Contestaţie la executare. Decizia nr. 461/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 461/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 27-02-2013 în dosarul nr. 4899/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 27 Februarie 2013
Președinte - S. F.
Judecător - C. A.
Judecător - E. C. F.
Grefier - D. M. B.
DECIZIE CIVILĂ Nr. 461/2013
Pe rol judecarea recursului civil privind pe recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI IAȘI și pe intimata P. L., având ca obiect contestație la executare suspendare executare silită.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 20.02.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea cauzei pentru azi, 27.02.2013, când:
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 1141/01.06.2012 Judecătoria Iași a admis contestația la executare formulată de contestatoarea P. L. în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI IAȘI, a dispus anularea formelor de executare din dosarul de executare silită nr._/2010, a admis cererea contestatoarei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată, a obligat intimata să achite contestatoarei suma de 197 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Contestatoarea figurează cu obligații fiscale neachitate la bugetul consolidat al statului, motiv pentru care s-a demarat procedura de executare silită. Procedura a fost efectuată în temeiul titlurilor executorii emise potrivit Codului de Procedură Fiscală, în care sunt înscrise toate creanțele fiscale neachitate la scadență, reprezentând impozitul pe venitul din activități independente, venituri din cedarea folosinței bunurilor precum și accesoriile fiscale aferente.
În perioada 2000-2006 contestatoarea a obținut venituri din activități independente. În această perioadă s-au emis decizii privind venitul estimat.
De asemenea, contestatoarea a încheiat cu S.C. UNDER P. S.R.L. contract de închiriere pentru perioada 01.06.2006 – 31.05.2007. În baza documentelor depuse a fost emisă decizia de impunere nr._/23.05.2006, confirmată de contestatoare în data de 23.05.2006 și decizia de impunere pentru plăți anticipate nr._/01.02.2007, emisă din oficiu, în baza prevederilor art. 83 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003.
Instanța de fond a reținut că nu poate analiza aspectele invocate de contestatoare privind existența și întinderea obligației de plată astfel cum aceasta a fost stabilită prin deciziile de impunere pentru că, în acest scop are deschisă calea contestației împotriva deciziei de impunere ca act administrativ fiscal reglementată de art. 205 și urm. Cod procedură fiscală, cerere ce este de competența organului administrativ fiscal și ulterior a instanței de contencios administrativ.
În privința contestației împotriva actelor de executare - titlu executoriu și somație, reglementată de art. 172 Cod proc. fiscală, instanța de fond a constatat că argumentele invocate privesc exclusiv aspecte legate de titlul de creanță, în sensul că sunt motive de fond și nu motive care să vizeze neregularitățile actelor de executare silită. Aspectele privind existența și întinderea obligației de plată astfel cum aceasta a fost stabilită prin deciziile de impunere emise de intimata sunt susceptibile a fi analizate exclusiv în procedura prevăzută de art. 205-207 Cod proc. fiscală și nu în procedura contestației la executare, procedură în cadrul căreia instanța este chemată să verifice exclusiv dacă executarea silită a fost declanșată și derulată cu respectarea prevederilor legale.
In considerentele Deciziei nr. IVX/5 februarie 2007, dată de ICCJ pentru soluționarea unui recurs în interesul legii, s-a reținut că “(…) dacă pentru contestarea titlului de creanță fiscală nu s-a reglementat accesul la o instanță judecătorească, pe calea contestației la titlul executoriu fiscal, adresată instanței de executare, pot fi cerute nu numai lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului, ci se pot invoca și apărări de fond cu privire la însăși validitatea creanței fiscale.”
Potrivit prevederilor pct. 107.1 din Normele metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.050/2004, titlul de creanță este actul prin care, potrivit legii, se stabilește și se individualizează obligația de plată privind creanțele fiscale, întocmit de organele competente sau de alte persoane îndreptățite potrivit legii.
Conform art. 41 din O.G. nr. 92/2003 „în înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale”.
Potrivit art. 110 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 „titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii. Asemenea titluri pot fi: a) decizia de impunere”.
Rezultă din interpretarea dispozițiilor mai sus-menționate că decizia de impunere este un titlu de creanță, deci un act administrativ fiscal.
Art. 44 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 prevede că „actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat”, iar alin (2) din același articol actul administrativ fiscal se comunică prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
În cazul în care comunicarea actului administrativ fiscal nu a fost posibilă prin modalitatea prevăzută la alin. (2), actul administrativ fiscal se comunică utilizând cel puțin unul dintre următoarele mijloace:
a) prin remiterea acestuia de către persoanele împuternicite ale organului fiscal sau prin prezentarea contribuabilului/ împuternicitului la sediul organului fiscal, dacă se asigură primirea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal;
b) prin fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanță, dacă se asigură transmiterea textului și confirmarea primirii acestuia.
Conform art. 141 din Codul de procedură fiscală, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. Așadar titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege. În consecință, executarea silită a creanțelor fiscale poate fi pornită numai în temeiul unui titlu executoriu emis legal, de organul competent potrivit legii, inclusiv sub aspectul comunicării.
Analizând actele de executare prin prisma modului, în care intimata a înțeles să comunice contestatoarei decizia de impunere în baza căruia a emis actele de executare ce formează obiectul prezentei contestații, instanța de fond a observat că aceasta nu respectă prevederile legale incidente.
În acest sens, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 44 din Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat printr-una din următoarele modalități: prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului de către acesta prin semnătură; prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal; prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia; prin publicitate.
Este adevărat așa cum s-a expus și prin întâmpinare, comunicarea prin publicitate se face prin afișare, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului.
Prin dispozițiile alin. 4 a art. 44 din Codul de procedură fiscală, se reține că, dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător, iar conform art. 43.1. din Normele metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală, dispozițiile art. 90, 91 și 92 din codul de procedură civilă sunt aplicabile, cu excepția dispozițiilor privind comunicarea prin afișare.
Redând în esență textul art. 92 din Codul de procedură civilă, rezultă că, înmânarea citației se va face personal celui citat, care va semna adeverința de primire, agentul însărcinat cu înmânarea certificând identitatea și semnătura acestuia. Dacă cel citat, aflându-se la domiciliu, nu vrea să primească citația sau, primind-o, nu voiește ori nu poate să semneze adeverința de primire, agentul va lăsa citația în mâna celui citat sau, în cazul refuzului de primire, o va afișa pe ușa locuinței acestuia, încheind despre acestea proces-verbal. Dacă cel citat nu se găsește la domiciliu sau dacă, în cazul hotelurilor sau clădirilor compuse din mai multe apartamente, el nu a indicat camera sau apartamentul în care locuiește, agentul va înmâna citația, în primul caz, unei persoane din familie, sau, în lipsă, oricărei alte persoane care locuiește cu dânsul, sau care, în mod obișnuit, primește corespondența, iar, în celelalte cazuri, administratorului, portarului, ori celui ce în mod obișnuit îl înlocuiește; persoana care primește citația va semna adeverința de primire, agentul certificându-i identitatea și semnătura și încheind proces-verbal despre cele urmate. În lipsa persoanelor arătate în alineatul precedent ori nu voiesc ori nu pot să semneze „adeverința de primire”, agentul va încheia proces-verbal, lăsând citația în mâna lor; dacă cei arătați nu voiesc să primească citația sau sunt lipsă, agentul va afișa citația, fie pe ușa locuinței celui citat, fie dacă nu are indicația apartamentului sau camerei locuite, pe ușa principală a clădirii, încheind de asemenea proces-verbal despre toate acestea.
Analizând și coroborând dispozițiile legale sus citate în materia ce reglementează procedura comunicării actului administrativ fiscal, s-a reținut că deși legiuitorul reglementează mai multe modalități de comunicare, între care și cea prin publicitate, este adevărat fără a stabili expres o ordine de preferință a acestora, însă, trimiterea expresă la dispozițiile dreptului comun „Codul de procedură civilă” pe segmentul comunicării actelor de procedură, reluată și în Normele metodologice, stabilește ordinea de comunicare a actului administrativ fiscal. Prin urmare, actul administrativ se comunică prin înmânarea acestuia direct contribuabilului destinatar, în modalitățile prevăzute de art. 44 alin. 2 lit. a, b, c. și numai în subsidiar dacă nu s-a realizat comunicarea actului,se poate apela la modalitatea comunicării prin publicitate.
Deși i s-a pus în vedere intimatului să depună la dosarul cauzei dovezi din care să rezulte comunicarea deciziilor de impunere – titlurile de creanță în temeiul cărora au fost emise ulterior titlurile executorii – în conformitate cu dispozițiile art. 44 Cod procedură fiscală, intimatul nu a făcut dovada comunicării deciziilor de impunere, motiv pentru care instanța de fond a admis contestația și a anulat actele de executare emise în dosarul de executare nr._/2010.
În temeiul art. 274 Cod proc. civilă, având în vedere faptul că intimatul a căzut în pretenții și văzând că există la dosarul cauzei dovada efectuării cheltuielilor de judecată (chitanța nr. ISXUC_/24.02.2012 în valoare de 194 lei și timbru judiciar de 3 lei), instanța de fond a obligat intimatul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 197 lei către contestator.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice lași în baza art. 304 pct.9 din Codul de procedură civilă, considerând-o nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:
Contestatoarea figurează cu obligații fiscale neachitate la bugetul consolidat al statului, motiv pentru care s-a demarat procedura de executarea silită. Această procedură s-a efectuat în temeiul titlurilor executorii emise potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, în care sunt înscrise toate creanțele fiscale neachitate la scadență, reprezentând impozit pe venitul din activități independente, venituri din cedarea folosinței bunurilor, precum accesoriile fiscale aferente. Executarea silită a debitorului a început prin comunicarea somațiilor, însoțite de un exemplar al titlurilor executorii.
Neefectuându-se plăți în contul obligațiilor fiscale, în baza prevederilor art.149 din H.G.nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, a fost emisă și comunicată debitoarei cât și terțului poprit P. de pe lângă Tribunalul lași, adresa de înființare a popririi nr._/09.12.2011.
Prin acțiune se solicită anularea adresei de înființare a popririi nr._/09.12.2011, solicitându-se totodată instanței să constate că actele de executare au fost emise în mod nejustificat, motivat de faptul că de la data de 01.03.2006 deține funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul lași și de la acea dată a fost în incompatibilitate cu orice activitate independentă.
Prin sentința civilă nr._/01.06.2012, Judecătoria lași a admis contestația la executare, a anulat actele de executare emise în dosarul de executare nr._/2010 șt a obligat organul fiscal la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 197 lei. În motivarea sentinței instanța reține că, contestatoarei nu i-au fost comunicate în mod legal deciziile de impunere, în baza cărora s-au stabilit obligațiile de plată. Având în vedere că actele administrative fiscale nu au fost comunicate în mod legal, pe cale de consecință nu se putea începe executarea silită a contestatoarei pentru aceste debite.
Consideră netemeinică și nelegală soluția Judecătoriei lași, având în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către organul fiscal.
Recurenta a menționat că actele administrative fiscale au fost comunicate direct contestatoarei, acesta semnând de primire. Pentru termenul din 30.04.2012 a depus la instanța de fond deciziile de impunere, emise pe numele contestatoarei. Aceste acte administrative fiscale au fost comunicate direct, contestatoarea semnând de primire. De asemenea, a învederat că și actele de executare emise pe numele contestatoarei, anterior emiterii adresei de înființare a popririi au fost comunicate conform prevederilor Codului de procedură fiscală.
Pentru termenul din 19.03.2012, organul fiscal a depus întâmpinare și o copie a dosarului de executare. Pe numele contestatoarei au fost emise mai multe somații, comunicate acesteia conform disp. art. 44 din Codul de procedură fiscală;
- Somația nr._/15.08.2007, comunicată prin plic cu confirmare de primire. Acest act de executare a fost primit de contestatoare, acesta semnând de primire pe confirmarea de primire. O copie după această confirmare a fost depusă la dosarul cauzei,
- Somația nr._/30.01.2008 a fost comunicată prin plic cu confirmare primire dar plicul a fost restituit cu mențiunea „neprezentat" și ulterior s-a procedat la comunicarea actului de executare prin publicitate, conform anunțului nr. 3550/08.02.2008,
- somația nr._/25.03.2009 a fost comunicată prin plic cu confirmare de primire dar plicul a fost restituit cu mențiunea „neprezentat" și ulterior s-a procedat la comunicarea actului de executare prin publicitate, conform anunțului nr._/24.04.2009,
- somația nr._846729.09.2009 a fost comunicată prin plic cu confirmare de primire dar plicul a fost restituit cu mențiunea „neprezentat" și ulterior s-a procedat la comunicarea actului de executare prin publicitate, conform anunțului nr._/29.10.2009,
- somația nr._/11.01.2010 a fost comunicată prin plic cu confirmare de primire dar plicul a fost restituit cu mențiunea „neprezentat" și ulterior s-a procedat la comunicarea actului de executare prin publicitate, conform anunțului nr._/15.02.2010,
- somația nr._/29._ a fost comunicată prin plic cu confirmare de primire dar plicul a fost restituit cu mențiunea „neprezentat" și ulterior s-a procedat la comunicarea actului de executare prin publicitate, conform anunțului nr. 1Ș48744/20.04.2010,
- somația nr._/21.06.2010 a fost comunicata prin plic cu confirmare de primire dar plicul a fost restituit cu mențiunea „neprezentat" și ulterior s-a procedat la comunicarea actului de executare prin publicitate, conform anunțului nr._/29.07.2010
- somația nr._/25.01.2011 a fost comunicată prin plic cu confirmare primire dar plicul a fost restituit cu mențiunea „neprezentat" și ulterior s-a procedat la comunicarea actului de executare prin publicitate, conform anunțului nr._/26.01.2011.
În susținerea acestor afirmații recurenta a invocat și Decizia nr. 536/28.04.2011, pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în M. Of. Partea I nr. 482/07.07.2011, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a disp. art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Curtea Constituțională, prin decizia sus menționată, a statuat că sunt neconstituționale disp. art. 44 alin. 3 din Codul de procedură fiscală „în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităților de comunicare prevăzute de art. 44 alin. 2 lit. a) - d) din aceeași ordonanță", Curtea Constituțională motivează că actele administrative fiscale pot fi comunicate prin publicitate și în cazul în care domiciliul contribuabilului este cunoscut dacă nu s-a realizat comunicarea actului prin celelalte modalități prevăzute de textul amintit.
Recomandarea Curții Constituționale este ca instanțele de judecată să examineze „dacă acesta comunicare prin publicitate a fost îndeplinită doar ca urmare a imposibilității realizării procedurii de comunicare prin celelalte modalități, în ordinea în care acestea sunt enumerate la art. 44 alin. (2) lit. a) - c)".
Așa cum a prezentat mai sus, recurenta a arătat că atât actele de executare cât și actele administrative fiscale, au fost comunicate conform ordinii de prioritate, stabilită de disp. art. 44 din Codul de procedură fiscală.
În concluzie, a solicitat admiterea recursului să respingeți contestația la executare ca fiind neîntemeiată și pe cale de consecință să fie menținute actele de executare ca fiind temeinice și legale.
Intimata nu a depus întâmpinare dar prin concluziile orale a solicitat respingerea recursului.
Analizând recursul de față, prin prisma motivelor invocate, tribunalul reține următoarele:
Prin contestația inițial formulată, contestatoarea a solicitat anularea actelor de executare emise în dosarul nr._ al AFP IAȘI.
În motivarea cererii, contestatoarea însăși a arătat că i-a fost comunicată adresa de înființare a popririi înregistrată sub numărul 271/X/21/2012, pentru suma de 8648 lei, reținându-se că ar datora bugetului de stat impozite pe profit realizat din activități independente și din cedarea folosinței bunurilor, precum și dobânzi și penalități de întârziere calculate prin raportare la debitul principal. A menționat că din data de 01.03.2006 exercită funcția de procuror în cadrul Ministerului Public, funcție care este incompatibilă cu orice altă activitate independentă și, pe cale de consecință, nu avea posibilitatea de a realiza venituri din activități independente.
Cu privire la veniturile provenite din cedarea folosinței bunurilor, contestatoarea a arătat că a avut un contract de închiriere pentru o parte din locuința pe care o deține în proprietate, contract ce a fost înregistrat la AFP IAȘI în vederea impozitării, dar care s-a desfășurat doar pe o perioadă de 3 luni, motivul rezilierii fiind reprezentat de împrejurarea că locatarii s-au mutat în Statele Unite, dar cu privire la acest aspect a fost înștiințată intimata, astfel încât sumele datorate cu titlu de impozit pe profit nu mai erau datorate.
Actele administrative fiscale au fost comunicate direct contestatoarei, conform prevederilor Codului de procedură fiscală, a semnând de primire și a recunoscut aceste aspecte chiar prin cererea de chemare în judecată.
Instanța de fond a analizat și s-a pronunțat în mod exclusiv pe aspecte referitoare la comunicarea actelor din dosarul de executare, comunicare care însă a fost efectuată legal.
Întrucât față de aspectele analizate era de prisos analiza celorlalte, instanța de fond nu a analizat și nu s-a pronunțat pe motivele invocate de contestatoare.
Față de aceste considerente, având în vedere faptul că instanța de fond a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 5 din Codul de procedură civilă, tribunalul va admite recursul declarat de ANAF-AFP Iași împotriva sentinței civile nr._/01.06.2012 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o va casa și va trimite cauza spre rejudecare Judecătoriei Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de ANAF-AFP Iași împotriva sentinței civile nr._/01.06.2012 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o casează.
Trimite cauza spre rejudecare Judecătoriei Iași.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27.02.2013.
Președinte Judecător Judecător Grefier
F.S. A.C. F.E.C. B.D.M.
Redactat: A.C.
2 ex/06.06.2013
Judecător de fond: G. T., Judecătoria Iași
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 460/2013. Tribunalul IAŞI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 551/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|
