Uzucapiune. Decizia nr. 478/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 478/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 03-04-2014 în dosarul nr. 1032/866/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 03 Aprilie 2014
Președinte – M. M.
Judecător – M. M.
Judecător – M. D.
Grefier –M. Getuța
Decizia civilă Nr. 478
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de recurenta B. M. împotriva sentinței civile nr. 1924/20.06.2013 a Judecătoriei P., intimată . obiect uzucapiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile
Procedură legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință,
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 14.03.2014 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceiași zi care face parte integrantă din prezenta deciziei civilă când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru data de 21.03.2014, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru data 28.03.2014, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi 03.04.2014 când,
TRIBUNALUL
Deliberand asupra recursului civil de fata retine urmatoarele:
Prin sentinta civila nr. 478/03.04.2014 pronuntata de Judecatoria P. a fost respinsa cererea promovată de reclamanta B. M. în contradictoriu cu pârâta . Primar, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Pentru a hotara astfel prima instanta a retinut urmatoarele:
,, Reclamanta B. M. solicită în contradictoriu cu pârâta . Primar, cu sediul în ., să se constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1000 mp situat în intravilanul satului Luncași, . (prescripție achizitivă), ca urmare a posesiei sale continue, neîntrerupte, netulburate, publice și sub nume de proprietar.
Uzucapiunea, ca mod originar de dobândire a dreptului de proprietate, este efectul exercitării posesiei utile asupra bunului într-un interval de timp determinat de lege. Potrivit art. 1837 C.civ., „prescripția este un mijloc de a dobândi proprietatea…”, iar potrivit art. 1846 C.civ., „orice prescripție este fondată pe faptul posesiunii”, textul art. 1847 C.civ., stabilind condițiile pe care trebuie să le îndeplinească posesia pentru a duce la dobândirea dreptului de proprietate.
Uzucapiunea constituie însă o sancțiune civilă îndreptată împotriva proprietarului inițial al bunului care manifestă dezinteres și lipsă de diligență față de acest bun.
Întrucât raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între acele persoane care își dispută dreptul în litigiu, poate avea legitimare procesuală pasivă într-o asemenea acțiune în constatare numai persoana care este adevăratul proprietar sau succesorul în drepturi al adevăratului proprietar al bunului.
Împrejurarea că acest teren este stăpânit din anul 1971 de către reclamantă, că acest teren nu este revendicat de alte persoane și că reclamanta este înscrisă în registrul agricol cu terenul și plătește impozit pentru el, nu exonerează nicidecum pe aceasta, ca persoană interesată în valorificarea dreptului său, de a face dovada calității procesuale pasive a pârâtului chemat în judecată și nu atrage după sine considerarea că terenul ar fi devenit proprietatea privată sau publică a COMUNEI HĂLĂUCEȘTI, care neglijentă fiind, s-a delăsat de teren, în favoarea reclamanților.
Față de caracterul uzucapiunii, de mod originar de dobândire a dreptului de proprietate, considerăm că reclamanților le revine obligația de a dovedi pasivitatea adevăratului proprietar, justificând astfel legitimarea procesuală pasivă a celui chemat în judecată.
O soluție contrară ar lipsi de eficiență juridică acțiunea având obiectul menționat, întrucât o persoană care nu ar putea pretinde un drept de proprietate asupra terenului nu ar putea nici să opună reclamantului ce se pretinde uzucapant apărări concrete cu privire la exercitarea de către acesta din urmă a posesiei utile timp de 30 de ani, astfel încât la stabilirea cadrului procesual subiectiv instanța este obligată să verifice calitatea de proprietar asupra terenului a persoanelor chemate în judecată.
Din înscrisurile depuse de reclamanți în susținerea cererii lor, instanța reține că aceștia nu au făcut dovada persoanei titulare a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 1000 mp, respectiv și nici a împrejurării că pârâta . chemată în judecată ar avea calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra acestui teren, cu atât mai mult cu cât din adresa nr. 2116/30.05.2013 a Primăriei . terenul în cauză nu face parte nici din domeniul public și nici domeniul privat al comunei, cum de altfel susține chiar și reclamanta în cuprinsul cererii.
Având în vedere că, din probele administrate în cauză, nu rezultă calitatea procesuală pasivă a COMUNEI HĂLĂUCEȘTI, instanța va admite excepția și va respinge cererea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.”
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs in termen reclamanta B. M. criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
In motivare s-au aratat urmatoarele:
Considera ca unitatea administrativ teritoriala . procesuala pasiva in aceasta cauza deoarece aceasta entitate juridica poate avea un drept de proprietate asupra bunului imobil in conformitate cu dispozitiile art. 477 c. civ. raportat la art. 25 din legea nr. 213/1988. Atat timp cat terenul de 1000 mp nu a fost revendicat de persoane fizice sau juridice, aflandu-se in posesia reclamantei se prezuma ca aceasta se afla in patrimoniul privat al Comunei Halaucesti deoarece pentru teren nu a fost deschisa carte funciara si reclamanta platea impozit, taxa care corespunde dreptului de proprietate. Instanta nu a avut in vedere ca reclamanta in urma unui partaj finalizat printr-o tranzactie a primit in proprietate prin atribuire in natura casa de locuit, care este amplasata pe terenul de 1000 mp pentru care in prezenta cauza s-a solicitat constatarea dobandirii dreptului de proprietate prin uzucapiune. Reclamanta nu a cunoscut si nu cunoaste cine a fost titularul initial al dreptului de proprietate asupra terenului de 1000 mp. In conditiile in care nu s-ar recunoaste unei persoane care exercita o posesie legitima si utila asupra unui teren pe o durata de peste 40 de ani dreptul de a dobandi dreptul de proprietate asupra terenului s-ar crea o situatie de incertitudine in raporturile juridice civile si o insecuritate a circuitului civil persistand starea de instabilitate privind proprietatea, incheierea actelor juridice si transmiterea drepturilor reale.
Intimata nu a depus intampinare.
Analizand cererea de recurs prin prisma motivelor invocate si a prevederilor legale incidente in cauza instanta retine urmatoarele:
Prin cererea de chemare in judecata reclamanta B. M. a solicitat in contradictoriu cu parata . constate ca a dobandit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului in suprafata de 1000 mp amplasat in intravilanul Satului Luncasi, . atacata prima instanta a respins actiunea retinand ca nu s-a facut dovada calitatii procesuale pasive a paratei .> Calitatea procesuala presupune existenta unei identitati între persoana reclamantului si cel care ar fi titular al dreptului afirmat (calitate procesuala activa) precum si între persoana pârâtului si cel despre care se pretinde ca este obligat în raportul juridic dedus judecatii (calitate procesuala pasiva).
Reclamantul fiind cel care porneste actiunea trebuie sa justifice atât calitatea procesuala activa cât si pe cea pasiva, prin indicarea obiectului cererii si a motivelor de fapt si de drept pe care se întemeiaza pretentia sa.
Prin motivarea în fapt a actiunii sale reclamanta a pretins ca in anul 1971 a construit o casa pe terenul de 1000 mp situat in intravilanul satului Luncasi, . atunci a exercitat o posesie continua neintrerupta netulburata, publica si sub nume de proprietar asupra acestei suprafete de teren .
In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Comunei Halaucesti tribunalul retine din adresa nr. 1884/ 21.05.2013 ca pentru suprafata de teren in discutie nu au fost formulate cereri de reconstituire a dreptului de proprietate potrivit legilor fondului funciar ca terenul nu apartine domeniului public si ca reclamanta detine terenul din anul 1971. Deoarece in cauza parata . putut da relatii despre cine a fost proprietarul terenului anterior anului 1971 tribunalul retine ca ar fi o sarcina disproportionala pentru reclamanta daca i s-ar solicita sa indice cine a fost proprietarul terenului inainte de 1971 in conditiile in care autoritatile publice care au competenta de a tine evidenta proprietatilor nu sunt in masura sa ofere aceste relatii. In aceste conditii tinand cont ca nu s-a putut identifica persoana cui a apartinut terenul si de faptul ca nu au fost inregistrate cereri de reconstituire cu privire la aceasta suprafata de teren dar si de perioada mare de timp de cand reclamanta pretinde ca stapaneste terenul fara ca o alta persoana sa ridice pretentii cu privire la el, tribunalul prezuma ca acest teren a apartinut unei persoane care a decedat fara a lasa mostenitori. In aceste conditii in cauza devin aplicabile dispozitiile art. 26 din Legea nr. 18/1991 republicata potrivit carora ,,terenurile situate in intravilanul localitatii care au apartinut cooperatorilor sau altor persoane care au decedat in ambele cazuri fara mostenitori trec in proprietatea comunei” si in consecinta terenul in discutie a intrat in proprietatea Comunei Halucesti conferindu-i potrivit celor mentionate anterior acesteia calitate procesuala pasiva in prezenta cauza.
Pentru aceste motive tribunalul retine ca in mod gresit prima instanta a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive si in consecinta va admite recursul, va respinge exceptia si in baza art. 312alin. 3 c. pr. civ. va trimite cauza spre rejudecare Judecatoriei P..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de reclamanta B. M. împotriva sentinței civile nr. 1924/20.06.2013 a Judecătoriei P., pe care o casează.
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ..
Trimite cauza spre rejudecare Judecătoriei P..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.04.2014.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
M.M. M.M. M.D. M.G.
Red./Tehnored. M.M.
2 ex/ 23.06.2014
Jud. fond. I. C.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 474/2014. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 503/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|








