Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 2506/2013. Tribunalul IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 2506/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 29-11-2013 în dosarul nr. 66/286/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 29 Noiembrie 2013
PREȘEDINTE – D. I.
JUDECĂTOR – D. C.
JUDECĂTOR – T. DOINIȚA
GREFIER – I. G.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2506/2013
Pe rol fiind soluționarea recursului promovat de către I. S. împotriva sentinței civile nr. 417 din 09.10.2012 pronunțată de Judecătoria Răducăneni, intimat fiind B. I., având ca obiect hotărâre care sa tina loc de act autentic act de vânzare - cumpărare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. D. C. pentru recurentă, lipsă fiind intimatul.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Av. D. pentru recurentă depune la dosar acte de stare civilă cu care face dovada calității de moștenitor după autorii C. V. și C. V., respectiv certificate de deces ale acestora și certificatul de naștere al recurentei. Învederează instanței că nu mai are alte probe sau cereri de formulat.
Instanța constată că nu se impune comunicarea către intimat a înscrisurilor depuse la dosar de către recurentă, prin apărătorul ales. Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra cererii de recurs.
Av. D. pentru recurentă având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.
Declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.
După rămânerea în pronunțare a cauzei s-a prezentat intimatul care a solicitat reluarea cauzei.
Instanța a admis cererea formulată de către intimat, a dispus reluarea cauzei și a acordat acestuia cuvântul în dezbateri asupra fondului cererii de recurs.
Intimatul a depus la dosar înscrisuri și a susținut că acestea sunt înscrisuri noi, care nu se mai regăsesc la dosar.
Instanța verificând actele și lucrările dosarului, constată că unul dintre înscrisuri reprezintă fila 16 verso dosar recurs, motiv pentru care îl restituie intimatului și reține la dosar doar copie extras din registrul parcelelor din intravilanul comunei Răducăneni și copia unui plan cadastral al comunei Răducăneni. Acordă intimatului cuvântul în dezbateri asupra cererii de recurs.
Intimatul având cuvântul, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței de fond ca fiind legală și temeinică.
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 417/9.10.2012 pronunțată de Judecătoria Răducăneni a admis acțiunea formulată de reclamantul B. I., în contradictoriu cu pârâta I. S..
Prezenta hotărâre a ținut loc de act autentic de vânzare-cumpărare între pârâta–vânzătoare I. S. și reclamantul–cumpărător B. I., pentru terenul în suprafață de 1245 mp. situat în intravilanul ., și delimitat în anexa raportului de expertiză de punctele1,2,3,4,5,6,7,8, 1 și identificat cadastral în sector 68, . următoarele vecinătăți: N – DS 1978 și B. M.; E – C. M., S – B. M. și V – DS-1941, pentru prețul de5000 RON, achitat integral la data de 07.04.2011.
Raportul de expertiză efectuat în cauză de dl. expert C. C. face parte integrantă din prezenta sentință civilă.
În baza disp. art. 18 din OG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar, a obligat pârâta să plătească statului suma de 1761 lei, reprezentând ajutor public judiciar acordat reclamantului.
Având în vedere disp. art. 54 alin 2 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și a publicității imobiliare, urmează ca după rămânerea definitivă și irevocabilă a prezentei hotărâri, un exemplar de pe aceasta să fie transmis, în termen de 3 zile, Biroul de Carte Funciarã Răducăneni, în vederea efectuării cuvenitelor mențiuni.
Instanța de fond a constatat că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătorie Răducăneni la data de 25.01.2012, sub nr._ reclamantul B. I. a chemat în judecată pe pârâta I. S., solicitând ca instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare pentru suprafața de 1 175 m.p. teren situat în intravilan Răducăneni, jud. Iași.
În fapt, reclamantul a arătat că la data de 07.04.2011 a încheiat cu pârâta antecontractul de vânzare – cumpărare autentificat la BNP S. T. și C. I. – O. sub nr. 400/07.04.2011 cu privire la suprafața de 1.175 mp. Teren situat în intravilan Răducăneni, urmând ca actul autentic de vânzare – cumpărare să fie încheiat până la data de 31.12.2011, dată până la care se va finaliza partajul voluntar și va intra în posesia și folosința terenului.
Arată reclamantul că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile ce rezultă din actul încheiat, deși a plătit integral prețul solicitat, motiv pentru care solicită admiterea acțiunii de față.
La acțiune reclamantul a depus, în copie, antecontractul de vânzare – cumpărare autentificat la BNP S. T. și C. I. – O. sub nr. 400/07.04.2011 și copie carte de identitate.
În dovedirea acțiunii reclamantul a solicitat și instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri și proba cu expertiză tehnică judiciară, raportul întocmit de d-nul expert C. C. fiind avizat de O.C.P.I. Iași conform procesului-verbal de recepție nr.777 din 28.09.2012.
Pârâta, deși legal citată, nu a depus întâmpinare și nici nu a fost reprezentată în instanță la judecarea cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Prin antecontractul de vânzare – cumpărare autentificat la BNP S. T. și C. I. – O. sub nr. 400/07.04.2011, pârâta vânzătoare a promis reclamantului – cumpărător, vânzarea unei suprafețe de 1.175 mp. teren situat în intravilanul ., identificat cadastral în tarlaua 68, . la N – proprietatea B. I., E-proprietatea C. M, S- proprietatea B. I. și V- DS 1941, pentru prețul de 5000 lei, sumă achitată integral pârâtei vânzătoare la data încheierii antecontractului.
În drept, instanța a reținut că, raportat la dispozițiile legale în vigoare în momentul încheierii actului juridic între părți, respectiv dispozițiile art.46 alin.1 din Legea nr.18/1991 care prevedeau, sub sancțiunea nulității absolute, obligativitatea încheierii în formă autentică a actelor de înstrăinare a terenurilor, antecontractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 400/07.04.2011 nu a avut drept efect transferul dreptului de proprietate, ci instituirea în sarcina părților a obligației de încheiere a contractului în formă autentică. Astfel, din punct de vedere juridic, antecontractul de vânzare - cumpărare reprezintă o promisiune bilaterală de vânzare – cumpărare, adică un antecontract, prin care părțile s-au obligat să vândă, respectiv să cumpere o suprafață de teren, imobilul fiind identificat prin întindere, vecinătăți și destinație, pentru un preț determinat și achitat.
Condiția formei autentice pentru transferul dreptului de proprietate este menținută și prin dispozițiilor cuprinse în Titlul X al Legii nr.247/2005 modificată, titlu care reglementează circulația juridică a terenurilor și care prevede și posibilitatea instanței de a pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare - cumpărare. Astfel, din coroborarea dispozițiile art.2 alin.1, art.5 alin.2 și art.7 rezultă că înstrăinarea și dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor cu sau fără construcții, situate în intravilan și extravilan, indiferent de destinația sau de întinderea lor, poate fi făcută prin acte juridice între vii încheiate în forma autentică, sub sancțiunea nulității absolute, iar în situația în care după încheierea unui antecontract cu privire la o suprafață de teren una dintre părți refuză să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract, aceste dispoziții urmând a fi completate cu prevederile dreptului comun.
Potrivit dispozițiilor art.969 alin.1 cod civil în vigoare la momentul nașterii obligației de încheiere a actului în formă autentică, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, care trebuie să le execute cu bună credință, potrivit art.970 Cod civil, creditorul având dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, conform art.1073 Cod civil.
În cauza de față, reclamantul, care în calitate de promitent – cumpărător, a achitat prețul stabilit și acceptat la încheierea antecontractului este îndreptățit să ceară ca instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare – cumpărare, în condițiile în care pârâtul, deși recunoaște dreptul reclamantului, refuză îndeplinirea acestei obligații.
Instanța a mai reținut că imobilul ce face obiectul antecontractului de vânzare – cumpărare se află în circuitul civil, este determinat și nu a ieșit din patrimoniul pârâtei, deși se află în stăpânirea reclamantului care plătește taxele și impozitele aferente. De asemenea, prețul, stabilit în bani, este real și serios și a fost deja achitat.
În cauză s-a dispus și efectuat o expertiză topometrică ce a avut ca obiective identificarea terenului ce a făcut obiectul antecontractului de vânzare – cumpărare, efectuarea măsurătorilor, stabilirea vecinătăților și a numărului cadastral și întocmirea schițelor aferente.
Față de cele arătate și având în vedere dispozițiile art.2 alin.1, art.5 alin.2 și art.7 din Titlul X al Legii nr.247/2005 modificată, coroborate cu dispozițiile art.969 alin.1, art.970 și art.1073 Cod civil în vigoare la momentul nașterii obligației de încheiere a actului în formă autentică, instanța a constatat că acțiunea formulată de reclamantul B. I. în contradictoriu cu pârâta I. S., este întemeiată, motiv pentru care a admis-o și a pronunțat o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare cu privire la suprafața de 1.000 m.p. teren pe care se află o construcție în suprafață de 1245 mp. situat în intravilanul ., și delimitat în anexa raportului de expertiză întocmit de d-nul expert R. D. și avizat de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Iași, de punctele1,2,3,4,5,6,7,8, 1 și identificat cadastral în sector 68, . următoarele vecinătăți: N – DS 1978 și B. M.; E – C. M., S – B. M. și V – DS-1941, pentru prețul de5000 RON, achitat integral la data de 07.04.2011.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta I. S..
Recurenta a arătat că suprafața de teren în litigiu îi aparține în calitate de moștenitoare și luând legătura cu ceilalți moștenitori, a constatat că, de fapt, i se cuvine o suprafață mai mare. În consecință, susține recurenta, a convenit cu intimatul încheierea unui nou antecontract pentru suprafața de teren ce urma a fi individualizată prin contractul de partaj voluntar, în schimbul unui preț mai mare.
Recurenta învederează că instanța de fond a dat mai mult decât s-a cerut deoarece intimatul a solicitat perfectarea vânzării pentru o suprafață de 1175 m.p. iar instanța a pronunțat hotărârea pentru 1245 m.p.
Se mai arată faptul că nu s-a ținut cont că intimatul mai are de achitat o diferență de preț de 3000 lei, motiv pentru care vânzarea nu poate fi perfectă.
A solicitat admiterea recursului și respingerea acțiunii.
Legal citat, intimatul a depus întâmpinare și a solicitat respingerea recursului.
În recurs a fost administrată proba cu acte.
Analizând sentința atacată în raport de motivele invocate cât și din oficiu, conform art. 3041 Cod procedură civilă, Tribunalul constată recursul întemeiat.
Prin acțiunea introductivă, reclamantul intimat a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare cumpărare pentru suprafața de 1175 m.p. teren, în baza înscrisului sub semnătură privată intitulat „antecontract vânzare – cumpărare” încheiat cu pârâta recurentă.
Dar acest înscris depus la fila 4 dosar rezultă înțelegerea părților cu privire la vânzarea suprafeței de 1175 m.p. teren.
Instanța de fond a dispus efectuarea unei expertize topocadastrale în vederea identificării terenului în suprafață de 1175 m.p. dar a pronunțat o hotărâre cu privire la suprafața de 1245 m.p. astfel cum a rezultat în urma efectuării expertizei.
De reținut faptul că reclamantul nu a formulat precizări suplimentare în sensul că ar fi de acord cu suprafața rezultată în urma expertizei.
Se constată, așadar, că prima instanță a pronunțat o hotărâre pentru o suprafață de teren mai mare decât cea solicitată inițial, aspect ce conduce la admiterea recursului, conform art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă și casarea sentinței conform art. 312 pct. 3 teza a II-a Cod procedură civilă. Cauza va fi reținută spre rejudecare în vederea administrării probei cu expertiză topocadastrală.
Expertul ce va fi desemnat va identifica suprafața de 1175 m.p. teren din antecontractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 400/7.04.2011 BNP S. T. și C. I. O..
În privința celuilalt motiv de recurs și a actelor depuse, instanța le va avea în vedere la rejudecarea în fond a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de parata I. S. împotriva sentinței civile nr.417/9.10.2012 pronunțata de Judecătoria R., sentința pe care o casează in tot.
Retine cauza spre rejudecare in vederea administrării probei cu expertiza topocadastrala.
Acorda termen de judecata la 17.01.2014 cu citarea parților.
Irevocabila.
Pronunțata in ședința publica azi 29.11.2013.
Președinte, I. D. | Judecător, C. D. | Judecător, Doinița T. |
Grefier, G. I. |
Red: D.C.
Tehn. H.C.
Ex.2/09.01.2014
Judecător fond: A. M. C.
← Uzucapiune. Decizia nr. 2538/2013. Tribunalul IAŞI | Anulare act. Decizia nr. 2510/2013. Tribunalul IAŞI → |
---|