Revendicare imobiliară. Decizia nr. 551/2013. Tribunalul IAŞI

Tribunalul IAŞI - Sentințe și decizii civile / 2013

Decizia nr. 551/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 07-03-2013 în dosarul nr. 402/239/2006*

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 07 Martie 2013

PREȘEDINTE - DASCĂLI C.

JUDECĂTOR – D. I.

JUDECĂTOR – T. P.

GREFIER – I. G.

DECIZIA CIVILĂ Nr. 551/2013

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de A. I. și de către Ș. C., S. M. împotriva sentinței civile nr. 453/03.04.3012 pronunțată de Judecătoria H., intimați fiind A. P., O. T., A. P., A. C., M. Agurița, A. T., A. G., C. E., A. Ș., având ca obiect revendicare imobiliară.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.

Procedura este completă.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 15.02.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru 21.02.2013 când, când, având în vedere imposibilitatea participării la pronunțare a unuia dintre membrii completului de judecată întrucât se afla în concediu medical, s-a amânat pronunțarea pentru 28.02.2013 când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului civil de față constată următoarele:

Prin încheierea pronunțată la termenul din 23.11.2011 Judecătoria H. a respins cererea de abținere formulată de d-na judecător V. L., ca nefondată.

S-a reținut faptul că, potrivit art. 29 alin. 3 C. pr. civ., „judecătorul împotriva căruia este propusă recuzarea poate declara că se abține”.

Cu toate acestea, art. 29 alin. 3 C. pr. civ. nu poate fi aplicat independent de dispozițiilor art. 27 C. pr. civ. iar cererea de abținere urmează a fi analizată prin prisma cazurilor prevăzute expres de legiuitor.

Or, interpelată fiind, d-na judecător V. L. a învederat că prin ceea ce a afirmat în ședința publică din 25.10.2011 nu s-a antepronunțat cu privire la soluția pe care urmează a se da în cauză, instanța învederându-i pârâtului Ș. C. că problema modalității de citare a pârâtei Stiriuc M. a fost deja stabilită de Tribunal, dar acesta poate să o invoce din nou, reieșind în mod clar din atitudinea lui că urmează să facă recurs cu privire la acest aspect.

Prin urmare, instanța nu și-a spus în nici un fel opinia cu privire la soluția ce urmează a se pronunța în dosar ci doar și-a manifestat convingerea că partea – de vreme ce este vădit nemulțumită de modul de administrare al dosarului - va exercita calea de atac a recursului, cale de atac la care se poate recurge atât în cazul admiterii în parte al acțiunii, cât și în cazul respingerii cererii sau chiar a admiterii acesteia, cât timp se dovedește un interes legal.

Mai mult decât atât, simpla împrejurare că d-na judecător V. L. a mai soluționat anterior și alte acțiuni formulate de numitul Stiriuc C. în sensul respingerii lor nu este de natură a atrage incidența dispozițiilor art. 27 pct. 9 C. pr. civ.

De asemenea, prin încheierea pronunțată la termenul din 10.01.2012 de către Judecătoria H., în temeiul art.135 Cod procedură civilă instanța de fond a dispus înregistrarea separată a cererii formulate de către pârât privind calitatea de proprietar și despăgubiri, având în vedere refuzul reclamantului A. I. ca aceste cauze să se judece împreună, comunicarea înscrisurilor depuse la dosar reclamanților lipsă, atașarea dosarului nr._ a Judecătoriei H. .

S-a reținut faptul că, în ceea ce privește cererea de probe formulată de către pârâți instanța urmează a o respinge având în vedere momentul formulării acestora în sensul că este depășită prima zi de înfățișare, apreciind că pârâtul este decăzut din dreptul de a formula probe la acest moment.

Având în vedere cererea formulată de către pârâți la acel termen de judecată privind calitatea de proprietar a imobilelor construcții și despăgubirile solicitate, pentru a se răspunde la excepția autorității de lucru judecat precum și pentru motivele din dispozitivul încheierii s-a dispus înregistrarea separată a cererii formulate de către pârât privind calitatea de proprietar și despăgubiri.

Prin încheierea pronunțată la termenul din 28.02.2012 Judecătoria H. a dispus înaintarea la compartimentul registratură în vederea înregistrării separate și repartizării ciclice aleatorii copii după filele 222-223 dosar privind constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate.

S-au respins în principiu cererile de intervenție formulate de către C. A. și C. E. având în vedere că acestea nu au fost formulate personal de către ei și nu și le-au însușit.

S-a admis în principiu cererea de intervenție formulată de către A. Ș. și s-a dispus introducerea acestuia în cauză și citarea sa.

S-a reținut faptul că în ceea ce privește excepția nulității absolute parțiale a titlului de proprietate reclamantul A. I. s-a opus la judecarea acestei cererii în cadrul acestui dosar arătând că această apărare nu a fost invocată în condițiile art.115 Cod procedură civilă. Acest text prevede ce mențiuni trebuie să cuprindă întâmpinarea iar la punctul 1 sunt indicate excepțiile de procedură. Aceasta nu înseamnă că excepțiile de fond nu trebuie să figureze în întâmpinare, alături de apărările de fond, pentru fiecare capăt de cerere în parte.

Cererea pârâtului prin care se invocă nulitatea parțială absolută a titlului de proprietate al reclamantului, are caracterul unei apărări de fond care trebuia invocată prin întâmpinare în cadrul primei judecăți a cauzei.

Art.136 Cod procedură civilă prevede că excepțiile de procedură care nu au fost propuse în condițiile art.115 și art.132 Cod procedură civilă nu vor mai putea fi invocate în cursul judecății în afară de cele de ordine publică care pot fi invocate în tot cursul procesului. Pe de altă parte art.135 Cod procedură civilă prevede că introducerea unor altor persoane în judecată, în speță comisiile de fond funciar, care nu s-a făcut înăuntrul termenului prevăzut de lege, adică până la prima zi de înfățișare, se vor judeca deosebit având în vedere opunerea reclamantului ca aceste cereri să se judece împreună.

Pentru aceste considerente instanța de fond a dispus înregistrarea separată a acestei cereri privind constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate.

Prin încheierea pronunțată la termenul din 20.03.2012 Judecătoria H. a dispus amânarea pronunțării pentru a se depune concluzii scrise de către pârâtul Ș. C.. La acest termen instanța a respins cererea de suspendare formulată de pârâți în temeiul art.244 pct.1 Cod procedură civilă având în vedere că această suspendare este facultativă precum și cererea de verificare a chitanțelor și împuternicirilor avocațiale depuse de avocat L. în sensul că ar fi semnate în fals.

Prin sentința civilă nr. 453 din 03.04.2012 a Judecătoriei Hîrlău s-a constatat că reclamantul A. I., moștenitor al lui A. P., este decăzut din dreptul de a completa acțiunea. A fost admisă acțiunea reclamantului A. P., continuată de moștenitorii săi, A. I., O. T., A. G., A. C., M. Agurița, A. T. și A. P. în contradictoriu cu pârâții Ș. C. și Ș. M..

Pârâții au fost obligați să lase reclamantului, prin moștenitorii săi, în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 5900 mp. teren situată în intravilanul satului Fântânele, tarlaua 40, . schița anexa la raportul de expertiză M. I. între punctele 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 5 - fila 176 dosar fond.

A fost respinsă cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul A. Ș., au fost obligați pârâții să achite moștenitorului A. I. suma de 7604,8 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

S-a dat în debit moștenitorul A. I. cu suma de 535 lei reprezentând diferență onorariu neachitată în contul expertului P. A..

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamantului A. P., în prezent decedat, i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 4,22 ha teren pe raza comunei Fântânele din care 1,0254 ha în intravilanul comunei, conform titlului de proprietate nr._/28.07.2003. În această suprafață este inclus și terenul de 5900 mp. situat în T.40, P.362, cu vecinii: la N - DS 1183, la E - Pirlea D., la S - A. P., la V - Dj 881.

Reclamantul a susținut în acțiune că această suprafață de 5900 mp. teren intravilan din T.40, P.362 a fost ocupată abuziv de către pârâții Ș. C. și M., că aceștia și-au edificat construcții pe acest teren și refuză să-l elibereze.

Pârâții s-au apărat arătând că reclamantul nu este îndreptățit la acest teren care i-a fost nelegal reconstituit deoarece el nu a avut niciodată teren în acest amplasament și și-au justificat posesia asupra terenului cu titlul de proprietate nr._ din 02.10.1997 emis pe numele Ș. M. M.. Aceasta este mama pârâtului Ș. C. și în titlul emis pe numele ei este înscrisă suprafața de 0,7427 ha teren intravilan Fântânele în T.40, P.360, având ca vecini: la N - DS 351, la E - M. T., la S - Caro M., la V - A. P..

Din studierea celor două titluri de proprietate, rezultă că părțile au teren în aceeași . diferite - 362 și 360 și că nu s-ar învecina.

În timpul desfășurării procesului, reclamantul a decedat și au fost introduși în cauză moștenitorii acestuia. A decedat și A. I., soția reclamantului, în anul 2009, rămânând aceiași moștenitori și anume: A. G., A. C., A. P., A. I., O. T., M. Agurița și A. I. în calitate de descendenți.

Cauza a fost suspendată în mai multe rânduri deoarece părțile s-au judecat pentru constatarea nulității absolute a titlului de proprietate emis pe numele lui A. P., cauza care s-a soluționat irevocabil prin încheierea din data de 24.03.2011 a Judecătoriei H. prin care reclamantul Ș. C. a renunțat la judecată - fila 117 dosar rejudecare.

Anterior, Primarul comunei Fântânele (care la acel moment era Ș. C., pârâtul din prezenta cauză) a mai solicitat constatarea nulității absolute a titlului de proprietate emis pe numele lui A. P. invocând aplicarea greșită a dispozițiilor Legii 18/1991 cu privire la aceeași suprafața de 5900 mp. teren din intravilan Fântânele însă în acea acțiunea pretindea că apără proprietatea Consiliului Local Fântânele. Acea acțiune a fost respinsă prin sentința civilă nr. 232/2006 a Judecătoriei H. - fila 32 dosar fond, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1214 din 22.09.2006 a Tribunalului Iași.

Din studierea acestor hotărâri, rezultă că instanțele au mai analizat titlul de proprietate al reclamantului precum și motivele invocate de Ș. C., în calitatea sa de fost primar al comunei Fântânele, motive care sunt identice cu cele invocate în prezenta cauză și anume că reclamantul nu era persoana îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la terenul în suprafață de 5900 mp. în intravilan. În decizia tribunalului - fila 108 dosar fond, s-a reținut că motivele invocate de reclamant nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute de art. III alin. 1 din Legea 169/1997.

Prin urmare, cel puțin până în acest moment, titlul de proprietate emis lui A. P. este perfect valabil iar instanța nu are niciun motiv de a pune la îndoială realitatea înscrierilor din cuprinsul lui, condiție esențială pentru exercitarea unei acțiuni în revendicare.

Instanța de fond a analizat sumar și titlul de proprietate pe care îl invocă pârâții în apărarea lor și anume titlul emis pe numele Ș. M. M., mama pârâtului, pentru suprafața de 1 ha teren din care 7427 mp. în intravilan Fântânele, T.40, P.360 deoarece pârâtul a menționat la rejudecare că solicită compararea titlurilor, susținând că al lui este mai bine caracterizat.

Analizând documentația care a stat la baza emiterii acestui titlu, instanța de fond a observat că cererea de reconstituire - fila 147 dosar fond vizează suprafața de 0,90 ha și este formulată de mama pârâtului Ș. C. în calitate de moștenitoare a tatălui ei, Tilica I..

Anexa de validare depusă la fila 145 dosar relevă faptul că întreaga suprafață de teren a fost reconstituită solicitantei în extravilan iar titlul de proprietate a fost emis nu pentru suprafața de 0,90 ha, cât se solicitase prin cererea de reconstituire ci pentru suprafața de 1 ha din care 7427 mp. în intravilan (nici solicitanta în cererea sa nu a indicat vreo suprafață de teren în intravilan).

Se reține faptul că pârâții nu au făcut dovada că autoarea pârâtului, Ș. M. M., ar fi avut în proprietate, anterior colectivizării, teren intravilan în amplasamentul în litigiu în timp ce reclamantul a dovedit că a avut teren intravilan înscris în rolul agricol.

Explicația înscrierii acestui teren intravilan în titlul de proprietate al lui Ș. M. o oferă intervenientul A. Ș., care a arătat în cererea sa că între autorul său, C. E. și Ș. M. a avut loc un schimb de terenuri în sensul că autorul lui a dat la schimb suprafața de 0,50 ha teren intravilan cu suprafața de 0,50 ha teren extravilan aparținând autoarei pârâtului și că aceste terenuri astfel schimbate au fost înscrise direct de comisia locală în titlurile de proprietate ale coschimbașilor.

La fel, a avut loc un schimb privind suprafața de 0,25 ha teren intravilan ce aparținea lui A. M. ce a fost dat la schimb, prin înscris sub semnătură privată, lui Ș. M. contra unei suprafețe echivalente în extravilan, operațiune înscrisă direct în titlurile lor de proprietate. În acest mod, s-a înscris în titlul autoarei pârâtului suprafața de teren în intravilan de 7427 mp., deși acele contracte de schimb sunt lovite de nulitate absolută deoarece nu au fost încheiate în formă autentică, fără ca Ș. M., autoarea pârâtului să fi avut vreodată teren în intravilan Fântânele.

În cauză s-au efectuat două rapoarte de expertiză în faza primei judecăți iar pârâtul a depus și raportul efectuat în dosarul 261/2009 în care părțile s-au judecat pentru constatarea nulității absolute a titlului de proprietate al reclamantului. Astfel, din raportul de expertiză întocmit de expert P. A. rezultă că . titlul reclamantului este ocupată în prezent de pârâți care dețin titlul nr._/1997 emis pe numele mamei pârâtului, Ș. M., în care nu este înscrisă . măsurătorilor, expertul a constatat că . suprafață totală de 6532 mp. și este compusă din suprafața de 632 mp. aflată în proprietatea lui M. T. și suprafața de 5900 mp, cea în litigiu, care este ocupată de pârâți. În total, aceștia ocupă în T.49 o suprafață de_ mp. teren compusă din: 4681 mp. în T.360 și suprafața de 5900 mp. situată în T.362, astfel că ei ocupă în plus față de titlul de proprietate pe care îl invocă suprafața de 3154 mp. care se află în .> Din raportul de expertiză întocmit de expert M. I. rezultă că suprafața de 5900 mp. este înscrisă în titlul de proprietate al reclamantului care este deținut în fizic de către familia Ș. iar din această, suprafață de 2050 m.p. este îngrădită de pârâți unde au edificate construcții.

Din schița realizată de expert - fila 176 dosar fond rezultă că . formă cu . inclusă în planul cadastral al comunei Fântânele din anul 1969 - fila 192 dosar fond, pârâtul susținând că această parcelă nu a existat anterior și a fost desprinsă din P.360.

De asemenea, instanța de fond a constatat că schița întocmită de expertul P. A. pentru suprafața în litigiu corespunde fidel cu planul cadastral întocmit în anul 1969 în sensul că suprafața are aceeași formă în prezent cu cea din 1969 între punctele 1, 16, 13, 21, 15, 14, 11, 10, 6, 1.

Pârâții au depus raportul de expertiză întocmit de expert Istin G. în dosarul privind constatarea nulității absolute parțiale a titlului reclamantului - fila 295 dosar rejudecare iar din acesta rezultă că pârâții Ș. nu au prezentat copii după rolul agricol iar în planul parcelar, la poziția 51 este înscrisă Ș. M. cu suprafața de 0,75 ha situată în Cv.40, însă fără număr de parcelă.

A mai constatat expertul că terenurile înscrise în titlurile de proprietate ale părților nu se suprapun iar din analiza planului cadastral de la OCPI Iași rezultă foarte clar amplasamentul parcelei A 362 din care i s-a reconstituit reclamantului suprafața de 5900 mp. teren iar din planul prezentat de Primăria Fântânele privind Cv.40 rezultă că suprafața parcelei 362 a fost modificată cu suprafața de 3815 mp. ce a fost inclusă în P.360, fapt ce a condus la înscrierea eronată a suprafeței de 7427 mp. teren înscris în titlul autoarei pârâtului.

Vechiul amplasament al proprietății A. în suprafață de 5900 mp. teren a fost identificat de expert în anexa 2 - fila 299 dosar rejudecare.

Coroborând înscrisurile depuse la dosar și anume titlurile de proprietate ale părților, documentațiile care au stat la baza emiterii acestora cu concluziile celor trei experți tehnici topografi care au măsurat terenul în litigiu, instanța de fond a apreciat că pârâții nu au avut teren în proprietate anterior colectivizării în amplasamentul din intravilan care a fost reconstituit autoarei Ș. M. M., că aceasta a efectuat prin act sub semnătură privată două schimburi de terenuri din extravilan în intravilanul comunei pentru suprafața de 0,75 ha, acte fără valoare juridică deoarece nu au fost încheiate în forma autentică iar comisiile de fond funciar au procedat la întocmirea documentațiilor și înscrierea direct în titlurile de proprietate ale coschimbașilor a suprafețelor astfel schimbate.

În acest mod, prin intercalarea acestei suprafețe de 7427 mp. teren intravilan în T.40 (după cum se poate observa din planul parcelar - fila 191 dosar fond unde Ș. M. este evident înscrisă ulterior la poziția 51 fără indicarea numărului parcelei) s-au produs modificări ale parcelelor 360 și 362 și implicit neînțelegeri între proprietari.

Din întreg probatoriul administrat în cauză, instanța de fond a concluzionat că acțiunea reclamantului, continuată de moștenitorii săi, este întemeiată, motiv pentru care a admis-o, în temeiul art. 480 cod civil care prevede că proprietatea este dreptul unei persoane de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, în limitele determinate de lege, acțiunea în revendicare fiind acțiunea prin care proprietarul, care a pierdut posesia asupra unui bun individual determinat cere instanței să i se stabilească dreptul de proprietate asupra bunului și să redobândească posesia de la cel care îl stăpânește fără a fi proprietar, sau, pe scurt, acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar.

Cât privește cererea reclamantului, prin moștenitor A. I., că instanța să dispună demolarea construcțiilor edificate de pârâți pe terenul în litigiu, instanța de fond a reținut că aceasta s-a realizat prin depunerea unei cereri completatoare în momentul rejudecării cauzei.

Pârâtul Ș. C. s-a opus rezolvării cererii în această fază. În aceste condiții, dacă pârâtul se opune cererii de întregire sau modificare a acțiunii formulate după prima zi de înfățișare, cererea reclamantului nu mai poate fi primită.

Rezolvarea cererii completatoare depuse peste termenul prevăzut de art. 132 Cod procedură civilă nu se realizează prin respingerea ei ca tardiva ci prin constatarea decăderii reclamantului din dreptul de a modifica cererea, având în vedere și dispozițiile art. 103 alin. 1 Cod procedură civilă.

În cauza de față, completarea a intervenit după casarea sentinței primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare, situație în care instanța supremă a statuat că o asemenea modificare nu poate avea loc la instanță care rejudecă fondul după casarea cu trimitere, motiv pentru care instanța de fond a constatat decăzut reclamantul A. I. din dreptul de a completa cererea de chemare în judecată.

Cât privește susținerea pârâtului că în cauză a fost înfrântă regula unanimității, instanța de fond nu a primit această apărare deoarece acțiunea a fost introdusă inițial de A. P., titlarul înscris pe titlul de proprietate iar acesta a decedat pe parcursul judecării cauzei, instanța de fond dispunând introducerea în cauză a moștenitorilor în acest context.

Instanța a respins cererea de intervenție accesorie formulată de A. Ș. deoarece aceasta nu a invocat un drept propriu și nu a urmărit pronunțarea hotărârii în interesul lui ci tinde, prin apărările pe care le-a făcut ca soluția în proces să se dea în favoarea părții pentru care a intervenit.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, instanța a obliga pe pârâți la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, prin moștenitorul său A. I., în sumă de 7604,8 lei reprezentând: taxa timbru, onorarii experți, onorariu avocat, conform chitanțelor depuse la dosarul cauzei, atât în prima judecată cât și în rejudecare.

Instanța de fond nu a acordat cheltuielile de transport solicitate de reclamantul A. I. la ultimul termen de judecată în sumă de 1624,19 lei reprezentând combustibil deplasare în România pentru prezența la termen, feribot și rovigneta deoarece acest reclamant nu a fost prezent personal la niciun termen de judecată în fața instanței ci a fost numai reprezentat de avocat iar chitanțele depuse sunt ilizibile, astfel că instanța nu a putut verifica ce plăți reprezintă și data eliberării lor.

A fost dat în debit moștenitorul A. I. cu suma de 535 lei reprezentând diferență neachitată onorariu expert P. A..

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A. I. precum și pârâții Ș. C. și Ș. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Pârâții Ș. C. și Ș. M. au declarat recurs și împotriva încheierilor de ședință din 23.11.2011, 10.01.2012, 28.02.2012 și 20.03.2012, criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul A. a arătat faptul că este nemulțumit de soluția instanței de fond în ceea ce privește constatarea reclamantului drept decăzut din posibilitatea de a-și completa acțiunea și cu privire la cheltuielile de judecată reprezentând transport și la darea în debit pentru suma de 535 lei. Se invocă dispozițiile art. 304 ind.1 C.pr.civ.

În motivare se arată faptul că cererea completatoare (cu privire la demolarea construcțiilor) a fost depusă din anul 2009, fiind discutată după 3 ani (timp în care s-au propus probatorii, a fost discutată în contradictoriu și s-au pus concluzii pe fondul acesteia).

În ceea ce privește cheltuielile solicitate de reclamant cu privire la transportul său se arată că acesta a fost prezent la termenul din 10.01.2012, prezența sa fiind justificată și necesară în vederea confirmării mandatului dat avocatului.

În ceea ce privește darea în debit se arată că suma de 535 lei a fost achitată expertului P. A., existând la dosar dovada achitării acesteia în original.

S-a solicitat proba cu acte.

Recurenții Ș. C. și M. au invocat următoarele aspecte: parcelele deținute de părți nu numai că se învecinează la vest și la est dar se și suprapun în fizic pe o suprafață de 3815 mp, suprafață înscrisă în titlul de proprietate la autoarei recurenților. Ambele titluri de proprietate au același vecin la nord și la est.

Arată pârâții faptul că au dovedit, prin probatoriul administrat faptul că titlul de proprietate emis reclamantului nu este valabil conform art. 8 din Lg. fondului funciar întrucât terenul respectiv nu se afla în patrimoniul cooperativei. Depozițiile aflate la filele 244-300 răstoarnă prezumția instituită prin hotărârile nr. 232 din 2006 și 1214 din 2006 reținute de instanța de fond. Din aceste acte reiese faptul că terenul ce se suprapune nu este vechiul amplasament al lui A. P., ci vechea proprietate a lui C. E. și A. M., că defunctul C. I. nu a fost înscris în CAP, astfel că nu a pierdut niciodată proprietatea.

Lui A. i s-a reconstituit o suprafață de teren mai mare decât cea deținută în registrul agricol, suprafață nevalidată. În aceste condiții recurenții arată că nu este îndeplinită condiția esențială pentru promovarea unei acțiuni în revendicare – un act de proprietate valabil.

Instanța de fond analizează documentația lui Ș. I. M. ce nu este mama recurenților; recurenții arată faptul că a existat o eroare consemnându-se greșit Ș. I. M. în loc de Ș. I. M.. Arată recurenții faptul că autorul lor a solicitat grădină în tarlaua Fântânele, aspect ce reiese din contestația nr. 143 din 18.06.1991.

Expertizele efectuate prezintă o realitate trunchiată iar instanța de fond a respins, în mod neîntemeiat, obiecțiunile formulate și nu a coroborat aceste lucrări cu restul probatoriului administrat.

În mod greșit a reținut instanța de fond faptul că ar fi susținut că . a existat anterior și că a fost desprinsă din . timp cât a arătat în scris faptul că din fosta parcelă nr. 362 s-a dezmembrat o suprafață de 3815 mp și s-a alipit la . în titlul de proprietate al mamei sale.

La momentul reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea mamei sale nu era în vigoare legea nr. 169 din 1997 astfel încât susținerea instanței precum că autorii săi nu figurează cu teren anterior cooperativizării în T40 nu subzistă, reconstituirea nefiind - la acel moment – obligatorie pe vechiul amplasament. Însă, la momentul reconstituirii dreptului de proprietate pe numele lui A. era în vigoare legea nr. 1 din 2000, art. 2 fiind imperativ. Atâta timp cât a fost pus în posesie pe acest teren nu interesează eventuale rectificări de prenume și eventual de numerotare a parcelelor .

Se mai arată faptul că instanța de fond a greșit în momentul în care a dispus înregistrarea separată a excepției nulității absolute parțiale invocată pentru terenul de 3815 mp întrucât după soluționarea irevocabilă a acestui dosar pârâții nu ar mai justifica interes iar, pe de altă parte, o instanță ulterioară nu ar putea da o altă soluție. Această excepție a reieșit din dezbateri, recurenții neputând-o prevedea anterior.

În ceea ce privește cererea de demolare se arată că nu a formulat nicio opoziție, dorind a fi discutată; instanța a încălcat principiul disponibilității considerând că au introdus alte persoane în judecată (cererea reconvențională era formulată în termenul prevăzut de lege).

Chiar dacă cererea depusă la 10.01.2012 ar fi fost calificată drept cerere reconvențională instanța nu avea niciun motiv legal pentru a o disjunge. Invocarea art. 135 C.pr.civ. nu acoperă încălcarea procedurii cu neobservarea formelor legale prin care s-a pricinuit recurenților o vătămare; pentru aceste motive se solicită casarea încheierii din 10.01.2012.

Onorariul plătit avocatului – sumă la care au fost obligați recurenții - este mult prea mare raportat la valoarea, dificultatea litigiului sau volumul de muncă pe care îl presupune pregătirea apărării. Recurenții arată faptul că au solicitat cenzurarea onorariului de avocat invocând și practica CEDO însă instanța nu a făcut o apreciere a caracterului real, necesar, rezonabil al acestui onorariu. Instanța trebuia să elimine chitanțele din 20.09.2007 și din iulie 2007 deoarece sunt emise în anul 2007, nefiind depuse în prima etapă a judecării cauzei. De altfel, împuternicirea avocatului nu este valabilă, nepurtând semnătura clientului, numărul și data contractului de asistență. În faza rejudecării avocatul nu a acordat asistență juridică, motiv pentru sumele plătite pentru această etapă nu i se cuvin, Se solicită aplicarea dispozițiilor art. 274 al.3 C.pr.civ.

Recurenții arată faptul că sunt nemulțumiți și de încheierea din 23.11.2011 întrucât nu s-a audiat înregistrarea ședinței din 25.10.2011, încheierea de ședință fiind trunchiată, neconsemnându-se corect discuțiile purtate.

Se mai recurează și încheierea de respingere a cererii de suspendare întrucât soluția din proces depinde de rezolvarea excepției nulității absolute parțiale. În mod nelegal s-a dispus prin încheierea din 28.02.2012 înregistrarea separată a excepției neținându-se cont de dispozițiile art. 138 al.1 pct. 2 și 4 C.pr.civ.

Se mai arată faptul că instanța de fond nu a dat dovadă de rol activ, nu a stăruit prin toate mijloacele de care dispune pentru stabilirea situației de fapt, pentru aflarea adevărului. Prin refuzul administrării probelor solicitate de recurenți li s-a încălcat dreptul la apărare.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9, 304 ind.1 C.pr.civ.

Ambele recursuri au fost formulate în termen, motivate, semnate. La termenul din 5.10.2012 instanța de recurs a constatat faptul că cererile de recurs sunt scutite de plata taxei de timbru.

La dosar s-a administrat proba cu acte, acestea fiind depuse în copie.

S-au formulat întâmpinări la recursurile formulate.

Recurentul A. I. a solicitat respingerea recursului declarat de recurenții Ș. pentru următoarele considerente: din intreg probatoriul administrat rezultă ca prin fiecare raport de expertiza a fost identificata suprafața de teren din titlul recurentului, concluzia coroborandu-se si cu documenatia care atesta calitatea de fost proprietar. Din acest punct de vedere, in mod temeinic si legal instanta de fond a respins obiectiunile formulate de recurenți, intrucat experții au răspuns clar la obiectivele solicitate.

Totodata, este criticat titlul de proprietate, cu susținerea ca ar fi eronat. Acest act de proprietate este perfect valabil. In acest sens, Judecatoria H., prin sentinta civila nr. 232/25.04.2006 din dosarul 75/2006, mentinuta de Tribunalul Iasi prin decizia civila nr. 1214/22.09.2006 pronuntata in dosarul civil nr._/2006, a respins acțiunea privind constatarea nulitatii absolute a aceluiași titlul de proprietate nr._/28.07.2003, promovata de Primarul Comunei Fantanele S. C., adica chiar de institutia reprezentata legal de reclamantul din prezenta cauza.

In condițiile in care s-a retinut ca A. P. a depus cereri de reconstituire pentru terenul detinut anterior colectivizării, iar testimoniile administrate in cauza au infirmat ipoteza ca acestuia i s-ar fi reconstituit un alt teren, s-a constatat irevocabil ca nu existau motive de nulitate absoluta a titlului atacat. Chiar daca s-a sustinut ca aceasta hotarare din dosarul 75/2006 nu este opozabila recurenților, demonstrează totuși reaua credința a acestora care in fapt au cunoscut ca s-a constatat validitatea titlului recurentului printr-o hotarare irevocabila.

A. Gh. P. a figurat in registrele agricole cu 0.75 ha. din care i-au fost reconstituite 5900 mp. Dimpotrivă, S. M. nu deține registru agricol pentru suprafața reconstituita.

Cu privire la motivul de recurs vizând un drept eventual de proprietate al lui C. E., A. S. intimații- recurenți susțin ca dreptul lor de proprietate provine de la terti carora nu li s-a reconstituit niciodata un astfel de drept, care nu au titlu de proprietate centru aceasta suprafața. Din acest punct de vedere se arată că s-a formulat cerere de interventie in cauza de către toti presupusii moștenitori ai lui C. E., desi unii dintre aceștia au declarat ulterior ca nu isi insusesc o astfel de cerere.

In alte demersuri judiciare, respectiv dos._, recurentul a sustinut ca mama sa a detinut teren pe fostul amplasament al lui A., fiind indreptatita la reconstituire in calitate de fost proprietar. De fapt se refera la tatal sau, S. M..

Înscrisurile depuse in aceste dosare de Comisia locala Fantanele demonstrează ca, dimpotrivă, cererea de reconstituire a fost făcuta de reclamanta S. M., dar nu a fost validata.

Ulterior, recurentul si-a modificat povestea, si s-a sustinut ca, de fapt, mama reclamantului nu este fost proprietar, nu a detinut teren pe fostul amplasament, ci a încheiat un contract de schimb fara data certa cu adevaratul "fost proprietar". Contractul de schimb este nul absolut pentru neindeplinirea formei autentice, avand in vedere ca obiectul il constituie terenuri, nu are nicio data certa pentru a se putea verifica data reala a incheierii lui, ori daca a fost intocmit pro cauza si s-a realizat intre presupusi proprietari care niciunul nu avea vreun titlu. Cat timp niciunul dintre contractant nu avea titlu care sa susțină dreptul lor de proprietate nu exista posibilitatea unui schimb. Nu poti instrama sau schimba ceea ce nu ai inca.

Dimpotrivă, exista o neconcordanta totala intre numeroasele inscrisuri depuse de către reclamanți in alte dosare, deja mentionate. Există pe rand, contracte de schimb nule din 7.04.1996, cereri de reconstituire din 1998 făcute de recurenta, contestatii făcute de tatăl recurentului in 1991, prin care cerea un teren de 1 ha, masurat in fizic de reprezentantul comisiei locale, adica de nora sa, S. M., diferite schite care se contrazic intre ele. S-au speculat confuzii de nume si acte intocmite de către reclamanti, in calitate acestora de membri ai Comisiei locale de fond funciar.

Dar niciunul dintre aceste inscrisuri nu dovedește neindoielnic faptul ca recurenții au avut teren in tarlaua 40 . decât atat, ridica o intreaga scrie de întrebări privitoare la dreptul acestora la reconstituire. Chiar si in aceste condiții, cat timp noi deține un titlu de proprietate perfect valabil, terenul recurentului A. este ocupat fara drept iar prezenta acțiune in revendicare este intemeiata.

Cu privire la motivul de recurs vizând inregistrarea separata a excepției nulitatii absolute a titlului nostru de proprietate se solicita respingerea sa întrucât recurenții au formulat pe cale separata o acțiune privind constatarea nulitatii absolute a titlului nostru, inregistrata sub nr._ . Se arata ca prezenta cauza a fost suspendata 2 ani, pentru soluționarea irevocabila a cauzei sus-mentionate, iar in rejudecare. recurenții au inteles sa renunțe la judecata. Dupa repunerea prezentului litigiu pe rol, la termenul de dezbateri pe fondul cauzei, aceiasi recurenți au invocat excepția nulitatii titlului recurentului, așadar o excepție avand acelasi obiect ca si dosarul_ la care renuntasera. Este mincinoasa susținerea recurenților privind descoperirea unor inscrisuri noi, pentru ca motivele excepției coincid si au la baza aceleași argument ca si cele din dosarul_ . In aceste condiții, fiind evidenta intentia de tergiversare a prezentei cauze, s-a procedat la inregistrarea separata.

De altfel, recurenții au solicitat imediat suspendarea din nou a acestui dosar pana la soluționarea dosarului nou format_, avand același obiect ca si vechiul dosar_ .

Se solicita și respingerea motivului de recurs declarat împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de suspendare, intrucat recurenții promoveaza si renunța la litigii doar pentru a evita soluționarea irevocabila a prezentei cauze.

In același sens, s-a mai inregistrat separat si o cerere reconventionala avand ca obiect pretentii formulate de recurenți dupa 7 ani de litigiu, inregistrata la Judecatoria Hiarlau sub nr._, suspendata intrucat recurenții nici nu s-au prezentat, deci nu au inteles sa continuie judecata in acea cauza, cat timp nu a reușit sa se mai tergiverseze acest dosar.

Cu privire la motivul de recurs privind cheltuielile de judecata se solicita respingerea recursului, motivat de imprejurarea ca aceste cheltuieli de judecata sunt dovedite si justificate, raportat la imprejurarea ca vizeaza reprezentare juridică acordata in perioada 2008-2012, inclusiv prezenta la mai multe termene la Judecatoria H., ceea ce implica si costuri de deplasare.

Recurenta Ș. a solicitat respingerea recursului declarat de A.. În ceea ce privește primul motiv de recurs invocat de acesta se arată faptul că vina aparține instanței de fond și avocaților. În ceea ce privește al doilea motiv de recurs se solicită respingerea arătându-se că acesta dorește să se îmbogățească fără justă cauză.

Recurentul A. nu s-a deplasat special pentru a participa la un anume termen ci a avut vacanță. Unele chitanțe au fost depuse chiar după finalizarea dezbaterilor, motiv pentru care instanța de fond nu trebuia să țină cont de acestea. Și al treilea motiv de recurs este neîntemeiat întrucât recurenta arată că a parcurs dosarul filă cu filă în luna noiembrie 2011 și nu a găsit nicio dovadă în acest sens.

Recurenții Ș. au solicitat suspendarea recursului raportat la dispozițiile art. 244 C.pr.civ., anexând certificatul emis de Judecătoria H. cu privire la existența dosarului nr._ având ca obiect constatare nulitate absolută titlu de proprietate formulată de Ș. C. în contradictoriu cu Comisia locală de fond funciar Focuri, Comisia locală de fond funciar Fântânele, Comisia Județeană de fond funciar Iași, A. I., T., C., P. și G., O. T., M. Agurița, cu termen de judecată la 20.02.2013.

În ceea ce privește cererea de suspendare formulată de recurenții Ș., instanța de recurs o va respinge pentru următoarele considerente:

Cererea de suspendare s-a formulat vis-a-vis de existența dosarului nr._ având ca obiect constatare nulitate absolută titlu de proprietate formulată de Ș. C. în contradictoriu cu Comisia locală de fond funciar Focuri, Comisia locală de fond funciar Fântânele, Comisia Județeană de fond funciar Iași, A. I., T., C., P. și G., O. T., M. Agurița și raportat la dispozițiile art. 244 al.1 pct. 1 C.pr.civ.

Instanța de recurs reține, însă, faptul că nulitatea absolută a titlului de proprietate emis pe numele autorului recurentului s-a mai solicitat de mai multe ori; astfel, prin sentința civilă nr. 232/25.04.2006 pronunțată în dosarul nr. 75/2006 recurentul intimat, în calitate de primar al . același lucru, acțiune ce a fost respinsă, sentință menținută prin decizia civilă nr. 1214/22.09.2006 pronunțată de Tribunalul Iași. De asemenea în dosarul_ prin sentința civilă nr. 390/13.04.2010 Judecătoria H. s-a mai pronunțat asupra unei astfel de cereri formulată chiar de către recurenții Ș. (sentință casată în parte, cauza fiind trimisă aceleiași instanțe pentru rejudecare).

În aceste condiții, raportat la demersurile inițiate de recurenții Ș. de-a lungul acestei perioade, la vechimea prezentului dosar (acțiune introdusă la data de 4.03.2006) precum și la faptul că suspendarea în temeiul art. 244 al.1 pct. 1 C.pr.civ. este facultativă, iar nu obligatorie, instanța de recurs apreciind în ce măsură cea de-a doua acțiune nu a fost promovată tocmai pentru a tergiversa soluționarea prezentei cauze, va respinge cererea de suspendare a cauzei până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ (în acest sens este și jurisprudența CSJ – decizia secției civile nr. 738/2001 precum și decizia secției de contencios administrativ nr. 322/2002, jurisprudența Curții de Apel Iași, decizia civilă nr. 611/1999).

Mai mult această cauză a fost deja suspendată o perioadă îndelungată de timp (3.11._11 și 17.05._11 pentru soluționarea dosarului nr._ ) pentru aceleași considerente – deși este un alt dosar, tribunalul reține faptul că se solicită același lucru.

Analizând actele și lucrările dosarului, dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, sentința primei instanțe precum și încheierile recurate, prin prisma motivelor de recurs, dar și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul va reține că recursurile sunt neîntemeiate, față de următoarele considerente:

  1. În ceea ce privește recursul declarat de reclamantul

A. I. din analiza motivelor de recurs prin prisma dispozițiilor legale incidente și a probatoriului administrat în cauză, instanța reține că recursul este nefondat, hotărârea primei instanțe fiind legală și temeinică.

Recurentul A. invocă trei motive de recurs:

Primul motiv privește decăderea sa din posibilitatea de a-și completa acțiunea. Astfel, la fila 40 în rejudecare reclamantul a formulat o cerere de completare a acțiunii prin care a solicitat demolarea construcțiilor ridicate de pârâți.

Codul de procedură civilă, prin art. 132, distinge două categorii de cereri: de întregire și de modificare a cererii inițiale. Cererile de întregire au ca obiect completarea lipsurilor din cuprinsul cererii inițiale, cum ar fi, de exemplu, prezentarea unor elemente suplimentare pentru identificarea bunurilor sau pentru completarea elementelor de fapt. Din contră, cererile de modificare sunt acelea prin care reclamantul urmărește să schimbe unele elemente importante ale cererii de chemare în judecată, precum: părțile, obiectul cererii sau temeiul juridic al acesteia.

Distincția este importantă, deoarece, conform art. 132 și art. 134 C.pr.civ., cererea de modificare a acțiunii nu poate fi primită, fără acordul celorlalte părți, decât la prima zi de înfățișare, care este aceea în care părțile pot pune concluzii.

Altfel, cererea este tardivă ca și aceea care a fost introdusă în rejudecare, urmare a casării cu trimitere, unde judecata se desfășoară în limite precis determinate, în sensul dispozițiilor art. 315 C.pr.civ., limite ce nu pot fi depășite ori ignorate prin soluționarea unui alt obiect al acțiunii care nu exista formulat la data când s-a judecat primul recurs.

În acest sens este și practica Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate intelectuală - decizia nr. 1403 din 23 februarie 2005.

Astfel în această ultimă situație posibilitatea modificării acțiunii nu mai depinde de poziția manifestată de cealaltă parte, astfel încât soluția instanței de fond este corectă.

Și al doilea motiv de recurs invocat este nefondat pentru următoarele motive: chitanțele de transport depuse la dosar privesc deplasarea recurentului reclamant din altă țară pentru a participa la un termen de judecată. Însă, din studierea acestora instanța de recurs reține faptul că sunt ilizibile, sunt emise în altă limbă și netraduse, motiv pentru care nu pot fi avute în vedere de instanță (art. 112 al.4 C.pr.civ. coroborate cu dispozițiile art. 298 și316 C.pr.civ.).

În ceea ce privește ultimul motiv de recurs instanța de control judiciar reține faptul că la fila 78 dosarul inițial expertul P. A. a depus decontul lucrării efectuate din care reiese o diferență de onorariu de achitat de 535 lei, diferență ce a fost pusă în vedere reclamantului la termenul din 29.05.2007 însă acesta nu a făcut dovada achitării pe durata întregului proces.

Față de aceste considerente, văzând dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă și având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă sau alte motive de ordine publică, instanța va respinge – conform art. 312 C.pr.civ. - recursul declarat de reclamantul A. I. împotriva sentinței civile nr. 453/03.04.2012 pronunțată de Judecătoria H..

  1. În ceea ce privește recursul declarat de recurenții pârâți Ș.

C. și M. instanța de recurs reține faptul că acesta privește atât sentința civilă cât și o . încheieri.

Din analiza motivelor de recurs prin prisma dispozițiilor legale incidente și a probatoriului administrat în cauză, instanța reține că recursul este nefondat, hotărârea primei instanțe fiind legală și temeinică.

Astfel, în ceea ce privește încheierea pronunțată la termenul din 23.11.2011 prin care Judecătoria H. a respins cererea de abținere formulată de d-na judecător V. L., ca nefondată, instanța de control judiciar reține faptul că în mod corect instanța de fond a reținut faptul că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 27 pct. 7 C.pr.civ.; astfel, din parcurgerea încheierii de ședință din 25.10.2011 (redactată conform înregistrării audio) nu se desprinde faptul că judecătorul și-ar fi expus părerea cu privire la pricina ce se judecă (fondul pricinii, fiind doar aprecieri legate de nemulțumirea părții vis-a-vis de procedura de citare cu pârâta, mai precis de administrarea cauzei).

Așa cum s-a reținut în cuprinsul încheierii, simpla împrejurare că d-na judecător V. L. a mai soluționat anterior și alte acțiuni formulate de numitul Stiriuc C. în sensul respingerii lor nu este de natură a atrage incidența dispozițiilor art. 27 pct. 9 C. pr. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs privitor la soluția pronunțată de instanța de fond la termenul din 10.01.2012 precum și la termenul din 28.02.2012 instanța de control judiciar reține, de asemenea, faptul că este nefondat pentru următoarele motive:

La 10.01.2012 recurenții pârâți au invocat excepția nulității absolute parțiale a titlului de proprietate emis autorului recurentului A. cerere ce a fost înregistrată separat, în temeiul art.135 Cod procedură civilă, având în vedere refuzul reclamantului A. I. ca aceste cauză să se judece împreună.

Reține tribunalul faptul că nulitatea absolută poate fi invocată pe excepție sau pe calea unei acțiuni, oricând. În cauza de față, studiind cererea aflată la fila 222 dosar instanța de recurs reține ca fiind corectă calificarea acesteia drept cerere reconvențională. În aceste condiții raportat la art. 119 al.3 coroborat cu art. 135 C.pr.civ cererea reconvențională nu este formulată în termenul prevăzut de legiuitor, motiv pentru care se impune înregistrarea sa separată (se are în vedere și opoziția manifestată de cealaltă parte). Sancțiunea depunerii tardive a cererii reconvenționale nu constă în respingerea sa ci în înregistrarea separată a acesteia (în acest sens este și practica judiciară: Curtea de Apel Bacău, secția civilă, decizia nr. 4/1997, Curtea de Apel Suceava, secția civilă, decizia nr. 1071/1999).

Nici aspectul invocat de recurenți precum că invocarea excepției la acel moment nu s-a putut formula mai devreme întrucât a reieșit din dezbateri nu poate fi avută în vedere întrucât sunt aceleași motive ca cele menționate anterior de instanța de recurs în soluționarea cererii de suspendare.

Un alt motiv de recurs îl privește greșita respinge a cererii de suspendare formulată de recurenții pârâți, soluție pronunțată prin încheierea din 20.03.2012 . Acest motiv este nefondat pentru aceleași motive reținute de tribunal în soluționarea cererii de suspendare formulată de recurenții Ș. până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._, nefiind necesară reluarea acestora.

În ceea ce privește fondul recursului instanța de control judiciar reține aplicabilitatea Codului civil ( în vigoare la data nașterii litigiului dintre părți) ce prevede în cuprinsul art. 480: „ proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut”.

Se arată că în mod greșit instanța de fond a reținut faptul că nu există suprapunere între terenurile părților, acestea suprapunându-se pe o suprafață de 3815 mp, învecinându-se la vest, este și nord.

Raportat la această situație se contestă și expertizele efectuate în cauză, arătându-se faptul că acestea sunt confuze și reflectă o realitate trunchiată.

Reține tribunalul faptul că din toate lucrările de specialitate efectuate pe parcursul judecării acestei cauze (inclusiv expertiza Istin din dosarul nr._ ) reiese faptul că terenul deținut de recurentul reclamant este ocupat de pârâții recurenți iar aceste terenuri nu se suprapun, fiind vorba de parcele diferite. Aceste expertize se coroborează cu întreg probatoriul administrat, inclusiv cu cele două titluri emise autorilor părților. Astfel, titlul de proprietate nr._/1997 nu cuprinde teren intravilan în . doar în . ca vecini la nord – DS 351, la est M. V. T., la vest – A. P. iar la sud – C. E.. Se poate observa faptul că și vecinii sunt diferiți față de terenul recurentului reclamant – la vest și la sud.

De altfel . o suprafață totală de 6532 mp din care 5900 mp în titlul de proprietate emis autorului recurentului reclamant iar 632 mp pe numele lui M. T., aspect reținut de expertul P. (expertiză la care pârâții recurenți nu au formulat obiecțiuni). În același sens sunt și concluziile expertului M.: suprafața de 5900 mp nu se suprapune cu suprafața de 7427 mp, fiind parcele diferite. . la est cu .>

În consecință, neexistând o suprapunere de terenuri instanța de recurs reține faptul că nu este necesară compararea titlurilor. Titlul recurentului reclamant este valabil, în acest sens pronunțându-se și instanța judecătorească prin sentința civilă nr. 232/25.04.2006 pronunțată în dosarul nr. 75/2006 irevocabilă prin decizia civilă 1214/22.09.2006 pronunțată de Tribunalul Iași.

Faptul că între cauza care a format obiectul dosarului privind constatarea nulității titlului de proprietate și prezenta cauză nu exista tripla identitate cerută de art. 1201 C.civ. nu împiedica însă instanța de fond să dea eficiență puterii de lucru judecat, în condițiile în care lucrul judecat are mai multe efecte, atât exclusivitatea, care face sa nu fie posibil un nou litigiu daca exista tripla identitate de părți, obiect si cauza, dar si obligativitatea, care face ca părțile sa se supună hotărârii judecătorești.

Puterea de lucru judecat nu este reglementata în mod expres ca un efect al hotărârii judecătorești ci ca o prezumție legala prin art. 1200 pct.4 C.civ. si ca o excepție procesuala - prin art.166 C.pr.civ.

Efectele puterii de lucru judecat prezintă un aspect negativ pentru partea care a pierdut procesul, în sensul ca nu mai poate repune în discuție dreptul sau într-un alt litigiu. Însă atât prezumția, cât și excepția lucrului judecat, reprezintă instrumente juridice menite să servească instituția puterii lucrului judecat, care este cel mai important efect al hotărârilor judecătorești și care are la bază două reguli fundamentale și anume: o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată; soluția cuprinsă în hotărâre, fiind prezumată a exprima adevărul, nu poate fi contrazisă de o altă hotărâre cu atât mai mult neputând fi contrazisă prin actele depuse la filele 244-300, aspect invocat de recurenții pârâți.

Așa după cum s-a reținut în practica judiciară, ceea ce legitimează puterea de lucru judecat nu este atât caracterul definitiv al hotărârii, ci adevărul care trebuie să stea la baza ei, adevărul constituind temeiul, rațiunea și fundamentul social și moral al acestui efect al hotărârii judecătorești iar puterea de lucru judecat urmărește și evitarea contrazicerilor între două hotărâri judecătorești, în sensul că drepturile recunoscute printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o hotărâre ulterioară.

În consecință, prin prisma acestor efecte ale puterii de lucru judecat, existenta unei hotărâri judecătorești poate fi invocata în cadrul unui proces cu autoritate de lucru judecat, atunci când se invoca exclusivitatea hotărârii, sau cu putere de lucru judecat, când se invoca obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces sa fie aceleași părți, să se discute același obiect și aceeași cauză. Aceasta concluzie are în vedere inclusiv nevoia de ordine si stabilitate juridica și permite evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile.

Ce efect al puterii de lucru judecat, instanța investită cu soluționarea prezentei cereri era ținută de cele stabilite, cu putere de lucru judecat, prin hotărârile menționate cu privire la legalitatea titlului de proprietate nr._/2003 emis pe numele autorului recurentului reclamant.

O asemenea interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 1201 C. civ. respecta atât exigențele principiului securității raporturilor juridice, consacrat prin jurisprudența CEDO, dar și pe cele ale liberului acces la justiție, impus de asemenea de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Mai mult decât atât, recurenții nu pot invoca inopozabilitatea acestor hotărâri, deoarece statuările unor hotărâri irevocabile, cu valoare de prezumții legale, se răsfrâng în mod indirect și asupra terților .

Ca element nou apărut în ordinea juridică și în cea socială, hotărârea nu poate fi ignorată de către terți, sub motiv că nu au participat în procesul finalizat prin adoptarea ei .

În acest sens, invocăm și practica instanței supreme, respectiv Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 2351 din 14 martie 2007 .

Față de aceste considerente și motivul de recurs referitor la analiza preferabilității titlurilor de proprietate este nefondată deoarece, această comparare a titlurilor are loc doar în cazul unei suprapuneri, or, s-a stabilit cu claritate că nu există o suprapunere.

În ceea ce privește erorile pe care le invocă recurenții pârâți în privința titlului de proprietate emis pe numele Știuruiuc M., acestea nu pot fi reținute, la dosar existând și invocându-se titlul de proprietate cu mențiunile cuprinse în el. De altfel, cererea de reconstituire - fila 147 dosar fond, dosarul inițial - vizează suprafața de 0,90 ha și este formulată de mama pârâtului Ș. C. în calitate de moștenitoare a tatălui ei, Tilica I.. Anexa de validare depusă la fila 145 dosar relevă faptul că întreaga suprafață de teren a fost reconstituită solicitantei în extravilan iar titlul de proprietate a fost emis nu pentru suprafața de 0,90 ha, cât se solicitase prin cererea de reconstituire ci pentru suprafața de 1 ha din care 7427 mp. în intravilan (nici solicitanta în cererea sa nu a indicat vreo suprafață de teren în intravilan).

Schimbul de terenuri dintre C. E. și Ș. M., respectiv aceasta și A. M., terenurile fiind înscrise direct de comisia locală în titlurile de proprietate ale coschimbașilor nu ar putea avea eficiență juridică fiind vorba de înscrisuri sub semnătură privată, lovite de nulitate absolută deoarece nu au fost încheiate în formă autentică.

În ceea ce privește lipsa rolului activ al instanței și acest motiv de recurs este neîntemeiat, atât timp cât, prima instanță a acordat recurenților posibilitatea de a-și propune probe pentru a-și dovedi acțiunea, cu atât mai mult cu cât, aceștia au avut apărare de specialitate, deoarece, în special în această situație, principiului rolului activ nu poate constitui temeiul substituirii instanței în poziția procesuală a uneia din părți și apărarea intereselor acesteia. În această situație, rolul imparțial al instanței ar fi compromis, fiind afectat principiul egalității armelor.

Așadar, nu se poate dispune casarea unei hotărâri pentru că, instanța nu ar fi ordonat, din oficiu, anumite dovezi, atât timp cât, deși aveau posibilitatea să propună și să administreze probatorii, părțile nu au solicitat administrarea unor mijloace de probă, astfel că nu se poate susține încălcarea dispozițiilor art. 129 alin 5 Cod procedură civilă.

De altfel, această critică nu poate fi primită și pentru că, procesul civil este, ca regulă generală, un proces al intereselor private, astfel încât, rolul judecătorului trebuie înțeles în contextul asigurării unui echilibru cu celelalte două principii ale procesului civil, al disponibilității și contradictorialității, echilibru asigurat de către instanța de fond.

În acest sens, instanța de control judiciar reține din jurisprudența pronunțată în materie, respectiv decizia civilă nr.3255/21.04.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția civilă și de proprietate intelectuală, deciziile nr. 2048/2000 a Curții de Apel București secția a IV-a civilă și nr. 666/2000 a Curții de Apel București secția a III-a civilă dar și deciziile nr. 1032/1975 și 975/1978 ale Tribunalului Suprem – secția civilă și decizia nr. 1115/1990 a Curții Supreme de Justiție – secția civilă .

In final, instanța de control judiciar reține aceeași practică a instanței supreme care, referindu-se la acest principiu al rolului activ, a statuat, într-o decizie de speță că: „Rolul activ nu înseamnă, așa cum a evidențiat jurisprudența, încălcarea principiului disponibilității în procesul civil, deoarece obligația de a-și proba apărările revine reclamantului, în condițiile dispozițiilor art.1169 din Codul civil, instanța neputând să se substituie voinței părților, judecătorul fiind însă obligat să descopere adevărul și să dea părților, în egală măsură, îndrumare în apărarea drepturilor și intereselor legitime” (ICCJ, Secția C. administrativ și fiscal, decizia nr. 1975 din 5 iunie 2008).

Nefondate sunt și criticile formulate de către recurenți care privesc în principal, modalitatea în care instanța a stabilit, pe baza probelor administrate în cauză, situația de fapt, deoarece pe de o parte, statuarea asupra elementelor de fapt, pe baza probatoriului administrat, cade în competența exclusivă a instanțelor fondului iar pe de altă parte, în cadrul recursului pot fi valorificate doar aspecte de nelegalitate, respectiv, în ce măsură instanța a aplicat corect legea la situația de fapt determinată.

Un ultimul motiv de recurs îl constituie cuantumul mult prea mare al onorariului de avocat.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată instanța reține că, potrivit art. 274 Cod procedură civilă, partea care cade in pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

Cheltuielile de judecată nu se pot aprecia numai în funcție de obiectul acțiunii ci și față de prestația efectuată și munca depusă .

Or, este de observat că, apărătorul ales al recurentului reclamant s-a prezentat la termene și a formulat apărări elaborate. Punându-se problema aplicării prevederilor art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, instanța de fond nu putea micșora onorariul, prin utilizarea exclusiv a celor două criterii amintite, având permanent în vedere culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții. Așadar, instanța nu va putea reduce onorariul pentru motivul că acesta este nepotrivit de mare cu posibilitățile materiale ale părții în culpa procesuală. În acest sens, instanța de control judiciar are în vedere practica instanței supreme, respectiv decizia nr._/07.12.2006 pronunțată de Secția Civilă și de proprietate intelectuală în Dosarul nr._/1/2006 .

Cum fundamentul acordării cheltuielilor de judecată avansate de partea care a câștigat procesul, în care sunt incluse și sumele de bani plătite avocatului cu titlu de onorariu, îl reprezintă culpa procesuală, înseamnă că acel contract, încheiat de partea care a câștigat procesul cu avocatul său, își va produce efectele și față de partea care a pierdut procesul, în baza unuia dintre principiile ce guvernează repararea prejudiciului în materia răspunderii civile delictuale, respectiv principiul reparării integrale.

Așadar, prin reducerea onorariului plătit apărătorului său, recurenta pârâtă ar fi în imposibilitate de a-și recupera integral cheltuielile de judecată, deși nu se află în culpă procesuală .

Așa cum a statuat pe acest aspect Curtea Europeană a Drepturilor Omului în bogata sa jurisprudență, se poate afirma că și în dreptul intern partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli (în temeiul art. 274 Cod procedură civilă.) decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.

Așadar, se poate spune că în cheltuielile de judecată se cuprind acele sume de bani care în mod real, necesar și rezonabil au fost plătite de partea care a câștigat procesul în timpul și în legătură cu acel litigiu (Hotărârea din 26 mai 2005, definitivă la 26 august 2005, în Cauza C. împotriva României, Hotărârea din 21 iulie 2005, definitivă la 30 noiembrie 2005, în Cauza S. și alții împotriva României, Hotărârea din 23 februarie 2006 în Cauza S. și alții împotriva României, Hotărârea din 19 octombrie 2006 în Cauza R. împotriva României, Hotărârea din 27 iunie 2006 în Cauza P. împotriva României).

În cauza de față raportat la complexitatea cauzei, perioada de timp în care s-a derulat procesul, problemele ridicate, dezbaterile ce au avut loc, munca depusă efectiv de apărător, instanța de recurs reține că onorariul de avocat nu este disproporționat, motiv pentru care va respinge ca nefondat și acest motiv de recurs.

Față de aceste considerente, văzând dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă și având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă sau alte motive de ordine publică, instanța va respinge – conform art. 312 C.pr.civ. - recursul declarat de pârâții Ș. C. și Ș. M. împotriva încheierilor de ședință din 23.11.2011, 10.01.2012, 28.02.2012 și 20.03.2012 precum și recursurile declarate de reclamantul A. I. și pârâții Ș. C. și Ș. M. împotriva sentinței civile nr. 453/03.04.2012 pronunțată de Judecătoria H., sentință pe care o va menține.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea de suspendare a judecării cauzei formulată de recurenții Ș. C. și Ș. M..

Respinge recursul declarat de pârâții Ș. C. și Ș. M. împotriva încheierilor de ședință din 23.11.2011, 10.01.2012, 28.02.2012 și 20.03.2012.

Respinge recursurile declarate de reclamantul A. I. și pârâții Ș. C. și Ș. M. împotriva sentinței civile nr. 453/03.04.2012 pronunțată de Judecătoria H., sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 07.03.2013.

Președinte,

C. D.

Judecător,

I. D.

Judecător,

P. T.

Grefier,

G. I.

RED/TEHNORED – D.I./D.I.

2 EX – 08.05.2013

JUD. FOND: L. V.

← Contestaţie la executare. Decizia nr. 461/2013. Tribunalul IAŞI  Contestaţie la executare. Decizia nr. 547/2013. Tribunalul IAŞI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Decizia nr. 551/2013. Tribunalul IAŞI