Acţiune în constatare. Hotărâre din 20-06-2012, Tribunalul IAŞI

Hotărâre pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 20-06-2012 în dosarul nr. 1572/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 20 Iunie 2012

Președinte - E.-C. P.

Judecător G. C.

Judecător A. M. C.

Grefier I. B.

DECITIA CIVILĂ NR.1572

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurent N. V. și pe intimat ASOCIAȚIA DE P., intimat S.C. I. R. S.R.L - F. IAȘI, având ca obiect „ completare a deciziei nr. 2485/5. 10. 2011 a Tribunalului Iași.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.

Procedura este completă.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 06.06.2012, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, pentru a se depune note de concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea la data de 13. 06. 2012, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,

TRIBUNALUL

Constată că prin cererea formulată de intimata Asociația de proprietari Primăverii 11 înregistrată la 08.12.2011 pe rolul Tribunalului Iași, aceasta a solicitat completarea deciziei nr. 2485/2011, pronunțată de Tribunalul Iași la data de 05.10.2011, în sensul de a se pronunța instanța și asupra cererii intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Văzând actele dosarului, susținerile părților și dispozițiile legale incidente Tribunalul constată cererea de completare a deciziei civile nr. 2585/2011 ca fiind întemeiată motivat de considerentele ce succed.

Potrivit art. 2812 alin. 1 Cod procedură civilă: „Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casare cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare”.

Tribunalul constată că instanța ce a pronunțat decizia civilă nr. 2485/2011 a omis să dea dezlegare cererii intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată, cerere formulată expres în cuprinsul întâmpinării (fila 7 dosar nr._ ).

În consecință, Tribunalul constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 281 ind. 2 alin. 1 Cod procedură civilă urmând a dispune completarea deciziei nr. 2485/2011 în sensul că va obliga în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, recurentul la plata cheltuielilor de judecată către intimată respectiv suma de 300 lei reprezentând onorariu avocat potrivit înscrisului depus la fila 14 dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite cererea de completare a deciziei nr. 2485/5.10.2011 a Tribunalului Iași formulată de intimata Asociația de proprietari Primăverii 11 cu sediul în ..

Dispune completarea deciziei civile nr. 2485/5. 10. 2011 a Tribunalului Iași în sensul următor:

„Obligă recurentul N. V. să plătească intimatei Asociația de Proprietari Primăverii 11 suma de 300 lei, cheltuieli de judecată în recurs".

Irevocabilă.

Pronunțată azi, 20. 06. 2012, în ședință publică.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

P.E.C. C.G. C.A.M.

GREFIER,

B.I.

Red. P.E.C.

Tehn. A.G.

2 ex./04.09.2012

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Hotărâre din 20-06-2012, Tribunalul IAŞI