Fond funciar. Decizia nr. 2290/2013. Tribunalul IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 2290/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 30-10-2013 în dosarul nr. 23069/245/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 30 Octombrie 2013
Președinte - C. S.
Judecător C. A.
Judecător S. F.
Grefier D. M. B.
DECIZIE CIVILĂ Nr. 2290/2013
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul H. D. împotriva Sentinței civile nr_/11.06.2012 pronunțată de Judecătoria Iași în contradictoriu cu intimatele C. Județeană pentru Stabilirea DreptuluI de Proprietate Privată asupra Terenului Iași și C. L. de Fond Funciar Golăești, având ca obiect fond funciar anulare hotărâre Comisie F.F.; obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 11.09.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 18.09.2013, 25.09.2013, 02.10.2013, 09.10.2013, 16.10.2013, 23.10.2013 și apoi pentru astăzi, 30.10.2013, când:
TRIBUNALUL ,
Asupra recursului civil de față, constată:
Judecătoria Iași, prin sentința civilă nr._ din 11.06.2012, respinge plângerea formulată de petentul H. D., în contradictoriu cu pârâtele C. Județeană de Fond Funciar și C. L. de Fond Funciar Golăești.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că petentul H. D. a solicitat în contradictoriu cu C. județeană Iași de fond funciar și C. locală de fond funciar Golăești desființarea Hotărârii nr. 999/05.04.2011 emisă de C. Județeană și reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea lui pentru suprafața de 0,0719 ha situați pe raza comunei Golăești, jud. Iași invocând următoarele motive de fapt:
Prin cererea înregistrată sub nr. 77/16.09.2005 a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 0,0719 ha teren situat în . în nume propriu și pentru un teren dobândit de reclamant.
Consideră petentul că respingerea cererii este nejustificată cu atât mai mult cu cât C. locală Golăești de fond funciar propune validarea reconstituirii în favoarea sa pentru această suprafață de teren.
Susține că hotărârea atacată trebuie desființată din următoarele considerente:
După cum rezultă și din hotărâre, C. Județeană Iași nu s-a pronunțat asupra propunerii Comisiei Locale Golăiești, ci asupra unei propuneri făcute de C. Bălțați, condiții în care ea practic este lovită de nulitate neanalizându-se motivele propunerii de validare. Susține reclamantul că, chiar dacă s-a trece peste aceasta și s-ar pune în discuție motivarea din hotărârea atacată, potrivit căreia dreptul de proprietate i-ar fi fost reconstituit pentru toate terenurile la care are dreptul în baza legilor anterioare ale fondului funciar și că declarațiile martorilor ar fi neconcludente, motivarea este netemeinică, martorii ce au dat declarații sunt vecini proprietari ai terenului revendicat, pe laturile la care sunt asemenea persoane vecini, iar în ceea ce privește suprafețele pentru care a fost emis titlul sunt cele pentru care a existat rol agricol.
Cu privire la terenul revendicat a făcut dovada cu martori permisă de lege, astfel că respingerea cererii este nejustificată.
Mai arată petentul că a făcut dovada cu martori permisă delege, astfel că respingerea cererii este nejustificată și solicită desființarea hotărârii atacate și reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de teren revendicată.
Plângerea nu a fost întemeiată în drept, dar solicită judecata și în lipsă.
Petentul a solicitat în dovedire proba cu înscrisuri, martori și orice alte probe ce vor fi necesare soluționării cauzei.
Petentul a fost asistat și/sau reprezentat de avocat cu delegație la dosar.
●C. Județeană de fond funciar a formulat întâmpinare din al cărei cuprins se rețin cu titlu rezumativ următoarele: suprafața solicitată de 719 mp este înscrisă în TP_/06.01.1995”;
●C. L. de fond funciar Golăești a fost reprezentată de consilier juridic cu delegație la dosar.
Analizând plângerea în spiritul dispozițiilor generale și speciale ce guvernează materia dedusă judecății, a motivelor invocate de petent, precum și a probelor administrate – documentația aferentă Hotărârii atacate, înscrisurile depuse de părți și declarațiile martorilor prezenta instanță apreciază:
Este de esența reconstituirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, potrivit art. 8 și 11 din Legea 18/1991, faptul că persoanele îndreptățite la stabilirea dreptului de proprietate, la cerere, iar dovada dreptului de proprietate se face conform dispozițiilor al. 1 al art. 11 – care statuează că „suprafața adusă în cooperativă este cea care rezultă din actele de proprietate, acte petent, cadastru, cereri, registrul general evidențe au în lipsa acestora declarații martori”.
Potrivit dispozițiilor art. 6 al. 12 din Legea 1/2000 – consemnările efectuate între anii 1945 – 1990 în registrul agricol; cererile, documentația arhivei; … de titlu de proprietate au valoare declarativă cu privire la proprietate…”cu posibilitatea dovedirii cu martori, în lipsa oricăror înscrisuri doveditoare atunci când martorii sunt proprietarii vecini sau moștenitorii lor și recunosc proprietatea pe toate laturile terenului pentru care s-a cerut reconstituirea .
În speță contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 07 august 1989 face dovada transmiterii dreptului de proprietate pentru suprafața de 250 mp. teren clădit și neclădit de la H. D. către soții C. P. și E., ceea ce consolidează ideea că reclamantul – ca dobânditor a înstrăinat proprietatea terenului către terțe persoane, trebuie să facă dovada acestor acte translative în condițiile prevăzute de art. 6 din Legea 1/2000, în sensul dovedirii continuității dreptului de proprietate generat de întreruperea prescripției achizitive .
Prin Legea 58/1976 în speță obiectul dreptului de proprietate al reclamantului este reglementat de art. 23 al. 2 din legea 18/1991 ceea ce face obligatorie coroborarea cu dispozițiile art. 36 al. 34 al. 4 din lege și obligă la întrunirea cumulativă a cerințelor statuate și anterior evocate.
Eliberarea titlului de proprietate pentru suprafața de 1,74 ha și existența anexei de validare pentru suprafața de 1,76 ha nefiind nici coincidență ca întindere și nici susținute probatorii cu declarațiile martorilor sau/și cu înscrisuri.
Pentru toate aceste considerente, instanță respinge plângerea ca fiind nefondată.
În termen legal, împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul H. D., socotind-o nelegală și netemeinică.
În motivarea cererii, partea arată că nu au fost analizate motivele arătate în plângere și că au fost înlăturate toate probatoriile administrate în cauză.
Se face confuzie între suprafața de de teren revendicată și cea înstrăinată la 7.08.1989 către C. P. și E..
Instanța nu analizează situația imobilului înstrăinat în anul 1989 și proveniența acestuia.
Din contractul de vânzare-cumpărare depus la dosar și invocat de prima instanță rezultă suprafața de 250 m.p. și casa vândută provin de la părinții recurentului, construcția având peste 60 de ani vechime (deci datând din anii 1930) și figurând într-un certificat de moștenitor invocat în contract.
Mai mult, în certificatul de moștenitor nr. 716/1989 figurează și alte persoane acceptante cum sunt H. P., Harton P., C. E. și C. D.. Aceștia l-au împuternicit să vândă imobilul prin procura autentică nr. 6782/1989.
Prima instanță nu a analizat nici motivele hotărârii Comisiei județene de fiond funciar.
Hotărârea nr. 999/2011 nu vorbește despre un teren înstrăinat sau cu privire la care nu s-a făcut dovada folosinței continue și a dreptului de proprietate, ci este respinsă cererea de reconstituire pentru 719 m.p., cu motivarea că ar fi trecuți în titlurile emise anterior.
În fața instanței, pârâta pornește de la aceeași mențiune și, în plus, invocă faptul că nu ar fi vorba despre acte suficiente și de declarații ale unor martori vecini cu proprietatea lui.
A dovedit cu adeverința nr. 5245/08.12.2011 emisă de Primăria comunei Golăești că figurează în rol cu o casă construită în anul 1968.
Titlul de proprietate nr._/1996, avându-l ca titular are menționat la categoria intravilan doar teren arabil, nu și teren din categoria curți, construcții.
Ceea ce este mai important este că, alături de acte nu s-a ținut seama de declarațiile martorilor care atestă faptul că sunt proprietarul unei gospodării pe care se află o casă de locuit stăpânită de el de mult timp și care nu poate fi cea vândută către soții C., așa cum reține instanța de fond.
Solicită recurentul, în concluzie, modificarea sentinței și admiterea plângerii.
Intimatele, legal citate, nu au formulat întâmpinare.
Probatoriul a fost completat în recurs cu înscrisuri – parte din documentația care a stat la baza emiterii titlurilor de proprietate nr._/1996 pe numele H. I. D. și a titlului nr._/1995 pe numele Harton I. P., Harton I. D., C. I. E., H. I. profira, C. I. D. pentru suprafața de 1,48 ha situată în satul și . lui Harton ion din registrul agr4icol al perioadei 1959-1962 și adresa de relații nr. 2309/2013 emisă de C. locală de fond funciar Golăești la cererea instanței prin care se precizează că recurentul nu a primit titlu de proprietate pentru suprafața de teren potrivit adeverinței nr. 5245/2011 (adeverință care atestă că recurentul figurează în registrul agricol din satul Golăești, vol.I, tipul i, poziția 76, cu una casă de locuit în suprafață de 60 m.p. construită în anul 1968).
Tribunalul, examinând cauza din prisma criticelor formulate și potrivit art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, constată că recursul nu este fondat.
Hotărârea nr. 999/2011 a Comisiei județene Iași de fond funciar – contestată prin prezenta plângere – reține pe larg motivele pentru care a invalidat propunerea C. locale Golăești de fond funciar și a respins cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de recurent pentru suprafața de 719 m.p., iar actele la care face referire recurentul nu dovedesc îndreptățirea acestuia la reconstituire pentru terenul în discuție.
Se reține în hotărârea comisiei județene că recurentul figurează în registrul agricol al anilor 1959-1962 cu suprafața de 1,63 ha, ca a fost înscris în anexa 2 a, validată ulterior, cu suprafața de 1,76 ha și i s-a emis titlul de proprietate pentru suprafața de 1,74 ha. Aspectele sunt confirmate de înscrisurile cauzei. În plus, din fila de registru agricol rezultă că suprafața de 1,63 ha era alcătuită din 1 ha teren arabil (Deal, M.), iar în vatră . 0,46 ha arabil și 0.07 ha vie, iar titlul de proprietate este emis pentru o suprafață de 1,21 ha teren arabil extravilan și 0,53 ha teren arabil intravilan ( T12, parcelă 722, cu vecinii Hadarag V., G. V., A. C. și B. N. E.). Nu se poate reține și nici recurentul nu susține că suprafața din registrul agricol anterior cooperativizării nu i-a fost reconstituită integral.
Se mai reține în hotărâre că recurentul a fost înscris împreună cu alți moștenitori și în anexa 3, validată ulterior, după autorul H. V. I., cu suprafața de 1,48 ha și că, pentru această validare, s-a emis titlul de proprietate nr._/1994 pe numele recurentului și al moștenitorilor. Titlul de proprietate este emis potrivit mențiunilor din anexa 3 pe numele recurentului și al moștenitorilor H. P., C. I. E., H. I. P., C. I. D. pentru suprafața de 1,48 ha, din care 1,25 extravilan și 0,28 intravilan (12, parcelele 722 arabil - 1377 m.p., 723 fânețe -204 m.p. și 748 curți, construcții – 719 m.p. cu vecinii C. P., Hadarag V., A. și A.).
În fine, se reține în hotărârea Comisiei județene că declarațiile de martori sunt neconcludente pentru că nu sunt date de toți vecinii proprietari ai vechiului amplasament revendicat și se concluzionează că cererea de reconstituire nu este întemeiată pentru că dreptul de proprietate a fost reconstituit pe baza legilor anterioare ale fondului funciar pentru totalul suprafețelor de teren avute în proprietate și înscrise în registrul agricol al solicitantului, conform titlului de proprietate emis și a anexei de validare 2 a, iar pentru suprafețele în plus solicitantul nu face dovada dreptului de proprietate.
În plângerea formulată, petentul arată că a făcut dovada cu martori permisă de lege, iar respingerea cererii este nejustificată.
În cererea de reconstituire (nr. 77/16.09.2005), recurentul pretinde suprafața de 719 m.p. și indică doar vecinii de la nord și sud – Hadarag V. și Hadarag I..
Declarațiile de martori aflate în documentația care a stat la baza emiterii hotărârii – Hadarag V., P. I., M. G. și Hadarag M. sunt însoțite doar de un titlu de proprietate în care recurentul apare ca vecin (titlul nr._/1994 emis pe numele Hadarag V., cu recurentul vecin pe latura de sud cu suprafața de 1851 m.p. T 12, parcele 715-716) și nu rezultă din ele, cu claritate, care este de fapt suprafața de teren deținută de recurent în prezent, fără titlu de proprietate.
În referatul întocmit de C. locală Golăești, deși se face propunere de reconstituire, se face precizarea că suprafața solicitată de 719 m.p. este înscrisă în titlul de proprietate nr._/1995 (titlul emis pe numele recurentului și al moștenitorilor).
Or, dacă o cerere de reconstituire se întemeiază pe declarații de martori, proba această trebuie să fie conformă dispozițiilor legale care o prescriu. Astfel, potrivit art. 6 alin.1 indice 4 din Legea nr. 1/2000, în situația în care nu mai există înscrisuri doveditoare, proba cu martori este suficientă în reconstituirea dreptului de proprietate când aceasta se face pe vechile amplasamente și când martorii ce le recunosc sunt proprietarii vecini sau moștenitorii lor, pe toate laturile terenului pentru care s-a cerut reconstituire.
Pentru considerentele expuse și în temeiul art. 312 alin.(2) Cod procedură civilă, va fi respins recursul de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de petentul H. D. împotriva sentinței civile nr._ din 11.06.2012 pronunțată de Judecătoria P., sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată astăzi, 30.10.2013, în ședință publică.
Președinte, C. S. | Judecător, C. A. | Judecător, S. F. |
Grefier, D. M. B. |
Red. S.C.
Tehn. S.C.
2 ex./11.02.2014
Jud. fond: Ș. B.
← Fond funciar. Decizia nr. 2289/2013. Tribunalul IAŞI | Pretenţii. Decizia nr. 2284/2013. Tribunalul IAŞI → |
---|