Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 1392/2013. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1392/2013 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 05-12-2013 în dosarul nr. 4362/312/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA – SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.1392/R
Ședința publică din data de 5 decembrie 2013
Completul constituit din:
Președinte - B. M.
Judecător – M. L. I.
Judecător – I. R. M.
Grefier – D. A.
Pe rol judecarea recursurilor civile – minori și familie, declarate de recurenta-reclamantă C. M. și recurentul-pârât I. I. împotriva sentinței civile nr.1964/01.08.2013 pronunțată de Judecătoria Slobozia în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul R. B. SLOBOZIA, având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 28 noiembrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera în cauză, a amânat pronunțarea azi, 5 decembrie 2013.
După deliberare.
TRIBUNALUL
Cu privire la recursul civil de față:
Prin sentința civilă nr.1964 din data de 01.08.2013 pronunțată de Judecătoria Slobozia s-a admis cererea așa cum a fost precizată, formulată de reclamanta C. M., domiciliată în Slobozia, .. MB8, ., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de avocat T. R., cu sediul în Slobozia, ., ., județul Ialomița în contradictoriu cu pârâtul I. I., domiciliat în Slobozia, . ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de avocat C. A., cu sediul în Slobozia, str. . 15, ., județul Ialomița.
S-a constatat că reclamanta și pârâtul au dobândit împreună în timpul căsătoriei, în cote egale de câte ½ fiecare, o datorie comună rezultată din contractul de credit nr. RFI_ din 10.03.2008, încheiat la R. B. SA prin Agenția Ialomița, în valoare de 49.669,2 CHF (franci elvețieni), la care a fost încheiat Actul adițional nr. 1 din 10.06.2013.
S-a constatat că reclamanta a achitat o sumă de 10.000 CHF din debit și cheltuielile de executare, creditul fiind repus în grafic, astfel că la data de 02.07.2013, soldul acestui credit este de 41.351,86 CHF .
S-a atribuit reclamantei creditul (debitul) contractat la R. B. SA prin Agenția Ialomița, in valoare de 41.351,86 CHF, la data de 02.07.2013 și în consecință l-a obligat pe pârâtul I. I. să plătească reclamantei C. (fostă I.) M., suma de 25.675,93 CHF (franci elvețieni), în echivalent în lei la cursul BNR din data plății, în termen de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
S-a menționat în dispozitivul hotărârii că modalitatea de împărțire a datoriei comune nu va putea fi interpretată în nici o împrejurare ca fiind opozabilă R. B. SA sau succesorilor ei în drepturi, ci va avea efect numai între reclamanta C. M. și pârâtul I. I..
S-a luat act că apărătorul reclamantei, avocat T. R., a precizat că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată iar pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut mai întâi, ca o chestiune prealabilă, în raport de data introducerii acțiunii, că în speță sunt aplicabile dispozițiile noului cod civil și prevederile vechiului Cod de procedură civilă.
Apoi, pe fond, în baza documentelor atașate la dosar instanța reținut că părțile au fost căsătorite în perioada cuprinsă între anii 2003-2011, căsătoria fiind desfăcută prin sentința civila nr.1115/07.04.2011 pronunțată de Judecătoria Slobozia, în dosarul nr._, fiind irevocabilă în ceea ce privește divorțul de la data pronunțării.
În timpul căsătoriei, în baza contractului de credit nr.RFI_ din 10.03.2008, R. B. SA prin Agenția Ialomița a acordat un credit pentru nevoi personale in valoare de 49.669,2 CHF (franci elvețieni), cu rambursarea în 432 rate lunare egale incluzând credit si dobânda, contractul fiind încheiat de R. B. S.A. cu I. I. în calitate de împrumutat și cu reclamanta I. M. (în prezent C.), în calitate de codebitor.
Raportându-se la dispozițiile art.339, art.343 alin.1, art. 351, art. 352 alin. 1, art. 355 alin. 1 și art.357 alin.1 și 2, art.1143 alin.1, art. 669, art.670 și art. 686 din Codul civil, instanța a constatat că apărările pârâtului ce vizează inadmisibilitatea și lipsa de obiect a acțiunii reclamantei sunt neîntemeiate, instanța având în mod evident posibilitatea de a soluționa cererea având ca obiect partajarea unor datorii și cum creditul se află în derulare cererea este admisibilă și nu este lipsită de obiect.
A reținut că reclamanta a solicitat prin cererea formulată, așa cum a fost precizată, partajarea acestui credit în cote de 50 % pentru fiecare, iar pârâtul nu a contestat calitatea de datorie comună a creditului contractat și nici cotele cuvenite părților. S-a mai constatat în cauză că deși pârâtul la întrebarea 14 din interogatoriu (fila 50 din dosar) a susținut că părțile s-au înțeles la data despărțirii ca pârâtul să achite un credit de 20.000 euro și un alt credit de 10.000 euro iar reclamanta să achite creditul ce face obiectul cauzei, prin probatoriul administrat în cauză nu a dovedit aceste aspecte și mai mult decât atât pârâtul nu a formulat cerere reconvențională prin care să solicite introducerea în masa de partajat și a acestor datorii la care a făcut referire.
În ceea ce privește tranzacția depusă la dosar, la termenul de judecată din data de 13.06.2013, instanța a reținut că deși aceasta poartă mențiunea că a fost încheiată la data de 21.03.2013 și a fost semnată de părți, la termenul de judecată când a fost depusă, la interpelarea instanței în scopul verificării acordului, reclamanta a precizat că nu este de acord cu tranzacția depusă, aceeași poziție exprimând reclamanta și în ședința publică din data de 25.07.2013, când a precizat că nu este de acord cu tranzacția încheiată, apreciază că vrea să se profite de anumite lucruri și nu este încheiată în avantajul său, condiții în care instanța a apreciat că nu poate lua act de tranzacția depusă la dosar, întrucât reclamanta nu a fost de acord cu conținutul acesteia la data înfățișării la instanță conform prevederilor art. 271 C.proc.civ. .
Având în vedere întregul material probatoriu administrat în cauză și dispozițiile art.6735 și art.6739 cod procedură civilă privind modalitatea de partajare, instanța a constatat că reclamanta și pârâtul au dobândit împreună în timpul căsătoriei, în cote egale de câte ½ fiecare, o datorie comună rezultată din contractul de credit nr. RFI_ din 10.03.2008, încheiat la R. B. SA prin Agenția Ialomița, în valoare de 49.669,2 CHF (franci elvețieni), la care a fost încheiat Actul adițional nr. 1 din 10.06.2013.
A constatat că reclamanta a achitat o sumă de 10.000 CHF din debit și cheltuielile de executare, creditul fiind repus în grafic, astfel că la data de 02.07.2013, soldul acestui credit este de 41.351,86 CHF, așa cum rezultă din adresa nr. 3171/02.07.2013 atașată la fila 122 din dosar și având în vedere plata efectuată de reclamantă, faptul că inițial în tranzacția întocmită a dorit să preia acest credit, precum și prevederile Actului adițional nr. 1 din 10.06.2013, a atribui reclamantei creditul (debitul) contractat la R. B. SA prin Agenția Ialomița, in valoare de 41.351,86 CHF, la data de 02.07.2013 și în consecință l-a obligat pe pârâtul I. I. să plătească reclamantei C. (fostă I.) M., suma de 25.675,93 CHF (franci elvețieni), în echivalent în lei la cursul BNR din data plății, în termen de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamanta cât și pârâtul.
În recursul său reclamanta critică sentința din dar și Încheierea de ședință din data de 25.07.2013 sub aspectul legalității, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței/încheierii atacate și pe fond respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a R. B. S.A. și admiterea cererii astfel cum a fost precizată și față de aceasta.
În motivarea recursului recurenta arată că a formulat cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâtul intimat I. I. dar și cu R. B. S.A. pentru ca instanța să pronunțe o hotărâre de partajare a bunurilor comune care să fie opozabilă și băncii, având în vedere că a solicitat împărțirea debitului rezultat din contractul de credit în derulare, de 49.669,2 CHF încheiat cu banca.
Prin Încheierea din data de 25.07.2013 instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a băncii, dispunând scoaterea acesteia din cauză și deși motivarea acestei soluții este extrem de sintetică, echivalând cu o lipsă a motivării, în sentința pronunțată a subliniat că modalitatea de împărțire a datoriei nu este opozabilă în nicio împrejurare băncii sau succesorilor ei în drepturi.
Recurenta apreciază că dispunând astfel, instanța nu numai că nu a motivat această hotărâre dar a procedat în mod nelegal pentru că pe de o parte, apreciază că banca nu are calitate în cauză iar pe de altă parte, dispune că sentința nu este opozabilă acestei pârâte.
Prin hotărârea dată nu se respectă principiul relativității hotărârilor judecătorești, atât sub aspectul efectelor obligatorii, cât și sub aspectul lucrului judecat, efectele producându-se față de părți, în egală măsură, indiferent dacă acestea sunt persoane care au stat în nume propriu sau prin reprezentant în proces, care au pus concluzii sau care au avut posibilitatea de a o face, fie asupra fondului, fie asupra vreunei excepții, cu titlu de reclamant, pârât sau intervenient. Susține recurenta că efectele hotărârii se produc, în egală măsură și față de cel care, deși chemat în instanță, nu a participat la dezbateri, fiind suficient pentru dobândirea calității de parte să fi fost legat de procedura judiciară prin simpla prezență în proces sau prin simpla aptitudine de a invoca drepturile sau de a-și apăra interesele în cadrul dezbaterii judiciare.
Or în speță, banca are legătură directă cu cauza dedusă judecății prin contractul pe care ea și intimatul l-au semnat cu aceasta.
În drept cererea de recurs este întemeiată pe dispozițiile art.304 pct.7,8 și 9 cod procedură civilă iar în dovedire s-a solicitat proba cu înscrisuri.
Pârâtul critică sentința recurată sub aspectul legalității și al temeiniciei, solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea completării probatoriului și pentru a se putea lămuri situația juridică a tuturor creditelor care au fost contractate în timpul căsătoriei.
În motivarea cererii, ca prim motiv de recurs se invocă faptul că instanța de fond a dat mai mult decât s-a cerut.
Recurentul arată că reclamanta a solicitat partajarea creditului contractat cu R. B. Slobozia în valoare de 49.669,2 CHF în cote de ½ pentru fiecare dintre ei, urmând ca ei să-și respecte obligațiile față de bancă, adică să își achite creditul în perioada care a mai rămas, de 432 de luni iar instanța îi atribuie creditul reclamantei și îl obligă pe el să plătească în termen de 3 luni (care indiferent din ce moment se va calcula, acest termen este oricum mai mic decât termenul care a rămas a se scurge din creditul contractat pe zeci de ani), jumătate din acest credit.
În acest context instanța îl împovărează cu o datorie pe care el și-a asumat-o în anumite condiții, în raport de veniturile pe care le are pentru o perioadă de 432 luni, obligându-l să o achite în termen de 3 luni, în condițiile în care contractul rămâne valabil, reclamanta urmând să plătească ratele în termenul contractat de 432 luni.
Un alt motiv de recurs vizează faptul că instanța a dispus că hotărârea nu are nici un efect asupra contractului de credit încheiat cu banca situație în care față de el există două titluri executorii: unul reprezentat de sentința civilă în baza căreia reclamanta ar putea să îl execute pentru suma menționată în cuprinsul hotărârii iar celălalt reprezentat de contractul de credit care conferă băncii posibilitatea ca, în situația în care reclamanta nu își va chita ratele, să-l execute pe el silit pentru întreaga sumă din contract. Astfel, chiar dacă el și-ar achita jumătate din sumele pe care le datorează conform contractului, în situația în care reclamanta nu va putea plăti, el va putea fi urmărit de bancă pentru diferența de credit.
Mai arată recurentul că situația creditului nu va putea rezolvată în această etapă cu atât mai mult cu cât între părți a fost inițiat un alt proces având ca obiect partajarea și a celorlalte credite, impunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare pentru efectuarea unei expertize contabile.
Pentru motivele invocate recurentul apreciază că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, cuprinzând dispoziții care contravin normelor de drept material, reprezentând o ingerință în contractele încheiate între părți, încălcând dreptul la o viață decentă, drept recunoscut atât de dispozițiile interne, în speță Constituția României dar și de dispozițiile europene - Convenția Europeană a Drepturilor Omului, încălcând orice regulă de drept conform căruia o persoană nu poate fi obligată decât o singură dată la plata unei sume rezultate dintr-o convenție.
În drept cererea de recurs este întemeiată pe dispozițiile art.299 și art.312 alin.3 cod procedură civilă și ale art.969 cod civil.
Intimata pârâtă R. B. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor formulate atât de către reclamantă, cât și de către pârât. Apreciind că în mod corect a apreciat instanța de fond că nu are calitate procesuală pasivă în cauză, în temeiul contractului de credit.
Astfel, în mod corect instanța de fond a reținut că unitatea bancară nu are calitate procesuală pasivă și a dispus scoaterea acesteia din cauză
În motivare intimata arată că raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv partajul bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei de către soți, banca nu are calitate procesuală pasivă deoarece nu are nici un drept de proprietate asupra vreunui bun dobândit în comun de soți.
Mai mult, nu se justifică chemarea băncii deoarece partajul bunurilor comune nu afectează drepturile băncii dobândite prin contractul de credit, instanța având posibilitatea de a împărți bunurile comune păstrând integral toate drepturile băncii constituite prin contractul de credit, formarea loturilor care se cuvin fiecăruia dintre cei doi foști soți nefiind în contradicție cu menținerea stării de codebitor a fiecăruia. Bunurile comune pot fi împărțite natură cu menținerea obligațiilor de plată către bancă atât pentru recurenta reclamantă cât și pentru recurentul pârât.
Atribuirea în natură a bunurilor către soți nu are nicio influență asupra obligațiilor de plată asumate de aceștia față de bancă.
Mai arată intimata că admiterea cererii de partaj nu trebuie să afecteze în nici un fel relația contractuală existentă între părți și solicită ca ambii soți să rămână în continuare debitori ai băncii, până la plata integrală a creditelor, indiferent cui vor fi atribuite bunurile comune.
Transferarea unor credite din patrimoniul unei persoane fizice în patrimoniul altei persoane fizice se poate face numai cu acordul băncii și numai în condițiile în care persoana care urmează să preia creditul întrunește toate condițiile prevăzute de normele de creditare impuse prin Regulamentele BNR pentru obținerea unui credit.
Banca nu poate fi obligată de instanță să schimbe titularul unui contract de credit și băncii nu îi pot fi opozabile efectele desfacerii căsătoriei părților cu privire la obligația de restituire a creditelor contractate. Banca a creditat foștii soți în contextul în care, în situația în care s-ar ajunge la situația executării silite, ar putea să urmărească veniturile a două persoane și nu a uneia singură.
Pentru motivele invocate intimata solicită respingerea recursurilor și menținerea sentinței de fond ca fiind legală și temeinică.
În drept întâmpinarea este întemeiată pe dispozițiile art.115 cod procedură civilă.
Analizând sentința recurată în raport de motivele de recurs invocate și având în vedere actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
În ceea ce privește recursul formulat de către recurenta reclamantă C. M., acesta este nefondat.
Astfel, în mod corect instanța de fond a reținut că unitatea bancară nu are calitate procesuală pasivă și a dispus scoaterea acesteia din cauză deoarece prin partajarea comunității de bunuri nu se poate modifica în niciun fel contractul încheiat de părți cu banca, decât cu acordul acesteia iar în cauză nu s-a solicitat modificarea contractului de credit.
În acest context, nefiind supus judecății niciun drept al băncii, în mod corect instanța de fond a apreciat că banca nu are calitate procesuală pasivă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și a dispus scoaterea din cauză a băncii.
În ceea ce privește susținerile recurentei cu privire la calitatea de părți în proces și producerea efectelor hotărârii judecătorești față de acestea, deși corecte din punct de vedere teoretic, acestea nu sunt incidente în speță deoarece, deși chemată în proces prin cererea introductivă, prin admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a băncii, instanța de fond a dispus și scoaterea acesteia din cauză astfel că banca nu a mai avut posibilitatea de a-și formula apărările în cauză și de a pune concluzii, nefiind parte în proces.
Chiar dacă obiectul partajului îl constituie un credit contractat de la bancă, aceasta nu are legătură cu cauza de partaj în condițiile în care valabilitatea și clauzele contractului rămân neschimbate.
Pe de altă parte, în ceea ce privește opozabilitatea hotărârii față de bancă, este evident că reținându-se lipsa calității procesuale pasive a băncii, în cauză nu i se poate opune acesteia o hotărâre pronunțată într-un proces în care nu a participat la dezbateri și nu a pus concluzii și cu atât mai mult cu cât nu și-a dat acordul cu privire la modificările contractului de credit în privința debitorilor.
În ceea ce privește recursul declarat de către pârât acesta este fondat cu următoarele considerente:
Primul motiv de recurs privind incidența în cauză a dispozițiilor art.304 pct.6 cod procedură civilă, în sensul că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut nu este fondat.
Faptul că reclamanta a solicitat partajarea creditului în cote de ½ fiecare nu presupune că acesta va fi automat împărțit în natură foștilor soți iar atribuirea creditului numai unuia dintre ei cu obligarea celuilalt la plata sultei nu modifică obiectul și câtimea partajului ci vizează doar modalitatea de partajare.
În ceea ce privește motivul de recurs privind soluția dată asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a R. B. SA, tribunalul în apreciază ca nefundat, considerentele fiind comune cu cele menționate în analiza recursului numitei C. M..
În mod corect instanța de fond a reținut că unitatea bancară nu are calitate procesuală pasivă și a dispus scoaterea acesteia din cauză deoarece prin partajarea comunității de bunuri nu se poate modifica în niciun fel contractul încheiat de părți cu banca, decât cu acordul acesteia iar în cauză nu s-a solicitat modificarea contractului de credit și nici acordul băncii.
În ceea ce privește motivul de recurs privind greșita apreciere a probelor și modalitatea de soluționare a cererii de partaj pe fond, acesta este fondat.
Astfel, instanța nu a dat relevanță dispozițiilor art.129 cod procedură civilă și nu a exercitat rol activ în lămurirea naturii juridice a precizărilor privind celelalte credite ale foștilor soți, dacă acestea constituiau de fapt o cerere reconvențională, cu atât mai mult cu cât l-a dosar s-a depus și contractul de tranzacție din 21.03.2013 care chiar dacă reclamanta s-a răzgândit și nu a mai vrut să încheie tranzacția în fața instanței, ridica un semn de întrebare cu privire la creditele contractate de părți și modalitatea de împărțire a acestora.
Având în vedere că de regulă, drepturile și obligațiile care alcătuiesc comunitatea de bunuri se împart deodată, cotele de contribuție ale soților stabilindu-se asupra întregii comunități și nu asupra fiecărui bun în parte, că pe rolul Judecătoriei Slobozia a fost înregistrată cererea recurentului pârât de partajare și a celorlalte credite despre care a făcut vorbire în prezenta cauză și nu în ultimul rând că pentru stabilirea modalității de partajare a creditelor se impune și efectuarea unei expertize contabile, probă care nu poate fi administrată în recurs, instanța apreciază recursul formulat de I. I. ca fiind fondat, urmând să îl admită, să caseze sentința și să trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
În ceea ce privește taxa de timbru datorată la instanța de fond, având în vedere că reclamanta nu a achitat taxa de timbru și timbrul judiciar, în baza art. 20 alin.5 din Legea nr.146/1997 tribunalul o va da în debit pentru suma de 5.513 lei reprezentând taxa de timbru calculată conform art.3 alin.1 lit.c, liniuța 4 la valoarea creditului în sumă de 183.776,04 lei astfel cum a fost indicată de reclamantă prin precizările depuse la fila 24 din dosarul de fond.
Văzând și dispozițiile art.377 alin.2 pct.4 cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELELEGII
DECIDE
În baza art. 312 alin.1 cod procedură civilă respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă C. M., domiciliată în Slobozia, .. MB8, ., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de avocat T. R., cu sediul în Slobozia, ., ., județul Ialomița împotriva sentinței civile nr. 1964/01.08.2013, pronunțată de Judecătoria Slobozia.
În baza art. 312 alin.2 și 3 cod procedură civilă admite recursul declarat de recurentul-pârât I. I., domiciliat în Slobozia, .. 708, ., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de avocat C. A., cu sediul în Slobozia, str. . 15, ., județul Ialomița împotriva sentinței civile nr. 1964/01.08.2013, pronunțată de Judecătoria Slobozia, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Dispune darea în debit a recurentei C. M. pentru suma de 5.513 lei reprezentând contravaloarea taxei de timbru datorată de reclamantă la judecata în fond și neachitată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 05 decembrie 2013.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
B. MarianaMunteanu L. I. I. R. M.
GREFIER,
D. A.
Red./tehnored. I.R.M.
Jud.fond.Ș. N.
2 ex/03.02.2014
| ← Pensie întreţinere. Decizia nr. 159/2013. Tribunalul IALOMIŢA | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Hotărâre... → |
|---|
