Anulare act. Decizia nr. 2260/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2260/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 25-10-2013 în dosarul nr. 31154/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 25 Octombrie 2013
PREȘEDINTE – R. C.
JUDECĂTOR – C. C. E.
JUDECĂTOR – T. DOINIȚA
GREFIER – I. G.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2260/2013
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de către P. M., P. I. C. împotriva sentința civile nr. 2934/20.02.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, intimat fiind D. C. O., având ca obiect anulare act parțială contract.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că la dosar s-au înaintat prin serviciul registratură al Tribunalului Iași la data de 24 octombrie 2013 de către intimatul D. C. O. înscrisuri, două declarații notariale care vizează renunțarea la prezenta cale de atac.
Instanța constată cauza la primul termen de judecată. În temeiul art. 159 și 1591 alin.4 Cod procedură civilă constată că este competentă material, general, teritorial să soluționeze prezenta cerere. Constată recursul formulat și motivat în termen, semnat, netimbrat. Având în vedere că recurenții deși au fost citați cu mențiunea de a achita taxa de timbru nu și-au îndeplinit această obligație, având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, din oficiu invocă excepția netimbrării recursului și rămâne în pronunțare pe această excepție.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 2934/20.02.2013 pronunțată de Judecătoria Iași a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanții P. M. și P. I. – C. în contradictoriu cu pârâtul D. C. O. și au fost ob ligați reclamanții să achite pârâtului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, a reținut instanța de fond că prin cererea formulată reclamanții au solicitat să se constate că suma împrumutată, în realitate, este de 7000 de euro, să se dispună anularea parțială a contractului de împrumut autentificat sub nr. 2265/2011 cu privire la penalitățile de întârziere și să se dispună anularea valorii de titlu executoriu a contractului autentificat motivat de faptul că nu au semnat actul autentic în fața notarului, ci în fața unei funcționare, astfel că nu au avut cunoștință de cele înserate în cuprinsul acestuia, respectiv de suma menționată cu titlu de împrumut. De asemenea, au susținut reclamanții că le-a fost viciat consimțământul, contractul de împrumut neputând constitui titlu executoriu.
A mai reținut instanța de fond că potrivit art. 1576 Cod civil, împrumutul de consumație este un contract prin care o persoană, numită împrumutător, transmite în proprietatea unei alte persoane, numită împrumutat, o câtime de lucruri fungibile și consumptibile cu obligația pentru împrumutat de a restitui la scadență o cantitate egală de lucruri de același gen și calitate. Pentru încheierea valabilă a unui contract de împrumut este suficientă întrunirea celor patru condiții esențiale de validitate prevăzute de art. 948 Cod civil: capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții ce se obligă, un obiect determinat și o cauză licită. În speță, reclamanții au pretins că voința lor a fost viciată, iar cauza convenției este ilicită, scopul urmărit de pârâtă fiind străin raporturilor ocrotite prin lege în materie de împrumut. S-a învederat că scopul mediat urmărit de pârât a fost acela de a se îmbogăți ilicit, căci de fapt, ei au împrumutat doar suma de 7000 de euro (prin primul contract încheiat între părți). Potrivit art. 966 Cod civil, pentru a fi valabilă, cauza actului juridic civil (incluzând în structura sa cele 2 elemente: scopul imediat și scopul mediat) trebuie să îndeplinească următoarele cerințe, cumulativ: să existe, să fie reală, să fie licită și morală. Pentru proba cauzei art. 967 cod civil a instituit două prezumții: prezumția de valabilitate a cauzei, indiferent de faptul redării ei în înscrisul constatator al actului juridic și prezumția de existență a cauzei. Prin urmare, cel care invocă lipsa ori nevalabilitatea cauzei are sarcina probei. În speță, pentru a-și proba susținerile referitoare la ilicitul cauzei, reclamanții au administrat interogatoriul pârâtului, însă aceasta nu a recunoscut împrejurările de fapt pretinse de reclamant.
Prin urmare, instanța de fond a constatat inexistența acestui motiv de nulitate absolută a contractului de împrumut.
În privința voinței viciate a reclamanților la încheierea contractului instanța de fond a reținut că, sub aspect juridic, voința reunește în structura sa două elemente: consimțământul și cauza (scopul), fiind guvernată de 2 principii: al libertății actelor juridice civile și al voinței reale. S-a mai reținut că reclamanții nu au făcut dovada vreunui viciu care să le fi alterat consimțământul la încheierea contractului de împrumut, cu atât mai mult cu cât au arătat că, deși inițial nu au cunoscut ce au semnat, au realizat abia la ieșirea din notariat că era menționată o altă sumă, s-au prezentat și a doua oară, în aceleași condiții, unde au încheiat un act adițional, ceea ce confirmă că cunoșteau consecințele juridice ale actului pe care, în aceste condiții, puteau să refuze să-l semneze. Pe de altă parte, ambele părți au declarat cu ocazia redactării și autentificării actului că au constatat corespondența acestuia cu voința și condițiile stabilite de comun acord, înscrisurile autentice făcând dovada sub acest aspect, constatat personal de notar public, până la înscrierea în fals.
A mai reținut prima instanță că din conținutul actelor juridice nu rezultă împrejurarea că numărarea și predarea banilor s-ar fi realizat în prezența notarului public, astfel încât mențiunea relativă la elementul în discuție se impună, sub aspect probator, până la înscrierea în fals. Astfel, declarația autentificată a martorului administrată la cererea reclamanților nu se relevă a fi și concludentă, din acest punct de vedere.
În ceea ce privește valoarea de titlu executoriu a contractului de împrumut, având în vedere art. 66 din Legea nr. 36/1995 și art. 3731 Cod procedură civilă, instanța de fond a reținut că în speță s-a constatat că acest contract este titlu executoriu valabil, fiind încuviințată executarea silită a acestuia, conform încheierii din 01.06._, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei H..
Pentru toate aceste motive, instanța de fond a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe civile au declarat recurs reclamanții P. M. și P. I. – C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, reclamanții au susținut că instanța de fond a interpretat greșit obiectul contractului a cărui anulare au solicitat-o și a schimbat natura și înțelesul lămurit și neîndoielnic al acestuia. Astfel, în cauză nu este vorba de un contract de consumație, în sensul disp. art. 1576 Cod civil, ci de un împrumut de bani cu dobândă, consemnat într-un contract al cărui conținut și ale cărui clauze dovedesc cu prisosință caracterul acestuia și contextul în care a fost încheiat. Mai mult, din probele administrate instanța de fond putea să constate faptul că este vorba de un act de cămătărie.
Mai susțin recurenții că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, în mod eronat reținându-se că în speță sunt întrunite condițiile esențiale de valabilitate ale contractului de împrumut, în conformitate cu disp. art. 948 Cod civil. În speță s-a probat faptul că voința lor a fost viciată, recurenții considerând că au semnat un contract de împrumut pentru o anumită sumă de bani, pe care urmau să o restituie după 3 luni, împreună cu dobânzile corespunzătoare.
Recurenții susțin că instanța de fond a exagerat și absolutizat principiul libertății de voință în materia contractelor, că au invocat disp. art. 5 Cod civil și că voința juridică trebuie să respecte legile care interesează ordinea publică. Or, menționarea în contract a unor penalități de 0,1% pe zi, fără acordul lor și fără a ști acest lucru la momentul redactării actului, dovedește în mod clar încălcarea normelor juridice.
Mai învederează recurenții că în contract s-a stipulat faptul că suma împrumutată va fi restituită fără dobândă până la data de 26.10.2011, însă, în același timp, împrumutătorul a condiționat împrumutul de menționarea în contract a sumei fictive de 9100 euro, și nu a sumei reale de 7000 euro. Aceeași diferență de 2100 euro a fost pretinsă și a fost achitată la data încheierii actului adițional, reprezentând o condiție impusă pentru prelungirea contractului. În concluzie, susțin recurenții că pârâtul a încasat pentru întreaga perioadă de valabilitate a contractului (6 luni), pe lângă suma împrumutată efectiv de 7000 euro, și suma de 4200 euro, respectiv mai mult de jumătate din valoarea împrumutului.
Recurenții mai precizează faptul că unele dintre probele administrate au fost ignorate, iar alte probe solicitate au fost respinse în mod nejustificat. În acest sens, în mod greșit instanța de fond a respins proba cu înregistrarea pe suport magnetic, transcrisă pe suport de hârtie și depusă la dosar. Fiind o probă care nu este prohibită de lege, instanța de fond era obligată să o încuviințeze, în scopul aflării adevărului. De asemenea, recurenții susțin că prima instanță nu a respectat dispozițiile art. 6 din CEDO în condițiile în care, urmare a manoperelor folosite de către pârât, prejudiciul suferit de ei este considerabil, fapt ce rezultă din actele depuse la dosar.
Pentru toate aceste motive, recurenții au solicitat admiterea recursului.
Prin rezoluție, s-a dispus citarea recurenților pentru primul termen de judecată, din data de 10.01.2014, cu mențiunea de a achita o taxă judiciară de timbru de 1135,42 lei și timbru judiciar de 5 lei.
Ulterior, prin încheierea nr. 512/30.08.2013 a Tribunalului Iași a fost admisă cererea de preschimbare a termenului de judecată și s-a preschimbat termenul de judecată stabilit aleatoriu pentru data de 10.01.2014 la data de 25.10.2013, dispunându-se totodată citarea recurenților cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru de 1135,42 lei și timbru judiciar de 5 lei, sub sancțiunea anulării cererii de recurs ca netimbrată.
La primul termen de judecată, din 25.10.2013, recurenții, deși au fost legal citați, nu au făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru de 1135,42 lei și a timbrului judiciar de 5 lei, instanța de recurs invocând excepția netimbrării recursului.
Cu privire la excepția de netimbrare a recursului invocată din oficiu, instanța constată că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit disp. art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 (în vigoare la momentul declarării recursului), neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Or, în speță, deși recurenții au fost citați cu mențiunea de a achita taxa de timbru de 1135,42 lei pentru termenul de judecată din 25.10.2013, aceștia nu s-au conformat obligației legale ce le revenea.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanța, în baza disp. art. 312 Cod procedură civilă, va anula ca netimbrat recursul formulat de reclamanții P. M. și P. I. – C. și va menține sentința instanței de fond ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul formulat de reclamanții P. M. și P. I. – C. împotriva sentința civile nr. 2934/20.02.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25.10.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
R.C. C.C.E. T.D. I.G.
Red./tehnored. C.C.E.
2 ex., 01.11.2013
Judecător fond: B. M.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 2268/2013. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 2244/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|
