Contestaţie la executare. Decizia nr. 2268/2013. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 2268/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 28-10-2013 în dosarul nr. 31458/245/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 28 Octombrie 2013

Președinte - P. T.

Judecător O. L.

Judecător M. A.

Grefier E. D. B.

DECIZIA CIVILĂ NR. 2268/2013

Pe rol fiind judecarea recursul declarat de contestatorul C. I. V. împotriva sentinței civile nr._ din 21.12.2012 a Judecătoriei Iași în contradictoriu cu intimata N. N., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul, lipsă fiind intimata.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care instanța, în temeiul art. 159 ind. 1 alin.4 Cod procedură civilă constată că este competentă material și teritorial în soluționarea cauzei. Constată recurs formulat și motivat în termen, semnat, netimbrat.

Interpelat fiind, recurentul precizează că este în imposibilitate de a timbra cererea de recurs, chiar în cuprinsul cererii a menționat acest aspect.

Instanța aduce la cunoștința contestatorului faptul că are posibilitatea de a formula cerere de ajutor public prin care să solicite scutirea de la plata taxei de timbru. De asemenea aduce la cunoștința contestatorului să atașeze cererii înscrisuri cu care să facă dovada veniturilor sale și ale membrilor familiei.

Contestatorul precizează că nu dorește să formuleze cerere de ajutor public judiciar motivat de faptul că înțelege să renunțe la judecată.

Având în vedere acest aspect, instanța legitimează recurentul și ia declarație scrisă în acest sens, procesul verbal fiind atașat alăturat la dosar.

Instanța ia act de cererea de renunțare și rămâne în pronunțare asupra excepției nulității cererii de recurs.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față:

Prin sentința civilă nr._ din 21.12.2012 pronunțată de către Judecătoria Iași în dosarul nr._ s-au dispus următoarele:

„Admite excepția tardivității formulării contestației la executare.

Respinge, ca fiind tardivă, contestația la executare formulată de contestatorul C. I.-V., cu domiciliul în Iași, ., jud. Iași, în contradictoriu cu intimta N. N., cu domiciliul în Iași, .. 20, jud. Iași.

Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.”

Pentru a se pronunța în acest sens prima instanță a reținut că:

În primul rând criticile contestatorului nu vizează actul de executare constând în înființarea popririi. Astfel, nici unul dintre argumentele invocate de contestator nu vizeză neregularități ale actului de înființare a popririi.

În raport de aceste prime concluzii, instanța a apreciat că prezenta acțiune nu este o contestație cu privire la măsura popririi, ci este o contestație la executare care vizează executarea silită însăși.

Potrivit art. 401 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., contestația la executare se poate face în termen de 15 zile de la data la care debitorul care contestă executarea însăși a primit somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somația sau executarea se face fără somație.

Analizând dosarul de executare, instanța a constatat că somația, titlul executoriu și procesul-verbal privind cheltuielile de executare au fost comunicate contestatorului la adresa din Iași. ., jud. Iași, la data de 20.06.2012. Procedura de comunicare a fost îndeplinită prin afișare.

Executorul judecătoresc a efectuat demersuri în vederea aflării domiciliului actual și efectiv al contestatorului, astfel cum rezultă din adresa emisă către Consiliul Local Iași – Direcția Locală de Evidență a Persoanei (f. 24 dos. exec.) și din răspunsul primit cu privire la domiciliul contestatorului, astfel cum acesta a înțeles să îl facă opozabil terților (f. 26 dos. exec.).

Comunicarea somației a fost realizată cu respectarea dispozițiilor legale privind citarea. Astfel, citația a fost afișată pe ușa principală a locuinței destinatarului, întrucât nu a fost găsită nici o persoană.

Contestatorul nu a înțeles să se înscrie în fals împotriva constatărilor personale ale agentului care a efectuat comunicare, motiv pentru care instanța apreciază că procedura de comunicare a somației de executare a fost legal îndeplinită la data de 20.06.2012.

De la această dată începe să curgă termenul de formulare a contestației la executare, or prezenta contestație a fost depusă cu mult după împlinirea termenului de 15 zile.

Mai mult decât atât, din studierea actelor dosarului de executare se poate observa că executorul judecătoresc a procedat la recomunicarea către contestator a somației, titlului executoriu si a procesului-verbal de cheltuieli de executare, procedura de comunicare fiind îndeplinită la data de 31.08.2012. De această dată contestatorul a primit personal somația de executare și înscrisurile anexate, semnând de primire (f. 40 dos. exec.).

Și în raport de această dată contestația la executare a fost formulată tardiv, cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de lege.

În plus adresa privind înființarea popririi a fost comunicată contestatorului la data de 13.09.2012. Chiar și în raport de această dată contestația la executare, dacă ar fi vizat exclusiv măsura popririi, este tardiv formulată (la data de 15.10.2012).

Contestatorul a primit personal la data de 18.09.2012 adresa executorului judecatăresc prin care i se aduce la cunoștință împrejurarea că a fost înființată poprirea. Și în raport de această dată, contestația la executare este tardiv formulată.

Având în vederea faptul că, deși a avut cunoștință despre executarea silită, inclusiv despre măsura popririi, contestatorul a rămas în pasivitate un interval mai mare de 15 zile de la data la care a luat la cunoștință despre aceste acte și măsuri, instanța a admis excepția tardivității și a respins ca tardiv formulată contestația la executare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal contestatorul C. I. V. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin rezoluția președintelui completului de judecată a fost fixată taxa de timbru și timbrul judiciar aferente cererii de recurs iar recurenta a fost citată în mod legal la domiciliul indicat de acesta cu mențiunea că trebuie să achite o taxă judiciară de timbru în valoare de 97 RON și un timbru judiciar de 5 lei.

La termenul din 28.10.2013, s-a prezentat recurentul în fața instanței precizând că înțelege să renunțe la judecata pricinii. Totodată, instanța i-a pus în vedere că poate formula cerere de acordare a ajutorului public judiciar constând în scutirea de la plata taxei de timbru.

Ori, achitarea taxei de timbru aferentă cererii de recurs este reprezintă o condiție primordială care trebuie îndeplinită cu prioritate pentru a putea vorbi de o cerere de recurs legitimă.

Față de poziția procesuală adoptată de recurent și având în vedere și faptul că la termenul de judecată 28.10.2013 recurentul nu făcut dovada achitării taxei de timbru pusă în vedere, instanța a rămas în pronunțare pe excepția de netimbrare a recursului.

Potrivit disp.art.20 alin 3 din Legea nr.146/1997 neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru până la termenul stabilit,se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

Coroborând dispozițiile prezentului articol cu disp.art.11 din Legea 146/1997 Tribunalul urmează a anula cererea de recurs menținând ca legală și temeinică și legală sentința recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează ca netimbrat recursul declarat de contestatorul C. I. V. împotriva sentinței civile nr._ din 21.12.2012 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 28.10.2013.

Președinte, Judecător, Judecător,

P. T. O. L. M. A.

Grefier,

E. D. B.

Red. O.L.

Tehnored. O.L./M.M.D.

2 ex./18.12.2013

Judecător fond T. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 2268/2013. Tribunalul IAŞI