Contestaţie la executare. Decizia nr. 740/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 740/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 15-10-2014 în dosarul nr. 16618/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 15 Octombrie 2014
Președinte - D. M.
Judecător - A. M. C.
Grefier - O. S.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 740/2014
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelanta-intimată DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI în contradictoriu cu intimata-apelantă B. N. M. și cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, având ca obiect contestație la executare.
Susținerile intimatei-apelante au avut loc în ședința publică din data de 07.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 15.10.2014, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 1453/03.02.2014 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei Agenția Națională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.), invocată de către aceasta prin întâmpinare, și, pe cale de consecință, s-a respins contestația la executare formulată de către contestatoarea B. – N. M. în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.), ca fiind promovată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă; s-a admis în parte contestația la executare formulată de către contestatoarea B. – N. M., în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași; s-a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită, invocată de către contestatoare; s-au anulat actele de executare silită și executarea silită însăși în dosarul de executare nr._ din 23.04.2013; s-a dispus întoarcerea executării silite și repunerea părților în situația anterioară începerii executării silite în sensul că a fost obligată intimata Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași să restituie contestatoarei suma de 3661 lei reținută ca urmare a înființării popririi; a fost obligată intimata Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași la plata către contestatoare a cheltuielilor de judecată în cuantum de 197 lei din care suma de 194 lei reprezintă taxa judiciară de timbru, iar suma de 3 lei reprezintă valoarea timbrului judiciar.
În considerentele acestei sentințe s-a reținut că prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 27.05.2013, sub nr._, contestatoarea B. – N. M. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu intimatele Agenția Națională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași – Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Iași să dispună anularea formelor de executare și a executării silite înseși în dosarul de executare nr._ din 23.04.2013. Contestatoarea a solicitat și obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, contestatoarea a arătat că a fost înștiințată, prin adresa emisă în dosarul de executare nr._ din 23.04.2013 al intimatei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași că i-au fost poprite conturile până la concurența sumei de 3533 lei reprezentând contribuție la asigurări sociale. Titlurile executorii menționate în adresa de înștiințare privind înființarea popririi nu i-au fost comunicate contestatoarei. S –a mai susținut că nu se poate aprecia care este perioada avută în vedere la calculul acestor sume și modul de calcul al acestora, respectiv veniturile la care au fost calculate, procentul avut în vedere. Executarea silită este netemeinică și nelegală, debitul nefiind datorat.
Contestatoarea a mai arătat că a fost asigurată la Casa de Asigurări de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcției și Turismului, însă a achitat toate contribuțiile stabilite în sarcina sa.
În drept, contestația la executare a fost întemeiată pe prevederile art. 711 și următoarele Cod procedură civilă.
În susținerea contestației la executare, contestatoarea a depus, în copie certificată, înscrisuri din dosarul de executare nr._ din 23.04.2013, ordine de plată, extrase de cont (filele 151 – 158), taloane de plată a pensiei, declarații privind veniturile realizate din 2008, 2007, 2009, decizii de impunere anuală privind veniturile realizate pe anii 2008, 2009, 2007, carnetul de muncă, adrese al contestatoarei către I.T.M. Suceava cu privire la încetarea activității C.M. Dr. B. – N. M. începând cu data de 01.01.2010, decizia nr._ din 11.06.2010 privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limita de vârstă emisă de către Casa Județeană de Pensii Iași.
Intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) a formulat întâmpinare (fila 19) prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
În motivare, intimata a arătat că actul contestat, respectiv adresa de înființare a popririi nr._/23.04.2013, emană de la o altă instituție publică decât Agenția Națională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.). Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde a fi obligat în raportul juridic dedus judecății, în speță emitentul actului atacat. Actele de executare nu pot genera obligații în sarcina acestei intimate, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași fiind singura instituție în măsură să formuleze apărări cu privire la propriile acte.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 205 Cod procedură civilă.
Intimata a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.
Intimata Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași a formulat întâmpinare (fila 26) prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.
În motivare, intimata a arătat că, în evidențele fiscale, contestatoarea figurează cu debite ce reprezintă contribuții de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane ce realizează venituri din activități independente în sumă de 3533 lei. Ca urmare a neachitării acestor obligații, organul fiscal a procedat la continuarea măsurilor de executare silită prin emiterea somației și a titlului executoriu pentru suma de 2974 lei reprezentând accesorii la sumele neachitate și prin emiterea adresei de înființare a popririi nr._/23.04.2013, potrivit prevederilor art. 149 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Actele de executare au fost întocmite cu respectarea dispozițiilor art. 141 Cod procedură fiscală conținând elementele obligatorii prevăzute de lege.
S-a mai arătat că, prin nedepunerea declarațiilor privind veniturile realizate, la termenele prevăzute de lege, contestatoarea a încălcat dispozițiile art. 81 din O.G. nr. 92/2003 și ale art. 215 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (art. 8 din O.U.G. nr. 150/2002). Suma datorată de către contestatoare este o creanță bugetară la care se calculează toate accesoriile legale potrivit art. 88 lit. c, art. 119, art. 120 alin.7 și art. 1201 din O.G. nr. 92/2003.
Prin întâmpinare s-a învederat că sumele stabilite în sarcina contestatoarei au fost transmise în format electronic de către Casa de Asigurări de Sănătate Suceava și au fost stabilite anterior datei de 01.07.2012. Casa de Sănătate Suceava nu a transmis către A.F.P.M. Iași dosarul de executare și nici dosarul fiscal cu titlurile de creanță și deciziile de impunere.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 141, art. 172 Cod procedură fiscală.
Potrivit art. 223 alin.3 Cod procedură civilă intimata a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.
În susținerea apărărilor formulate prin întâmpinare, intimata a comunicat, în copie certificată, dosarul de executare nr._ din 23.04.2013.
Contestatoare a formulat răspuns la întâmpinare prin care a reiterat apărările invocate prin contestația la executare, a solicitat întoarcerea executării silite și repunerea părților în situația anterioară executării silite prin restituirea sumei poprite (3661 lei). Totodată, a invocat excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită.
A mai subliniat că nu au fost respectate prevederile art. 44 din Codul de procedură fiscală referitoare la comunicarea actului administrativ fiscal. Creanța intimatei nu are caracter cert, lichid și exigibil, fiind încălcate dispozițiile art. 83 alin.4 Cod procedură fiscală. Contestatoarea a invocat decizia nr. 536 din 2011 a Curții Constituționale.
Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași a comunicat dosarul de executare (filele 89-103) și a solicitat respingerea excepției prescripției dreptului de executare silită.
În motivare, intimata a arătat că dosarul a fost preluat de către intimată de la CASS Suceava și că organul fiscal a procedat la continuarea măsurilor de executare prin emiterea actelor de executare pentru accesoriile calculate, aferente debitelor neachitate, respectiv titlul executoriu nr._/06.03.2013 și somația aferentă pentru suma de 2974 lei. Ulterior, s-a procedat la înființarea unei popriri, prin adresa de înființare a popririi nr._/23.04.2013 pentru suma de 3533 lei care cuprinde titlul executoriu nr._/06.03.2013 și titlul executoriu emis de CASS Suceava nr._/29.12.2011 pentru suma de 559 lei. Codul de procedură fiscală stipulează dreptul organului fiscal de a calcula obligațiile fiscale principale (contribuția de asigurări de sănătate) precum și obligațiile accesorii (calculate pentru neplata în termen a obligațiilor fiscale principale) în intervalul de prescripție fiscală de 5 ani, calculat de la data de 01 ianuarie a anului imediat următor celui în care a fost realizat venitul.
Intimata a invocat prevederile art. 133 lit. c din Codul de procedură fiscală coroborat cu art. 16 lit. c din Decretul nr. 167/1958 referitor la prescripția extinctivă și a susținut că termenul de prescripție a fost întrerupt.
Contestatoarea a depus concluzii scrise.
Analizând susținerile părților coroborate cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin adresa de înștiințare poprire nr._ din 23.04.2013, contestatoarea B. – N. M. a fost înștiințată cu privire la înființarea popririi asupra conturilor sale pentru suma de 559 lei stabilită prin titlul executoriu nr._ din 29.12.2011 și suma de 2974 lei stabilită prin titlul executoriu nr._ din 06.03.2013. Sumele menționate în titlurile executorii reprezintă contribuții de asigurări de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente.
I. Instanța a analizat cu prioritate, potrivit art. 137 alin.1 Cod procedură civilă din 1865, excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei Agenția Națională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) și excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită.
Astfel, instanța a apreciat ca întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei Agenția Națională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) întrucât actele de executare silită contestate au fost îndeplinite de către Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași, iar calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios. Or, intimata nu a efectuat acte de executare în dosarul de executare nr._ din 23.04.2013, motiv pentru care instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei intimate și, pe cale de consecință, a respins contestația la executare formulată în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită, instanța a apreciat-o ca neîntemeiată respingând-o ca atare. Potrivit prevederilor art. 131 alin.1 din O.G. nr. 92/2003, republicată, dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept. Astfel cum arăta și intimata, termenul de prescripție s-a întrerupt în condițiile art. 133 lit. c Cod procedură fiscală, prin efectuarea actelor de executare silită.
II. Pe fondul cauzei, instanța a reținut că titlul executoriu nr._ din 06.03.2013 cuprinde sumele stabilite prin deciziile emise de către Casa de Sănătate Suceava: nr._ din 11.06.2012, nr._ din 31.05.2012, decizii de calcul accesorii nr._ din 31.05.2012, nr._ din 31.12.2012 și nr._ din 11.06.2012.
Din dosarul de executare nr._ din 23.04.2013 depus de către intimata Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași precum și din înscrisurile comunicate de către Casa de Asigurări de Sănătate Suceava nu rezultă dacă deciziile menționate în titlurile executorii la indicate în adresa de înființare a popririi nr._/23.04.2013 au fost comunicate contestatoarei și nici modalitatea de comunicare. În documentația comunicată de către Casa de Asigurări de Sănătate Suceava se regăsesc deciziile de impunere nr. 2952.1/16.11.2012, nr. 2952.3/16.11.2012 ce nu formează obiectul dosarului de executare nr._ din 23.04.2013.
Deciziile menționate în titlurile executorii înscrise în adresa de înființare a popririi nr._/23.04.2013 nu au fost comunicate contestatoarei, astfel cum impun prevederile art. 44 din O.G. nr. 92 din 2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat.
În conformitate cu prevederile art. 45 Cod procedură fiscală, republicat, actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii. Actul administrativ fiscal ce nu a fost comunicat potrivit art. 44 nu este opozabil contribuabilului și nu produce niciun efect juridic.
Așadar, dispozițiile art. 44 alin.2 - 4 din același act normativ stabilesc modalitățile de comunicare a actului administrativ fiscal, și anume: actul administrativ fiscal se comunică prin remiterea acestuia contribuabilului/împuternicitului, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal sau prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Actul administrativ fiscal poate fi comunicat și prin alte mijloace cum sunt fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanță, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia și dacă contribuabilul a solicitat expres acest lucru. În cazul în care comunicarea potrivit alin. (2) sau (21 ), după caz, nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate. Comunicarea prin publicitate se face prin afișarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face, concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective. În lipsa paginii de internet proprii, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului județean. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului. Dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător.
Intimata Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași nu a probat modalitatea de comunicare a deciziilor indicate în titlurile executorii ce au stat la baza înființării popririi, menționate prin adresa de înființare a popririi nr._/23.04.2013, astfel încât susținerea contestatoarei conform căreia nu a avut cunoștință de sumele pretins datorate este reținută ca întemeiată.
Instanța a apreciat însă ca neîntemeiată susținerea contestatoarei cu privire la încălcarea prevederilor art. 141 alin.4 Cod procedură fiscală derivând din „indecizia” organelor de executare cu privire la natura sumelor executate. În titlul executoriu se arată că acestea reprezintă contribuții de asigurări sociale de sănătate, iar în întâmpinare se susține, în paragraful 3 de pe prima pagină, că suma de 2974 lei reprezintă accesorii la sumele neachitate. Conform dispozițiilor art. 141 alin.4 Cod procedură fiscală, republicat, titlul executoriu emis potrivit alin. (1) de organul de executare competent va conține, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), următoarele: codul de identificare fiscală, domiciliul fiscal al acestuia, precum și orice alte date de identificare; cuantumul și natura sumelor datorate și neachitate, temeiul legal al puterii executorii a titlului. Din titlul executoriu menționat în adresa de înființare a popririi nr._/23.04.2013 rezultă, fără echivoc, că sumele stabilite reprezintă contribuții de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente (fila 33).
În ceea ce privește criticile contestatoarei cu privire la modul de calcul al sumelor pentru care a fost emis titlul executoriu și caracterul nedatorat al acestora, instanța a apreciat că acestea nu pot face obiectul contestației la executare, putând fi invocate numai pe calea contestației îndreptate împotriva actului administrativ fiscal ce constituie titlu de creanță, potrivit prevederilor art. 205 și următoarele din O.G. nr. 92/2003, republicată.
Prin urmare, față de cele arătate mai sus, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 172 și următoarele Cod procedură fiscală, a admis în parte contestația la executare formulată de către contestatoare și a dispus anularea actelor de executare silită și a executării silite înseși în dosarul de executare nr._ din 23.04.2013 având în vedere că actele administrative fiscale nu au fost comunicate potrivit art. 44 din O.G. nr. 92/2003, republicată, nefiind așadar opozabile contestatoarei, potrivit art. 45 din același act normativ.
În concordanță cu prevederile art. 4041 și art. 4042 din codul de procedură civilă din 1865 (art. 722 și următoarele din Noul Cod de Procedură Civilă), în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau înseși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării prin restabilirea situației anterioare acesteia, instanța dispunând, prin aceeași hotărâre, și asupra restabilirii situației anterioare executării.
În aceste condiții, reținând din extrasele de cont depuse la dosarul cauzei, că, în baza adresei de înființare a popririi, contestatoarei i-a fost reținută suma totală de 3661 lei, instanța, în temeiul prevederilor legale menționate, a dispus întoarcerea executării silite și repunerea părților în situația anterioară începerii executării silite în sensul obligării intimatei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași la restituirea către contestatoare a sumei de 3661 lei.
Totodată, potrivit prevederilor art. 274 alin.1 Cod procedură civilă din 1865 (art. 453 alin1 Noul Cod de Procedură Civilă), intimata căzând parțial în pretenții și aflându-se în culpă procesuală prin neefectuarea de verificări cu privire la modalitatea de comunicare a actului administrativ fiscal, instanța a obligat-o la plata către contestatoare a cheltuielilor de judecată în cuantum de 197 lei din care suma de 194 lei reprezintă taxa judiciară de timbru, iar suma de 3 lei reprezintă valoarea timbrului judiciar.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, creditoarea Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – A.J.F.P. Iași, dar și contestatoarea B. - N. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În apelul său, contestatoarea a solicitat modificarea in parte a sentinței civile, nr. 1453/03.02.2014 pronunțata de Judecătoria Iași in dosar_, in sensul admiterii excepției prescripției pentru debitele mai vechi de 5 ani calculate de la data întocmirii dosarului de executare silită respectiv data de 23.04.2013; înlăturarea si înlocuirea considerentelor sentinței civile nr. 1453/03.02.2014 pronunțată de Judecătoria Iași in dosar_ cu privire la aprecierile privind imposibilitatea soluționării in cadrul contestației la executare a modului de calcul al sumelor pentru care a fost emis titlul executoriu si al caracterului nedatorat al acestora. În fapt, a arătat că a solicitat instanței de fond anularea tuturor formelor de executare si a executării silite însăși realizate in dosarul de executare nr._ din 23.04.2013 de către intimata AFPM Iași. În motivarea cererii, a solicitat admiterea excepției prescrierii dreptului la executarea contestatoarei pentru debitele si penalitățile mai vechi de 5 ani, calculate de la data întocmirii dosarului de executare silita, respectiv data de 23.04.2013; admiterea contestației având in vedere ca organele fiscale nu au respectat prevederile art. 44 din Codul de procedura fiscala care reglementează imperativ modul de comunicare a actelor fiscale; admiterea contestației având in vedere ca debitele solicitate si puse in executare nu sunt datorate, creanța nefiind certa, lichida si exigibilă. Instanța de fond a admis in parte contestația la executare constatând ca organele fiscale nu au comunicat decizia de impunere cu respectarea prevederilor art. 44 din Codul de procedura civila.În ceea ce privește excepția prescripției si celelalte susțineri de nelegalitate invocate de contestatoare in cadrul contestației au fost respinse ca neîntemeiate, soluție pe care o consideră nelegală si netemeinica pentru următoarele motive:
Instanța de fond respinge excepția prescrierii debitelor mai vechi de 5 ani motivat de faptul ca termenul de prescripție ar fi fost întrerupt prin efectuarea actelor de executare silita. Instanța nu a avut însă în vedere faptul ca contestatoarea a invocat prescripția debitelor mai vechi de 5 ani datei întocmirii dosarului de executare silita, respectiv data de 23.04.2013. Practic, toate actele de executare silita realizate de intimate nu puteau fi anterioarei datei de constituire a dosarului, astfel încât nu pot exista acte de executare care să întrerupă cursul prescripției anterior datei de 23.04.2013.În acest context, instanța nu putea respinge excepția invocata pentru debitele mai vechi de 5 ani calculate de la data de 23.04.2013 pe motiv ca termenul de prescripție ar fi fost întrerupt de eventuale acte de executare anterioare datei de constituire a dosarului de executare silită. Având în vedere aspectele sus menționate, solicită instanței de apel admiterea excepției prescripției si modificarea in parte a sentinței apelate. Instanța de fond a respins ca neîntemeiate susținerile contestatoarei cu privire la lipsa caracterului cert, lichid, exigibil si datorat al creanței contestate, motivând faptul ca „în ceea ce privește criticile contestatoarei cu privire la modul de calcul al sumelor pentru care a fost emis titlul executorul si caracterul nedatorat al acestora, instanța apreciază ca acestea nu pot face obiectul contestației la executare, putând fi invocate numai pe calea contestației îndreptate împotriva actului administrativ fiscal”.Înțelege să critice hotărârea Judecătoriei Iași si sub acest aspect, având in vedere prevederile art. 662 din NCPC conform cărora „executarea silita nu se poate face decât daca creanța este certa, lichida si exigibila”.De asemenea, invocă si prevederile art. 461 alin. 2 din NCPC conform cărora „în cazul în care calea de atac vizează numai considerentele hotărârii prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, instanța, admițând calea de atac, va înlătura acele considerente si le va înlocui cu propriile considerente, menținând soluția cuprinsa in dispozitivul hotărârii atacate”.Practic, este de esența soluționării contestației la executare, aprecierea instanței asupra caracterului cert al creanței supuse executării silite, apreciere care trebuie sa aibă în vedere modul de calcul al acesteia or caracterul datorat/nedatorat al sumelor executate. Imposibilitatea acestor verificări ale instanței în legătura cu caracterul cert al unei creanțe ar lipsi practic de substanță tocmai remediul procesual al contestației la executare gândit de legiuitor împotriva unor executări abuzive. Nici nu se poate reduce rolul contestației la executare doar la un mijloc procesual de verificare al comunicării actelor de procedura, deoarece efectuarea executării silite presupune înainte de toate existenta unei creanțe certe, lichide si exigibile. În ceea ce privește prezenta cauza, solicită să se observe ca împotriva contestatoarei s-a pornit executarea silita pentru debite si penalități reprezentând contribuții la asigurările sociale de sănătate. Contestatoarea a arătat si dovedit faptul ca nu datorează aceste debite pentru următoarele motive: s-a pensionat la finalul anului 2009, fapt dovedit cu copie de pe carnetul de munca si adrese de la Casa de Pensii. După aceasta perioada nu a mai exercitat nici un fel de activitate generatoare de venituri, singurul venit pe care îl are – si acesta executat prin poprire - fiind pensia. Înainte de a se pensiona, in fiecare an, a achitat toate contribuțiile aferente
activității de medic stomatolog către bugetul de stat, inclusiv contribuțiile aferente
asigurărilor sociale de sănătate.De altfel, a probat acest fapt cu copii după declarațiile fiscale depuse pentru anii
2007-2009 si după ordinele de plata prin care a plătit contribuțiile datorate. Solicită să se observe ca pe fiecare ordin de plata este trecuta natura plaților efectuatei si perioada aferenta precum si beneficiarul, respectiv CAS (Casa Asigurărilor de Sănătate) - MTCT (Ministerul Transporturilor, Construcției si Turismului) București. Așadar, toate plățile efectuate de contestatoare au avut ca destinatar Casa Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcției si Turismului entitate juridica care asigura alături de Casa Naționala a Asigurărilor de Sănătate si de CASA OPSNAJ gestionarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate. Redă mai jos prevederile art. 209 si 216 din Legea 95/2006 privind reforma în sănătate:
Art. 209 - (1) „Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, denumit în continuare fondul, este un fond special care se constituie și se utilizează potrivit prezentei legi.
(3) Gestionarea fondului se face, în condițiile legii prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate, denumita în continuare CNAS, prin casele de asigurări sociale de sănătate județene si a municipiului București, prin Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării Ordinii Publice, Siguranței Naționale si Autorității Judecătorești denumite în continuare case de asigurări. Gestionarea fondului se realizează si prin Casa Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului până la reorganizarea acesteia.”
Art. 216 – „În cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de Agenția Națională de Administrare Fiscală, denumită în continuare ANAF, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.” Rezultă, fără dubiu, faptul ca CAS al MTCT este Casa de Asigurări de Sănătate Naționala, gestionar al Fondului Unic de Asigurări de Sănătate, alături de CNAS, CASA OPSNAJ, CAS Iași si de celelalte case de asigurări județene. Solicită să se observe ca legea permite alegerea libera a casei de asigurări de sănătate, iar contestatoarea a optat pentru aceasta Casa întrucât, inițial, a fost salariat al Ministerului Transporturilor, respectiv al Spitalului Universitar Cai Ferate Iași - astfel cum se poate observa din Carnetul de muncă - iar, după ce a devenit Cabinet Medical Independent, și-a continuat activitatea . Ministerului. În concluzie, contestatoarea a plătit contribuțiile sociale de sănătate la CAS al MTCT, fapt dovedit cu înscrisurile de la dosarul cauzei, astfel ca nu datorează în prezent nici o contribuție către FNUASS si nu exista nici o rațiune pentru care sa mai plătească odată aceste contribuții prin alta Casa gestionara a fondului unic de sănătate. Având in vedere aspectele sus invocate, solicită instanței admiterea apelului si modificarea in parte a sentinței civile nr. 1453/03.02.2014 în sensul admiterii excepției prescripției invocate cât si a contestației la executare motivat de lipsa unei creanțe certe, lichide si exigibile cu consecința înlăturării si înlocuirii considerentelor contrarii din sentința apelată.
In drept, invocă art. 461,466 si urm. si art. 662 NCPC.
Creditoarea Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – A.J.F.P. Iași a susținut că pentru a admite in totalitate contestația la executare, instanța de fond a reținut faptul că nu s-a făcut dovadă că s-au respectat prevederile art. 44 alin. 2 C.pr.fiscală . Subliniază faptul că toate aspectele reținute de către instanța de fond sunt eronate. Titlul executoriu emis de organul fiscal este un act procedural, emis pentru a delimita momentul în care titlul de creanță devine titlu executoriu, creanțele devin exigibile, și astfel poate fi începută procedura executării silite. Titlul executoriu este în fapt transpunerea, după expirarea termenului de plată, a titlului de creanță ajuns la scadentă. În cadrul procesual al unei contestații la executare nu se poate pune în discuție întinderea titlului de creanță (Deciziile de impunere), așa cum prevăd disp. art. 172 alin. 3 din Codul de procedură fiscală, dacă pentru contestarea lui există o altă procedură prevăzută de lege. Legiuitorul a stabilit în mod imperativ, prin art. 218 din Codul de procedură fiscală procedura de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale: după parcurgerea procedurii prealabile stabilită de art. 205 și urm. din Cod procedură fiscală, se poate formula acțiune, conform prevederilor Legii 554/2004, privind contenciosul administrativ „ … la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii” - în speță Tribunalul Iași. După cum rezultă din textul art. 172 alin. 3 din Codul de procedura fiscală, contestarea existenței si cuantumului creanțelor fiscale (stabilite prin titluri de creanță), nu poate forma obiectul unei contestații la executare, în care instanța este ținută doar la verificarea formelor de executare (somații, adrese de înființare a popririi, etc). AJFP Iași a preluat dosarul fiscal al contestatorului și competența de urmărire și încasare a contribuțiilor privind asigurările de sănătate, în conformitate cu ORDINUL COMUN privind procedura de predare - primire a documentelor și informațiilor în vedere administrării de către Agenția Națională de Administrare Fiscală - Administrația Finanțelor Publice a mun. Iași a contribuțiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice prevăzute la cap. II și III din Titlul IX2 al Codului Fiscal, în temeiul art. V alin. 5 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 125/2011, privind modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 - privind Codul fiscal. Ulterior, s-a procedat la emiterea actelor de executare pentru accesoriile calculate aferente debitelor neachitate. Necomunicarea deciziei de impunere putea si trebuia sa fie invocata in termenul de contestație la executare raportat la primirea somației, numai pe motive care țin de această modalitate de executare. Astfel, la momentul emiterii și comunicării Deciziei de impunere pe numele contestatorului, art. 44 alin. 2 din OG nr. 92/2003 nu mai prevedea nici o enumerare subsecventă cu privire la modalitățile de comunicare a actelor administrativ fiscale.Pe fondul cauzei, potrivit dispozițiilor Legii nr.95/2006 persoanele care exercită profesii libere sau sunt autorizate să desfășoare activități independente sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate declarații privind obligațiile ce le revin față de fond și dovada plății contribuțiilor. Subliniază faptul că MAREA MAJORITATE a persoanelor care desfășoară activități independente își îndeplinesc toate obligațiile corelative care decurg din autorizarea unei astfel de activități. Solicită a ase avea în vedere următoarele aspecte:În cadrul Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, legiuitorul a instituit în sarcina oricărei persoane care desfășoară activități independente obligația expresă și absolută de a depune declarații la casele de asigurări de sănătate, precum și achitarea trimestrială contribuției datorate în baza acestor declarații (art. 257 alin. 2 coroborat cu alin. 5 din Lege). Totodată, în cadrul aceluiași text normativ, legiuitorul a prevăzut faptul ca în cazul neachitării integrale si la termen a contribuțiilor datorate fondului casele de asigurări prin organele proprii urmează a aplica măsurile de executare silită pentru încasarea sumelor datorate și a majorărilor de întârziere (art. 261 din Lege). Potrivit dispozițiilor legale sus arătate obligația de a-și declara veniturile si a face dovada plății integrale a contribuțiilor îi reveneau contestatorului.Codul de Procedură Fiscală stipulează dreptul organului fiscal de a calcula obligații fiscale principale (contribuția de asigurări de sănătate), precum și obligațiile accesorii (calculate pentru neplata integrală în termen a obligațiilor fiscale principale) în intervalul de prescripție fiscală de 5 ani, calculat de la data de 01 ianuarie a anului imediat următor celui în care a fost realizat venitul. Din cuprinsul deciziei de impunere și a anexelor la aceasta se poate observa modul în care au fost determinate contribuția de plată, penalitățile și dobânzile aferente pentru fiecare an în parte. La fiecare perioadă a fost aplicată legislația specifică privind cotele de contribuție sau procentele legale de majorări de întârziere (dobânzi) sau penalități de întârziere. Cu privire la plata cheltuielilor de judecata, in conformitate cu prevederile art.23 lit. e din L.146/1997, un contestator are dreptul de a-si recupera cheltuielile reprezentând taxa de timbru si timbru judiciar achitate in cadrul unei contestații la executare doar printr-o cerere de restituire adresata instanței când contestația la executare a fost admisa, iar hotărârea a rămas irevocabila. Potrivit prevederilor art. 274 afin.1 din Cod proc. civ., partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, însă prin aceasta trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle in culpa procesuala sau, prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli. In cazul instituției creditoare nu este îndeplinita nici una din aceste condiții. De asemenea, nici reaua-credință sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute in sarcina AJFP Iași pentru ca aceasta sa fie obligata la plata cheltuielilor de judecata. Având în vedere cele arătate, solicită admiterea apelul, respingerea contestației la executare formulata de B. N. M. ca fiind neîntemeiată și, pe cale de consecință, menținerea actelor de executare ca fiind temeinice și legale
În drept, își întemeiază apelul pe dispozițiile art.466 si următoarele din Noul Cod de Procedura Civilă.
Părțile nu au depus întâmpinări pentru a-și exprima poziția procesuală cu privire la apelurile formulate în cauză, iar intimata-apelantă D.G.R.F.P. Iași nu a asigurat prezența în instanță a unui reprezentant pentru a formula concluzii în acest sens.
Prin concluziile formulate cu prilejul închiderii dezbaterilor, apelanta-intimată B. – N. M. a solicitat admiterea apelului ei și respingerea apelului declarat de creditoare.
În această fază procesuală nu au fost administrate probe.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul constată următoarele:
Prima instanță a fost învestită de contestatoarea B. – N. M. cu soluționarea contestației la executare inițială în baza titlurilor executorii nr._/29.12.2011 și nr._/06.03.2013. Titlul executoriu nr._/06.03.2013 emis pentru suma de 2974 lei face referire la următoarele titluri de creanță: decizie de calcul accesorii nr._/31.05.2012, nr._ din 11.06.2012 și nr._ din 31.12.2012.
Nici pe parcursul judecării cauzei în primă instanță și nici în prezenta cale de atac, creditoarea nu a exhibat cel de-al doilea titlu executoriu individualizat în adresa de înștiințare a popririi ca fiind înregistrat sub nr._/29.12.2011 și nici titlurile de creanță ce au stat la baza emiterii celor două titluri executorii. În aceste condiții, instanța este în imposibilitate a analiza excepția prescripției dreptului creditoarei de a cere executarea silită atât timp cât creanța nu este certă, nefiind determinată nici sub aspectul perioadei pentru care a fost stabilită dar nici a caracterului ei (dacă reprezintă doar creanțe accesorii, ipoteză în care trebuia individualizată creanța care le-a generat sau și creanțe principale). Prin urmare, prima critică adusă de apelanta B. - N. M. sentinței primei instanțe nu poate fi primită.
În ce privește al doilea motiv de apel invocat, nici acesta nu poate fi reținut ca întemeiat. în cadrul contestației la executare pot fi analizate doar aspectele legate de această procedură. Existența debitului, natura acestuia, modul de calcul al creanțelor fiscale pentru care s-a trecut la executarea silită pot fi analizate doar în procedura administrativă a contestației îndreptate împotriva titlului de creanță, pentru că sunt aspecte ce interesează maniera de stabilire, de impunere a creanțelor fiscale. Considerentele expuse de instanța de fond în acest sens sunt juste, astfel că nici al doilea motiv de apel invocat de contestatoare nu poate fi primit.
Prin urmare, în baza art. 480 NCPC, tribunalul va respinge ca neîntemeiat apelul declarat de contestatoarea B. - N. M. împotriva sentinței primei instanțe.
În ce privește apelul creditoarei, acesta vizează atât modul de soluționare a contestației la executare de către prima instanță, cât și dispozițiile acesteia relative la cheltuielile de judecată.
În ce privește contestația la executare, astfel cum s-a arătat, în cauza de față nu s-a făcut dovada existenței unui titlu executoriu, a actelor administrativ – fiscale ce au stabilit obligația de plată a creanțelor fiscale și nici a comunicării acestora către contribuabil.
Potrivit art. 141 alin 2 Cod pr. fiscală: „titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege”. Așadar data comunicării titlului de creanță are un caracter bivalent și determină atât stabilirea scadenței obligației de plată respectiv data dobândirii caracterului de titlu executoriu pentru titlul de creanță comunicat cât și începutul termenului de 30 de zile determinat de art. 207 din O.G. 92/2003 pentru formularea contestației împotriva titlului de creanță .
Stabilirea datei scadenței obligației de plată interesează însăși valoarea/forța juridică de titlu executoriu a actului care o înscrie. Contestarea caracterului executoriu al obligației de plată argumentat de neîndeplinirea procedurii de comunicare, in condiții legale, a titlului de creanță și deci de inexistența scandenței sale este în competența instanței de executare pentru că vizează exclusiv condițiile legale ce definesc titlul executoriu in materie fiscală.
În privința titlului de creanță, lipsa comunicării regulate a acestuia face ca împotriva destinatarului său să nu fi început a curge termenul de formulare a contestației specifice contenciosului administrativ.
Potrivit disp. art. 141 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Potrivit disp. art. 44 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, actul administrativ fiscal se comunică după cum urmează: prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului; prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului; prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia; prin publicitate.
Prin decizia nr. 536/28.04.2011 pronunțată de Curtea Constituțională s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităților de comunicare prevăzute la art. 44 alin. 2 lit. a-d din aceeași ordonanță.
A reținut Curtea Constituțională prin această decizie că publicitatea reprezintă una dintre cele patru modalități enumerate în art. 44 alin. 2 lit. a – d din O.G. nr. 92/2003, prin care legiuitorul a stabilit că pot fi comunicate actele administrative fiscale. De asemenea, s-a reținut de către Curtea Constituțională că enumerarea pe care o conține art. 44 alin. 2 nu este întâmplătoare, ci „modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale sunt menționate într-o ordine de prioritate în ceea ce privește aplicarea lor. Astfel, prima dintre acestea, care asigură certitudinea absolută a luării la cunoștință a contribuabilului de conținutul actului administrativ fiscal, este cea de la lit. a, constând în prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură. De asemenea, un grad înalt de certitudine îl conferă și modalitatea prevăzută la lit. b, și anume remiterea către contribuabil, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal. Urmează, potrivit lit. c, comunicarea prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia. În fine, la lit. d se menționează comunicarea prin publicitate … În mod evident, intenția legiuitorului a fost de a institui o anumită ordine pentru modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale, prefigurând, prin succesiunea menționată la lit. a-d, obligația organului fiscal de a proceda la comunicare doar cu respectarea ordinii de utilizare a acestora prevăzută în art. 44 alin. 2”. S-a mai reținut prin decizia Curții Constituționale că prevederile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 „care consacră posibilitatea realizării comunicării prin publicitate, reglementează o modalitate ultimă și subsidiară de comunicare a actelor administrative fiscale, folosită doar în cazul în care celelalte modalități de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective”.
Tribunalul stabilește că in speță nu s-a efectuat comunicarea titlurilor de creanță în baza cărora au fost emise titluri executorii și s-a inițiat executarea silită împotriva contestatoarei ,în niciuna din modalitățile sus-arătate, intimata apelantă nefăcând nicio dovadă în acest sens deși acest aspect a fost reținut și de prima instanță ca motiv de nelegalitate a executării silite. Prin urmare ,criticile ce vizează reținerile primei instanțe relative la nerespectarea de către intimata creditoare a obligației de comunicare a titlurilor de creanță nu pot fi primite. Mai notează tribunalul că aspectele invocate de D.G.R.F.P. Iași în apelul său, relative la modul de stabilire a creanțelor fiscale în sarcina contestatoarei nu pot fi analizate în cadrul prezentei proceduri,acestea putând fi valorificate de creditoare ca apărări doar într-o eventuală contestație administrativă formulată de contribuabil împotriva titlurilor de creanță.
În ce privește critica relativă la cheltuielile de judecată, aceasta este fondată în parte. Indiscutabil, raportat la modul de soluționare a contestației la executare, creditoarea are situația juridică a părții căzute în pretenții, condiții în care se impune aplicarea disp. art. 453 alin. 1 NCPC.
În ce privește cheltuielile propriu-zise făcute de contestatoare, acestea se compun, însă, doar din taxa de timbru și timbrul judiciar achitate de aceasta – 197 lei (pentru onorariul de avocat nu s-a produs nicio dovadă relativă la cuantumul acestuia).
Potrivit art. 23 alin. 1 lit. e din Legea nr. 146/1997, sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie la cerere petiționarului când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas irevocabilă.
Față de dispozițiile speciale ce reglementează posibilitatea celui ce a achitat o taxă judiciară de timbru să o recupereze, tribunalul reține că în mod greșit a fost obligată creditoarea la plata acestei sume către contestatoare.
În considerarea celor expuse, în baza art. 478 – 480 NCPC, tribunalul va admite apelul declarat de D.G.R.F.P. Iași, va schimba în parte sentința apelată, în sensul că va respinge cererea contestatorului de obligare a pârâtei DGRFP - Iași la plata sumei de 194 cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru. Va păstra celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de DGRFP - Iași împotriva sentinței civile nr. 1453/03.02.2014 a Judecătoriei Iași pe care o schimbă în parte, în sensul că:
Respinge cererea contestatorului de obligare a pârâtei DGRFP - Iași la plata sumei de 194 cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru.
Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin prezentei decizii.
Respinge ca nefondat apelul declarat de B. - N. M. împotriva sentinței civile nr. 1453/03.02.2014 a Judecătoriei Iași.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 15.10.2014.
Președinte, D. M. | Judecător, A. M. C. | |
Grefier, O. S. |
Red. A.M.C.
Tehn. M.M.D.
5 ex./04.03.2015
Judecător fond E. C. B.
| ← Anulare act. Decizia nr. 737/2014. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 1571/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
