Întoarcere executare. Sentința nr. 1004/2013. Tribunalul IAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1004/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 25-03-2013 în dosarul nr. 13602/99/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 25 Martie 2013
Președinte - E. C.
Grefier D. M. B.
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 1004/2013
Pe rol soluționarea cererii formulată de reclamantul . de repunere pe rol a cauzei cu nr. de mai sus, având ca obiect întoarcere executare în contradictoriu cu pârâtul A. C. C..
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Având în vedere cererea de repunere pe rol formulată de reclamantul ., înregistrată la data de 13.12.2012, motivul pentru care instanța de control judiciar a dispus suspendarea cauzei – conform art. 155 ind. 1 C. pr. civ., pentru neindicarea domiciliului pârâtului, văzând că prin cererea de repunere pe rol a cauzei reclamantul și-a îndeplinit obligația dispusă de către instanță în sensul că a indicat domiciliul pârâtului, instanța constată că nu mai subzistă motivul suspendării cauzei, motiv pentru care, în temeiul dispozițiile art. 245 C. pr. civ., repune cauza pe rol.
Instanța constată că pentru termenul de astăzi părțile au fost citate cu mențiunea de a pune concluzii pe excepțiile necompetenței materiale și teritoriale ale Tribunalului Iași. Pune în discuție excepțiile invocate din oficiu și, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, rămâne în pronunțare asupra acestora.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /03.11.2011 reclamanta . a chemat în judecată pe pârâtul A. C. C. solicitând obligarea pârâtului la restituirea sumei de 3437 lei actualizate la data plății efective în raport cu indicele de inflație.
Motivând acțiunea, reclamanta, prin apărător, arată că prin sentința civilă nr. 567/16.04.2008 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul_ a fost obligată la plata către pârât a contravalorii drepturilor salariale pentru sărbătorile de C. aferente anului 2007.
Reclamanta susține că deși sumele acordate de instanța de judecată sunt brute, la data de 01.06.2008 suma a fost executată silit din conturile ei datorită cererii de executare adresată de pârât B. P. C. G. în dosarul de executare silită nr. 693/2008.
Mai arată reclamanta că prin Decizia civilă nr. 687/28.10.2008 pronunțată de Curtea de Apel Iași, i s-a admis recursul declarat, dispunându-se respingerea acțiunii pârâtului și raportat la dispozițiile art. 4041 alin. 1 și 4042 alin. 3 Cod procedură civilă și la faptul că instanța de recurs nu a dispus și asupra restabilirii anterioare, prin prezenta acțiune solicită întoarcerea executării prin restituirea întregii sume executate silit de către pârât.
În drept, se invocă dispozițiile art. 4042 alin. 3 Cod procedură civilă solicitându-se și judecata cauzei în lipsă.
Pârâtul A. C. C. nu a depus întâmpinare și nu s-a precizat poziția procesuală față de acțiunea reclamantului.
La termenul de judecată din data de 23.04.2012 instanța a invocat din oficiu excepțiile necompetenței materiale și teritoriale a Tribunalului Iași în soluționarea pricinii, raportat la dispozițiile art. 4022 alin. 3 Cod procedură civilă și Decizia nr. 5/2012 a Î.C.C.J.
Analizând actele și lucrările dosarului cu prioritate excepțiile invocate de instanță din oficiu, tribunalul constată următoarele:
Reclamata a investit instanța cu o cerere prin care a solicitat întoarcerea executării prin restituirea sumei de 3437 lei reprezentând suma executată silit de către pârât, datorită desființării titlului executoriu prin decizia civilă nr. 687/28.10.2008 a Curții de Apel Iași.
În ce privește excepția necompetenței materiale în soluționarea cauzei aceasta este întemeiată urmând a fi admisă.
Astfel, potrivit 4041 alin. 1 Cod procedură civilă, „în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu …, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării”
În speță, obiectul acțiunii formulate de reclamantă îl constituie întoarcerea executării prin restabilirea situației anterioare executării silite efectuată de pârât în baza titlului executoriu sentința civilă nr. 567/16.04.2008 pronunțată de Tribunalul Iași care a fost desființat prin decizia civilă nr. 687/28.10.2008 a Curții de Apel Iași, astfel încât față de considerentele prezentate, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei.
În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 5/2012. De asemenea, și excepția necompetenței teritoriale a instanței este întemeiată raportat la Decizia nr. 5 din 12.03.2012, dată în dosarul nr. 4/2012 de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, care a statuat cu titlu obligatoriu că instanța competentă, potrivit legii, să soluționeze cererea de întoarcere a executării silite prin restabilirea situației anterioare este instanța de executare, în speță Judecătoria Sector 1 București.
În consecință, pentru considerente expuse, tribunalul va admite excepțiile invocate din oficiu și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepțiile necompetenței materiale și teritoriale, excepții ridicate din oficiu.
Declina in favoarea Judecătoriei sectorului 1 București competenta de soluționare a cererii formulate de reclamanta . cu sediul in Bucuresti, ., P. City, sector 1 in contradictoriu cu paratul A. C. C. domiciliat în com. M., ..
Irevocabilă.
Pronunțata in ședința publica de astăzi, 28.03.2013.
Președinte, E. C. | ||
Grefier, D. M. B. |
Red. E.C.
Tehnored. M.M.D.
2 ex./25.10.2013
← Fond funciar. Decizia nr. 171/2013. Tribunalul IAŞI | Întoarcere executare. Sentința nr. 1005/2013. Tribunalul IAŞI → |
---|