Acţiune în constatare. Decizia nr. 553/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 553/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 07-03-2013 în dosarul nr. 2791/866/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 07 Martie 2013
Președinte - E. C. F.
Judecător M. C.
Judecător E. C.
Grefier D. M. B.
DECIZIE CIVILĂ Nr. 553/2013
Pe rol fiind judecarea recursului civil formulat de C. G., împotriva sentinței civile 1277/24.04.2012 pronunțată de Judecătoria P., intimați D. I., B. C. R. S.A., K. I. S.R.L., având ca obiect acțiune în constatare, pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 13.02.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 20.02.2013, 27.02.2013, 06.03.2013 și apoi pentru azi, 07.03.2013, când:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de fața, Tribunalul reține următoarele:
P. sentința civilă nr.1277/24.04.2012 a Judecătoriei P. s-au dispus următoarele:
„Respinge exceptia prescriptiei dreptului la actiune.
Admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Bancii Comerciale Romane.
Respinge ca neintemeiata actiunea civila formulata de reclamantul C. G., dom. in ., jud. Iasi, avand domiciliul procedural ales la Cabinet avocat „P. V. C.-L.”, cu sediul in Iasi, ., nr.8, .,cam.15, jud. Iasi, in contradictoriu cu D. I., dom. in ., . ., cu sediul in Bucuresti, Calea Mosilor nr.51, ., sector 3.
Respinge actiunea formulata in contradictoriu cu B. C. R. SA, cu sediul in Bucuresti, sector 3, .. 5, ca fiind introdusa impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.”
Pentru a pronunța aceasta soluție, prima instanța a reținut următoarele: „P. actiunea civila inregistrata la aceasta instanta la data de 25.05.2011 sub nr._, reclamantul C. G. a solicitat, in contradictoriu cu paratii D. I., B. C. R. SA si ., constatarea ca fiind in sarcina paratului D. I. plata la zi a creantei datorate de catre reclamant Bancii Comerciale Romane, precum si obligarea paratului D. I. la achitarea acestei creante catre B. C. R., respectiv ..
In motivarea actiunii se arata ca, in fapt, la data de 20.05.2008 reclamantul a incheiat la BCR un contract de imprumut bancar, nr._, pentru suma de 62.000 lei. Arata reclamantul ca acest contract a fost incheiat la staruinta paratului D. I., caruia ii era necesara aceasta suma in vederea dezvoltarii propriei afaceri, din cadrul .> SRL, suma contractata revenindu-i in intregime acestuia, care indeplinea si functia de administrator la respectiva societate. Reclamantul arata ca paratul D. I. nu intrunea conditiile in vederea obtinerii unui imprumut, motiv pentru care, in vederea obtinerii scoring-ului necesar, a marit salariul reclamantului(acesta fiind angajat al .> SRL). Se arata ca in perioada urmatoare incheierii contractului de credit, paratul D. I. a achitat ratele scadente, insa dupa un timp au aparut intarzieri din ce in ce mai mari la plata ratelor, care deveneau mereu restante. In urma neintelegerilor ivite, reclamantul a demisionat din cadrul societatii conduse de catre parat, purtand corespondenta cu acesta in vederea achitarii ratelor scadente. Mai arata reclamantul ca incepand cu ianuarie 2011 a fost notificat de catre societatea cesionara a creantei bancare, cat si de catre executorul judecatoresc in vederea achitarii sumelor restante. In aceste conditii, in urma unor noi discutii a reclamantului cu paratul D. I., acesta din urma a semnat o declaratie notariala prin care se angajeaza neconditionat sa restituie integral sumele de bani obtinute cu titlu de imprumut si dobanzile aferente ce formeaza obiectul contractului de credit.
In drept, reclamantul invoca prevederile disp. art. 111 C.pr.civ. si art. 1073 si urm. Din vechiul cod civil.
Alaturat actiunii, reclamantul depune in copie declaratia autentificata sub nr. 794/22.02.2011, notificari emisi catre reclamant de catre executor judecatoresc si de catre parata K. I. SRL, act aditional la contractul de munca al reclamantului, contractul de credit bancar nr._/20.05.2008.
P. incheierea din camera de consiliu din 20.09.2011 reclamantului i s-a admis cererea de ajutor public judiciar cu privire la plata taxei judiciare de timbru in cuantum de 2851 lei.
In cauza, B. C. R. a formulat intampinare, invocand pe cale de exceptie lipsa calitatii sale procesuale pasive. Se arata de catre parata ca in baza contractului de cesiune de creanta nr. DJ626/30.06.2009 s-a procedat la cesionarea creantei reprezentand imprumutul bancar acordat de catre aceasta reclamantului, astfel incat BCR nu mai are calitate procesuala pasiva in cauza de fata, reclamantul ramanand obligat doar fata de cesionar, parata K. I. SRL. De asemenea, parata invoca si exceptia prescrierii dreptului la actiune, contractul de credit bancar fiind semnat la data de 20.05.2008, moment la care a dispus de suma imprumutata in sensul dorit de catre reclamant, care a avut cunostiinta de caracterul simulat al conventiei.
Pe fondul cauzei, parata B. C. R. solicita respingerea actiunii ca neintemeiata, aratandu-se ca semnarea contractului de credit bancar a fost facuta de catre reclamantul C. G., pentru suma de 62.000 lei reprezentand nevoi personale. Nefiind un credit cu destinatie speciala, reclamantul-imprumutat avea libertatea de a dispune si folosi de suma imprumutata in sensul dorit, banca neavand dreptul de a cenzura modul de utilizare a sumei imprumutate.
In sustinerea pozitiei sale procesuale, parata face referiri la notiunea de contract, la principiile aplicabile contractului sinalagmatic si a caracterelor juridice ale contractului de imprumut, aratandu-se ca obligatia de returnare a sumei imprumutate a existat si exista in sarcina reclamantului ca parte semnatara a contractului de credit bancar. Cat priveste platile efectuate in contul debitului de catre alta persoana, se arata ca nu exista nici o restrictie in acest sens, atat timp cat platile aveau loc in numele si pe contul debitorului-imprumutat C. G.. Privitor la declaratia notariala semnata de catre paratul D. I., prin care si-a asumat obligatia de plata a creantei, parata BCR arata ca nu exista nici un raport juridic stabilit intre aceasta si D. I..
Alaturat intampinarii, parata BCR depune contractul de cesiune nr. DJ626/30.06.2009, impreuna cu anexe.
Cele doua exceptii invocate de catre parata B. C. R. au fost unite cu fondul cauzei.
In cauza s-a administrat proba cu inscrisuri, precum si proba cu interogatoriul paratului D. I., cu privire la acest din urma aspect instanta luand act de lipsa paratului de la termenul de judecata la care a fost citat expres in vederea administrarii interogatoriului.
Analizand intregul material probator, instanta, avand in vedere dispozitiile art. 137 C.pr.civ., astfel ca fata de exceptiile invocate prin intampinare de catre B. C. R., instanta retine urmatoarele:
Reclamantul a solicitat prin prezenta actiune constatarea existentei in sarcina paratului D. I. a creantei la zi, pe care reclamantul o datora Bancii Comerciale Romane, respectiv datoreaza cesionarei K. I. SRL.
Parata BCR invoca faptul ca momentul la care s-a nascut obligatia de returnare de catre reclamant a creantei este cel la care s-a semnat contractul de credit bancar, la 20.05.2008.
Insa, apreciaza instanta, acest moment nu reprezinta punctul de la care incepe sa se calculeze termenul de prescriptie, intrucat trebuie avute in vedere platile pe care paratul D. I. le-ar fi facut in contul ratelor datorate de catre reclamant. D. de la data la care paratul D. I. nu a mai facut platile la care s-ar fi dobligat fata de reclamant, acestuia din urma i s-a produs prejudiciul ce sta la baza promovarii actiunii de fata, ori din acest considerent actiunea reclamantului este promovata in termen.
In alta ordine de idei, instanta are in vedere ca respectivul contract de credit bancar este un contract cu executare succesiva, fiecare dintre ratele prevazute in contract stingandu-se printr-o prescriptie deosebita. Se observa ca obligatia de plata a primei rate prevazute in contract trebuia indeplinita ulterior datei de 20.05.2008, iar fata de acest aspect, vazand data investirii intstantei cu prezenta actiune, la 25.05.2011, in mod cert termenul de prescriptie nu s-a implinit.
Cat priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Bancii Comerciale Romane, instanta are in vedere cesionarea de catre aceasta a creantei pe care o avea de incasat de la reclamant catre ..
Potrivit disp. art. 1391 si urm. din vechiul cod civil, aplicabile in cazul de fata, prin incheierea cesiunii de creanta are loc si remiterea a insusi titlului catre cesionar, astfel incat cedentul nu mai este parte in raportul juridic incheiat initial cu debitorul, cu atat mai mult cu cat s-a facut dovada notificarii cesiunii de catre cesionarul parat ..
Intrucat este necesar ca in persoana paratei BCR sa fie intrunita atat conditia de a fi parte in litigiu, cat si parte in raportul juridic supus atentiei instantei, constatand ca aceasta din urma conditie nu este indeplinita, instanta va admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei BCR.
De altfel, insasi reclamantul, prin concluziile sale cu privire la aceasta exceptie, a fost de acord cu admiterea exceptiei mai-sus analizate.
Pe fondul cauzei, analizand materialul probator prin raportare la institutiile de drept incidente, instanta consatat actiunea reclamantului, in contradictoriu cu paratii D. I. si . fiind neintemeiata.
Instanta nu neaga aspectele privind conventia intervenita intre reclamantul C. G. si paratul D. I., respectiv cea privind asumarea de catre cel din urma a platii imprumutului bancar contractat de catre reclamant. Dovada s-a facut de reclamant prin declaratia autentificata sub nr. 749/22.02.2011(fila 6 dosar), prin care paratul D. I. s-a angajat neconditionat sa restituie sumele de bani cu titlu de imprumut si dobanzile aferente ce formeaza obiectul contractului de credit nr._ din 20.05.2008, cat si prin declaratia aceluiasi parat data printr-un inscris sub semnatuta privata (fila 100 dosar), la data de_, la sediul agentiei BCR, prin care reitereaza aceeasi asumare a platii debitului. De asemenea, instanta are in vedere si prezumtia legala ce rezulta din aplicarea disp. art. 225 C.pr.civ., paratul D. I. neprezentandu-se la luarea interogatoriului.
Insa, apreciaza instanta, mijlocul juridic prin care reclamantul a inteles sa isi recupereze prejudiciul suferit este gresit ales.
Instanta are in vedere ca raportul juridic care a dat nastere obligatiei de plata s-a nascut in baza contractului de credit bancar incheiat intre reclamant si B. C. R..
Astfel, potrivit principiului fortei obligatorii a contractului si a relativitatii efectelor contractului, cat si a particularitatii contractului de credit bancar – cu referire aici la conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca solicitantul creditului bancar, contractul de credit bancar incheiat la data de 20.05.2008 sub nr._, pentru suma de 62.000 lei, nu isi putea produce efecte decat intre partile contractante, respectiv reclamantul si B. C. R.. De precizat ca, in urma cesionarii creantei, parte in acest raport juridic devine K. I. SRL, in calitate de creditor, substituindu-se cedentei BCR.
In paralel cu acest raport juridic in care parti sunt reclamantul si BCR, respectiv K. I., mai exista si raportul juridic desfasurat intre reclamant si paratul D. I., de care insa BCR/K. I. nu aveau cunostiinta.
Astfel, in primul raport juridic reclamantul are calitatea de debitor, in cel de al doilea are insa calitatea de creditor al sumei de bani obtinuta de catre acesta in baza creditului bancar, insa remisa paratului-debitor D. I..
Asa cum s-a aratat, fiecare dintre cele doua conventii produc efecte juridice intre partile contractante, guvernate de reguli si norme proprii.
Astfel, in cazul contractului de credit bancar, obligatia de restituire a creditului revine in sarcina imprumutatului, acesta din trebuind sa se supuna clauzelor contractuale la care a aderat. Fiind un imprumut pentru nevoi personale, banca parata nu a solicitat reclamantului relatii privitor la destinatia sumei imprumutate, acesta avand libertatea in a alege destinatia banilor.
S-a retinut ca reclamantul a solicitat, si obtinut, creditul in scopul imprumutarii cu suma de 62.000 lei a paratului D. I., acestia convenind de comun acord ca paratul D. I. restituie bancii suma imprumutata, lunar,prin achitarea ratelor.
Insa, orice neintelegere invita intre reclamant si paratul D. I. cu privire la plata de catre acesta din urma a ratelor scadente nu poate influienta in nici un mod obligatia reclamantului asumata fata de BCR/K. I. SRL prin incheierea contractului de credit nr._.
Astfel, prin actiunea de fata, instanta nu poate dispune, infrangand principiul libertatii contractuale si liberei exprimari de vointa in incheiera conventiilor, sa schimbe raportul juridic nascut intre reclamant si BCR(initial), respectiv . (in prezent), prin obligarea acesteia din urma la a primirea ca debitor a paratului D. I., care sa se substituie debitorului initial, reclamantul din prezenta cauza.
Instanta nu este in masura, contrar vointei uneia dintre partile contractante si in lipsa vreunei dispozitii legale, sa subroge in drepturi si obligatiile uneia dintre parti o terta persoana care nu a fost parte la contractul valabil incheiat intre partile initiale.
In egala masura, paratul D. I. nu s-a obligat in nici un fel fata de BCR/K. I., ci doar fata de reclamant.
Astfel, concluzionand, este neintemeiata solicitarea reclamantului de a constata ca paratul D. I. este debitorul sumei ce a facut obiectul contractului de credit si de a-l obliga pe acesta la achitarea debitului reprezentand restul sumei de bani ramase. Reclamantul avea, si are, posibilitatea de a solicita in mod direct restituirea imprumutului de la insusi cel imprumutat de catre acesta, respectiv de la paratul D. I..
F. de cele aratate, urmand a se avea in vedere si solutia de admitere a exceptiei lispei calitatii procesuale a paratei BCR”
* * *
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul, pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
În motivare s-a arătat, după expunerea situației de fapt că dovada convenției dintre reclamant și pârâtul D. I., în sensul că împrumutul a fost contractat pentru nevoile financiare ale acestuia și că i-a profitat în integralitate acestuia din urmă, a realizat-o prin declarația autentificată a acestui pârât din 22.02.2011. P. acest înscris, D. I. se angaja necondiționat „să restituie sumele de bani cu titlu de împrumut și dobânzile aferente ce formează obiectul contractului de credit nr._ din 20.05.2008", dar și prin declarația tipizată înaintată către pârâtul D. catre noul creditor, „K. Internațional" ( și nu B. C. R. cum în mod greșit reține prima instanță de judecată ), declarație prin care însuși creditorul „K. Internațional" îl consideră adevăratul debitor cu creanța în discuție, pe care D. I. și-o asumă ca atare prin semnătură, sub sancțiunea prevederilor art. 292 Cod Penal, cu privire la falsul în declarații. Dar instanța de fond, deși reține în motivarea hotărârii toate aceste aspecte, și nici nu neagă existența unei convenții/înțelegeri între reclamant și D. I., în sensul pretențiilor din cererea de chemare în judecată, în mod contradictoriu, își întemeiază respingerea acțiunii în disprețul acestor adevăruri, pe considerente nu numai contradictorii, dar și lipsite de suport legal. Judecătoriei P. consideră că mijlocul ales pentru recuperarea prejudiciului ar fi greșit ales Completul de judecată face referire la contractul de credit bancar încheiat între reclamant și B.C.R., care a stat la baza raportului juridic ce a dat naștere obligației de plată, și, în continuare, invocă principiul forței obligatorii a contractului și a relativității efectelor contractului, „care nu puteau să își producă efectele decât între părțile contractante, respectiv reclamant și B. Comercială Română" . Se susține în motivarea sentinței atacate că fiecare dintre cele două convenții (cea dintre bancă și reclamant respectiv, dintre reclamant și pârâtul D.), produc efecte între părțile contractante, guvernate de norme și reguli proprii, și că din această perspectivă, „orice neînțelegere ivită între reclamant și pârâtul D. I. cu privire la plata de către acesta din urmă a ratelor scadente nu poate influența în nici un mod obligația reclamantului asumată față de BCR/K. INTERNAȚIONAL". În acest context se fac referiri și la particularitățile contractului de credit bancar, care ar justifica cu atât mai mult teza invocată mai sus, deși nu se face nici o referire la temeiul legal în care se operează o asemenea distincție cu astfel de consecințe juridice (între contractul bancar și alt/alte tip/tipuri de contracte ), în situația dată. Este adevărat că nu s-a probat faptul că banca ar fi avut cunoștință de înțelegerea dintre reclamant și D. I., dar nici nu este nevoie de o astfel de dovadă, atâta timp cât creditorul cu calitate procesuală pasivă („K. INTERNAȚIONAL"), a recunoscut valabilitatea acestei convenții dintre reclamant și D. I., înaintându-i ultimului, spre semnare și asumare ca atare, a unei declarații, prin care devenea singurul responsabil de achitarea creanței rămase, aferente contractului de credit semnat în 20.05.2008.. Or, în aceste condiții, nu poate fi reținută o astfel de teză ca cea de mai sus, invocată de instanța de fond, facându-se abstracție de această poziție a creditorului cu calitate procesuală în prezenta pricină, recunoaștere realizată expresis verbis și asumată ca atare de pârâtul D., prin propria semnătură. Ambele poziții ale ambilor pârâți sunt rezultatul manifestării lor de voință liber consimțite, în sensul arătat. Așadar, cu atât mai greșită, atât de facto ( din perspectiva probelor de la dosar) cât și de iure ( prin prisma prevederilor legale referitoare la principiile libertății contractuale și a liberei exprimări de voință față de încheierea și asumarea unor convenții ), este motivarea completului de judecată al primei instanțe, când susține că: dacă ar proceda altfel ar înfrânge cele două principii enunțate și ar dispune schimbarea raportului juridic între subsemnatul și S. C. „K. INTERNAȚIONAL » S. R. L., respectiv, prin obligarea acesteia din urmă la a primi ca debitor pe D. I.. Dimpotrivă, prin respingerea acțiunii se înfrâng cele două principii enunțate anterior în virtutea cărora, liber consimțit, S. C. „K. INTERNAȚIONAL » S. R. L. recunoaște calitatea de debitor al pârâtului D. pentru creanța respectivă, si Dulgheu I., recunoaște obligația de plata. Decizia pârâtului „K. INTERNAȚIONAL" a fost luată ca urmare a faptului că a luat act de recunoașterea obligației de plată a creanței de către D. I., care s-a subrogat obligației reclamantului prin intermediul unei declarații autentice, iar ultimul a semnat actul remis de „K. INTERNAȚIONAL", tocmai ca urmare a faptului că recunoscuse anterior obligația de plată, printr-un act autentificat, cunoscând efectele acestei recunoaștere exprese în forma respectivă.Pe cale de consecință instanța nu poate invoca în motivarea respingerii acțiunii, că „nu este în măsură, contrar voinței uneia dintre părțile contractante și în lipsa vreunei dispoziții legale, să subroge în drepturi și obligații uneia dintre părți o terță persoană". Tocmai, că ambele părți, devenite contractante, creditorul „K." prin cesiune, și debitorul D. prin subrogație, recunosc situația invocată de subsemnatul, primul recunoscând calitatea de debitor al lui D., iar D. recunoaște prin act autentic că datorează în locul reclamantului creanța în discuție. Pentru toate aceste considerente, s-a solicitat admiterea recursului și deci constatarea în sarcina pârâtului D. I. a creanței la zi datorate de reclamant, conform contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr._, hotărâre ce urmează a fi opozabilă și pârâtei S. C. K. I. S.R.L.
Intimații, legal citati, nu au formulat întâmpinare .
P. încheierea de ședința nr.141/12.02.2013 s-a admis cererea de acordare a asistenței juridice gratuite formulata de recurent, dispunându-se scutirii de la plata taxei de timbru de 1243, 2 lei și timbru judiciar 5 lei.
* * *
Examinând actele și lucrările dosarului raportat la motivele de recurs invocate, probatoriul administrat la instanța de fond și dispozițiile legale incidente, Tribunalul constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
Criticile recurentului vizează în principal greșita aplicare a legii de prima instanța, susținându-se ca s-a apreciat în mod eronat că acțiunea nu poate fi admisă, pentru că s-ar înfrânge principiile libertății contractuale și a libertății de voință, în condițiile în care chiar pârâții intimații au recunoscut adevăratele raporturi juridice existente între părți.
Fața de motivele de recurs formulate, se reține că obiectul învestirii instanței l-a constituit cererea reclamantului C. G. formulata in contradictoriu cu paratii D. I., B. C. R. SA si . prin care s-a solicitat constatarea ca fiind in sarcina paratului D. I. plata la zi a creantei datorate catre B. Comerciale Romane, în temeiul contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr._, precum si obligarea paratului D. I. la achitarea acestei creanțe către B. C. R., respectiv ., cererea fiind întemeiata pe dispozițiile art.111 C.pr.civ și art.1073 C.civ.
Or, în mod corect, sub aspect faptic, prima instanța a stabilit raporturile juridice dintre părți, reținând că între reclamant si B. C. R. a intervenit contractul de credit bancar încheiat la data de 20.05.2008 sub nr._, pentru suma de 62.000 lei, precum și asumarea de paratul D. I., a platii imprumutului bancar contractat de catre reclamant, prin declaratia autentificata sub nr. 749/22.02.2011, prin care paratul D. I. s-a angajat neconditionat sa restituie sumele de bani cu titlu de împrumut si dobânzile aferente ce formează obiectul contractului de credit nr._ din 20.05.2008.
Deși recurentul apreciază că în condițiile în care pârâtul D. I. și-a asumat obligația restituirii împrumutului, existau temeiuri faptice și legale suficiente pentru admiterea acțiunii, concluzia avansata este eronata. Astfel, instanța nu se poate pronunța decât în limitele învestirii sale, iar în cauza reclamantul, beneficiind de apărare calificata, nu a înțeles să solicite și în consecință să învestească instanța cu un petit vizând stabilirea raporturilor reale existente între părți, ci a solicitat, așa cum se susține și prin motivele de recurs,fie operarea unei cesiuni jurisdicționale a debitului aferent contractului de credit bancar incheiat la data de 20.05.2008 sub nr._ din patrimoniul reclamantului C. G. în patrimoniul pârâtului D. I., fie a unei subrogații personale între reclamantul C. G. și pârâtul D. I.. Or, în limitele învestirii, dincolo de mixajul terminologic realizat în cuprinsul cererii, în mod corect prima instanța a apreciat că acțiunea reclamantului este nefondata, în condițiile în care, din punct de vedere juridic, obligația contractuala asumata de reclamant nu poate fi modificata fără acordul expres al părților, întrucât s-ar înfrânge principiul libertatii contractuale si libertății de vointa ce guvernează convențiile. Alături de argumentele primei instanțe, la care Tribunalul achieseaza, instanța de recurs reține că în structura Codului civil de la 1864 cesiunea de datorie nu este recunoscută din punct de vedere legal, iar convențiile legal făcute nu pot fi modificate decât prin acordul expres al tuturor părților - art. 969 vechiul Cod Civil. Existenta acordului expres al creditorului pentru schimbarea persoanei cocontractante este reglementata juridic prin dispozițiile art.1128 și urm. C. Civil din 1864 ca novatie subiectiva, prin schimbare de debitor. Însă reclamantul nu învestit instanța cu o acțiune având aceasta cauza juridica, limitându-se a invoca dispozițiile art.111 C.pr.civ – care împiedica exercițiul dreptului la acțiune, daca exista calea acțiunii în realizare și dispozițiile art.1073 C.civ din 1864 – care se refera la drepturile creditorului, deși reclamantul are poziția de debitor în raportul contractual încheiat cu BCR SA.
Ca orice manifestare de voința, poziția pârâtului D. I. este producătoare de efecte juridice, dar exclusiv în raporturile juridice directe dintre reclamant și pârât, fără a putea să și le resfrângă și asupra conventiei anterioare existente,a cărei caracter simulat, așa cum s-a arătat, nu a făcut obiectul vreunei cereri. Contrar interpretării recurentului, declarația sub semnătura privata din data de 08.08.2011 nu poate valora juridic exonerarea de orice obligație contractuala a reclamantului C. G., ci aceasta face doar dovada existenței unui raport juridic obligațional nou, distinct și independent, existent între pârâtul D. I., în calitate de terța persoana plătitoare și . calitate de cesionara al creanței derivate din contractul de credit nr._ din 20.05.2008.
În aceste condiții, instanța de recurs reține că în limitele cererii și a probatoriilor administrate, în cauza nu s-a făcut decat dovada că pârâtul D. I. și-a asumat o obligație unilaterala de a restitui integral sumele de bani cu titlu de împrumut și dobânzile aferente ce formează obiectul contractului de credit_ din 20.05.2008 încheiat între B.C.R. Sa, Agenția P. și C. G., obligație care, în temeiul libertății de voință, generează efecte juridice depline, reclamantul având la îndemână mijloacele jurisdicționale specifice în caz de neexecutare. Însă obligația unilaterala asumata nu poate afecta conventia inițială și nu poate conduce la subrogație care poate fi incidenta doar în condițiile art.1106 și urm C.civ din 1864.
În consecință, întrucat sentința recurata este legala și temeinică, se va respinge recursul formulat de reclamantul C. G. împotriva sentinței civile nr.1277/24.04.2012 a Judecătoriei P., sentință ce va fi menținuta.
Fața de dispozițiile art.19 din OUG nr.51/2008, cheltuielile procesuale avansate de stat reprezentând ajutor public judiciar acordat recurentului sub forma scutirii de plata taxei de timbru si timbrului judiciar rămân în sarcina acestuia
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamantul C. G. împotriva sentinței civile nr.1277/24.04.2012 a Judecătoriei P., sentință pe care o menține.
Cheltuielile procesuale avansate de stat reprezentând ajutor public judiciar acordat recurentului sub forma scutirii de plata taxei de timbru si timbrului judiciar rămân în sarcina acestuia.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Martie 2013.
Președinte, E. C. F. | Judecător, M. C. | Judecător, E. C. |
Grefier, D. M. B. |
Red. FEC
FEC. ex. 2/14.05.2013
Jud. fond – N. E. P.
| ← Rectificare carte funciară. Decizia nr. 139/2013. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 669/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|
