Fond funciar. Decizia nr. 777/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 777/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 21-05-2014 în dosarul nr. 14811/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 21 Mai 2014
Președinte - M. S.
Judecător - A. M. Diuță T.
Judecător - M. A.
Grefier - I. B.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 777/2014
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurent C. JUDEȚEANĂ IAȘI DE FOND FUNCIAR și pe intimat C. G., având ca obiect fond funciar rectificare t.p..
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Instanța, în temeiul art. 131 Cod procedură civilă constată că este competentă material, general și teritorial în soluționarea cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra excepției de inadmisibilitate a căii de atac neprevăzută de lege, excepție invocată din oficiu, părțile fiind citate pentru acest termen, cu mențiunea de a răspunde la această excepție.
Declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr._/18.11.2013 pronunțată de Judecătoria Iași s-au dispus următoarele:
S-a admis excepția necompetenței generale a instanțelor și, pe cale de consecință:
S-a respins cererea formulată de reclamanta C. G., cu domiciliul în Iași, ., jud.Iași, jud. Iași în contradictoriu cu pârâta C. jud. Iași de fond funciar.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că:
Potrivit disp. art.I pct 11 din Legea nr.219/2012 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 81/2011 privind trecerea Agentiei Nationale de cadastru si Publicitate Imobiliara din subordinea Ministerului Administratiei si Internelor in subordinea Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, precum si pentru modificarea unor acte normative :” După articolul 9 se introduc două noi articole, articolele 9^1 și 9^2, cu următorul cuprins:…
…9^2. - Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:…
… 2. După articolul 59 se introduce un nou articol, articolul 59^1, cu următorul cuprins:
«Art. 59^1. - (1) Îndreptarea erorilor materiale înscrise în titlurile de proprietate care sunt produse din cauza erorilor de scriere se efectuează de oficiul de cadastru și publicitate imobiliară.
(2) Rectificarea titlurilor de proprietate se poate face de oficiul de cadastru și publicitate imobiliară, în temeiul hotărârii comisiei județene.
(3) Procedura de îndreptare a erorilor materiale și de rectificare a titlurilor de proprietate va fi aprobată prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.»"
În speță a reieșit din cuprinsul motivării în fapt a cererii reclamantei faptul că a fost menționat în mod eronat numele său în cuprinsul Titlului de proprietate iar în contextul arătat disp. Legii nr.219/2012 invocată, ce a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 789 din 23 noiembrie 2012 și a intrat în vigoare la data de 26.11.2012, a atribuit de la acest ultim moment competența exclusivă de analiză și soluționare pentru cererile de rectificare a erorilor materiale din Titlurile de proprietate Comisiilor județene, în cadrul procedurii administrative reglementată prin Legea nr.18/1991.
Așadar, conform textului de lege comisiile județene sunt cele abilitate să adopte hotărâri cu privire la cererile de rectificare, cu mențiunea că în acest fel nu este îngrădit liberul acces la justiție al persoanelor nemulțumite de modul de soluționare, existând posibilitatea pentru acestea să le conteste prin intermediul plangerii reglementată de art. 53 din Legea nr.18/1991, republicată, cu modificări și completări, în vederea exercitării controlului jurisdicțional de către instanță.
Pentru considerentele arătate instanța a admis excepția și a respins cererea, apreciind că o eventuală soluționare a prezentei ar încălca competența generală, având drept consecință nulitatea absolută a hotărârii pronunțate, cu mențiunea că, atât timp cât nu a fost amânată . Legii nr.219/2012 până la momentul apariției unui Ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară care să stabilească procedura de îndreptare a erorilor materiale și de rectificare conform alin.3 al art. 591 introdus prin textul de lege, lipsa unor asemenea norme la momentul actual nu este de natură să mențină competența de soluționare a instanței pentru cererile de rectificare a erorilor materiale din cuprinsul Titlurilor de proprietate introduse pe rol după data de 26.11.2012.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta pârâta C. Județeană de Fond Funciar Iași care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că este adevărat că potrivit actului normativ invocat îndreptarea erorilor materiale înscrise în titlurile de proprietate care sunt produse din cauza erorilor de scriere se efectuează de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, iar rectificarea titlurilor de proprietate se poate face de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, în temeiul hotărârii Comisiei Județene, dar după ce procedura de îndreptare a erorilor materiale și de rectificare a titlurilor de proprietate va di aprobată prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
Având în vedere că obligația stabilită în sarcina Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, prin Legea nr. 219/2012, nu s-a materializat, instanța de judecată este competentă potrivit dispozițiilor art. 58 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, să soluționeze plângerea privind rectificarea titlului de proprietate, susține recurenta.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, sub aspectul motivelor de recurs invocate și al dispozițiilor legale aplicabile cauzei, tribunalul constată următoarele:
Conf art 456 NCPC „Calea ordinară de atac este apelul …”, iar art 457 al al 1 NCPC prevede că „hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege”
În speța de față introdusă pe rolul Judecătoriei Iași la data de 09.05.2013 calea de atac prev de art 456 Ncpc este apelul, deși prima instanță în mod greșit a menționat recursul ca fiind calea de atac, astfel încât se impune respingerea ca inadmisibil a recursului formulat de C. județeană de fond funciar în temeiul disp art 457 al 2 și 3 NCPC.
La data de 17.03.2014 intimata C. G. a învederat instanței că eroarea materială din titlul de proprietate_/2000 a fost rectificat de către OCPI și C. județeană de fond funciar Iași.
Că așa trebuia procedat reține și instanța de control judiciar, având în vedere că prin Legea nr. 219/2012 s-a prevăzut că procedura de îndreptare a erorilor materiale și de rectificare a titlurilor de proprietate va fi aprobată prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (art. 59 ind. 1 alin. 3 din Legea nr. 18/1991 modificată și completată).
Faptul că directorul general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nu a emis ordinul cu caracter normativ nu este de natură să transleze competența asupra instanței de judecată în soluționarea cererilor având ca obiect îndreptare erori materiale și rectificări titlu, după data de 26.11.2012 când a intrat în vigoare Legea nr. 219/2012.
Prin urmare nimeni nu poate ignora dispozițiile imperative ale legii și să nu-și îndeplinească obligațiile prevăzute de lege, iar instanța de judecată să preia atribuțiile celor ce nu și le-au îndeplinit.
Dispozițiile art. 59 ind. 1 alin. 1 din Legea nr. 18/1991 sunt clare în sensul că îndreptarea erorilor materiale din titlurile de proprietate se face de OCPI, iar conform art. 59 ind. 1 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, rectificările din titlurile de proprietate se pot face de OCPI în baza hotărârii comisiei județene, neîndeplinirea obligațiilor de către instituția în subordinea căreia se află OCPI nefiind de natură să înlăture competența stabilită prin lege.
Față de aceste considerente instanța de control judiciar constată că sunt neîntemeiate criticile pârâtei C. Județeană de Fond Funciar Iași referitoare la competența instanței de judecată conform art. 58 din Legea nr. 18/1991 în ceea ce privește cererea de îndreptare a erorii materiale din titlul de proprietate, formulată de reclamanta-intimată C. G..
Pentru toate aceste considerente, instanța în temeiul art. 312 Cod procedură civilă va respinge recursul formulat de pârâta C. Județeană de Fond Funciar Iași împotriva sentinței civile nr._/ 18. 11. 2013 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâta C. Județeană de Fond Funciar Iași împotriva sentinței civile nr._/18.11.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.05.2014.
Președinte, M. S. | Judecător, A. M. Diuță T. | Judecător, M. A. |
Grefier, I. B. |
Red./Tehnored.: S.M./ S.O.
2 ex./ 21.10.2014
Judecător fond: C. C.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 781/2014. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 411/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|








