Pretenţii. Decizia nr. 2040/2013. Tribunalul IAŞI

În cele din urmă, la 08.03.2011, a intrat în posesia imobilului, fapt consemnat în procesul-verbal de recepție (f.11). Din răspunsul reclamantului la interogatoriu (întrebarea 4), a rezultat că nu a evacuat mai devreme foștii proprietari din cauză că nu avea voie să facă acest lucru pe timp de iarnă.

Motivat de faptul că dorea să vândă imobilul adjudecat, a cerut pârâtei să-i elibereze adeverința care să ateste că imobilul nu figurează cu datorii la întreținere, după cum rezultă din adresa din 21.04.2011 (f.9). Pe această adresă, asociația i-a pus în vedere să achite sumele de bani datorate de fostul proprietar pentru a putea intra în posesia adeverinței.

Prin chitanțele 575/22.04.2011 și 576/22.04.2011 (f.10), reclamantul a plătit suma de 4594,33 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere și penalități acumulate pe apartament până în luna martie 2011.

Nu s-a făcut o defalcare exactă a datoriilor, dar din listele de plată pentru lunile noiembrie 2010 – aprilie 2011 (f.28 și urm.) a rezultat că pentru aceste luni trebuiau achitate cheltuieli la întreținere în cuantum de 637,29 lei. Lista de plată pe luna noiembrie arăta că foștii proprietari (familia P.) nu aveau restanțe în ceea ce privește debitul principal, situația fiind aceeași în luna decembrie 2010 (luna actului de adjudecare). După acest moment nu s-au mai înregistrat plăți în contul debitului principal.

Lista de plată pe luna decembrie 2010 (f.32) arăta un cuantum al penalităților de 4000 lei, acumulate în mod cert din lunile anterioare.

În aceste condiții, instanța constată următoarele:

1. Regimul datoriilor achitate

În ceea ce privește regimul dreptului de proprietate asupra apartamentului în discuție, nu sunt dubii că transferul dreptului de proprietate s-a produs la momentul actului de adjudecare, conform art.518 alin.1 teza 1 din C.pr.civ., adică la 17.12.2010. Teza a II-a a textului menționat indică în mod clar și faptul că „de la aceasta dată adjudecatarul […] suportă toate sarcinile imobilului”.

În consecință, adjudecatarul este obligat să suporte cheltuielile la întreținere (în calitate de proprietar, conform art.46 din legea 230/2007), indiferent că ulterior a tolerat sau nu pe foștii proprietari și indiferent că tolerarea acestora era impusă de lege, prin interdicția evacuării pe timp de iarnă.

Prin urmare, este evident că reclamantul trebuia să suporte cea mai mare parte din suma de 637,29 lei (datoriile la întreținere din perioada decembrie 2011 – aprilie 2011), putând fi eventual scăzută suma corespunzătoare primelor 17 zile din decembrie 2012.

În egală măsură, este evident că penalitățile de pe lista din decembrie 2011 (4000 lei) erau datorate de foștii proprietari, calculul lor fiind raportat la lunile anterioare.

Instanța nu a căutat să lămurească mai clar cuantumul exact al sumelor datorate de fiecare deoarece regimul acestor sume este același, din perspectiva condițiilor ce trebuie îndeplinite pentru admiterea unei acțiuni în restituirea plății nedatorate, analizate mai jos.

2. Regimul plății nedatorate

Pentru început, instanța observa că temeiul invocat (art.1341 alin.1 din Noul Cod Civil, care reglementează plata nedatorată) nu este aplicabil raporturilor juridice dintre părți, de vreme ce plata pretins nedatorată a fost făcută la 22.04.2011, deci înainte de . acestui act normativ (1 octombrie 2011), conform art.3 din Legea 71/2011. Prin urmare, analiza se va face sub incidența vechiului Cod Civil.

Astfel, potrivit art.992 C.Civ., cel ce, din eroare sau cu știință, primește aceea ce nu-i este debit, este obligat a-l restitui aceluia de la care l-a primit, iar conform art.993 C.Civ., acela care, din eroare, crezându-se debitor, a plătit o datorie, are drept de repetițiune în contra creditorului. În fine, conform art.1092 C.Civ., orice plată presupune o datorie; ceea ce s-a plătit fără să fie debit este supus repetițiunii.

Din coroborarea acestor texte se desprind condițiile plății nedatorate: existența unei prestații cu titlu de plată, inexistența din punct de vedere juridic a obligației în raporturile dintre solvens (reclamantul) și accipiens (pârâta), plata să fi fost făcută din eroare.

În ceea ce privește ultima condiție, se reține că dacă solvensul plătește știind că nu este debitor, plata astfel efectuată poate fi interpretată fie ca o liberalitate, fie ca o gestiune a intereselor altei persoane.

Există și situații în care nu se solicită existența erorii: situația pierderii chitanței liberatorii de către debitor, care plătește încă o dată, după care găsește chitanța; situația plății unei obligații în temeiul unei convenții nule sau rezolvite.

3. Aplicarea acestui regim la situația reclamantului

Primele două condiții sunt îndeplinite, după cum s-a arătat, în ceea ce privește penalitățile achitate, nu și în ceea ce privește cea mai mare parte din suma de 637,29 lei, achitată cu titlu de debit principal.

În mod evident, reclamantul nu a plătit din eroare (sau ca urmare a unui dol) și nici nu se găsește într-una dintre situațiile în care nu este necesară eroarea pentru a obține restituirea.

Cu toate acestea, el nu a făcut plata nici cu intenție liberatorie, nici cu intenția de a gera interesele altei persoane, ci cu intenția de a obține o adeverință din partea asociației pentru a putea înstrăina apartamentul adjudecat la licitație. Nu există însă motive, sub incidența instituției plății nedatorate (așa cum era reglementată de vechiul cod civil, nu conform noului cod, care ar putea să permită o altă interpretare, ținând cont că nu mai apare condiția erorii și că se prevăd cu titlu de excepție situațiile în care cel ce face o plată nedatorată nu poate obține restituirea ei), pentru a aplica un alt regim, chiar dacă el a plătit în contul altei persoane forțat de împrejurări.

Astfel, nu sunt dubii că asociația trebuia să primească suma de bani respectivă, de vreme ce era vorba de datorii și penalități la întreținere, nuputându-se spune că ea a primit o plată ce nu i se cuvenea.

Este adevărat însă că aceasta nu trebuia să oblige reclamantul să plătească și sumele datorate anterior dobândirii de către reclamant a proprietății imobilului (în speță fiind vorba în special de penalitățile de întârziere).

Însă, în această situație, reclamantul avea posibilitatea să oblige asociația la eliberarea adeverinței, printr-o acțiune în instanță ori să ceară încuviințarea instanței să vândă fără îndeplinirea strictă a condiției prevăzute de art.20 din legea 230/2007 (deținerea efectivă a adeverinței).

El nu a ales să urmeze vreuna dintre aceste căi sau un alt procedeu juridic, preferând să plătească pentru obținerea adeverinței (de adevărat, probabil și din cauza duratei mai îndelungate a unor astfel de procedee), astfel încât nu poate pretinde că ar fi plătit din eroare, o condiție esențială și expresă conform vechiului cod civil (la care actualul a renunțat, în aparență).

În ceea ce privește o eventuală nulitate a plății din perspectiva unei cauze ilicite sau a unei alte instituții juridice în care s-ar putea încadra atitudinea evident abuzivă a asociației, instanța nu are posibilitatea analizării lor, de vreme ce este ținută de cauza juridică și de temeiul de drept indicate. Astfel, chiar dacă nu este exclus (desigur, nici garantat) succesul unei acțiuni împotriva asociației în baza unui alt temei, instanța nu poate decât să constate în speță că nu sunt îndeplinite condițiile presupuse de temeiul invocat.

În concluzie, din perspectiva plății nedatorate, având în vedere condițiile prevăzute de Codul Civil și dezvoltate mai sus, reclamantul nu poate obține repetițiunea, deoarece nu a plătit din eroare și nici nu se găsește într-una dintre situațiile de excepție în care eroarea nu este necesară, astfel încât instanța va respinge acțiunea sa ca neîntemeiată.

Cum în speță reclamantul a plătit o parte din datoriile foștilor proprietari, respectiv o parte din datoriile sale, dar acumulate de foștii proprietari în calitatea lor de tolerați, rezultă că el s-ar putea îndrepta împotriva acestora în temeiul subrogației, a îmobogățirii fără justă cauză etc., în măsura în care s-ar dovedi că aceste condiții sunt îndeplinite.’’

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul arătând că în mod greșit reține prima instanță că foștii proprietari nu aveau restanțe; de asemenea plata a fost făcută pentru a nu genera penalități în sarcina adjudecatarului; însă plata a fost făcută în temeiul unei obligații nule.

Intimatul nu a formulat întâmpinare.

În recurs nu s-au administrat probe.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată că recursul este nefundat urmând a fi respins pentru următoarele motive:

Așa cum însuși reclamantul recunoaște, acesta a realizat plata nu dintr-o eroare, ci conștient și intenționat, respectiv pentru a opri curgerea penalităților dar și pentru că dorea să vândă imobilul, iar una din condițiile vânzării era eliberarea unei adeverințe de la Asociația de proprietari din care să rezulte că imobilul nu este înregistrat cu datorii la întreținere.

Or, așa cum a arătat și prima instanță, una din condițiile restituirii plății nedatorate, este eroarea. Plătind conștient și intenționat datoria altuia, solvensul nu mai este în eroare și nu mai are drept la restituire de la accipiens, căci creditorul nu poate refuza plata făcută chiar de o terță persoană pe seama debitorului. Solvensul însă, în cazurile prevăzute de lege se va subroga în drepturile creditorului plătit recuperând suma plătită de la debitorul care a profitat de plată. În măsura în care nu a existat nici intenție liberatorie și nici nu există posibilitatea subrogației, solvensul va putea să se regreseze împotriva debitorului în temeiul gestiunii de afaceri sau îmbogățirii fără justă cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantul Manalochioaia L. I. împotriva sentinței civile nr._/13.07.2012 a Judecătoriei Iași pe care o menține

Irevocabilă

Pronunțată în ședință publică azi,03.10.2013

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

M.M. M.D. F.S. M.G.

Red./Tehnored. M.D.

2 ex/ 29.11.2013

Jud. fond.Z. L. F. M.