Rezoluţiune contract. Decizia nr. 136/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 136/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 136/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 03 Februarie 2015
Președinte - M. S.
Judecător A. M. Diuță T.
Judecător M. A.
Grefier I. B.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 136/2015
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurent B. A. și pe intimat B. M., intimat V. E. G., având ca obiect rezoluțiune contract .
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 20 ianuarie 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea la data de 27 ianuarie 2015, când din lipsa de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, Tribunalul constată:
Prin sentința civilă nr. 1298/14.04.2014, Judecătoria P. a respins acțiunea formulată de reclamanta B. A. în contradictoriu cu pârâții B. M., și V. E. G.. Totodată, a obligat reclamanta să plătească pârâtelor suma de 800 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
„Prin cererea înregistrată la data de 28.01.2013 sub nr._ pe rolul Judecătoriei P., reclamanta B. A. a chemat în judecată pârâta B. M. solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună rezoluțiunea contractului de întreținere autentificat sub nr. 1011/ 12.03.2001 la BNP I. M. & C. M. O. și repunerea părților în situația anterioară ca urmare a neexecutării în întregime a obligației de întreținere de către cei obligați prin contract.
În motivarea acțiunii se arată că la data de 12.03.2011 reclamanta și soțul acesteia – B. D., decedat în prezent- pe de o parte și pârâta și soțul acesteia – B. G., decedat în prezent- pe de altă parte au încheita contractul de întreținere autentificat sub nr. 1011 la BNP I. M. & C. M. O.. Prin contract reclamanta a transmis pârâtei casa de locuit și suprafața de 1500 m.p. intravilan prevăzută în TP nr._/1993 emis pe numele B. D.. Deși prin contract pârâta și soțul acesteia s-au obligat la întreținere obligația nu a fost executată niciodată. Până la decesul lui B. G., care a fost fiul reclamantei și al lui B. D., părinții au trecut cu vederea neexecutarea obligației de întreținere, însă ulterior nu mai sunt dispuși să tolereze această neexecutare. Nici celelalte obligații din contract nu au fost executate. Cheltuielile de înmormântare ocazionate de B. D. au fost suportate în întregime de reclamantă, la fel și cele ocazionate de înmormântarea lui B. G.. după decesul acestuia din urmă, inexplicabil și surprinzător, fără motiv, pârâta a devenit violentă față de reclamantă, a încercat să o dea afară din casă deși în contract există prevăzută și clauză de uzufruct viager. A amenințat-o cu moartea și i-a spus că este stăpâna bunurilor casă și teren ce fac obiectul contractului, fiind timpul să-și găsească reclamanta o altă locuință. Având în vedere că obligația de întreținere trebuie prestată zilnic și întrucât această obligație nu a fost executată niciodată solicită admiterea acțiunii.
În drept au fost invocate prevederile art. 2263 cod civil (nou).
Alăturat acțiunii au fost depuse înscrisuri: contractul de întreținere (f.5).
Până la primul termen de judecată pârâta a formulat precizări (f.13-15) prin care arată că adevărata cauză a acțiunii este faptul că reclamanta nu a acceptat-o niciodată pe pârâtă ca noră, aceasta opunându-se atât căsătoriei ce a avut loc în anul 1976 după 7 ani de prietenie și traiului în comun de după căsătorie. Datorită acestei stări la începutul căsătoriei pârâta nu a locuit cu reclamanta decât 7 luni, după care a schimbat trei locuințe: P., Tg. N. și Bacău. În anul 1993 defunctul B. D., soțul reclamantei, care a fost un om bun, cinstit și muncitor, a cerut pârâtei și soțului acesteia să locuiască împreună în casa bătrânească, motivat de faptul că sunt bătrâni și tocmai pierduse și pe cel de-al doilea fiu al său- B. V.-. Știind divergențele dintre noră și soacră B. G. a fost foarte reticent în a accepta oferta tatălui său. Abia în anul 2005 a acceptat pârâta și soțul acesteia să se mute împreună la părinții soțului. Încă din anul 2000 B. G. a investit în consolidarea și renovarea casei bătrânești. Imediat după ce s-au mutat cu bătrânii au început certurile, toate provocate de reclamantă. Datorită certurilor B. D. a început să cedeze psihic, în vara anului 2009 fiind în stare destul de gravă chiar în perioada când tinerii trebuiau să plece în concediu. Pârâta a rugat-o pe reclamantă să aibă grijă două săptămâni de soțul său, până la întoarcerea lor din concediu, însă aceasta a preferat să-l interneze în spital, la secția Paleative din mun. P.. când s-au întors din concediu și au aflat de internare pârâta și soțul său l-au externat imediat pe D., împotriva voinței reclamantei, însă starea bătrânului era deja deplorabilă întrucât pe timpul internării a refuzat să mănânce și să bea apă. După ce a fost adus acasă de la spital reclamanta a refuzat să mai locuiască în aceeași cameră cu D. pe motiv că acesta ar vrea să o omoare, că-i dă cu cârja în cap, deși acesta nici nu se putea ridica din pat. În septembrie 2009 B. D. a decedat iar reclamanta a refuzat orice colaborare cu pârâta pe motiv că a dat banii strânși fratelui său.
Mai arată pârâta că nu sunt reale cele învederate de reclamantă în acțiune. Deși părțile sunt în conflict reclamantei nu i-a lipsit niciodată nimic și nu a participat nici măcar cu 1 leu la cheltuielile casei. În schimb tot timpul îl necăjea pe B. G. jignind-o pe pârâtă, spunându-i „țigancă” și cerându-i doar acesteia să plece din casa ei că nu poate trăi cu „dușmanul”. B. G. era din ce în ce mai supărat și pe fondul faptului că muncea și foarte mult, în octombrie 2012 s-a îmbolnăvit, a suferit patru intervenții chirurgicale iar ulterior, pe 26.12.2012 a și decedat. Tot timpul cât B. G. a fost în spital reclamanta nu s-a interesat de soarta fiului ei, pârâta făcea naveta Iași (spital) – P., însă nici în acea perioadă nu au fost neglijate cheltuielile de întreținere care se ridicau la 700-800 lei lunar. Reclamanta nu a contribuit la nicio înmormântare a celor doi defuncți, în schimb a avut grijă tot timpul să-și cumpere haine scumpe (palton de 600 lei, cizme de 250 lei, pantofi de 160 de lei) deși susținea că avea o pensie de aproximativ 380 de lei. Pe de altă parte pârâta, care este cadru didactic, fără un salariu prea mare și cu împrumuturi la bancă a reușit să asigure toate cele necesare traiului. Solicită respingerea acțiunii cu cheltuieli de judecată.
Până la primul termen de judecată reclamanta a formulat cerere completatoare prin care a chemat în judecată și pârât V. E. G. (f.17).
Prin încheierea de ședință de cameră de consiliu din 18.03.2013 a fost admisă cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamantă pentru plata taxei de timbru, dispunându-se scutirea de la plata sumei de 935,60 lei (50% din taxa de timbru) și eșalonarea în 18 rate a diferenței de 935,60 lei taxă de timbru nescutită (f.29-30).
La termenul din data de 20.05.2013 pârâta a sesizat instanța cu privire la ascunderea adevărului de către reclamantă la momentul solicitării și obținerii ajutorului public judiciar pentru plata taxei de timbru. Pârâta a arătat că aceasta mai beneficiază de o pensie, are terenuri date în arendă și un cont de economii (f.44, 48, 60).
Cele învederate de pârâtă s-au confirmat (f. 51-54, 61, 72-73, 75-79) astfel încât prin încheierea din 23.09.2013 instanța a admis sesizarea pârâtei, a obligat reclamanta la restituirea sumei de 935,60 lei pentru care a beneficiat de scutire și a obligat reclamanta să plătească Statului Român și suma de 4678 lei cu titlu de amendă, conform art. 17 al.2 din OUG 51/2008 (f. 80-81).
Instanța s-a sesizat din oficiu și pentru săvârșirea de către reclamantă a infracțiunii prevăzută de art. 292 Cod penal – fals în declarații (f.80-81).
Prin încheierea din 16.10.2013 a fost respinsă cererea de reexaminare formulată de reclamantă împotriva admiterii sesizării.
Prin încheierea din 27.09.2013 a fost respinsă declarația de abținere formulată de judecătorul care a sesizat din oficiu și săvârșirea de către reclamantă a infracțiunii prevăzută de art. 292 Cod penal – fals în declarații (f.85).
Pentru soluționarea cauzei au fost administrate următoarele probe: înscrisuri – certificat de moștenitor nr. 05/ 11.01.2011 după B. D. (f.66-67), certificat de moștenitor nr. 15/ 01.02.2013 după B. G. cu partaj succesoral (f.68-71), memoriu scris formulat de vecinii părților (f.100-101), acte Poliție privind plângerile reclamantei (f.102-103, 105, 117-120, 122, 123-124), acte poliție privind plângerile pârâtei B. M. (f.115,122, 123-124), adeverințe medicale reclamant (f.104), caracterizare educator B. M. (f.125-126), aviz psihologic B. M. (f.127), scrisoare către reclamantă din partea fratelui defunctului B. G. (f. 137-139), facturi fiscale îmbunătățiri imobil, plăți utilități și impozite teren și construcții (f.140-173, 181-189, 197-200), scrisori către reclamantă din partea lui B. V. (f.174-175), acte medicale B. D. (f.195-196) -, interogatoriu – luat pârâtei V. E. G. (f.96), luat pârâtei B. M. (f.97-99) -, martori - G. I. (f.128-129), B. L. (f.136), E. E. (f.179-180)-.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:
În fapt,
La data de 12.03.2001 între B. A. și B. D., pe de o parte, în calitate de transmițători și B. M. și B. G., pe de altă parte, în calitate de dobânditori, a interveni contractul de întreținere autentificat sub nr. 1011 la BNP I. M.&C. M. O. (f.5-6 ds.).
Prin contract cei dintâi au transmis celor din urmă casa de locuit și teren în suprafață de 1500 m.p. din mun. P., ., jud. Iași.
Potrivit contractului dobânditorii trebuiau să intre în stăpânirea de fapt a bunurilor după decesul ambilor transmițători, aceștia din urmă rezervându-și clauza de uzufruct viager asupra întregului imobil.
Potrivit contractului, în schimbul transmiterii dreptului de proprietate asupra casei și terenului, dobânditorii au obligația de întreținere a transmițătorilor, „întreținere ce va consta în asigurarea tuturor celor necesare traiului, alimente, medicamente, asistență medicală, etc până la sfârșitul vieții, vor suporta și cheltuielile de înmormântare (…)”.
La data de 17.09.2009 a decedat B. D. (f. 66 dosar).
La data de 26.12.2012 a decedat B. G. (f.68 dosar).
Din probele dosarului rezultă următoarele:
Pârâta V. E. G. este căsătorită, locuiește de mulți ani în Bacău, nu prestează în mod direct întreținere, nu încalcă clauza de uzufruct și nu rezultă din probe că s-ar afla în conflict cu reclamanta.
Reclamanta și pârâta B. M. nu se află nici în prezent, cum nu au fost nici în trecut, în relații cordiale, de prietenie sau deplin amiabile. Acest aspect rezultă atât din declarațiile martorilor E. E. și G. I. dar și din înscrisurile emise de organele de poliție în legătură cu plângerile reciproce formulate de cele două părți arătate.
Din declarațiile ambilor martori se confirmă escaladarea conflictului dintre reclamantă și pârâta B. M. după decesul lui B. G., soțul celei dintâi și fiul celei de a doua.
Din înscrisurile depuse la dosar reiese că utilitățile casei (lumină, gaz) sunt achitate de către pârâta B. M., iar anterior decesului soțului acesteia – B. G. – au fost achitate de către acesta din urmă (f. 140-173).
Tot din înscrisurile de la dosar rezultă că taxele și impozitele aferente imobilelor sunt suportate de către pârâta B. M., iar anterior decesului soțului acesteia – B. G. – au fost achitate de către acesta din urmă (f. 140-173).
Din înscrisurile depuse la dosar la filele 181-189 rezultă că doar telefonul este și a fost achitat de către transmițători (reclamanta și soțul acesteia).
Din declarațiile ambilor martori (unul propus de reclamant și unul propus de pârâtă) rezultă că nu există indicii de nerespectare a obligației de întreținere de către B. M. (după decesul lui B. G.), respectiv de către B. M. împreună cu G. înainte de decesul acestuia din urmă (f. 128-129, 179-180.
Astfel ambii martori au arătat că nu au auzit niciodată pe reclamantă sau soțul acesteia – B. D. – să fi cerut ceva întreținătorilor și aceștia să-i fi refuzat.
Mai mult, chiar martora audiată la cererea reclamantei a arătat în mai multe rânduri că reclamanta nu are nevoie de întreținere.
Nu este lipsit de importanță a se lua în calcul și starea materială a reclamantei, din aceasta putând rezulta în mod concret și eventualitatea nevoii unei întrețineri dar și a felului întreținerii eventual necesare.
Astfel, din înscrisurile depuse la dosar în susținerea sesizării privind ajutorul public judiciar acordat reclamantei rezultă și faptul că starea materială a acesteia nu este deloc una deplorabilă.
Reclamanta este beneficiar a două pensii totalizând aproximativ 540 de lei lunar (f. 23,52), primește arendă în cuantum aproximativ de 531 lei lunar (f. 76) și mai ales deține un cont de economii în valoare de peste 28.000 de lei RON (f.73).
Ambii martori au confirmat existența accesului liber al reclamantei la alimentele existente în casă, fără distincție între alimentele reclamantei și cele ale pârâtei.
Ambii martori au confirmat că alimentele nu lipsesc niciodată din casă.
Niciunul din martori nu a reliefat vreo nevoie specială a reclamantei din perspectiva medicamentației, stării de sănătate sau a insuficienței articolelor de îmbrăcăminte sau încălțăminte.
Ambii martori au confirmat că înmormântările și parastasele celor doi defuncți – D. și G. – au fost susținute financiar fie de reclamantă împreună cu pârâta M., fie doar de pârâta B. M..
Cert este că ambii martori au confirmat că B. M. a contribuit la înmormântări și parastase, inclusiv în privința defunctului B. D. căruia îi datora întreținere.
Faptul că reclamanta avea deja pregătite anumite articole necesare înmormântării soțului său (prosoape, pături, lenjerii, bunuri care se dau de pomană conform obiceiului) nu este de natură a atrage concluzia nerespectării obligației de întreținere de către B. M.. Înmormântările și parastasele presupun mai mult decât bunurile arătate (respectiv bani, mâncare, taxe, sicriu, etc) iar reclamanta nu a făcut dovada că niciunul dintre aceste bunuri nu ar fi fost produse de către pârâtă.
Din declarațiile ambilor martori rezultă însă cauza nemulțumirii reclamantei și motivul dorinței de desființare a contractului: neînțelegeri referitoare la fructele bunurilor asupra cărora reclamanta are dreptul de uzufruct, mai precis neînțelegeri privind modul de împărțire a vinului și țuicii rezultate din procesarea fructelor pământului din jurul casei.
Chiar și referitor la acest aspect instanța mai observă un element foarte important furnizat involuntar de martora reclamantei: „sunt cam 2000 metri de vie în aproprierea casei” (f. 180 dosar, pagina 3 din declarație).
În condițiile în care uzufructul potrivit contractului vizează suprafața de 1500 m.p. pe care se află casa, apare plauzibil ca fructele viei să nu corespundă, cel puțin nu intregral, terenului pentru care reclamanta și are un drept de uzufruct.
Din declarațiile ambilor martori reiese în mod indirect și faptul că dobânditorii – întreținători s-au mutat în imobilul față de care reclamanta invocă uzufructul chiar cu acordul și mai ales la cererea uzufructuarilor.
În acest context în care titularii dreptului de uzufruct au înțeles să nu invoce acest drept ci dimpotrivă chiar să deroge voluntar de la dreptul lor solicitând și primind colocuirea cu întreținătorii, apare ca intrând pe terenul principiului „nimeni nu poate invoca propria culpă pentru obținerea protecției unui drept” situația de fapt și de drept invocată de reclamantă în acțiune.
Față de cele reținute mai sus, pe fondul cauzei, în drept, instanța constată neîntemeiată acțiunea după cum urmează:
Reclamanta susține în acțiune că pârâta și soțul acesteia – B. G. – nu au executat niciodată obligația de întreținere și că nu au respectat clauza de uzufruct viager.
În drept au fost invocate prevederile art. 1020 și 1021 Cod civil de la 1864, conform cărora: „condiția rezolutorie este subînțeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din părți nu îndeplinește angajamentul său. Într-acest caz, contractul nu este desființat de drept. Partea în privința căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenția, când este posibil, sau să-i ceară desființarea, cu daune interese (…)”.
Important este de observat faptul că la baza litigiului stă un contract de întreținere, nu un contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere sau uzufruct viager și nu un contract de uzufruct.
Distincția este importantă întrucât rezoluțiunea unui contract sinalagmatic nu poate fi cerută decât pentru neexecutarea obligațiilor principale.
În mod excepțional poate fi cerută rezoluțiunea contractului ca urmare a neexecutării unei obligații accesorii, respectiv doar atunci când clauza accesorie nerespectată avea caracter esențial pentru încheierea contractului.
Contractul de întreținere este un contract cu titlu oneros, aleatoriu, sinalagmatic, translativ de proprietate și de principiu consensual, cu excepția cazului în care se transmite proprietatea unui imobil, când va fi necesară forma autentică.
Obligația de întreținere este indivizibilă, astfel încât, în caz de pluralitate de creditori, cum este cazul de față (soți transmițători) ea nu este considerată îndeplinită dacă nu s-a executat, integral, față de toți creditorii, întinderea și valoarea prestației fiind în funcție de necesitățile și durata vieții tuturor creditorilor.
D. consecință a caracterului indivizibilității obligației de întreținere, neexecutarea față de unul dintre creditori poate determina rezilierea întregului contract, iar nu doar pro parte (pentru cota parte de bun ce a aparținut creditorului față de care obligația nu a fost executată sau proporțional cu numărul creditorilor neîntreținuți).
De același caracter indivizibil beneficiază însă și debitorii obligației de întreținere. Astfel, atunci când sunt mai mulți debitori obligați la întreținere, cum este cazul pârâților de față (inițial soți dobânditori, unul din soți decedat și moștenit de pârâte), dacă unul singur îndeplinește obligația, aceasta este considerată a fi îndeplinită valabil în beneficiul ambilor debitori.
Or, din probele dosarului rezultă că pârâta V. E. G. e posibil să nu-și fi îndeplinit în mod concret și direct obligația de întreținere față de reclamantă, însă aceeași obligație a fost îndeplinită, în limita posibilităților sale și în limitele cererii de întreținere din partea reclamantei, de către pârâta B. M..
Mai mult, pentru a se considera că obligația nu a fost îndeplinită și că neîndeplinirea trebuie să ducă la rezoluțiunea contractului, neîndeplinirea obligației trebuie să fie culpabilă debitorului/ debitorilor.
Din probele dosarului nu a fost reliefată nici neexecutarea obligației de întreținere și nici vreo culpă a pârâtelor în executarea acesteia eventual incomplet.
Faptul că reclamanta nu acceptă ajutorul și întreținerea directă sau nu are nevoie de întreținere din partea pârâtelor, acesta aspect nu echivalează în drept cu neexecutarea întreținerii de către pârâte.
Neexecutarea trebuie să fie culpabilă din partea întreținătorului nu să se datoreze culpei sau atitudinii întreținutului.
Pentru considerentele expuse instanța constată că nu poate fi reținută neexecutarea obligației de întreținere, în sensul ei juridic, și astfel nu se poate dispune rezoluțiunea/ rezilirea contractului de întreținere ca urmare a neexecutării totale, culpabile a obligației de întreținere.
Referitor la nerespectarea clauzei de uzufruct instanța constată că există probe din care să rezulte nerespectarea în parte a acestei clauze, însă și această nerespectare parțială trebuie apreciată din perspectiva a două situații de fapt: titularii dreptului de uzufruct au solicitat întreținătorilor să locuiască în același imobil casă și teren pentru care a fost stipulat dreptul de uzufruct viager, iar în prezent uzufructul este atins doar pentru o parte din casă doar (încăperile în care locuiește pârâta B. A.). Față de anexele gospodărești nu s-a probat imposibilitatea exercitării uzufructului iar puținele conflicte dintre părți în legătură cu acesta au fost temporare.
Din probele dosarului rezultă că terenul este folosit și în prezent de reclamantă, aceasta culegând și fructele terenului.
Pârâta nu i-a interzis reclamantei să cultive terenul față de care are dreptul de uzufruct iar pentru pretențiile asupra produselor obținute din fructe (vin, țuică) s-a reținut deja că nu există probe din care să rezulte în mod cert proveniența acestora de pe terenul asupra căruia este instituit uzufructul.
În drept, raportat la caracterul juridic al contractului ce prevede clauza de uzufruct instanța constată că această din urmă clauză nici nu a fost esențială la momentul încheierii contractului de întreținere.
Clauza de uzufruct fiind neesențială, obligația de respectare a uzufructului apare și ea ca neesențială.
Ori, nerespectarea parțială a unei clauze de uzufruct, clauză ce nu a fost esențială încheierii contractului și mai ales la care titularii dreptului au renunțat indirect benevol la momentul la care au cerut întreținătorilor să locuiască împreună cu titularii în chiar imobilul asupra căruia era instituit uzufructul, nu poate atrage rezoluțiunea întregului contract de întreținere.
Obligațiile principale ale contractului de întreținere au fost executate, dreptul de proprietate asupra imobilelor fiind transmis și obligația de întreținere executată timp de 13 ani și va fi executată și în viitor.
Clauza de uzufruct viager din contractul de întreținere a fost parțial nerespectată, încălcarea intervenind însă ca urmare a demersurilor titularilor dreptului de uzufruct. În aceste condiții și în condiția în care clauza de uzufruct viager nu apare ca esențială, în speța de față nu se impune rezoluțiunea contractului.
Pentru considerentele expuse instanța va respinge acțiunea.
Văzând și prevederile art. 274 Cod proc.civ. instanța constată că pârâtele au solicitat cheltuieli de judecată, că acestea se ridică la suma de 800 lei (onorariu avocat – f.201,202) și astfel va obliga reclamanta să plătească pârâtelor suma de 800 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
♦♦♦
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta B. A., care a formulat critici de nelegalitate și netemeinicie a sentinței.
În motivarea recursului se arata ca la judecata în fond reclamanta nu a beneficat de un proces echitabil, existând o bănuiala rezonabilă ca judecatorul de la fond nu a solutionat procesul în mod nepărtinitor si impartial, soluțiile dispuse de judecator anterior declaratiei de abtinere fiind de natura sa-i vatame interesele reclamantei. Se mai arata ca instanta de fond a respins in mod nejustificat cererea de suplimentare a probei cu martori, proba ce era esențiala pentru aflarea adevarului.
Recurenta arată ca instanța de fond a încălcat și aplicat gresit legea.
Astfel, instanta a stabilit gresit sarcina probei privind executarea obligatiei de întreținere, paratele trebuiau sa faca dovada executarii obligatiei de întretinere, cat si obligatia de a dovedi că au efectuat cheltuieli cu înmormântarea defunctului Blejușca D..
Instanta a stabilit gresit ca parata Blejușca M. a plătit taxele si impozitele aferente imobilelor, întrucat nuda proprietate apartine reclamantei Blejușca A., iar în baza Legii nr. 44/1994 aceasta este scutita de plata taxelor și impozitelor pe imobile fiind văduvă de veteran de război.
In mod gresit instanța de fond a raportat prestarea întreținerii la starea materiala a reclamantei, întrucât obligatia de întretinere trebuia prestata de debitor indiferent de starea materiala a creditorului.
La aprecierea probelor, instanța nu a tinut cont de natura relatiilor personale existente între reclamantă și parata Blejușca M., între care există o stare conflictuală chiar de la data când pârâta s-a casatorit cu Blejusca G..
Se mai arata ca instanta de fond nu a apreciat corectdeclaratia martorei E. E. din care rezulta ca parata o agresa, o alungadin domiciliu pe reclamanta și nu presta intretinere.
Instanța de fond a stabilit gresit că clauza de uzufruct este neesentiala in contract întrucat uzufructul este un drept real ce confera posesia si folosinta bunurilor imobile, iar la încheierea contractului partile au convenit sa stabilească atat uzufructul, cat si întreținerea, ambele avand caracter esential la încheierea contractului, iar a considera ca un drept de creanță (obligatia de intretinere) este un drept principal fata de un drept real (uzufructul) contravine legii.
La interogatoriu, parata Blejusca M. a recunoscut ca reclamanta i-a cerut sa nu mai foloseasca terenul si constructiile din contract.
Ori, exercitarea de catre parata Blejusca M. a posesiei si a folosintei asupra terenului si constructiilor din contract constituie o încalcare a dreptului de uzufruct al reclamantei.
Uzufructul a fost constituit pentru tot terenul de 1500 mp și pentru toate constructiile, reclamanta avand posibilitatea de a cere ori evacuarea paratei pe calea actiunii confesorii ori rezolutiunea contractului pentru incalcarea dreptului de uzufruct.
Intimata Blejușca M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
♦♦♦
Analizând actele și lucrările dosarului, sub aspectul motivelor de recurs invocate și al dispozițiilor legale aplicabile cauzei, tribunalul constată că recursul este neîntemeiat, motivat de considerentele ce succed:
Prima instanță a făcut o analiză corectă și judicioasă a situației de fapt raportat la dispozițiile legale incidente în cauză și a pronunțat o soluție temeinică și legală, expunând în mod detaliat considerentele ce o susțin și pe care instanța de control judiciar și le însușește.
Raportat strict la criticile expuse, tribunalul reține că motivul de recurs ce vizează lipsa de impartialitate a judecatorului fondului nu se confirmă. O aparență de lipsă de imparțialitate ar putea rezulta, în mod obiectiv, doar din modalitatea de administrare a soluționării dosarului. Or, în speță, nu au existat astfel de comportamente, acte sau manifestări care să creeze suspiciune cu privire la nerespectarea obligației judecatorului de a fi imparțial. Față de sesizarea formulată de către pârâta Blejușca M., raportat la dispozițiile art. 17 din OUG nr.51/2008, instanța a procedat în spiritul legii obligând reclamanta să restituie ajutorul public de care a beneficiat, precum și la plata unei amenzi. În ceea ce priveste cererea reclamantei de suplimentare a probatoriului cu încă un martor se reține faptul ca instanța a respectat principiul „egalității armelor”, încuviințând pentru fiecare parte câte un martor.
Prestarea întreținerii reprezintă, în sarcina debitorului, o obligație de a face cu caracter strict personal, care în caz de neexecutare, determină rezoluțiunea contractului respectiv, potrivit art. 1020 C.civ. Potrivit art. 1169 Cod civil, sarcina probei in ceea ce priveste neexecutarea obligatiilor contractuale revine reclamanului, iar sarcina probei refuzului acestuia de a primi intretinerea, revine paratilor. Prin urmare, în cauză nu sunt aplicabile dispozitiile art.304 al.1 pct.9 C., lipsa de temei/aprecierea gresita a legii, deoarece indiferent de pozitia pârâtei, care nu era obligata sa administreze vreo proba în cauza, reclamanta era cea care, conform art.1169 Cod civil, trebuia sa-si demonstreze si sa probeze actiunea.
Față de înscrisurile existente la dosarul cauzei, instanța de fond a stabilit în mod corect faptul că impozitele si taxele pentru imobile au fost achitate de pârâta Blejușca M., iar afirmația recurentei în sensul că ei îi aparține nuda proprietate este lipsită de temei legal din moment ce prin contractul de întreținere a fost înstrăinat dreptul de proprietate catre Blejusca G. si Blejusca M., reclamanta păstrând doar uzufructul viager asupra imobilelor.
Instanța de fond a apreciat în ansamblu executarea obligatiei de întreținere, raportându-se în mod firesc și la starea materială a reclamantei pentru a determina stare de nevoie care ar justifica prestarea întreținerii peste limita obișnuită de hrană și medicamente. Astfel, instanța a dat eficiență probelor administrate in cauză din care rezultă că alimentele nu lipsesc niciodata din casă, că reclamanta are acces la alimente, fără a exista distincție între alimentele reclamantei și cele ale pârâtei. Totodată, probatoriul administrat a relevat faptul că pârâta Bljusca M. achita cheltuielile legate de întretinerea locuintei.
Instanța de fond a analizat în mod judicios relatiile dintre părți, stabilind faptul că acestea nu au fost niciodată „cordiale, de prietenie sau deplin amiabile”, însă caracterul acestor relatii nu poate conduce la prezumții privind neexecutarea obligatiei de întreținere din partea pârâtei, instanța de fond apreciind în mod corespunzător valoarea probelor administrate în cauză, inclusiv declaratia martorei E. E..
În speță, fiind vorba despre un contract de întreținere, rezoluțiunea contractului se poate dispune numai dacă, din culpa debitorului, creditorul nu a primit întreținerea prevăzută în contract. Ori, raportat la probatoriul administrat nu se poate reține neexecutarea obligatiei de întreținere din partea pârâtei Blejusca M..
Recurenta Blejusca A. (creditoarea întreținerii) și-a rezervat uzufructul viager al imobilului a cărui nudă proprietate s-a dobândit de pârâta Blejusca M. la data contractului, fapt ce presupune că acesta din urmă poate locui în imobil numai ca tolerat.
Nerespectarea clauzei de uzufruct nu poate atrage însă rezolutiunea contractului de întreținere, ci, eventual, apărarea dreptului de uzufruct se poate realiza printr-o acțiune confesorie, astfel încât în analiza modului de executare a contractului de întreținere instanța de fond a reținut corect că eventuala nerespectare a clauzei de uzufruct nu poate atrage rezoluțiunea contractului.
Față de toate considerentele expuse, Tribunalul constată că sentința de fond este legală și temeinică, recursul declarat de recurenta Blejusca A. fiind neintemeiat, astfel că, în temeiul art. 312 C.proc.civ., se va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanta B. A. împotriva sentintei civile nr. 1298/14.04.2014 pronuntata de Judecatoria P., sentinta pe care o menține.
Obligă recurenta să plătească intimatei B. M. suma de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu de avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 03.02.2015.
Președinte, M. S. | Judecător, A. M. Diuță T. | Judecător, M. A. |
Grefier, I. B. |
I.B. 04 Februarie 2015
Red./tehnored. DTAM
Ex.2, 22.04.2015
Jud fond C. P.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 222/2015. Tribunalul IAŞI | Pretenţii. Decizia nr. 134/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|
