Fond funciar. Decizia nr. 2082/2013. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 2082/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 07-10-2013 în dosarul nr. 9204/245/2010

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 07 Octombrie 2013

Președinte - G. C.

Judecător M. S.

Judecător P. C. D.

Grefier A. M.

DECIZIE CIVILĂ Nr. 2082/2013

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurent S. C. E. P. MANDATAR P. D. și pe intimat C. J.. IAȘI PENTRU STABILIREA DREPTURILOR DE PROP. RPIVATA ASUPRA TERENURILOR, intimat C. L. SCÂNTEIA, având ca obiect fond funciar plângere împotriva hotărârii Comisiei F.F.- SPRE PERIMARE.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă P. D., mandatar pentru recurentă, lipsă reprezentantul legal al intimaților.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Se constată înaintate la dosar, prin Serviciul Registratură, concluzii din partea recurentei pe excepție și pe fond.

Mandatarul pentru recurentă arată că nu mai are alte cereri de formulat și, interpelat de către instanță, arată că nu are studii juridice și solicită admiterea recursului care este formulat în termen, cu concluziile formulate în scris și depuse la dosar.

Instanța constată cauza în stare de judecată și, având în vedere că mandatarul recurentei nu are studii juridice și nu poate pune concluzii decât în scris, rămâne în pronunțare pe excepția tardivității și pe fond.

TRIBUNALUL

P. sentința civilă nr._/30.09.2011 pronunțată de Judecătoria Iași, în dosarul nr._ s-au dispus următoarele:

„Admite excepția de perimare a acțiunii, excepție invocată din oficiu.

Constată perimată acțiunea civilă pentru plângere împotriva hotărârii Comisiei Județene Iași de fond funciar, formulată de petenta Ș. E., domiciliată în București, ., ., ., sector 2, în contradictoriu cu intimatele C. județeană Iași de fond funciar, cu sediul în Iași, județul Iași și C. L. Scânteia de fond funciar, cu sediul în ..

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțarea hotărârii.”

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

„Instanța, sesizându-se din oficiu în baza dispozițiilor art. 252 Cod proc. civ. a dispus repunerea pe rol a cauzei privind acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub nr._ din 26.03.2010 având ca obiect plângere împotriva hotărârii Comisiei Județene Iași de fond funciar, formulată de petenta Ș. E. în contradictoriu cu intimatele C. județeană Iași de fond funciar și C. L. Scânteia de fond funciar.

Din verificarea actelor aflate la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit în această cauză la data de 28.05.2010 când a fost pronunțată încheierea prin care, în baza dispozițiilor art.1551 Cod proc. civ., instanța a dispus suspendarea judecării cauzei.

De la această dată cererea a rămas în nelucrare mai mult de un an, din vina petentei.

Întrucât de la data mai sus menționată și până în prezent nu a intervenit vreo cauză care să întrerupă sau să suspende cursul termenului de perimare, văzând și prevederile art. 248 Cod proc. civ. potrivit cărora orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părților timp de un an, precum și prevederile art. 252 Cod proc. civ. potrivit cărora perimarea se poate constata și din oficiu, instanța va constata perimată acțiunea civilă ce face obiectul prezentului dosar.”

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S. E., criticând legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe.

Analizând sentința recurată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul constată că prezentul recurs este tardiv pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 235 Cod procedură civilă, termenul de recurs este de 5 zile de la pronunțarea hotărârii prin care s-a constatat perimată cererea de chemare în judecată, iar art. 103 Cod procedură civilă statuează că neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea.

P. instituția termenului, astfel cum este reglementată de Codul de procedură civilă, legea asigură îndeplinirea actelor procedurale în intervale de timp impuse de succesiunea firească a etapelor procesuale menite să garanteze înfăptuirea actului de justiție.

De aceea, termenele procedurale prevăzute de lege sunt prevăzute în vederea garantării ritmului optim de desfășurare a activităților menite să contribuie la realizarea scopului procesului civil, fără să împiedice aflarea adevărului sau să lezeze în vreun fel drepturile și interesele legitime ale părților.

Având în vedere că recurenta a promovat prezentul recurs la data de 17.10.2011, iar hotărârea care s-a constatat perimată cererea de chemare în judecată a fost pronunțată la data de 30.09.2011 și dispozițiile legale aplicabile în cauză, Tribunalul constată că termenul de 5 zile a fost depășit, prezentul recurs fiind tardiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca tardiv recursul promovat de petenta Ș. C. E. împotriva sentinței civile nr._ din 30.09.2011 pronunțată de Judecătoria Iasi, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 07.10.2013.

Președinte,

G. C.

Judecător,

M. S.

Judecător,

P. C. D.

Grefier,

A. M.

Red. G.C.

Tehnored. G.C./M.M.D.

2 ex./21.10.2013

Judecător fond M. O. Z. L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 2082/2013. Tribunalul IAŞI