Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 233/2015. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 233/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 20-02-2015 în dosarul nr. 21866/245/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 20 Februarie 2015

Președinte - I. D.

Judecător C. D.

Grefier D. C.

DECIZIE Nr. 233/2015

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe apelant N. M. și pe intimat B. DE C. SI PUBLICITATE IMOBILIARĂ IAȘI, intimat PFA M. L., având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996) despăgubiri morale-disjungere.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura este completă.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dezbaterile asupra fondului apelului au avut loc în ședința publică din data de 29.01.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 05.02.2015, când datorită imposibilității constituirii completului de judecată, datorită lipsei motivate a doamnei judecător D. I., instanța a amânat pronunțarea la data de 11.02.2015, când din lipsă de timp pentru deliberare instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:

TRIBUNALUL

Asupra apelului de față:

Prin sentința civilă 9091/25.06.2014 pronunțată de Judecătoria Iași a fost admisă exceptia lipsei calitătii procesuale pasive a pârâtilor B. de C. si publicitate Imobiliară Iasi (OCPI) si PFA M. L., invocată de acestia prin întâmpinări.

A fost admisă exceptia tardivitătii formulării actiunii cu privire la încheierea de carte funciară nr._/6.12.2013 emisă de OCPI - B. de C. si publicitate Imobiliară Iasi.

A fost respinsă actiunea formulată de reclamant N. M. împotriva pârâtilor B. de C. si publicitate Imobiliară Iasi si PFA M. L. ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost respinsă actiunea formulată de reclamant N. M. cu privire la încheierea de carte funciară nr._/6.12.2013 emisă de OCPI - B. de C. si publicitate Imobiliară Iasi, ca fiind tardiv introdusă.

A fost respinsă actiunea formulată de reclamant N. M. cu privire la încheierea de carte funciară nr._/5.12.2013 emisă de OCPI - B. de C. si publicitate Imobiliară Iasi, ca fiind neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a constatat că prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 20.12.2013 sub nr._/245/2013, petentul N. M., in contradictoriu cu intimații B. DE C. SI PUBLICITATE IMOBILIARĂ IAȘI și PFA M. L. a formulat plângere împotriva încheierii nr._/5.12.2013 întocmită de OCPI Iași pe baza înscrisurilor puse la dispoziție de PFA M. L..

În motivare, petentul a arătat faptul că, în calitate de proprietar al terenului din . contractul anexat, înțelege să conteste exproprierea ilegală, întrucât OCPI a preluat înscrisurile prezentate de PFA și a procedat la exproprierea în . terenuri, inclusiv a terenului său, atribuindu-le în favoarea Statului Român sub B1 din cartea funciară_ UAT R., OCPI trebuia să precizeze înștiințarea proprietarilor, suprafața expropriată, suma propusă, data sumei virate și alte proceduri legale, PFA M. L. nu a atașat acordul său semnat cu Transgaz Mediaș. Arată că i-a fost tulburată posesia, fiind distruse gardurile de împrejmuire cu utilaje specifice gazoductului, fără a fi anunțat în prealabil, fără prezentarea documentelor și fără așteptarea celor 15 zile legale de contestație de către Agenția Națională a Resurselor Minerale, Transgaz Mediaș, Inspet SA Ploiești, IPM-Partners SRL, sefii de șantier ingineri M. și U.. Apreciază că este expropriat ilegal, întrucât există un acord de traversare a terenului său de către magistrala de gaz, încheiat cu Transgaz Mediaș, ANRM București a preluat în integralitate proiectul magistralei, fiind firesc să preia și obligațiile rezultate din acordul menționat, expropriatorul trebuie să înștiințeze din timp proprietarul de drept, nu după deposedare, Statul Român trebuia să cunoască exact suprafața achiziționată și contravaloarea acesteia, să facă dovada plății sumei aferente, pârâții nu au îndeplinit și nici nu au precizat formalitățile legale, modalitatea de refacere a întabulărilor pentru foștii proprietari, nici suprafețele nominale expropriate. Arată că exproprierea sa este inutilă, în condițiile existenței unui acord semnat. În concluzie, a solicitat anularea Deciziei de expropriere a terenului său și plata acordului semnat cu Transgaz Mediaș.

La solicitarea instanței, în procedura regularizării, reclamantul a depus precizări la 15.01.2014, indicând faptul că se judecă în contradictoriu cu B. DE C. SI PUBLICITATE IMOBILIARĂ IAȘI (OCPI) și cu PFA M. L., solicitând: anularea încheierilor de carte funciară nr._/5.12.2013 și_/6.12.2013, anularea eventualei decizii de expropriere, despăgubiri morale și materiale de_ lei de la fiecare parte chemată în judecată, reiterând motivele de fapt din acțiunea inițială.

Intimatul OCPI Iași a depus întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond respingerea plângerii împotriva încheierii de carte funciară nr._/5.12.2013, arătând că încheierea menționată a fost dată în baza documentației depuse de PF M. L., a deciziei de expropriere nr._/2.10.2013 emisă de Agenția Națională pentru Resurse Minerale și HG nr.474/2013, modificată și completate prin HG nr.504/2013, a dispozițiilor Legii nr.255/2010 și a Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr.255/2010, potrivit cărora, în baza deciziei de expropriere și a documentației aferente, expropriatorul solicită întabularea dreptului de proprietate, iar în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară, odată cu întabularea dreptului de proprietate al expropriatorului asupra coridorului de expropriere se va nota din oficiu în cărțile funciare existente suprapunerea acestor imobile cu coridorul de expropriere. Astfel, OCPI nu a procedat la exproprierea petentului, ci constatând îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr.7/1996, s-a efectuat înscrierea coridorului de expropriere și notarea suprapunerii reale parțiale în CF_ pe UAT R. în care figurează suprafața de 20.000 mp teren în favoarea numitului N. M..

Intimatul M. L. a depus întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că amplasamentul lucrării care a afectat și terenul reclamantului a fost aprobat prin HG nr.474/2013, Hotărâre prin care s-a aprobat declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor care constituie coridorul de expropriere, expropriator fiind Statul Român reprezentat de Agenția Națională pentru resurse Minerale, responsabilitatea pentru realitatea datelor înscrise în lista cuprinzând imobilele care constituie coridorul de expropriere revenind ANRM. Arată că nu a avut nici o implicare în emiterea deciziei de expropriere, nu cunoaște celelalte împrejurări invocate de reclamant, între el și reclamant nu există nici un raport juridic care să genereze obligarea sa la plata de despăgubiri, acțiunea fiind neîntemeiată.

La 24.03.2014 petentul a depus precizări.

S-a înaintat la dosar documentația care a stat la baza încheierii OCPI Iași nr._/2013.

La termenul din 14.05.2014 instanța a pus în discuție excepția necompetenței materiale pe capătul doi al cererii, reclamantul arătând că este de acord ca Tribunalul să soluționeze cererea, urmând a fi introduși în cauză și Transgaz Mediaș și Agenția Națională pentru Resurse Minerale.

La solicitarea instanței, petentul a depus și în scris această cerere modificatoare, acordându-se termen pentru comunicarea cererii.

La termenul din 11.06.2014, instanța a pus în discuție excepția tardivității formulării cererii modificatoare depuse în ședința publică din 14.05.2014 prin care solicită introducerea în cauză a doi noi pârâți, respectiv Transgaz Mediaș și Agenția Națională pentru Resurse Minerale, pe care a admis-o pentru motivele consemnate în încheiere.

La același termen a pus în discuție și a reținut spre soluționare excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Iași cu privire la capătul al doilea de cerere privind anularea deciziei de expropriere.

Prin sentința civilă nr.8629/2014 a fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Iași pe capătul de cerere având ca obiect anulare decizie de expropriere și declinată competența de soluționare a capătului principal de cerere având ca obiect anulare decizie de expropriere și a capătului accesoriu privind obligarea la despăgubiri morale de 15.000 lei de la fiecare pârât în favoarea Curții de Apel Iași.

Instanța a disjuns capătul de cerere având ca obiect plangere împotriva încheierilor de carte funciară_/5.12.2013 și_/6.12.2013 și capătul accesoriu privind obligarea la despăgubiri morale de 15.000 lei de la fiecare pârât, formulate de reclamant N. M. în contradictoriu cu pârâti B. de C. și publicitate Imobiliară Iași (OCPI) și PFA M. L., fiind format prezentul dosar_ .

La termenul din 25.06.2014 instanța a pus în discuție și a reținut spre soluționare atât excepțiile lipsei calității procesuale pasive a intimaților și a tardivității formulării actiunii cu privire la încheierea de carte funciară nr._/6.12.2013 emisă de OCPI - B. de C. si publicitate Imobiliară Iasi, cât și fondul cauzei.

Soluționând cu prioritate excepțiile lipsei calității procesuale pasive a intimaților, instanța a reținut următoarele:

Calitatea procesuală pasiva presupune identitatea dintre persoana chemata în judecata și persoana titulara a obligației în planul dreptului material.

Or, potrivit art.32 din Legea nr.7/1996 în forma în vigoare la data introducerii acțiunii Soluționarea plângerii împotriva încheierii de carte funciară, a acțiunii în justificare tabulară, în rectificare, precum și prestație tabulară se face fără citarea oficiului teritorial.

Această soluție legislativă își găsește motivația în faptul că în cauzele care au ca obiect plângeri formulate împotriva încheierilor de carte funciară instanța nu trebuie să stabilească existența sau inexistența unui drept al Oficiului de C. și Publicitate Imobiliară, ci doar legalitatea și temeinicia încheierii date în cauză, acesta nu poate fi citat ca parte în proces, singurele persoane susceptibile să aibă calitate fiind cele prevăzute în dispozițiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, respectiv persoanele interesate potrivit mențiunilor din cartea funciară.

Potrivit art. 21 din Legea nr. 7/1996, " (1) publicitatea imobiliară întemeiată pe sistemul de evidență a cadastrului are ca obiect înscrierea în cartea funciară a actelor și faptelor juridice referitoare la imobilele din aceeași unitate administrativ-teritorială, în scopul transmiterii sau constituirii de drepturi reale imobiliare ori, după caz, al opozabilității față de terți a acestor înscrieri.(2) Publicitatea imobiliară se efectuează de către birourile de cadastru și publicitate imobiliară pentru imobilele situate în raza de activitate a acestora.".

În acest cadru de reglementare, în conformitate cu principiul relativității pe care îl consacră art. 893 N.C.civ., se mai prevede că înscrierea unui drept real se poate efectua numai "împotriva aceluia care, la înregistrarea cererii sale, era înscris ca titular al dreptului asupra căruia înscrierea urmează să fie făcută", precum și "împotriva aceluia care, înainte de a fi fost înscris, și-a grevat dreptul, dacă amândouă înscrierile se cer deodată".

Prin urmare, se impune să se rețină că Legea nr. 7/1996 nu conține dispoziții care să confere legitimare procesuală pasivă Oficiului de C. și Publicitate Imobiliară.

De asemenea, prin prisma dispozițiilor art.31 al.1 din legea nr.7/1996 și art.893 NCC, instanța apreciază că nici persoana fizică autorizată care a prestat un serviciu tehnic de specialitate pentru cel care ulterior si-a înscris dreptul în baza documentației întocmite de PFA, nu poate avea calitate procesuală într-o plângere împotriva încheierii de carte funciară, acesta nefiind o persoană interesată în menținerea sau modificarea conținutului cărții funciare.

Prin urmare, întrucât cei doi intimați nu au calitate procesuală pasivă cu privire la capătul de cerere principal constând în plângere împotriva celor două încheieri de carte funciară, instanța apreciind că nu se poate reține calitatea procesuală a acelorași intimați cu privire la capătul de cerere accesoriu privind acordarea de despăgubiri morale și materiale de 15.000 lei de la fiecare intimat, urmând a admite exceptia lipsei calitătii procesuale pasive a pârâtilor B. de C. si publicitate Imobiliară Iasi (OCPI) si PFA M. L., invocată de acestia prin întâmpinări.

Asupra excepției tardivității formulării actiunii cu privire la încheierea de carte funciară nr._/6.12.2013 emisă de OCPI - B. de C. si publicitate Imobiliară Iasi, instanța a reținut că această încheiere a fost menționată pentru prima dată de petent, în sensul formulării unei plângeri împotriva încheierii, în precizările depuse la 15.01.2014 în procedura regularizării.

Or, din înscrisul de la fila 36 rezultă faptul că această încheiere i-a fost comunicată petentului la 18.12.2013, iar termenul de 15 zile prevăzut de art.31 din Legea nr.7/1996 s-a împlinit la 3 ianuarie 2014, zi declarată nelucrătoare, termenul de contestare prorogându-se până la 6 ianuarie 2014, astfel că plângerea formulată împotriva încheierii nr._/6.12.2013 apare ca tardiv introdusă.

Asupra fondului cauzei, verificând încheierea de carte funciară nr._/5.12.2013, instanța a reținut următoarele:

Prin HG nr.504/2013 pentru completarea HG nr.474/2013 s-a completat anexa nr.2 a HG nr.474/2013 cuprinzând imobilele constituind coridorul de expropriere a lucrării Conductă de interconectare a Sistemului național de transport gaze naturale din România…, cu pozițiile 18-392, potrivit anexei la HG nr.504/2013, hotărâri în baza cărora a fost emisă de către Agenția Națională pentru Resurse Minerale Decizia de expropriere nr._/2.10.2013, conform anexelor 1 și 2, în anexa 1 la poziția 3 fiind menționat numitul N. M., identificarea imobilului expropriat și valoarea despăgubirii aferente (f.112). Prin aceeași decizie se reține consemnarea sumelor aferente despăgubirilor, cu consecința operării transferului dreptului de proprietate de drept de la data emiterii deciziei.

Prin cererea înregistrată la BCPI Iași sub nr._/31.10.2013 s-a solicitat recepția documentației cadastrale pentru atribuirea numărului cadastral și întabularea dreptului de proprietate în favoarea Statului Român a terenului expropriat potrivit actelor menționate, cerere admisă prin încheierea de carte funciară nr._/5.12.2013 prin care s-a admis cererea de reexaminare împotriva încheierii nr._/2013.

În drept, potrivit dispozițiilor Legii nr.255/2010, art.9 (4) Transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale și în administrarea expropriatorului operează de drept la data emiterii actului administrativ de expropriere de către expropriator, ulterior consemnării sumelor aferente despăgubirii. (5) După efectuarea transferului dreptului de proprietate, expropriatorul solicită intabularea dreptului de proprietate asupra culoarului de expropriere în baza unei documentații întocmite pentru fiecare unitate administrativ-teritorială în parte, în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile.

De asemenea, potrivit art.6 al.9 din HG nr.53/2011 (9) În cazul imobilelor înscrise în cartea funciarã, care se includ în coridorul de expropriere, odatã cu intabularea dreptului de proprietate al expropriatorului asupra coridorului de expropriere, se va nota din oficiu în cãrțile funciare existente suprapunerea acestor imobile cu coridorul de expropriere. Prin excepție, în situația în care se expropriazã întregul imobil înscris în cartea funciarã, aceasta se închide, cu menționarea transcrierii imobilului în cartea funciarã a coridorului de expropriere.

Astfel, instanța a apreciat că operațiunile de întabulare în cartea funciară nr._ UAT R. a Statului român ca proprietar al imobilelor expropriate și de notare a suprapunerii reale parțiale cu imobilele incluse în coridorul de expropriere care erau deja înscrise în cartea funciarã sunt corect realizate, având la baza decizia de expropriere și dispozițiile legale menționate.

În prezenta cauză având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară analiza instanței este limitata la a stabili legalitatea soluției OCPI raportat la documentația aflată la dosarul încheierii și dispozițiile legale incidente, fără a putea verifica valabilitatea, legalitatea și oportunitatea actelor care au stat la baza întabulării, în speță a deciziei de expropriere, examen pe care petentul l-a dedus judecății, însă instanța și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel Iași.

Prin urmare, instanța, admițând excepțiile invocate, a respins acțiunea împotriva intimaților ca formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, ca tardivă împotriva încheierii nr._/6.12.2013 și ca neîntemeiată împotriva încheierii nr._/5.12.2013.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul N. M..

Apelantul a susținut că prima instanță a analizat cauza doar pe baza excepțiilor invocate și nu a ținut cont de viciile de procedură și încălcările legislative.

Apelantul susține că încheierea_/2013 este nelegală deoarece nu cuprinde numele proprietarului, CNP, nr. cărții funciare, nu specifică și nu localizează terenul pe care îl deține, au fost încălcate disp. art.7 din normele metodologice din 19.01.2011 și art. 31al.2 din legea 7/1996. Se menționează că nu s-a atașat nici extrasul de carte funciară. Apelantul arată că de la data înregistrării cererii formulată de PFA M. L. și până la data soluționării a fost depășit termenul legal și au fost încălcate disp. legii 255/2010-art.7. Se solicită depunerea la dosar a contractului câștigat din fonduri nerambursabile, ca probă. Se mai susține că documentația cadastrală a fost întocmită fără ca M. L. să fi intrat pe proprietatea sa, fiind încălcate disp. art.11al.2 din legea 7/1996, art. 16al.1 și 5al.3 din legea 255/2010.

Consideră apelantul că au fost încălcate și disp. art. 31la.2 din legea 7/1996.

A solicitat admiterea apelului, trimiterea cauzei spre rejudecare și admiterea plângerii. A depus la dosar copiile încheierilor_ și_, anexa 1 a cărții funciare_, dovada de comunicare a încheierii_, anexa 1 a cărții funciare_.

Legal citat Oficiul de C. și Publicitate Imobiliară a depus întâmpinare.

Intimatul a solicitat menținerea hotărârii primei instanțe în privința lipsei sale de calitate procesual pasivă.

Consideră intimatul că susținerile apelantului sunt nefondate deoarece nu este implicat în procedura de expropriere iar disp. legale privind intabularea au fost respectate.

Legal citat intimatul M. L. a depus întâmpinare.

Intimatul a arătat că nu are calitate procesual pasivă în cauză ci Agenția Națională pentru Resurse Minerale răspunde pentru corectitudinea datelor privind imobilele supuse exproprierii, conform art.6 din H.G. 474/2013. A solicitat respingerea apelului.

În apel nu s-au administrat noi probe.

Analizând sentința atacată în raport de motivele invocate și potrivit art. 476 și urm. C.proc.civilă, Tribunalul constată apelul neîntemeiat.

Din conținutul plângerii formulată de apelant și depusă la fila 4 dosar fond se constată că se contestă procedura exproprierii, apreciată ca nelegală de către petentul apelant. La fila 20 dosar fond au fost depuse precizări susținându-se ilegalitatea și inutilitatea procedurii de expropriere.

În cererea de apel sunt invocate însă și motive de nelegalitate a celor două încheieri.

Potrivit art. 478 al. 3 c.proc.civilă, prin apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi. Cu alte cuvinte apelantul nu poate invoca motive noi în susținerea acțiunii afară de cele invocate în fața primei instanțe.

Motivele de nelegalitate a încheierilor_/2013 și_/2013 referitoare la încălcarea condițiilor de fond și formă prevăzute de legea 7/1996 nu pot fi analizate de instanța de control judiciar în cazul în care nu au fost supuse, în prealabil, analizei instanței de fond.

Prin urmare, instanța va analiza doar aspectele de nelegalitate ale încheierilor, deduse judecății în fața instanței de fond.

Prima instanță a apreciat corect faptul că aspectele invocate se referă la procedura de expropriere, motiv pentru care a și disjuns capătul de cerere având ca obiect anularea deciziei de expropriere iar pe fond a constatat că operațiunile de intabulare a imobilelor expropriate, având ca proprietar Statul Român și de notare în cartea funciară a suprapunerii parțiale cu imobilele incluse în coridorul de expropriere ce erau deja înscrise în cartea funciară au fost corect realizate, în baza deciziei de expropriere.

Instanța nu este abilitată a verifica legalitatea documentelor ce au stat la baza intabulării ci doar soluția OCPI funcție de documentația aflată la dosar.

S-a constatat corect faptul că OCPI și PFA M. L. nu au calitate procesual pasivă în cauză iar plângerea formulată împotriva încheierii_/2013 este tardivă.

Cererea formulată de apelant de înaintare a dosarului la o instanță de contencios administrativ nu poate fi admisă, deoarece potrivit art. 31 din legea 7/1996 competența de soluționare a plângerilor formulate împotriva încheierilor emise de OCPI, aparține judecătoriei în a cărei rază de competență se află imobilul. Așadar legiuitorul a stabilit o competență de drept comun pentru soluționarea plângerilor, motiv pentru care cererea este nefondată.

În raport de aceste considerente, va fi respins ca nefondat apelul cu păstrarea sentinței primei instanțe ca temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de petentul N. M. împotriva sentinței civile nr. 9091/25.06.2014 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o păstrează.

Respinge cererea formulată de intimatul PFA M. L. de obligare a apelantului la plata cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 20.02.2015.

Președinte,

I. D.

Judecător,

C. D.

Grefier,

D. C.

Red. D.C.

Tehnored.D.C.+ C.D.

4 ex./17.08.2015

Jud. fond. F. D. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 233/2015. Tribunalul IAŞI