Acţiune în constatare. Decizia nr. 439/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 439/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 7797/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 01 Aprilie 2015
Președinte - E.-C. P.
Judecător - L. H.
Grefier - F. L. I.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 439/2015
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelant C. G. M. și pe intimat M. IAȘI PRIN PRIMAR, intimat P. M. IAȘI, intimat C. L. IAȘI, având ca obiect acțiune în constatare anulare contracte; restituire sumă.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 24.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 01.04.2015, când:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1581 din 30.01.2013 pronunțată de Judecătoria Iași a Judecătoriei Iași, s-a respins, ca fiind neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de către reclamantul C. G. M., în contradictoriu cu pârâții M. IAȘI PRIN PRIMAR, C. L. IAȘI PRIN PRIMAR, P. M. IAȘI.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, ca urmare a executării silite fiscale demarate de Administrația Finanțelor Publice a M. Iași împotriva debitoarei S.C. DMC IMPEX S.R.L., se procedează la vânzarea la licitație publică a imobilului spațiu comercial reprezentat de clădirea în suprafață de 28,8 mp, construită din cadre de beton armat și tâmplărie metalică, situată în Iași, Șoseaua N., blocul 978B, parter; publicația de vânzare întocmită în 15 martie 2012 preciza ferm că terenul pe care este amplasat spațiul comercial menționat este domeniu public. Prin procesul-verbal de licitație pentru bunuri imobile nr._ din 10 aprilie 2002 întocmit de organul de executare, imobilul spațiu comercial a fost adjudecat de către C. G. M..
La data de 12 iulie 2002, în temeiul procesului verbal de licitație pentru bunuri imobile nr._ din 10 aprilie 2002, între C. L. IAȘI PRIN PRIMAR, în calitate de administrator, și C. G. M., în calitate de beneficiar, intervine un contract de folosință (nr._), în temeiul căruia administratorul se obligă să asigure beneficiarului folosința terenului în suprafață de 28,8 mp, situat în Iași, ., utilizat pentru spațiu comercial, în schimbul unei taxe de folosință stabilită conform art. 3 din contract. Contractul de închiriere a fost încheiat pentru perioada 1 mai 2002 – 31 decembrie 2012.
La data de 13 martie 2007, între C. L. AL M. IAȘI PRIN PRIMAR, în calitate de administrator, și C. G. M., în calitate de beneficiar, intervine un contract de folosință (nr._), în temeiul căruia administratorul se obligă să asigure beneficiarului folosința terenului în suprafață de 28,8 mp, situat în Iași, ., utilizat pentru închidere portic, în schimbul unei taxe de folosință stabilită conform art. 3 din contract. Contractul de închiriere a fost încheiat pentru perioada 1 ianuarie 2007 – 31 decembrie 2007.
În drept, instanța reține că nulitatea este sancțiunea de drept civil care lipsește actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă.
Pentru ca sancțiunea nulității să intervină, trebuie ca cel care o invocă să probeze faptul că la încheierea actului au fost eludate dispozițiile pentru a căror nerespectare legea prevede o asemenea sancțiune.
Condiție de fond, esențială, de validitate și generală a oricărui act juridic civil, consimțământul reprezintă exteriorizarea hotărârii de a încheia un act juridic civil, desemnând în materia contractelor și acordul de voință al părților. Pentru a fi valabil, consimțământul trebuie să nu fie alterat de vreun viciu de consimțământ (eroare, dol, violență, leziune), această cerință fiind impusă de caracterul conștient, liber al actului juridic civil.
Instanța observă că, în ceea ce privește motivele nulității contractului de folosință din 13 martie 2007, reclamantul invocă faptul că, la momentul când a participat licitația publică din 2002, a fost indus în eroare cu privire la obiectul vânzării silite, crezând că ar forma obiectul acesteia nu doar spațiul comercial, ci și terenul aferent acestuia. Juridic vorbind, reclamantul invocă vicierea consimțământului său prin dol la încheierea procesului verbal de licitație pentru bunuri imobile nr._ din 10 aprilie 2002. Având însă în vedere cuprinsul publicației de vânzare întocmită în 15 martie 2012, publicație în baza căreia a avut loc vânzarea silită din 10 aprilie 2002 și publicitatea conținutului acesteia, instanța reține, pe de o parte, imposibilitatea vicierii consimțământului în sensul afirmat de către reclamant, iar, pe de altă parte, împrejurarea că o astfel de inducere în eroare ar fi putut fi invocată doar înlăuntrul termenului de prescripție prevăzut de art. 9 din Decretul nr. 167/1958; ori, acest termen a început să curgă cel mai târziu în 10 octombrie 2003 și s-a împlinit în 10 octombrie 2006. Cum reclamantul nici nu mai are dreptul de a invoca nulitatea relativă a actului de adjudecare, întrucât dreptul său s-a stins prin prescripție, orice motive de nulitate relativă cu privire la viciile actului său de proprietate nu pot fi primite.
În ceea ce privește afirmația reclamantului că ar fi fost forțat să încheie în 2002 contractul de folosință pentru terenul aferent spațiului comercial dobândit la licitație publică, instanța reține că nu a fost dovedită, rămânând la statutul de simplă afirmație.
Motivul privitor la încălcarea prevederilor Legii nr. 213/1998 nu poate fi reținut, cât timp în cuprinsul contractului a cărui nulitate se solicită sunt menționate actele în temeiul cărora a fost încheiat respectivul contract. Societatea al cărei bun a fost dobândit la licitație publică de către reclamant – S.C. DMC IMPEX S.R.L. – închiriase amplasamentul porticului în urma licitației organizată în 25 martie 1993, pe care l-a închis în temeiul autorizației pentru executarea lucrărilor nr. 107 din 1 iulie 1993.
De asemenea, nici motivul relativ la lipsa calității de proprietar nu este întemeiat, contractul fiind încheiat de către C. L. AL M. IAȘI PRIN PRIMAR, în calitate sa de administrator al imobilului teren aflat în proprietatea publică a M. Iași, calitate ce rezultă din H.G. nr. 35/2012.
Cât timp contractul de folosință a cărui anulare se solicită și în baza căruia reclamantul a plătit sumele a căror restituire o solicită a fost valabil încheiat, instanța va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privitor la restituirea sumelor plătite de către reclamant cu titlu de taxă de folosință a terenului aferent spațiului comercial din Iași, Șoseaua N..
În ceea ce privește solicitarea reclamantului de a constata că este proprietar al cotei indivize de teren aferentă spațiului comercial pe care îl deține în proprietate, instanța urmează a-l respinge ca fiind vădit nefundat, cât timp reclamantul nu a făcut dovada că ar fi dobândit în proprietate această cotă-parte. Astfel, titlu de proprietate al reclamantului din aprilie 2002 cuprinde în mod clar doar spațiul comercial, nu și cota indiviză din terenul aferent acestui spațiu, toate actele care au stat la baza vânzării silite din 2002 confirmând acest aspect. Cum în urma adjudecării la licitație publică a spațiului comercial ce a aparținut societății executate silit reclamantul nu putea să dobândească mai multe drepturi decât societatea executată le avea și față de împrejurarea că vânzarea silită s-a limitat la spațiul comercial, stabilind clar compunerea acestuia și menționând ferm că terenul aferent se află în domeniul public, este evident că reclamantul nu avea cum să dobândească acest teren. Temeiul juridic al vânzării silite nu a fost Legea nr. 85/1992, ci art. 67 alin. 1 din OG nr._ privind executarea creanțelor bugetare, aprobată prin Legea nr. 108/1996, cu modificările și completările ulterioare.
Capătul de cerere privitor la intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantului asupra cotei păți indivize din suprafața de teren aferentă blocului nr. 978B, parter se impune a fi respins, probele administrate nedovedind că reclamantul ar fi titularul unui asemenea drept.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:
Prima instanță a respins primul capăt de cerere pe motiv că nu a făcut dovada că a dobândit în proprietate cota parte indiviză, cota raportată la suprafața de 28,8 mp a spațiului pe care îl deține. Obiectul capătului nr. 1 din cerere este o acțiune în constatarea dreptului de proprietate conform Legii nr. 85 din 1992 și nu o acțiune în realizarea acestui drept, respectiv o acțiune în revendicare. Concomitent cu dobândirea dreptului de proprietate asupra spațiului a fost dobândit și dreptul de proprietate asupra terenului aferent spațiului.
Deși cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 85 din 1992, instanța de fond, fără a ține cont de apărările reclamantului a reținut că temeiul juridic al vânzării silite nu a fost Legea nr. 85 din 1992 ci art. 67 al. 1 din OG nr. 117 din 1996. A precizat reclamantul că în cerere nu s-a referit la temeiul juridic al vânzării ci la temeiul juridic care îi atribuie dreptul de proprietate asupra cotei indivize a terenului aferent spațiului detinut în proprietate, respectiv art. 10 al. 3 din Legea nr. 85 din 1992. Făcând abstracție de faptul că Legea nr. 85 din 1992 este aplicabilă, fostului chiriaș DMC Impex SRL i s-a recunoscut implicit calitatea de proprietar, în primul rând pentru că i-a fost vândut spațiul la licitație și în al doilea rând pentru că respectivul spațiu a fost pus sub gaj în favoarea băncii. Spațiul DMC Impex a fost scos la licitație spre vânzare ca fiind proprietatea acesteia și nu ca fiind proprietatea primăriei. Contrar celor reținute de instanța de fond, a cerut să dobândească aceleași drepturi pe care le-a dobândit DMC Impex prin efectul Legii nr. 85 din 1992, respectiv dreptul de proprietate asupra cotei indivize din terenul aferent spațiului comercial pe care îl deține în proprietate.
Prin efectul Legii nr. 85 din 1992, din moment ce spațiul i-a fost atribuit lui DMC Impex in calitate de proprietar, care a dobândit și dreptul de proprietate asupra clădirii, reclamantul în calitate de adjudecatar al spațiului a devenit la rândul său proprietar asupra cotei indivize din terenul aferent clădirii. Faptul că la momentul licitației nu s-a respectat legislația în vigoare și s-a stipulat în mod nelegal că terenul aferent este domeniu public, nu are nici o relevanță. Terenul in cotă indiviză nu era și nu putea fi al primăriei tocmai in temeiul art. 10 al. 3 din Legea nr. 85 din 1992. Chiar instanța de fond a reținut că spațiul comercial a aparținut societății executate silit.
Nelegalitatea sentinței pronunțată de către Judecătoria Iași ține și de faptul că deși a invocat excepția de nelegalitate a HCL nr. 72 din 2011 prin care terenul a fost trecut în domeniul public,a respins cererea de sesizare a instanței de contencios administrativ în mod nelegal. Prin încheierea de respingere a cererii de sesizare a instanței de contencios administrativ, instanța s-a antepronunțat în sensul respingerii acțiunii. Din moment ce pârâtele și-au fundamentat apărările pe faptul că terenul aparține domeniului public, că este inalienabil, insesizabil și imprescriptibil, trebuia ca instanța să clarifice situația juridică a terenului prin sesizarea instanței de contencios administrativ.
Insăși instanța de fond, pe baza afirmațiilor pârâtelor a reținut în mod nelegal, în ultimul alineat din pagina 5 că terenul aferent spațiului este domeniu public, fără a fi competentă să se pronunțe, în condițiile în care reclamantul a contestat prin excepție de nelegalitate apartenența acestui teren la domeniul public.
În mod nelegal a reținut instanța că reclamantul nu avea cum să dobândească terenul aferent spațiului comercial, având în vedere că acesta a cerut să se constate că are aceleași drepturi pe care le-a dobândit DMC Impex, respectiv dreptul de proprietate asupra cotei indivize din terenul aferent spațiului comercial deținut în proprietate. Instanța de fond s-a limitat doar la interpretarea conținutului procesului verbal de licitație și al publicației de vânzare, fără a se pronunța cu privire la aplicabilitatea sau neaplicabilitatea dispozițiilor legale invocate.
Capătul doi al cererii a fost respins neîntemeiat, instanța de fond reținând că motivul privitor la încălcarea prevederilor Legii nr. 213 din 1998 nu poate fi reținut, cât timp în cuprinsul contractului a cărui nulitate se solicită sunt menționate actele în temeiul cărora a fost încheiat respectivul contract.
Din cuprinsul art. 15 din Legea nr. 213 din 1998 rezultă că închirierea unui bun aparținând domeniului public se face prin licitație publică și potrivit art. 14 al. 1 din aceeași lege, această închiriere aprobându-se prin hotărârea consiliului local. În cazul contractului de folosință nr._ din 13.03.2007 și a actelor adiționale, nelegalitatea acestora constă în faptul că nu există o hotărâre a consiliului local care să aprobe închirierea și nu există calitatea de administrator a pârâtelor asupra terenului din moment ce el a fost inclus în domeniul public abia în 2011 prin HCL nr. 72.
Eroarea și dolul sunt evidente la încheierea contractului având în vedere că respectivul contract a fost încheiat cu încălcarea art. 14 și 15 din Legea nr. 213 din 1998, pârâtele neavând calitatea de administrator sau proprietar al terenului. Au fost nevoiți și forțați să încheie contractul respectiv din moment ce nu puteau utiliza spațiul fără terenul aferent fiind puși în fața unui fapt împlinit și într-o situație care nu avea rezolvare . în momentul în care au adjudecat spațiul au fost ferm convinși că au dobândit și dreptul de proprietate asupra cotei indivize de teren sau măcar un drept de folosință gratuită. La licitație nu s-a specificat că terenul aferent spațiului va fi închiriat. Neavând cunoștințe juridice, au fost în eroare perpetuă și au plătit taxă de folosință a terenului în mod nelegal, pârâtele îmbogățindu-se fără just temei.
Dată fiind nelegalitatea contractului de folosință punctul 3 din acțiune trebuie admis .
În drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr. 213 din 1998, Legii nr. 85 din 1992, OG nr. 11 din 1996, art. 304 pct. 5,7,8,9 Cod procedură Civilă.
M. Iași, C. L. Iași și P. Mun. Iași au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțate de prima instanță ca legală și temeinică. Temeiul de drept invocat de recurent respectiv Legea nr. 85 din 1992 nu este incident în cauză întrucât așa cum a menționat și instanța de fond temeiul juridic al vânzării silite a imobilului deținut de către . a fost art. 67 al. 1 din OG nr. 117 din 1996 privind executarea creanțelor bugetare.
A solicitat proba cu înscrisuri și judecarea cauzei în lipsă.
La termenul din 24 martie 2015 tribunalul a calificat calea de atac ca fiind cea a apelului, raportat la capătul de cerere privind întabularea în cartea funciară.
Apelul a fost formulat în termen, motivat, semnat și legal timbrat.
A fost încuviințată părților proba cu înscrisurile depuse.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința primei instanțe prin prisma motivelor de apel, tribunalul va reține că apelul declarat de către reclamantul C. G. M. este neîntemeiat, față de următoarele considerente:
Prima instanță a făcut o analiză corectă și judicioasă a situației de fapt raportat la dispozițiile legale incidente în cauză și a pronunțat o soluție temeinică și legală, expunând în mod detaliat considerentele ce o susțin și pe care instanța de control judiciar și le însușește.
Raportat strict la criticile expuse, tribunalul reține că deși cererea reclamantului privește doar nelegalitatea contractului de folosință și a actelor adiționale încheiate cu pârâții, în fapt acesta invocă mai multe aspecte referitoare la nelegalitatea procesului verbal de licitație din 10.04.2002 în urma căruia a devenit proprietar al spațiului comercial situat în Iași. Șos. N., ..
Reclamantul uzează în apărările sale de motive ce par a atrage nelegalitatea procesului verbal de licitație și care, consideră acesta, i-ar justifica cererea de constatare a calității de proprietar asupra cotei părți indivize din terenul pe care se află spațiul comercial adjudecat. Astfel, pe de o parte, a invocat dispoziții legale care ar fi fost incidente la data licitației iar, pe de altă parte, a susținut că ar fi fost indus în eroare, întrucât a fost ferm convins că ar fi devenit totodată și proprietarul cotei părți indivize din terenul aferent spațiului comercial.
Este mai mult decât evident însă că astfel de motive ar fi trebuit analizate cu referire strict la actul respectiv și nu pe cale incidentală pentru justificarea unui drept de proprietate care nu se regăsea în patrimoniul debitorului executat silit. Acest ultim aspect este susținut de faptul că și anterior vânzării spațiului comercial la licitație publică, vechiul proprietar – debitor avea încheiat cu C. L. Iași contract de folosință /închiriere pentru terenul aferent spațiului comercial.
Totodată, pe aceeași cale, reclamantul solicită instanței să stabilească că legea aplicabilă la data licitației era alta decât cea menționată în procesul verbal de licitație și că în virtutea acesteia ar fi dobândit și dreptul de proprietate asupra cotei indivize din teren. Așa cum rezultă însă din conținutul legii, aceasta se referă la vânzarea de locuințe și spații cu alta destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat.
În condițiile în care spațiul comercial a intrat în patrimoniul debitorului . prin autorizația de construire nr. 107 din 1993 (emisă în anumite condiții, printre care condiția încheierii unui contract de închiriere) se constată că dispozițiile Legii nr. 85 din 1992 nu se aplică, tribunalul neprimind apărările reclamantului cu referire la acest aspect. Pe de altă parte, reclamantul a adjudecat spațiul comercial în faza executării silite, obiectul vânzării prin licitație neincluzând dreptul de proprietate asupra cotei indivize din teren.
În ce privește nelegalitatea contractului de folosință se constată că obiectul acestuia îl constituie suprafața de 28,8 mp utilizat pentru închidere portic, existența contractului fiind una din condițiile de emitere a autorizației de construire nr. 107 din 1.07.1993. Inventarierea în domeniul public a acestui teren nu semnifică faptul că anterior acesta ar fi fost în patrimoniul altei persoane fizice sau juridice. Dimpotrivă, atât în publicația de vânzare, autorizația de construire, procesul verbal de licitație dar și în contractele de folosință și închiriere anterioare rezultă neechivoc faptul că terenul în cauză făcea parte din domeniul public.
Eroarea și dolul trebuie dovedite prin mijloace de probă, astfel că nu pot fi primite susținerile reclamantului că ar rezulta din încălcarea dispozițiilor legale invocate.
Prima instanță s-a pronunțat în mod corect respingând cererea reclamantului de sesizare a instanței de contencios administrativ, reținând că excepția de nelegalitate invocată nu are relevanță asupra fondului în cauză. Pe de altă parte, o astfel de excepție este admisibilă doar cu privire la un act administrativ unilateral cu caracter individual, Hotărârea Consiliului L. Iași cu nr. 72 din 2011 neavând acest caracter. Prin respingerea cererii de sesizare a instanței de contencios administrativ prima instanță nu s-a antepronunțat în cauză, aceasta fiind obligată să se pronunțe prioritar asupra unor astfel de cereri și să analizeze în ce mod este admisibilă sau nu o astfel de sesizare.
Pentru considerentele expuse, raportat la dispozițiile art. 295-296 C.pr.civ., tribunalul va respinge apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 1581 din 30.01.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o va păstra.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de către C. G. M. împotriva sentinței civile nr. 1581 din 30.01.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, pe care o păstrează .
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședință publică azi, 1.04.2015.
Președinte, Judecător,
E.-C. P. L. H.
Grefier,
F. L. I.
Red./tehnored.: L.H.
6 ex./05.06.2015
Jud. fond: A. M.
| ← Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Decizia nr. 433/2015. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 321/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|
