Suspendare executare silită. Decizia nr. 1063/2013. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1063/2013 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 17-10-2013 în dosarul nr. 5759/312/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA – SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1063/R
Ședința publică din data de 17 octombrie 2013
Completul constituit din:
Președinte - M. B.
Judecător –L. I. M.
Judecător –R. M. I.
Grefier – A. D.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurenta - contestatoare AGENȚIA D. STATULUI, împotriva sentinței civile nr. 995 din 02.04.2013 pronunțată de Judecătoria Slobozia, în contradictoriu cu intimații E. S., C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR IALOMIȚA, B. E. JUDECATORESC O. D. și intervenienta S.C. „A & S I. 2000” SRL, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care arată că intimata C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Ialomița a depus întâmpinare la cererea de intervenție în interesul recurentei-contestatoare Agenția D. Statului. Totodată, arată că părțile au solicitat judecarea cauzei și în lipsă. După care;
Tribunalul ia act și, față de actele și lucrările dosarului, apreciază procedura probatorie închisă, cauza în stare de judecată și socotindu-se lămurită, în temeiul art.150 C.pr.civ. declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Cu privire la cauza civilă de față:
Prin sentința civilă nr.995 din data de 02.04.2013 pronunțată de Judecătoria Slobozia s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată de contestatoarea Agenția D. Statului în contradictoriu cu intimații E. Ș., C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Ialomița și B. E. Judecătoresc O. D..
S-a respins cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatoare, ca rămasă fără obiect.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr.1613/06.05.2010, pronunțată de Judecătoria Slobozia în dosarul nr._ , contestatoarea a fost obligată să pună la dispoziția Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Albești, suprafața de 50 ha teren arabil situat pe raza administrativă a localității Stelnica, județul Ialomița, pentru a putea fi pusă în posesie intimatul E. Ș., căruia i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafață de teren de 50 ha.
Sentința anterior menționată a rămas irevocabilă prin Decizia civilă nr.907/R/28.09.2010 a Tribunalului Ialomița, prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat de A.D.S.
La data de 17.09.2012, a fost emisa somația nr.23, prin care B. O. D. a somat-o pe contestatoare ca, în termen de 10 zile de la primirea somației, să procedeze la îndeplinirea obligației stabilite în titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1613/06.05.2010, pronunțată de Judecătoria Slobozia în dosarul nr._ . În același dosar de executare a fost emis și procesul verbal privind cheltuielile de executare în cuantum de 650,30 lei.
Având în vedere dispozițiile art.399 Cod procedură civilă și faptul că pe calea contestației la executare nu pot fi invocate apărări de fond de natură a repune în discuție fondul pricinii când titlul de executare este reprezentat de o hotărâre judecătorească, instanța nu a reținut afirmațiile contestatoarei, prin care aceasta invocă aspecte de fond legate de titlul executoriu (sentința civilă nr. 1613/2010, pronunțată de Judecătoria Slobozia în dosarul nr._ ), aspecte care au fost invocate și pe calea recursului și analizate și cenzurate de instanța superioară, hotărârea fiind irevocabilă și dobândind autoritate de lucru judecat, astfel că aspectele de fond invocate în contestație nu mai pot fi puse în discuție pe calea contestației la executare.
În ceea ce privește contestația la titlu pentru lămurirea dispozitivului hotărârii, cu privire la identificarea cadastrală pe . suprafeței de teren, instanța a respins-o ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Contestația la titlu este destinată să explice dispozitivul hotărârii care urmează a fi valorificată pentru a se putea proceda la executarea silită. Ea nu este și nu poate fi considerată un mijloc procedural creat pentru a anula sau modifica titlul executoriu definitiv și irevocabil, deoarece în acest cadru procedural nu se pot pune în discuție și analiza probe pentru a se combate situații de fapt care și-au primit o soluție în fond, deoarece s-ar putea aduce atingere principiului autorității de lucru judecat.
Condiția de bază pentru a putea fi primită o asemenea cerere este ca titlul să conțină ambiguități, neclarități sau soluții susceptibile de interpretare și aplicare diferită.
Or, în speță, instanța de fond a constatat că titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr.1613/06.05.2010, pronunțată de Judecătoria Slobozia în dosarul nr._ nu conține elemente ambigue sau neclare – rezultă fără echivoc obligația contestatoarei de a pune la dispoziție terenul arabil în suprafață de 50 ha, situat în extravilanul comunei Stelnica, județul Ialomița în vederea punerii în posesie, instanța lăsând la dispoziția instituțiilor implicate, potrivit dispozițiilor legale aplicabile, identificarea și delimitarea în teren a suprafeței respective.
De asemenea, afirmațiile contestatoarei că nu poate aduce la îndeplinire titlul executoriu deoarece instanța nu a identificat cadastral suprafața de 50 ha au fost apreciate ca neîntemeiate, întrucât, în baza art.5 lit. c) din H.G. nr.890/2000, comisiile locale stabilesc mărimea și amplasamentul suprafeței de teren pentru care se reconstituie dreptul de proprietate.
De asemenea, art.4 lit. i) din același act normativ, revine comisiilor locale obligația de a pune în posesie persoanele îndreptățite prin delimitarea terenului.
Or, instanța nu se poate substitui prerogativelor comisiilor locale și să efectueze parcelarea. Această operațiune urmează să fie realizată de reprezentanții instituțiilor/autorităților competente (A.D.S., Comisie Locală, O.C.P.I. Ialomița), potrivit dispozițiilor legale aplicabile, anterior evocate.
De altfel, în baza înscrisurilor aflate la dosar, s-a constatat că A.D.S. a mai predat prin protocol suprafețe de teren din această incintă îndiguită și desecată.
S-a constatat totodată, că în mod neîntemeiat afirmă contestatoarea că în mod greșit Judecătoria Slobozia ar fi încuviințat executarea silită și că instanță de executare ar fi Judecătoria sectorului 1 București, întrucât, pe de-o parte se solicită lămurirea titlului, cererea fiind de competența instanței care a pronunțat hotărârea, conform art. 400 alin. 2 C.proc.civ., Judecătoria Slobozia fiind cea care a emis titlul executoriu ce se execută, iar pe de altă parte, această instanță este instanța de executare în raport de amplasamentul inițial al terenului a cărui reconstituire se solicită, cererea fiind adresată Comisiei Locale pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Albești, aflată în competența Judecătoriei Slobozia.
Și criticile aduse de contestatoare cu privire la modul de stabilire a cheltuielilor de executare prin procesul verbal nr. 23/2012, în cuantum de 650,30 lei, au fost apreciate ca neîntemeiate de instanță și au fost respinse, pentru că, potrivit art. 4041 alin.1 Cod proc. civ., în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silita, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia.
În cazul de față, nu a fost desființat titlul executoriu - sentința civilă nr. 1613/06.05.2010, pronunțată de Judecătoria Slobozia în dosarul nr._, care are autoritate de lucru judecat și trebuie să fie executat de către contestatoare.
Pe de altă parte, instanța de fond a constatat ca procesul verbal de cheltuieli a fost întocmit de executorul judecătoresc cu respectarea prevederilor art. 37 din Legea nr. 188/2000 și Ordinului 2550/C/2006 al Ministrului Justiției, potrivit căruia pentru serviciul prestat, executorul judecătoresc are dreptul să perceapă onorariu pentru munca prestată, suma stabilită încadrându-se în limitele onorariilor prevăzute de ordinul anterior menționat în condițiile în care acesta nu a întocmit numai somația respectivă, ci s-a adresat și instanței cu cerere de încuviințare a executării silite la solicitarea numitului E. Ș. și a obținut încuviințarea executării.
În temeiul art. 3717 C.proc.civ., cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu prin executare voluntară.
În cauza de față, nu ne aflam nici în situația desființării titlului și nici în situația renunțării la executare de către creditorul obligației, așa încât, a reținut instanța de fond, nu se justifica exonerarea contestatoarei de la plata cheltuielilor de executare.
Împotriva acestei sentințe a formulat prezentul recurs, în termen legal și motivat, contestatoarea Agenția D. Statului București.
În motivarea aceasta a arătat că recursul se impune a fi admis ca urmare a faptul că se află în imposibilitate de a duce la îndeplinire dispozițiile prevăzute în titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1613/06.05.2010.
Se susține că potrivit art.399 alin. 1 teza I Cod procedură civilă, împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal.
Recurenta arată că această contestație la titlu este admisibilă, A.D.S. justificând un interes legitim, punerea în aplicare a sentinței civile nr. 1613/06.05.2010 fiind de natură să prejudicieze în mod grav și ireversibil interesele legitime ale Statului Român, dat fiind faptul că, terenul ce face obiectul titlului executoriu, de pe raza administrativă a localității Stelnica se află sub incidența art.221 din Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare și face parte din categoria terenurilor neretrocedabile.
Instanța fondului, prin hotărârea pronunțată nu identifică cadastral suprafața de 50 ha teren arabil, ci face doar referire la o suprafață de 50 ha pe raza comunei Stelnica, fiind astfel în imposibilitate obiectivă de a preda această suprafață de teren.
Recurenta solicită a se avea în vedere și faptul că susținerile sale au fost confirmate și de o hotărâre pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, prin care instanța a constatat caracterul neretrocedabil, în temeiul Legii nr.18/1991, al Legii nr.1/2000 și al Legii nr. 247/2005, al terenului în suprafață de 8546,21 ha teren cu destinație agricolă, aflat în incinta îndiguită B. din raza comunei Stelnica, județul Ialomița.
De asemenea, pentru terenurile solicitate pe raza comunei Stelnica, pe rolul Curții de Apel București, s-a aflat dosarul nr._ ce a avut ca obiect acțiunea formulată de Prefectul Județului Ialomița în calitate de președinte al Comisiei Județene Ialomița, în contradictoriu cu A.D.S., prin care s-a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige A.D.S. să predea terenurile din . în vederea punerii acestor suprafețe la dispoziția comisiilor locale ce vor proceda la punerea în posesie a persoanelor îndreptățite. Însă, C.A.B., prin sentința civilă nr. 2400/2007, rămasă irevocabilă, a respins acțiunea formulată de Prefectul Județului Ialomița ca neîntemeiată.
Pe de altă parte, conform deciziei I.C.C.J. 23/2011 prin care s-a soluționat recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă I.C.C.J. privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.10 alin.2 din Legea 1/2000 și art.10 alin.2 din Legea 213/1998, trecerea din domeniul public în domeniul privat al statului, a unor terenuri se face în condițiile legii, prin Hotărâre a Guvernului.
Se mai arată că potrivit legilor speciale care guvernează activitatea acesteia, Agenția D. Statului nu poate preda terenul în lipsa unei documentații înaintată de C. Județeană, care să cuprindă printre alte documente și procesul-verbal de delimitare a suprafeței de teren, precum și Hotărârea Comisiei Județene de validare a acestui proces-verbal de delimitare.
Față de considerentele arătate, recurenta solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și anularea somației nr.23 emisă de B. O. D. în dosarul de executare nr.23/2012, iar în ceea ce privește titlul executor reprezentat de sentința civilă nr.1613/06.05.2010 pronunțată de Judecătoria Slobozia, să se dispună lămurirea dispozitivului cu privire la identificarea cadastrală, pe . suprafeței de 50 ha.
Referitor la capătul de cerere prin care a solicitat în temeiul art. 403 Cod procedură civilă suspendarea executării până la soluționarea prezentului recurs, recurenta solicită admiterea acestuia întrucât elementele de fapt și de drept prezentate anterior demonstrează nelegalitatea actelor de executare contestate.
Totodată, se contestă și sumele de bani prevăzute în procesul-verbal nr.23 din dosarul de executare nr.23/2012, pe care recurenta le apreciază netemeinice și nelegale. Astfel, în conformitate cu prevederile Ordinului nr.2550/2006, privind aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești, onorariul maximal ce poate fi perceput pentru notificare și comunicarea actelor de procedură este de 400 RON, astfel că, la data de 17.09.2012, cheltuielile de executare nu pot depăși acest plafon, astfel că suma solicitată de executorul judecătoresc este netemeinică și nelegală.
În concluzie, recurenta solicită admiterea recursului ca fondat și, în principal, casarea sentinței recurate, cu trimitere spre rejudecare, iar în subsidiar, cu consecința anulării somației nr.22 privind cheltuielile de executare.
În drept recursul este întemeiat pe dispozițiile art.299 și urm. Cod procedură civilă, art. 3041 Cod procedură civilă, art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, precum și pe dispozițiile legale invocate în cuprinsul cererii de recurs.
În cauză, la data de 01.07.2013 a depus întâmpinare C. județeană de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Ialomița, solicitând pe această cale respingerea recursului ca nefondat.
În drept, întâmpinarea este întemeiată pe prevederile art. 115 – 118 Cod procedură civilă și ale Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, S.C. A&S I. 2000 S.R.L. a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul recurentei A.D.S. București.
În motivarea cererii, în ceea ce privește admiterea în principiu, intervenienta arată că justifică un interes deoarece are calitatea de concesionar în raport de contractul de concesiune nr.10/2004, pe care l-a încheiat cu ADS, fiind deținătoarea în drept și în fapt a terenului de aproximativ 8546 ha din perimetrul Stelnica – Ialomița iar în privința unei părți din acest teren intimatul a demarat executarea silită în vederea punerii sale în posesie.
Pe fondul contestației, intervenienta arată că Hotărârea nr.222/2006 care a stat la baza cererii creditorului de predare a terenului și punerii sale în posesie a devenit caducă în raport de dispozițiile Legii nr.165/2013, potrivit Hotărârii nr.101din 24.07.2013 a Comisiei Județene de Fond Funciar Ialomița.
Ca urmare hotărârea 222/2006 nu mai produce efecte juridice iar demersul execuțional început de intimatul –creditor este lipsit de orice finalitate juridică.
Totodată, arată intervenienta, intimatul creditor nu mai are interes în continuarea executării silite din perspectiva Legii nr.165/2013, lege care instituie o nouă procedură administrativă pentru toate cererile nesoluționate încă, cu stabilirea altor termene și abia dacă în urma finalizării acestei proceduri reclamantul se va considera neîndreptățit, se va putea adresa instanței de judecată.
În drept cererea de intervenție este întemeiată pe dispozițiile art.61 alin.3, art.63 din noul cod de procedură civilă iar în dovedire s-a solicitat proba cu înscrisuri.
Cererea de intervenție a fost admisă în principiu prin Încheierea din data de 03.10.2013.
Intimata C. județeană pentru stabilirea dreptului e proprietate privată asupra terenurilor Ialomița a formulat întâmpinare la cererea de intervenție accesorie, solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată.
Tribunalul, examinând sentința atacată cu recurs, în raport de criticile formulate, actele și lucrările dosarului, dispozițiile legale incidente, precum și dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă, constată că recursul este neîntemeiat și urmează a-l respinge pentru următoarele considerente:
Motivul privind lipsa de interes al intimatului creditor în continuarea executării silite, invocat de intervenienta accesorie nu este fondat deoarece deși legea nr.165/2013 reglementează măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România și instituie o anumită procedură care trebuie urmată și conform art.7 alin.1 din lege, până la întocmirea situației centralizatoare la nivel local, se suspendă emiterea hotărârilor de validare/invalidare de către comisiile județene de fond funciar sau, după caz, de către C. de Fond Funciar a Municipiului București, eliberarea titlurilor de proprietate, punerea în posesie de către comisiile locale de fond funciar, precum și orice alte proceduri administrative în domeniul restituirii fondului funciar, potrivit art. 7 alin.2 din lege suspendarea nu operează în cazul hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile.
În speță, intimatul – creditor are o hotărâre definitivă și irevocabilă prin care recurenta a fost obligată să predea terenul comisiei locale de fond funciar pentru punerea în posesie a acestuia iar interesul lui este de a intra în posesia terenului cât mai repede, fără a aștepta centralizarea situației despre care se face vorbire la art.7 alin.1 din Legea nr.165/2013.
În ceea ce privește primul motiv de recurs invocat de recurentă, legat de admisibilitatea contestației la titlu, tribunalul constată că în mod corect instanța de fond a respins această contestație întrucât titlul executoriu constând în sentința civilă nr.1613/06.05.2010 a Judecătoriei Slobozia este suficient de clar și nu necesită lămuriri, nefiind obligatorie identificarea cadastrală a suprafeței de 50 ha, recurenta având posibilitatea de a alege locația efectivă din totalul suprafeței deținute.
Referitor la invocarea și în recurs, ca și în fond a faptului că respectiva suprafață de teren este neretrocedabilă, fiind aplicabile dispozițiile art.221 din Legea nr.1/2000, tribunalul apreciază că aceste susțineri nu pot fi luate în considerare atât timp cât au fost invocate și analizate atât la pronunțarea sentinței 1613/06.05.2010, cât și a deciziei nr.907 R din data de 28.09.2010 a Tribunalului Ialomița. Mai mult, cum a reținut și instanța de fond, în cadrul contestației la executare nu pot fi invocate apărări de fond atât timp cât executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu emis de o instanță judecătorească, conform art.399 alin.3 C.pr.civ.
Ca urmare, nici celelalte susțineri ale recurentei care privesc invocarea art.4 din Legea 1/2000 și necesitatea transmiterii terenului din domeniul public în domeniul privat nu vor fi analizate în cadrul contestației la executare.
În ceea ce privește invocarea de către recurentă a necesității parcurgerii unei proceduri administrative speciale prevăzută în legile ce guvernează activitatea ADS, tribunalul constată că această procedură vizează aplicarea legilor fondului funciar și nu este aplicabilă în actualul stadiu al cauzei, care vizează executarea silită, instanța fiind chemată să verifice legalitatea executării pornite în baza unui titlu executoriu, hotărâre judecătorească, prin care s-a stabilit o obligație de a face în sarcina ADS-ului. Această procedură este aplicabilă situațiilor în care se execută voluntar predarea terenurilor aflate în administrarea ADS, înainte de existența vreunui litigiu și de pronunțarea unei hotărâri prin care să se stabilească, în sarcina ADS, o obligație de predare pe cale judecătorească.
Referitor la al doilea motiv de recurs ce privește soluționarea cererii de suspendare a executării, tribunalul constată că soluția dată acestui capăt de cerere este corectă, avându-se în vedere soluția dată asupra contestației la executare și aprecierea ca legală a actelor de executare efectuate.
În ceea ce privește al treilea motiv de recurs care se referă la cheltuielile de executare, tribunalul constată că în mod greșit recurenta se raportează la stabilirea onorariului pentru notificarea și comunicarea actelor de procedură conform pct.1 din anexa 1 din Ordinul Ministrului Justiției nr.2550/2006, întrucât onorariul nu se stabilește fracționat pentru diverse acte de procedură, ci un onorariu global, raportat la tipul de executare și obligația ce trebuie executată. Cum în prezenta cauză suntem într-o executare silită a unei obligații de a face, așa cum a fost stabilit de executorul judecătoresc, onorariul se stabilește pentru ansamblul operațiunilor întreprinse de acesta în cadrul executării silite, motiv pentru care tribunalul apreciază ca fiind corect stabilit cuantumul acestuia, în conformitate cu anexa 1 din Ordinul Ministrului Justiției nr. 2550/2006 menționată.
De asemenea, nu este fondată nici susținerea intervenientei că hotărârea nr.222/2006 a devenit caducă deoarece aceasta era în vigoare la momentul pronunțării sentinței 1613/06.05.2010, cât și a deciziei nr.907 R din data de 28.09.2010 a Tribunalului Ialomița iar în prezent executarea silită se face în baza hotărârilor judecătorești și nu în baza hotărârii devenite caducă.
Sancțiunea caducității lipsește de efecte hotărârea nr.222/2006 și numai pentru viitor nu și hotărârile judecătorești pronunțate anterior.
Reținând că niciunul dintre motivele invocate nu se circumscrie motivelor de recurs reglementate de art.304 sau art.3041 cod procedură civilă, pentru considerentele reținute, tribunalul apreciază recursul ca nefondat și în baza art.312 C.pr.civ., urmează să-l respingă.
Față de soluția dată recursului, tribunalul va respinge ca nefondată și cererea de intervenție accesorie formulată de S.C. A&S I. 2000 S.R.L. în interesul recurentei A.D.S. București.
Văzând și dispozițiile art. 377 alin. 2 pct. 4 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.312 alin.1 cod procedură civilă respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta contestatoare Agenția D. Statului împotriva sentinței civile nr.995 din data de 02.04.2013 pronunțată de Judecătoria Slobozia.
Respinge ca nefondată cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta S.C. A&S I. 2000 S.R.L. în interesul recurentei Agenția Domeniului Statului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.10.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
B. M. M. L. I. I. R. M.
GREFIER,
D. A.
Red. I.R.M.
Tehnored. B.C.
Jud.fond A. A.
2 ex/18.11.2013
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... | Pretenţii. Hotărâre din 26-02-2013, Tribunalul IALOMIŢA → |
|---|
