Contestaţie la executare. Decizia nr. 1747/2013. Tribunalul IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 1747/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 21-08-2013 în dosarul nr. 17995/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 21 August 2013
Președinte - R. C.
Judecător – M. D.
Judecător – D. C.
Grefier – M. Getuța
Decizia civilă Nr. 1747
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de recurentul C. J. împotriva sentinței civile nr._/27.11.2012 a Judecătoriei Iași, intimate ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI IAȘI, BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, B. SA, având ca obiect contestație la executare .
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile .
Procedură legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că la dosarul cauzei s-a înaintat de către intimata . prin serviciul de registratură la data de 12.08.2013 cerere de comunicare a motivelor de recurs.
Instanța constată cauza la primul termen de judecată, recursul declarat în termen, motivat, semnat, netaxat, că este competentă material, general, teritorial să soluționeze prezenta cerere, invocă excepția de netimbrare a cererii de recurs.
Întrucât s-a solicitat judecata cauzei în lipsa părților conform dispozițiilor art.242 C., constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față instanța reține următoarele:
Pin sentința civilă nr_ din 27.11.2012 Judecătoria Iași a respins contestația la executare formulată de contestatorul C. J. contradictoriu cu intimatul Municipiul Iași -Direcția Economică și Finanțe Publice Locale Iași împotriva actelor de executare efectuate în temeiul titlului executoriu nr._/21.06.2010 ca neîntemeiată.
A reținut instanța de fond următoarele:
Sub numărul de dosar de mai sus a fost înregistrată pe rolul instanței la 12.06.2012 contestația formulată de contestatorul C. J. în contradictoriu cu intimatul Municipiul Iași -Direcția Economică și Finanțe Publice Locale Iași împotriva actelor de executare efectuate în temeiul titlului executoriu nr._/21.06.2010, a cărui anulare se solicită.
În motivare contestatorul a arătat că nu a cunoscut existența cheltuielilor judiciare arătate în titlul executoriu și că nu are posibilitatea să le achite.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, având în vedere că sentințele comunicate de Judecătoria Iași sunt definitive, intimata având doar calitatea de emitent al titlului de creanță pe care contestatorul nu l-a achitat de bunavoie.
La dosar au fost depuse copii de pe documentația aferentă titlului executoriu nr._/21.06.2010, alte înscrisuri.
Analizând actele dosarului, instanța constată că în prezenta cauză, Judecătoria Iași a comunicat organului fiscal titlurile executorii reprezentate de sentințe penale-extras din dispozitiv, prin care contestatorul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată într-un număr de șase dosare penale. Organul fiscal a emis și transmis contestatorului, conform dispozițiilor art. 44 Cod procedură fiscală, somația și titlul executoriu nr._/21.06.2010 (dovada de comunicare – f. 45), iar faptul că, contestatorul nu a efectuat plăți în contul obligațiilor fiscale a determinat înființarea unei popriri, prin adresa de înființare a popririi nr._/22.05.2012.
În adresele emise de către Judecătoria Iași către Administrația Finanțelor Publice Iași prin care se comunică extrasul dispozitivului sentințelor penale ce constituie titluri executorii, se menționează că s-a luat la cunoștință de către condamnantul C. J. de aceste titluri executorii (f. 50-52, 55, 58, 59).
Instanța învederează că, chiar în situația în care pretinde că nu i-au fost comunicate titlurile executorii constând în sentințele penale, contestatorul are în continuare la dispoziție calea de atac de retractare specifică pentru acest caz; această apărare nu vizează însă actele de executare efectuate în prezenta cauză, acte care sunt legale.
Având în vedere că nu s-au invocat de către contestator alte motive de nelegalitate ale executării, instanța va respinge contestația la executare ca neîntemeiată.
Împotriva aceste sentințe a declarat recurs contestatorul C. J., arătând că nu a cunoscut existența obligației de plată a cheltuielilr judiciare ce se execută silit, că este o persoană bolnavă cu o pensie de 316 lei trăind sub gradul sărăciei motiv pentru care solicită ca aceste cheltuieli să fie trecute în sarcina statului sau să fie anulate.
Recursul nu a fost motivat în drept.
A atașat cererii de recurs cupon de pensie, raport clinic de externare, certificat de încadrare în grad de handicap.
A solicitat ca judecata să aibă loc și în lipsa sa.
Prin rezoluția președintelui de complet s-a pus în vedere recurentului necesitatea achitării taxei de timbru de 89 lei și a timbrului judiciar de 0,15 lei, acesta fiind citat cu mențiunea de a face dovada achitării taxei până la primul termen de judecată.
Deși a primit citația recurentul nu s-a conformat dispoziției instanței.
Tribunalul a pus în discuția părților excepția de netimbrare a recursului invocată din oficiu la termenul din 21.08.2013 excepție ce va fi soluționată cu prioritate potrivit disp art 137 alin 1 cpc.
Analizând excepția invocată, Tribunalul reține următoarele:
Potrivit disp. art.20 din Legea nr.146/1997 cu modificările ulterioare, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar, in cazul in care acestea nu au fost achitate integral la depunea cererii, reclamantul are obligatia de a le achita pana la termenul fixat de instanța. Nerespectarea acestei obligatii se sanctioneaza cu anularea cererii.
Potivit art.35 din Ordinul nr. 760/C din 22 aprilie 1999, privind aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, taxele judiciare de timbru se datoreaza si se platesc anticipat, adica inainte de primirea (înregistrarea), efectuarea sau eliberarea actelor taxabile sau inainte de prestarea serviciilor. In cazul in care taxa judiciara de timbru nu a fost plătita in cuantumul legal, in momentul înregistrării acțiunii sau a cererii, ori daca in cursul procesului apar elemente care determina o valoare mai mare, instanța judecătoreasca va pune in vedere petentului sa achite suma datorata pana la primul termen de judecata; neîndeplinirea obligației de plata pana la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
De asemenea, art. 3 alin. 2 din OG 32/1995(cu modificările și completările ulterioare) instituie obligativitatea achitării timbrului judiciar la valoare, iar conform art. 9 alin.2 din același act normativ, în cazul nerespectării dispozițiilor ordonanței referitoare la timbru judiciar se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru.
Întrucât obligația legalei timbrări a acțiunii are caracter imperativ, iar recurentul a cunoscut această obligație, fără a și-o fi îndeplinit, în baza dispozițiilor art. 20 al.3 din Legea nr. 146/1997 cu modificările ulterioare, instanța urmează să admită excepția netimbrării recursului invocată din oficiu și, pe cale de consecință, să anuleze recursul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția netimbrării cererii de recurs.
Anulează ca netimbrată cererea de recurs formulată de către recurentul C. J. împotriva sentinței civile nr._/27.11.2012 a Judecătoriei Iași, pe care o menține.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica, azi 21.08.2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
R.C. M.D. D.C. M.G.
Red./Tehnored. R.C.
2 ex/ 27.08.2013
Jud. fond. R. M. F.
← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1746/2013. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1750/2013. Tribunalul IAŞI → |
---|