Pretenţii. Sentința nr. 19/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 19/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 30-10-2013 în dosarul nr. 35712/245/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 30 Octombrie 2013
Președinte - M. A.
Judecător P. T.
Grefier I. B.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 544/2013
Pe rol apelului formulat de reclamanta H. M.-A. împotriva sentinței civile nr._/19.12.2012 a Judecătoriei Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura este completă.
Componența nominală a completului de judecată A1, la termenul de astăzi, este modificată ca urmare a înlocuirii judecătorului S. C., conform dispozițiilor din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, cu judecătorul planificat pe lista de permanență, respectiv judecător T. P., conform procesului verbal nr. 840 din data de 22.10.2013 întocmit de judecătorul delegat cu atribuțiile de soluționare a incidentelor procedurale.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 16 octombrie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea la data de 23 octombrie 2013 apoi pentru azi, când,
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr._/19.12.2012, Judecătoria Iași a hotărât următoarele:
Respinge excepțiile privind prematuritatea formulării acțiunii, prescripția dreptului la acțiune și inadmisibilitatea acțiunii invocate de pârât.
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta H. M. A. în contradictoriu cu pârâtul A. I..
Obligă pe reclamantă să plătească pârâtului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cheltuielile în sumă de 4473,40 lei reprezentând taxă de timbru pentru care reclamanta a beneficiat de ajutor publici judiciar prin scutire de la plata acestora rămân în sarcina statului.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 20.06.2008 reclamanta a primit de la Banca Comercială Intesa San Paolo România A. un credit de_ euro în baza contractului de credit nr. 16/2008 garantat de pârât cu imobilul înscris în cartea funciară nr. 582 a localității Bârnova, iar la data de 02.09.2008 a primit suma de_,40 euro în baza actului adițional nr.1 la acest contract.
Pârâtul a făcut plăți la bancă la datele de 30.05.2011, 23.06.2011 și 03.08.2011, iar raportat la aceste date termenul general de prescripție de 3 ani a fost întrerupt, excepția astfel invocată fiind neîntemeiată și urmând a fi respinsă.
Pârâtul nu este parte în contractul semnat de reclamantă cu banca și nu există un înscris încheiat între el și reclamantă cu privire la suma de bani pe care reclamanta pretinde că i-a dat-o, însă acest fapt nu împiedică accesul în justiție al reclamantei, astfel că, va fi respinsă și excepția inadmisibilității acțiunii.
Urmează a fi respinsă și excepția prematurității formulării acțiunii raportat la cererea reclamantei de a se stabili un termen de restituire a împrumutului, întrucât o eventuală hotărâre ce ar putea constitui titlu executor are un termen legal de punere în executare, respectiv termenul de 3 ani.
Reclamanta a divorțat la data de 17.10.2008 și a realizat cele două credite în timpul căsătoriei.
Aceasta a locuit în . lucrat în perioada 14.03.2008 – 15.p9.2008 la S.C. Popas A. S.R.L. și a participat alături de pârât la diverse evenimente, potrivit fotografiilor depuse la filele 109-119 dosar, însă din probele administrate nu a rezultat că aceasta a predat banii ridicați de la bancă acestuia.
Pârâtul a avut calitatea de agent de vânzări la S.C. P. A. S.R.L. în perioada 01.02.2007 – 29.02.2008 potrivit adeverinței aflate la fila 113 dosar, iar asociatul unic al societății este numitul A. D. potrivit actului constitutiv aflat la filele 122-124.
Pârâtul nu a deținut vreun magazin, așa cum a susținut reclamanta, ci o rudă a acestuia, la care a fost doar salariat.
Acesta a contractat în nume propriu un credit bancar de 14.000 euro la 03.05.2007 și a realizat venituri din vânzarea unor terenuri către numita T. G. la data de 15.05.2008 (cu contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2267/15.05.2008 – filele 109-110 dosar), către M. D. la data de 17.09.2009 (cu contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 288/17.02.2009, filele 111-112), către N. M. F. și N. E. la data de 04.05.2006 (potrivit contractului aflat la fila 115 dosar), către G. C. D. și G. I. la 22.l03.l2006 (cu contractul aflat la fila 117 dosar) obținând 1600 RON și 4000 euro.
Potrivit înscrisurilor aflate la filele 124-131, vol. II dosar, pârâtul a adjudecat la licitație un autoturism marca Daewoo Cielo la data de 08.02.2005 cu suma de 7456,60 RON, un teren în . de_ RON la data de 10.02.2003.
De asemenea, a efectuat activitate de taximetrie potrivit autorizațiilor depuse la filele 122-123, vol. II dosar.
Pârâtul a obținut certificatul de urbanism nr. 141/20.03.2008 (fila 129 vol. I dosar), pentru construirea unei case în . principiu avea resursele financiare pentru realizarea imobilului, potrivit înscrisurilor oficiale privind tranzacționarea de terenuri mai sus menționate.
Martora C. A. L. a declarat că pârâtul ar fi recunoscut că datorează bani reclamantei, însă depoziția acesteia este subiectivă întrucât anterior a fost implicată într-o relație sentimentală cu acesta. De altfel, aceasta a declarat că nu s-a întâlnit în nici un moment cu ambele părți, deși a susținut că reclamanta a locuit împreună cu pârâtul din martie – aprilie 2008 până în toamna anului 2010, împreună cu minorul conceput în timpul căsătoriei cu numitul F. I. F..
Pârâtul a avut relații pasagere cu mai multe femei, întrucât era o persoană cu bani și provenea dintr-o familie înstărită potrivit depoziției martorului M. D., iar în timpul procesului s-a căsătorit, potrivit certificatului de căsătorie depus la fila 132 dosar.
Acesta a garantat creditul obținut de reclamantă și a achitat benevol 3 rate, însă din probele administrate nu s-a dovedit că banii împrumutați de reclamantă au fost predați acestuia pentru a realiza un magazin, a achiziționa un mijloc de transport și a construi un imobil, deși reclamanta susține că a avut promisiuni de căsătorie din partea pârâtului și astfel nu a realizat un contract de împrumut.
Acțiunea formulată este neîntemeiată și urmează a fi respinsă potrivit art. 1584 și următoarele Cod civil.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă va obliga pe reclamantă să plătească pârâtului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cheltuielile în sumă de 4473,40 lei reprezentând taxă de timbru pentru care reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar, prin scutirea de la plata acestora potrivit încheierii din 07.03.2012 rămân în sarcina statului potrivit art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta H. M.-A., considerând-o netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente:
Din copiile de pe cartea de identitate și din ancheta socială rezultă că a locuit în casa pârâtului mult mai mult timp decât reține prima instanță.
Se reține că prin actul adițional nr. 1 la contractul de credit bancar ar fi primit suma de_,40 euro, deși, din actul adițional nr. 1/02.09.2008 la contractul de credit nr. 16/20.06.2008 depus în susținerea acțiunii rezultă clar că s-a făcut o suplimentare de către bancă a creditului pentru uz personal cu suma de 14.000 euro.
Contractele de vânzare cumpărare ce se presupune că i-ar fi adus pârâtului numeroase sume de bani nu sunt încheiate de pârât cu terțe persoane ci de A. F. și A. C. în calitate de vânzători.
Referitor la data dobândirii, respectiv înstrăinării de bunuri pretins a fi ale pârâtului se observă că niciuna dintre aceste date (08.02.2005, 23.10.2007, 15.05.2008, 17.02.2009) nu se suprapune peste perioada (14.07.2008 și 14.10.2008) în care pârâtul A. I. a făcut investițiile pe care le-a amintit în acțiune (ridicarea unei case în . BMW).
Se face confuzie în sentință cu privire la magazin. Este vorba doar despre un punct de lucru, deschis pe aceiași societate – S.C. POopas A. S.R.L. care aparținea fratelui pârâtului A. D., dar aveau caiete de recepție separate, fiind depuse la dosar actele de contabilitate ale acestui punct de lucru.
Cu privire la certificatul de urbanism, nu s-a ținut cont la analiza probelor de valoarea juridică a acestuia – el neținând loc de autorizație de construire, aceasta din urmă fiind cea care are valoare juridică și contează pentru ridicarea casei, or, această autorizație de construire a fost obținută după ce a ridicat banii din bancă și i-a predat pârâtului care, astfel a înțeles să demareze lucrările de ridicare a casei din .> În ceea ce privește subiectivismul martorei C. se arată că dacă se consideră a fi subiectivă o asemenea depoziție, atunci pârâtul trebuia și putea să se opună la audierea acestui martor încă de când a cunoscut numele acestuia și nu la sfârșit, după ce a văzut că a spus adevărul și nu-i convine acest lucru.
Prin sentință se reține declarațiile date și actele depuse în mod fragmentat și nu în ansamblul lor, fiind chiar scoase din context.
Un alt aspect asupra căruia prima instanță nici nu a amintit în motivare este cel privitor la proba cu interogatoriul pârâtului, nefăcând nici aplicarea art. 225 Cod procedură civilă.
Prima instanță reține un subiectivism al martorei C. A. L., fără însă a reține subiectivisul martorului propus de pârât (în persoana numitului M. D. care este finul fratelui pârâtului D. A.).
Prima instanță nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere accesoriu privind fixarea unui termen de restituire a banilor împrumutați pârâtului, nefăcând nici o trimitere la eventuala soluție de respingere și a capătului de cerere accesoriu, nepronunțându-se deloc asupra acestuia.
Asupra cauzei de imposibilitate morală de reconstituire a unui înscris care să consfințească convenția cu pârâtul prin care i-a împrumutat acestuia toată suma provenită din acest contract de credit bancar și actul său adițional, motiv pentru care l-a invocat în acțiune și relief de dispozițiile enumerative ale art. 1198 cod civil anterior, prima instanță nici nu sa pronunțat în vreun fel.
Existența unui contract de împrumut încheiat verbal, urmat de predarea întregii sume de 145.417,1 Ron către pârât, neîncheierea unui contract în formă scrisă nefiind posibilă datorită relației de concubinaj în care se aflau, fiind într-o imposibilitate morală de reconstituire a unui înscris, cu atât mai mult cu cât pârâtul a asigurat-o la momentul predării banilor că îi va restitui întreaga sumă imediat ce el va vinde casa ce urmează a fi ridicată și cu acești bani dați cu împrumut de reclamantă. Probarea acestei situații a făcut-o cu următoarele dovezi: planșele foto, declarația martorei C. A.-L., interogatoriul luat dânsei și interogatoriul propus spre a fi luat pârâtului.
Existența bunurilor în care s-au investit de către pârât acești bani în cuantumul total de 145.417,1 Ron pe care i-a împrumutat acestuia, precum și rămânerea acestora în posesia lui ulterior despărțirii, după cum este dovedit astfel, răspunsul Primăriei comunei Bârnova; răspunsul Instituției Prefectului Iași; declarația martorei C. A. L. ce se coroborează întocmai cu toate actele din dosar, dar mai ales se corelează cu informațiile oficiale furnizate de instituțiile mai sus indicate, declarația acesteia probând și arătând cu sinceritate realitatea faptică; interogatoriile.
Susține apelanta că urmare a tuturor probelor administrate în cauză din care rezultă fără putință de tăgadă adevărul celor afirmate de dânsa prin cererea de chemare în judecată, solicită casarea sentinței Judecătoriei Iași care prezintă o însușire a apărărilor pârâtului ce sunt neconforme cu realitatea sub foarte multe aspecte, sub altele existând mari contraziceri, conduită care arată fără echivoc că, în realitate, pârâtul recunoaște că datorează față de dânsa o sumă de bani împrumutată acestuia, aspect recunoscut de pârât chiar și față de martora Capățână A.-L..
Susține că la dosar nu a fost depusă nici o carte de muncă, nici un contract încheiat în străinătate, nici o luare în spațiu în străinătate, absolut nici o probă care să dovedească că în perioada 2008 – parte din 2011 cât a fost împreună acesta ar fi lucrat undeva, dânsa contribuind foarte mult financiar la susținerea pârâtului.
Intimatul a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea apelului, susținând că verificarea susținerilor apelantei trebuie realizată prin coroborare cu prevederile Codului civil referitoare la valoarea minimă a unui contract și probatoriul unui asemenea raport juridic (art., 1191 Cod civil. Dispozițiile legale sunt extrem de clare și nu lasă loc de interpretare, respectiv atunci când valoarea unui contract sau convenții este mai mare de 0,25 de bani, raportul juridic poate fi dovedit numai cu înscrisuri.
De asemenea, din textul legal amintit mai sus coroborat cu art. 1193 Cod civil, reiese și un alt principiu de drept, acela că, în privința admisibilității probării actelor juridice (negotium juris) prin declarațiile martorilor, legea civilă instituie două reguli restrictive importante: interdicția de a dovedi cu martori actele juridice cu o valoare mai mare decât cea prevăzută de lege (de 0,25 de bani) și interdicția de a dovedi cu martori împotriva sau peste cuprinsul unui înscris.
Se arată că amplele probatorii administrate la momentul soluționării în fond a cauzei au dovedit că avea suficiente mijloace de venit care să îi permită să își finanțeze din venituri proprii proiectul imobiliar pe care l-a demarat în primăvara anului 2008, înainte de a cunoaște pe reclamantă (mai exact, în luna martie 2008).
Cu raportare la susținerile făcute de reclamantă în cererea dedusă judecății, ca și în motivele de apel, trebuie verificat faptul că gestul de a achita ratele bancare nu reprezintă în nici un caz o recunoaștere din partea sa a presupusului împrumut acordat de reclamantă.
În cauză, nu s-a solicitat administrarea altor probe.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Potrivit disp. art. 1576 Cod civil (în vigoare până în anul 2011), împrumutul este un contract prin care una din părți dă celeilalte oarecare câtime de lucru, cu îndatorare pentru dânsa de-a restitui tot atâtea lucruri, de aceeași specie și calitate.
Cererea formulată de reclamanta H. M. A. s-a întemeiat pe disp. art. 1584 și 1582 Cod civil, însă aceasta nu a prezentat un înscris doveditor al pretinsei convenții încheiate cu pârâtul A. I. din care să rezulte voința și consimțământul acestuia de a fi împrumutat cu suma de 145.417,1 lei și remiterea sumei.
Dovada contractului de împrumut, în cazul în care valoarea bunului împrumutat depășește suma de 250 lei, se poate face, potrivit dispozițiilor art. 1191 alin. 1 Cod civil numai prin înscris autentic sau înscris sub semnătură privată.
Din aceste dispoziții legale rezultă inadmisibilitatea altor mijloace de probă în afara înscrisurilor pentru dovada actelor juridice a căror valoare depășește 250 de lei.
În lipsa unui înscris care să probeze contractul de împrumut instanța de fond a permis administrarea și a altor probe.
Referindu-se la dispozițiile privind admisibilitatea probei testimoniale, art. 1198 alin. 1 Cod civil stabilește că dispozițiile art. 1191 Cod civil nu se aplică dacă i-a fost cu neputință creditorului să-și procure o dovadă scrisă despre obligația ce o pretinde. Prin urmare, textul citat dă noțiunii de imposibilitate de procurare a unui înscris un înțeles larg, nelimitându-se la anumite condiții materiale, imposibilitatea fiind și de ordin moral.
În speță, nu s-a făcut dovada existenței unor relații atât de apropiate și de încredere între părți la data încheierii contractului de credit 16/20.06.2008 (dată la care reclamanta nici nu formulase cererea de divorț), relație care ar fi putut constitui izvorul imposibilității morale de întocmire a unor dovezi scrise cu privire la un eventual împrumut acordat pârâtului.
Susținerile apelantei potrivit cărora prima instanță nu a reținut subiectivismul martorului M. D. sunt neîntemeiate. În ceea ce privește această declarație, prima instanță a reținut doar aspectul referitor la faptul că „pârâtul a avut relații pasagere cu mai multe femei, întrucât era o persoană cu bani și provenea dintr-o familie înstărită”.
În ceea ce privește declarația martorei C. A. L. potrivit căreia în anul 2010 pârâtul i-a declarat că datorează o sumă de bani reclamantei și că trebuie să vândă o casă pentru ca din banii obținuți să restituie împrumutul se reține că aceasta nu este susținută de înscrisuri care să dovedească condițiile unui împrumut încheiat de părți și suma împrumutată.
Cu privire la bunurile pe care aceeași martoră susține că i le-a arătat pârâtul (spațiu și autoturism marca BMW) se reține că din declarație nu rezultă că pârâtul ar fi susținut că acestea ar fi fost achiziționate integral cu bani împrumutați.
Potrivit disp. art. 225 Cod procedură civilă, dacă partea, fără motive temeinice refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă în folosul părții potrivnice.
În speță, pârâtul nu s-a prezentat pentru luarea interogatoriului și nici nu a făcut dovada lipsei justificate la acel termen, dar potrivit dispozițiilor citate prezumția de recunoaștere tacită în favoarea reclamantei nu are caracter absolut, lipsa la interogatoriu urmând a fi apreciată în contextul tuturor probelor administrate în cauză.
Împrejurarea că ulterior datei încheierii contractului de credit de către reclamantă, pârâtul a obținut autorizația de construcție nr. 219/14.10.2008 și a înmatriculat autoturismul BMW nu presupune neapărat că acestea au fost achiziționate din bani împrumutați de la reclamantă.
În ceea ce privește susținerile potrivit cărora prima instanță nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere accesoriu privind fixarea unui termen de restituire a banilor împrumutați pârâtului, tribunalul constată că este neîntemeiată. Astfel în sentința atacată se reține că acțiunea formulată de reclamantă este neîntemeiată și nu doar cererea privind restituirea împrumutului.
Susținerile apelantei potrivit cărora prin actul adițional nr. 1/02.09.2008 la contractul de credit nr. 10/20.06.2008 s-a stabilit suplimentarea de către Bancă a creditului cu suma de 14.000 euro sunt conforme cu cele menționate în actul încheiat și depus în fotocopie la dosar de fond (fila 36).
Prima instanță a reținut în mod corect că apelanta a lucrat în perioada 14.03.2008 – 15.09.2008 la S.C. „Popas A.” S.R.L., astfel cum rezultă din carnetul de muncă depus în fotocopie la fila 29 dosar fond, susținerile apelantei potrivit cărora s-ar fi reținut în sentința atacată că a locuit în . această perioadă fiind neîntemeiate.
În lipsa dovezii privind existența unui contract de împrumut pentru suma de 145.417,1 lei, a faptului că reclamanta i-ar fi predat pârâtului această sumă cu titlu de împrumut nu prezintă relevanță susținerile apelantei referitoare la veniturile pârâtului sau la împrejurarea dacă acesta a făcut dovada încheierii unui contract de muncă.
În consecință, în speță nu s-a făcut dovada încheierii unui contract de împrumut între părți, nefăcându-se nici dovada acordului de voință și nici dovada remiterii sumei de bani invocate, respectiv 145.417,1 lei către pârât.
Pentru considerentele expuse, tribunalul, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă va respinge apelul declarat de reclamanta H. M. A. ca neîntemeiat.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, apelanta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de reclamanta H. M.-A. împotriva sentinței civile nr._/19.12.2012 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o păstrează.
Obligă apelanta să plătească intimatului suma de 5oo lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.10.2013.
Președinte, M. A. | Judecător, P. T. | |
Grefier, I. B. |
Red. T.P.
Tehn. A.G.
4 ex./21.02.2014
Jud. fond: B. T.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 2284/2013. Tribunalul IAŞI | Servitute. Decizia nr. 2278/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|
