Uzucapiune. Decizia nr. 2538/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2538/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 02-12-2013 în dosarul nr. 20243/245/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 02 Decembrie 2013
Președinte - M. S.
Judecător - G. C.
Judecător - O. L.
Grefier - L. G. O.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2538/2013
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe recurent C. V., recurent V. E. (A. ) și pe intimat H. N. - decedată, intimat C. L. AL COM. DRĂGUȘENI, intimat ., PRIN PRIMARUL . obiect uzucapiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta C. V. as. de av. M. M. care reprezintă și pe V. E., lipsă reprezentanții intimaților.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că prin serviciul registratură, s-a depus de către Primăria comunei Drăgușeni, relațiile solicitate.
Av. M. pentru recurenți depune un înscris și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Av. M. solicită admiterea recursului din punctul de vedere al uzucapiunii raportat la faptul că terenul s-a stăpânit continuu și netulburat și greșit s-au obligat recurentele la plata expertizei conform chitanței de la dosar, fără cheltuieli de judecată.
Instanța a rămas în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față: Prin sentința civilă nr._ din 23.10.2012 pronunțată de către Judecătoria Iași s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. L. Drăgușeni, ridicată din oficiu, și s-a respins cererea formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
S-a luat act de renunțarea la judecata cererii formulate în contradictoriu cu pârâta H. N..
S-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantele C. V. și V. E. (domiciliate în ., jud.Iași), formulată în contradictoriu cu pârâta .> Reclamantele au fost obligate în solidar la plata către expertul topo C. V. a sumei de 500 lei, cu titlu de diferență onorariu pentru expertiza tehnică judiciară.
Pentru a se pronunța în acest sens prima instanță a reținut că părinții reclamantelor (C. M. și C. N.) au cumpărat contractul de vânzare-cumpărare autentic din 5397/30.08.1985 o casă situată în fosta . și . H. N., după cum reiese din acest act depus la ultimul termen. Nu a fost cumpărat și terenul.
Din declarația martorului C. L. (f.66), a reieșit că aceasta e vecină cu părinții reclamantelor din 1985 și că nicio altă persoană nu a pretins că este proprietar, precum și faptul că reclamantele nu au schimbat amplasamentul gardului împrejmuitor.
Expertul topo C. V. a constatat următoarele:
Părinții reclamantelor au intrat în posesia terenului amplasat în intravilanul comunei și satului Drăgușeni, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.5397/30.08.1985.
Conform acestui act, cei doi soți au cumpărat de la H. N. casa de locuit, amplasat pe terenul clădit și neclădit în suprafață de 250 mp, iar pentru a se efectua înstrăinarea C. Popular al comunei Șcheia a emis în prealabil Decizia nr.46/20.08.1985.
În urma măsurătorilor, a rezultat o suprafață de 845 mp, situat în T8 etc.. Vecinătățile terenului apar a fi: M. M. (nord), M. M. (est), Chiroș L. (Sud), Drum Sătesc 155 (Vest).
Din anul înstrăinării, părinții au stăpânit în mod neîntrerupt, continuu, netulburat, public și sub nume de proprietar. Dovada continuității dreptului de proprietate este și faptul că terenul a fost înscris în registrul agricol al satului Drăgușeni la nr.crt.62, începând cu anul 1986, pe numele părinților reclamantelor.
Prin această ultimă mențiune, expertul și-a depășit practic atribuțiile, instanța trebuind să stabilească aceste aspecte pe bază de probe.
În registrul agricol al satului Drăgușeni atașat (f.50), părinții celor două reclamante figurează cu teren agricol de 30 mp, curți și clădiri de 4,50 mp.
La categoria “construcții gospodărești și mijloace de transportat”, aceștia figurează cu o suprafață construită de 42 mp (dată în folosință în 1967) și cu o suprafață construită de 8 mp (dată în folosință în 1984).
Din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.5397/30.08.1985, a rezultat că autoarea lor (H. N.) dobândise de la mama sa în 1980 și aceasta prin moștenire de la părinți de peste 40 de ani.
Se mai arată că pentru a se efectua înstrăinarea C. Popular al comunei Șcheia a emis în prealabil Decizia nr.46/20.08.1985. Se menționează și că “am luat cunoștință de conținutul autorizației din care rezultă că această construcție va fi folosită drept locuință, iar terenul necesar ne este atribuit în folosință prin Decizia nr.47/1985, emisă de același Birou Executiv”.
Nu au fost depuse deciziile la care s-a făcut referire.
În certificatul de moștenitor nr.50 din 30.03.2011 (f.3) după C. M., figurează construcțiile de 42 mp și 8 mp care apar și în registrul agricol, însă nu este inclus și dreptul de proprietate asupra terenului respectiv (doar terenuri din tarlalele 90/2, 82/1, 83/1, tarlaua 38, tarlaua 34/1).
În ceea ce privește calitatea procesuală a Consiliului L., instanța trebuie să constate, în primul rând, cine ar putea să aibă calitate procesuală pasivă într-o astfel de acțiune. Este util, sub acest aspect, art.2 din legea 213/1998, potrivit căruia statul sau unitățile administrativ-teritoriale exercită posesia, folosința și dispoziția asupra bunurilor care alcătuiesc domeniul public, în limitele și în condițiile legii.
C. L. exercită atribuții privind administrarea domeniului public și privat al comunei, orașului sau municipiului, conform art.36 alin.2 lit.c.
Fiind titular al dreptului de administrare, el nu poate sta într-un proces în care calitate procesuală activă nu poate avea decât proprietarul imobilului în discuție.
Astfel, conform art.12 alin.4 din legea 213/1998, în litigiile privitoare la dreptul de administrare, în instanță titularul acestui drept va sta în nume propriu, iar în litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunului, titularul dreptului de administrare are obligația să arate instanței cine este titularul dreptului de proprietate, potrivit prevederilor Codului de procedura civilă.
Prin urmare, el nu are calitate procesuală, unitatea administrativ teritorială fiind singura care poate sta în calitate de proprietar pasiv într-un astfel de proces.
Pentru aceste considerente, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. L. Drăgușeni, ridicată din oficiu.
Conform art.1847 C.civ., ca să se poate prescrie, se cere o posesiune continua, neintreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar. Potrivit art.1890, toate actiunile atat reale cât și personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile și pentru care n-a defipt un termen de prescripție, se vor prescrie prin treizeci de ani, fără ca cel ce invocă această prescripție să fie obligat a produce vreun titlu, și fără să i se poată opune reaua-credință.
Potrivit art.1895 C.Civ., cel ce câștigă cu bună-credință și printr-o justă cauză un nemișcător determinat va prescrie proprietatea aceluia prin zece ani, dacă adevăratul proprietar locuiește în circumscripția tribunalului județean unde se află nemișcătorul, și prin douăzeci de ani dacă locuiește afară din acea circumscripție.
Reclamantele nu au precizat expres dacă înțeleg să invoce prescripția de scurtă sau lungă durată.
Se constată, în primul rând, că nu se poate invoca prescripția de scurtă durată, având în vedere că părțile nu au un just titlu pentru acest teren, de vreme ce nu a fost cumpărat și terenul de la H. N., ci doar casa, după cum s-a reținut.
În ceea ce privește uzucapiunea de lungă durată, părțile nu au dovedit posesia sub nume de proprietar timp de 30 de ani.
Astfel, terenul aferent casei (în suprafață de 250 mp, nu 845 mp sau 800 mp, cum au arătat părțile) a fost dobândit în anul 1985, fiind atribuit în folosință, după cum s-a arătat expres în actul de vânzare-cumpărare al casei. Din acest moment, chiar dacă a intervenit o intervertire a detenției în posesie utilă (presupunând ca declarația vecinei ar fi suficientă pentru a demonstra acest aspect), după momentul 1985, aceasta nu a durat decât cel mult 27 de ani, nefiind îndeplinit acest termen. Nici o eventuală joncțiune a posesiilor nu ar ajuta cauza reclamantelor, de vreme ce nu s-a dovedit că autoarea părinților lor ar fi deținut terenul sub nume de proprietar.
Acest motiv este suficient pentru a se respinge acțiunea, dar s-au mai constatat și alte inadvertențe: nu s-a explicat în niciun fel de ce în actul de vânzare s-a făcut referire la 250 mp, iar în realitate suprafața stăpânită este de 845 mp, diferența fiind prea mare pentru a considera că a fost vorba despre o simplă eroare. De asemenea, în registrul agricol, cei doi părinți figurează cu un teren de doar 34,50 mp.
Astfel, constatările diferite și favorabile pentru reclamante făcute de expert nu au fost susținute de documentele de la dosar.
În eventualitatea în care ar fi fost îndeplinit termenul de prescripție achizitivă, s-ar fi pus problema lămuririi și acestor aspecte.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal reclamantele V. Elerna și C. V. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Se arată în motivele de recurs că în mod greșit instanța a respins acțiunea reținând că nu sunt îndeplinite condițiile dobândirii dreptului de proprietate ca efect al uzucapiunii . Recurentele arată că din anul 1985 părinții lor și apoi moștenitorii acestora au exercitat o posesie continuă, netulburată, utilă neîntreruptă și sub nume de proprietar, fapt dovedit cu probele administrate în cauză.
În mod greșit instanța de fond a obligat reclamantele la plata diferenței de onorariu de expert întrucât aceasta fusese achitată, chitanța fiind depusă la dosarul cauzei.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Examinând actele și lucrările dosarului Tribunalul constată că recursul este fondat doar în ceea ce privește dispoziția sentinței aplicate cu privire la obligarea reclamantelor la plata sumei de 500 lei reprezentând diferență onorariu de expert.
Din nota de evaluare a onorariului expertului C. V. rezultă că după efectuarea expertizei trebuia achitată diferența de onorariu de expert de 500 lei de către reclamante. La termenul din 11.09.2012 reclamantele au făcut dovada achitării acestui onorariu și au depus chitanța la dosar( fila 79 dosar fond) împrejurare consemnată în încheierea de ședință de la acel termen.
Așa fiind, în mod greșit instanța de fond a dispus obligarea reclamantelor la plata diferenței de onorariu de expert prin sentința recurată.
Celelalte motive de recurs sunt nefondate.
Prin cererea de chemare în judecată reclamantele au solicitat să se constate dobândirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 845 mp teren intravilan situat în ., ca efect al uzucapiunii.
Din probatoriul administrat în cauză rezultă că în anul 1985 autorii reclamantelor au dobândit dreptul proprietate asupra imobilului casă de locuit situat în ., județul Iași și dreptul de folosință al suprafeței de 250 mp teren aferent construcției, teren trecut în proprietatea statului ca efect al vânzării locuinței.
Potrivit disp. art. 1890 cod civil dreptul de proprietate se poate dobândi prin simpla exercitare a unei posesii utile, adică continue, neîntrerupte, netulburate și sub nume de proprietar, timp de 30 ani, fără ca persoana care posedă să fie ținută a produce vreun titlu și fără să i se poată opune reaua credință.
Posesia este o stare de fapt ce constă în exercitarea asupra unui imobil a unei puteri și stăpâniri materiale, ce se manifestă prin acte de folosință, de conservare, dar este esențial ca aceste activități să fi fost exercitate de cel ce invocă uzucapiunea pentru sine.
Așa cum în mod corect a reținut instanța de fond în cauză nu s-a făcut dovada întrunirii cumulative a condițiilor uzucapiunii . Astfel, imobilul casă de locuit a fost cumpărat de părinții reclamantelor în anul 1985, dată de la care se poate presupune că a început și posesia asupra terenului aferent acesteia. Până la data formulării cererii de chemare în judecată au trecut doar 27 de ani, astfel încât nu este îndeplintă condiția privind posesia timp de 30 de ani.
În ceea ce privește joncțiunea posesiilor invocată de reclamante, instanța constată că aceasta este o cerere nouă în recurs întrucât nu a fost invocată la instanța de fond.
Autorii reclamantelor au început să posede terenul cu titlu de lot în folosință, așa cum rezultă din chiar conținutul contractului de vânzare cumpărare a locuinței iar potrivit dispozițiilor art. 1853 Cod civil actele ce se exercită asupra unui lucru al altuia, sub nume precar, adică în calitate de locatari, depozitari, uzufructuari etc. nu constituie o posesiune sub nume de proprietar.
Nefiind exercitată sub nume de proprietar, posesia nu este utilă astfel încât lipsește una din condițiile necesare pentru dobândirea dreptului de proprietate ca efect al uzucapiunii.
Față de aceste considerente, urmează ca în temeiul disp. art. 312 Cod procedură civilă să se admită recursul și să se modifice în parte sentința Judecătoriei Iași în sensul că se va constata achitată diferența de onorariu de expert în cuantum de 500 lei. Se vor menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de reclamantele C. V. și V. E. împotriva sentinței civile nr._ din 23.10.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o modifică în parte:
Constată achitată diferența de onorariu expert în cuantum de 500 lei conform chitanței nr._/1 din 10.09.2012. Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii. Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.12.2013.
PREȘEDINTE, JUDECATOR, JUDECĂTOR
GREFIER,
S.M. C.G. L.O.O.L.G
Red. S.M./S.M. – 2ex. – 18.06.2014
Jud. fond – Z. L. F. M.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 2527/2013. Tribunalul IAŞI | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... → |
|---|
