Fond funciar. Decizia nr. 2643/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2643/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 12-12-2013 în dosarul nr. 2643/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 12 Decembrie 2013
Președinte – M. M.
Judecător – M. M.
Judecător – D. P. C.
Grefier – M. Getuța
Decizia civilă Nr. 2643
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursurile declarate de recurentele C. L. DE A. A F. F. AL . IAȘI împotriva sentinței civile nr. 7904/23.05.2013 a Judecătoriei Iași, intimați V. C. E., B. R., V. T., C. J. IAȘI DE F. F., având ca obiect fond funciar obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile
Procedură legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință,
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 29.11.2013 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceiași zi care face parte integrantă din prezenta deciziei civilă când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru data de 06.12.2013, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi,12.12.2013, când
TRIBUNALUL
deliberând asupra recursului declarat constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 7904 din 23.05.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, s-au respins excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamanților și a prematurității cererii de emitere a titlului de proprietate.
De asemenea, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată, precizată și modificată ulterior de reclamanții B. R. și V. T., împotriva pârâtelor C. Locală C. de aplicare a fondului funciar, C. Județeană Iași de F. F. și Direcția S. Iași și în consecință, a obligat pârâtele să întocmească documentația necesară, să emită și să elibereze reclamanților titlul de proprietate și să-i pună în posesie cu suprafața de 0,49 ha, ocupată cu vegetație forestieră.
În final, a fost respinsă cererea reclamanților de obligare a pârâtelor la plata de daune.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepțiile, prima instanță a reținut că, deși nu s-a depus la dosar un certificat de moștenitor după defunctul V. D., din certificatul de calitate de moștenitor nr. 30/22.04.2013, aflat la fila 192 dosar, emis după defuncta V. E., ce a fost inițial reclamantă în cauza de față, precum și din actele de stare civilă aflate la filele 160-163 dosar, reiese că reclamanții au calitate a de moștenitori ai defunctului V. D., conform prevederilor art. 13 din Legea nr. 18/1991 republicată.
Referitor la excepția prematurității cererii de emitere a titlului de proprietate nu este întemeiată, avându-se în vedere că, prin acțiunea de față reclamanții au solicitat și întocmirea documentației necesare pentru eliberarea titlului de proprietate și punerea în posesie cu terenul solicitat, operațiuni după care urmează, firesc, întocmirea și eliberarea titlului de proprietate pentru terenul respectiv.
Pe fond, instanța de fond a reținut acțiunea este parțial întemeiată.
Rinstanța de fond a arătat pe de o parte că, reclamanții nu au făcut dovada daunelor create prin lipsa de folosință a terenului din litigiu, daune în cuantum de 160.000 euro și nici nu se cunoaște modul în care au calculat suma respectivă, motiv pentru care această cerere a fost respinsă, ca neîntemeiată și nedovedită.
În ceea ce privește situația de fapt, instanța de fond reține că, prin rezoluția din data de 03.10.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, dată în dosarul nr. 6672/P/2011, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de funcționarii publici ai Primăriei Comunei C., județul Iași și față de cei ai Ocolului Silvic C., iar reclamanții au precizat că nu au formulat plângere împotriva rezoluției respective, fiind respinsă de către instanță noua cerere formulată de reclamantul V. T. de suspendare a judecării cauzei, pentru efectuarea altor cercetări penale.
Instanța de fond a constatat că prin Hotărârea nr. 1323/31.10.1997, a pârâtei C. Județeană Iași de F. F., s-a reconstituit autorului reclamanților V. D. dreptul de proprietate pentru suprafața de 0,49 ha teren cu vegetație forestieră, situat pe raza comunei C., județul Iași, urmând ca pârâta C. Locală C. de aplicare a fondului funciar să ducă la îndeplinire prevederile respectivei hotărâri și că, anterior emiterii hotărârii respective, fusese emisă adeverința nr. 690/15.08.1991, privind reconstituirea dreptului de proprietate a moștenitorilor defunctului V. D. pentru suprafața totală de teren de 1,97 ha.
De la data emiterii hotărârii de validare a dreptului de proprietate al lui V. D. și a moștenitorilor acestuia asupra suprafeței de teren de 0,49 ha, ocupată cu vegetație forestieră, pârâtele nu și-au îndeplinit obligațiile ce le reveneau, conform legilor fondului funciar.
Față de aceste considerente, instanța de fond a respins excepțiile invocate în cauză, ca neîntemeiate, iar pe fond a admis acțiunea așa cum a fost precizată și modificată ulterior, cu consecința respingerii cererii reclamanților de obligare a pârâtelor la plata de daune și a obligării pârâtelor la întocmirea documentației necesare, la punerea în posesie a reclamanților, și la eliberarea titlului de proprietate pentru suprafața de 0,49 ha, ocupată cu vegetație forestieră.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs C. Locală C. de fond funciar și Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, prin Direcția S. Iași, apreciind că aceasta este netemeinică și nelegală, pentru următoarele considerente:
După expunerea pe scurt a solicitării lor și a probelor depuse în dovedirea cererii, recurenta C. Locală C. de fond funciar a arătat că, instanța de fond a respins în mod greșit excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, deoarece, aceștia nu au dovedit că sunt titularii dreptului pretins, respectiv nu sunt persoanele îndreptățite să solicite punerea în posesie cu suprafața de 0,49 ha teren întrucât nu au făcut dovada calității de moștenitor după V. N D..
Recurenta a susținut că și soluția dată fondului cererii este netemeinică, deoarece acțiunea reclamanților este nefondată, Ocolul Silvic C. neîndeplinindu-și obligația de predare a terenului, aspect ce rezultă și din lipsa fișei de punere în posesie.
A mai învederat recurenta că, punerea în posesie nu a putut fi efectuată și pentru că, direcția silvică și OCPI au impus condiții restrictive referitoare la documentația necesară emiterii titlului de proprietate, astfel că este nevoie de întocmirea unui raport de expertiză vizat de OCPI.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă.
La rândul său, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, prin Direcția S. Iași, în motivarea recursului său a arătat că, hotărârea atacată este netemeinică și nelegală deoarece, instanța de fond nu a avut în vedere faptul că și-a îndeplinit obligația prevăzută de lege, punând la dispoziția comunei locale teren forestier.
De asemenea, recurenta a învederat că, din sentința primei instanțe nu rezultă care ar fi obligațiile sale privitoare la emiterea documentației necesară emiterii titlului de proprietate..
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 și ale art. 3041 Cod procedură civilă.
Intimații rreclamanți au formulat întâmpinare, solicitând respingerea
recursurilor și menținerea sentinței ca legală și temeinică.
C. Județeană de fond funciar Iași a formulat întâmpinare, învederând că nu poate fi reținută culpa sa în ceea ce privește neemiterea titlului de proprietate.
În recurs, a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs, instanța de control judiciar a constatat că recursul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Autorului intimaților reclamanți, V. N D., i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 0,49 ha teren, prin Hotărârea 1323 din 31.10.1997 a Comisiei Județene de F. F. Iași.
Pentru că nu s-a efectuat punerea în posesie, reclamanții au formulat prezenta cerere de chemare în judecată, la 16.03.2013 pentru ca, ulterior, la data de 2 aprilie 2013, C. Locală C. de fond funciar a invitat reclamanții la sediul său, în vederea emiterii documentației necesare emiterii titlului de proprietate.
Dispoziții legale incidente:
Conform, art. 1 alin 4 din Legea nr. 1/2000 a fondului funciar republicată, modificată și completată “ (4) Unitatile si subunitatile silvice din subordinea Regiei Nationale a Padurilor - Romsilva, precum si ceilalti detinatori actuali ai terenurilor forestiere solicitate de fostii proprietari sau de mostenitorii lor, vor pune la dispozitie comisiilor locale de aplicare a prevederilor prezentei legi suprafetele de teren pentru care cererile de reconstituire a dreptului de proprietate au fost validate, pe categorii de detinatori prevazute in prezenta lege, in conditiile prevazute la alin. (1)-(3). Trecerea efectiva a terenurilor in proprietatea privata se va face cu ocazia punerii in posesie, potrivit prezentei legi..” în timp ce, art. 25 alin 1 din același act normativ prevede că: „ (1) Reconstituirea dreptului de proprietate si punerea in posesie a titularilor, in cazul terenurilor forestiere, precum si eliberarea titlurilor de proprietate se fac de comisiile locale si, respectiv, comisiile judetene, in conditiile si cu procedura stabilite de Legea fondului funciar nr. 18/1991, cu modificarile si completarile ulterioare, de Legea nr. 169/1997, de Regulamentul privind procedura de constituire, atributiile si functionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, a modelului si modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum si punerea in posesie a proprietarilor, aprobat prin hotararea Guvernului nr. 1172/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, si conform prezentei legi.”.
Potrivit art. 5 lit. a, b și h din HG nr. 890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile si funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, a modelului si modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum si punerea in posesie a proprietarilor, dispune: „ Comisiile comunale, orășenești sau municipale au următoarele atribuții principale: a) preiau și analizează cererile depuse în conformitate cu prevederile legii, pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, cu excepția celor formulate de comune, orașe sau municipii; b) verifica în mod riguros îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 9 alin. (4) și (5) din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și la art. 6 din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare, solicitând în acest scop toate relațiile și datele necesare; h) înaintează și prezintă spre aprobare și validare comisiei județene situațiile definitive, împreună cu documentația necesară, precum și divergențele produse și consemnate la nivelul acestor comisii; „ în timp ce art. 11 alin 3 din același act normativ stipulează: „ (3) La cerere se vor anexa: acte de proprietate, certificat de moștenitor, hotărâre judecătorească, dacă există; în toate cazurile, certificat de naștere, certificat de deces al autorului, în cazul moștenitorilor, precum și orice alte acte din care sa rezulte dreptul de proprietate asupra terenului solicitat.” în timp ce art. 36 alin 1 teza a I - a din același act normativ, arată că titlurile sunt emise în baza documentațiilor înaintate de comisiile locale, care cuprind anexele validate, planurile parcelare, procesele-verbale de punere în posesie și schițele terenurilor, .
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurente dar și prin prisma sentinței atacate, instanța de control judiciar reține apreciază că, recursul declara de comisia locală de fond funciar este nefondat în timp ce recursul declarat de Regia Națională a pădurilor este întemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
A.În primul rând, soluționând acțiunea reclamanților, în mod temeinic și legal prima instanță a apreciat că aceștia au calitate procesuală activă deoarece, contrar susținerilor recurentei C. Locală C. de fond funciar, intimații reclamanți sunt moștenitorii beneficiarului Hotărârii nr. 1323 din 31.10.1997, aspect ce rezultă din actele de stare civilă aflate la dosarul de fond.
Pe de altă parte, chiar recurenta le-a recunoscut calitatea de moștenitori ai lui V. N. D., invitându-i la sediul său, în vederea emiterii documentației necesare emiterii titlului de proprietate ( adresele 3459, 3460, 3461 din 2 aprilie 2013 – filele 154 – 156 dosar fond).
În al doilea rând instața de control judiciar reține că, potrivit legii, cererea de reconstituire a dreptului de proprietate, produce două efecte: unul general și unul special, efectul general al cererii, constând în investirea învestirea comisiei locale competente și obligarea acesteia de a soluționa cererea .
Obligarea comisiilor de a soluționa cererea, se încheie, în opinia instanței, în momentul emiterii titlului de proprietate și nu se oprește la emiterea hotărârii de validare fiind necesară parcurgerea în întregime a procedurii administrative prevăzută de lege.
Or, deși, autorului intimaților reclamanți i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafata de 0,49 ha teren pe raza comunei C.,județul Iași, recurenta comisia locală de fond funciar nu a emis documentația necesară emiterii titlului de proprietate. Așadar, la momentul soluționării prezentului recurs, comisia locală nu a finalizat procedura reconstituirii dreptului de proprietate deoarece, nu a procedat la punerea în posesie și nu a întocmit documentația necesară pentru eliberarea titlului de proprietate de către comisiai județeană de fond funciar Iași.
Nu poate fi reținut argumetul comisiei locale, potrivit căruia pentru întocmirea documentației sunt criterii stricte deoarece, obligația sa este prevăzută de lege și trebuie respectată, neputând fi imputată persoanelor îndreptățite dificultatea procedurală întâmpinată de comisia locală în procedura administrativ jurisdicțională.
Nu în ultimul rând, instanța de control judiciar reține faptul că, soluția instanței de fond referitoare la obligația comisiei locale de întocmire a documentației este în concordanță și cu dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, referitoare pe de o parte la respectarea dreptului de proprietate iar pe de altă parte cele referitoare la principiul securității raporturilor juridice.
Astfel, în ceea ce privește respectarea dreptului de proprietate, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, în cauza Cauza D. împotriva României(Cererea nr. 1818/02), referindu-se la recunoașterea dreptului de proprietate în favoarea unei persoane a reținut, pe de o parte că: “....a creat în beneficiul reclamantei « speranța legitimă » de a fi efectiv pusă în posesia terenurilor litigioase și de a obține titlul de proprietate asupra lor (a se vedea, mutatis mutandis, A. împotriva României, nr._/01, paragraful 55, 15 iunie 2006 și T. împotriva României, nr. 746/02, paragraful 37, 29 septembrie 2005). În aceste condiții, creanța sa este suficient stabilită pentru a constitui o « valoare patrimonială » care implică aplicarea garanțiilor articolului 1 din Protocolul nr. 1….” iar pe de altă parte :” …în prezent reclamanta se află în posesia unui titlu de proprietate, Curtea consideră că din cauza întârzierii în executare, ea a suferit un prejudiciu ce decurge din faptul că timp de peste doi ani ea nu a putut beneficia pe deplin de toate atributele dreptului de proprietate (a se vedea, mutatis mutandis, S. P. citat anterior, paragrafele 80-81)…”
Raportându-ne strict la prezenta speță, putem observa că intimații reclamanți nu se află doar în prezența unei speranțe legitime ci chiar a unui drept de proprietate, drept de proprietate ce a făcut obiectul verificării înainte de emiterea Hotărârii nr. 1323 din 31.10.1997, astfel că prin nesoluționarea cererii, recurenta nu poate beneficia de atributele acestui drept de proprietate .
Mai mult decât atât, în aceeași materie a fondului funciar Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a condamnat din nou România, în cauzele V. c. României, Faimblat c. României și Katz c. Românei, remarcând cã procedurile administrative pe care le au la dispoziție persoanele îndreptãțite la restituirea proprietãților, nu sunt eficiente, din cauzele ajunse în fața Curții putându-se concluziona, printre altele, cã existã o practicã larg rãspânditã în cadrul autorităților administrative de a nu răspunde în termenele legale sau, cel puțin, într-un termen rezonabil conform jurisprudenței Curții, cererilor de restituire a imobilelor iar instanțele nu analizeazã și nu sancționeazã activitatea organelor adimistrative constituite special pentru punerea în aplicare a legilor de restituire a proprietãților (a se vedea în acest sens, spre exemplu, alineatele 33 și 49 din hotãrârea datã în cauza Faimblat c. României, din data de 13 ianuarie 2009).
De asemenea,instanța reține și hotărârea curții europene dată în cauza I. c. României, în care s-a reținut că autoritățile cărora le revin atribuții în baza Legii nr. 18/1991 nu pot fi exonerate de responsabilități în cazul în care, prin acțiunile lor, aduc atingere drepturilor protejate de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1. Această concluzie, se impune cu atât mai mult în situațiile în care autoritățile administrative locale și județene creează și întrețin situații litigioase neîndeplinindu-și obligațiile de a verifica în mod temeinic îndeplinirea condițiilor pentru eliberarea titlurilor de proprietate (a se vedea alineatele 49-50 din hotărârea mai sus citată).
Referitor la principiul securității raporturilor juridice, instanța de control judiciar are în vedere opinia Curții Europene a Drepturilor Omului, exprimată și în cauza S. și alții contra României, 23 februarie 2006, unde a statuat că :„preeminența dreptului, unul din principiile fundamentale ale unei societăți democratice, este inerentă ansamblului articolelor Convenției.(...) Ea presupune respectarea principiului securității raporturilor juridice, și mai ales a deciziilor judecătorești devenite res judicata. Nici o parte nu este îndreptățită la revizuirea unei decizii finale și executorii numai în scopul de a obține o reexaminare a cauzei și o nouă decizie.”.
În același sens, invocăm jurisprudența Curții Europene a Drepturilor
Omului, exprimată și în cauza R. contra României, 19 octombrie 2006, unde se mai reține că nu se poate face derogare de la acest principiu – al securității raporturilor juridice - decât atunci când motivele materiale și imperioase o solicită ( așa cum de altfel s-a mai pronunțat Curtea și în cauzele A. împotriva României și Riabykh c. Rusia, no_/99, § 52, CEDH 2003‑IX).
Pe de altă parte, în cauza Toșcută și alții c. României, Curtea a reținut că anularea titlurilor de proprietate emise în baza legilor fondului funciar, se analizează ca o privare de proprietate așa cum aceasta este definită prin cea de-a doua frază a primului alineat al art. 1 din Protocolul nr. 1, așa încât, anularea va fi permisa numai dacă este prevăzută de lege, urmărește un scop legitim și păstrează un just echilibru între interesul general al comunității și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale individului (a se vedea alineatele 33-34 din hotărârea mai sus citată), în cauză nefiind întrunite elementele menționate care să permită anularea titlului de proprietate al intimatului, fără ruperea justului echilibru, în condițiile în care, pe de o parte, titlul de proprietate intrat în circuitul civil fără a fi contestat de către recurente, producând efecte juridice în ceea ce privește părțile și raporturile acestora cu terții iar pe de altă parte că, acesta a fost menținut ca urmare a unei hotărâri judecătorești emise într-o contestație a unei hotărâri a comisiei județene ce viza rectificarea sa .
În același sens este și hotãrârea datã în cauza Jones c. României, Curtea, în conformitate cu aceeași practică, a aratat cã atât timp cât în sarcina beneficiarului unui act administrativ prin care i se recunoaște dreptul de proprietate, nu se poate reține nici o culpă, anularea acestui act, fãrã a se oferi o despãgubire echitabilã beneficiarului, pe motiv cã autoritãțile administrative au descoperit ulterior emiterii actului cã nu erau îndeplinite cerințele legale pentru emiterea actului, constituie o privare de proprietate nejustificatã (obligația de a verifica îndeplinirea condițiilor anterior emiterii actului, fiind încãlcatã de autoritãți, motivația în sensul cã ulterior s-ar fi descoperit cã nu erau îndeplinite cerințele legale, neconstituind în accepțiunea Curții o motivație pertinentã și suficientã).
B. Recursul declarat de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, prin Direcția S. Iași este fondat.
În acest sens, instanța de control judiciar reține că, singura atribuție pe care unitățile si subunitățile silvice din subordinea Regiei Nationale a Padurilor – Romsilva o au, este aceea de a „pune la dispozitie comisiilor locale de aplicare a prevederilor prezentei legi suprafetele de teren pentru care cererile de reconstituire a dreptului de proprietate au fost validate”.
Or, din protocolul nr. 1124/1817 din 8 mai 1994, recurenta pârâtă a predat o surpafață de teren, în care se regăsește și suprafața de teren ce i se cuvenea autorului intimaților reclamanți ( filele 97 – 108). Din aceste punct de vedere, sentința primei instanțe este pronunțată cu aplicarea greșită a legii deoarece, prin predarea suprafețelor de teren, subunitatea silvică, Ocolul Silvic C. și-a îndeplinit singura obligație pe care o avea, astfel încât, nu mai are nicio implicație în emiterea documentației necesare emiterii titlului de proprietate..
Față de aceste considerente, văzând dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă. și având reținând incidența art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Tribunalul va respinge recursul formulat de C. Locală C. de fond funciar C. împotriva sentinței civile nr. 7904/23.05.2013 a Judecătoriei Iași și va admite recursul de declarat de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, prin Direcția S. Iași împotriva sentinței civile nr. 7904/23.05.2013 a Judecătoriei Iași, pe care o modifică în parte, în sensul că va respinge acțiunea formulată de reclamanții B. R. și V. T. în contradictoriu cu pârâta Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, prin Direcția S. Iași și va obliga pârâta C. Locală C. de fond funciar să procedeze la întocmirea documentației și punerea în posesie a reclamanților B. R. și V. T. cu suprafața de 0,49 ha teren cu vegetație forestieră și pârâta C. Județeană Iași de fond funciar să elibereze titlul de proprietate pentru această suprafață de teren.
De asemenea, va Menține restul dispozițiilor sentinței care nu contravin prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de C. Locală C. de fond funciar C. împotriva sentinței civile nr. 7904/23.05.2013 a Judecătoriei Iași.
Admite recursul formulat de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, prin Direcția S. Iași împotriva sentinței civile nr. 7904/23.05.2013 a Judecătoriei Iași, pe care o modifică în parte, în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamanții B. R. și V. T. în contradictoriu cu pârâta Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, prin Direcția S. Iași.
Obligă pârâta C. Locală C. de fond funciar să procedeze la întocmirea documentației și punerea în posesie a reclamanților B. R. și V. T. cu suprafața de 0,49 ha teren cu vegetație forestieră și pârâta C. Județeană Iași de fond funciar să elibereze titlul de proprietate pentru această suprafață de teren.
Menține restul dispozițiilor sentinței care nu contravin prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.12.2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
M.M. M.M. D.P.C. M.G.
Red/ Tehnored-. D.P.C.- 24.12.2013
2 ex.
Judecătoria Iași: M. O.
| ← Evacuare. Decizia nr. 627/2014. Tribunalul IAŞI | Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 2645/2013.... → |
|---|
