Fond funciar. Decizia nr. 330/2013. Tribunalul IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 330/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 13-02-2013 în dosarul nr. 3133/245/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 13 Februarie 2013
Președinte - M. M.
Judecător – M. M.
Judecător –S. C.
Grefier Getuța M.
Decizia civilă nr.330
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursurile declarate de recurenta B. D. M. și C. J.. IASI PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROP. PRIVATA ASUPRA TERENURILOR, împotriva sentinței civile nr. 2949/08.02.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, intimată C. C. ANDRIESENI PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROP. PRIVATA ASUPRA TERENURILOR, in, având ca obiect fond funciar plângere împotriva hotărârii Comisiei F.F..
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile
Procedură legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință,
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 18.01.2013 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceiași zi care face parte integrantă din prezenta deciziei civilă când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru data de 25.01.2013 când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru data de 01.02.2103, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru data de 08.02.2013, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 13.02.2103, când,
TRIBUNALUL
Deliberand asupra recursului retine urmatoarele:
Prin sentinta civila nr. 2949/08.02.2012 pronuntata de Judecatoria Iasi a fost admisa în parte plângerea formulată de reclamanta B. D. M., împotriva Hotărârii nr. 3454/19.10.2010 în contradictoriu cu pârâtele C. jud.Iași de fond funciar și C. locală de fond funciar Andrieșeni. A fost anulata în parte Hotărârea nr. 3454/19.10.2010, adoptată de C. jud.Iași de fond funciar. S-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pe numele reclamantei pentru suprafața de 5,0008 ha teren pe raza administrativ teritorială a comunei Andrieșeni . A fost mentinuta soluția de respingere a plângerii reclamantei pentru diferența de suprafață, dispusă prin Hotărârea contestată. Au fost obligate pârâtele C. locală de fond funciar Andrieșeni și C. jud.Iași de fond funciar la plata către reclamantă a sumei totale de 1550,00 lei (câte 775,00 lei fiecare), compusă din suma de 800,00 lei reprezentând contravaloare parțială onorariu apărător ales și suma de 750,00 lei reprezentând c/v parțială onorariu expertiză, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotara astfel prima instanta a retinut urmatoarele:
,, Pe rolul acestei instanțe a fost inregistrată sub nr.3133/31.01.2011 plângerea formulată de reclamanta B. D. M., in contradictoriu cu pârâtele C. Judeteana Iași de fond funciar și C. locală de fond funciar Andrieșeni împotriva Hotărârii nr. 3454/19.10.2010, prin care a solicitat anularea înscrisului contestat și reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 16 ha teren, situat pe raza comunei Andrieșeni, în baza art. 3 alin.2/1 din Legea nr.193/2007. Totodată, a solicitat reclamanta obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare reclamanta a arătat că este moștenitoare a autoarei Crivetz Leonia, ce a primit ca dotă de la părinții Z. și C. S. lotul „ Leonia” din moșia răzeșească Soldana, situată în ., având suprafața de 66 ha teren, prin actul dotal autentificat sub nr. 3267/1929, teren preluat ulterior de stat prin reforma agrară, iar prin Titlurile de proprietate nr. 3732/18.04.2001 respectiv nr. 3892/29.07.2002, emise în baza Legii nr.18/1991, i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafață de 9,10 ha respectiv de 40,90 ha, din care suprafața de 5,07 ha din T 50 . . categoria” fânețe”.
A menționat reclamanta că, prin cererea înregistrată sub nr. 1/17.07.2007 la C. locală de fond funciar Andrieșeni, a solicitat, în baza disp. Legii nr.193/2007, reconstituirea dreptului de proprietate și pentru diferența de suprafață de 16 ha teren agricol, situat pe raza comunei Andrieșeni în baza disp. art.3 alin.2/1 din acest text de lege, fiind validată prin Hotărârea nr. 3454/19.10.2010 a Comisiei jud. Iași de fond funciar propunerea de respingere a cererii sale, formulată de C. locală, soluție ce a fost justificată în motivare prin faptul că i-a fost reconstituit solicitantei anterior dreptul de proprietate, în limita prevăzută de lege, nefăcând dovada existenței acestui drept pentru terenul pretins și nici a categoriei de folosință pășune sau fâneață.
A mai reținut reclamanta din motivarea hotărârii contestate faptul că nu ar fi probat nici preluarea de către stat sau înscrierea în CAP cu acest teren, pretenție ce în opinia sa contravine legii fondului funciar cat timp preluarea poate fi și abuzivă, deci fără titlu, iar instituirea în sarcina ei a dovedirii acestei împrejurări ar fi excesivă și nelegală.
A mai arătat reclamanta că din actul dotal menționat reiese faptul că autoarea a deținut și pășuni și fânețe, iar din suprafața de 50 ha teren reconstituită anterior pe vechiul amplasament și documentația cadastrală întocmită pentru înscrierea în Cartea Funciară reiese că o suprafață de 5,07 ha are categoria” fâneață” ca și terenul rămas nereconstituit.
În drept a invocat reclamanta disp. art.53 alin.2 din Legea nr.18/1991, art.3 alin.2/1 din Legea nr.193/2007, art.27 alin.4 din HG nr.890/2005, art.274 C.p.c.
În susținerea pretențiilor a anexat reclamanta înscrisuri ce conțin și Hotărârea nr. 3454/19.10.2010 a Comisiei jud. Iași de fond funciar (f.6-21).
Legal citată pârâta C. jud. Iași de fond funciar a formulat și depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii reclamantei, întrucât nu face dovada dreptului de proprietate conform art.3 alin 2 indice 1 din Legea nr.193/2007, cu înscrisuri din perioada de referință 1945-1990 .
In vederea soluționării cauzei, la solicitarea instanței, C. jud. Iași de fond funciar a depus la dosar documentația ce a stat la baza adoptării Hotărârii nr. 3454/19.10.2010, cuprinzând 17 file (f.27-44).
Sub nr. 3133/19.05.2011 pârâta C. locală de fond funciar Andrieșeni a depus la dosar precizările nr. 2313/12.05.2011 la care a anexat procesul verbal nr.154/1946 (f.106-109).
În cauză instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar, completate de reclamantă, prin apărător ales, cu cele depuse la termenele din 21.03.2011 (f.50-80), 18.04.2011(f.88-94) respectiv 14.12.2011(f.178-204) . Totodată, a fost încuviințată, la solicitarea reclamantei, proba cu expertiză topo cadastrală, fiind depus la dosar raportul de expertiză întocmit de d-l expert L. Ș., însoțit de anexe și decont justificativ (f.114-131).
La termenul din 03.10.2011 instanța a admis obiecțiunile reclamantei la raportul de expertiză, la care a anexat raport de expertiză extrajudiciară întocmit de d-l expert R. D.(f.137-152), fapt ce a determinat revenirea cu adresă la expertul desemnat, urmată de formularea și depunerea de către acesta a răspunsului înregistrat sub nr. 3133/07.11.2011(f.162-172).
În termenul de amânare a pronunțării reclamanta, prin apărător ales, a formulat și depus concluzii scrise înregistrate sub nr. 3133/30.01.2012, pentru a fi avute în vedere în deliberare.
Din analiza probatoriului administrat instanța reține in fapt următoarele:
Prin act dotal autentificat sub nr. 3267/20.06.1929 de Tribunalul Iași - Secția a III a, Z. S. și C. S. au înzestrat fiica, Leonia S. căsătorită Crivetz, cu lotul Leonia din moșia răzeșească Soldana, situat în . suprafață de 66 ha teren (f.8) pentru ca ulterior, în baza Legii nr.18/1991 și a celor ce i-au succedat reclamanta, în calitate de moștenitoare a acesteia (conform certificat de moștenitor nr.130/03.02.1992 –f.9) să beneficieze de reconstituirea dreptului de proprietate pentru o parte din suprafața totală de 66 ha teren prin emiterea Titlurilor de proprietate nr. 3892/29.07.2002 (f.13) pentru o suprafață de 40,9000 ha pe raza comunei Andrieșeni respectiv a Titlului de proprietate nr. 3732/18.04.2011, pentru o suprafață de 9,1000 ha pe raza aceleiași localități (f.14).
Prin cererea adresată Primăriei Comunei Andrieșeni și înregistrată sub nr. 1/17.07.2007 reclamanta a solicitat conform disp. Legii nr.193/2007, retrocedarea pe vechile amplasamente a întregii suprafețe de 66 ha teren ce face obiectul actului dotal, pe care autoarea ei l-a avut în proprietate în 1945 înainte de a fi preluat de stat (f.36), cerere cu privire la care a fost adoptată de C. locală de fond funciar Andrieșeni Hotărârea nr.85/01.02.2010 cu propunerea de invalidare, motivându-se în procesul verbal nr.257/01.02.2010, ce a stat la baza adoptării acesteia (f.31), faptul că actul dotal din 1929 nu menționează categoria terenului, nu se face dovada preluării de către stat sau înscrierii în CAP cu suprafața pretinsă și, nu în ultimul rând, a deținerii în proprietate de solicitantă de teren fâneață sau pășuni (f.32) .
Ulterior, în baza documentației ce i-a fost înaintată, C. jud. Iași de fond funciar a adoptat Hotărârea nr.454/19.10.2010 contestată de reclamantă în prezenta cauză, prin care a menținut soluția de invalidare a Comisiei locale de fond funciar Andrieșeni, reținând aceleași motive, cu precizarea suplimentară că nici la acest moment terenul nu se încadrează în categoria de folosință pășuni sau fânețe avand în vedere disp. art.3 alin.2 indice 1 din Legea nr.193/2007(f.28).
Din înscrisurile aflate la dosar instanța mai reține faptul că moșia Leonia C. a fost expropriată conform Legii nr.187/1945, după cum reiese din înscrisurile anexate adresei de răspuns nr. 5006/26.10.2005 emisă de Direcția jud. A Arhivelor Naționale Iași (f.59-74), iar dreptul reclamantei asupra terenurilor ce fac obiectul titlurilor de proprietate emise pe numele acesteia a fost întabulat în Cartea Funciară nr.155 a comunei Andrieșeni, conform Încheierii nr._/19.09.2005 a OCPI Iași (f.51), cu mențiunea că o suprafață de 7,3251 ha din terenul supus întabulării are categoria” fâneață” .
Prin art. I din Legea nr. 193/2007 privind modificarea si completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997 se prevede că-„ 1. La articolul 3, dupã alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu urmãtorul cuprins: "(2^1) Pentru terenurile proprietarilor deposedati, persoane fizice, pe care se afla pãșuni și fanete, reconstituirea se face pentru diferența dintre suprafata de 50 ha de familie și cea adusã în cooperativa agricolã de producție sau preluatã prin acte normative speciale ori prin orice alt mod de la membri cooperatori sau de la orice alta persoana fizica deposedata, dar nu mai mult de 100 ha de proprietar deposedat."
În speță prin raportul de expertiză întocmit de d-l expert L. Ș. a fost identificat în Anexa 2 terenul în suprafață totală de 50 ha reconstituit anterior și inclus în Titlurile de proprietate nr. 3892/2002 respectiv nr. 3732/2001 (f.170) precum și vechiul amplasament al suprafeței de 66 ha cu indicarea categoriei de folosință în Anexa 1(f.169), acestea fiind suprapuse în Anexa 3 (f.171), iar din constatările expertului reiese faptul că a avut în vedere planul parcelar din 1947 și detaliile actuale existent în teren cu respectarea dimensiunilor (f.163).
Astfel, a fost identificată în fapt de expert în Anexa 3 o suprafață de 6,8013 ha teren categoria fâneață ce a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate, situată în parcelele 5F, 15 F și 4 F, precum și suprafața totală de 5,0008 ha rămasă nereconstituită, compusă din următoarele: 1859 mp în . de punctele 2,5,6,7,3;_ mp în . de punctele 10,12,13,11; 842 mp în . punctele 14, 94, 18, 15; 3543 mp în . punctele 94, 16, 17, 18;_ mp în . punctele 29, 28, 37, 36, 35; 9735 mp în . punctele 95, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 70, 99, 98, 97, 96.
Având în vedere probatoriul administrat instanța apreciază faptul că nu pot fi reținute susținerile pârâtei C. locală de fond funciar din precizările depuse la dosar(f.106), potrivit cărora reclamanta nu a dovedit faptul că autoarea a deținut teren cu destinație fâneață sau pășune, în condițiile în care a reieșit din probe că i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafețe cu această destinație, iar pe de altă parte, ceea ce interesează în speță raportat la disp. art.3 alin.2 indice 1 din Legea nr.1/2000, introdus prin disp. Legii nr.193/2007, este categoria de folosință a terenului ce reprezintă diferența dintre 50 ha și terenul preluat de stat în baza disp. Legii nr.187/1945 în prezent și nu la momentul exproprierii, cu condiția respectării vechiului amplasament de la data preluării, după cum în mod constant a statuat și practica judiciară.
Pe de altă parte probatoriul administrat a dovedit faptul că din suprafața expropriată în baza Legii nr.187/1945 conform procesului verbal nr.154 din 1946 parte din teren are categorie „fâneață” context în care instanța apreciază că pretențiile reclamantei sunt justificate pentru suprafața de 5,0008 ha teren, astfel că va admite în parte plângerea acesteia împotriva Hotărârii nr. 3454/19.10.2010 pe care o va anula în parte și, va reconstitui dreptul de proprietate pe numele reclamantei pentru suprafața de 5,0008 ha teren pe raza administrativ teritorială a comunei Andrieșeni, menținând soluția de respingere a plângerii pentru diferența de suprafață, dispusă prin Hotărârea contestată.
Ținând seama de disp. art.274 C.p.c. și art.276 C.p.c, precum și de chitanțele ce atestă plata de către reclamantă a onorariului de expert în sumă totală de 2351,00 lei (f.85,173) precum și a sumei de de 2500,00 lei cu titlu de onorariu apărător ales, instanța va obliga pârâtele C. locală de fond funciar Andrieșeni și C. jud.Iași de fond funciar la plata către aceasta a sumei totale de 1550,00 lei (câte 775,00 lei fiecare), compusă din suma de 800,00 lei, reprezentând contravaloare parțială onorariu apărător ales și suma de 750,00 lei, reprezentând c/v parțială onorariu expertiză, cu titlu de cheltuieli de judecată”
Impotriva acestei sentinte au declarat recurs in termen C. Judeteana de fond funciar Iasi si B. D. M..
In motivarea recursului declarat de B. D. M. s-au aratat urmatoarele:
Recursul vizeaza atat faptul ca instanta nu a reconstituit intreaga suprafata de 16 ha, cat si faptul ca a redus nejustificat cheltuielile de judecata.
1. Dispunand reconstituirea doar pentru suprafata de 5,0008 ha din cele 16 ha solicitate, instanta a aplicat gresit legea, respectiv dispoz.art.3 al.21 din Legea nr. 1/2000, introdus prin art. 1 din Legea nr. 193/2007, introducand o Iimitare a suprafetei reconstituibile care nu este prevazuta de lege.
Astfel, dispozitiile sus mentionate prevad ca reconstituirea suplimentara se face cu " diferenta dintre suprafata de 50 ha de familie si cea [...] preluata[.. ]dar nu mai mult de 100 ha de proprietar deposedat".
In speta, diferenta dintre suprafata de 50 ha, deja reconstituita, si suprafata de 66 ha preluata de stat de la autoarea reclamantei, Crivetz Leonia, este de 16 ha.
Gresit considera instanta ca terenul reconstituit suplimentar trebuie sa fie format numai din faneata nereconstituita inca, limitand astfel suprafata reconstituita reclamantei la numai 5,0008 ha in loc de 16 ha, intrucat nu exista nicio prevedere legala care sa conditioneze ca aceasta diferenta dintre suprafata de 50 ha si cea preluata sa fie formata numai din teren categoria "fanete" sau "pasuni", care sa nu fi fost inca reconstituite.
Avand in vedere dispozitiile legale aplicabile si probele administrate in cauza, consideram ca recurenta-reclamanta este indreptatita la reconstituirea a inca 16 ha teren situat pe raza ., astfel incat totalul reconstituirii sa ajunga la 66 ha. adica suprafata totala pe care autoarea reclamantei, Crivetz Leonia a avut-o in proprietate in .> Din terenul in suprafata totala de 50 ha deja reconstituit reclamantei prin t.p nr.3732/2001 si nr.3892/2002, numai o suprafata de 44,58 ha are categoria " arabil" ( compusa din 9,1 ha din t.p.nr.3732/2001 si 35,48 ha din t.p.nr.3892/2002). Pe de alta parte, pentru teren categoria "arabil", legile fondului funciar stabilesc dreptul la reconstituire in limita a 50 ha. Deci, reclamantei inca nu i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru intreaga suprafata de teren arabil la care avea dreptul, respectiv aceasta are dreptul la inca o suprafata de pana la 5,42 ha teren arabil ( adica diferenta dintre 50 ha - limita teren arabil ce se poate reconstitui prin legile fondului funciar unei persoane indreptatite. si 44,58 ha teren arabil deja reconstituit reclamantei.
In plus fata de aceasta, avand in vedere ca s-a dovedit existenta pe vechiul amplasament al proprietatii Crivetz Leonia, a unor suprafete de teren cu pasuni si fanete, iar limita reconstituirii pentru astfel de terenuri este de 100 ha, reclamanta mai are dreptul la reconstituirea si a unei suprafete de teren cu fanete si pasuni, care sa depaseasca 50 ha, in asa fel incat totalul reconstituirii sa ajunga la totalul suprafetei preluata de stat de la Crivetz Leonia, adica 66 ha. A se vedea in acest sens practica judiciara ( decizia civ.nr.69/17.01.201 1 a Trib.Gorj: sentinta civila nr.599/26.02.2009 a Judecatoriei Barlad).
2. Hotararea este nelegala si pentru modul in care instanta a solutionat cererea de acordare a cheltuielilor de judecata, cheltuieli ce au fost reduse desi trebuiau acordate in totalitate cele doua parate-intimate fiind in culpa procesuala prin modul in care au solutionat cererea reclamantei. Singura posibilitate legala de a fi anulata Hotararea Comisiei jud.Iasi fiind atacarea ei in instanta.
Instanta a constatat ca reclamanta este indreptatita la o reconstituire suplimentara, conform Legii nr. 193/2007, si faptul ca a dispus reconstituirea doar pentru 5,0008 ha din cele 16 ha solicitate, nu poate conduce la o diminuare a cheltuielilor de judecata.
Micsorarea cuantumului cheltuielilor de judecata proportional cu pretentiile admise de instanta este justificata in cazul actiunilor ce se timbreaza la valoare, cand instanta il va obliga pe parat numai la taxa judiciara de timbru aferenta pretentiilor admise de instanta, desi la introducerea actiunii reclamantul a trebuit sa timbreze corespunzator sumei pretinse. In speta, fiind vorba de o plangere la legea fondului funciar, lege cu caracter reparator, aceasta nu se timbreaza, scutirea de taxa de timbru fiind acordata tocmai in spiritul de a se putea acorda reparatia cuvenita fostilor proprietari deposedati abuziv. In aceasta situatie, a cuantifica cheltuielile de judecata proportional cu suprafata terenului retrocedat echivaleaza cu o nesocotire a aspectului reparatoriu al intregii legislatii a fondului funciar.
Aceasta este motivatia pentru care este nelegala reducerea cuantumului cheltuielilor de judecata, in situatia reconstituirii dreptului de proprietate doar pentru 5,0008 ha din cele 16 ha solicitate.
In recursul declarat de C. Judeteana de fond funciar Iasi s-au aratat urmatoarele:
In mod gresit instanta de fond a admis actiunea formulata de reclamanta B. D. M., a dispus anularea, in parte, a Hotararii nr.3454/2010 a Comisiei Judefene de Fond Funciar lasi, a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafata de 5,0008 ha teren situat pe raza comunei Andrieseni, judetul lasi.
Prin Hotararea nr.3454/2010 a Comisiei Judetene de Fond Funciar lasi a fost respinsa cererea reclamantei motivat de faptul ca aceasta nu face dovada ca a detinut in proprietate teren faneata sau pasuni si nici dovada preluarii de catre stat sau a inscrierii in CAP a terenului revendicat. Mai mult dispozitiile legilor fondului funciar prevad ca dovada dreptului de proprietate sa se faca cu inscrisuri din perioada de referinta 1945-1990.
Mai mult potrivit art.5, lit.h coroborat cu art.6, lit.l din H.G. 890/2005, C. Judeteana are obligatia sa analizeze si sa verifice documentatiile definitive inaintate de catre comisiile locale de fond funciar.
Or, in cazul de fata din actele depuse la dosar nu reiese dovada preluarii de catre stat sau a inscrierii in C.A.P. a terenului revendicat si nici ca terenul ar fi fost candva faneata sau pasune.
Solicita instantei de recurs sa studieze cu atentie actul dotal de care se face vorbire si sa observe ca nu este mentionat ca terenul ar fi faneata sau pasune cum sustine reclamanta.
C. judeteana de fond funciar Iasi, avand la baza referatul Comisiei locale de fond funciar Andrieseni respinge cererea reclamantei ca nefiind indreptatita si intemeiata, datorita faptului ca nu se face dovada dreptului de proprietate, conform art.3 alin. 21 din Legea nr. 193/2007.
Invedereaza instantei de recurs ca potrivit art. 3, alin. 21 din Legea nr. 193/2007: „Pentru terenurile proprietarilor deposedati, persoane fizice, pe care se afla pasuni si fanete, reconstituirea se face pentru diferenta dintre suprafafa de 50 ha de familie si cea adusa in cooperativa agricola de produce sau preluata prin acte normative speciale ori prin orice alt mod de la membrii cooperatori sau de la orice alta persoana fizica deposedata, dar nu mai mult de 100 ha de proprietar deposedat.
Avand in vedere cele mai sus expuse, solicita admiterea recursului formulat si pe cale de consecinta respingerea actiunii reclamantei.
Intimata B. D. M. a depus intampinare la recursul declarat de catre C. Judeteana Iasi de fond funciar.
In motivare s-au aratat urmatoarele:
Se sustine in primul rand prin motivele de recurs faptul ca "din actele depuse la dosar nu reiese dovada preluarii de catre stat si a a inscrierii in CAP a terenului revendicat",sustineri nefondate si care nu au suport in materialul probator administrat in cauza.
Astfel, la dosar sunt la filele 59-74 copii de pe procesele verbale din 1946 prin care statul a preluat conform Legii nr. 187/1945 suprafata din terenul lui Crivetz Leonia ce depasea 50 ha, respectiv suprafata de 16 ha.
Ea este mostenitoarea defunctei Crivetz Leonia, conform certificatului de mostenitor nr. 130/3.02.1992 eliberat de notariatul de stat jud.Iasi ( fila 9 dosar), ce a primit ca dota de la parintii sai, Z. S. si Const.S., prin actul dotal autentificat sub nr.3267/1929 ( fila 8 dosar), lotul "Leonid" din mosia razaseasca Soldana, situata in ., avand suprafata de 66 ha, "teren delimitat prin pietre de hotar si cuprins intre lotul M. si drumul ce separa de pamanturile satenilor, si are 380 m latime langa Jijia si 325 m latime langa sateni la deal; el cuprinde parte din vechea razesie Topala si din sesul spre canton CFR at araturi si loc de pasune".
Acest teren a lost preluat de catre stat de la matusa reclamantei, S. (casatorita Crivetz) Leonia, prin reforma agrara, in 2 etape:
a) in prima etapa. statul a preluat 16 ha din totalul suprafetei de 66 ha ( deci terenul ce depasea 50 ha) in 1946, conform Legii nr. 187/1945, dovada preluarii fiind procesele-verbale din 1946, depuse la dosarul de fond. Aceasta este dovada preluarii terenului ce face obiectul prezentului dosar;
b) in a doua etapa a fost preluata suprafata de 50 ha . in 1949 " pentru desavarsirea reformei agrare". Dupa aparitia Legii nr. 18/1991 a fost reconstituit in favoarea reclamantei dreptul de proprietate pentru aceasta
suprafata de 50 ha teren prin t.p. nr.3732/18.04.2001 pentru suprafata de 9,10 ha ( fila 14), iar prin t.p. nr. 3892/29.07.2002, pentru suprafata de 40,90 ha (fila 13), dovada preluarii acestei suprafete fiind procesele-verbale din 1949, pe care le depun la dosar.
2. Contrar probelor administrate in cauza, recurenta sustine ca " din actele depuse la dosar nu reiese...) nici ca terenul a fost candva faneata sau pasune ". Din actul dotal rezulta clar faptul ca terenul proprietatea matusii reclamantei era compus si din pasuni si fanete, iar din t.p.3892/2002 si documentatia cadastrala intocmita pentru inscrierea in Cartea funciara a terenului proprietate ( filele 15-21), rezulta faptul ca reclamantei i s-a reconstituit o suprafata de 5,07 ha "fanete". Reconstituirea prin cele doua titluri s-a facut aproape in intregime pe vechiul amplasament.
In cauza s-a efectuat si o expertiza topografica de catre expert Lipsa S., concluzia fiind ca pe vechiul amplasament al terenului pe care l-a avut Crivetz Leonia in proprietate se afla in prezent fanete. Mai precis, la pct. 1 din Capitolul III-Concluzii, expertul determina vechiul amplasament al terenului proprietate Crivetz Leonia, in suprafata de 66 ha ( amplasament detinut de aceasta pana in 1946), iar la pct.2 al concluziilor, precizeaza ca " pe acest amplasament se afla categoriile de terenuri" pasuni" si "fanete" evidentiate in anexa 1.
Prin urmare, reclamanta in calitate de mostenitoare a lui Crivetz Leonia, se incadreaza in prevederile art.21 din Legea nr. 193/2007. fiind indreptatita la reconstituire teren in limita a 100 ha.
Avand in vedere probatoriul administrat in cauza, corect instanta de fond " apreciaza faptul ca nu pot fi retinute sustinerile paratei C. locala de fond funciar din precizarile depuse la dosar (f.106) potrivit carora reclamanta nu a dovedit faptul ca autoarea a detinut teren cu destinatie faneata sau pasune, in conditiile in care a reiesit din probe ca i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafete cu aceasta destinatie, iar pe de alta parte, ceea ce intereseaza in speta raportat la disp. art. 3 alin. 2 indice 1 din Legea nr. 1/2000 introdus prin dispoz. Legii nr. 193/2007, este categoria de folosinta a terenului ce reprezinta diferenta dintre 50 ha si terenul preluat de stat in baza disp.Legii nr. 187/1945 in prezent, si nu la momentul exproprierii (...)"
In concluzie solicitam respingerea ca nefondat a recursului promovat de C. jud. Iasi de fond funciar si admiterea recursului promovat de ea in sensul reconstituirii dreptului de proprietate asupra suprafetei de 16 ha teren situat pe raza .. in baza art.3 al.21 din Legea nr. 193/2007, si obligarea paratelor la plata intregii sume reprezentand cheltuieli de judecata la fond, cat si a cheltuielilor de judecata din recurs.
Recurenta-Intimata C. Judeteana de fond funciar Iasi a depus intampinare la recursul declarat de catre B. D. M. prin care a solicitat respingerea recursului.
Cu ocazia judecarii recursurilor a fost administrata proba cu incrisuri care au fost depuse la dosar.
Analizand cererea de recurs formulata de catre C. Judeteana de fond funciar Iasi sub toate aspectele potrivit art. 304 1 c. pr. civ. tribunalul retine urmatoarele:
Reclamanta B. D. M. este mostenitoarea defunctei Crivetz Leonia asa cum rezulta din certificatul de mostenitor nr. 130/03.02.1992. Leonia S. căsătorită Crivetz, a fost inzestrata de catre parintii sai Z. S. și C. S. prin actul dotal autentificat sub nr. 3267/20.06.1929 cu lotul Leonia din moșia răzeșească Soldana, situat în . suprafață de 66 ha teren.
Reclamantei in calitate de mostenitoare a lui Crivetz Leonia i s-a reconstituit in baza legilor fondului funciar suprafata de 50 ha teren prin titlul de proprietate nr. 3892/29.07.2002 pentru suprafață de 40,9000 ha pe raza comunei Andrieșeni respectiv prin titlul de proprietate nr. 3732/18.04.2011, pentru o suprafață de 9,1000 ha pe raza aceleiași localități.
Prin cererea adresată Primăriei Comunei Andrieșeni și înregistrată sub nr. 1/17.07.2007 reclamanta a solicitat conform dispozitiile Legii nr.193/2007, retrocedarea pe vechile amplasamente a întregii suprafețe de 66 ha teren ce face obiectul actului dotal, pe care autoarea ei l-a avut în proprietate în 1945 înainte de a fi preluat de stat. Prin Hotărârea nr.85/01.02.2010 a Comisiei locală de fond funciar Andrieșeni s-a propus invalidarea cererii de reconstituire iar prin Hotărârea nr.454/19.10.2010 C. Judeteana Iași de fond funciar a menținut soluția de invalidare a Comisiei locale de fond funciar Andrieșeni.
Potrivit art. I din Legea nr. 193/2007,, Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997 cu completarile si modificarile ulteriore se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza: 1. La articolul 3, dupã alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu urmãtorul cuprins: "(2^1) Pentru terenurile proprietarilor deposedati, persoane fizice, pe care se afla pãșuni și fanete, reconstituirea se face pentru diferența dintre suprafata de 50 ha de familie și cea adusã în cooperativa agricolã de producție sau preluatã prin acte normative speciale ori prin orice alt mod de la membri cooperatori sau de la orice alta persoana fizica deposedata, dar nu mai mult de 100 ha de proprietar deposedat."
Tribunalul retine ca interpretarea dispozitiilor legale mentionate anterior trebuie facuta sistematic tinandu-se cont de legatura cu alte norme cuprinse in Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997 si mai ales Legea nr. 1/ 2000 pe care o completeaza.
Astfel potrivit art. II din Legea nr. 169/1997 dispozițiile modificatoare, completatoare ori de abrogare a acestei legi nu aduc atingere în nici un fel titlurilor și altor acte de proprietate emise cu respectarea prevederilor Legii nr. 18/1991, la data întocmirii lor. Potrivit art. 33 din Legea nr. 1/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005 se poate obține reconstituirea dreptului de proprietate in baza acestei legi numai în ipoteza în care, pentru aceeași suprafață de teren solicitata, nu s-a emis titlu unei alte persoane îndreptățite la acea suprafața, cu respectarea prevederilor fondului funciar.
Dreptul la reconstituire în condițiile Legii nr. 247/2005 a fost de asemenea recunoscut doar in situatia in care fostul amplasament era liber si nu fusese atribuit anterior in mod legal altor persoane.
In conditiile in care Legea nr. 193/2007 modifica si completeaza Legea nr. 1/ 2000 tribunalul retine ca principiul enuntat anterior trebuie respectat si in cazul solutionarii cererilor de reconstituire formulate in baza acestei legi cu atat mai mult cu cat pentru a se putea dispune reconstituirea este necesar ca suprafetele de teren solicitate sa fie la dispozitia comisiei locale de fond funciar or, daca au fost emise titluri de proprietate in favoarea altor persoane acestea nu mai sunt la dispozitia comisiei. Tinand cont de cele mentionate anterior tribunalul retine ca pentru a se putea dispune reconstituirea dreptului de proprietate in baza art. 3 alin. 2 1 din Legea nr. 1/ 2000 astfel cum a fost completata prin Legea nr. 193/2007 trebuie indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
- suprafata de teren solicitata sa reprezinte vechiul amplasament si sa fie ocupata in prezent de faneata sau pasune( aceasta conditie rezulta din folosirea de catre legiuitor a sintagmei„ pe care se afla” impunând aceasta interpretare si nu cea de a fi existat anterior pasuni si fânete care ar fi impus de altfel sintagma „pe care se aflau”)
- suprafata de teren solicitata trebuie sa reprezinte diferenta dintre suprafata de 50 ha de familie si cea adusã în cooperativa agricolã de producție sau preluatã prin acte normative speciale ori prin orice alt mod de la membri cooperatori sau de la orice alta persoana fizica deposedata, dar nu mai mult de 100 ha de proprietar deposedat.
- suprafata de teren solicitata trebuie sa fie libera din punct de vedere juridic adica sa nu fi fost eliberate titluri de proprietate unor alte persoane îndreptățite la acea suprafața, cu respectarea prevederilor fondului funciar
- cererea de reconstituire trebuie formulata in termen de 60 de zile de la data intrarii in vigoare a legii nr. 193/2007.
Analizand cererea reclamantei de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafata de 16 ha teren prin prisma indeplinirii conditilor mentionate anterior tribunalul retine ca in mod corect prima instanta a retinut ca in baza art. 3 alin. 2 1 din Legea nr. 1/ 2000 astfel cum a fost completata prin Legea nr. 193/2007 se poate dispune reconstituirea doar pentru diferenta intre suprafata de 50 ha reconstituita si suprafata efectiv preluata si doar daca aceasta suprafata de teren este ocupata in prezent de faneata sau pasune. In mod corect a retinut prima instanta ca nu se poate dispune reconstituirea dreptului de proprietate in baza Legii 193/2007 pentru o suprafata de teren care in prezent este de o alta categorie decat faneata sau pasune. Sustinerile recurentei-intimate B. D. M. potrivit careia reconstituirea dreptului de proprietate trebuie sa se face pe diferenta dintre suprafata preluata la stat de la autorea ei de 66 ha teren si suprafata deja reconstituita de 50 ha indiferent de categoria de folosinta rezulta dintr-o interpretare gresita a dispozitiei legale mentionate anterior. Din modul de redactare a art. 3 alin. 2 1 din Legea nr. 1/ 2000 astfel cum a fost completata prin Legea nr. 193/2007 rezulta neindoielnic faptul ca intentia legiuitorului a fost de a fi restituite fostilor proprietari in baza acestor legi doar suprafetele de teren care in prezent sunt ocupate de faneata sau pasune indiferent de categoria de folosinta avuta la momentul preluarii . Daca prin aceste dispozitii legale legiuitorul ar fi urmarit si restituirea unor suprafete de teren de alta categorie nu ar fi inserat in text conditia speciala referitoare la ,, terenuri… pe care se afla pasuni si fanete”. Totodata dispozitia legala este neechivoca sub aspectul ca restituirea trebuie sa priveasca doar diferenta de teren dintre suprafata de 50 ha reconstituita si suprafata predata la stat si doar daca aceasta suprafata este ocupata in prezent de pasuni si fanete fara a prezenta importanta categoria de folosinta a suprafetei de 50 ha teren deja reconstituita in baza legilor anteriore si daca aceasta inglobeaza si pasuni sau fanete.
Din expertiza efectuata cu ocazia judecarii cauzei in fond tribunalul retine ca din vechiul amplasament care a apartinut autoarei reclamantei si care nu a fost reconstituit in baza legilor anteriore doar suprafata de 5,008 ha este ocupata cu pasune deci doar aceasta suprafata de teren poate teoretic sa faca obiectul reconstituirii in baza dispozitiilor Legii nr. 193/2007. Din aceasta suprafata, suprafata de1859 mp din . de punctele 2,5,6,7,3 a fost reconstituita reclamantei in calitate de mostenitoare a lui M. R. prin TP nr. 3893/29.07.2002;_ mp în . de punctele 10,12,13,11 a fost reconstituita reclamantei in calitate de mostenitoare a lui M. R. prin TP nr. 3893/29.07.2002; 842 mp în . punctele 14, 94, 18, 15 a fost reconstituita reclamantei in calitate de mostenitoare a lui M. R. prin TP nr. 3893/29.07.2002; 3543 mp în . punctele 94, 16, 17, 18 este detinuta de Schitu Soldana si a fost reconstituita prin TP nr. 3679/02.04.2001;_ mp în . punctele 29, 28, 37, 36, 35 detinuta de Artino A. S. si a fost reconstituita prin TP nr. 4205/17.03.2005; 9735 mp în . punctele 95, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 70, 99, 98, 97, 96 detinuta de P. Chiriachia si reconstituita prin TP nr. 4145/18.05.2004.
In conditiile in care intreaga suprafata de teren ocupata in prezent de pasune sau faneata si care a apartinut autoarei reclamantei nu este libera juridic fiind emise titluri de proprietate unele chiar pe numele reclamantei tribunalul retine ca aceasta suprafata de teren nu mai este la dispozitia Comisiei Locale de fond funciar si ca nu este indeplinita una din conditiile mentionate anterior pentru a se dispune reconstituirea.
In lumina acestor considerente tribunalul retine ca in mod corect prin Hotărârea nr.454/19.10.2010 C. Judeteana Iași de fond funciar a respins cererea reclamantei de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafata de 16 ha teren situat pe raza Comunei Andrieseni.
Pentru aceste motive instanta in baza art. 312 c. pr. civ. va admite recursul declarat de pârâta C. județeană Iași de fond funciar împotriva sentinței civile nr. 2949/08.02.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, va modifica in tot sentința în sensul că va respinge plângerea formulată de B. D. M. în contradictoriu cu pârâtele C. județeană Iași de fond funciar și C. locală Andrieșeni de fond funciar, împotriva Hotărârii nr. 3454/19.10.2010 adoptată de C. județeană Iași de fond funciar.
Avand in vedere motivele expuse anterior pentru care se va admite recursul declarat de C. Judeteana de fond funciar si se va dispune respingerea plangerii tribunalul retine ca nu se mai impune analizarea distincta a recursului declarat de catre B. D. M. si in consecinta pentru aceleasi considerente se va respinge acest recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta C. județeană Iași de fond funciar împotriva sentinței civile nr. 2949/08.02.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o modifică în tot, în sensul că:
Respinge plângerea formulată de B. D. M. în contradictoriu cu pârâtele C. județeană Iași de fond funciar și C. locală Andrieșeni de fond funciar, împotriva Hotărârii nr. 3454/19.10.2010 adoptată de C. județeană Iași de fond funciar.
Respinge recursul declarat de reclamanta B. S. împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată astăzi, 13.02.2013, în ședință publică.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M.M. M.M. S.C. GREFIER,
M.G.
Red: M.M.
Tehnored: M.M.+H.C.
Ex.2/30.04.2013
Judecător fond: C. C.
← Uzucapiune. Decizia nr. 364/2013. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la executare. Sentința nr. 465/2013. Tribunalul IAŞI → |
---|