Anulare act. Decizia nr. 1093/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1093/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 21-09-2015 în dosarul nr. 1093/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 21 Septembrie 2015
Președinte - M. S.
Judecător G. C.
Grefier A. M.
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1093/2015
Pe rol judecarea cererea formulată de intimata V. R. privind completarea dispozitivului deciziei civile nr. 602 din 04.05.2015 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelantul, lipsă celelalte părți.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța acordă cuvântul pe cererea de completare a dispozitivului.
Apelantul solicită să se pronunțe instanța pe cererea de stabilire a stadiului procesual al cauzei pentru că el a făcut apel prima dată la 05.08.2008 și a fost înaintat un alt apel împotriva unei încheieri de ședință nu a hotărârii cum era normal. În timpul judecății a fost înlăturat apelul împotriva hotărârii deși a făcut dovada că e în termen. Prin decizia din 4 mai a fost respins apelul iar V. R. a formulat cerere de completare a deciziei în sensul obligării sale la plata cheltuielilor de judecată deci doar asta privește apelul. Arată că el a formulat recurs și nu este de acord cu cerere de completare a dispozitivului și nici cu plata cheltuielilor pentru că nu vede legalitatea hotărârii.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ 07 din 29.06.2015, intimata V. R. a solicitat completarea dispozitivului deciziei civile nr. 602/04.05.2015 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul cu numărul de mai sus.
În motivarea cererii, intimata a arătat că instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra cererii sale privind obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată făcute în apel de intimata V. R..
Precizează intimata că a solicitat acordarea acestor cheltuieli, constând în cheltuielile cu transportul la instanță în sumă de 30 lei.
Analizând actele și lucrările dosarului cauzei, instanța reține că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit disp. art. 2812 alin. 1 Cod procedură civilă, „Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casare cu reținere în termen de 15 zile de la pronunțare.
Prin decizia civilă nr. 602/04.05.2015 a cărei completare o solicită intimații s-a respins, ca inadmisibil apelul formulat de Vârvârescu N. împotriva sentinței civile nr. 280 din 11.03.2008 pronunțată de Judecătoria H..
Instanța a omis să se pronunțe asupra cererii formulate de intimata V. R., care la termenul din 04.05.2015 a solicitat obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.
Așa fiind, Tribunalul constată că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 281 indice 1 Cod procedură civilă pentru completarea hotărârii.
Fundamentul obligației de plată a cheltuielilor de judecată rezultă din art. 274 Cod procedură civilă care prevede că partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată.
Potrivit textului, la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală dedusă din expresia „ partea care a pierdut procesul”. Prin urmare, partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute de cealaltă parte.
Pentru acordarea cheltuielilor de judecată este necesar ca partea care le solicită să facă dovada existenței și a cuantumului lor..
Intimata a solicitat obligarea apelantului la plata cheltuielilor de transport în cuantum de 30 lei, fără a face dovada efectuării acestora.
Astfel, la dosarul cauzei s-a depus doar un bilet de călătorie în sumă de 15 lei ( fila 32 dosar) pe care nu este precizată nici ruta și nici data la care ar fi avut loc această călătorie( există doar o ștampilă ilizibilă care ar fi trebuit să ateste data transportului).
Cum intimatei îi revenea obligația de a depune documentele justificative ale cheltuielilor de judecată solicitate, Tribunalul constată că deși ar fi fost îndreptățită la rambursarea cheltuielilor de judecată nu a făcut dovada cuantumului acestora, astfel încât cererea este neîntemeiată.
Față de aceste considerente urmează a se admite apelul și în temeiul disp. art. 281 indice 1 Cod procedură civilă se va dispune completarea dispozitivului deciziei civile nr. 602/04.05.2015 pronunțată de Tribunalul Iași în sensul respingerii cererii intimatei privind obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge cererea formulată de intimata V. R. privind completarea dispozitivului deciziei civile nr. 602 din 04.05.2015 pronunțată de Tribunalul Iași.
Definitivă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.09.2015.
Președinte, M. S. | Judecător, G. C. | |
Grefier, A. M. |
Red./ tehnored. S.M.
4ex. – 29.10.2015
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 922/2015. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 985/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|








