Contestaţie la executare. Decizia nr. 998/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 998/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 16-07-2015 în dosarul nr. 998/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 16 Iulie 2015
Președinte - C. E. C.
Judecător A. M. Diuță T.
Grefier Ș. D.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 998/2015
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelanta D. GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDETULUI IAȘI și pe intimații D. E., S. F. MUNICIPAL P., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este completă, având în vedere că s-a procedat la afișarea unui anunț la sala VI etaj 4 conform căruia dosarul urmează să fie strigat la sala V etaj 4.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Fiind primul termen de judecată, instanța constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei. Constată apelul ca fiind declarat în termen, motivat, scutit de la plata taxei judiciare de timbru.
Instanța ia act că prin cererea de apel nu s-au solicitat probe noi.
Instanța reține că prin întâmpinare s-a solicitat proba cu înscrisuri, ce nu au fost depuse la dosar, motiv pentru care constată intervenită sancțiunea decăderii intimatei D. E. din dreptul de a mai administra această probă.
Instanța reține că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, după care rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 149/13.01.2015 pronunțată de Judecătoria P. a fost admisă în parte contestația formulată de contestatoarea D. E. în contradictoriu cu Agenția Naționala de Administrare Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iași, S. F. Municipal P. și s-a dispus anularea în parte a formelor de executare silită din cadrul dosarului de executare nr._/22/_, respectiv doar a titlului executoriu nr._ și a somației nr. 22/_ /_ privind cuantumul sumei datorate de 1049 lei, fiind păstrate celelalte forme de executare silită (respectiv titlul executoriu nr._ și somația nr. 22/_ privind cuantumul sumei datorate de 1635 lei). De asemenea, prin aceeași sentință civilă a fost obligată intimata la plata către contestatoare a sumei de 96 lei reprezentând cheltuieli de judecată, proporțional cu admiterea în parte a acțiunii.
Pentru a se pronunța astfel, a reținut instanța de fond că executarea silită pornită de către intimată împotriva contestatoarei D. E. are la baza două decizii referitoare la obligațiile de plată accesorii emise la data de 15.10.2013 (privind suma totală de 2579 lei, din care 1635 lei reprezentând venituri din despăgubiri și 944 lei diferențe impozit anual regularizat) și, respectiv, la data de 31.12.2013 (pentru suma totală de 1049 lei). În baza celor doua decizii, s-au emis titlurile executorii nr._ din 31.03.2014, pentru suma de 1049 lei și titlul executoriu nr._ din 10.03.2014 pentru suma de 1635 lei, iar ulterior au fost emise somațiile pentru plata sumelor din titlurile executorii, procedându-se și la înființarea popririi asupra sumei totale de 3628 lei, terți popriți fiind Raiffeisen Bank și CEC Bank SA.
Potrivit disp. art. 141 alin. 1 din OG 92/2003, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul. Potrivit art. 141 alin. 2, titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
În speță, a reținut instanța de fond că actul administrativ fiscal, ce are aptitudinea de a deveni titlu de creanță, respectiv titlu executoriu, îl reprezintă cele două decizii emise de S. F. Municipal P. la data de 15.10.2013 și 31.12.2013. Actul administrativ fiscal trebuie, potrivit disp. art. 44 alin. 1 din OG 92/2003, comunicat contribuabilului căruia îi este destinat. Ca procedură, codul fiscal prevede că actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie se comunică prin remiterea acestuia contribuabilului/împuternicitului, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal, sau prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire. A.. 4 al aceluiași art. 44 din O.G. 92/2003 prevede că în cazul în care comunicarea prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate. În consecință, prima instanță a reținut că o comunicare prin publicitate nu se poate realiza decât în subsidiar celei prin poștă, cu confirmare de primire, fiind necesar, astfel, parcurgerea, cu prioritate, a procedurii comunicării actului administrativ prin poștă, cu confirmare de primire.
S-a mai reținut prin sentința instanței de fond că Decizia de plată emisă la data de 31.12.2013 a fost comunicată prin poștă cu confirmare de primire, însă în privința Deciziei de plată emisă la data de 15.10.2013 nu s-a făcut o astfel de dovadă, procedându-se la comunicarea prin publicitate la data de 09.12.2013, prin anunț colectiv. Or, în condițiile în care s-a procedat la comunicarea Deciziei din 15.10.2013 direct prin publicitate, fiind eludate disp. art. 44 alin.4 din OG 92/2003, s-a apreciat că nu a existat practic o comunicare a actului administrativ către contribuabil, astfel încât actul administrativ nu a devenit titlu de creanță și, cu atât mai mult, titlu executoriu.
Față de aceste considerente, privitor la executarea silită demarată în baza titlul executoriu nr._ și a somației nr. 22/_ /_, ce privește suma de 1049 lei, instanța de fond a considerat-o ca fiind nulă, lipsind caracterul actului administrativ fiscal Decizia de plată din 15.10.2013 de a fi titlu de creanță, respectiv titlu executoriu. Cu privire la titlul executoriu nr._ și somația nr. 22/_, instanța de fond a constatat că au fost respectate prevederile art. 44 din OG 93/2003, nefiind incident niciun viciu de procedură cu privire la condițiile de formă sau de comunicare a actului fiscal ori a titlului executoriu sau a somației.
Cât privește excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită, s-a reținut că nu rezultă în niciun mod, din analiza motivelor invocate prin cererea introductivă în raport cu înscrisurile din dosarul de executare silită, în ce fel și raportat de care dată s-ar fi împlinit acest termen de prescripție. Din cuprinsul anexei la Decizia de plată emisă la data de 31.12.2013, rezultă modul de determinare a contribuției de plată și a penalităților calculate, iar față de perioada avută în vedere la stabilirea sumelor (octombrie 2013-decembrie 2013) nu se poate în niciun fel concluziona în sensul intervenirii prescripției la care face referire contestatoarea.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța de fond a făcut aplicarea art. 453 alin. 2 Cod procedură civilă, intimata căzând parțial în pretenții.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea apelului, apelanta a susținut că în mod nelegal instanța de fond a admis în parte contestația reclamantei D. E., reținând că au fost încălcate prevederile art. 44 din O.G. 92/2003 în ceea ce privește modul de comunicare a deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii. Astfel, reclamantul a luat cunoștință de deciziile accesorii și nu le-a contestat. Totodată, potrivit art. 44 din OG 92/2003 republicată, comunicarea actelor administrative prin publicitate nu este subsecventă celorlalte modalități de comunicare, aceasta fiind o posibilitate alternativă și valabilă, de rang egal, în raport cu celelalte căi de comunicare.
Apelanta a invocat și prevederile art. 141 Cod procedură fiscală, susținând că titlul executoriu care a stat la baza demarării procedurii de executare silită prin emiterea somațiilor contestate îl reprezintă deciziile de impunere nr._ din 31.12.2013 și nr._ din 15.10.2013, acte administrativ fiscale emise în condițiile stabilite de dispozițiile art. 41 din O.G. 92/2003 și comunicate reclamantului potrivit disp. art. 44 alin. 2, adică prin poștă cu confirmare de primire, semnându-se de primire la data de 10.05.2012. Or, un act administrativ fiscal poate fi contestat numai pe calea procedurii speciale reglementată de legiuitor prin disp. art. 209 alin. 2 din O.G. 92/2003, procedură ce nu a fost parcursă în speță. În consecință, susține apelanta că hotărârea instanței în ceea ce privește modul de comunicare a actului administrativ este inadmisibilă pe calea contestației la executare, instanța civilă fiind în imposibilitatea legală de a se pronunța asupra unor aspecte pentru soluționarea cărora sunt competente doar organul fiscal prin Biroul pentru soluționarea contestațiilor și, ulterior, instanța de contencios administrativ.
Apelanta mai susține că suma datorată este creanță bugetară stabilită prin decizia nr._, emisă ca urmare a comunicării procesului verbal de licitație imobiliară, la care se calculează toate accesoriile legale potrivit art. 88 lit. c, art. 119, art. 120 alin. 7 și 120 din O.G. nr. 92/2003. Debitorul nu a invocat niciun viciu de formă, nici o neregularitate a emiterii actului de executare de natură a conduce la anularea acestuia. De asemenea, apelanta a susține că este neîntemeiată contestația la executare motivat de faptul că debitorul nu a reclamat și nu a dovedit vreo neregularitate privind îndeplinirea condițiilor de formă ale somației (prevăzute de art. 145 din O.G. nr. 92/2003), neregularități ce caracterizează de fapt procedura contestației la executare ca și cale de atac împotriva actelor de executare silită.
Referitor la plata cheltuielilor de judecată, apelanta a invocat disp. art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, susținând că este necesar ca partea care a pierdut procesul să se afle în culpă procesuală sau, prin atitudinea sa în cursul derulării procesului, să fi determinat aceste cheltuieli. Or, în speță, nu este îndeplinită nici una din aceste condiții.
Pentru aceste considerente, apelanta a solicitat admiterea apelului.
Intimata D. E. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și păstrarea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea poziției sale procesuale, intimata a susținut că în mod corect a constatat instanța de fond că, în ceea ce privește Decizia de plată emisă la data de 15.10.2013, nu s-a făcut dovada comunicării prin poștă cu confirmare de primire, ci s-a procedat direct la comunicarea prin publicitate, la data de 09.12.2013, prin anunț colectiv.
Or, în condițiile în care s-a procedat la comunicarea Deciziei din 15.10.2013 direct prin publicitate, eludând disp. art. 44 alin. 4 din O.G. nr. 92/2003, se poate aprecia că nu a existat o comunicare a actului administrativ către contribuabil. Mai mult, acest act administrativ nefiind comunicat în mod corespunzător, nu a devenit titlu de creanță și, cu atât mai mult, titlu executoriu. Referitor la cheltuielile de judecată, intimata a susținut că în mod corect instanța de fond a obligat apelanta la plata cheltuielilor de judecată, proporțional cu admiterea în parte a acțiunii.
Pentru toate aceste considerente, intimata a solicitat respingerea apelului.
În apel nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului cauzei, raportat la motivele de apel invocate și la dispozițiile legale aplicabile, instanța constată că apelul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea introductivă, contestatoarea D. M. a formulat contestația la executarea silită începută în temeiul titlurilor executorii nr._ și nr._ și a somațiilor nr. 22/_ /_ și nr. 22/_ /_, solicitând anularea executării silite și a formelor de executare.
Prin sentința civilă apelată s-a dispus anularea titlului executoriu nr._ și a somației nr. 22/_ /_, fiind păstrate titlul executoriu nr._ și somația nr. 22/_ /_. Prin cererea de apel, apelanta a formulat critici cu privire la soluția instanței de fond de admitere în parte a contestației la executare și de anulare în parte a actelor de executare, respectiv a titlului executoriu nr._ și a somației nr. 22/_ /_, precum și cu privire la cheltuielile de judecată.
Se mai reține de către instanța de apel că la data de 31.03.2014, apelanta a emis pe numele contestatoarei D. M. titlul executoriu nr._ și somația nr. 22/_ /_, pentru suma de 1049 lei. Din cuprinsul titlului executoriu rezultă că acesta a fost emis în baza DEC. ACC. nr._/31.12.2013.
Potrivit disp. art. 110 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003, titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii, la art. 110 alin. 3 lit. c precizându-se că este titlu de creanță decizia referitoare la obligații de plată accesorii. În același sens, potrivit disp. art. 107.1 din H.G. nr. 1050/2004, titlul de creanță este actul prin care, potrivit legii, se stabilește și se individualizează obligația de plată privind creanțele fiscale, întocmit de organele competente sau de alte persoane îndreptățite potrivit legii. La art. 107.1 lit. c se menționează că este titlu de creanță decizia prin care se stabilește și se individualizează suma de plată, pentru creanțele fiscale accesorii, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere, stabilite de organele competente.
Pe cale de consecință, față de aceste dispoziții legale, instanța de apel reține că decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/31.12.2013 constituie titlu de creanță.
Potrivit disp. art. 141 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Potrivit disp. art. 44 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol (forma în vigoare la momentul emiterii deciziilor în baza cărora a fost emis titlul executoriu contestat), actul administrativ fiscal se comunică prin remiterea acestuia contribuabilului/împuternicitului, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal sau prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Potrivit disp. art. 44 alin. 21 din O.G. nr. 92/2003, actul administrativ fiscal poate fi comunicat și prin alte mijloace cum sunt fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanță, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia și dacă contribuabilul a solicitat expres acest lucru, iar potrivit alin. 22 al aceluiași articol, în cazul în care comunicarea potrivit alin. 2 sau 21, după caz, nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate. În art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 este reglementată modalitatea în care se realizează comunicarea prin publicitate, respectiv „prin afișarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face, concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective. În lipsa paginii de internet proprii, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului județean. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului”.
Astfel, față de aceste dispoziții legale, instanța de apel reține că modalitatea de comunicare prin publicitate este o modalitate ultimă și subsidiară de comunicare a actelor administrative fiscale, folosită doar în cazul în care celelalte modalități de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective. În consecință, sunt neîntemeiate susținerile apelantei referitoare la faptul că, potrivit disp. art. 44 din O.G. nr. 92/2003, comunicarea prin publicitate nu este subsecventă celorlalte modalități de comunicare, fiind o posibilitate alternativă și valabilă, de rang egal în raport cu celelalte căi de comunicare.
În aceste condiții, având în vedere disp. art. 44 din O.G. nr. 92/2003, instanța de apel reține că era în sarcina apelantei să facă dovada atât a respectării ordinii de prioritate, cât și a modalității concrete de comunicare.
Or, în speță, apelanta nu a făcut dovada faptului că ar fi comunicat intimatei, în conformitate cu dispozițiile legale, decizia referitoare la obligații de plată accesorii în baza căreia a fost emis titlul executoriu nr._ din 31.03.2014. La dosarul cauzei au fost depuse mai multe dovezi de comunicare prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, însă din cuprinsul acestor dovezi nu rezultă documentele care au fost comunicate contestatoarei.
Pe cale de consecință, în condițiile în care apelanta nu a făcut dovada comunicării către intimată, în conformitate cu disp. art. 44 din O.G. nr. 92/2003, a deciziei referitoare la obligații de plată accesorii în baza căreia a fost emis titlul executoriu nr._ din 31.03.2014, instanța de apel constată că executarea silită pornită împotriva debitoarei pentru debitul în cuantum de 1049 lei nu are temei legal, în mod corect instanța de fond dispunând anularea titlului executoriu și a somației emise la data de 31.03.2014.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, prin sentința civilă apelată s-a dispus obligarea intimatei la plata către contestatoare a sumei de 96 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, proporțional cu admiterea în parte a acțiunii. Din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar rezultă că aceste cheltuieli de judecată efectuate de contestatoare în prima fază procesuală constau în taxa judiciară de timbru.
Însă, potrivit disp. art. 45 alin. 1 lit. f din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parțial sau proporțional, la cererea petiționarului, în situația în care contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă. Potrivit alin. 2 al aceluiași articol, în cazul prevăzut la alin. 1 lit. f (al contestației la executare) taxa de timbru se restituie proporțional cu admiterea contestației. De asemenea, potrivit disp. art. 45 alin. 3 și 4 din O.U.G. nr. 80/2013, dreptul de a solicita restituirea poate fi exercitat în termen de 1 an de la data nașterii sale, cererea de restituire adresându-se instanței judecătorești la care s-a introdus acțiunea sau cererea.
Având în vedere faptul că intimata – contestatoare are dreptul de a obține restituirea taxei judiciare de timbru în condițiile prevăzute de art. 45 din O.U.G. nr. 80/2013, instanța de apel constată că în mod greșit instanța de fond a obligat apelanta să achite contestatoarei cheltuielile de judecată în sumă de 96 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanța de apel, în baza disp. art. 480 Noul Cod procedură civilă, va admite apelul și va schimba în parte sentința instanței de fond în sensul că va respinge cererea contestatoarei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței civile nr. 149/13.01.2015 pronunțată de Judecătoria P., sentință pe care o schimbă în parte, în sensul că:
Respinge cererea contestatoarei D. E. de obligare a intimatei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași la plata cheltuielilor de judecată.
Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin prezentei decizii.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 16.07.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
C.C.E. pt. D.T.A.M. pt. D.Ș.
aflat în concediu odihnă, aflat în concediu odihnă,
semnează președinte complet, semnează grefier șef secția I civilă,
C.C.E. S.F.L.
Red./tehnored. C.C.E.
4 ex., 29.07.2015
Judecător fond: P. N. E.
| ← Obligaţie de a face. Hotărâre din 10-07-2015, Tribunalul IAŞI | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1207/2015.... → |
|---|
