Completare/lămurire dispozitiv. Decizia nr. 2202/2013. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 2202/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 21-10-2013 în dosarul nr. 2288/239/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 21 Octombrie 2013

Președinte - I. D.

Judecător C. R.

Judecător G. C.

Grefier D. C.

Decizia civilă Nr. 2202/2013

Pe rol judecarea recursului privind pe recurent L. L., recurent L. C. și pe intimat B. V. S., intimat B. V., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata B. V. personal, lipsă fiind recurenții și celălalt intimat.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, prin care se arată că a fost înaintată la dosar, prin serviciul de Registratură al instanței, întâmpinare din partea intimaților, cu duplicat pentru comunicare și împuternicire avocațială și chitanța cu plata onorariului avocat și că nu s-a făcut de către recurent dovada achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar puse în vedere recurenților prin citație.

Instanța se declară competentă general,material și teritorial în soluționarea prezentei cauze, potrivit disp. art. 159 ind.1 alin.4 C. pr. civ.

Recursul este declarat în termen, este motivat, semnat și nu este timbrat.

Instanța invocă din oficiu excepția netimbrării recursului și acordă cuvântul pe excepția invocată:

Intimata prezentă solicită admiterea excepției, anularea recursului ca netimbrat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

Instanța rămâne în pronunțare pe excepția netimbrării recursului.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față:

Prin sentința civilă nr. 288 din 04.03.2013 pronunțată de către Judecătoria Hîrlău în dosarul nr._ s-au dispus următoarele:

“Respinge contestația la executare formulată de contestatorul L. C., domiciliat în ., jud. Iași, în contradictoriu cu intimații B. V. și B. V. S., ambii cu domiciliul în H., Mușatini, ., ., ca nefondată.

Respinge cererea contestatorului de obligare a intimaților la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.”

Pentru a se pronunța în acest sens prima instanță a reținut:

„Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.12.2012 sub nr._, contestatorul L. C. a solicitat ca, în contradictoriu cu intimații Budanu V. și B. V. S., să se dispună anularea actelor de executare silită realizate în ds. de executare nr. 155/2012 de B. A. L..

În motivarea contestației, petentul a arătat că emiterea somației de plată s-a realizat cu încălcarea prev. art.387 alin. 1 pct. 1 – 6 C. pr. civ.

În drept, au fost indicate dispozițiile art. 399 și urm. C. pr. civ.

Prin întâmpinarea depusă la data de 14.01.2013 prin serviciul registratură (f.33), intimații au învederat că au cunoștință că executorul judecătoresc a consemnat în mod greșit numele lor ca și creditori în somație.

La termenul din 04.02.2013 instanța a încuviințat părților proba cu înscrisuri, la dosarul cauzei fiind depusă copia ds. de executare silită nr. 155/2012 al B. A. L..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Împotriva contestatorului s-a declanșat procedura executării silite în baza titlului executoriu constând în sent. pen. nr. 215/24.10.2012 pronunțată de Judecătoria H. în ds. nr._ al Judecătoriei H. (f. 7), definitivă și învestită cu formulă executorie la data de 12.11.2012.

De asemenea, prin încheierea din 28.11.2012 pronunțată de aceeași instanță în ds. nr._ (f. 25) s-a admis cererea creditorilor B. V. și B. V. S. și s-a încuviințat executarea silită a obligațiilor stabilite în sarcina debitorului.L. C..

Ulterior, la data de 04.12.2012 s-a emis de către B. A. L. somația prin care i s-a pus în vedere debitorului L. C. ca, în termen de 1 zi de la comunicare, să se conformeze dispozitivului hotărârii judecătorești menționate mai sus, în sensul de a achita creditorilor B. V. și B. V. S. suma de 1.600 lei cu titlul de cheltuieli de judecată și suma de 379,60 lei cu titlul de cheltuieli executare. Somația a fost comunicată debitorului la data de 07.12.2012 conform ștampilei aplicate pe plicul depus în copie la f. 4.

Potrivit art. 399 alin. 1 C. pr. civ., „împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare [...]”.

Or, în cauza de față, criticile aduse de către contestatorul L. C. privesc modalitatea de emitere a somației de plată, respectiv faptul că aceasta s-a realizat cu încălcarea disp. art. 387 alin. 1 pct. 1 – 6 C. pr. civ.

În acest context, instanța amintește că potrivit art. 387 C. pr. civ., „în afară de cazurile în care legea prevede altfel, executarea poate începe numai după ce se va comunica debitorului o somație care va cuprinde următoarele: 1.denumirea și sediul organului de executare; 2.data emiterii somației și numărul dosarului de executare; 3.numele și domiciliul sau, după caz, denumirea și sediul debitorului; 4.arătarea titlului executoriu anexat în baza căruia urmează să se facă executarea silită; 5.termenul în care cel somat urmează să-și execute de bunăvoie obligația prevăzută în titlul executoriu și arătarea consecințelor nerespectării acesteia; 6.semnătura și ștampila organului de executare.”

Or, analizând copia dosarului de executare atașată la prezenta cauză instanța reține că somația de plată a fost emisă cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute de art. 387 alin. 1 C. pr. civ. iar, față de împrejurarea că nu au fost invocate alte vicii ale actelor de executare, instanța va respinge prezenta contestație ca fiind neîntemeiată.

De asemenea, față de disp. art. 274 alin. 1 C. pr. civ. și nefiind stabilită o culpă procesuală în sarcina intimaților, va respinge și cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată.”

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal L. C. și numita L. L. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin rezoluția președintelui completului de judecată a fost stabilită taxa de timbru și timbrul judiciar aferente cererii de recurs, respectiv 97 lei taxa judiciară de timbru și timbru judiciar de 3 lei, părțile fiind citate cu mențiunea achitării taxei sub sancțiunea anulării recursului .

Deoarece la termenul de judecată din 21.10.2011 nu s-a făcut dovada achitării taxei de timbru pusă în vedere, instanța a rămas în pronunțare pe excepția de netimbrare a recursului, excepție care primează.

Legea 146 din 1997 satatuează la articolul1 faptul că acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor de timbru, iar articolul 20 prevede faptul că taxele de timbru se plătesc anticipat. Neîndeplinirea obligației de plată pâna la termenul stabilit de instanță se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii.

Conform art. 11 alin. 1 cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată,în cazul cererilor și acțiunilor evaluabile în bani.

De asemenea, prevederile art. 3, al.1și al.2, și art.9 al.2 din O.G.32 din 1995 referitoare la timbrul judiciar dispozițiile legii sunt imperative, în sensul că cererile de chemare în judecată adresate instanțelor de judecată se timbrează cu timbru judiciar, nerespectarea acestor dispoziții fiind sancționate conform legii 146 din 1997.

Deși instanța a pus în vedere recurenților să achite taxa de timbru și a timbrului judiciar conform actelor normative menționate, acești nu s-a conformat, motiv pentru care tribunalul va anula recursul ca fiind netimbrat conform art. 312 C.pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează ca netimbrat recursul formulat de contestatorii L. L. și L. C. împotriva sentinței civile nr. 288/04.03.2013 a Judecătoriei Iași.

Irevocabila.

Pronunțată în ședință publică astăzi 21.10.2013.

Președinte,

I. D.

Judecător,

C. R.

Judecător,

G. C.

Grefier,

D. C.

Red. G.C.

Tehnored. G.C./M.M.D.

2 ex./30.10.2013

Judecător fond O. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Completare/lămurire dispozitiv. Decizia nr. 2202/2013. Tribunalul IAŞI