Pretenţii. Decizia nr. 997/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 997/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 26-11-2014 în dosarul nr. 19894/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 26 Noiembrie 2014
Președinte - A. M. C.
Judecător - D. M.
Grefier - O. S.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 997/2014
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelantul C. B. Ș. în contradictoriu cu intimatul V. A., având ca obiect pretenții restituire împrumut.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 04.11.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 12.11.2014 și pentru data de 19.11.2014. Având în vedere imposibilitatea obiectivă de constituire a completului de judecată, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată sub nr._ la Judecătoria Iași, reclamantul C. B. Ș. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul V. A. ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat acesta din urmă la restituirea sumei de 25.000 lei cu titlu de împrumut, iar în subsidiar, cu titlu de plată nedatorată.
În motivare, reclamatul a menționat că, la începutul lunii iulie 2012, a convenit cu pârâtul să-i acorde un împrumut pentru nevoile sale personale. Cu bună-credință, a remis acestuia, în data de 07.07.2012, prin virament bancar, suma de 10.000 lei, precum și suma de 15.000 lei, în data de 11.07.2012, din contul său personal, în contul indicat de către pârât. În cursul lunii decembrie 2012, pârâtul a refuzat să-i restituie împrumutul, deși l-a notificat și nu a putut fi contactat telefonic.
A mai menționat că respectivul contract de împrumut s-a format valabil printr-o ofertă cuprinsă într-un înscris sub semnătură privată, constând în ordonarea plății bancare către pârât, coroborată cu acceptarea de către acesta a ofertei.
A mai precizat reclamantul că, în cazul în care se constată că nu a existat un raport contractual valabil între părți, plățile le-a efectuat pârâtului fără a i le datora, acesta fiind obligat la restituire.
În drept au fost invocate prevederile art. 1240 al. 2, art. 2158 al. 1, art. 2162 al. 1, art. 2164 al. 2, art.1341 C.civ., art. 120 din OUG 113/2009.
Prin întâmpinare, pârâtul a menționat că nu a încheiat vreun contract cu pârâtul și nu-i datorează acestuia vreo sumă de bani. Suma de 25.000 lei pe care reclamantul i-a remis-o la 06.07.2012 și la 11.07.2012, îi era datorată de către acesta și nu a încheiat vreun înscris, din cauza imposibilității morale de a pretinde acest lucru, în condițiile în care reclamantul îi promisese că-l va angaja la firma sa, ceea ce s-a și întâmplat. De asemenea, contractul de muncă a fost desfăcut pe cale amiabilă, fără ca părțile să aibă vreo pretenție.
Prin sentința civilă nr. 1858/06.02.2014 Judecătoria Iași a respins ca neîntemeiată cererea, reținând următoarele argumente:
,,În primul rând, în ceea ce privește suma pretinsă de către reclamant, nu s-a încheiat vreun înscris între părți, din care să rezulte titlul sub care aceasta ar fi fost dată pârâtului, deși nu exista vreun impediment moral la întocmirea acestuia, în condițiile în care reclamantul avea o poziție superioară pârâtului la acel moment, respectiv de angajator.
În al doilea rând, din declarația martorului U. D. M., audiat de către instanță, rezultă că acesta a fost cel care le-a făcut cunoștință părților, în luna iulie 2012, dată la care pârâtul, conform celor declarate, i-ar fi solicitat reclamantului să-i împrumute suma de bani.
Or, este greu de crezut că, necunoscându-se până la acel moment, reclamantul putea să aibă încredere absolută în pârât, pentru a-i da o sumă mare de bani, fără încheierea unui act în acest sens, mai ales că nu exista vreun impediment moral la întocmirea acestuia.
A mai menționat martorul că, din spusele pârâtului, știe că banii i-ar fi fost dați de către reclamant și că nu-i va mai restitui.
Instanța nu va reține aceste susțineri ale martorului, care apar ca și subiective, în condițiile în care a declarat că este director de zonă în firma reclamantului, necoroborându-se cu alte probatorii.
În ceea ce privește plata nedatorată, conform prevederilor art. 1341 al. 3 N.C.civ., „se prezumă, până la proba contrară, că plata s-a făcut cu intenția de a stinge o datorie proprie”.
Reclamantul a făcut dovada, cu copia de pe extrasul de cont curent emisă de către „Raiffeisen Bank” că a virat sumele de 15.000 lei și 10.000 lei în contul pârâtului, însă nu a dovedit cu ce titlu, sens în care, conform prevederilor anterior enunțate, se prezumă, până la proba contrară, că plata s-a făcut cu intenția de a stinge o datorie proprie.
De asemenea, se reține că dacă reclamantul susține că afirmațiile sale, în sensul virării sumelor către pârât cu titlu de împrumut, sunt reale, acesta are obligația de a le dovedi, neputând pretinde instanței, în condițiile imposibilității de a-și proba susținerile, de a reține o altă situație de fapt, subsidiară, respectiv cea a efectuării unei plăți nedatorate.
Așadar, față de situația reținută, întrucât reclamantul nu a făcut dovada susținerilor sale, în sensul că ar fi împrumutat pârâtului vreo sumă de bani ori că i-ar fi achitat respectiva sumă în mod nedatorat, văzând și dispozițiile art. 249 N.C.pr.civ., va respinge acțiunea ca nefondată’’.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul C. B. Ș. arătând că a făcut dovada împrumutului cu înscrisuri și martorul U. D. M.. Extrasele de cont dovedesc virarea sumei de bani în contul pârâtului. Greșit reține prima instanță că, în contextul în care părțile nu se cunoșteau însă destul de bine reclamantul nu putea să aibă încredere să îi împrumute o așa sumă mare de bani fără a încheia un contract. Pârâtul nu s-a prezentat la interogatoriu acest aspect putând fi considerat drept o mărturisire deplină sau un început de dovadă scrisă. Înlăturarea declarației martorului ca subiectivă este nejustificată.
Prin întâmpinare intimatul V. A. a arătat că între părți nu a existat un înscris din care să rezultă titlul sub care s-a remis suma; susținerea martorului că părțile abia se cunoscuseră nu este reală, părțile fiind în bune relații; prima instanță aplică corect prezumția intenției stingerii unei obligații prin plată.
În apel a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată că apelul și acțiunea sunt întemeiate urmând a fi admise pentru următoarele motive:
Deși este adevărat că în cauză nu este încheiat un contract din care să rezulte un raport contractual între părți, totuși nici una din părți nu contestă remiterea sumei de bani către pârât, acest aspect rezultând și din extrasele de cont. De asemenea, lipsa pârâtului la interogatoriu nu poate fi consideră ca justificată prin simpla depunere a unui ordin de deplasare de la societatea unde chiar pârâtul este director. Or această lipsă nejustificată la termenul la care urma să se ia interogatoriul (interogatoriu esențial în dosar având în vedere lipsa de înscrisuri) este semnificativă instanța apreciind-o că poate servi ca un început de dovadă scrisă pentru dovedirea titlului sub care s-a remis această sumă de bani.
Este adevărat că orice plată este prezumată a stinge o datorie. Însă, în condițiile în care martorul U. D. M. a susținut alegațiile reclamantului și anume faptul că suma de bani a fost remisă cu titlu de împrumut (începutul de dovadă scrisă permițând completarea probatoriului cu martori), revenea pârâtului sarcina de a dovedi faptul că suma de bani a fost remisă sub un alt titlu. Pârâtul însă s-a rezumat însă la a susține că suma de bani a stins o datorie fără să precizeze despre ce datorie era vorba, din ce raport juridic decurgea și fără a face dovada acestui raport juridic. Or această pasivitate a pârâtului în fața pretențiilor reclamantului (pasivitate pe care instanța o deduce din lipsa oricăror dovezi privind presupusa datorie) împreună cu eschivarea de a se prezenta la interogatoriu determină instanța să aprecieze că pârâtul nu a dovedit că suma de bani a fost remisă sub un alt titlu decât cel invocat de pârât și dovedit prin înscrisuri, martori și prezumții.
Pentru aceste motive instanța va admite apelul, va schimba sentința admițând acțiunea și obligând pe pârât la restituirea sumei primite cu titlu de împrumut pârâtul nedovedind vreun termen/condiție în privința acestei obligații de restituire și nici faptul că obligația de restituire ar fi fost deja executată.
Admițând acțiunea instanța de apel va obliga totodată pe pârâtul căzut în pretenții și aflat în culpă procesuală la plata cheltuielilor de judecată efectuate în primă instanță și în apel de către reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de C. B. Ș. împotriva sentinței civile nr. 1858/06.02.2014 a Judecătoriei Iași pe care o schimbă în tot.
Admite acțiunea formulată de reclamantul C. B. Ș. în contradictoriu cu pârâtul V. A..
Obligă pârâtul V. A. la restituirea către reclamant a sumei de 25.000 lei.
Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 3611 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în primă instanță (taxă timbru și onorariu avocat).
Obligă intimatul V. A. la plata către apelantul C. B. Ș. a sumei de 677 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel (taxă timbru).
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 26.11.2014.
Președinte, A. M. C. | Judecător, D. M. | |
Grefier, O. S. |
Red. / Tehnored.: M.D./ S.O.
4 ex. / 19.12.2014
Judecător fond: C. A. D.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 983/2014. Tribunalul IAŞI | Pretenţii. Decizia nr. 998/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
