Contestaţie la executare. Decizia nr. 806/2013. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 806/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 01-04-2013 în dosarul nr. 19032/245/2012/a1

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 01 Aprilie 2013

Președinte - O. L.

Judecător I. D.

Judecător M. S.

Grefier D. C.

DECIZIA CIVILĂ Nr. 806/2013

Pe rol se află judecarea cererii de completare dispozitiv formulată de intimata ., în dosarul nr._/245/2012/a1 având ca obiect „contestație la executare” .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă cons. jur. G. R. pentru . lipsă fiind reprezentantul legal al A. Iași .

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Interpelat de către instanță, cons. jur. G. R. arată că are depusă la dosar delegație de reprezentare.

Instanța constată că este atașată la dosar delegație de reprezentare și acordă cuvântul cu privire la cererea de completare dispozitiv:

Cons. jur. G. R. pentru . solicită admiterea cererii de completare dispozitiv în sensul admiterii cererii de eliberare a cauțiunii pe care instanța nu s-a pronunțat și depune la dosar jurisprudență CEDO.

Instanța rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL

Asupra acțiunii de față:

Prin decizia civilă nr. 4/07.01.2013 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul_ s-a dispus respingerea cererii de renunțare la judecată formulată de intimata contestatoare.

S-a respins cererea de recurs declarată de intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iași – Administrația Finanțelor Publice împotriva încheierii civile pronunțate la termenul din 29.08.2012 de către Judecătoria Iași, încheiere pe care o menține.

Pentru a se pronunța astfel tribunalul a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași înregistrată sub nr._/24J/2012 S.C. A. & B. S.R.L. a formulat contestație la executare solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea titlului executoriu nr. 2757 și a somației de executare nr. 22/_ /_ din Dosarul de executare nr. A-77/22/_ /_ al Ministerului Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Iași. Totodată, a solicitat în baza disp. art. 403 alin. 1 Cod procedură civilă și suspendarea executării până la soluționarea contestației la executare.

În motivarea contestației la executare s-a susținut că urmare a inspecției fiscale generale efectuate în cadrul societății DGFPJ Iași serviciul de Inspecție fiscală persoane juridice nr. 5, s-a întocmit Raportul de Inspecție Fiscală nr. F-IS-357 din 26.04.2012, în baza art. 105, alin. 9 din ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată și pct. 102.7 din Hotărârea Guvernului nr. 1050/2004 pentru aprobarea Normelor 2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a ordonanței Guvernului nr. 92/2003 s-a dispus obligativitatea S.C. A. & B. S.R.L. Iași să înregistreze în contabilitate diferența de impozit pe profit în sumă de 403.735 lei, majorări impozit pe profit în sumă de lei 122.697 lei, penalități impozit pe profit în sumă de 60.560 lei, diferență TVA în sumă de 748.923 lei, majorări TVA în sumă de 285.620 lei, penalități TVA în sumă de 112.338 lei așa cum este menționat în Raportul de inspecție fiscală și în decizia nr. calcul privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. F-IS-402 din 26.04.2012.

Prin urmare suma de 1.728.897,00 lei ce rezultă din decizia de impunere, emisă de către organele de control în baza căreia s-a instituit Titlul executoriu nu reprezintă datorii curente ale societății, ca urmare a neachitării creanțelor fiscale ci reprezintă diferențe la impozitul de profit și TVA, majorări și penalități pe care organele de inspecție fiscală le-a impus societății să le înregistreze în evidența contabilă ca urmare a Inspecției Fiscale, conform Raportului de Inspecție Fiscală menționat anterior și care a fost contestat conform art. 205 – 209 Cod procedură fiscală. Contestația Raportului de Inspecție fiscală și a deciziei de calcul privind obligațiile fiscale suplimentare de plată au fost înregistrate la organul fiscal sub nr._ din 29.05.2012.

Prin încheierea din 29 august 2012 pronunțată de Judecătoria Iași în ședință publică s-a dispus suspendarea executării silite inițiate de intimată împotriva petentei în dosarul de executare A-7/22/_ /_.

Trebuie remarcat că cererea de renunțare la judecată depusă de intimata contestatoare S.C. A. & B. S.R.L. este semnată doar de consilierul juridic al societății, fără a fi aplicată ștampila societății și semnătura administratorului societății, ori conf. art. 69 alin. 1 Cod procedură civilă renunțările nu se pot face decât în temeiul unei procuri speciale care însă nu a fost depusă la dosar în speța de față. În aceste condiții instanța va respinge cererea de renunțare la judecată formulată de S.C. A. & B. S.R.L.

În ceea ce privește fondul recursului formulat de intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iași – Administrația Finanțelor Publice Iași instanța reține că acesta este neîntemeiat având în vedere disp. art. 403 alin. 1, 2 și 3 Cod procedură civilă în care se prevede că instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune în cuantumul fixat de instanță.

În această speță a fost îndeplinită condiția depunerii cauțiunii,iar circumstanțele factuale invocate de contestatoare în susținerea contestației la executare constând în imposibilitatea desfășurării activității societății, neonorarea contractelor încheiate prin demararea executării silite de către recurentă, constituie un motiv suficient de puternic pentru dispunerea măsurii suspendării executării silite astfel cum a și procedat prima instanță.

Pentru aceste considerente instanța în temeiul disp. art. 312 Cod procedură civilă a respins ca neîntemeiat recursul formulat de intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iași – Administrația Finanțelor Publice împotriva încheierii civile pronunțate la termenul din 29.08.2012 de către Judecătoria Iași, încheiere pe care o menține.

La data de 14.02.2013 intimata A. & B. S.R.L. a formulat cerere pentru completarea dispozitivului deciziei nr. 4/2013 în sensul de a se dispune eliberarea cauțiunii depuse în cuantum de 150.000 lei.

În motivarea cererii petenta a arătat că instanța a omis acest aspect, iar societatea se află în acest moment în blocaj financiar și nu poate asigura plata salariilor și datoriilor curente.

Analizând cererea formulată raportat la susținerile petentei și disp. legale incidente tribunalul reține că cererea este neîntemeiată urmând să fie respinsă pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Conform art. 2812 Cod procedură civilă „Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii…”.

În speța de față, instanța de control judiciar reține că a fost investită doar cu soluționarea recursului împotriva încheierii civile pronunțate la termenul din 29.08.2012 pronunțată de Judecătoria Iași pe care a și menținut-o și prin care s-a dispus suspendarea executării silite inițiate de intimata A. împotriva societății în dosarul de executare A-7/22/_ /_.

S-a reținut în aceeași încheiere că s-a făcut dovada achitării cauțiunii cu recipisa de consemnare nr._/1 . nr._ din 29.08.2012 în valoare de 150.000 ron.

Prin urmare cauțiunea s-a plătit în fața instanței de fond, recipisa de consemnare fiind depusă la camera de valori a Judecătoriei Iași.

Prin sentința civilă_/10.10.2012 pronunțată în dosarul_ 12 de Judecătoria Iași s-a admis contestația la executare, s-a dispus anularea formelor de executare silită și s-a dispus restituirea către contestatoarea S.C. A. & Bloumen S.R.L. la rămânerea irevocabilă a hotărârii a cauțiunii în cuantum de 150.000 lei.

Reiese că Judecătoria Iași a dispus restituirea cauțiunii după rămânerea irevocabilă a sentinței și prin urmare recuperarea acestei sume nu reprezintă decât o simplă procedură la executare ce se va materializa printr-o simplă cerere către instanța la care a fost depusă cauțiune.

Pentru aceste considerente instanța va respinge ca neîntemeiată cererea intimatei S.C. A. & B. S.R.L. de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 4/07.01.2013 pronunțată de Tribunalul Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea intimatei S.C. A. & B. S.R.L. de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 4/07.01.2013 pronunțată de Tribunalul Iași.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 01.04.2013.

Președinte,

O. L.

Judecător,

I. D.

Judecător,

M. S.

Grefier,

D. C.

Red. S.M.

Tehn. A.G.

2 ex./17.12.2013

Jud. fond: Tribunalul Iași: L. O.

D. I.

S. M.

Jud. fond: B. T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 806/2013. Tribunalul IAŞI