Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 234/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 234/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 04-02-2013 în dosarul nr. 40230/245/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 04 Februarie 2013
PREȘEDINTE – A. C.
JUDECĂTOR – T. P.
JUDECĂTOR – M. M.
GREFER – I. G.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 234/2013
Pe rol judecarea recursului declarat de către T. M. I. împotriva sentinței civile nr. 7541 din 03.04.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, intimată fiind B. E., autoritate tutelară P. C. Bârnova, având ca obiect ordonanță președințială încredințare minor; stabilire domiciliu minor.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 01.02.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 7541 din 03.04.2012, Judecătoria Iași a hotărât următoarele:
Admite excepția necompetentei generale a instanțelor romane invocata prin întâmpinare.
Respinge cererea formulata de reclamanta Tabacaru M. in contradictoriu cu paratul B. Emanuele ca nefiind de competenta instanțelor romane.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 8 din Regulamentul nr. 2201 din 2008 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000, regulament ce beneficiază de aplicare directă, instanțele judecătorești dintr-un stat membru sunt competente în materia răspunderii părintești privind un copil care are reședința obișnuită în acest stat membru la momentul la care instanța este sesizată.
Răspunderea părintească este definită de art. 2 punctul 7 din același regulament, ca fiind ansamblul drepturilor și obligațiilor conferite unei persoane fizice sau unei persoane juridice în temeiul unei hotărâri judecătorești, în temeiul legii sau al unui acord în vigoare privind persoana sau bunurile unui copil. Aceasta cuprinde în special încredințarea și dreptul de vizită.
Prevederile art. 8 alin.1 din Regulamentul nr. 2201/2003 al Consiliului sunt aplicabile sub rezerva prevederilor art. 9 (care reglementează menținerea competenței fostei reședințe obișnuite a copilului în cazul cererilor având ca obiect modificarea unei hotărâri privind dreptul de vizită pronunțate înainte de mutarea copilului), art. 10 (care reglementează competența judecătorească în cazuri de răpire a copilului) și art. 12 (care reglementează prorogarea de competență a instanțelor investite cu soluționarea cererii de divorț, de separare de corp sau de anulare a căsătoriei).
In cauza, instanța va retine cu putere de lucru judecat situația de fapt avuta in vedere in cuprinsul sentinței civile nr.1851/27.10.2011 a Tribunalului București pronunțata in dos nr._/3/2011, respectiv aceea ca reclamanta a părăsit reședința obișnuita din B.-Italia la data de 03.05.2011 împreuna cu minora B. E., născuta la data de 25.06.2010 in B., cetatea italian, conform actului de stare civila 384IA/2010 (fila 12) fără a avea acordul tatălui B. Emanuele, paratul din prezenta cauza.
La data de 19.05.2011 tatăl a sesizat Autoritatea Centrala in materia răpirii de copii din Italia care la rândul ei a sesizat la data de 30.05.2011 Ministerul Justiției din România, in calitate de Autoritate Centrala pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor Convenției de la Haga din 1980.
Prin sentința civila nr.1851/27.10.2011 a Tribunalului București pronunțata in dos nr._/3/2011 s-a reținut ca minora B. E. a fost deplasata in România la data de 03.05.2011 de către mama fara acordul tatălui, fapta ce intra sub incidenta art.3 din Convenția de la Viena, respectiv deplasare ilicita.
Astfel, in cauza, instanța retine incidența art.10 din Regulament “In caz de deplasare sau reținere ilicita a unui copil, instanțele din statul membru in care copilul îsi avea reședința obișnuita imediat înaintea deplasării sau a reținerii sale ilicite răman competente pana in momentul in care copilul dobândește o reședința obișnuita . membru si pana când:
A). Orice persoana sau instituție sau alt organism căruia i-a fost încredințat copilul consimte la deplasarea sau reținerea acestuia.
B). Copilul a locuit in acest stat membru o perioada de cel puțin un an după ce persoana, instituția sau alt organism căruia i-a fost încredințat minorul a avut sau ar fi trebuit sa aibă cunoștința de locul in care se afla copilul, pana când a fost îndeplinită cel puțin una dintre următoarele condiții:
(i) în termen de un an de când cel căruia i s-a încredințat copilul a avut sau ar fi trebuit să aibă cunoștință de locul în care se afla copilul, nu s-a depus nici o cerere de înapoiere la autoritățile competente ale statului membru în care copilul a fost deplasat sau reținut;
(ii) a fost retrasă o cerere de înapoiere înaintată de cel căruia i s-a încredințat copilul și nu s-a depus nici o nouă cerere în termenul stabilit la punctul (i);
(iii) o cauză soluționată de o instanță judecătorească din statul membru în care copilul își avea reședința obișnuită imediat înaintea deplasării sale sau reținerii sale ilicite a fost închisă în conformitate cu articolul 11 alineatul (7);
(iv) o hotărâre de încredințare care nu implică înapoierea copilului a fost pronunțată de instanța judecătorească din statul membru în care copilul își avea reședința obișnuită imediat înaintea deplasării sau reținerii sale ilicite.
Instanța urmează a analiza daca in speța condițiile prevăzute de art.10 mențin competenta instanțelor din Italia sau situația poate fi încadrata . cu caracter de excepție care ar atrage competenta instanței de la noua reședința obișnuita a copilului.
Pentru a se retine competenta de la noua reședința obișnuita a copilului trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții:
1. minora a dobândit o noua reședința obișnuita . membru
2. exista acordul celuilalt părinte (nu e cazul in speța) sau copilul a locuit in alt stat membru cel puțin un an si este îndeplinita una din condițiile:
a. a nu s-a depus nici o cerere de înapoiere (nu e cazul in speța);
b. a fost retrasa o cerere de înapoiere (nu e cazul in speța);
c. o cauza soluționata de instanțele italiene a fost închisa in conformitate cu art.l11 alin.7 (nu e cazul);
d. o hotărârea de încredințare ce nu implica înapoierea a fost pronunțata de instanțele italiene imediat înaintea deplasării ilicite (nu e cazul in speța)
D. fiind ca textul de lege implica îndeplinirea cumulativa a mai multor condiții iar in cauza aceasta nu se verifica cumulativ, raportat la situația de fapt expusa anterior, instanța constata ca raman competente instanțele judecătorești din statul membru in care copilul isi avea reședința obisnuita imediat înaintea deplasării ilicite, respectiv instanțele italiene.
De asemenea nu sunt incidente in cauza nici disp.art.20.alin.1 din Regulament :“ In caz de urgenta, dispozițiile prezentului regulament nu împiedica instanțele judecătorești dintr-un stat membru sa ia masuri provizorii sau asiguratorii cu privire la persoanele sau bunurile prezente in acest stat, prevăzute de dreptul acestui stat membru, chiar daca, in temeiul prezentului regulament, o instanța dintr-un alt stat membru este competenta pentru soluționarea cauzei pe fond”. întrucât ipoteza textului prevede condiția ca persoana sau bunul fata de care se solicita masuri provizorii sa fie prezente pe teritoriul acelui stat membru, insa la data soluționării prezentei cauze minora nu se mai afla pe teritoriul României, sentința civila nr.1851/27.10.2011 a Tribunalului București fiind executata voluntar de reclamanta la data de 31.01.2012 conform procesului-verbal de custodie atașat la fila 71 dosar.
In cauza nu sunt incidente nici disp.art.31 din Regulamentul CE nr.44/2001 întrucât domeniul de aplicare al acestui regulament este circumscris cauzelor civile si comerciale, iar nu celor de dreptul familiei pentru care exista reglementari speciale.
Cat privește apărarea reclamantei ca Tribunalul din B., Italia s-a declarat necompetent in soluționarea cererii de încredințare a minorei instanța retine ca la momentul verificării propriei competențe, instanțele italiene au avut in vedere o alta situație de fapt decât cea dedusa judecații in prezenta cauza, respectiv absenta minorei Baorbone E., cetățean italian de pe teritoriul Italiei, aspecte care nu mai subzistă in prezent.
Prin urmare, reținând că, în temeiul dispozițiilor art.10 din Regulamentul nr. 2201/2003 al Consiliului, competența de a soluționa prezenta cauză revine –raportat la situația dedusa judecații-instanței italiene și că numai instanța competentă poate aprecia, în funcție de interesul superior al copilului dacă se impune sesizarea unei instanțe dintr-un alt stat membru, instanța, apreciind ca întemeiată excepția necompetentei instanțelor române invocată de parat, o va admite și, pe cale de consecință, va respinge cererea de chemare în judecată ca nefiind de competența instanțelor române.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta T. M. I., considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:
Temeiul de competență stabilit prin regulamentul CE nr.2201 din 2003 în materia răspunderii părintești trebuie apreciat în funcție de interesul superior al copilului: prin urmare nu cetățenia copilului sau a unuia dintre părinți va determina identificarea instanței competente a se pronunța asupra unei cereri privind răspunderea părintească, ci locul reședinței obișnuite a copilului la momentul sesizării, aspecte care nu au fost avute în vedere de instanța de fond.
Față de acest criteriu, competența este a Judecătoriei Iași,deoarece minora B. E. a avut pe o perioadă de aproximativ 1 an de zile reședința obișnuită în ., alături de mama sa, reclamanta din cauză, iar la momentul sesizării instanței, locuia efectiv la acea adresă.
Instanța de judecată, prin analizarea materialului probator, a situației de fapt evidențiată de părți, situație care se coroborează cu actele depuse, urmează să stabilească care a fost reședința obișnuită a minorei la momentul sesizării cu acțiune, având în vedere și atitudinea părinților cu privire la stabilirea reședinței într-un alt stat membru, așa cum este aceasta relevată de toate împrejurările care au precedat deplasării.
Faptul că pârâtul a recunoscut (tacit) că în Iași este reședința obișnuită a minorei, rezultă și din faptul că a formulat cerere de stabilire program vizitare minor la domiciliul mamei din ., deci a fost de acord să facă el deplasări din Italia pentru a vedea minorul aici în Iași, unde își avea reședința obișnuită .
Din momentul stabilirii reședinței minorei în Iași, aceasta a fost luată în evidența autorităților - nașterea sa a fost înscrisă în registrele de stare civilă române, este cetățean român, a fost înscrisă la medicul de familie, a fost înscrisă la grădiniță, unde a și frecventat cursurile din toamna anului 2011.
O schimbare a reședinței obișnuite a copilului (care aproximativ 1 an de zile a fost în Iași, și era reședința acestui minor la momentul sesizării instanței) nu duce implicit la schimbarea competenței, doar pe considerentul că în prezent minora este în Italia alături de pârât.
Pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, arătând că prin sentința civilă nr. 1851 pronunțată la 27.10.2011 de Tribunalul București Secția a III-a Civilă, la sesizarea Ministerului Justiției ca Autoritate centrală de aplicare a Convenției de la Haga din 1980, a fost admisă cererea reclamantului Ministerul Justiției, în numele și pe contul lui B. Emanuele, în contradictoriu cu T. M. I. și Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei Bârnova, s-a dispus înapoierea minorei B. Elisabetta la reședința sa obișnuită din Italia, fixând termenul și condițiile înapoierii copilului.
Prin decizia civilă nr. 111 pronunțată la 24.01.2012 de Curtea de Apel București Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins ca nefondat recursul formulat de T. M. I..
În această situație, în loc să înapoieze personal minora de unde a luat-o, respectiv din localitatea B., Italia, T. M. I. i-a solicitat tatălui minorei să vină în România și să și-o ia pe minora, aflată într-o precară stare de sănătate.
B. Emanuele a venit imediat în România și a preluat în îngrijire pe minora B. E., conform procesului verbal de încredințare încheiat la 31.01.2012 la Consulatul Italiei la București.
Deci, din 31.01.2012 minora B. Elisabetta, cetățean italian, cu reședința obișnuită în Italia, locuiește împreună cu tatăl său, alături de fratele său /rezultat tot din relația dintre T. M. I. și B. Emanuele) și restul familiei lărgite în localitatea B., Italia.
Deci, la data înregistrării cererii de chemare în judecată minora se afla ilegal, adusă abuziv de mamă în Iași, în România, săvârșind delictul civil de sustragere internațională de copii, sancționat de Convenția de la Haga din 1980.
Alăturat întâmpinării a fost depusă decizia Curții de Apel B. dată în cauza civilă nr. 182/2012.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma motivelor invocate, tribunalul reține următoarele:
Reclamanta T. M. I. a formulat cerere pe calea ordonanței președințiale prin care solicită, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii de fond de încredințare minor, exercitarea autorității părintești asupra minorei B. Elisabetta născută la data de 25.06.2010 și stabilirea domiciliului minorei la domiciliul mamei sale în ..
La dosar au fost depuse certificatele de reședință nr._ și de cetățenie nr._ eliberate la B. în data de 16.05.2011 din care rezultă că minora B. Elisabetta are cetățenie italiană și a locuit în B. de la naștere.
Prin sentința civilă nr. 1851 din 27.10.2011, Tribunalul București a admis cererea formulată de Ministerul Justiției, în calitate de Autoritate Centrală pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor Convenției de la Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii și a dispus înapoierea copilului la reședința obișnuită în Italia. Se reține în sentința menționată că sunt întrunite cerințele impuse de Convenția Haga 1980, copilului Elisabetta B., cu reședința obișnuită în Italia, fiind deplasat în România, la data de 03.05.2011, de către mama pârâtă, fără acordul tatălui, încălcându-se astfel dreptul acestuia din urmă de încredințare stabilit prin efectul legii, drept exercitat efectiv.
La data de 31.01.2012, la Ambasada Italiei la București, în prezența părților s-a încheiat procesul-verbal de custodie cu scopul de a executa sentința civilă nr. 1851/20.10.2011 a Tribunalului București – Secția a V-a civilă, declarată definitivă și irevocabilă în data de 24.01.2012. Se consemnează în procesul verbal că reclamanta a fost de acord cu executarea amiabilă a sentinței care prevede întoarcerea minorei B. Elisabetta în Italia și că minora a fost încredințată tatălui care o însoțește exercitându-și drepturile părintești cu scopul de a o conduce la locuința sa din Italia, la B..
Se reține că prin sentința civilă nr. 1851/2011 a Tribunalului București s-a stabilit că reședința obișnuită a minorei este în Italia. Potrivit înscrisurilor din prezentul dosar, minora a locuit în . perioadă de timp, din anul 2011 și până la data de 31.01.2012.
Se mai reține că minora B. E. a frecventat Creșa nr. 6 Iași începând cu 10.10.2011, neputându-se reține că are o legătură strânsă cu statul român pentru acest motiv, iar mama sa, reclamanta din prezenta cauză are locuință proprietate personală și mașină în Italia, după cum a declarat autorităților din . întocmirii referatului de anchetă psihosocială.
Conform înscrisului depus la fila 14 dosar, reclamanta are reședința în bari, la aceeași adresă menționată, în certificatul de reședință al minorei B. Elisabetta.
Art. 20 din Regulamentul nr. 2201/2003 al Consiliului Uniunii Europene prevede că în caz de urgență dispozițiile prezentului regulament nu împiedică instanțele judecătorești dintr-un stat membru să ia măsuri provizorii sau asiguratorii cu privire la persoanele sau bunurile prezente în acest stat, prevăzute de dreptul acestui stat membru, chiar dacă, în temeiul prezentului regulament, o instanță dintr-un alt stat membru este competentă pentru soluționarea cauzei pe fond.
Condiția luării măsurilor urgente, potrivit disp. art. 20 este ca persoana cu privire la care se iau măsurile să fie prezentă în statul membru a cărei instanță urmează a se pronunța. În speță, la data pronunțării Judecătoriei Iași, minora era în Italia ca urmare a punerii în executare a sentinței Tribunalului București.
Tot urmare a acestui fapt, Curtea de Apel din B., în cauza civilă nr. 182/2012 a declarat competența jurisdicțională a Autorității Jurisdicționale Italiene și a transmis actele către Tribunalul pentru Minori din B..
Cum reședința minorei și a mamei este în Italia, în mod corect a admis prima instanță excepția necompetenței generale a instanțelor române.
Pentru toate considerentele expuse, tribunalul, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, urmează a respinge recursul ca neîntemeiat.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta T. M. I. împotriva sentinței civile nr. 7541/03.04.2012 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o menține.
Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 2950,50 lei cheltuieli de judecată în recurs(onorariu avocat).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 04.02.2013.
Președinte, C. A. | Judecător, P. T. | Judecător, M. M. |
Grefier, G. I. |
Red. T.P.
Tehn. A.G.
2 ex./08.02.2013
Jud. fond: B. C. D.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Hotărâre... | Decădere din drepturi părinteşti. Decizia nr. 218/2013.... → |
|---|
