Pretenţii. Decizia nr. 1572/2014. Tribunalul IAŞI

Comentarii

0

Decizia nr. 1572/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 18-11-2014 în dosarul nr. 2233/866/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 18 Noiembrie 2014

Președinte – M. M.

Judecător –M. D.

Judecător – Diuță T. A. M.

Grefier – M. Getuța

Decizia civilă Nr. 1572

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de recurentul D. C. împotriva sentinței civile nr. 359/04.02.2013 a Judecătoriei P., intimat C. D., cu sediul profesional la Cabinet de Avocat, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile

Procedură legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință,

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 28.10.2014 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceiași zi care face parte integrantă din prezenta deciziei civilă când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru data de 04.11.2014, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru data 11.11.2014, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 18.11.2014, când,

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 359/04.02.2013, Judecătoria P. a dispus următoarele:

„Respinge acțiunea formulată de reclamantul D. C., domiciliat în Tg. F., ., nr. 23, jud. Iași în contradictoriu cu pârâtul C. D., cu adresa la sediul profesional în P., ., ., jud. Iași.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 04 februarie 2013.”

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:

„Prin cererea înregistrată la data de 16.05.2012 sub nr._ pe rolul Judecătoriei P., reclamantul D. C. a chemat în judecată pârâtul C. D. solicitând instanței:

- să constate că pârâtul se face vinovat de o gravă și imputabilă încălcare a îndatoririlor stipulate în art. 38 din Legea 51/1995 și ale art. 115, art. 116, art. 138 alin. 1,2,4,6, art. 139 alin.1, alin.2 lit. a) și b), alin.5, alin.6, art. 145 alin.2, art. 216 alin.1 din Statutul Profesiei de Avocat și

- să oblige pe pârât, în solidar cu Societatea de asigurare cu care are încheiată o poliță obligatorie de asigurare pentru răspundere civilă profesională, în baza dispozițiilor art. 998 și următoarele cod civil coroborat cu Legea 51/ 1995 și Statutul Profesiei de Avocat, la plata sumei totale de 9.626,60 lei despăgubiri reprezentând cheltuieli ocazionate cu pierderea a două cauze în care a fost reprezentat de acesta, respectiv: 3.386,60 lei în dosarul nr._ – 2000 lei cheltuieli de judecată, 1000 lei onorariul pârâtului, 386,60 lei cheltuieli de executare – și 6.240 lei în dosarul nr._ – 2.240 lei cheltuieli de judecată, 3000 de lei despăgubiri, 1000 lei onorariul pârâtului.

În motivarea acțiunii reclamantul arată că potrivit Codului Deontologic al Avocaților avocatul are o . obligații față de client care, în cazul în care nu sunt respectate duc la sancțiuni. Aceste obligații constau în principal în: păstrarea secretului oricărei informații confidențiale de care ia cunoștință avocatul; avocatul trebuie să își apere și sfătuiască clientul cu promptitudine, în mod conștiincios și cu diligență (art. 115,116 din Statutul Profesiei de Avocat). Mai arată reclamantul că potrivit art. 252 din Statut pentru nerespectarea obligațiilor prevăzute de lege avocatul poate răspunde disciplinar, răspunderea disciplinară neexcluzând însă răspunderea civilă, penală sau administrativă. În acest sens a solicitat Decanului Baroului Iași demararea procedurii disciplinare împotriva pârâtului, obținând recunoașterea unui fapt parțial adevărat, respectiv a returnării onorariului în cuantum de 1500 de lei. Returnarea parțială a onorariului poate fi considerată o recunoaștere din partea avocatului care a comis o . greșeli ce îi pot fi imputate și care au avut ca urmare prejudicierea patrimoniului reclamantului.

Mai învederează reclamantul că potrivit art. 124 din Statut avocatul are obligația să se asigure pentru răspunderea profesională prin acest din urmă termen înțelegându-se acoperirea daunelor efective suferite de client și rezultate din exercitarea profesiei cu nerespectarea prevederilor legii, ale statutului și ale codului deontologic. Aceeași obligație de asigurare este prevăzută și de art. 40 din Legea profesiei de avocat. Neîndeplinirea obligațiilor prezentate atrage neînscrierea în tabloul anual al avocaților cu drept de exercitare a profesiei. Culpa profesională în profesia de avocat îmbracă forme specifice, în sensul că avocatul poate să-și asume față de client, în schimbul onorariului, fie obligații de rezultat, fie obligații de mijloace sau de diligență. Marea majoritate a obligațiilor angajate de avocat sunt obligațiile de diligență în sensul că își oferă capacitatea profesională în slujba clientului în vederea realizării unui obiectiv. Răspunderea profesională se întinde asupra mai multor activități desfășurate de avocat și anume: consultanța juridică, reprezentarea juridică, asistența juridică, redactare acte, memorii, etc. toate aceste activități trebuie verificate pentru a se constata maniera în care a înțeles să-și facă datoria.

Mai arată reclamantul că răspunderea avocatului trebuie angajată pentru fapta proprie, potrivit principiului răspunderii civile, fie delictuală, fie contractuală. Avocatul poate răspunde și delictual acolo unde contractele de asistență încheiate între el și client nu acoperă fapta pe care a săvârșit-o el. Potrivit principiului civil, al reparației integrale a prejudiciului, valoarea despăgubirii își propune să acopere prejudiciul cauzat și beneficiul nerealizat și pierderea. Fapta avocatului de malpraxis duce în general la o reparație în natură, adică înapoierea onorariului și prin echivalență, dacă prejudiciul a excedat acestei plăți de onorariu și a creat alte prejudicii.

Mai invocă reclamantul jurisprudența din SUA din 1796 (Stephens vs, White) care a stabilit un precedent în sensul că avocatul și-a neglijat cazul reclamantului, astfel încât judecata s-a întors împotriva reclamantului, cum este și cazul de față.

În fapt, reclamantul arată că în anul 2008 a achiziționat împreună cu soția sa un imobil casa de locuit și teren aferent, proprietate care se învecinează cu cea a numitului F. G.. Încă de la momentul achiziționării imobilului a avut o . neînțelegeri cu acest vecin.

În toamna anului 2009 reclamantul a apelat la serviciile pârâtului cu care a încheiat un contract de asistență juridică, ocazie cu care i-a pus la dispoziție avocatului toate înscrisurile pe care le deținea. Pârâtul a formulat cererea în grănițuire înregistrată la data de 26.11.2009 sub nr._ pe rolul Judecătoriei P.. Pârâtul a formulat acțiunea doar în numele reclamantului, în baza mandatului conferit de acesta din urmă, deși avea în posesie actele de proprietate din care rezultă că proprietari erau reclamantul și soția sa. Reclamantul i-a cerut lămuriri pârâtului cu privire la acest aspect însă acesta i-a arătat că potrivit unei Decizii a Curții Supreme acțiunea poate fi introdusă de un singur soț, chiar dacă bunul este comun. De asemenea, acțiunea din dosarul_ a avizat și un singur pârât – F. G. – deși acesta era căsătorit și astfel trebuia chemată în judecată și soția sa. Prin sentința civilă nr. 698/ 12.03.2010 a fost admisă excepția lipsei coparticipării procesuale active și excepția lipsei coparticipării procesuale pasive invocate de pârât, fiind respinsă acțiune față de ambele excepții și reclamantul obligat la cheltuieli de judecată în cuantum de 1000 de lei. Apelul promovat împotriva acestei sentințe a fost respins ca tardiv, reclamantul fiind din nou obligat la cheltuieli de judecată în cuantum de 1000 de lei. Pentru suma de 2000 reclamantul a fost executat silit, fiind astfel nevoit a plăti și cheltuielile de executare în cuantum de 386,60 lei

Față de cele prezentate reclamantul arată că în dosarul nr._ pârâtul a comis mai multe greșeli, respectiv, a sfătuit reclamantul în mod greșit, nu a analizat și interpretat în mod corect aspectele legale ale problemelor juridice incidente, nu a înțeles să remedieze deficiențele acțiunii la prima zi de înfățișare prin întregirea sau modificarea acțiunii, nu l-a sfătuit pe reclamant să renunțe la judecată și să formuleze o nouă cerere conformă. Pentru toate aceste erori prejudiciul final suferit de reclamant în dosarul_ a fost de 2.386,60 lei – 2000 lei cheltuieli de judecată și 386,60 lei cheltuieli de executare. La aceste sume trebuie să se adauge și suma de aproximativ 1000 de lei ce reprezintă onorariul achitat de reclamant pârâtului în câteva tranșe de câte 200, 300 de lei și care „însumează undeva la 1000 de lei”.

În privința celui de al doilea dosar, nr._, reclamantul arată că a fost un proces deschis de F. G. și F. E. în contradictoriu cu D. C. și D. C. și a avut ca obiect „obligația de a face”. În acest dosar reclamantul prezent și soția sa au fost reprezentați tot de C. D., în baza unui contract de asistență juridică semnat de reclamant în numele său și în numele soției sale.

În acest dosar avocatul pârât a comis următoarele greșeli: nu a întreprins nicio diligență prin formularea obiectivelor care să conducă la aflarea situației reale; nu a formulat obiecțiuni la expertiză cu privire la faptul că la data indicată în convocare (27.07.2010, orele 9.00) D. C. a fost prezent la imobil însă expertul nu s-a prezentat efectuând expertiza din birou; nu a valorificat în nici un fel informațiile furnizate de reclamant cu privire la prezența expertului la teren, informații esențiale din perspective reclamantului; nu a formulat la termenul de judecată la care trebuia obiecțiunile la raportul de expertiză. Prin sentința civilă nr. 206/ 21.01.2011 familia D. a fost obligată la desființarea fosei septice, la plata sumei de 3000 de lei despăgubiri pentru F. G. și 1240 de lei cheltuieli de judecată. Recursul a fost respins prin Decizia 2761/ 26.10.2011, reclamantul fiind obligat și la suma de 1000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată. În cadrul Deciziei civile arătate instanța de recurs a reținut că nu s-au formulat obiecțiuni la expertiză și astfel susținerile formulate pentru prima dată prin motivele de recurs sunt tardive.

În acest context, nu se poate reține că avocatul a depus toate diligențele necesare în privința exercitării drepturilor procesuale în vederea protejării intereselor legitime ale reclamantului, acesta fiind în situația de a nu mai putea face nimic și a pierde procesul.

Pentru considerentele expuse reclamantul arată că apreciază că pârâtul a încălcat grav și cu vinovăție obligațiile specifice profesiei de avocat, prin faptul că nu a depus diligența necesară pentru apărarea drepturilor reclamantului, fiind lezat patrimoniul reclamantului prin obligarea sa și a soției sale la plata unor sume de bani cu titlu de daune și cheltuieli de judecată. Solicită astfel admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

În drept au mai fost invocate prevederile art. 112, 274 Cod procedură civilă.

Alăturat cererii au fost depuse următoarele înscrisuri: Decizia civilă nr. 2761/2011 a Trib. Iași – ds._ (f. 11-13), sentința civilă nr. 698/2010 – ds._ (f.14-15), Decizia nr. 11/ 10.04.2012 a Baroului Iași (f. 17-18), acte de executare silită în dosarul nr. 66/2012 al B. C. V. (f. 19-21,25), acte de executare silită în dosarul nr. 226/2011 al B. C. V. (f. 22-24).

Acțiunea a fost timbrată cu taxă de timbru de 689 lei și timbru judiciar de 3 lei (f.29).

Pentru primul termen de judecată instanța a pus în vedere reclamantului să indice denumirea și sediul societății de asigurare pentru care solicită obligarea pârâtului la plata în solidar.

La primul termen de judecată reclamantul a depus precizări scrise prin care arată că doar pârâtul poate indica denumirea și sediul societății de asigurare cu care a încheiat contractul de asigurare, solicitând în acest sens și sprijinul instanței (f.30-31).

Alăturat precizărilor a mai depus înscrisuri: adresă către Baroul Iași pentru obținerea denumirii societății de asigurare (f.32), răspuns din partea Baroului (f.33).

Pârâtul a formulat întâmpinare (f.34-37) prin care solicită respingerea acțiunii întrucât nu se face vinovat de o gravă și imputabilă încălcare a îndatoririlor specifice profesiei de avocat, depunând toate diligențele necesare în vederea apărării intereselor reclamantului.

Mai arată pârâtul că în dosarul nr._ nu i-a garantat reclamantului de față că va rezolva situația cu o anumită soluție ci că va face tot posibilul pentru a-l ajuta. Pentru acest dosar mandatul de reprezentare și asistență juridică i-a fost dat doar de D. C., pârâtul necunoscând-o pe soția acestuia și neavând împuternicire si din partea acesteia pentru a formula acțiunea și în numele ei. I-a solicitat reclamantului să vină împreună cu soția pentru a promova acțiunea în numele ambilor soți, însă D. C. a invocat diverse motive din care rezulta că soția sa nu poate veni. În urma refuzului reclamantului de a-l pune pe în legătură cu soția, reclamantul și pârâtul au hotărât de comun acord ca acțiunea să fie promovată doar în numele reclamantului în condițiile în care CEDO constatase deja la acel moment că aplicarea regulii unanimității contravine art. 6 alin.1 din Convenție (L. vs. România din 14.12.2006).

Mai arată pârâtul că în privința numitului F. G. reclamantul nu i-a pus la dispoziție nici un act din care să rezulte starea de coproprietate dintre acesta și soția sa, iar pe parcursul procesului a fost depusă documentația cadastrală a terenului proprietatea F., potrivit căreia proprietatea era intabulată ca bun propriu a numitului F. G.. Hotărârea judecătorească depusă la dosar și interpretată de către instanță ca fiind dovada coproprietății nu era opozabilă, dovada dreptului de proprietate făcându-se potrivit legii cu extrasul de carte funciară.

În dosarul_ avocatul și-a îndeplinit toate atribuțiile, s-a prezentat la toate termene de judecată, a formulat precizări la acțiune și a răspuns la excepțiile invocate.

În privința apelului declarat tardiv pârâtul mai arată că a declarat apel în aceeași zi în care reclamantul i-a adus hotărârea atacată. Nu este culpa avocatului că apelul a fost declarat peste termen, vina aparținând reclamantului care a contactat avocatul după trecerea celor 15 zile de la comunicarea hotărârii. Reclamantul nu a putut preciza avocatului cu exactitate data comunicării hotărârii întrucât a susținut că a găsit-o pe jos în fața porții. În fața Tribunalului Iași reclamantul a fost asistat și reprezentat de un alt avocat.

În privința dosarului nr._ arată pârâtul că acesta a fost format în urma disjungerii cererii reconvenționale formulate de F. G. în dosarul_ . reprezentarea a avut loc în baza aceluiași mandat din prima cauză. S-a depus întâmpinare la cererea reconvențională, s-a prezentat la toate termenele și s-au discutat probele. La termenul la care s-a dispus efectuarea expertizei pârâtul nu a propus obiective întrucât obiectivul fixat de instanță a constat în stabilirea aspectului dacă fosa construită de D. C. a fost sau nu acoperită. Pentru efectuarea expertizei reclamantul a fost convocat cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, însă acesta nu a luat legătura cu expertul și nu s-a prezentat la efectuarea măsurătorilor. Aceste aspecte nu țin de culpa avocatului ci de cea a reclamantului. La termenul din 08.11.2010 nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, însă au fost admise obiecțiunile formulate de apărătorul numitului F. G.. Aceste obiecțiuni reprezentau însă un supliment la raportul inițial de expertiză. La termenul din data de 21.01.2011 când s-au discutat obiecțiunile la suplimentul de expertiză avocat C. a formulat obiecțiuni, acestea fiind consemnate în încheiere, respinse însă de către instanță deși se invocase nedeplasarea expertului la imobil în condițiile în care suplimentul viza un alt obiectiv decât cel avut în vedere în raportul de expertiză inițial.

În contextul prezentat pârâtul arată că a depus toate diligențele și în dosarul nr._ . Nu îi este imputabil că expertiza efectuată a fost în defavoarea reclamantului, acesta având posibilitatea conform legii să vorbească cu expertul și să-i ofere acestuia orice lămuriri, întrebări sau explicații pe care le considera de cuviință. Împotriva sentinței civile din dosarul_ a fost promovat recursul în termen, iar în fața Tribunalului Iași D. C. a fost asistat de un alt avocat.

În condițiile în care obligațiile avocatului sunt de diligență și nu de rezultat, au fost respectate prevederile legii 51/1995 și Statutului profesiei de avocat, pârâtul nu a produs nici un prejudiciu reclamantului D. și astfel solicită respingerea acțiunii.

Instanța a solicitat pârâtului să depună la dosar polițele de asigurare pentru perioada 2009 – 2011 (f.38).

Pârâtul a înaintat la dosar următoarele înscrisuri: contract de asistență juridică nr. 67/ 26.11.2009 (f.40), polița de asigurare RC nr. IS_ din 02.09.2008 (f.41), polița de asigurare nr._ din 21.02.2012 (f.42).

Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare (f.43-47) prin care, pe lângă aspectele indicate și în cererea de chemare în judecată mai arată că prezenta soției sale pentru a discuta cu avocatul pentru dosarul nr._ este irelevantă în cauză întrucât reclamantul i-a adus la cunoștință avocatului că bunul este comun iar prezența acesteia în instanță nu este obligatorie. Prin invocarea hotărârii CERDO L. vs. România pârâtul tocmai a recunoscut că a formulat acțiunea din dosarul_ numai în numele unui coproprietar.

În privința lipsei coparticipării procesuale pasive din dosarul_ reclamantul mai arată că față de hotărârea judecătorească depusă de F. G. la acel dosar avocatul trebuia să completeze acțiunea, chiar dacă hotărârea era inopozabilă. Cum cererea nu a fost completată procesul a fost pierdut din culpa exclusivă a apărătorului reclamantului, din lipsa unei diligențe profesioniste din partea sa.

În privința declarării tardive a apelului reclamantul arată că a înmânat avocatului sentința în termen, acesta având posibilitatea să vadă pe adresa de comunicare data exactă la care reclamantul a primit hotărârea și să îl sfătuiască în consecință dacă termenul era scurs. Pârâtul nu a făcut acest lucru, încălcând normele deontologice.

Referitor la dosarul nr._ reclamantul apreciază din nou că neformularea obiecțiunilor la raportul de expertiză și nesolicitarea unui supliment la raport de către pârât, ambele drepturi procesuale fiind exercitate doar de apărătorul părții adverse constituie o stare de pasivitate neobișnuită pentru avocat sesizată și de Tribunal care practic a constatat culpa avocatului în derularea procesului. Solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

La termenul din data de 07.09.2012, după depunerea polițelor de asigurare de către pârât, instanța a pus din nou în vedere reclamantului să indice denumirea și sediul societății de asigurare alături de care solicită obligarea pârâtului la plată în solidar (f.48).

La termenul din 12.10.2012 judecata cauzei a fost suspendată potrivit art. 155 ind.1 Cod procedură civilă (f. 51).

Cauza a fost repusă pe rol la cererea reclamantului la data de 09.11.2012, reclamantul arătând în cererea de repunere pe rol că nu dorește să cheme în judecată societatea de asigurare și că dorește ca pârât să fie doar C. D. (f-53).

Reclamantul a mai depus următoarele înscrisuri: chitanță olografă de restituire a sumei de 1200 de lei (f.59), adresă Baroul Iași (f.60).

Prin încheierea de ședință din 14.12.2012 a fost respinsă cererea de abținere formulată de președintele completului de judecată, reținându-se și faptul că la primul termen de judecată părțile nu au înțeles să recuze judecătorul care le-a adus la cunoștință că anterior exercitării funcției de judecător a profesat ca avocat (f.65).

Părțile nu au solicitat administrarea altor probe.

Instanța a dispus atașarea dosarelor nr._ și_ ale Judecătoriei P..

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul D. C. solicită obligarea pârâtului C. D. (avocat reprezentant al reclamantului în două procese) la plata sumei de 9.626,60 lei reprezentând despăgubiri decurgând din pierderea a două cauze: cheltuieli de judecată la care a fost obligat reclamantul în dosarele_ și_ (4.240 de lei), onorariile plătite de reclamant pârâtului în ambele dosare (2000 de lei), despăgubirile la care a fost obligat D. C. către F. G. în dosarul_ (3000 de lei) și cheltuieli de executare silită față de dosarul_ (386,60 lei).

În drept reclamantul a invocat următoarele prevederi legale:

Art. 38 din Legea 51/1995 :” Ministerul Justiției este obligat să asigure spațiile necesare în vederea desfășurării activității avocaților în sediul instanțelor judecătorești”. După cum se poate lesne observa textul citat nu are legătură cu cauza.

Art. 115 din Statutul Profesiei de avocat prevede că :” Existã conflict de interese în situațiile urmãtoare: a) în activitatea de consultanțã, când, la data solicitãrii sale, avocatul care are obligația de a da clientului sãu o informație completã, loialã și fãrã rezerve nu își poate indeplini misiunea fãrã a compromite interesele unuia sau ale mai multor clienți, prin analiza situației prezentate, prin utilizarea mijloacelor juridice preconizate sau prin concretizarea rezultatului urmãrit; b) în activitatea de asistare și de apãrare, atunci când, la data sesizãrii sale, asistarea mai multor pãrți ar determina avocatul sã prezinte o altã apãrare, diferitã de aceea pentru care ar fi optat dacã i-ar fi fost încredințatã apãrarea intereselor unei singure pãrți, inclusiv în ceea ce privește tehnicile și mijloacele profesionale ale apãrãrii; c) atunci când, prin modificarea sau evoluția situației ce i-a fost prezentatã inițial, avocatul descoperã una dintre dificultãțile arãtate la lit. a) și b).”. După cum se poate lesne observa textul citat, invocat de reclamant, nu are legătură cu cauza, nefiind invocat nici un conflict de interese în motivarea acțiunii.

Prevederile art. 116 din Statut nu sunt nici ele aplicabile întrucât definesc situațiile în care nu există conflict de interese.

Art. 138 din Statut, în forma în vigoare la data promovării acțiunii nu cuprinde aliniatele 1,2,4,6 indicate de reclamant în petitul acțiunii.

Aceeași situație ca cea din paragraful anterior se regăsește și în cazul art. 139 alin.1, alin.2, lit. a și b, alin.5, alin6 din Statut invocate de reclamant în petitul acțiunii.

Nici prevederile art. 145 și 216 din Statut, invocate de reclamant în petitul acțiunii nu au legătură cu cauza, primul articol făcând referire la modul de stabilire a onorariului de avocat iar cel de al doilea la modul de exercitare a profesiei de către avocatul colaborator.

Față de cele prezentate instanța constată că temeiurile de drept invocate de reclamant (din Legea 51/1995 și Statutul profesiei de Avocat) în susținerea acțiunii nu sunt de natură a susține acțiunea formulată de reclamant.

Cu toate acestea, potrivit codului de procedură civilă, instanța nu este ținută de temeiurile de drept invocate de reclamant dacă din motivarea acțiunii se poate stabili natura juridică a cererii de chemare în judecată.

Față de motivele invocate instanța constată că acțiunea de față vizează recuperarea prejudiciului suferit de reclamantul D. C. în baza răspunderii pentru malpraxis a pârâtului C. D..

Acuzația pentru malpraxis vizează procesele desfășurate în dosarele_, respectiv_, ambele având ca instanță de fond Judecătoria P..

Referitor la dosarul_ instanța constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 26.11.2009 sub numărul arătat reclamantul D. C. a chemat în judecată pârâtul F. G. solicitând instanței:

- să stabilească linia de hotar ce desparte proprietățile părților pe latura vestică.

- să oblige pârâtul să-și ridice construcțiile edificate fără forme legale la o distanță mai mică de 60 cm de linia de hotar, iar în caz de refuz

- să oblige pârâtul la plata sumei de 50 lei/ zi reprezentând daune cominatorii.

Alăturat acțiunii a fost depus contractul de vânzare-cumpărare nr. 1101/ 16.05.2008 prin care D. C. a obținut în proprietate imobilul împreună cu soția sa D. C..

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile lipsei coparticipării procesuale active obligatorii active și pasive, arătând că proprietățile părților sunt în stare de indiviziune cu soțiile părților, respectiv D. C. și F. E. (f. 14-16).

Pârâtul F., împreună cu F. E. (care nu era parte în dosar) au formulat și cerere reconvențională în contradictoriu cu D. C. și D. C. (care nu era parte în dosar) solicitând desființarea construcției cu destinația fosă septică, daune cominatorii de 50 lei pe zi de întârziere și despăgubiri în sumă de 1000 de lei pentru paguba produsă de edificarea nelegală a fosei (f.17-18).

Alăturat întâmpinării și cererii reconvenționale pârâtul F. G. a depus la dosar încheiere de intabulare și extras de carte funciară din care rezultă că în baza Hotărârii judecătorești nr. 3189/ 27.12.1988 a Judecătoriei P. bunul imobil este proprietatea exclusivă a lui F. G. (f. 22-24).

Au fost depuse și adeverința, certificat de atestare fiscală pe numele F. G., precum și Sentința civilă nr. 3189/ 27.12.1988 a Jud. P. (f. 31-34).

Avocatul reclamantului D. C. a răspuns în scris la excepțiile invocate de F. G. arătând că din actele depuse chiar de F. G. nu rezultă că bunul ar fi comun, potrivit extrasului de carte funciară imobilul teren și casă reprezintă proprietatea sa exclusivă. În privința coparticipării procesuale active s-a arătat (în esență) că acțiunea în grănițuire are caracter conservatoriu și nu de dispoziție și astfel poate fi formulată de un singur coproprietar devălmaș.

În cadrul răspunsului la excepții Av. C. D. a formulat și apărări cu privire la cererea reconvențională arătând în esență că nu deține o fosă septică ci un beci.

Avocat C. pentru reclamant a fost prezent în fața instanței la toate termenele de judecată din dosar.

Prin sentința civilă nr. 698/ 12.03.2010 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei P. instanța a admis atât excepția lipsei coparticipării procesuale active cât și excepția lipsei coparticipării procesuale pasive, respingând acțiunea pe excepții.

În motivarea soluției arătate instanța a reținut doar atât :” în practica judiciară s-a decis în mod constant că dacă terenul este bun comun al soților, acțiunea în grănițuire trebuie formulată de ambii soți, iar dacă proprietatea pârâtului este bun comun, acțiunea trebuie formulată în contradictoriu cu ambii soți. În consecință instanța va admite excepția (…) și va respinge acțiunea pentru lipsa coparticipării procesuale active și pasive”

La data de 12.04.2010 sentința a fost comunicată prin afișare reclamantului (f. 53).

La data de 22.04.2010 F. G. a formulat cerere de completare a hotărârii arătând că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1214/ 07.05.2010 dată în dosarul nr._ al Judecătoriei P. a fost admisă cererea de completare și a fost obligat reclamantul D. C. să plătească pârâtului F. G. suma de 1000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată (f.57).

Sentința nr. 1214/2010 a fost comunicată reclamantului prin afișare la data de 02.06.2010 (f.58).

La data de 29.04.2010 reclamantul a declarat apel împotriva sentinței civile nr. 698/ 12.03.2010 iar la data de 08.06.2010 reclamantul a declarat apel și împotriva sentinței nr. 1214/2010.

Prin decizia civilă nr. 548/ 17.11.2010 a Tribunalului Iași a fost respins ca tardiv apelul formulat de D. C. împotriva sentinței civile nr. 698/ 12.03.2010 și ca nefondat apelul împotriva sentinței nr. 1214/2010, ambele pronunțate în dosarul_ al Judecătoriei P..

Referitor la dosarul_ instanța constată următoarele:

Dosarul a fost format în urma disjungerii cererii reconvenționale formulată de F. G. și F. Eugeni în contradictoriu cu D. C. și D. C., dispusă prin sentința civilă nr. 698/ 12.03.2010 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei P..

Prin cererea reconvențională reclamanții F. au solicitat instanței desființarea construcției cu destinația fosă septică efectuată de familia D., daune cominatorii de 50 lei pe zi de întârziere și despăgubiri în sumă de 1000 de lei pentru paguba produsă de edificarea nelegală a fosei.

La primul termen de judecată în acest dosar D. C. a solicitat amânarea pentru a-și angaja apărător (f.34).

La termenul următor pârâții D., prin Av. C. D. au formulat întâmpinare (f. 43-45) prin care arată că a existat o fosă septică pe terenul proprietatea D. însă la data promovării acțiunii aceasta nu mai există întrucât a fost astupată. În privința despăgubirilor solicitate de familia F. ca urmare a distrugerilor suferite de casa acesteia în urma construirii de către D. C. a fosei septice s-a arătat că aceste distrugeri nu au legătură cu fosa pârâtului ci cu vechimea casei proprietatea F..

În legătură cu aspectul astupării fosei au fost depuse înscrisuri: proces verbal de constatare din 15.10.2009 (f.61), proces verbal de constatare din 23.09.2009 (f.63).

La termenul din data de 28.06.2010 s-au discutat probele, instanța încuviințând proba cu înscrisuri și interogatoriu pentru capătul al doilea de cerere și proba cu expertiză în specialitatea construcții. Proba testimonială a fost prorogată Av. C. opunându-se la această probă (f.70).

Pentru expertiza în construcții instanța a stabilit un singur obiectiv: „ dacă fosa septică edificată de către pârâți pe terenul reclamanților a fost sau nu acoperită complet sau ascunsă sub o parte de pământ” (f.70).

Raportul de expertiză a fost depus de expertul C. D. C. la data de 23.09.2010 (f. 81-100).

În concluziile raportului de expertiză se arată că fosa a fost astupată prin acoperire cu un strat de pământ însă nu a fost dezafectată prin demolarea completă a construcției, scoaterea din pământ a tubului de evacuare și umplerea gropii cu pământ.

Pentru efectuarea raportului D. C. a fost convocat cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire primită personal de destinatar la data de 23.07.2010, dovada fiind atașată raportului (f. 88 verso dosar).

Potrivit raportului de expertiză expertul s-a prezentat la fața locului la data de 29.07.2010 (f.84), D. C. nefiind prezent nici în urma discuțiilor purtate cu expertul ce a fixat o nouă întâlnire la ora 12,00 (f.85).

Potrivit procesului verbal din 11.08.2010 încheiat de Poliția Orașului Tg. F. s-a constatat că la data arătată D. C. a astupat prin umplere cu pământ fosa septică în litigiu (f.106).

La termenul din 27.09.2010 apărătorii ambelor părți au solicitat amânarea pentru a lua la cunoștință de raportul de expertiză (f. 114).

La termenul din 08.11.2010 Av. C. a sesizat instanței faptul că expertul nu a intrat în curtea pârâților D., opunându-se totodată la obiecțiunile formulate de reclamanți prin care se solicita un nou obiectiv față de cel stabilit de către instanță la termenul de încuviințare a probei.

Astfel, sub formă de obiecțiuni la expertiză reclamanții au solicitat ca expertul „să stabilească valoarea distrugerilor produse la imobilul proprietatea reclamanților și să precizeze lucrările necesare și costul acestora pentru reparații (materiale și manoperă)” (f. 117 dosar).

Instanța a admis obiecțiunile reclamanților stabilind noi obiective pentru expert (f. 117,118).

Pentru termenul din data de 10.12.2010 expertul a depus la dosar suplimentul la raportul de expertiză (f.120-122).

Părțile au solicitat amânarea pentru a lua la cunoștință de supliment (f. 123).

La termenul următor Av. C. D. a formulat obiecțiuni la suplimentul la expertiză, acestea fiind consemnate în hotărâre astfel :” expertul nu s-a deplasat la proprietatea pârâților pentru a măsura fosa, a stabilit pe presupuneri și aprecieri din ce materiale a fost construită aceasta, la efectuarea raportului suplimentar nu au fost convocate din nou părțile, nu a răspund corect la obiecțiuni, nu a lămurit dacă structura de rezistență a imobilului reclamanților a fost afectată de construirea fosei, nu s-a ținut cont că imobilul reclamanților nu este prevăzut cu jgheaburi și burlane, apele meteorice scurgându-se pe pereții casei, acesta fiind motivul degradării imobilului și nu construcția fosei septice și solicită efectuarea unei noi expertize(f. 129).

Instanța a respins obiecțiunile apreciind că nu era necesară o nouă convocare a părților întrucât suplimentul la expertiză reprezintă de fapt precizări la raportul inițial.

La același termen de judecată instanța a reținut spre soluționare cauza.

Prin Sentința civilă nr. 206/ 21.01.2011 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei P. a fost admisă în parte acțiunea reclamanților F. să s-a dispus obligarea pârâților D. după cum urmează :” să desființeze construcția cu destinația de fosă septică și să restabilească situația anterioară edificării acesteia. Respinge ca prematur introdusă cererea reclamanților de obligare a pârâților la plata daunelor cominatorii. Obligă pârâții să plătească reclamanților suma de 3000 lei reprezentând despăgubiri. Obligă pârâții să plătească reclamanților suma de 1240 lei reprezentând cheltuieli de judecată”.

Împotriva acestei sentințe pârâții D. au declarat recurs. În recurs pârâții D. au fost asistați de avocat Suhan M..

Prin Decizia civilă nr. 2761/ 26.10.2011 a Tribunalului Iași a fost respins recursul, reținându-se în esență și elocvent pentru speța de față că motivele invocate în cererea de recurs vizează de fapt obiecțiunile la suplimentul de expertiză formulate la ultimul termen de judecată în fața instanței de fond, iar aceste obiecțiuni ar fi trebuit fi invocate după depunerea raportului de expertiză și nu după depunerea suplimentului la raportul de expertiză.

Față de dosarul_ pârâtul din prezenta cauză este acuzat, în esență, de neformularea acțiunii în numele ambilor soți D., de neobservarea sau ignorarea prevederilor legale în materie de coparticipare procesuală, nemodificarea acțiunii pentru a corespunde formei coparticipării și de nedeclararea apelului în termenul legal.

Față de dosarul nr._ pârâtul este acuzat că nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză și că nu a solicitat un supliment la respectivul raport.

Înainte de analiza detaliată a acuzelor reclamantului față de pârât, prin prisma noțiunii de malpraxis, instanța apreciază necesar a fi subliniate următoarele aspecte:

Răspunderea pentru malpraxis poate fi angajată în privința avocatului în cazul în care acesta nu și-a îndeplinit sau și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile prevăzute de legea 51/1995 și Statutul Profesiei de Avocat, făcându-se astfel „vinovat de o gravă și imputabilă încălcare a îndatoririlor” (după cum arată reclamantul în acțiune) prevăzute de legea 51/1995 și Statutul Profesiei de Avocat.

Pentru a se putea reține existența cazului de malpraxis trebuie să existe și să fie dovedită o gravă încălcare a atribuțiilor profesionale ce cădeau în sarcina pârâtului, iar această încălcare să fie nejustificată (în fapt și în drept), să se datoreze cel puțin neglijenței (sau intenției) și să fi fost esențială în pierderea procesului respectiv.

Mai mult, modalitatea de îndeplinire a obligațiilor profesionale trebuie analizată ținând cont și de potențialul de competență profesională a respectivului avocat, adică trebuie luat în calcul și în ce măsură putea prevedea avocatul un anumit traiect de evoluție a cauzei și deznodământul final al procesului.

De asemenea, pentru a se putea vorbi de malpraxis trebuie a se ține cont și de claritatea și previzibilitatea legii aplicabile în speță întrucât în cazul existenței unor texte de lege interpretabile și care eventual generează practică neunitară inclusiv la nivelul instanțelor, simplul fapt că avocatul ar fi emis o opinie juridică diferită de cea reținută de către instanță nu echivalează cu neîndeplinirea obligațiilor profesionale ale avocatului.

Față de considerentele prezentate mai sus, instanța observă următoarele prevederi legale elocvente în cauză, prevederi ce vizează îndatoririle pe care avocatul trebuie să le respecte și a căror încălcare cu rea credință sau din gravă și imputabilă neglijență poate atrage, în principiu, răspunderea pentru malpraxis:

Art. 133 din Statutul Profesiei de avocat :” 1) În cazul în care se angajează să asiste și/sau să reprezinte un client într-o procedură legală, avocatul își asumă obligații de diligență. (2) Avocatul trebuie să asiste și să reprezinte clientul cu competență profesională, prin folosirea cunoștințelor juridice adecvate, a abilităților practice specifice și prin pregătirea rezonabil necesară pentru asistarea sau reprezentarea concretă a clientului. 3) Avocatul este obligat să se abțină să se angajeze ori de cate ori nu poate acorda o asistență și o reprezentare competente. (4) Asistarea și reprezentarea clientului impun diligență profesională adecvată, pregătirea temeinică a cauzelor, dosarelor și proiectelor, cu promptitudine, potrivit naturii cazului, experienței și crezului său profesional. 6) Competența profesională adecvată presupune analiza și cercetarea atentă a împrejurărilor de fapt, a aspectelor legale ale problemelor juridice incidente în situația de fapt, pregătirea adecvată și adaptarea permanentă a strategiei, tacticilor, tehnicilor și metodelor specifice în raport cu evoluția cauzei, a dosarului sau a lucrării în care avocatul este angajat”.

Potrivit art. 134 din Statut :”(1) Avocatul își va reprezenta clientul cu diligența unui bun profesionist, în limitele legii (…) (6) Neglijarea cauzelor clientului, absența nejustificată în mod repetat, fără asigurarea unei substituiri legale și competente, cu acordul prealabil al clientului, constituie abatere disciplinară ”.

Conform art. 135 din Statut: „(3) Avocatul va respecta opțiunile clientului în ceea ce privește scopul și finalitatea asistenței și reprezentării, fără a abdica de la independență și crezul său profesional. (4) Avocatul se va consulta permanent cu clientul în legătură cu strategia și mijloacele tehnice și tactice adoptate pentru atingerea scopurilor pentru care a fost angajat. Avocatul nu este obligat să urmeze acele tehnici și proceduri legale indicate arbitrar de client și păstrează responsabilitatea pentru acestea, în măsura în care clientul a fost rezonabil informat asupra costurilor și consecințelor posibile ale acestor tehnici și proceduri”.

Conform art. 136 din același Statut :”(1)Consilierea și reprezentarea unui client îl obligă pe avocat să privească speța respectivă dintr-o perspectivă proprie și să acorde clientului sfaturi dezinteresate. Sfătuirea clientului nu se rezumă la expunerea unor prevederi legale, ci va avea în vedere și consecințele de ordin moral, economic, social și politic care ar putea avea relevanță în situația respectivă. (2) Ori de câte ori clientul propune un demers despre care avocatul apreciază că va avea consecințe legale negative, acesta va atenționa clientul cu privire la consecințe sau, după caz, va putea denunța contractul de asistență juridică”.

Potrivit art. 998 Cod civil, invocat de reclamant :”orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara”, iar conform art. 999 Cod civil (vechi) :” omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa”.

Raportând situația de fapt din dosarele nr._ și_ la acuzele aduse de reclamant și la prevederile legale citate mai sus, instanța constată că în cazul de față nu se poate reține că pârâtul C. D. s-ar face vinovat de o gravă și imputabilă încălcare a îndatoririlor stipulate de Legea 51/1995 și Statutul Profesiei de Avocat.

1. Astfel, cum am reținut deja, față de dosarul_ pârâtul din prezenta cauză este acuzat, în esență, de neformularea acțiunii în numele ambilor soți D., de neobservarea sau ignorarea prevederilor legale în materie de coparticipare procesuală, nemodificarea acțiunii pentru a corespunde formei coparticipării și de nedeclararea apelului în termenul legal.

În privința neformulării acțiunii în numele ambilor soți D. instanța observă că potrivit contractului de asistență juridică nr. 67/ 26.11.2009 mandatul a fost acordat avocatului (pârâtul) doar de către D. C. (f.40 dosar).

Potrivit art. 68 Cod procedură civilă :” (1) Procura pentru exercitiul dreptului de chemare in judecata trebuie facuta prin inscris sub semnatura legalizata; in cazul cand procura este data unui avocat semnatura va fi certificata potrivit legii avocatilor. (2) Dreptul de reprezentare mai poate fi dat si prin declaratie verbala, facuta in instanta si trecuta in incheierea de sedinta”, iar conform art. 161 Cod procedură civilă :” 1) Cand instanta constata (…) reprezentantul partii nu face dovada calitatii sale, se poate da un termen pentru implinirea acestor lipsuri. (2) Daca lipsurile nu se implinesc, instanta va anula cererea”.

Textele de lege citate vin în sprijinul pârâtului C. D., care, având împuternicire legală doar de la D. C., ar fi încălcat legea formulând acțiunea în numele și pentru D. C. cu care nu avea contract de asistență juridică.

Potrivit legii 51/1995 și Statutul Profesiei de Avocat contractul de asistență juridică se poate încheia și în alt mod decât în formă scrisă (prin telefon de exemplu), însă este imperativ ca această formă de convenție verbală să fie ulterior transpusă în înscris pentru ca împuternicirea avocațială să fie valabilă.

Reclamantul D. nu a negat nici un moment afirmația pârâtului din întâmpinare conform căreia pârâtul nu a vorbit niciodată cu soția reclamantului. Astfel, în răspunsul la întâmpinare reclamantul a arătat că nu a considerat necesar a pune în legătură avocatul cu soția sa întrucât aceasta nu urma să se prezinte la proces. Faptul că partea nu urmează a se prezenta la termenele de judecată nu presupune că avocatul nu are nevoie de împuternicirea acesteia pentru a formula acțiunea.

Cererea de chemare în judecată reprezintă exercitarea unui drept de dispoziție, iar pentru exercitarea unui astfel de drept mandatul nu se presupune.

Față de aceleași considerente instanța apreciază că nici mandatul tacit dintre soți nu poate fi considerat ca producător de efecte juridice în sensul complinirii lipsei contractului de asistență juridică și cu soțul lipsă.

Raportat la prevederile codului de procedură citate mai sus instanța apreciază că nu se poate considera că pârâtul (avocat) nu și-a îndeplinit îndatoririle prevăzute de Legea 51/1995 și Statut. Avocatul nu a făcut decât să respecte prevederile de procedură, iar respectarea legii nu poate fi interpretată ca și faptă ilicită sau nerespectarea îndatoririlor profesionale, ci dimpotrivă.

În ceea ce privește acuza de neobservare sau ignorare a prevederilor legale în materie de coparticipare procesuală instanța constată că nici în acest caz nu poate fi vorba de malpraxis din partea avocatului.

În primul rând este important de observat faptul că nu există nicio prevedere legală expresă care să indice că acțiunile în grănițuire trebuie formulate de către toți coproprietarii sau împotriva tuturor coproprietarilor imobilelor învecinate.

Doctrina este singura care afirmă că acțiunea în grănițuire trebuie formulată de către coproprietari, însă doctrina nu reprezintă izvor de drept potrivit dreptului românesc.

Mai mult, există opinii în drept conform cărora acțiunea în grănițuire reprezintă de fapt o acțiune cu caracter conservatoriu și nu de dispoziție, astfel încât, cum actele conservatorii pot fi efectuate și doar de un singur coproprietar și acțiunea ar putea fi exercitată de un singur proprietar. Din această perspectivă prezența în proces a tuturor coproprietarilor (activ și pasiv) nu ar avea decât rolul asigurării opozabilității soluției instanței față de toți coproprietari. Or, în acest caz coparticiparea nu mai apare ca obligatorie ci ca și facultativă, fiind lăsată la latitudinea coproprietarilor dacă doresc să fie parte în proces, putând interveni benevol dacă nu au fost chemați în judecată.

Or, prin răspunsul scris la excepțiile invocate în dosarul nr._ apărătorul reclamantului (pârâtul din prezenta cauză) tocmai pe caracterul conservatoriu a și motivat solicitarea de respingere a excepțiilor.

Nu este lipsit de importanță nici a observa că în perioada în care s-au discutat excepțiile lipsei coparticipării obligatorii active și pasive România tocmai fusese sancționată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru aplicarea regulii unanimității.

Astfel, CEDO a reținut în cauza L. contra României că prevederea procedurală potrivit căreia acțiunea în revendicare nu poate fi exercitată decât de toți coproprietarii (sau acțiunea va fi respinsă pentru lipsa coparticipării procesuale) duce în fapt la încălcarea dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenție.

Potrivit Constituției României normele CEDO trebuie aplicate întotdeauna cu prioritate când se constată o contradicție între dreptul intern și Convenție.

Față de cele prezentate instanța apreciază că manifestarea de către avocat a opiniei îmbrățișată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului și a unei interpretări juridice diferite decât cea reținută de către instanță cu privire la obligativitatea coparticipării procesuale nu poate echivala cu încălcarea îndatoririlor profesionale.

În susținerea acestei concluzii vin și prevederile art. 135 și 136 din Statutul profesiei de avocat citat mai sus, care obligă pe avocat (nu acordă doar un drept) să privească speța din perspectivă proprie și să nu abdice de la crezul său profesional.

În privința coparticipării procesuale pasive obligatorii discutată în același doar instanța reiterează considerentele teoretice de mai sus și observă în plus următoarele:

Nu s-a făcut dovada că reclamantul i-ar fi înmânat avocatului un înscris din care să rezulte fără putință de tăgadă că bunul imobil vecin cu cel al familiei D. ar fi fost în stare de indiviziune între F. G. și F. E.. Existența căsătoriei nu echivalează neapărat cu comunitatea de bunuri, anumite bunuri putând fi chiar și în timpul căsătoriei bunuri proprii ale unuia dintre soți (bunurile primite prin donație sau moștenire).

Simplele afirmații făcute de reclamant nu sunt suficiente pentru a lega avocatul de acordarea unor efecte juridice informațiilor relative produse. Dimpotrivă, un avocat ce dă dovadă de profesionalism lucrează numai pe acte, pe dovezi clare și obiective ce trebuie să-i fie înmânate de parte înainte de declanșarea procesului pentru a putea avocatul stabili strategia de urmat pentru câștigarea dreptului urmărit.

Mai mult, instanța observă că din extrasul de carte funciară, care are rolul publicității imobiliare opozabile tuturor (erga omnes), F. G. figura la data introducerii acțiunii din dosarul nr._ ca și proprietar unic.

Hotărârea judecătorească depusă de F. G. la dosar, pe lângă faptul că a constituit actul în baza căruia s-a efectuat intabularea dreptului de proprietate exclusiv al lui F. G., nici nu avea cum să fie cunoscută de avocatul reclamantului, nefiind un act public ușor de accesat și mai ales datând din perioada comunistă.

Față de considerentele prezentate instanța apreciază că modul de acțiune al avocatului în privința identificării părților de chemat în judecată respectă normele legale în materia legii avocaturii, a Statutului profesiei de avocat și a codului de procedură civilă, raportat la datele obiective pe care le-a avut la dispoziție la momentul formulării acțiunii.

De asemenea, după cum am arătat, faptul că avocatul a emis o opinie juridică diferită de cea reținută de către instanță nu echivalează cu neîndeplinirea obligațiilor profesionale ale avocatului, mai ales în contextul legislativ de la acel moment cu privire la regula unanimității și în lipsa unui text de lege intern expres care să o prevadă.

Referitor la nemodificarea acțiunii pentru a corespunde formei coparticipării instanța constată că aceasta apare justificată din perspectiva avocatului în condițiile prezentate deja mai sus.

În lipsa împuternicirii avocatului reclamantului și din partea soției reclamantului, în lipsa dovedirii furnizării de către reclamant către avocat a unui înscris din care să rezulte starea de coproprietate a numiților F. G. și E., raportat la opinia juridică manifestată de avocat potrivit căreia acțiunea nu presupunea o coparticipare obligatorie ci doar facultativă întrucât caracterul acțiunii era conservatoriu, față de lipsa unui text de lege expres care să prevadă obligativitatea coparticipării și față de prevederile art. 135 și 136 din Statutul Profesiei de avocat instanța constată că nemodificarea acțiunii nu reprezintă decât dovada crezului profesional al avocatului în opiniile sale juridice.

Or, cum am arătat, avocatul care își îndeplinește drepturile și obligațiile prevăzute de Statut cu privire la modul de abordare a speței nu poate fi considerat vinovat de neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a obligațiilor profesionale pentru a se reține existența cazului de malpraxis.

În privința nedeclarării apelului în termenul legal instanța constată că acest aspect ar putea fi teoretic imputabil avocatului, însă pentru a se reține culpa acestuia trebuia dovedit faptul că partea a înmânat avocatului în termen util hotărârea pe care dorea să o atace.

Reclamantul nu a precizat nici în acțiune, nici în răspunsul la întâmpinare și nici verbal în fața instanței data exactă la care a înmânat avocatului hotărârea împotriva căreia dorea a se promova apel.

Pe de altă parte pârâtul a indicat faptul că a declarat apelul în aceeași zi în care reclamantul i-a înmânat hotărârea judecătorească.

În răspunsul la întâmpinare reclamantul nu a negat aspectul indicat de pârât, apărându-se doar că avocatul era obligat să verifice dacă era în termen și în caz contrar trebuia să îl sfătuiască să nu mai promoveze apelul tardiv.

Ambele părți au partea lor de dreptate, însă în acest caz practic ambele părți sunt în culpă: reclamantul că nu a înmânat în timp util avocatului hotărârea și avocatul pentru că nu a verificat dacă termenul de apel a expirat și nu a sfătuit în consecință partea să nu mai promoveze calea de atac.

Având în vedere că în dosarul nr._ reclamantul nu și-a ales locul de comunicare a actelor de procedură la sediul avocatului instanța apreciază că primul care trebuia să-și îndeplinească obligația este reclamantul.

Astfel, pentru a acuza avocatul că nu a verificat data de comunicare a hotărârii (dată care în principiu trebuia cunoscută de parte și nu de avocat) mai ales în condițiile în care nu s-a făcut nici dovada că reclamantul a înmânat avocatului hotărârea în timp util (eventual imediat ce a primit-o, găsit-o) instanța apreciază că cea mai mare culpă o are reclamantul.

Despre culpa avocatului nu se poate discuta decât din momentul în care reclamantul ar fi îndeplinit obligația de înmânare a hotărârii în timp util redactării și depunerii cererii de apel.

Or, cum reclamantul nu a făcut dovada că a luat legătura cu avocatul în timp util pentru exercitarea căii de atac instanța apreciază că nu poate fi pusă întreaga responsabilitate în sarcina avocatului.

Din punct de vedere probatoriu instanța mai observă că în ipoteza de față sarcina probei revine reclamantului, acesta fiind ținut să dovedească primul că și-a îndeplinit ireproșabil obligațiile față de avocat.

Pârâtul ar fi pus în ipostaza de a dovedi un fapt negativ (că nu i-a fost înmânată hotărârea în timp util de către reclamant), iar potrivit dreptului românesc faptul negativ nu poate fi dovedit decât prin faptul pozitiv contrar, ce cade iar în sarcina reclamantului.

De asemenea, având în vedere că reclamantul nu a contestat afirmația pârâtului conform căreia apelul a fost declarat în aceeași zi cu înmânarea hotărârii din partea reclamantului către avocat, instanța va ține seama de afirmația pârâtului.

În condițiile în care avocatul a redactat și depus apelul în aceeași zi cu înmânarea hotărârii de către reclamant este improbabil să nu fi avut acordul reclamantului pentru redactarea și depunerea apelului, întrucât dacă reclamantul nu ar fi intenționat să atace hotărârea nici nu ar mai fi luat legătura cu avocatul pentru a-i înmâna hotărârea.

Or, având deja acordul reclamantului pentru promovarea apelului ar apărea de un formalism excesiv atitudinea avocatului de a mai amâna o zi sau chiar mai mult depunerea apelului deja potențial tardiv pentru a verifica dosarul in arhivă, contacta partea pentru a-i aduce la cunoștință că termenul a expirat, pentru a o informa despre consecințele declarării unui apel tardiv și pentru a aștepta o nouă manifestare de voință din partea părții.

În contextul de fapt reținut mai sus instanța constată că modul de a acționa al pârâtului nu constituie o gravă și imputabilă încălcare a îndatoririlor sale, acesta doar acționând cum a considerat mai potrivit în împrejurările respective.

2. Față de dosarul nr._ pârâtul este acuzat că nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză și că nu a solicitat un supliment la respectivul raport.

Acuzele reclamantului nu sunt fondate având în vedere situația de fapt și de drept petrecută în dosar.

Astfel, în cauză a fost admisă expertiza în construcții față de care instanța a stabilit un singur obiectiv: „ dacă fosa septică edificată de către pârâți pe terenul reclamanților a fost sau nu acoperită complet sau ascunsă sub o parte de pământ” (f.70).

Pentru efectuarea raportului D. C. a fost convocat cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire primită personal de destinatar la data de 23.07.2010, dovada fiind atașată raportului (f. 88 verso dosar).

Potrivit raportului de expertiză expertul s-a prezentat la fața locului la data de 29.07.2010 (f.84), D. C. nefiind prezent nici în urma discuțiilor purtate cu expertul ce a fixat o nouă întâlnire la ora 12,00 (f.85).

Potrivit procesului verbal din 11.08.2010 încheiat de Poliția Orașului Tg. F. s-a constatat că la data arătată D. C. a astupat prin umplere cu pământ fosa septică în litigiu (f.106).

La termenul din 08.11.2010 Av. C. a arătat instanței faptul că expertul nu a intrat în curtea pârâților D., opunându-se totodată la obiecțiunile formulate de reclamanți prin care se solicita un nou obiectiv față de cel stabilit de către instanță la termenul de încuviințare a probei.

Astfel, sub formă de obiecțiuni la expertiză reclamanții au solicitat ca expertul „să stabilească valoarea distrugerilor produse la imobilul proprietatea reclamanților și să precizeze lucrările necesare și costul acestora pentru reparații (materiale și manoperă)” (f. 117 dosar).

Instanța a admis obiecțiunile reclamanților stabilind noi obiective pentru expert (f. 117,118).

Pentru termenul din data de 10.12.2010 expertul a depus la dosar suplimentul la raportul de expertiză (f.120-122).

Părțile au solicitat amânarea pentru a lua la cunoștință de supliment (f. 123).

La termenul următor Av. C. D. a formulat obiecțiuni la suplimentul la expertiză, acestea fiind consemnate în hotărâre astfel :” expertul nu s-a deplasat la proprietatea pârâților pentru a măsura fosa, a stabilit pe presupuneri și aprecieri din ce materiale a fost construită aceasta, la efectuarea raportului suplimentar nu au fost convocate din nou părțile, nu a răspund corect la obiecțiuni, nu a lămurit dacă structura de rezistență a imobilului reclamanților a fost afectată de construirea fosei, nu s-a ținut cont că imobilul reclamanților nu este prevăzut cu jgheaburi și burlane, apele meteorice scurgându-se pe pereții casei, acesta fiind motivul degradării imobilului și nu construcția fosei septice și solicită efectuarea unei noi expertize(f. 129).

Instanța a respins obiecțiunile apreciind că nu era necesară o nouă convocare a părților întrucât suplimentul la expertiză reprezintă de fapt precizări la raportul inițial.

La același termen de judecată instanța a reținut spre soluționare cauza.

Față de situația prezentată instanța observă prevederile codului de procedură civilă aplicabile:

Conform art. 201 alin.1 :”când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt instanța consideră necesar să cunoască părerea unor specialiști, va numi, la cererea părților ori din oficiu, unul sau trei experți, stabilind prin încheiere punctele asupra cărora ei urmează să se pronunțe”.

Prin încheierea prin care a fost încuviințată expertiză instanța a stabilit ca unic obiectiv verificarea dezafectării fosei septice.

În acest obiectiv nu a fost inclusă și solicitarea adresată expertului de a stabili valoarea distrugerilor produse la imobilul proprietatea F. G., identificarea lucrărilor necesare și costurile pentru reparații.

Potrivit art. 212 Cod procedură civilă :” Daca instanta nu este lamurita prin expertiza făcuta, poate dispune intregirea expertizei sau o noua expertiza. (2) Expertiza contrarie va trebui ceruta motivat la primul termen dupa depunerea lucrarii”.

Raportând obiectivele stabilite de către instanță la termenul de încuviințare a probei cu expertiză și obiecțiunile la raportul de expertiză inițial, admise de către instanță, se poate interpreta că obiecțiunile la primul raport de expertiză constituie de fapt obiective pentru o nouă expertiză / o întregire a raportului inițial prin adăugarea unor obiective noi, chiar dacă și cea de a două lucrare a fost efectuată de către același expert.

Pârâtul C. D. (avocat al pârâtului D. în cauza respectivă) nu a formulat obiecțiuni la primul raport de expertiză, însă instanța apreciază că în mod justificat nu a formulat astfel de obiecțiuni.

Astfel, din actele dosarului de la acel moment se confirma întrutotul concluzia expertului conform căreia fosa nu era dezafectată ci doar acoperită superficial cu pământ. Chiar reclamantul furnizase procesul verbal întocmit de poliție în cadrul căreia s-a consemnat că fosa a fost umplută cu pământ în luna august 2010, deci după prezentarea expertului la fața locului în luna iulie 2010.

În privința afirmațiilor reclamantului din prezenta cauză conform cărora avocatul său nu a adus la cunoștința instanței că expertiza s-a efectuat din birou, instanța observă că avocatul adus la cunoștința instanței că „expertul nu s-a prezentat”, acest aspect neavând însă efectul juridic scontat de D. C. și nu din culpa apărătorului ci doar pentru faptul că prevederile codului de procedură civilă sunt lacunare în această privință.

Astfel, potrivit art. 208 cod procedură civilă :”1) daca pentru expertiza este nevoie de o lucrare la fata locului, ea nu poate fi facuta decat dupa citarea partilor prin carte postala recomandata, cu dovada de primire, aratand zilele si orele cand incepe si continua lucrarea. Dovada de primire va fi alaturata lucrarii expertului. (2) Partile sunt obligate sa dea expertului orice lamuriri in legatura cu obiectul lucrarii”.

Rezultă așadar că pentru valabilitatea raportului de expertiză expertul trebuie să facă dovada convocării părților. Părțile sunt obligate să dea lămuriri.

Or, din conținutul raportului de expertiză rezultă că expertul s-a prezentat la fața locului, cel ce a lipsit fiind însă D. C., deși fusese convocat potrivit art. 208 citat mai sus.

În acest context pârâtul, în calitate de apărător, nu avea nici un argument juridic pentru a formula obiecțiuni la expertiză.

Procedura fusese respectată de către expert iar în fapt, față de înscrisurile depuse la dosar, nu putea nega realitatea nedezafectării fosei la momentul efectuării expertizei.

Avocatul nu și-a încălcat atribuțiile profesionale ci și le-a exercitat cu demnitate.

Față de prevederile art. 212 Cod procedură civilă citat mai sus justificată în drept poate apărea și opoziția domnului avocat C. D. la obiecțiunile cu caracter de noi obiective pentru o nouă expertiză formulate de adversar.

Argumentele prezentate de avocat apar pertinente în ipoteza calificării obiecțiunilor ca noi obiective.

Astfel, instanța observă că în codul de procedură civilă nu sunt definite în mod clar noțiunile de „întregirea expertizei”, „expertiză nouă” și „expertiză contrarie”.

În practică s-a apreciat că „întregirea expertizei” echivalează cu stabilirea unor noi obiective ce au rezultat necesare din constatările inițiale ale expertului. Cu privire la necesitatea convocării pentru lucrarea suplimentară cauzată de noile obiective unele instanța o apreciază obligatorie, unele nu.

Prin expertiză nouă s-a apreciat în practică a se înțelege efectuarea unui alt raport de expertiză de către un alt expert având însă aceleași obiective cu cele inițial stabilite. Convocarea părților de către noul expert este obligatorie.

Noțiunea de expertiză contrarie s-a aplicat în practică sub forma obiecțiunilor la raportul de expertiză deja depus de expertul în cauză. Răspunsul la obiecțiuni îl formulează tot expertul inițial, de regulă fără a mai convoca părțile întrucât obiecțiunile vizează în genere lămuriri sau explicații cu privire la aspectele de fapt deja constatate la prima deplasare la fața locului.

Față de cele prezentate, instanța apreciază că pot fi interpretate în drept ca și conforme obiecțiunile la suplimentul la raportul de expertiză care viza obiective și concluzii ale expertului ce nu existau în raportul inițial de expertiză.

Mai mult, avocatul nici nu avea cum obiecta la primul termen după depunerea raportului de expertiză cu privire la suplimentul de expertiză ce nu fusese încă dispus și depus.

În privința acuzei reclamantului conform căreia avocatul a dat dovadă de neglijență întrucât nu a solicitat el un supliment la raportul de expertiză instanța observă că aceasta este nefondată.

Astfel, D. C. avea calitatea de pârât în dosarul nr._ .

Fiind pe poziție defensivă nu avea nici un interes a solicita probe ce ar fi fost apte a ajuta reclamantul în dovedirea acțiunii. Pârâtul trebuie doar să combată susținerile reclamantului (dacă are cu ce combate) sau să aștepte ca reclamantul să-și dovedească pretențiile, dacă poate.

Or, a solicita pârâtul un supliment la raportul de expertiză dispus pentru dovedirea acțiunii reclamantului nu poate fi considerat a fi un act procesual benefic pârâtului.

Față de considerentele expuse instanța constată că activitatea profesională prestată de avocat C. D. în dosarul nr._ nu încalcă în nici un mod prevederile legale.

Având în vedere că fiecare act și activitate prestată de avocatul - pârât C. D. în numele și pentru reclamantul D. C. are o justificare legală cel puțin rezonabilă în interpretare, instanța constată că nici în cauza înregistrată sub nr._ și nici în cea cu nr._ apărătorul nu și-a încălcat atribuțiile profesionale, neexistând caz de malpraxis.

În condițiile în care faptele săvârșite de apărător nu sunt ilicite întrucât corespund prevederilor legale exprese sau formei de interpretare acceptate în practică instanța constată că în sarcina pârâtului nu poate fi reținută nici răspunderea civilă delictuală prevăzută de art. 998 și următoarele Cod civil.

Întrucât condiția încălcării atribuțiilor profesionale nu se întrevede în cauză instanța apreciază că nu se mai impune și analiza celorlalte aspecte invocate de părți cu privire la calcularea corectă a prejudiciului, a existenței legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, a culpei făptuitorului și a caracterului esențial al faptelor ilicite în pierderea procesului.

Pentru a fi atrasă răspunderea pentru malpraxis toate condițiile enumerate trebuie întrunite cumulativ, or, prima condiție nefiind îndeplinită este irelevant dacă restul și-ar găsi corespondent întrucât totul unitar oricum nu mai poate fi întrunit.

Pe cale de consecință acțiunea va fi respinsă ca neîntemeiată.

Văzând și prevederile art. 274 Cod procedură civilă instanța constată că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată.”

♦♦♦

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul D. C., care a criticat sentința pe motive de nelegalite si netemeinicie.

Recurentul susține că hotararea instantei de fond cuprinde motive contradictorii si a fost dată cu încalcarea si aplicarea gresita a legii, caz de modificare prev de art. 304 alin. 9 CProc Civ. Instanta de fond și-a bazat solutia pe susținerile paratului, înlăturând in mod arbitrar susținerile reclamantului. Desi contractul de asistenta juridica a fost încheiat numai de recurent, domnul avocat era obligat sa-i aducă la cunoștință faptul că actiunea trebuia formulată pe numele ambilor soti.

Desi instanta de fond recunoaste in cuprinsul hotararii faptul că ambele parti ar avea o parte de dreptate, respinge actiunea in mod vadit nefundat. Avocatul avea obligatia sa-i comunice ca era depasit termenul de exercitare a caii de atac, situatie care, daca ar fi fosr cunoscuta de reclamant l-ar fi determinat sa renunte la promovarea caii de atac și nu ar mai fi plătit onorariul de avocat si cheltuieli suplimentare de judecată.

Este evident ca avocatul si-a urmarit propriul scop, respectiv de a incasa onorariul și pentru calea de atac, indiferent de rezultat, chiar daca știa sau nu a observat ca este tardiv.

Intimatul C. D. a formulat întâmpinare prin care solicita respingerea recursului ca neîntemeiat.

♦♦♦

Analizând actele și lucrările dosarului cauzei, raportat la motivele de recurs invocate și la dispozițiile legale aplicabile, Tribunalul constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea introductivă, reclamantul D. C. a solicitat să constate că pârâtul C. D. se face vinovat de o gravă și imputabilă încălcare a îndatoririlor stipulate în art. 38 din Legea 51/1995 și ale art. 115, art. 116, art. 138 alin. 1,2,4,6, art. 139 alin.1, alin.2 lit. a) și b), alin.5, alin.6, art. 145 alin.2, art. 216 alin.1 din Statutul Profesiei de Avocat și obligarea pârâtului, în solidar cu Societatea de Asigurare cu care are încheiată o poliță obligatorie de asigurare pentru răspundere civilă profesională, la plata sumei totale de 9.626,60 lei despăgubiri reprezentând cheltuieli ocazionate cu pierderea a două cauze în care a fost reprezentat de acesta, respectiv dosar nr._ și nr._, ambele ale Judecatoriei P..

Prin sentința civilă recurată, instanța de fond a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul D. C..

Analizând actele și lucrările dosarului, sub aspectul motivelor de recurs invocate și al dispozițiilor legale aplicabile cauzei, tribunalul constată că recursul este neîntemeiat, motivat de considerentele ce succed:

Prima instanță a făcut o analiză corectă și judicioasă a situației de fapt raportat la dispozițiile legale incidente în cauză și a pronunțat o soluție temeinică și legală, expunând în mod detaliat considerentele ce o susțin și pe care instanța de control judiciar și le însușește.

Raportat strict la criticile expuse, tribunalul reține faptul că sentința de fond cuprinde considerente clar exprimate, în concordanță cu probatoriul administrat în cauză, instanța de fond realizând o analiză reală și completă a situatiei de fapt din cele două dosare în care reclamantul D. C. a fost reprezentat de către pârâtul avocat C. D..

Desi se susține în criticile din recurs faptul că hotararea de fond cuprinde motive contradictorii și este dată cu încalcarea si aplicarea gresită a legii, aceste aspecte nu se confirmă în speță.

Instanța de fond a dat dovada de rol activ și a făcut încadrarea juridică corectă a cererii deduse judecății, Astfel, deși textele de lege indicate de către reclamant nu aveau incidență în cauză, instanța a calificat actiunea ca fiind o cerere în răspundere civilă întemeiată pe malpraxis și a analizat probatoriul din această perspectivă.

Soluția instanței s-a întemeiat pe probatoriul administrat în cauză. Instanța a analizat detaliat conduita profesională a pârâtului din cele două dosare în care acesta l-a reprezentat pe reclamantul D. C., ajungând la concluzia că nici în cauza înregistrată sub nr._ și nici în cea cu nr._ apărătorul nu și-a încălcat atribuțiile profesionale, astfel că nu suntem în prezenta unui caz de malpraxis. Totodata, nu se poate retine existenta caracterului ilicit al faptei pârâtului astfel că nu sunt incidente nici disp. art. 998 și urm. C.civ.

Tribunalul reține că în mod corect instanța de fond a apreciat activitatea profesională a pârâtului avocat in functie de prestația acestuia pe tot parcursul celor două procese, întrucât contractul de asistență juridică impune avocatului o obligatie de diligență, iar nu de rezultat. Prin contract, avocatul își asumă obligatia sa efectueze orice act specific profesiei pe care îl consideră necesar pentru realizarea intereselor clientului, fără a garanta rezultatul judiciar al cauzei.

Ori, așa cum a reținut și instanța de fond, pârâtul a reprezentat interesele reclamantului D. C. în limitele legii pentru apararea si reprezentarea drepturilor si intereselor procesuale ale părții în raport de calitatea sa procesuală.

Considerentele instanței de fond de la fila 17 dosar vizează situația particulară invocată de catre reclamant cu privire la depășirea termenului de apel. Ori, nerespectarea termenului legal de exercitare a căii de atac este imputabilă reclamantului D. C. în condițiile în care acesta a înmânat tardiv sentința de fond către avocat în vederea exercitării căii legale de atac. Prin urmare, pârâtul nu este în culpă pentru promovarea tardivă a apelului. Împrejurarea că domnul avocat nu l-a înștiințat pe reclamant despre faptul termenul de apel a expirat, trebuie apreciată în raport de faptul că reclamantul i-a comunicat doar hotărârea de fond, nu și dovada de comunicare, astfel încât nu se putea trage concluzia cu privire la nerespectarea termenului legal. Tribunalul învederează și faptul că nu se poate reține afirmația recurentului D. C. în sensul că nu avea nicio pârghie de a verifica când și dacă a fost promovat apelul în condițiile în care putea verifica acest aspect la arhiva instanței de fond.

Față de toate ce expuse mai sus, reținând că sentința de fond este legală și temeinică, fiind consecința probatoriului administrat și analizat, în temeiul art. 312 C.proc.civ., Tribunalul va respinge recursul declarat de reclamantul D. C. și va menține sentința de fond.

În temeiul art. 274 C.proc.civ., va obliga recurentul la plata cheltuielilor de judecata efectuate de intimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefundat recursul declarat de D. C. împotriva sentinței civile nr. 359/04.02.2013 a Judecătoriei P., pe care o menține.

Obligă recurentul la plata către intimatul C. D. a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu de avocat în recurs).

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18.11.2014.

Președinte,Judecător,Judecător,

M. MihaelaMirăuță DanielDiuță T. A. M.

Grefier,

M. Getuța

Red./tehnored. DTAM

2 ex., 30.01.2015

Jud. fond C. P.

← Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină....		Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 1794/2014.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Conflict de competenţă. Sentința nr. 2961/2014. Tribunalul IAŞI Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc. Decizia nr. 633/2014. Tribunalul IAŞI Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină. Sentința nr. 2964/2014. Tribunalul IAŞI Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină. Sentința nr. 2965/2014. Tribunalul IAŞI Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 1794/2014. Tribunalul IAŞI Contestaţie la executare. Decizia nr. 1803/2014. Tribunalul IAŞI Grăniţuire. Decizia nr. 1810/2014. Tribunalul IAŞI Anulare act. Decizia nr. 1806/2014. Tribunalul IAŞI