Sechestru asigurător. Decizia nr. 732/2014. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 732/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 14-10-2014 în dosarul nr. 5355/245/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 14 Octombrie 2014

Președinte - M. C.

Judecător - E.-C. P.

Grefier - O. S.

DECIZIA CIVILĂ Nr. 732/2014

Pe rol judecarea apelului formulat de A. L. împotriva încheierii de ședință pronunțată de Judecătoria Iași la data de 24.02.2014 în prezenta cauză, intimați fiind B. C. și B. V., având ca obiect sechestru asigurător.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat intimații, prin reprezentant convențional, avocat V. P., lipsă fiind apelantul.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței următoarele:

- procedura de citare este legal îndeplinită;

- prin Serviciul Registratură, la data de 29.09.2014, intimații au depus la dosarul cauzei note scrise și declarație de renunțare a apelantului la judecată;

- prin Serviciul Registratură, la data de 09.10.2014, apelantul a depus la dosarul cauzei cerere de renunțare la judecată și declarație în copie certificată pentru conformitate cu originalul, solicitând și judecarea în lipsă, după care:

Cauza aflându-se la prim termen de judecată, instanța constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei. Constată că apelul este formulat și motivat în termen, timbrat corespunzător.

Instanța, în privința declarației de renunțare la apel dată de către apelant, constată că în conținutul acesteia nu s-a consemnat corect numărul de dosar, lipsind o cifră. D. fiind conținutul întregii declarații și putința de a determina dosarul la care se referă, acordă cuvântul asupra cererii de renunțare la apel.

Avocat P., pentru intimați, solicită a se lua act de declarația de renunțare la apel și a se pronunța o hotărâre în acest sens. Nu solicită acordarea de cheltuieli de judecată.

Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii formulate.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei de fața,

Prin incheierea civilă pronunțată de Judecătoria Iași la 24 Februarie 2014, in cameră de consiliu ,s-au dispus următoarele:

„Respinge cererea formulată de reclamantul A. L. – Iași, ., ., . unui sechestru asigurator pentru imobilului înscris în CF UAT_ situat în extravilanul localității Hanesti, jud. B., a pârâților B. C. – București ..30, CNP_ și B. V. cu același domiciliu.

Dispune comunicarea de îndată a unei copii de pe prezenta încheiere către creditor.

Dispune comunicarea unei copii de pe prezenta încheiere executorului judecătoresc și OCPI B. (conform considerentelor).

Executorie.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24 Februarie 2014.”

Pentru a pronunța aceasta soluție, prima instanța a reținut următoarele:

Conform art. 951 N.C.pr.civ. „Sechestrul asigurător constă în indisponibilizarea bunurilor mobile sau/și imobile urmăribile ale debitorului aflate în posesia acestuia sau a unui terț în scopul valorificării lor în momentul în care creditorul unei sume de bani va obține un titlu executoriu.”

Potrivit art. 952 N.C.pr.civ. „(1) Creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanță este constatată în scris și este exigibilă, poate solicita înființarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale debitorului, dacă dovedește că a intentat cerere de chemare în judecată. El poate fi obligat la plata unei cauțiuni în cuantumul fixat de către instanță.

(2) Același drept îl are și creditorul a cărui creanță nu este constatată în scris, dacă dovedește că a intentat acțiune și depune, odată cu cererea de sechestru, o cauțiune de jumătate din valoarea reclamată.

(3) Instanța poate încuviința sechestrul asigurător chiar și atunci când creanța nu este exigibilă, în cazurile în care debitorul a micșorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise ori atunci când este pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească averea. În aceste cazuri, creditorul trebuie să dovedească îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute la alin. (1) și să depună o cauțiune, al cărei cuantum va fi fixat de către instanță.”

Conform art. 953 N.C.pr.civ. „(1) Cererea de sechestru asigurător se adresează instanței care este competentă să judece procesul în prima instanță. Creditorul nu este dator să individualizeze bunurile asupra cărora solicită să se înființeze sechestrul.

(2) Instanța va decide de urgență în camera de consiliu, fără citarea părților, prin încheiere executorie, stabilind suma până la care se încuviințează sechestrul, fixând totodată, dacă este cazul, cuantumul cauțiunii și termenul înăuntrul căruia urmează să fie depusă aceasta.

(3) Încheierea prin care se soluționează cererea de sechestru se comunică creditorului de îndată de către instanță, iar debitorului de către executorul judecătoresc, odată cu luarea măsurii. Încheierea este supusă numai apelului, în termen de 5 zile de la comunicare, la instanța ierarhic superioară. Apelul se judecă de urgență și cu precădere, cu citarea în termen scurt a părților.

(4) Dispozițiile art. 998 alin. (4) se aplică atât la soluționarea cererii, cât și la judecarea apelului.”

Instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Noul Cod de procedură civilă respectiv că debitorul nu a comis fapte imputabile, la o dată ulterioară celei încheierii contractului de cesiune de creanță și astfel să se poată concluziona în sensul existenței pericolului de a se sustrage de la urmărire, de a se ascunde sau de a-și risipi averea. (Datele din extrasul de carte funciară sunt pentru 2009, 2010, contractul de cesiune fiind din 25.02.2012 și care de altfel cu nu a solicitat verificări de la debitori).

Față de cele reținute, instanța va respinge prezenta cerere, ca neîntemeiată.

În baza art. 953 (3) N.C. pr.civ. instanța va dispune comunicarea de îndată a unei copii după prezenta încheiere către creditor.

De asemenea, în baza aceluiași text de lege dar și a Lg. 7/1996 se va dispune comunicarea unei copii de pe prezenta încheiere OCPI B. și executorului judecătoresc (în măsura în care va fi ales de reclamant).”

Împotriva acestei incheieri, apelantul A. L. a formulat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Examinând actele și lucrările dosarului raportat la motivele de apel invocate, Tribunalul constată cele ce urmează:

La primul termen de judecata in apel, tribunalul a constatat ca s-a depus la dosar o declaratie de renuntare apelantului la judecata,solicitand a se lua act de aceasta.

Avand in vedere principiul disponibilitatii ,ce guverneaza procesul civil si manifestarea expresa de vointa a apelantului consemnata in declaratia autentificată sub nr.3063/05.09.2014 ,in temeiul dispozitiilor art. 406 NC.PC .,tribunalul va lua act de renuntarea la judecata cererii de apel formulata impotriva incheierii de ședință pronuntata de Judecatoria IASI la data de 24.02.2014 ,in dosarul nr_

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

In baza art 406 N. C.P.C ia act de renuntarea apelantului A. L. la judecata cererii de apel formulata impotriva incheierii de ședință pronuntata de Judecatoria IASI la data de 24.02.2014 ,in dosarul nr_ .

Definitiva.

Pronunțată în ședința publică din 14.10.2014.

Președinte,

M. C.

Judecător,

E.-C. P.

Grefier,

O. S.

Red.E.C.P.

Tehnored. E.C.P.

5 ex./27.11.2014

Judecător fond P. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sechestru asigurător. Decizia nr. 732/2014. Tribunalul IAŞI