Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 2645/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2645/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 12-12-2013 în dosarul nr. 2645/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 12 Decembrie 2013
Președinte - A. M. Diuță T.
Judecător M. A.
Judecător M. S.
Grefier I. B.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2645/2013
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurent A. I. și pe intimat ASOCIAȚIA SALARIAȚILOR A. P., intimat .., intimat A. D. S. BUCUREȘTI, având ca obiect acțiune in răspundere delictuala.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 11 decembrie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 553/30.04.2011 pronunțată de Judecătoria H. s-au dispus următoarele:
S-a admis acțiunea formulată de reclamantele Asociația Salariaților A. P. și ., ambele cu sediul în P.,. Jud. Iași, în contradictoriu cu pârâtul A. I., domiciliat în ., jud. Iași.
S-a admis cererea de intervenție voluntară principală formulată de reclamante, pe calea acțiunii oblice, în numele intervenientei Agenția D. S., cu sediul în București, .. 43, sector 1.
S-a obligat pârâtul să lase în deplina proprietate și pașnică posesie a S. Român reprezentat prin Agenția D. S. suprafața de 1,70 ha, teren situată în extravilanul ., . Planșei nr. 1 la Raportul de expertiză topo întocmit în cauză.
S-a dispus evacuarea pârâtului de pe suprafața de de 1,70 ha, teren situată în extravilanul ., .> S-a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 4.658 lei cu titlul de daune interese, din care suma de 3.748,5 lei reprezentând contravaloarea cantității de masă verde ce nu a putut fi recoltată de reclamantă în ultimii 3 ani, iar suma de 909,5 lei reprezentând costurile necesare readucerii terenului la categoria de folosință inițială.
S-a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2.829 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut:
Conform înscrisului depus în copie la f. 6-14 dosar, la data de 27.12.2000, între ., prin Asociația Salariaților A. P., în calitate de concesionar, și AGENȚIA D. S., în calitate de concedent, s-a încheiat Contractul de concesiune nr. 105/27.12.2000, reclamantele devenind titularele dreptului de folosință asupra unei suprafețe de aproximativ 1.100 ha. teren aflată în perimetrul localității P., jud. Iași, în care se regăsește și suprafața de 17,34 ha. situată în T 9, P 57, categoria de folosință pășune (astfel cum rezultă din coroborarea adresei nr._/07.05.2010 emise de M.A.D.R. – ADS, f. 57, cu mențiunile Raportului de expertiză topo, f. 86).
Pe de altă parte, autoarea pârâtului (A. M., astfel cum rezultă din înscrisul depus în copie la f. 68 coroborat cu răspunsul pârâtului în cadrul interogatoriului, f. 66, pct. 2) a cumpărat în anul 1946 suprafața de 1,5 ha. teren arabil situat în . numit popular „Bostănărie” (în prezent Tarlaua 9, . raportului de expertiză topo, f. 87), teren ce figurează în rolul agricol al numitului A. I., tatăl reclamantului (concluziile raportului de expertiză topo, f. 87).
Cu toate acestea, astfel cum reiese din coroborarea declarației martorului Ostaficiuc Petrăchel (f. 67) cu răspunsul pârâtului în cadrul interogatoriului (f. 66, pct. 1) și cu mențiunile Rapoartelor de expertiză tehnică întocmite în cauză (f. 79 și 86), începând cu anul 2007, pârâtul ocupă terenul menționat mai sus deși nu are reconstituit dreptul de proprietate pentru respectiva suprafață, aceasta aflându-se în inventarul Domeniului S. (Concluziile raportului de expertiză topo, f. 87).
Astfel, potrivit art. 18 din Legea nr. 18/1991, „[...] terenurile extravilane proprietatea statului aflate în folosința cooperativei, rămân, de asemenea, la dispoziția comisiei, urmând a fi atribuite altor persoane îndreptățite, potrivit prevederilor prezentei legi”, iar conform art. 4 alin. 1 lit. a din Legea nr. 268/2001, Agenția D. S. are, între altele, ca atribuții, „exercitarea în numele statului a prerogativelor dreptului de proprietate asupra terenurilor cu destinație agricolã aparținând domeniului privat al statului”.
În acest context, instanța a amintit că proprietarul care a pierdut posesia bunului său, poate cere restituirea acestuia în condițiile art. 480 cod civil de la posesorul neproprietar.
Or, în cauza de față, statul – reprezentat prin ADS – are titlu de proprietate decurgând din lege asupra terenului în suprafață de 1,70 ha. situat în extravilanul ., . ce pârâtul nu are justificare din punct de vedere legal pentru ocuparea terenului aparținând intervenientei în interes propriu.
Nu în ultimul rând, s-a constatat ca întrunite cerințele prevăzute de art. 1560 alin. 1 C. civ., respectiv: 1) reclamantele au calitatea de creditoare ale intervenientei ADS în baza contractului de concesiune nr. 105/27.12.2000 și care are un caracter sinalagmatic, 2) creanța reclamantelor – creditoare ale obligației asumate de ADS de a asigura folosința suprafeței de teren – este certă, lichidă și exigibilă, 3) există refuzul debitoarei de a exercita acțiunea în revendicare, acțiune ce nu are un caracter strict personal (adresă f. 57) și 4) pasivitatea debitorului le cauzează un prejudiciu reclamantelor, care se află în imposibilitatea de a folosi în întregime terenul concesionat.
Prin urmare, fiind îndeplinite cumulativ cerințele acțiunii oblice și față de disp. art. 480 C. civ, instanța a admis cererea de intervenție voluntară principală și a obligat pârâtul să lase intervenientei ADS în deplina proprietate și pașnică posesie a S. Român, reprezentat prin Agenția D. S., suprafața de 1,70 ha, teren situată în extravilanul ., . Planșei nr. 1 la Raportul de expertiză topo întocmit în cauză.
Pe cale de consecință, fiind admisa acțiunea în revendicare și constatându-se că pârâtul ocupă în mod abuziv terenul menționat mai sus, având în vedere și practica judiciară în materie (Decizia nr. 169 din 18 ianuarie 2011 pronunțată de Secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție)conform căreia „acțiunea în evacuare este un instrument juridic aflat la dispoziția proprietarului sau posesorului unui imobil, pentru apărarea folosinței bunului, ca dezmembrământ al dreptului de proprietate”, instanța a apreciat ca întemeiată și cererea reclamantelor privind evacuarea pârâtului de pe de pe suprafața de de 1,70 ha, teren situată în extravilanul ., .> În ceea ce privește capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului la plata contravalorii prejudiciului constând în lipsa de folosință a terenului în ultimii 3 ani anterior introducerii acțiunii și costurile necesare readucerii terenului la categoria inițială de folosință, instanța a reținut că potrivit art. 998 C. civ., „orice fapta a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obliga pe acela din a cărui greșeala s-a ocazionat, a-l repara” iar, potrivit art. 999 C. civ., „omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau prin imprudenta sa”.
Or, examinând materialul probator administrat, instanța a constatat că sunt întrunite cerințele necesare angajării răspunderii civile delictuale a pârâtului.
Astfel, acesta a săvârșit o faptă ilicită prin încălcarea dreptului de proprietate al intervenientei și nerespectarea dreptului de folosință al reclamantelor asupra terenului în suprafață de 1,70 ha. situat în T 9, P 57, iar fapta a fost săvârșită cu vinovăție (cu mențiunea că în materie delictuală răspunderea este atrasă și pentru cea mai ușoară culpă), acesta cunoscând faptul că nu i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului avut de autorii săi.
De asemenea, fapta ilicită a pârâtului a cauzat un prejudiciu reclamantelor care, pe de o parte, au fost lipsite de folosința terenului și, pe de altă parte, trebuie să efectueze o . cheltuieli pentru readucerea terenului la categoria inițială de folosință, aceea de pășune (chiar pârâtul a recunoscut în cadrul interogatoriului, f. 66 pct. 4, faptul că a schimbat categoria de folosință a terenului din pășune în arabil, aspect confirmat de către expertul agricol, f. 79, care a arătat totodată că din întreaga suprafață în litigiu numai jumătate este arată și numai aceasta necesită cheltuieli pentru readucerea la categoria de folosință pășune).
Astfel, din concluziile Raportului de expertiză agricolă întocmit în cauză (f. 79), a rezultat că prin lipsa de folosință a bunului pe perioada celor 3 ani anteriori introducerii acțiunii reclamantelor li s-a cauzat un prejudiciu de 3.748,5 lei reprezentând contravaloarea cantității de masă verde ce ar fi putut fi recoltată de către acestea.
De asemenea, din concluziile aceluiași Raport (f. 79) a rezultat că reclamantelor li s-a cauzat și un prejudiciu de 909,5 lei reprezentând costurile necesare readucerii suprafeței de teren arate la categoria de folosință inițială, aceea de pășune (categorie de folosință învederată și prin adresa nr._/07.05.2010 emisă de ADS, f. 57).
Nu în ultimul rând, instanța a reținut ca dovedită și existența raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită a pârâtului și prejudiciul creat reclamantelor.
Pe cale de consecință, în raport de cele expuse mai sus, instanța a admis și cererea reclamantelor de obligare a pârâtului la plata prejudiciului în cuantum total de 4.658 lei cu titlul de daune interese, din care suma de 3.748,5 lei reprezentând contravaloarea cantității de masă verde ce nu a putut fi recoltată de reclamantă în ultimii 3 ani, iar suma de 909,5 lei reprezentând costurile necesare readucerii terenului la categoria de folosință inițială.
De asemenea, față de disp. art. 274 alin. 1 C. pr. civ. și având în vedere culpa procesuală stabilită în sarcina pârâtului, instanța a obligat pe acesta la plata către reclamante a sumei de 2.829 lei cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând taxă timbru, timbru judiciar și onorariu experți.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul A. I., care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând în primul rând că S.C. A. P. S.A. nu are calitate procesuală activă în cauză, întrucât concesionar este doar Asociația Salariaților A. P., nefiind depuse la dosar nici un fel de documente de unde să rezulte existența actuală a acestei asociații și mandatul dat de membrii asociației în vederea formulării și susținerii acțiunii de față.
S-a invocat totodată și excepția prescripției dreptului la acțiunea în răspundere patrimonială, deoarece fapta pretins ilicită care a produs prejudiciul invocat de reclamante este aceea de ocupare a suprafeței de 1,7 ha teren, ori el stăpânește această suprafață din anii 1995-1996, așa cum se reține în rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria H. din data de 16.10.2007, pronunțată în dosarul nr. 1067/P/2007, iar reclamantele nu au avut niciodată în posesie efectivă această suprafață. Din anul 2000, de când s-a încheiat contractul de concesiune, reclamantele puteau să inițieze acțiuni în apărarea dreptului lor rezultând din contract, prezenta cerere de răspundere delictuală fiind supusă prescripției generale în vigoare de la data introducerii acțiunii, adică termenului de 3 ani de la săvârșirea faptei pretins ilicite.
Instanța de fond a admis cererea de evacuare, dar nu pe temeiul juridic indicat de reclamante, cel al răspunderii civile delictuale, ci pe temeiul apărării dreptului de proprietate respectiv a dreptului de folosință al reclamantelor cu privire la terenul în litigiu. A invocat instanța in argumentație o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 169 din 2011, conform căreia folosința bunului, ca dezmembrământ al dreptului de proprietate, poate fi apărată prin acțiunea în evacuare.
Argumentația instanței nu este corectă și nu are legătură nici cu cererea reclamantelor (care au invocat dispozițiile răspunderii civile delictuale și repararea integrală a prejudiciului produs, atât în natură prin repunerea în situația anterioară – respectiv evacuarea pârâtului, cât și în echivalent – prin plata contravalorii lipsei de folosință) dar nici cu natura juridică a dreptului dedus judecății. (În susținerea acțiunii, reclamantele invocă, exclusiv, contractul de concesiune nr. 105 din 27.12.2000, încheiat cu ADS. Din acest contract nu rezultă drepturi reale în beneficiul concesionarului; dreptul de concesiune, adică dreptul de folosință asupra terenului dobândit este unul din efectele contractului și este guvernat de reglementările specifice contractelor juridice, nu drepturilor reale – astfel că nu se poate vorbi de dezmembrăminte ale dreptului de proprietate, care să poată fi apărate pe calea acțiunii în evacuare; dreptul de proprietate al statului asupra terenurilor nu poate fi dezmembrat, fiind aplicabile dispozițiile Legii 213/1998 care reglementează natura juridică specială a acestui drept.
Pe fond, consideră recurentul că instanța trebuia să verifice exclusiv condițiile de admisibilitate ale acțiunii în răspundere civilă delictuală, așa cum au solicitat reclamantele și atunci ar fi observat faptul că acestea nu sunt îndeplinite în nici un caz în cauză.
a) Astfel: fapta de ocupare și cultivare a suprafeței de 1,7 ha teren de către recurent nu este în nici un caz una ilicită și nici nu este săvârșită cu vinovăție.
Dimpotrivă, el este moștenitor al numitei A. Ortansa, care a obținut în temeiul Legii 18/991 validarea reconstituirii dreptului său de proprietate prin Hotărârea Comisiei Județene Iași nr. 78 din 9.08.1991 pentru suprafața de 3,75 ha teren. Această suprafață a fost trecută la rolul tatălui lui, A. I., rol care a cumulat suprafețele titularului de rol (1,25 ha în tarlaua Spănărie) și suprafețele avute în proprietate de soția acestuia, A. Ortansa, pe numele căreia s-a dat și hotărârea de validare (1,5 ha teren arabil și 0,5 ha teren pășune situate în tarlaua Bostărie).
Într-adevăr, procedura reconstituirii dreptului de proprietate nu a fost finalizat în beneficiul său, dar acesta are deja validarea dreptului autorului său și dovedește vechiul amplasament al proprietății sale – pe care –l stăpânește și-l cultivă nu din 2007, cum pretinde reclamanta, ci din1992. Nu se poate imputa pârâtului lipsa de eficiență a comisiei locale de fond funciar care, cu validarea obținută din 1991, nu a procedat la finalizarea reconstituirii dreptului nici până acum.
De asemenea, pretinsa ocupare a terenului de către recurent nu a produs reclamantei nici un prejudiciu. Aceasta deoarece reclamantele nu au cultivat niciodată terenul în litigiu, acesta a fost folosit în permanență de recurent și familia sa, din 1995 și până în prezent.
Se invocă rezoluția din 16.10.2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria H., menținută prin sentința nr. 37 din 4.02.2008 a Judecătoriei H., care constată că recurentul folosește terenul din 1996, conform declarațiilor martorilor, că reclamantele nu au avut niciodată posesia cu privire la acest teren, adică stăpânirea în fapt asupra terenului. În aceste condiții, nu se poate admite cererea de evacuare în sensul reparării prejudiciului cauzat și al repunerii în situația anterioară pretinsei ocupări a terenului, pentru că o asemenea situație anterioară nu a existat vreodată.
b) Din contractul de concesiune depus la dosar și din actul adițional la contract nu rezultă decât drepturile specifice contractului de concesiune, care sunt limitate și nu pot fi opuse terților, dacă aceștia sunt persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului obiect al contractului de concesiune.
Astfel:
b.1. Chiar din contract rezultă, conform art. 4.4., că există și posibilitatea ca situația scriptică prevăzută în contract să nu corespundă cu situația și starea reală a terenului agricol – în acest caz, contractul statuează faptul că „nivelul redevenței se va recalcula și se va diminua corespunzător caracteristicilor reale ale obiectului prezentului contract”.
De asemenea, conform art. 4.3 din contract, obiectul contractului și redevența se vor diminua cu acele terenuri revendicate conform Legilor de fond funciar (enumerându-se toate legile de fond funciar adoptate până la încheierea contractului: Legea 18/1991, Legea 169/1997 Și Legea 1/2000) sau conform hotărârilor judecătorești pronunțate cu privire la aceste terenuri.
Prin actul adițional încheiat la contractul de concesiune în anul 2002, prin care
se supune regimul acestui contract Legii 268/2001, situația este și mai clară, deoarece normele metodologice de aplicare a Legii 268/2001, aprobate prin HG 626/2001, dispun expres în art. 10 că: „Suprafețele de teren cu destinație agricolă care fac obiectul contractelor de concesiune încheiate de A.D.S. anterior reconstituirii sau constituirii dreptului de proprietate conform prevederilor Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările ulterioare, și ale Legii nr. 1/2000, cu modificările ulterioare, și ale Legii nr.1/2000, cu modificările ulterioare, se diminuează corespunzător cu suprafețele retrocedate”.
În aceste condiții contractuale și legale, este evident că un contract de concesiune nu poate fi opus unei persoane căreia i s-a reconstituit dreptul de proprietate cu privire la teren care face obiectul concesiunii. Pârâtului i s-a reconstituit dreptul prin validarea cererii sale de reconstituire, odată cu emiterea hotărârii Comisiei Județene nr. 78/1991.
Pe de altă parte, contractul de concesiune invocat de reclamantă nu a fost transcris în registrele de publicitate imobiliară conform art. 39 din Legea nr. 219/1998 și art. 11.4 din contract.
Neîndeplinirea acestei obligații a concesionarului este sancționată cu lipsa de opozabilitate a contractului față de terți, astfel că nu se poate imputa pârâtului că nu a respectat un contract de concesiune de care nu a avut cunoștință și cu privire la care nu s-au îndeplinit condițiile de publicitate expres prevăzute de lege.
Față de cererea de intervenție formulată pe calea acțiunii oblice de reclamante, în numele ADS, consideră recurentul soluția instanței de fond ca nelegală.
Conform contractului de concesiune și reglementării legale a regimului acestui contract, titularul dreptului de concesiune poate sta singur în judecată, în nume propriu.
Dacă litigiul pune în discuție dreptul de proprietate, atunci concesionarul trebuie să procedeze la arătarea titularului dreptului de proprietate, conform art. 12 alin. 4 teza a doua din Legea 213/1998, cu raportare directă la art. 64 - 66 C.pr.civ.
În aceste condiții, la îndemâna și în obligația reclamantelor era calea arătării titularului dreptului, nu calea formulării unei cereri de intervenție în numele ADS.
Consideră recurentul că nu sunt îndeplinite condițiile acțiunii oblice pentru a li se permite reclamantelor să formuleze în numele ADS cererea de intervenție principală având ca obiect revendicarea terenului obiect al litigiului.
Acțiunea oblică este posibilitatea dată unui creditor care are o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva unui debitor de a formula în numele acestuia acțiuni în vederea protejării unor drepturi ale creditorului lor aflat în pericol de a se pierde prin neglijența sau pasivitatea sau reaua-credință a debitorului.
În speța de față nu există nici un pericol de pierdere a dreptului ADS. Singura posibilitate de a „se pierde” dreptul debitorului ADS este aceea de a se definitiva procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului în beneficiul recurentului, dar aceasta nu este decât o situație perfect legală, reglementată legitim, care nu ar putea fi sancționată sau cenzurată.
Reclamantele nu au o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva ADS, care să justifice formularea acțiunii oblice.
Și pe fondul ei, cererea de revendicare formulată pe calea cererii de intervenție este nefondată deoarece ADS are atribuții de a administra terenurile din domeniul public sau privat al statului, dar și atribuții de a contribui la procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor în beneficiul persoanelor îndreptățite, conform Legii 268/2001 – art. 7 alin. 7 din acest act normativ: „Agenția D. S., împreună cu Oficiul Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie, va inventaria terenurile care fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate, potrivit Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legii nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare, și le va preda pe bază de protocol comisiilor locale, în vederea eliberării titlurilor de proprietate și punerii în posesie a celor îndreptățiți”.
Astfel, cât timp recurentului i s-a validat dreptul de proprietate prin hotărâre de comisie județeană, iar terenul care a aparținut autorilor este în patrimoniul ADS, agenția trebuia să procedeze la predarea lui către comisia locală pentru definitivarea procedurii de emitere a titlului de proprietate, nu să acționeze împotriva persoanei îndreptățite cu acțiune în revendicare cu privire la terenul care i se cuvenea a fi reconstituit, vechi amplasament al autorilor recurentului.
Toate intimatele au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
S-a administrat proba cu înscrisuri în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, sub aspectul motivelor de recurs invocate și al dispozițiilor legale aplicabile cauzei, tribunalul constată că recursul este întemeiat motivat de considerentele ce succed.
La data de 27 –XII-2000 sub nr. 105 a fost încheiat contractul de concesionare între Agenția D. S. în calitate de concedent, pe de o parte și Asociația Salariaților A. P. în calitate de concesionar pe de altă parte, cu privire la exploatarea terenului agricol în suprafață de 1110 ha situat în perimetrul localit. P., jud. Iași, din domeniul public/privat al statului aflat în patrimoniul Agenției D. S..
Ulterior a fost încheiat actul adițional nr. 1/12.09.2002 la contractul de concesiune nr. 105/27.12.2000 între aceleași părți, între altele precizându-se că obiectul contractului se modifică în sensul că îl constituie exploatarea terenului agricol în suprafață de 634,18 ha.
Contractul a fost încheiat pe o perioadă de 49 ani, fiind semnat de reprezentanții părților și aplicate ștampilele pentru Agenția D. S. și Asociația A. P..
Din conținutului contractului se observă că părți sunt doar Agenția D. S. pe de o parte și Asociația Salariaților A. P. pe de altă parte.
Prin urmare critica recurentului precum că S.C. A. S.A. P. nu are calitate procesuală activă în cauză este perfect întemeiată. Simpla mențiune în antetul contractului a denumirii „S.C. A. S.A. P.” nu conferă acesteia calitate procesuală activă atât timp cât din conținutul contractului reiese că nu s-a angajat în nici un fel în raportul obligațional juridic încheiat, nici nu a semnat prin reprezentant și nu a ștampilat contractul.
În aceste condiții se impune admiterea excepției lipsei calității procesuale active a S.C. A. S.A. P. și pe cale de consecință respingerea acțiunii formulată de această societate în contradictoriu cu recurentul-pârât A. I. ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Referitor la celelalte critici formulate de recurent, instanța de control judiciar reține că sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepțiile lipsei capacității de folosință a drepturilor civile și lipsei calității de reprezentant a reclamantei Asociația Salariaților A. P., tribunalul reține că nu sunt întemeiate având în vedere că această asociație a dobândit personalitate juridică prin sentința civilă nr. 53/26.06.1998 pronunțată în dosarul nr. 46/PJ/1998 al Tribunalului Iași, iar pe de altă parte stă în judecată în nume propriu fiind parte contractantă în contractul de concesiune nr. 105/27-XII-2000.
Nici excepția prescripției dreptului la acțiunea în răspundere patrimonială nu este întemeiată având în vedere că pârâtul recurent ocupă această suprafață în litigiu din anii 1995-1996, după cum susține chiar el, însă această ocupare continuă până în prezent, astfel încât termenul de prescripție nu se calculează de la data începerii ocupării, atât timp cât ocuparea are caracter de continuitate.
Prin cererea de recurs, pârâtul a criticat soluția primei instanțe de admitere a acțiunii având ca obiect evacuarea pârâtului de pe suprafața de 1,7 ha teren situat în extravilanul comunei P., Tarlaua 9, . faptul că instanța a admis acțiunea pe baza unui alt temei de drept decât cel invocat de reclamante susținându-se că, în măsura în care s-ar fi limitat la temeiul juridic invocat prin cererea de chemare în judecată, instanța ar fi trebuit să dispună respingerea acesteia.
Critica formulată de recurent este nefondată, motivat, în primul rând, de faptul că în exercitarea rolului activ, instanța nu este ținută de temeiul juridic al cererii, având posibilitatea de a schimba calificarea juridică dată de reclamant, în funcție de conținutul cererii.
De asemenea, tot cu privire la schimbarea de către instanță a temeiului juridic al cererii, recurentul a precizat că reclamantele au invocat, exclusiv, Contractul de concesiune nr. 105 din 27.12.2000 încheiat cu ADS, contract din care nu au luat naștere drepturi reale care să poată fi apărate pe calea acțiunii în evacuare, ci doar drepturi de creanță, personale care nu pot fi apărate prin intermediul unei astfel de acțiuni.
Argumentul invocat de pârâtul recurent este neîntemeiat deoarece, conform jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție expusă în Decizia nr. 169 din 18 ianuarie 2011, prin intermediul acțiunii în evacuare pot fi apărate și drepturile de creanță, relative, reclamantul urmărind constrângerea debitorului la executarea obligației de a face, constând în lăsarea bunului și predarea acestuia în materialitatea sa.
A susține că reclamantele nu se pot prevala de dreptul lor de folosință izvorât din încheierea contractului de concesiune, decât în cadrul unei acțiuni personale, prescrise, în condițiile în care pârâtul nu au afirmat că ar deține vreun titlu valabil asupra imobilului, reprezintă o abordare restrictivă, contrară practicii și doctrinei în materie, abordare ce conduce la consfințirea unei inechități sociale, protejând culpa pârâtului, căruia i se permite folosința unui bun, în lipsa oricărei justificări legale, doar în considerarea unei construcții juridice formale, nesusținute de nici un argument legal.
Susținerile recurentului precum că fapta de ocupare și cultivare a suprafeței de 1,7 ha teren nu este în nici un caz una ilicită și nici nu este săvârșită cu vinovăție, sunt neîntemeiate în condițiile în care chiar acesta recunoaște că în baza legilor reparatorii ale proprietății, respectiv a legilor de fond funciar i s-a validat doar dreptul de proprietate, nefiind finalizată procedura de reconstituire a dreptului de proprietate, prin emiterea titlului de proprietate, înscris în lipsa căruia pârâtul nu are calitatea de proprietar al terenului.
Prin urmare atât timp cât recurentul nu deține un titlu de proprietate care să justifice deținerea legală a terenului de 1,7 ha care face parte suprafața înscrisă în contractul de concesiune, în mod cert suntem în situația unei ocupări fără drept a acestei suprafețe.
Faptul că recurentul deși a avut validat dreptul de proprietate încă din anul 1991, însă Comisia locală de fond funciar a fost lipsită de eficiență și nu a procedat la finalizarea reconstituirii dreptului nici până în prezent, nu poate fi analizat în actualul cadru procesual, având în vedere că există pârghii legale pe care recurentul le-ar fi putut folosi pentru a obliga comisiile de fond funciar și eventual ADS-ul să-și obțină drepturile ce i se cuvin în mod legal, în cazul în care aceste instituții au stat în pasivitate și nu și-au îndeplinit obligațiile ce le reveneau.
Atâta timp cât terenul a fost folosit de recurent, deși a făcut obiectul concesiunii conform contractului, în mod cert acesta a produs un prejudiciu concesionarului lipsindu-l de folosința în întregime a terenului concesionat pentru care el a plătit redevență, dar nu a putut obține recoltă de pe acesta, astfel cum este stipulat în pct. 6.1.2 al contractului, mai mult fiind necesare cheltuieli suplimentare pentru readucerea terenului la categoria inițială de folosință.
În ceea ce privește susținerile că potrivit art. 4.4 există și posibilitatea ca situația scriptică prevăzută în contract să nu corespundă cu situația și starea reală a terenului agricol, caz în care „nivelul redevenței se va recalcula și se va diminua corespunzător caracteristicilor reale ale obiectului prezentului contract, instanța de control reține că nu se aplică în prezenta speță având în vedere că recurentul nu justifică un drept de proprietate asupra terenului prin prezentarea vreunui titlu de proprietate.
Toate dispozițiile contractuale invocate de recurent, respectiv 4.3 din contractul de concesiune, cât și cele din actul adițional la contractul de concesiune pentru care se impune recalcularea redevenței raportat la suprafețele de teren rămase în urma retractării fac referire la terenurile care au fost restituite în mod legal în baza unor titluri de proprietate, respectiv hotărâri judecătorești, ceea ce nu este cazul în prezenta speță.
Susține recurentul că nu i se poate imputa că nu a respectat un contract de concesiune de care nu a avut cunoștință și cu privire la care nu s-au îndeplinit condițiile de publicitate expres prevăzute de art. 39 din Legea 219/1998 și art. 11.4 din contract, însă nici aceste argumente nu pot fi primite atât timp cât chiar el însuși a recunoscut că a mai avut litigii anterior cu reclamantele, invocând rezoluția procurorului din 16.10.2007 menținută prin sentința nr. 37/4.02.2008 a Judecătoriei H., astfel încât nu se poate reține că nu a avut cunoștință de existența contractului de concesiune.
Lipsa publicității contractului ar putea fi eventual invocată de un terț dobânditor ulterior al acestuia și drept, care pentru prima dată s-ar confrunta cu vreo problemă în contradictoriu cu Asociația Salariaților A. P..
Pe de altă parte, din adresa nr. 536/24.01.2008 emisă de OCPJ reiese că a fost înregistrat contractul de concesiune în Cartea funciară.
Pe de altă parte, criticile recurentului referitoare la admiterea cererii de intervenție sunt neîntemeiate în condițiile în care în speță nu sunt incidente dispozițiile referitoare la arătarea titularului dreptului, atât timp cât o astfel de cerere poate fi formulată doar de pârâtul care deține un lucru pentru altul sau care exercită în numele altuia un drept asupra unui lucru conform art. 64 C.pr.civ. În speță, Asociația Salariaților A. P., are calitatea de reclamantă în fața instanței de fond.
În ceea ce privește susținerile recurentului precum că nu sunt îndeplinite condițiile acțiunii oblice pentru a li se permite reclamantelor să formuleze în numele A.D.S. cererea de intervenție principală având ca obiect revendicarea terenului obiect la litigiului, nici acestea nu se confirmă, întrucât așa cum corect a reținut prima instanță reclamanta are calitatea de creditoare a intervenientei în baza contractului de concesiune astfel cum a fost modificat ulterior prin act adițional, creanța constând în obligația asumată de A.D.S. de a asigura folosința terenului este certă, lichidă și exigibilă, iar pasivitatea debitorului le cauzează un prejudiciu reclamantelor care se află în imposibilitate de a folosi terenul concesionat pentru care plătește o redevență.
Diminuarea redevenței prevăzută în contract pentru acele terenuri ce au făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate nu poate fi invocată în speță, decât dacă recurentul ar fi prezentat un titlu de proprietate emis potrivit legii, care să-i justifice dreptul său de proprietate asupra terenului în litigiu, fapt pe care acesta nu l-a realizat.
Nimeni nu a contestat faptul că recurentului i-a fost validat dreptul său de proprietate, sau că terenul care a aparținut autorilor săi este în patrimoniul A.D.S., însă atât timp cât nu deține un titlu de proprietate eliberat în procedura legii fondului funciar, fără a se proceda la stabilirea amplasamentului terenului în cadrul acestei proceduri, este evident că recurentul stăpânește în mod abuziv terenul în condițiile în care expertul judiciar a identificat suprafața de 1,70 ha teren ca fiind situată în extravilanul ., . în perimetrul concesionat reclamantei așa cum rezultă din adresele nr. 536/24.01.2008 și 2504/25.07.2000 emise de O.C.P.J.
Pentru toate aceste considerente, instanța în temeiul dispozițiilor art. 312 C.pr.civ. va admite recursul formulat de către recurentul pârât A. I. împotriva sentinței civile nr. 553/30.04.2011 a Judecătoriei H., pe care o va modifica în parte, în sensul că:
Va admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei . și, în consecință, va respinge acțiunea formulată de către reclamanta . în contradictoriu cu pârâtul A. I., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței civile atacate, care nu contravin prezentei decizii.
Văzând și dispozițiile art. 274 C.pr.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către recurentul pârât A. I. împotriva sentinței civile nr. 553/30.04.2011 a Judecătoriei H., pe care o modifică în parte, în sensul că:
Admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei . și, în consecință, respinge acțiunea formulată de către reclamanta . în contradictoriu cu pârâtul A. I., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile atacate, care nu contravin prezentei decizii.
Respinge cererea recurentului-pârât privind obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată din recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.12.2013.
Președinte, A. M. Diuță T. | Judecător, M. A. | Judecător, M. S. |
Grefier, I. B. |
Red. M.S./Tehnored. I.B.
2 ex/06.05.2014
Jud. fond. O. M.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 2643/2013. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 2550/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|
