Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 519/2015. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 519/2015 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 11-06-2015 în dosarul nr. 519/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA – SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.519 A
Ședința publică din data de 11 iunie 2015
Completul constituit din:
Președinte - M. L. I.
Judecător – T. I.
Grefier – B. C.
Pe rol judecarea contestației în anulare formulată de contestatorul P. Ș. împotriva deciziei civile nr.229A/19.03.2015 a Tribunalului Ialomița pronunțată în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți T. N., P. C., G. A., LIUPU M. și intimatul-reclamant H. R., având ca obiect hotărâre care să șină loc de act autentic.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat P. D. pentru contestatorul-pârât și avocat T. R. (substituie avocat A. G.) pentru intimatul-reclamant lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Avocat P. D. pentru contestator solicită transcrierea ședinței de judecată din data de 20.10.2014 când a fost administrată proba cu interogatoriu.
Avocat T. Ramoma pentru intimatul-reclamant apreciază că nu este concludentă cauzei și solicită respingerea acestei cereri.
Instanța, pronunțându-se asupra cererii de transcriere a ședinței de judecată din data de 20.10.2014, o respinge având în vedere că din răspunsurile date la interogatoriu și consemnat de instanța de fond se poate stabili cu certitudine dacă este „da” sau „ nu” având în vedere și răspunsurile la celelalte întrebări.
Părțile prezente arată că nu mai au alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Tribunalul, având în vedere că părțile nu mai au cereri de formulat și nu mai sunt alte incidente de soluționat, în conformitate cu prevederile art.392 C.pr.civ., declară dezbaterile deschise și acordă cuvântul părților.
Avocat P. D. pentru contestator solicită admiterea contestației în anulare, apreciind că este admisibilă având în vedere dispozițiile art.503 alin.3 raportat la alin.2 pct.2 C.pr.civ. .
În susținerea contestației arată că instanța de apel a interpretat greșit răspunsul dat la întrebările 3 și 4, acesta fiind „nu”, adică nu recunoaște ca reclamantul să fi avut posesia terenului din 2006 până în prezent și că nu reclamantul a plătit impozitele către stat și nu este de acord cu admiterea cererii acestuia.
Întrucât a fost interpretat greșit scrisul, respectiv răspunsul dat de contestator la interogatoriu instanța de apel a reținut o situație de fapt eronată, în funcție de care a pronunțat și soluția.
Solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată.
Cheltuielile de judecată vor fi solicitate pe cale separată.
Avocat T. R. pentru intimatul-reclamant solicită respingerea ca neîntemeiată a contestației formulate apreciind că instanța de apel cât și cea de fond, nu s-au aflat într-o eroare materială la momentul soluționării cauzei, hotărârile pronunțate având la bază întreg materialul probator administrat și nu numai proba cu interogatoriu.
Solicită respingerea contestației, urmând a solicita cheltuelile de judecată pe cale separată.
Tribunalul în conformitate cu prevederile art.394 C.pr.civ., considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și rămâne în pronunțare.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Cu privire la contestația în anulare de față, reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 229/A din data de 19.03.2015 pronunțată de Tribunalul Ialomița, în baza art.480 alin.1 și 2 cod procedură civilă, s-a admis apelul declarat de către apelantul H. R., CNP –_, domiciliat în municipiul București, .. 60, sector 3, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la C.A. A. G., cu sediul în municipiul Urziceni, .. 89, ., ., județul Ialomițaîmpotriva sentinței civile nr.1550 din data de 02.12.2014 pronunțată de Judecătoria Urziceni pe care a schimbat-o în tot și în consecință:
S-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâți, ca neîntemeiată.
S-a admis acțiunea formulată de către reclamantul H. R. în contradictoriu cu pârâții P. Ș., CNP –_, domiciliat în București, ., nr. 8, ., T. N., CNP –_, domiciliată în municipiul C., ., .. A, ., județul C.; P. C., CNP –_, domiciliată în municipiul București, .. 89, . și G. A., CNP –_, domiciliată în București ., ., ., sector .
Prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare, încheiat între P. Ș. T. N., P. C. și G. A., în calitate de vânzători și H. R., în calitate de cumpărător, pentru imobilul teren în suprafață totală de 69.400 m.p., situat în extravilanul comunei Axintele, județul Ialomița, amplasat astfel: 15.000 m.p. în tarlaua 133, . vecinătăți la N – HC 134, la E – De 144, la S - M. A. și la V – HB 107; 48.600 m.p. în tarlaua 851/1, . vecinătăți la N – De 763, la E – Md S. I., la S – De 849 și la V – A. G.; 5.800 m.p. în tarlaua 389, . vecinătăți la N – P. S., la E – Hc 371, la S – C. V. la V – De 402. Prețul vânzării este de 13.250 lei.
În baza art.29 alin.5 din Legea nr.7/1996 prezenta hotărâre judecătorească se va comunica Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară Ialomița.
În baza art. 771 alin. 6 teza a–4–a din Legea 571/2003, republicată, s-a dispus ca în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, un exemplar al acesteia să fie comunicat la organul fiscal competent în vederea calculării impozitului pe veniturile din transferul proprietății imobilului.
În motivarea deciziei s-a reținut că prima critică a apelantului referitoare la suprafața de teren care face obiectul contractului de arendă este neîntemeiată. Astfel, contractul de arendă nr. 161/21.08.2004 (fila 88 dosar fond) încheiat între P. M. și . are ca obiect o suprafață de teren de 4 ha, dintr-un total de 4,86 situat în tarlaua 851. Deși în contract nu s-a menționat numărul titlului de proprietate, este totuși indicată tarlaua unde este situat terenul (851), . pe titlul de proprietate nr._/_/18.11.2003 eliberat pe numele lui P. M.. De asemenea, în contractul de arendă s-a menționat și suprafața totală a terenului situat în tarlaua 851, respectiv 4,86 ha, suprafață care coincide cu cea înscrisă pe titlul de proprietate nr._/_/18.11.2003. Concluzia care se desprinde este aceea că terenul care a făcut obiectul contractului de arendă nr. 161/21.08.2004 este cel individualizat în titlul de proprietate nr._/_/18.11.2003.
În ceea ce privește critica privind exercitarea de către apelant a posesiei cu privire la terenul care a făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare, aceasta este întemeiată. Astfel, la data de 05.05.2006, apelantul Honung R. a încheiat cu defunctul P. M. antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 761 de BNP L. D. (Urziceni) prin care defunctul se obliga să îi vândă apelantului suprafața de_ mp teren arabil situat în extravilanul comunei Axintele, jud. Ialomița dobândit conform TP_/_/18.11.2003 în schimbul unui preț de_ lei pe care promitentul vânzător l-a primit la data autentificării antecontractului.
Ulterior, la data de 15.09.2007, apelantul a înștiințat arendașul . despre intervenirea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat cu P. M. și despre faptul că înțelege să rămână valabil contractul de arendă încheiat între . și P. M.. În aceeași adresă (fila 86 dosar fond) se menționează faptul că drepturile din contractul de arendă vor fi ridicate în viitor până la revocarea verbală sau scrisă de către P. M. sau P. E. sau împuterniciții acestora.
Față de această adresă comunicată arendașului, instanța a constatat că apelantul a înțeles să intre în posesia terenurilor pentru care încheiase antecontract de vânzare-cumpărare cu P. M., dar nu a înțeles să încheie un nou contract de arendă pentru aceste terenuri, deși avea această posibilitate ca urmare a calității dobândită prin încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare.
Tribunalul a constatat că apelantul a exercitat posesia terenului de la momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, aspect confirmat de manifestarea de voință a acestuia de a se menține ca valabil contractul de arendă încheiat anterior de promitentul vânzător. Chiar pârâtul P. Ș. în răspunsul la interogatoriu (întrebarea nr. 3, fila 81 dosar fond) recunoaște că reclamantul a avut posesia terenului din anul 2006 până în prezent și că tot acesta a plătit impozitele către stat pentru teren. Răspunsurile la interogatoriu se coroborează și cu declarațiile martorilor (filele 75, 76, 77 ) care au confirmat că apelantul are în posesie terenul de la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare. În măsura în care nu ar fi avut posesia terenului, nu ar fi înțeles să își exercite voința cu privire la modul de folosire al terenului care a făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare. Posesia presupune întrunirea a două elemente: corpus – contactul material cu bunul care se poate realiza fie direct, fie prin intermediul unei terțe persoane și se exercită prin încheierea de acte materiale sau juridice și animus – intenția de a stăpâni bunul ca un adevărat proprietar. Apelantul a înțeles să exercite ambele elemente ale posesiei, corpus prin intermediul arendașului care exploatează terenul în numele său, dar prin menținerea ca valabil a contractului de arendă încheiat cu P. M., iar animus prin intenția lui de a se comporta ca un adevărat proprietar cu privire la terenul care a făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare.
Așa cum a reținut și prima instanță, în practica instanței supreme s-a conturat ideea că predarea bunului ce formează obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare în posesia celui care urmează să îl cumpere echivalează cu o recunoaștere a dreptului acestuia de a cere încheierea contractului de vânzare-cumpărare, recunoaștere care întrerupe prescripția, iar o nouă prescripție extinctivă nu va începe să curgă atât timp cât bunul se află în posesia celui ce urmează să-l cumpere. Dacă bunul a fost predat în momentul încheierii antecontractului, practic, este vorba de o amânare a începutului cursului prescripției extinctive.
Cum apelantul a înțeles să mențină ca valabil contractul de arendă până la expirarea termenului acestuia, în anul 2014, păstrând în acest fel posesia terenului, tribunalul a constatat că termenul de prescripție al dreptului la acțiune nu a început să curgă întrucât la momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, promitentul vânzător a și predat terenul pe care promitentul cumpărător l-a folosit, prin intermediul arendașului. Ca atare, a apreciat tribunalul, prima instanță nu trebuia să constate ca fiind prescris dreptul material la acțiune al reclamantului.
În ceea ce privește pronunțarea de către instanță a unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare, tribunalul a avut în vedere că din certificatul de atestare fiscală nr. 2007/11.11.2014 eliberat de Primăria Axintele se reține că taxele și impozitele aferente imobilului sunt plătite la zi, neexistând debite înregistrate.
De asemenea, din relațiile sosite de la O.C.P.I. Ialomița (fila 12 dosar fond) se reține că pentru suprafața de teren care face obiectul antecontractului s-a găsit înscris în Registrul de Transcripțiuni și Inscripțiuni sub nr._/29.10.2013 promisiunea promitentului-vânzător P. M. de a vinde terenul în suprafață totală de 6,94 ha promitentului-cumpărător H. R., nefiind grevată de alte sarcini.
Întrucât pentru transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului este necesară, „ad validitatem”, încheierea contractului în formă autentică, antecontractul de vânzare-cumpărare a generat în sarcina părților contractante obligația de a face, respectiv de a perfecta în viitor contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică.
În cazul în care obligația de a face nu este adusă la îndeplinire de către debitor, creditorul, potrivit prevederilor art. 1077 C.civ., poate fi autorizat de a o aduce el la îndeplinire. În acest cadru juridic, instanța judecătorească are posibilitatea ca, prin suplinirea consimțământului debitorului obligației de “a face” izvorâtă din antecontract, să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de înstrăinare. Acest lucru este susținut și de prevederile art. 1073 C.civ. cât și de cele ale art. 1075 ale aceluiași cod care cer ca obligația asumată să fie executată în natura specifică, în caz de neexecutare fiind admisă plata despăgubirii.
În speță instanța a constatat incidența dispozițiilor art.1073, 1075 si 1077 din codul civil care consacră principiul executării în natură a obligațiilor (inclusiv a celor de a face) și în temeiul cărora este admisibilă pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare, cu respectarea cerințelor generale de validitate ale actelor juridice prevăzute de art. 948 C.civ. și cea privind existența în patrimoniul promitentului a imobilului a cărui vânzare a fost promisă.
Potrivit art. 5 alin. 2 titlul X din Legea 247/2005, în situația în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcții, una dintre părți refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract.
Reclamantul a notificat pârâții să se prezinte la data de 20.03.2014 la Birou de mediator „A. G.” pentru a merge împreună la notariat în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică pentru terenul în suprafață de_ mp situat în .. Nu a răspuns acestei invitații decât pârâtul P. Ș., așa cum rezultă din procesul verbal nr. 39/09.04.2014 încheiat de Birou de mediator „A. G.”, motiv pentru care nu s-a putut proceda la încheierea în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare, fiind necesară prezența tuturor pârâților care sunt moștenitorii defunctului P. M..
Tribunalul a reținut că defunctul P. M. era proprietarul terenului în suprafață de 6,94 ha care a făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat cu H. R., așa cum rezultă din titlul de proprietate nr._/18.11.2003. Din certificatul de moștenitor nr. 190/02.10.2013 eliberat de BNP asociați D. L. și D. G. rezultă că moștenitorii lui P. M. sunt pârâții din prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse, tribunalul a apreciat acțiunea reclamantului ca fiind întemeiată, a admis-o și pe cale de consecință a constatat intervenită vânzarea cumpărarea conform promisiunii dintre părțile contractante.
Față de cele reținute mai sus, tribunalul a admis apelul declarat de apelantul H. R. împotriva sentinței civile nr. 1550/02.12.2014 pronunțată de Judecătoria Urziceni, pe care a schimbat-o în tot.
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație în anulare contestatorul P. Ș..
În motivarea contestației în anulare acesta prezintă situația de fapt și apreciază că dezlegarea dată apelului este rezultatul unei erori materiale, caz de contestație în anulare prevăzut în art. 503 alin. 3 rap. la alin. 2 pct. 2 din Codul de procedură civilă, din următoarele considerente:
Deși judecătorul de la instanța de fond a consemnat corect răspunsul său la interogatoriu, în sensul că NU a recunoscut că reclamantul a avut posesia terenului din 2006 până în prezent, că NU reclamantul a plătit impozitele către stat și că NU este de acord cu admiterea cererii, instanța de apel, din eroare, a interpretat greșit scrisul judecătorului de la fond, dezlegarea dată apelului fiind astfel viciată. La administrarea interogatoriului a fost asistat de avocat, iar ședința de judecată a fost înregistrată conform art. 231 din Noul Cod de procedură civilă, astfel că este sigur că răspunsul său la întrebarea nr. 3 fila 81 dosar fond a fost NU.
În aceste condiții, contestatorul apreciază că s-a ajuns în situația ca, o simplă interpretare greșită a scrisului unei alte persoane, să ducă la reținerea unei situații de fapt greșite.
După corectarea erorilor apărute în interpretarea scrisului din interogatoriu, se arată că nu se mai poate ajunge la concluzia că apelantul-reclamant a exercitat posesia asupra terenului de la momentul încheierii antecontractului și, în consecință, termenul de prescripție al dreptului la acțiune nu a început să curgă. Cele două adrese comunicate de reclamant către arendaș nu pot duce la concluzia că reclamantul s-a comportat ca un adevărat proprietar al terenului și a avut astfel elementul animus al posesiei. În calitate de creditor al proprietarului terenului, reclamantul era terț față de contractul de arendă și nu putea dispune nici continuarea unui contract de arendă încheiat legal anterior emiterii adreselor și nici cine poate ridica drepturile rezultate din arendă. Contestatorul solicită să se aibă în vedere că cele două adrese nu au fost înregistrate la arendaș și fac obiectul unei plângeri penale pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, plângere înregistrată la P. de pe lângă Judecătoria Sect. 3 București sub nr. 3335/P/2015.
De asemenea, contestatorul apreciază că nici cei doi martori propuși de reclamant nu confirmă faptul că reclamantul a avut vreodată posesia terenului susținând faptul că arenda sau roadele pământului erau ridicate de tatăl pârâților. Cu privire la impozitele și taxele către stat aferente terenului, martorii au susținut că nu au cunoștință de cine sunt plătite.
Se mai arată că nu este adevărată afirmația din ultimul alineat al filei 6 din decizie în care se menționează faptul că motivul neîncheierii actului de vânzare-cumpărare în formă autentică a fost neprezentarea pârâților la mediator. Analizând procesul-verbal încheiat de mediator se observă că motivul nerealizării medierii este de fapt lipsa reclamantului. Pentru pârâți s-a prezentat P. Ș. care era împuternicitul tuturor pârâților din prezenta cauză.
Contestatorul apreciază că, urmare unei erori materiale, s-a concluzionat în mod greșit faptul că apelantul-reclamant a avut posesia terenului de la momentul încheierii antecontractului. În realitate, terenul era lucrat de arendaș din dispoziția exclusivă a proprietarului imobilului, fructele au fost culese de proprietar și de urmașii acestuia care au și plătit impozitele și taxele către stat.
Conform art. 508 alin. 1 rap. la art. 479 alin. 2 Cod procedură civilă, pentru dovedirea celor menționate în prezenta contestație în anulare, contestatorul înțelege să se folosească de proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
În temeiul art. 231 alin. 6 din Codul de procedură civilă, se solicită transcrierea înregistrării ședinței de judecată din data de 20.10.2014 de la Judecătoria Urziceni, pentru a se verifica răspunsurile sale la interogatoriu.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 508 alin. 3 Cod procedură civilă, solicită anularea deciziei atacate și respingerea apelului ca nefundat, sentința instanței de fond fiind temeinică și legală.
Intimații nu au formulat întâmpinări în cauză .
Tribunalul, analizând contestația în anulare formulată, o apreciază neîntemeiată pentru următoarele motive:
Conform art. 503 alin. 2 pct. 2 raportat la art. 503 alin. 3 N.C.pr.civ., hotărârile instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs, pot fi atacate cu contestație în anulare dezlegarea dată apelului este rezultatul unei erori materiale .
Se observă că textul de lege impune două condiții și anume să existe o eroare materială și această eroare să fi dus la dezlegarea apelului, deci să fi fost determinantă .
În prezenta cauză, deși într-adevăr, instanța de apel a comis o eroare materială interpretând greșit scrisul judecătorului de la fond în consemnarea răspunsului la interogatoriul luat pârâtului P. Ș. ( răspunsul pârâtului la întrebările nr. 3 și 4 este „nu” și nu „da” așa cum a precizat instanța de apel în considerente – deci pârâtul nu a recunoscut posesia reclamantului sau plata de către acesta a impozitelor, nefiind de acord cu admiterea acțiunii ), tribunalul constată că aceasta nu a fost determinantă pentru soluționarea cauzei .
Astfel, se observă că decizia instanței de apel nu s-a întemeiat doar pe răspunsul la interogatoriu al pârâtului, ci acest răspuns doar a fost coroborat cu alte probe . Din considerentele deciziei atacate rezultă că admiterea apelului s-a bazat în principal pe înscrisuri și martori și anume pe adeverința aflată la fila 86 din dosar și declarațiile martorilor Ulescu R. și P. C. . Tribunalul concluzionează astfel că răspunsurile la interogatoriu nu au fost determinante pentru soluționarea apelului, așa cum impune art. 503 alin. 2 pct. 2 N.C.pr.civ., motiv pentru care contestația în anulare apare ca neîntemeiată .
Față de considerentele de mai sus ,tribunalul, în baza art. 503 și urm. N.C.pr.civ., va respinge contestația în anulare ca neîntemeiată .
Văzând și dispozițiile art. 508 alin. 4 N.C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 503 și urm. N.C.pr.civ. respinge contestația în anulare formulată de contestatorul P. Ș., CNP –_, domiciliat în București, ., nr. 8, ., ., sector 4 împotriva deciziei civile nr. 229A/19.03.2015 a Tribunalului Ialomița, ca neîntemeiată.
Definitivă .
Pronunțată în ședință publică azi, 11.06.2015 .
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
M. L. I. T. I. B. C.
Red.tehnored. M.L.I.
8 ex/17.06.2015
..06.2015
| ← Plângere împotriva încheierii de respingere a cererii de... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 425/2015. Tribunalul... → |
|---|
