Revendicare imobiliară. Decizia nr. 474/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 474/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 03-04-2014 în dosarul nr. 4801/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 03 Aprilie 2014
Președinte – M. M.
Judecător – M. M.
Judecător – M. D.
Grefier –M. Getuța
Decizia civilă Nr. 474
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de pe recurenta A. I. G. împotriva sentinței nr. 8278/30.05.2013 a Judecătoriei Iași intimați S. C., S. E., având ca obiect revendicare imobiliară obligația de a face; plată lipsă folosință.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile
Procedură legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință,
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 14.03.2014 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceiași zi care face parte integrantă din prezenta deciziei civilă când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru data de 21.03.2014, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru data 28.03.2014, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi 03.04.2014 când,
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr._ reclamanta A. G. a chemat în judecată pârâții S. C. și S. E., solicitând instanței să oblige pârâții să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 5000 mp, identificat cu nr. cadastral 563, situat în intravilanul satului Soloneț, ., ., pentru 2930 mp, obligarea pârâților să desființeze pe cheltuiala lor construcțiile edificate pe terenul stăpânit fără drept, casa, anexele gospodărești și gard și să ridice orice bun amplasat pe terenul revendicat pentru a fi redat reclamantei ca teren arabil, precum și obligarea pârâților la plata sumei de 6000 lei, reprezentând lipsă de folosință a terenului pentru anii 2011, 2010 și 2009 la care să fie calculată dobânda legală de la data introducerii acțiunii.
În fapt, arată reclamanta că este proprietara suprafeței de teren menționată, conform contractului de partaj voluntar autentificat sub nr.1726/16.08.2011, încheiat cu frații săi, până la data ieșirii din indiviziune terenul fiind stăpânit de ea în întregime și a achitat impozitul și taxele anuale de la emiterea titlului de proprietate.
În anul 2007, pe baza unei înțelegeri verbale, a predat terenul numitului P. I., tatăl pârâtei S. E., pentru a-l cultiva dar, în mod abuziv, pârâții, ginerele și fiica lui P. I. au construit pe acest teren casa cu anexele gospodărești, au împrejmuit terenul și l-au cultivat, aflându-se în posesia și folosința acestui teren în mod nelegal.
Suma anuală pe care pe care au obținut-o pârâții din exploatarea terenului este de 2000 lei, din care 1500 lei producția ce putea fi obținută iar 500 lei subvenția și impozitele.
În drept, reclamanta a invocat disp. art. 555, 559 alin.1 și 566 alin.1 și 2 cod civil.
Legal citați, pârâții au formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care au solicitat respingerea acțiunii reclamantei iar pe cale reconvențională, să constate instanța că sunt constructori de bună credință, să fie obligată reclamanta la plata contravalorii materialelor și a manoperei necesare construirii casei, să fie obligată reclamanta la plata sumei de 12.000 lei, reprezentând lipsa de folosință a terenului în suprafață de 1 ha pe care l-au oferit la schimb pentru suprafața de 5000 mp pe care au casa și grădina. Au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Au invocat pârâții că pe vechiul amplasament al fermei sericicole, imediat după anul 1989 au împrejmuit terenul ce face obiectul prezentei cauze și au edificat o casă în speranța constituirii dreptului de proprietate asupra acestui teren.
În anul 1996, a fost eliberat titlul de proprietate nr._/24.07.1996 pe numele reclamantei și al fraților acesteea, în același an reclamanta i-a contactat și le-a propus ca în schimbul suprafeței de 5000 mp teren pe care aveau amplasată gospodăria să-i dea o suprafață de 1 ha teren arabil, propunere care a fost acceptată de către pârâți.
Arată pârâții că figurau înscriși în registrul agricol al satului Soloneț cu casa construită în anul 1993 și, de asemenea, împreună cu reclamanta au mers la Primărie și au obținut autorizația de construire nr. 1/2004 pentru intrare în legalitate.
Înțelegerea inițială a părților nu a mai fost finalizată prin perfectarea actului în formă autentică întrucât reclamanta a solicitat ca în schimbul suprafeței de 5000 mp pârâții să-i dea 2 ha teren arabil.
Prin sentința nr. 8278/30.05.2013 Judecătoria Iași a admis în partea cererea principală, a obligat pârâții să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață totală de 5000 mp, și a respins cererile având ca obiect obligarea pârâților să desființeze construcțiile edificate pe această suprafață de teren și obligarea pârâților la plata sumei de 6000 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință A disjuns cererea reconvențională.
La pronunțarea acestei sentințe prima instanță a avut în vedere următoarele argumente:
,,Reclamanta A. G. este proprietara terenului în suprafață totală de 5000 mp, din care 2070 mp situați în intravilanul satului Soloneț, ., ./3 și 2930 mp teren situat în extravilanul ., amplasat în ., conform titlului de proprietate nr._/1996 și contractului de partaj voluntar autentificat sub nr.1726/16.08.2011, depus la fila 6 dosar.
Conform planului de amplasament și delimitare a imobilului întocmit în vederea înscrierii imobilului în cartea funciară, cele două parcele de teren formează un trup comun, pe suprafața situată în intravilan aflându-se și o construcție cu suprafața construită la sol de 97,95 mp.
Potrivit susținerilor reclamantei și pârâților arătate în cererea de chemare în judecată, întâmpinare și cererea reconvențională, coroborate cu înscrisurile aflate în copie la f.50-51 dosar, construcția a fost edificată de către pârâții S. C. și S. E. în urma unei înțelegeri verbale între reclamantă și tatăl pârâtei S. E..
Prin întâmpinarea formulată, au recunoscut pârâții că stăpânesc terenul proprietatea reclamantei, în suprafață totală de 5000 mp fără a avea un act de proprietate asupra acestuia.
Raportat la disp. art.6 alin.1 și 2 NCC, instanța constată că în cauză sunt aplicabile prevederile Codului civil vechi.
Conform disp. art. 480 cod civil, proprietate este dreptul de are cineva de a se bucura și a dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege. Conform disp. art. 44 alin. 1 din Constituția României dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
De asemenea Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede în art. 1 că „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.”
Reține instanța că din probatoriul administrat în cauză rezultă că reclamanta, proprietară a terenului în suprafață de 5000 mp, situat în extravilanul și intravilanului ., este lipsită de folosința acestei suprafețe de teren, ocupat de pârâții din prezenta cauză.
Față de considerentele expuse, instanța reține că cererea reclamantei având ca obiect revendicare este întemeiată și, în vederea respectării dreptului garantat de lege al reclamantei, va obliga pârâții să lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul.
Asupra cererii având ca obiect obligarea pârâților să desființeze construcțiile edificate pe suprafața de teren, instanța constată că este neântemeiată și urmează să o respingă pentru următoarele considerente:
Potrivit disp. art.494 alin.1 C.civ., dacă plantațiile, construcțiile și lucrările au fost făcute de către o a treia persoană cu materialele ei, proprietarul pământului are dreptul de a le ține pentru dânsul sau de a îndatora pe acea persoană să le ridice. Cu toate acestea, se arată la alin. 3 teza a doua, dacă plantațiile, clădirile și operele au fost făcute de către o a treia persoană de bună-credință, proprietarul pământului nu va putea cere ridicarea sus-ziselor plantații, clădiri și lucrări dar va avea dreptul sau de a înapoia valoarea materialelor și prețul muncii sau de a plăti o sumă de bani egală cu aceea a creșterii valorii fondului.
Astfel cum a reținut instanța prin considerentele mai sus expuse, construcțiile aflate pe terenul proprietatea reclamantei au fost edificate de către pârâții S. C. și S. E. în anul 1993, adeverința nr.389/26.04.2004, f.50 dosar iar în anul 2004 au obținut autorizație de construcție pentru intrare în legalitate, f.51 dosar.
Reține instanța că pârâții au făcut construcțiile pe terenul proprietatea reclamantei cu bună credință, având acceptul reclamantei (dovadă fiind obținerea autorizației de construire în anul 2004) și convingerea că vor deveni proprietari ai terenului pe baza unei înțelegeri verbale cu reclamanta.
În atare situație, pârâții nu pot fi îndatorați să ridice construcțiile aflate pe terenul proprietatea reclamantei, motiv pentru care instanța va respinge această cerere.
Instanța urmează a respinge cererea având ca obiect obligarea pârâților să plătească reclamantei contravaloarea lipsei de folosință a terenului pentru perioada 2011, 2010 și 2009, motivat de faptul că prin probatoriul administrat, reclamanta nu a dovedit pretențiile sale, deși sarcina probei îi revenea.
A solicitat reclamanta, cu acest titlu, contravaloarea producției obținute din cultivarea terenului, precum și contravaloarea impozitului aferent suprafeței de 5000 mp teren, sumele solicitate nefiind dovedite.
În temeiul disp. art. 274 cod proc civilă, instanța va obliga pârâții la plata către reclamantă a taxei de timbru calculată în raport de pretențiile admise. De asemenea, instanța va admite în parte cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata onorariului de avocat, în sensul că în temeiul disp. art.274 alin.3 va dispune reducerea acestuia de la 1500 lei la 750 lei, în considerarea faptului că acțiunea a fost admisă doar în parte, a activității desfășurate de apărător prin raportare și la probatoriul administrat în cauză’’.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta A. G. susținând că trebuiau admise și cererile de obligare a pârâților la desființarea construcțiilor, de obligare la plata contravalorii lipsei de folosință; de asemenea onorariul de apărător nu trebuia redus. Sentința este nelegală pentru că motivarea este sumară și confuză, contradictorie; arată că nu poate intra efectiv în posesia terenului (așa cum s-a dispus prin revendicare) atât timp cât pe acesta există construcțiile. Nu a existat nici un acord verbal sau scris care să justifice buna credință, iar autorizația emisă pe numele părților este nelegală. Atât timp cât s-a făcut dovada lipsei folosinței terenului de către reclamantă, nu mai era nevoie de altă dovadă a pretențiilor, pentru că chiar lipsa de folosință generează paguba care a fost evaluată prin raportare la producția agricolă medie de grâu la hectar.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
În recurs nu au fost administrate probe.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată că recursul nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru următoarele motive:
Buna credință a celui care construiește pe terenul proprietatea altei persoane se prezumă,astfel că revine proprietarului terenului sarcina răsturnării acestei prezumții, ceea ce recurentul nu a reușit în prezenta cauză. Astfel edificarea construcțiilor încă din anul 1993, obținerea autorizației de construcție în anul 2004 (pe baza acordului verbal al proprietarilor terenului) cât și pasivitatea în toată această perioadă a proprietarilor terenului, îndreptățesc instanța să își formeze convingerea că susținerea intimaților referitoare la existența unei înțelegeri privind un viitor schimb de terenuri este reală. În lipsa altor dovezi concrete ale recurenților instanța nu va putea înlătura prezumția de bună credință.
În condițiile reținerii bunei credințe, reclamanții nu pot obține obligarea constructorilor la desființarea construcțiilor, art. 494 Cod civil, ci doar revendicarea terenului, extinderea dreptului de proprietate asupra construcțiilor dar cu obligația despăgubirii constructorilor.
În ce privește folosința terenului, reclamanții fiind proprietari, aceștia pot dispune de teren după bunul plac, fiind la alegerea lor dacă vor desființa sau nu construcțiile, însă pe cheltuiala lor.
În ce privește pretențiile decurgând din lipsa de folosință a terenului, în mod corect prima instanță a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada cuantumului prejudiciului suferit, simpla evaluare proprie sau notorietatea producției agricole la hectar nefiind suficientă.
De asemenea tot în mod corect prima instanță a redus onorariul de apărător, cheltuielile de judecată fiind datorate doar în raport și proporțional cu pretențiile admise, reclamantei
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. I. G. împotriva sentinței nr. 8278/30.05.2013 a Judecătoriei Iași pe care o menține.
Irevocabila.
Pronunțată in ședință publică, azi 03.04.2014
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
M.m. M.M. M.D. M.G.
Red./Tehnored. M.D.
2 ex/ 05.05.2014
Jud. fond. M. G. T.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 472/2014. Tribunalul IAŞI | Uzucapiune. Decizia nr. 478/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
