35 alin.2 și 6 din Legea 18/1991 (forma inițială).
Parata, legal citată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca nefondată.
In motivare, a aratat ca prin decizia nr. 62/541 din 31.07.1991 a Primariei Orasului Amara s-a atribuit in folosinta reclamantului suprafata de 800 mp teren pentru constructie locuinta. Ulterior acestei decizii, in data de 17.03.1992, prin decizia nr. 57/1992 emisa de Prefectura I., a fost atribuita in proprietate in mod eronat suprafata de 1000 mp numitilor P. I. si S. F., terenul astfel artibuit in proprietate avand aceleasi vecinatati ca si suprafata de teren atribuita reclamantului in folosinta. Neconcordanta dintre actele administrative emise, respectiv decizia nr. 62/541 din 31.07.1991 de atribuire in folosinta si decizia nr. 57/1992 de atribuire in proprietate, nu a fost cunoscuta de catre parata decât in momentul în care reclamantul a solicitat eliberarea unui plan de încadrare în zona.
In continuare se arata ca deși prin decizia nr. 62/541 din 31.07.1991 reclamantului i-a fost atribuită suprafața de 800 mp, prin prezenta acțiune acesta solicită sa-i fie constatat dreptul de proprietate asupra a 1000 mp. Oricum, terenul în cauză a fost atribuit reclamantului în folosință la data de 31.07.1991, după . Legii nr. 18/1991, motiv pentru care acestuia nu-i sunt aplicabile prevederile art. 36 alin.2 din acest act normativ.
Prin Sentința civilă nr. 1070/05 aprilie 2011 pronunțată de Judecătoria Slobozia în Dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții M. G. I. si M. E. V., în contradictoriu cu pârâta U. A. Teritoriala Orașul Amara prin Primar, ca neîntemeiată, luându-se act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prescripția achizitivă este întemeiată pe faptul posesiei, iar pentru a duce la dobândirea dreptului de proprietate, posesia trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de art. 1847 Cod civil. Conform acestui text de lege, posesia trebuie să fie continuă, neîntreruptă, netulburată publica și sub nume de proprietar.
Precaritatea posesiei reprezintă deținerea lucrului pentru altul și este echivalentă cu lipsa posesiei, iar conform art.1855 din Codul civil persoana care a început a poseda bunul pentru altul este prezumată ca a conservat aceeași calitate.
În consecință, a arătat instanța, din 1991 când a fost primit terenul în vederea construirii unei locuințe si până în anul 2010, reclamanții au exercitat o folosință asupra terenului atribuit cu îngăduința Primăriei Amara în al cărei domeniu privat se află terenul, potrivit adresei de la fila 78, și, conform art.1853 din Codul civil, actele care se exercită asupra unui lucru al altuia, sub nume precar, nu constituie o posesie sub nume de proprietar, astfel că precaritatea nu este un viciu al posesiei și poate fi considerată o lipsă a însăși posesiei.
În aceste împrejurări, posesia este o stare de fapt ce constă în exercitarea asupra unui imobil a unei puteri și stăpâniri materiale, ce se manifestă prin acte de folosință, de conservare, dar este esențial ca aceste activități să fi fost exercitate de cel ce invocă uzucapiunea pentru sine, iar nu cu acordul proprietarului, cum s-a petrecut în cazul în speță.
A apreciat instanța că în cauză, nu există niciuna din situațiile menționate în art.1858 cod civil ca să poată fi schimbată posesiunea exercitată de către reclamanți, într-o posesie utilă și, nefiind îndeplinită una din condițiile cumulative pe care trebuie să le îndeplinească posesia, nu se poate considera că a operat uzucapiunea în favoarea reclamanților asupra imobilului în litigiu.
Împotriva acestei soluții au formulat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin Decizia civilă nr. 874R din 15 decembrie 2011, Tribunalul Ialomița a admis recursul declarat de recurenții M. G. I. și M. E. V. împotriva Sentinței civile nr. 1070/05.04.2011, pronunțată de Judecătoria Slobozia, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Judecătoria Slobozia, prin sentința civilă nr.3467/18.12.2012 a admis cererea reclamantei, constatând că reclamanții sunt proprietari asupra terenului în suprafață de 1046,60 mp (conform măsurătorilor), situat în intravilanul orașului Amara, județul Ialomița, în . vecinătăți: la N - Z. C. cu latura de 51,56 m; la E - . de 20,35 m; la S – Z. D. cu latura de 50,95 m; la V – N. P. cu latura de 20,36 m.
A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel instanța de fond a reținut că potrivit art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, invocat ca temei de drept al prezentei cereri de chemare în judecată, „Terenurile proprietate de stat, situate în intravilanul localităților, atribuite, potrivit legii, în folosință veșnică sau în folosință pe durata existenței construcției, în vederea construirii de locuințe proprietate personală sau cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuințe, trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuințelor, în proprietatea acestora, integral sau, după caz, proporțional cu cota deținută din construcție”.
La data la care s-a emis decizia nr. 62/541, respectiv la data de 31.07.1991, intrase în vigoare Legea nr. 18/1991 ce a reglementat regimul juridic al terenurilor, condițiile și modalitatea/procedura de atribuire în proprietate a terenurilor, însă autoritatea însăși a invocat ca temei de drept al emiterii deciziei Legea nr. 4/1973 și art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990, dând speranță reclamanților că, în baza procedurii instituite de art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, (art. 35 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, în forma inițială), vor dobândi în proprietate terenul.
În atari condiții, reclamanții au posedat terenul în cauză ca adevărați proprietari, și-au construit o casă cu respectarea legislației în materia autorizării construcțiilor, așa cum s-a arătat anterior, iar apoi, pentru o lungă perioadă de timp, ei nu au fost deloc tulburați în exercitarea dreptului lor de proprietate, plătind impozite ca adevărați proprietari (filele 25 și următ. din Dosarul nr._ ), ceea ce îndreptățește instanța să aprecieze că cei doi reclamanți dispuneau de un „bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar prin refuzul nejustificat al pârâtelor de a le elibera ulterior titlul de proprietate, pentru neîndeplinirea condiției impuse la art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, le-a fost încălcat reclamanților dreptul de proprietate (cauza Stretch v. United Kingdom, cauza M. S. v. România).
Instanța a reținut, de asemenea, că reclamanții au formulat cerere de atribuire teren pentru edificare locuință în baza textelor de lege invocate în preambulul deciziei anterior intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991, însă cererea a fost dezbătură sub imperiul legii noi, aspect ce nu poate fi imputat reclamanților și nu poate duce la sancționarea lor, prin refuzul de a le atribui terenul în proprietate.
În ceea ce privește susținerile pârâtei Instituția P. că terenul a fost deja atribuit în proprietate altor persoane (respectiv numiților S. F. și P. I., conform Deciziei Prefecturii județului Ialomița nr. 57/17.03.1992, terenul în cauză fiind identificat cu un alt nr. cadastral, respectiv 535), instanța reține că prin adresa-răspuns nr. 12.095/27.12.2010 transmisă reclamanților și aflată la fila 67 din dosarul nr._, pârâta UAT Amara precizează că în decizia nr. 62/541 din 31.07.1991, unde 62 reprezintă numărul deciziei și 541 reprezintă numărul lotului ce i-a fost atribuit în folosință reclamantului M. G., a fost trecut eronat nr. 541 in loc de 536, asa cum ar fi trebuit în realitate, având în vedere că numele vecinului din sud-G. C. și vecinătățile din est-.. Bărăganului, corespund lotului nr. 536 și nu lotului nr. 541.
Decizia nr. 57/1992, prin care se atribuie în proprietate suprafața de 1000 mp numiților P. I. și S. F., teren ce le fusese atribuit în folosință prin decizia nr. 62/535, face referire la lotul nr. 535. În această decizie a fost trecută eronat vecinătatea din sudul lotului 535, respectiv G. C., deoarece acest lot a fost ocupat de casa construită de G. C. până în anul 2009, când acesta a înstrăinat-o numiților Z. D. și D..
Lămuritoare în această privință sunt și concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză de expert B. I. și necontestat de niciuna dintre părțile în litigiu, potrivit cărora, pe de o parte, au existat erori de înscriere a parcelelor atribuite în zona în care se află și terenul reclamanților, iar, pe de altă parte, suprafețele atribuite cetățenilor nu au fost măsurate corect.
Conform raportului de expertiză menționat, deși reclamanții au primit un teren de 800 de mp, au stăpânit în fapt, încă de la data emiterii deciziei, suprafața de 1046,60 mp (conform măsurătorilor) teren situat în intravilanul orașului Amara, județul Ialomița, în . vecinătăți: la N - Z. C. cu latura de 51,56 m; la E - . de 20,35 m; la S – Z. D. cu latura de 50,95 m; la V – N. P. cu latura de 20,36 m (fila 55 din dosar).
Împotriva acestei sentințe a formulat prezentul recurs, în termen legal și motivat, pârâta U. A. Teritorială – Orașul Amara.
În recursul său aceasta critică sentința instanței de fond, pe care o apreciază ca netemeinică și nelegală, motivat de faptul că terenul a fost atribuit reclamanților în folosință, pe durata existenței construcției, că faptul că reclamanții au plătit impozitul pe teren nu poate duce la concluzia că devin proprietarii acestui teren, iar prevederile art.36 alin.2 din Legea 18/1991 nu pot fi aplicabile reclamanților, care la data atribuirii terenului nu aveau construită o locuință, pe care au edificat-o ulterior. În sfârșit, același teren a fost atribuit în proprietate altor persoane, respectiv S. F. și P. I., prin decizia Prefecturii Ialomița nr.57/17.03.1992, lucru de care instanța de fond nu a ținut seama.
Tribunalul, examinând sentința recurată și față de motivele de recurs invocate, apreciază recursul ca nefondat pentru următoarele considerente.
Instanța de fond a reținut în concordanță cu situația de fapt că terenul în cauză a fost atribuit reclamantei, prin decizia nr.62/541 din 31.07.1991 a Primăriei Amara, în vederea construirii unei locuințe, și că nu se menționează dacă atribuirea privește locuința sau proprietatea terenului, fiind menționate ca temei legal atât Legea 4/1973 care vorbește de ,,folosință” cât și prevederile art.8 din Decretul-lege nr.42/1990, care se referă la ,,proprietatea” deținătorilor . De asemenea, instanța de fond reține în mod corect, ca element de fapt, mențiunea din certificatul de urbanism eliberat reclamanților referitoare la teren conform căreia terenul este ,,fond funciar pe care se aplică Legea nr.18/1991 și se va acorda titlu de proprietate”. Cât privește plata impozitului pe teren, în raționamentul logico-juridic ce justifică soluția instanței de fond acesta nu are rolul de condiție esențială.
În ceea ce privește incidența în cauză a prevederilor art.36 alin.2 din Legea 18/1991, raționamentul instanței de fond este corect, în situația în care textul de lege vorbește despre ,, terenuri atribuite în folosință pe durata existenței construcției, în vederea construirii de locuințe proprietate personală”, care trec la cerere în proprietatea acestora, așa cum este cazul și în situația de față.
Cât privește existența asupra aceleiași suprafețe de teren a unei alte decizii de atribuire în proprietate, expertiza topografică efectuată în cauză a stabilit că este vorba despre altă parcelă, lucru firesc având în vedere că de la data atribuirii terenului și până în prezent reclamanții nu au fost tulburați în vreun fel, de nici o persoană, cu atât mai mult de pretinșii proprietari.
În consecință, în baza art. 312 Cod procedură civilă va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta U. A. Teritorială Orașul Amara – prin primar împotriva sentinței civile nr. 3467 din 18 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Slobozia.
Văzând și prevederile art.377 alin.2 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 312 Cod procedură civilă, respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta U. A. Teritorială Orașul Amara – prin primar împotriva sentinței civile nr. 3467 din 18 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Slobozia.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publșică azi, 26.03.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
T. I. I. T. C. T. D. C. O.
Red.T.I.
Tehnored.Z.N.
2 ex/03.04.2013
Jud fond A. A.
| ← Pretenţii. Hotărâre din 26-02-2013, Tribunalul IALOMIŢA | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
|---|
