Fond funciar. Decizia nr. 2271/2013. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 2271/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 28-10-2013 în dosarul nr. 350/866/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 28 Octombrie 2013

Președinte - P. T.

Judecător O. L.

Judecător M. A.

Grefier E. D. B.

DECIZIA CIVILĂ NR. 2271/2013

Pe rol fiind judecarea recursul declarat de pârâta C. Judeteana de fond funciar Iași împotriva sentinței civile nr. 2067 din 10.07.2013 a Judecătoriei P. în contradictoriu cu intimații I. D., I. A., C. L. Strunga De Fond Funciar, având ca obiect fond funciar, rectificare TP.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul I. D., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care instanța acordă cuvântul la probe.

Intimatul I. D. precizează că nu mai are alte probe de solicitat.

Nemaifiind alte cereri de formulat și nici probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de recurs.

Având cuvântul, intimatul solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

Instanța rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față:

Prin sentința civilă nr. 2067/10.07.2013, Judecătoria P. a hotărât următoarele:

Admite astfel cum a fost precizată acțiunea formulată de reclamanții I. D. și I. A. în contradictoriu cu pârâta C. județeană Iași.

Dispune rectificarea titlului de proprietate nr._ din 13.07.1993 eliberat pe numele D. Ig. C., în sensul că:

1. Exclude din titlul de proprietate suprafața de 2500 mp teren arabil extravilan situată în T 123 . de 1900 mp teren arabil extravilan situată în T 117 . de 900 mp teren curți construcții situată în T 13 .> 2. Include în acest titlu de proprietate următoarele suprafețe de teren:

- suprafața de 677 mp teren curți construcții situată în T 13 . planul de amplasament și delimitare a imobilului anexă la raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul R. M.- f. 78 dosar;

- suprafața de 223 mp teren vii situată în T 13 . în planul de amplasament și delimitare a imobilului anexă la raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul R. M. - f. 78 dosar;

- suprafața de 1900 mp teren arabil extravilan situată în T 117/2 . identificată în planul de amplasament și delimitare a imobilului anexă la raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul R. Mariu - f. 84 dosar;

- suprafața de 2500 mp teren arabil extravilan situată în T 123 . identificată în planul de amplasament și delimitare a imobilului anexă la raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul R. M. - f. 90 dosar.

Omologhează raportul de expertiză topografică întocmit în cauză de expertul R. M..

Obligă pe pârâta C. județeană Iași să plătească reclamanților suma de 3250 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Respinge ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta C. județeană Iași în contradictoriu cu C. locală Strunga.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a hotărât următoarele:

La data de 13.07.1993 a fost eliberat titlul de proprietate nr._ pe numele D. IG. C. pentru suprafața totală de 1,35 ha teren. În titlu figurează înscrise printre altele și suprafețele de 2500 mp teren situată în tarlaua 123 . mp teren situată în tarlaua 117 . suprafața de 900 mp tern situată în tarlaua 13 .> Conform certificatului de moștenitor nr. 106/06.08.2004 numitul D. C. a decedat la data de 12.12.1998 și a lăsat ca moștenitori pe numita D. R., soție și pe numitul D. I., fiu, decedat în anul 2003. Conform aceluiași certificat de moștenitor, unică moștenitoare a lui D. I. este mama sa, D. R..

Prin contractul de donație autentificat sub nr. 2013/02.09.2005, D. R. a donat reclamanților suprafețele de teren înscrise în titlul menționat, cu excepția suprafeței de 2400 mp teren situat în tarlaua 112 .>

Prin raportul de expertiză întocmit în cauză expertul R. M. a identificat suprafețele de 2500 mp, 1900 mp și 900 mp teren ( reclamanții solicitând ca doar aceste suprafețe să fie identificate de către expert) și a precizat că datele de identificare ale acestora nu au fost corect înscrise în titlu, arătând care sunt datele de identificare corecte. Totodată, expertul a precizat că prin rectificarea datelor nu se modifică amplasamentul actual.

Raportul de expertiză topografică a fost avizat de O.C.P.I. Iași conform proceselor-verbale de recepție nr. 900/08.05.2013, nr. 1025/23.05.2013, nr. 898/08.05.2013.

Față de cele reținute, instanța constată că în titlul de proprietate nr._/1993 au fost înscrise mențiuni eronate, impunându-se rectificarea acestuia, astfel că va admite acțiunea așa cum a fost precizată și va dispune rectificarea acestui titlu de proprietate în sensul înscrierii corecte a datelor de identificare ale suprafețelor de teren, date care a fost identificate prin expertiza topografică efectuată de expertul judiciar R. M., expertiză ce va fi omologată.

În baza dispozițiilor art. 276 din vechiul cod de procedură civilă pârâta C. județeană Iași va fi obligată la plata către reclamanți a sumei de 3250 lei reprezentând cheltuieli de judecată, instanța reținând faptul că aceasta se află în culpă.

Astfel, conform dispozițiilor art. 36 din HG 890/2005, comisia județeană de fond funciar emite titlul de proprietate pe baza documentațiilor înaintate de comisiile locale care cuprind anexele validate, planurile parcelare, procesele-verbale de punere în posesie și schițele terenurilor, documentații care se trimit în două exemplare, unul fiind reținut și depozitat la oficiul de cadastru și publicitate imobiliară.

Atât în concepția Legii 18/1991, cât și a regulamentelor adoptate în aplicarea acesteia, HG 131/1991 și HG 890/2005, din întreaga lor economie rezultă obligația de coordonare și control a comisiilor județene asupra activității comisiilor comunale ( a se vedea în mod special art. 7, lit. a) și b) din HG 131/1991, art. 6 din HG 890/2005), ceea ce face comisia județeană responsabilă nu numai pentru ineficiența sau lipsa exercitării propriilor atribuții, ci și pentru ineficiența sau lipsa atribuțiilor comisiilor comunale alături de care este ținută să răspundă. De aceea, a determina dacă comisia județeană are sau nu culpă nu înseamnă doar a stabili dacă și-a îndeplinit propriile sarcini, ci și pe cele de coordonare sau de control asupra comisiei locale.

Este adevărat că legea prevede obligații partajate pentru comisia locală, respectiv pentru comisia județeană, pe principiul subsidiarității, însă caracterul repartizării ierarhice a acestor atribuții transpare din întreaga economie a acestor legi și face ca nimic din activitatea comisiilor locale să nu fie străin sau indiferent - sub aspectul calității, termenelor de execuție, etc, comisiei județene. Or, dacă comisia județeană solicită a i se recunoaște lipsa culpei, nu explică în ce constă exercitarea atribuțiilor sale de îndrumare și control, în conținutul prevăzut de art. 7 lit. a și b din H.G. 131/1991 și art. 12 alin 2 din Legea 18/1991.

Instanța va respinge ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție a Comisiei locale Strunga formulată de pârâta C. județeană Iași pentru considerentele ce succed.

Cererea de chemare în garanție nu întrunește condițiile prevăzute de art. 60 din vechiul cod de proc. civ. întrucât obiectul cauzei nu este unul în pretenție, nici despăgubire, iar între C. județeană și comisia locală nu există o obligație reală de garanție. Garanția trebuie să reiasă din lege sau din contractul încheiat între părți. În cauza de față comisia județeană nu a făcut dovada existenței unui contract prin care comisia locală să își fi asumat obligația de garanție, iar legile speciale din materia fondului funciar nu prevăd printre obligațiile comisiilor locale și pe aceea de a garanta comisia județeană în cazul în care aceasta din urmă ar fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs pârâta C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra terenurilor Iași, criticând-o ca netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente:

În condițiile în care admiterea acțiunii a atras obligarea la plata cheltuielilor de judecată, apreciază faptul că au fost îndeplinite condițiile principale pentru formularea cererii de chemare în garanție respectiv: existența unui proces civil aflat în faza judecății în primă instanță și existența unei legături suficiente între cererea principală și cererea de chemare în garanție.

Reclamanții-intimați au înțeles să se judece doar cu C. Județeană de Fond Funciar Iași, deși, comisia locală a întocmit documentația prealabilă. În condițiile în care, această documentație a fost întocmită eronat, iar C. Județeană de Fond Funciar nu avea posibilitatea să verifice astfel de aspecte, este injust să suporte și plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamanții-intimați (respectiv costul expertizei judiciare, menită să clarifice aspecte tehnice aflate în competența exclusivă a comisiei locale).

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții-intimați au solicitat rectificarea titlului de proprietate nr._/1993, în sensul de a se menționa datele de identificare corecte ale suprafețelor de teren înscrise.

În temeiul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei și, în principal, al raportului de expertiză efectuat, prima instanță a reținut următoarele aspecte: datele de identificare ale suprafețelor de teren nu au fost corect înscrise în titlu și, prin corectarea lor, nu se modifică amplasamentul.

Instanța a dispus modificarea titlului de proprietate pentru a răspunde situației din teren, în baza unor considerente de ordin tehnic, reținute în concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză.

În mod greșit, a reținut prima instanță faptul că a fost probată culpa Comisiei Județene de Fond Funciar Iași pentru emiterea eronată a titlului, conform art. 274 și 276 Cod procedură civilă.

Erorile constatate se datorează modalității defectuoase în care C. L. de Fond Funciar Strunga a întocmit procesul-verbal de punere în posesie, erori preluate de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași la momentul scrierii titlului de proprietate.

Întocmirea corectă a documentației prealabile și, în special, fișei de punere în posesie de către C. L. de Fond Funciar Strunga era de o importanță deosebită, întrucât doar această Comisie avea obligația legală pentru verificarea datelor ce urmau a fi înscrise.

Atribuțiile Comisiei Județene de Fond Funciar de îndrumare și control vizează doar nerespectarea obligațiilor enumerate expres de lege, nu și modalitatea în care comisiile locale au întocmit documentațiile prealabile emiterii titlurilor de proprietate.

De asemenea, conform art. 51 și 52 din Legea nr. 18/1991, atribuțiile comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor se referă la soluționarea contestațiilor formulate împotriva hotărârilor comisiilor locale și la validarea cererilor privind reconstituirea și constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu respectarea prevederilor Legii fondului funciar, comisia exercitând în acest sens atribuții administrativ-jurisdicționale.

Pentru considerentele expuse, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii cererii de chemare în garanție și obligarea Comisiei Locale de Fond Funciar la plata cheltuielilor de judecată.

Intimații au formulat întâmpinare și au solicitat respingerea recursului.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma motivelor de recurs invocate, tribunalul reține următoarele

În ceea ce privește susținerile recurentei potrivit cărora reclamanții au înțeles să se judece doar cu C. județeană de fond funciar Iași, în condițiile în care comisia locală a întocmit documentația prealabilă, tribunalul reține că prin cererea formulată la prima instanță s-a solicitat rectificarea titlului de proprietate nr._/12.12.1994. Cum acest titlu de proprietate a fost emis de C. Județeană de fond funciar Iași, în mod corect au solicitat reclamanții să se judece în contradictoriu cu emitentul actului.

Potrivit disp. art. 60 alin. 1 Cod procedură civilă, partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căruia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire.

În mod corect a reținut prima instanță că cererea de chemare în garanție formulată de C. Județeană de Fond Funciar Iași nu întrunește condițiile prevăzute de art. 60 din Codul de proc. civ. întrucât obiectul cauzei nu este unul în pretenție, nici despăgubire. Se reține că instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau despăgubire, iar între comisia județeană și comisia locală nu există o obligație reală de garanție.

Astfel, potrivit disp. art. 6 din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile si funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, a modelului si modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum si punerea in posesie a proprietarilor, Comisiile județene au următoarele atribuții principale: organizează instruirea comisiilor comunale, orășenești și municipale și asigură distribuirea legilor, a prezentului regulament, a hărților și planurilor la zi, precum și a altor materiale necesare pentru desfășurarea în bune condiții a activității acestora; asigură îndrumarea și controlul comisiilor comunale, orășenești și municipale prin desemnarea pe comune, orașe și municipii a membrilor din comisia județeană; verifica legalitatea propunerilor înaintate de comisiile comunale, orășenești și municipale, în special existența actelor doveditoare, pertinenta, verosimilitatea, autenticitatea și concludenta acestora; soluționează contestațiile formulate împotriva măsurilor stabilite de comisiile locale; validează sau invalidează propunerile comisiilor comunale, orășenești sau municipale, împreună cu proiectele de delimitare și parcelare.

Raportat la aceste dispoziții legale, se reține că activitatea comisiilor locale de fond funciar este îndrumată și controlată de comisiile județene care au inclusiv atribuții în ce privește asigurarea materialelor, precum harți și planuri la zi, pentru desfășurarea în bune condiții a activității acestora și de a asigura îndrumarea și controlul comisiilor comunale prin desemnarea unor membri din comisia județeană.

Prin urmare, susținerile recurentei potrivit cărora nu putea verifica întinderea exactă a suprafețelor de teren și nu avea de îndrumare și control sunt neîntemeiate.

Se mai reține că prin cererea de chemare în garanție s-a solicitat să se rețină culpa exclusivă a chematei în garanție C. L. de Fond Funciar Strunga, ori, admiterea cererii de chemare în garanție nu reprezintă o dispoziție care sa scutească pe pârâtă de propriile obligații în raport cu reclamantul, iar chemata în garanție nu poate fi obligată direct către reclamant.

Potrivit disp. art. 52 alin. 3 din Legea 18/1991, în limitele competenței lor, comisiile constituite potrivit legii au calitate procesuală pasivă.

În speță, acțiunea privind rectificarea titlului emis de pârâta C. Județeană de fond funciar Iași a fost admisă. Prin urmare, conform disp. art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, pârâta datorează reclamanților cheltuieli de judecată, criticile acesteia privind lipsa culpei fiind neîntemeiate.

Acțiunea formulată de reclamanții a fost admisă în contradictoriu cu recurenta C. Județeană de fond funciar Iași. Prin urmare, pârâta-recurentă datorează reclamanților, alături de ceilalți pârâți, cheltuielile de judecată efectuate de reclamanți, conform disp. art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă.

Pentru considerentele expuse, tribunalul, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă va respinge ca neîntemeiat recursul formulat de C. Județeană de Fond Funciar Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta C. Județeana de fond funciar Iași împotriva sentinței civile nr. 2067 din 10.07.2013 a Judecătoriei P., sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 28.10.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

T.P. L.O. A.M.

GREFIER,

B.E.D.

Red. T.P.

Tehn. T.P.

2 ex./11.12.2013

Jud. fond: S. A. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 2271/2013. Tribunalul IAŞI