Fond funciar. Decizia nr. 356/2013. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 356/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 15-02-2013 în dosarul nr. 39302/245/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 15 Februarie 2013

Președinte - M. M.

Judecător –M. M.

Judecător –C. G.

Grefier –M. Getuța

Decizia civilă nr. 356

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de recurentul P. GR. V. împotriva sentinței civile nr._/18.10.2012 a Judecătoriei Iași, intimată C. JUDEȚEANĂ IAȘI PENTRU APLICAREA LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, având ca obiect fond funciar modificare T.P..

La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde avocat B. C. M. pentru recurent, lipsă fiind reprezentantul legal al intimatei.

Procedură legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință

Apărătorul recurentului depune la dosar delegație de reprezentare.

Instanța constată cauza la primul termen de judecată, recursul declarat în termen, motivat, semnat, scutit de plata taxei de timbru, că este competentă material, general, teritorial să soluționeze prezenta cerere.

Interpelat fiind apărătorul recurentului precizează că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cererea de recurs în stare de judecată și acordă cuvântul.

Apărătorul recurentului având cuvântul solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate, trimiterea cauzei pentru judecata fondului. Instanța de fond a apreciat că este întemeiată excepția lipsei coparticipării procesuale active a tuturor moștenitorilor în condițiile în care prin sentința civilă nr._/2005 s-a dispus partajarea masei succesorale și întreaga suprafață de teren din titlu de proprietate_/22.01.1996 a fost împărțită între succesori .Instanța de fond apreciază că este obligatorie coparticiparea procesuală activă întrucât, în caz d admitere a acțiunii, se vor produce efecte juridice și față de celelalte persoane întrucât se modifică situați juridică a dreptului de proprietate. Soluția este greșită și a fost dată prin interpretarea și aplicarea greșită a legii, ceea ce potrivit art.304 pct.9 C. atrage modificarea acțiunii .Întrucât recurentul a solicitat rectificarea titlului de proprietate numai în ceea ce privește vecinătățile și codul parcelei de teren ce i-a fost atribuită fără a se modifica întinderea dreptului de proprietate, este evident că ceilalți coerezi nu au nici un interes și nici nu sunt vătămați prin rectificarea titlului de proprietate întrucât dreptul de proprietate nu se modifică cu nimic .În mod greșit a apreciat instanța de fond că rectificarea titlului înseamnă modificarea dreptului și schimbarea situației juridice a terenului. În drept nu se modifică întinderea dreptului de proprietate ci doar se identifică precis amplasamentul în ce privește numărul cadastral și vecinătățile care au fost greșit înscrise în titlu de proprietate. Fără cheltuieli de judecată.

Instanța rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL

Deliberand asupra recursului civil de fata retine urmatoarele:

Prin sentinta civila nr._/18.10.2012 pronuntata de Judecatoria Iasi a fost admisa exceptia lipsei coparticiparii procesuale pasive si in consecinta a fost respinsa cererea reclamantului P. GR V. formulata in contradictoriu cu parata C. județeana de fond funciar Iasi prin care solicita modificarea titlului de proprietate nr._ din 22 01 1996 emis pe numele autoarei P. V. C. .

Pentru a hotara astfel prima instanta a retinut urmatoarele:

,,Față de cererea reclamantului P. GR. V. formulată în contradictoriu cu pârâtele C. Județeană de fond funciar Iași prin care solicită modificarea titlului de proprietate nr._ din 22.01.1996 emis pe numele autoarei P. V C.

În susținerea cererii sale reclamantul arată că în anul 1996 a fost emis titlul de proprietate nr._ pentru suprafața de 5,57 ha teren situat pe raza fostei comune Bosia, pe numele autoarei P. V. C. .

Prin sentința civilă 9458/16.11.2005, pronunțată de către Judecătoria Iași în dosarul_/2005, descendenții au partajat prin bună învoială întreaga suprafață de teren, iar reclamantului P. Gr. V., i-au revenit prin tranzacție, cele două suprafețe descrise mai sus,

În momentul în care a întocmit documentația de carte funciară s-a constatat că în realitate suprafața de teren fâneață din extravilan, este străbătută de canalul de desecare CD 683/4.

Reclamantul s-a adresat Comisiei Comunale Ungheni cu o cerere în rectificarea titlului de proprietate, însă aceasta a efectuat doar o punere în posesie conform situației reale din teren și a întocmit referatul 4959/24.11.2011.

Având în vedere dispozițiile Legii 1/2000 potrivit căreia titlurile de proprietate vor putea fi modificate, completate sau anulate numai în baza unei hotărâri judecătorești, reclamantul fiind nevoit să apeleze la concursul instanței pentru a dispune în acest sens..

Din procesul verbal de punere în posesie rezultă cu claritate suprafața de teren și vecinătățile corecte ce trebuie modificate în titlul de proprietate .

Reclamantul depune la dosar înscrisuri

Cererea reclamantului este scutită de la plata taxei de timbru .

Pârâta C. Județeană de fond funciar Iași depune întâmpinare arătând că potrivit art.37 alin.(1) din H.G. nr.131/1991, ( în vigoare la data emiterii titlului contestat), comisia județeană a emis titlul în cauză pe baza documentației înaintate de comisia locală, iar conform art. 6 lit. h) din același act normativ, stabilirea amplasamentului era atribuția exclusivă a comisiei locale ( ca și în prezent, de altfel – art.5 lit. i) din H.G. nr.890/2005).

Prin urmare, întrucât prin cererea de chemare în judecată se solicită modificarea titlului de proprietate cu privire la amplasament, se impune introducerea în cauză a Comisiei Locale de Fond Funciar Ungheni.

Deoarece C. Județeană de Fond Funciar are atribuții doar în ceea ce privește stabilirea întinderii dreptului de proprietate și nu în ceea ce privește stabilirea amplasamentului, nu este în culpă pentru faptul că în titlul contestat au fost efectuate înscrieri eronate cu privire la amplasament.

De asemenea, precizează că este necesar ca Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Iași și C. Locală de Fond Funciar Ungheni să efectueze verificările necesare cu privire la situația juridică a amplasamentului terenului care urmează a fi înscris în titlul de proprietate și să își exprime punctul de vedere cu privire la modificarea titlului de proprietate în sensul celor arătate de reclamant.

La dosar a fost atașată documentația care a stat la baza emiterii titlului de proprietate_/1996.

Instanța, din oficiu, a invocat excepția lipsei coparticipării procesuale pasive. Impunându-se soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive pornindu-se de la art.137 Cod procedură civilă, potrivit căruia „Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și a celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii”,

Astfel, instanța reține că petentul solicita modificarea unui titlului de proprietate emis pe numele mamei sale P. C. .

Deși reclamantul invoca faptul că acest titlu a fost deja partajat prin hotărâre judecătorească nu depune forma irevocabila . Mai mult, retine instanța ca sentința de partaj 9458/2005 depusa la fila 8 dosar privește masa de partajat rămasă de la defunctul sau tata P. D. G. .

Ca urmare, reținând că reclamantul solicită rectificarea unui titlu de proprietate emis pe numele mamei sale fără a lămuri prin acte dacă mama sa a decedat și fără a formula cererea în contradictoriu cu C. locală de fond funciar Ungheni și ceilalți frați presupuși moștenitori, ca și reclamantul instanța va admite excepția lipsei coparticipării procesuale pasive întrucât:

Calitatea procesuală este, alături afirmarea unui drept, justificarea unui interes și capacitatea procesuală o condiție generală de exercițiu a acțiunii civile, care atrage prin neîndeplinirea sa admiterea excepției cu același nume și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii, făcând de prisos cercetarea în tot sau în parte a fondului cauzei..

În cazurile expres prevăzute de lege, precum și în situația în care instanța reține aplicarea principiului unanimității, coparticiparea procesuală capătă un caracter obligatoriu.

Coparticiparea obligatorie există atunci când mai multe persoane se află într-o anumită legătură care impune soluționarea unitară a litigiului cu privire la toți coparticipanții.

Aplicarea regulii unanimității în litigiul dedus judecății, prin raportare la obiectul său – rectificare TP cu privire la amplasamentul unei parcele ca urmare a unei erori materiale, se impune, întrucât această rectificare, chiar în caz de admitere a acțiunii, produce efecte și, implicit, consecințe juridice față de celelalte peroane, întrucât se modifică situația juridică a dreptului de proprietate .

Față de cele mai sus reținute instanța va admite excepția lipsei coparticipării procesuale pasive urmând a respinge cererea”

Impotriva acestei sentinte a declarat recurs in termen reclamantul P. GR. V. criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

In motivare s-au aratat urmatoarele:

Considera hotarirea nelegala pentru motivele prevazute de art 304 pet 9 c.pr.civ ,insa instanta va putea verifica solutia si sub aspectul temeiniciei in conformitate cu dispozitiile art 304 1 C.pr.civ,

Instanta de fond a apreciat ca este intemeiata exceptia lipsei coparticiparii procesuale active a tuturor mostenitorilor in conditiile in care prin sent.civ._/2005 s-a dispus partajarea masei succesorale si intreaga suprafata de teren din titlul de proprietate_/22-ian-1996 a fost impartita intre succesori.

Apreciaza instanta de fond ca este obligatorie coparticiparea procesuala activa intrucit, in caz de admitere a actiunii ,se vor produce efecte juridice si fata de celelalte persoane intrucit se modifica situatia juridica a dreptului de proprietate.

Solutia este gresita si a fost data prin intepretarea si aplicarea gresita a legii,ceea ce potrivit art 304 pet 9 C.pr.civ. atrage modificarea sentintei.

Potrivit art.786 C.civ Vechi,in vigoare la data impartelii voluntare,"Fiecare coerede este prezumat ca a mostenit singur si imediat toate bunurile care compun partea sa si ca n-a fost niciodata proprietar pe celelelte bunuri ale succesiunii".

Intrucit el a cerut rectificarea titlului de proprietate numai in ce priveste vecinatatile si codul parcelei de teren ce i-a fost atribuita,fara a se modifica intinderea dreptului de proprietate ,este evident ca ceilalti coerezi nu au nici interes si nici nu sint vatamati prin rectificarea titlului de proprietate intrucit dreptul de proprietate nu se modifica cu nimic.

In mod gresit a apreciat instanta ded fond ca rectificarea titlului inseamna modificarea dreptului si schimbarea situatiei juridice a dreptului.

In drept nu se modifica intinderea dreptului de proprietate ci doar se identifica precis amplasamentul in ce priveste numarul cadastral si vecinatatile care au fost gresit inscrise in titlul de proprietate.

Imparteala facuta de noi coerezii ramine valabila si aceasta rectificare nu echivaleaza cu o actiune in resciziune a impartelii pentru a fi obligatorie coparticiparea procesuala.

El a devenit proprietar exclusiv pe aceasta . numai el trebuie sa participe la judecata in calitate de reclamant.

Potrivit art.750 C.civ vechi"Dupa imparteala se va remite fiecaruia dintre coimpartitori titlurile particulare obiectelor ce Ii s-au dat. Titlurile unei proprietati impartite se tin de acela ce a luat partea cea mai mare,cu indatorirea de a le prezenta cind coimpartitorii,avind trebuinta de ele i le vor cere."

Este evident ca dupa imparteala fiecare erede isi apara singur partea care a primit-o astfel ca nu este necesara si nici utila coparticiparea procesuala cum gresit a stabilit instanta de fond.

Pentru aceste motive solicita admiterea recursului si sa modificarea hotaririi instantei de fond in sensul respingerii acestei exceptii.

Intrucit instanta nu a judecat fondul cauzei se impune casarea hotaririi si trimiterea cauzei pentru judecata asupra fondului.

Intimata nu au depus intampinare .

Cu ocazia judecarii recursului nu au fost administrate probe suplimentare.

Analizand cererea de recurs prin prisma motivelor invocate si a dispozitiilor legele incidente in cauza tribunalul retine urmatoarele:

Prin cererea de chemare in judecata reclamantul P. V. a solicitat in contradictoriu cu C. Judeteana de fond funciar Iasi modificarea titlului de proprietate nr._/22.01.1996 emis pe numele autoarei lui P. C. in ceea ce priveste suprafetele de teren a caror vecinatati au fost gresit consemnate.

Prin sentinta civila nr. 9458/16.11.2005, pronunțată de către Judecătoria Iași în dosarul_/2005 s-a admis cererea de iesire din indiviziune si s-a dispus partajarea averii succesorale ramase dupa defunctul P. G., retinandu-se ca din masa succesorala face parte si suprafata de teren mentionata in titlul de proprietate nr._/22.01.1996. Prin sentinta mentionata, prin care s-a luat act de tranzactia intervenita intre parti, reclamantului i-a fost atribuita suprafata de 0,1 ha teren situata in intravilan in T 91 . suprafata de 0,54 ha situata in extravilan in T 67/1 . .

Faptul ca in baza unei intelegeri incheiate de catre mostenitorii lui P. G. suprafata de teren mentionata in titlul de proprietate nr._/22.01.1996 a fost inclusa in masa succesorala ramasa de pe urma defunctului lui P. G. desi titlul de proprietate a fost emis pe numele lui P. C. si o suprafata de teren a fost atributia reclamantantului ii confera acestuia cel mult interes pentru promovarea actiunii in rectificarea titlului de proprietate dar nu exclude obligativitatea ca actiunea sa fie formulata in contradictoriu cu persoana pe numele careia a fost emis titlul de proprietate.

In mod corect prima instanta a admis exceptia lipsei coparticiparii procesuale pasive apreciind ca in acest caz coparticiparea este obligatorie. Astfel coparticiparea procesuala exista in situatia in care mai multe persoane sunt impreuna reclamante sau parate. De regula, coparticiparea este facultativa insa existe situatii in care coparticiparea este obligatorie asa cum se intampla in situatiile in care se solicita anularea, modificarea sau rectificarea unui titlu de proprietate, asa cum este cazul in speta de fata, cand se impune solutionarea unitara a litigiului in contradictoriu atat cu emitentul titlului de proprietate cat si cu persoana pe numele careia a fost emis titlul. Atat timp cat titlul de proprietate a fost emis pe numele lui P. C. care este in viata si nu s-a facut dovada faptului ca s-a dispus rectificarea titlului de proprietate sub aspectul mentionarii lui P. G. sau a mostenitorilor acestuia ca titulari, rectificarea sau modificarea titlului nu poate fi dispusa decat in contradictoriu cu titularul titlului respectiv P. C.. In aceasta situatie chemarea in judecata a persoanei pe numele careia s-a emis titlul de proprietate este o necesitate juridica obiectiva deoarece nu este de conceput ca un titlu de proprietate sa fie modificat sau rectificat fara ca persoana pe numele careia a fost eliberat sa participe la judecata.

In conditiile in care titlul de proprietate a fost emis pe numele lui P. C. in privinta careia nu s-a facut dovada ca a decedat, in mod gresit prima instanta a retinut ca actiunea trebuia formulata in contradictoriu si cu C. Locala de fond funciar Ungheni si cu ceilalti mostenitorii dar acest fapt nu este de natura sa duca la modificarea solutiei in privinta exceptiei lipsei coparticiparii procesuale pasive atat timp cat asa cum s-a aratat anterior actiunea trebuia introdusa in mod obligatoriu si in contradictoriu cu P. C..

In ceea ce priveste sustinerile recurentului referitoare la faptul ca in baza sentintei de partaj a devenit proprietar exclusiv asupra suprafetei de teren ce i-a fost atribuita si din acest motiv doar el trebuie sa participe la judecata tribunalul retine ca nu sunt intemeiate. Astfel prin sentinta nr. 9458/16.11.2005, pronunțată de către Judecătoria Iași în dosarul_/2005 ca urmare a acordului realizat intre mostenitorii lui P. G. suprafata de teren mentionata in titlul de proprietate nr._/22.01.1996, a fost inclusa in masa succesorala si partajata intre mostenitorii acestuia desi dreptul de proprietate in privinta acestei suprafete de teren apartinea potrivit titlului de proprietate lui P. C.. Simplul acord de vointa al mostenitorilor lui P. G. de partajare a suprafetei de teren care nu era in patrimoniul defunctului ci in patrimoniul sotiei supravietuitoare, P. C., nu este de natura sa produca efecte juridice si sa transmita dreptul de proprietate in favoarea mostenitorilor inclusiv in favoarea reclamantului, chiar daca acordul este cuprins in sentinta civila nr. 9458/16.11.2005 deoarece transmiterea proprietatii in cazul partajului are loc doar daca se face dovada ca bunul partajat era in patrimoniul defunctului ceea ce nu e cazul in situatia de fata. Sentinta de partaj sau certificatul de mostenitor fac dovada transmiterii dreptului de proprietate in privinta bunurilor atribuite doar unite cu dovada dreptului de proprietate a defunctului asupra bunurilor partajate. In aceste conditii sentinta civila nr. 9458/16.11.2005 va putea face dovada transmiterii dreptului de proprietate pentru terenul mentionat in titlul de proprietate nr._/22.01.1996 in favoarea mostenitorilor lui P. G. doar in situatia in care acest titlu de proprietate va fi modificat in sensul ca la titular va fi trecut P. G. sau mostenitorii acestuia.

Nefiind vorba despre partajarea averii succesorale lasate de P. C. pe numele careia a fost emis titlul de proprietate in discutie in cauza nu sunt incidente nici dispozitiile art. 786 c. civ. nici 750 c. civ. invocate de catre recurent prin cererea de recurs.

Pentru aceste motive tribunalul va respinge recursul si va mentine sentinta atacata ca legala si temeinica.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de reclamantul P. Gr. V. împotriva sentinței civile nr._/18.10.2012 a Judecătoriei Iași, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 15.02.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

M.M. M.M. C.G. GREFIER,

M.G.

Red: M.M.

Tehnored: M.M.+H.C.

Ex.2/09.05.2013

Judecător fond: C. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 356/2013. Tribunalul IAŞI