Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 4111/2013. Tribunalul IALOMIŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4111/2013 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 07-05-2013 în dosarul nr. 6734/229/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA
DECIZIA CIVILĂ NR.511/R
Ședința publică din data de 07.05.2013
Tribunalul constituit din:
P. – T. I.
JUDECĂTOR – I. T.
JUDECĂTOR – C. T. D.
GREFIER – C. O.
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanta ., împotriva sentinței civile nr.4111/07.11.2012, pronunțată de Judecătoria Fetești.
La apelul nominal facut in ședința publică a răspuns pentru recurenta reclamantă avocat ales C. A., lipsind intimații pârâți B. M., P. I., D. N. și D. A..
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a facut referatul cauzei de catre grefier, care arată că la dosar au fost depuse motive de recurs, după care:
Reprezentantul recurentei reclamante depune la dosar dovada achitării taxei de timbru și arată că nu are cereri de formulat în cauză.
Tribunalul ia act, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul recurentei reclamante, având cuvântul, arată că motivele de recurs sunt consemnate în scris, astfel că tribunalul, avându-le în vedere, urmează a admite recursul, a modifica în tot sentința și, rejudecând și reapreciind probele administrate, a admite cererea. Fără cheltuieli de judecată.
Dezbaterile declarându-se închise, recursul rămâne în pronunțare.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Din actele și lucrările dosarului tribunalul reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4111 din 07.11.2012 pronunțată de Judecătoria Fetești s-a respins cererea formulată de reclamanta .. cu sediul în localitatea M. K., județul Ialomița și sediul ales la Cabinet de Avocat C. A., cu sediul profesional în mun. Slobozia, .. 3, județul Ialomița, în contradictoriu cu pârâții pârâții B. M., cu domiciliul în ., nr. 57, județul Ialomița, P. I., cu domiciliul în . Ialomița, D. N., cu domiciliul în mun. B., ., ., județul B. și D. A., cu domiciliul în . Ialomița, ca neîntemeiată.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că în situația în care se dorește obținerea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare pentru un bun imobil este necesar ca antecontractul încheiat între părți să fie întocmit în formă autentică.
Cum în cauză antecontractul de vânzare – cumpărare încheiat la data de 02.03.2012 între pârâtele B. M., P. I., D. N. și D. A. și reclamanta .. nu respectă cerința privind forma autentică, instanța a considerat că nu se poate pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic, astfel că a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a formulat prezentul recurs, în termen legal și motivat reclamanta .. M. K., prin cererea depusă la Judecătoria Fetești la data de 13.03.2013.
În recursul său aceasta critică sentința instanței de fond pe care o apreciază ca netemeinică și nelegală întrucât interpretarea dată de instanța de fond prevederilor legale în materia promisiunii de vânzare-cumpărare cum că ar fi necesar ca antecontractul de vânzare-cumpărare privind un imobil să fie încheiat în formă autentică ar fi restrictivă și ar adăuga în mod nejustificat la lege.
Tribunalul, examinând sentința recurată în raport de actele și lucrările dosarului, de motivele de recurs invocate și de dispozițiile legale incidente, apreciază recursul ca fondat pentru următoarele considerente:
În primul rând, este de observat că prin antecontractul de vânzare-cumpărarea, chiar dacă obiectul promisiunii îl constituie un bun imobil, prin acesta nu se transferă dreptul de proprietate, obiect său fiind obligația de a face, respectiv obligația vânzătorului de a înstrăina bunul și a cumpărătorului de a-l cumpăra.
Pe de altă parte, potrivit art. 1669 din Noul cod civil sediul materiei în cazul promisiunii de vânzare-cumpărare ,,când una dintre părțile care au încheiat promisiunea de vânzare-cumpărare refuză nejustificat să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite ”.
Sintagma ,,condiții de validitate” se referă la condițiile esențiale pentru validitatea contractului prevăzute de art. 1179 Cod civil, respectiv, capacitatea de a contracta, consimțământul părților, un obiect determinat și licit, o cauză licită și morală.
Forma autentică în cadrul promisiunii de vânzare-cumpărare nu este necesară pentru că prin aceste convenții nu se strămută și nici nu se constituie drepturi reale care urmează să fie înscrise în cartea funciară, pentru a fi aplicabile prevederile art. 1244 Cod civil.
În cauză, se constată că prin antecontractul de vânzare – cumpărare încheiat între părți, pârâtele au promis vânzarea terenului în suprafață de 1,14 ha situat în extravilanul localității M. K., județul Ialomița, pentru prețul de 5.700 lei achitat de către reclamanta .., care s-a obligat să cumpere imobilul, convenția părților fiind încheiată cu respectarea prevederilor legale privind valabilitatea convențiilor.
Pentru a putea fi pronunțată o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare este necesar ca imobilul să fie în proprietatea promitentului vânzător la data pronunțării hotărârii.
În verificarea acestei condiții tribunalul reține, pe baza înscrisurilor depuse la dosar, că pârâtele sunt moștenitoarele defunctei P. S. decedată la data de 23 ianuarie 2010, care, la rândul său a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu prin moștenire legală de la P. I., conform certificatului de moștenitor nr. 223/19.09.2007, acestuia fiindu-i reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață totală de 4 ha teren arabil extravilan, prin titlul de proprietate nr._/_ din 20.01.1999.
Față de actele de stare civilă depuse la dosar și de adresa nr. 1153/01.03.2012 emisă de Primăria comunei M. K., reprezentând sesizarea pentru deschiderea procedurii succesorale a defunctei P. S., tribunalul reține că masa succesorală rămasă de pe urma acesteia cuprinde suprafața de 4 ha teren arabil situat în extravilanul localității M. K., județul Ialomița, pârâtele în calitate de moștenitoare având o cotă succesorală de ¼ fiecare.
Cum certificatele de atestare fiscală și certificatul de sarcini, fac dovada că pentru imobilul obiect al antecontractului, dobândit în proprietate de pârâte prin moștenire legală, nu există vreun impediment la vânzare, tribunalul, constatând îndeplinite condițiile legale pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic cu privire la terenul în suprafață de 1,14 ha identificat în antecontractul încheiat între părți, apreciază recursul declarat ca fiind fondat, astfel că-l va admite în temeiul art. 312 Cod procedură civilă și va modifica în tot sentința civilă nr. 4111/07.11.2012 pronunțată de Judecătoria Fetești, cu consecința admiterii cererii formulată de reclamanta .. în contradictoriu cu pârâtele B. M., P. I., D. N. și D. A..
Va constata deschisă succesiunea defunctei P. S., decedată la data de 23.01.2010, cu ultimul domiciliu în localitatea M. K., județul Ialomița.
Va constata că masa succesorală rămasă de pe urma acesteia cuprinde suprafața de 4 ha teren arabil situat în extravilanul localității M. K., județul Ialomița, moștenitori fiind pârâtele B. M., P. I., D. N. și D. Anicuța, în calitate de fiice, cu o cotă succesorală de 1/4 fiecare.
Prezenta hotărâre urmează a ține loc de act autentic de vânzare – cumpărare încheiat între reclamanta .., în calitate de cumpărătoare și pârâtele B. M., P. I., D. N. și D. Anicuța, în calitate de vânzătoare, având ca obiect suprafața de 1,14 ha teren arabil situat în extravilanul localității M. K., județul Ialomița, amplasat în tarlaua 583/1, . vecinătăți: la Nord – De 562, la Est – P. I., la Sud – De 584 și la Vest – P. P., pentru prețul convenit și achitat de 5.700 lei.
În baza art. 54 alin. 2 din Legea nr.7/1996 republicată va dispune comunicarea unei copii de pe prezenta către Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Ialomița.
În baza art. 771 alin. 6 din Legea 571/2003 republicată va dispune ca în termen de 30 de zile de la data prezentei, un exemplar al acesteia cu documentația aferentă să fie comunicate la organul fiscal competent de la domiciliul pârâților, în vederea calculării impozitului pe veniturile din transferul proprietății imobilului.
Va lua act că recurenta – reclamantă nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Văzând și prevederile art. 377 alin. 2 pct. 4 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 312 Cod procedură civilă admite, ca fondat, recursul declarat de recurenta .. împotriva sentinței civi8le nr. 4111 din 7 noiembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Fetești, pe care o modifică în tot și în consecință:
Admite cererea formulată de reclamanta .. în contradictoriu cu pârâtele B. M., P. I., D. N. și D. ANICUȚA.
Constată deschisă succesiunea defunctei P. S. decedată la data de 23.01.2010, cu ultimul domiciliu în localitatea M. K., județul Ialomița.
Constată că masa succesorală rămasă de pe urma acesteia cuprinde suprafața de 4 ha teren arabil situat în extravilanul localității M. K., județul Ialomița, moștenitori fiind pârâtele B. M., P. I., D. N. și D. Anicuța, în calitate de fiice cu o cotă succesorală de ¼ fiecare.
Prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare – cumpărare încheiat între reclamanta .. în calitate de cumpărătoare și pârâtele B. M., P. I., D. N. și D. Anicuța, în calitate de vânzătoare, având ca obiect suprafață de 1,14 ha teren arabil situat în extravilanul localității M. K., județul Ialomița, amplasat în tarlaua 583/1, . vecinătăți: la Nord – De 562, la Est – P. I., la Sud – De 584 și la Vest – P. P., pentru prețul convenit și achitat de 5.700 lei.
In baza art. 54 alin. 2 din Legea nr.7/1996 republicată, dispune comunicarea unei copii de pe prezenta către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ialomița.
In baza art. 771 alin. 6 din Legea 571/2003 republicată, dispune ca în termen de 30 de zile de la data prezentei, un exemplar al acesteia cu documentația aferentă să fie comunicate la organul fiscal competent de la domiciliul pârâților, în vederea calculării impozitului pe veniturile din transferul proprietății imobilului.
Ia act că recurenta – reclamantă nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 mai 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
T. I. I. T. C. T. D. C. O.
Tehnored.C.T.D.
2 ex./13.05.2013
← Acţiune în constatare. Hotărâre din 26-03-2013, Tribunalul... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
---|