Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 991/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 991/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 22-04-2013 în dosarul nr. 42104/245/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 22 Aprilie 2013
Președinte - Doinița T.
Judecător M. S.
Judecător A. M. C.
Grefier A. M.
DECIZIE CIVILĂ Nr. 991/2013
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurent G. M. și pe intimat S. L. G., intimat ODOBAȘA G., intimat C. G., având ca obiect actiune in raspundere delictuala .
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 08.04.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru 15.04.2013 și pentru astăzi, când,
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr._/29.06.2012 pronunțată de Judecătoria Iași s-au dispus următoarele:
S-a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Odobașa G..
S-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta G. M., domiciliată în Iași, ..2, ., etaj 2, ., în contradictoriu cu pârâții S. L. G., cu domiciliul procedural ales în Iași, ..21, jud. Iași, la sediul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Iași, Odobașa G., cu domiciliul procedural ales în Iași, ., jud. Iași, și C. Gaby, cu domiciliul procedural ales în Iași, ..21, jud. Iași, la sediul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Iași.
S-a respins, ca neîntemeiată, cererea pârâtei S. L. G. privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
S-a luat act că reclamanta și pârâții Odobașa G. și C. Gaby nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Calitatea procesuală presupune existența unei identități între părțile din procesul civil și persoanele implicate în raportul juridic dedus judecății. Astfel, reclamantul trebuie să coincidă cu titularul dreptului afirmat, iar pârâtul, cu cel care este subiect pasiv (obligat) în raportul juridic respectiv. În cazul situațiilor juridice pentru a căror realizare este obligatorie calea justiției, calitatea procesuală activă aparține celui care se poate prevala de acest interes, iar calitatea pasivă este a celui față de care se poate realiza interesul respectiv. Sarcina justificării calității procesuale active și a celei pasive în procesul civil revine reclamantului, iar instanța este datoare, odată sesizată, să verifice ambele calități.
În cauza dedusă judecății, reclamanta G. M. a pretins că pârâtul Odobașa G. i-a produs un prejudiciu moral prin etichetarea drept infractoare, expunerea la umilință, dezonoare și discreditare, înțelegerea dintre pârâți pentru a o face responsabilă de falsificarea deciziei nr.25, precum și prin producerea unui șoc foarte puternic în momentul în care pârâtul i-ar fi spus că a falsificat decizia nr.25 și că urmează a-i întocmi dosar penal și a o trimite în judecată.
Pe cale de consecință și având în vedere atât obiectul acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâtul Odobașa (daune morale), cât și motivele de fapt invocate de reclamantă și temeiul juridic al acțiunii (răspundere civilă delictuală), instanța consideră că acesta are legitimare procesuală pasivă în pricina dedusă judecății, în condițiile în care reclamanta pretinde daune morale pentru acte și fapte pretins a fi fost săvârșite de pârât și care, astfel cum sunt descrise de reclamantă, depășesc atribuțiile specifice funcției de agent șef de poliție din cadrul Compartimentului Investigații Criminale. De altfel, atât potrivit vechiului cod civil (art.1000 alin.3), cât și în noua reglementare în materie de răspundere civilă delictuală pentru fapta altuia (cuprinsă în art.1373-1374 din noul Cod civil), victima unei fapte ilicite are dreptul de a se îndrepta, la alegere, pentru întreaga despăgubire, fie împotriva comitentului singur, fie împotriva comitentului și a prepusului deodată, fie doar împotriva prepusului.
În aceste condiții, instanța apreciază că pârâtul poate sta în judecată, urmând a respinge excepția lipsei calității sale procesuale pasive, ca neîntemeiată.
Cu privire la fondul cauzei, se constată următoarele:
Reclamanta G. M. și-a întemeiat acțiunea formulată în contradictoriu cu cei trei pârâți, S. L. G., Odobașa G. și C. Gaby, pe principiul răspunderii civile delictuale și al reparării integrale a prejudiciului produs prin săvârșirea unei fapte ilicite.
Potrivit art.1357 din noul Cod civil, în vigoare la momentul învestirii instanței cu soluționarea prezentei cauze, „Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.
Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.”
Aceste dispoziții legale le reiau pe cele din art.998 din vechiul Cod civil, conform cărora ,,Orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara”, omul fiind “responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa” (art.999).
Din prevederile legale menționate, rezultă că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale, se impune a fi întrunite cumulativ mai multe condiții, și anume: existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și existența vinovăției.
Fapta ilicită este orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane.
Prejudiciul, ca element esențial al răspunderii civile delictuale, constă în rezultatul, efectul negativ suferit de o anumită persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârșite de o altă persoană .
Legătura de cauzalitate, pe de altă parte, trebuie să existe între fapta prin care s-au încălcat normele dreptului obiectiv, cu consecința vătămării dreptului subiectiv, și prejudiciul pretins de reclamant.
Nu în ultimul rând, vinovăția, ca și condiție esențială a răspunderii civile delictuale a unei persoane, constă în atitudinea psihică pe care autorul a avut-o la momentul săvârșirii faptei ilicite față de faptă și urmările acesteia, ceea ce implică un proces psihic complex, între conștiință și voință. Astfel, factorul intelectiv presupune un anumit nivel de cunoaștere, de conștiință a semnificației sociale a faptelor și urmările acestora, iar factorul volitiv presupune întotdeauna libertatea de deliberare și de decizie.
Instanța urmează a analiza pretențiile solicitate și îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale în raport cu fiecare pârât în parte.
Referitor la pârâta S. L. G., instanța reține că faptele ilicite imputate acesteia constau în: etichetarea drept infractoare și responsabilă de falsificarea deciziei de încetare a contractului de muncă, expunerea la umilință, dezonoare și discreditarea la care a fost supusă reclamanta, nerespectarea Legii nr.677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, prin expedierea a patru plicuri, prin intermediul unor persoane necunoscute (SCPA B. și Asociații), divulgarea adresei de domiciliu a reclamantei și crearea unei stări de panică la gândul că apartamentul reclamantei poate fi violat de persoanele respective, precum și formularea plângerii penale împotriva sa.
Instanța apreciază, însă, că, din materialul probator administrat în cauză, constând în înscrisuri și interogatoriu, nu rezultă săvârșirea vreunei fapte ilicite de către pârâta S. ori producerea unui prejudiciu reclamantei, care să o îndreptățească pe aceasta să solicite daune morale. Reclamanta a pretins existența unei înțelegeri între pârâți pentru a o acuza de săvârșirea unei infracțiuni grave și pentru a o umili și discredita, însă nu a probat în mod corespunzător aceste susțineri. Este adevărat că pârâta S. a formulat o plângere penală, depusă la P. de pe lângă Judecătoria Iași la data de 10.05.2011 (filele 11-12 ale dosarului nr.6286/P/2011), prin care a sesizat organele de urmărire penale cu privire la o posibilă alterare a deciziei nr.25/14.12.2010, însă formularea acestei sesizări, în calitate de director al Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Iași, emitent al deciziei nr.25, reprezintă expresia exercitării unui drept legal și, în același timp, a unei obligații de a înștiința autoritățile abilitate să efectueze verificări. Mai mult, în cuprinsul plângerii penale formulate, pârâta nu a indicat-o pe reclamantă drept autoare a vreunui fals, ci a solicitat doar dispunerea cercetărilor corespunzătoare. Nici formularea plângerii după mai mult de cinci luni de la data la care pârâta S. a luat cunoștință de cuprinsul deciziei nr.25, aflată în posesia reclamantei, nu este un element de natură să susțină vreo faptă ilicită a pârâtei.
De asemenea, instanța observă că, în rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași emisă la data de 04.01.2012, rămasă definitivă, deși s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numita G. M., s-a reținut că decizia nr.25 a fost modificată, în ceea ce privește ziua emiterii (din 14 în 13) după ce a ajuns în posesia reclamantei, neputându-se, însă, stabili autorul acestui fals.
Cu privire la comunicarea deciziilor emise în perioada 13-14.12.2010, de către Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Iași, instanța apreciază că modalitatea de transmitere a acestora către reclamantă, respectiv prin plicuri expediate de SCPA B. și Asociații, nu reprezintă o faptă ilicită ce poate fi imputată pârâtei S., nici nu este de natură să expună reclamanta unui prejudiciu cert (sigur atât în privința existenței, cât și a posibilității de evaluare), actual sau viitor. Astfel, din cuprinsul înscrisurilor depuse în dosarul nr.6286/P/2011 (declarația dată de pârâtă la data de 31.10.2011-filele 92-93, contractul de asistență juridică nr.33/13.12.2010 și împuternicirea avocațială - filele 94-95 și declarația dată de domnul avocat B. în fața organelor de urmărire penală-filele 104-105), și dovezile de comunicare, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire și recipisele de predare la poștă–filele 96-101), instanța constată că expedierea respectivelor plicuri către reclamantă, la domiciliul acesteia, s-a realizat prin intermediul avocatului cu care Centrul Regional a încheiat un contract de asistență juridică, în limitele mandatului acestuia și pe considerentul refuzării anterioare, de către reclamantă, a primirii corespondenței emise de Centru, cu menționarea adresei celui dintâi. Mai mult, instanța observă faptul că, potrivit Legii nr.51/1995 (art.46 alin.2), avocații au obligația de a păstra secretul profesional, context în care domnul avocat B. era ținut de îndatorirea de a nu divulga niciunei alte persoane adresa reclamantei. De altfel, în condițiile în care însuși codul de procedură civilă în vigoare prevede posibilitatea comunicării directe, între părțile unui dosar pendinte, a actelor procesuale, fără a se pune problema unei încălcări a dispozițiilor Legii pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, instanța nu vede niciun impediment pentru care, anterior declanșării unei proceduri jurisdicționale, persoana interesată să apeleze la serviciile de consultanță juridică oferite de un avocat și să-l împuternicească pe acesta să îndeplinească și formalitățile de comunicare a unor înscrisuri. Având în vedere că respectiva comunicare privea transmiterea către reclamantă a celor patru decizii, nu există niciun motiv pentru ca, în interiorul plicurilor, să fie vreun semn al colaborării cu respectiva societate de avocați.
În cauză, nu a fost probat nici scopul pretins de reclamantă a fi fost urmărit de pârâta S. prin comunicarea deciziilor prin poștă, și anume împiedicarea sa de a intra în sediul Centrului.
De asemenea, instanța reține că, pentru a putea antrena răspunderea civilă delictuală a unei persoane, este necesară probarea producerii unui prejudiciu cert, actual sau viitor, nu și eventual, împrejurare care nu se regăsește în cauza de față.
Instanța reține și faptul că reclamanta a pretins că falsificarea deciziei nr.25 s-a realizat de către pârâtul Obodașa, în conivență cu pârâta S., pentru a o asocia pe reclamantă cu un dosar penal. Se observă, însă, că niciun element probatoriu din prezenta cauză nu susține în mod cert și indubitabil o asemenea afirmație, nefiind pronunțată vreo soluție în acest sens de către organele penale. Dimpotrivă, pârâtul Odobașa G. a arătat, la interogatoriu, că a preluat originalul deciziei nr.25 și a solicitat și o copie de la dosarul nr._/99/2010, la Curtea de Apel Iași, pentru a-și îndeplini atribuțiile, respectiv pentru efectuarea cercetării tehnico-științifice, iar ascultarea pârâtei S. s-a făcut în interesul soluționării cauzei și cu acordul procurorului, după consultarea acestuia.
Cât privește susținerile reclamantei referitoare la pârâtul Odobașa G., instanța a observat că acesta a susținut, prin întâmpinare și prin răspunsurile la interogatoriu, că toate actele săvârșite în dosarul nr.6286/P/2011 au fost efectuate în exercitarea și cu respectarea atribuțiilor de serviciu, sub coordonarea procurorului și fără a exista vreo înțelegere cu pârâta S. L. G.. Pârâtul a negat că ar fi comentat ceva la momentul încredințării originalului deciziei nr.25/14.12.2011 și că ar promis reclamantei să ducă dosarul la expertiză cel mai târziu la data de 08.09.2011, astfel cum a pretins aceasta, pentru eventualele întârzieri în efectuarea lucrărilor (precum înaintarea înscrisurilor pentru expertizare) existând alte căi legale (cercetare disciplinară, plângere . De altfel, cercetarea săvârșirii unui fals în înscrisuri oficiale, de către pârâtul Odobașa, nu este de competența instanței civile, ci a organelor penale, potrivit normelor fundamentale în materie penală și procesual-penală. Mai mult, nu rezultă nici săvârșirea, de către pârât, a faptei de a o expune pe reclamantă unui șoc foarte puternic, care i-a provocat acesteia probleme cardiace și tulburări organice afective, pârâtul negând că i-ar fi spus acesteia că „situația e albastră” (răspunsul la întrebarea 10 din interogatoriu). Instanța a reținut că nu se poate stabili o legătură de cauzalitate între modul de exercitare a atribuțiilor de agent de poliție de către pârât și afecțiunile medicale ce rezultă din înscrisurile depuse de reclamantă la filele 74-85 ale prezentului dosar.
Pe cale de consecință, instanța a apreciat că, din modalitatea de soluționare, de către pârâtul Odobașa G., a plângerii penale formulate de pârâta S. L. G., nu rezultă săvârșirea vreunei fapte ilicite de către aceștia doi.
Nu în ultimul rând, față de pretențiile formulate în contradictoriu cu pârâta C. Gaby, instanța apreciază că nici în privința acesteia nu a fost dovedită săvârșirea vreunei fapte ilicite. Având în vedere că pârâta C. a fost cea care a scris, numerotat și datat deciziile nr.22-25, față de cuprinsul plângerii penale formulate de pârâta S., era firească audierea pârâtei C. în cadrul cercetărilor penale efectuate și luarea unei probe de scris a acesteia, pentru a servi ca material necesar efectuării tehnico-științifice grafice. Or, în condițiile în care nu s-a putut stabili autorul falsului, aspectele învederate de reclamantă nu sunt de natură să ducă la concluzia unei conduite ilicite a pârâtei C. Gaby.
În lumina considerentelor de mai sus, față de neîndeplinirea cumulativă a cerințelor răspunderii civile delictuale față de niciunul dintre cei trei pârâți, instanța a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta G. M.. Față de solicitarea pârâtei S. L. G., privind recuperarea cheltuielilor de judecată, în temeiul art.274 C.p.civ. și față de nedovedirea, de către aceasta, a efectuării unor astfel de cheltuieli, instanța a respins cererea, ca neîntemeiată.
De asemenea, în baza principiului disponibilității, s-a luat act că ceilalți doi pârâți nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta G. M. care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că instanța de fond a ignorat faptele ilicite săvârșite de către pârâții care i-au creat un real prejudiciu nu numai moral dar și material, fiind frustrată de drepturile bănești, care i se cuveneau începând din 14.12.2010 până la momentul actual urmare a emiterii deciziei 25/13.12.2010, decizie nulă de drept nu numai pentru că a fost emisă înaintea deciziei de reintegrare dar și pentru că a fost emisă fără să fie onorată dispoziția instanței nr. 6175/06.04.2001 iar după ce au conlucrat la falsificarea ei, au trecut falsul în contul ei.
În ceea ce privește pe pârâta S. G. susține instanța de fond că aceasta nu a săvârșit nici o faptă ilicită și drept urmare nu i-a creat vreun prejudiciu moral care să determine obligarea acesteia la a repara respectivul prejudiciu.
Instanța de fond, nu vede nici un impediment pentru care, persoana interesată, să apeleze la serviciile unui avocat, să-l împuternicească pe acesta să îndeplinească și formalitățile de comunicare a unor înscrisuri în condițiile în care Codul de procedură civilă prevede posibilitatea comunicării directe între părțile unui dosar pendinte.
- Instanța de fond pierde din vedere faptul că, la momentul la care pârâta S. „a solicitat serviciile acelui avocat” pe rolul instanței nu se afla un dosar pendinte care să necesite serviciile unui avocat și să îi divulge adresa, identitatea.
- Susținerea instanței cum că ea nu a probat scopul urmărit de S. prin comunicarea deciziilor prin poștă și anume împiedicarea ei de a intra în sediul unității, nu este conformă cu probatoriul deoarece, un fapt negativ nu poate fi dovedit, și nu se poate pretinde cuiva să probeze un fapt negativ. Pârâta S. trebuia să facă dovada că a chemat-o să se prezinte la unitate pentru a-i da decizia și ea a refuzat.
Emiterea deciziei de încetare a contractului de muncă dovedește refuzul de a o primi în unitate.
- Faptul că pârâta s-a hazardat în a sprijini falsificarea deciziei 25 prin
colaborarea cu Odobașa chiar dacă nu a cunoscut poziția celor 12 magistrați demonstrează dorința pârâtei S., nu numai de a o asocia cu un dosar penal dar, și dorința de a o arunca în pușcărie pentru a-și bifa realizarea de a nu mai pune în executare dispoziția instanței.
- Susținerea instanței de fond cum că pârâta S. nu a formulat
plângere penală la adresa din moment ce organele penale nu au pronunțat o soluție și drept urmare nu a intenționat să o asocieze cu un dosar penal, este contrazisă chiar de plângerea formulată de către pârâtă unde cu subiect și predicat o etichetează drept infractoare dar și de rezoluția de neurmărire penală dată de P..
În ceea ce îl privește pe pârâtul Odobașa întregul probatoriu din dosar confirmă faptul că, el a săvârșit modificarea cifrei la solicitarea pârâtelor S. și C. susține recurenta.
În data de 7 septembrie 2011 Odobașa s-a aflat în posesia tuturor documentelor conform procesului verbal care îl îndreptățeau să trimită dosarul la expertiză în data de 8 septembrie așa cum îi promisese. Dar, pârâtului, îi lipsea copia copiei deciziei 25/13.12.2010 (pe care nu a primit-o de la instanță în data de 07.09.2011 așa cum a solicitat-o prin adresa de la fila 23 dosar penal, întrucât dosarul_/99/2010 se afla la motivat la magistrat în urma procesului din data de 06.09.2011).
Răspunsurile pârâtului la interogatoriu sunt contrazise de întâmpinarea pârâtului unde acesta susține că fapta de care este reclamat este făcută în timpul serviciului.
Expertiza criminalistică case vorbește despre intervenția ulterioară operată asupra unui semn preexistent folosindu-se un alt termen scriptural precum și imaginile de la fila 45 (dosar penal) sau fila 47 (foto 14) și fila 48 (foto 17) arată clar că pârâtul nu a acoperit în totalitate linia orizontală a cifrei 3 și nici partea inferioară a aceleași cifre.
Prin urmare semnul preexistent adică cifra 3 există și peste ea s-a acționat.
Odobașa a fost prima persoană care a primit originalul deciziei de la recurentă.
Paragrafele 2 și 3 de la fila 48 (dosar penal) sunt edificatoare iar expertul precizează că, nu se suprapune și nu coincide copia cu originalul. Este normal să nu se suprapună atât timp cât asupra originalului s-a acționat de către Odobașa și nu asupra copiei.
În ceea ce o privește pe pârâta Colibașa nici în acest caz instanța nu a putut să identifice vreo faptă ilicită chiar dacă instanța de fond invocă art. 999 care face vorbire și de neglijența celui care a creat un prejudiciu tocmai prin neglijență.
Mai arată recurenta că pârâta C. G. tocmai din neglijență sau prin imprudența sa pe care a refuzat să le recunoască a declanșat și întreținut o adevărată crimă morală la adresa recurentei nu numai printr-un prejudiciu moral dar și material.
Neglijența ei transformată într-o acumulare penală cu consecințe majore pentru sănătatea recurentei a determinat un șir interminabil de procese pentru a-i recupera banii de care au fost frustrată urmare a gestului nesăbuit la care cei trei au participat.
Odobașa nu ar fi acționat din senin să transforme o cifră, să opereze asupra unui semn preexistent dacă nu avea susținerea și dorința pârâtelor C. și S..
Intimații S. G. L., Odobașa G. și C. G. au formulat fiecare întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, având în vedere că susținerile recurentei sunt simple afirmații ce nu au fost dovedite prin probatoriul administrat.
S-au depus înscrisuri în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, sub aspectul motivelor de recurs invocate și al dispozițiilor legale aplicabile cauzei, tribunalul constată că recursul este neîntemeiat motivat de considerentele ce succed.
Prima instanță a făcut o analiză laborioasă și judicioasă a probatoriului administrat prin prisma dispozițiilor legale incidente, în urma căreia a pronunțat o soluție temeinică și legală expunând pe larg considerentele ce au format convingerea instanței, considerente ce sunt însușite de instanța de control judiciar.
Tribunalul remarcă faptul că prin motivele de recurs expuse, recurenta nu face decât să reia pe larg acuzele pe care le aduce fiecărui intimat-pârât și să interpreteze într-un mod subiectiv faptele acestora încercând să acrediteze ideea denigrării onoarei, demnității și sănătății sale.
Trebuie specificat că nici o dispoziție legală nu împiedică vreo persoană fizică sau juridică să recurgă la serviciile unui avocat ori de câte ori crede de cuviință nefiind necesar să existe vreun dosar pe rolul unei instanțe, fie doar și pentru lămurirea unor aspecte ce ar putea avea consecințe juridice.
Faptul de a fi formulat o plângere penală de către intimata-pârâtă S. L. nu reprezintă decât, așa cum a arătat și prima instanță exercitarea unui drept și totodată a unei obligații pe care aceasta o avea în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu pentru aflarea adevărului.
În ceea ce-l privește pe intimatul-pârât Odobașa G. tribunalul reține că deși acesta a fost prima persoană care a primit originalul deciziei 25/din decembrie 2010 de la recurentă, prin expertiză sau vreun alt mijloc de probă nu s-a făcut dovada că el a fost cel care a operat modificările.
Nici în ceea ce o privește pe intimata-pârâtă C. Gbi nu s-a făcut dovada că aceasta ar fi adus atingere onoarei demnității și sănătății recurentei prin faptele ei.
Prin urmare nefiind dovedite îndeplinirea cumulativă a cerințelor răspunderii civile delictuale față de cei trei intimați-pârâți în mod corect prima instanță a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru toate aceste considerente instanța în temeiul art. 312 Cod procedură civilă va respinge ca neîntemeiat recursul formulat de reclamanta G. M. împotriva sentinței civile nr._ din 29.06.2012 pronunțată de Judecătoria Iași pe care o menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de către reclamanta G. M. împotriva sentinței civile nr._ din 29.06.2012 pronunțată de Judecătoria Iași pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 22.04.2013.
Președinte, Doinița T. | Judecător, M. S. | Judecător, A. M. C. |
Grefier, A. M. |
Red. S.M.
Tehn. A.G.
2 ex./07.01.2014
Jud. fond: R. I. C.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 964/2013. Tribunalul IAŞI | Uzucapiune. Decizia nr. 963/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|
