Fond funciar. Decizia nr. 2550/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2550/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 03-12-2013 în dosarul nr. 2550/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 03 Decembrie 2013
Președinte – C. M.
Judecător T. Doinița
Judecător - C. G.
Grefier – M. Getuța
Decizia civilă nr. 2550
Pe rol fiind rejudecarea cauzei civile privind acțiunea civilă formulată de reclamantul B. N. în contradictoriu cu pârâții C. J.. DE F. F. I. P. PREFECT, B. A. A., B. O. M., B. I. A., având ca obiect fond funciar constatare nulitate absolută parțială t.p..
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile
Procedură legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință,
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 15.11.2013 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi care face parte integrantă din prezenta deciziei civilă, când, din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru data de 22.11.2013, când având în vedere imposibilitatea legalei constituirii a completului de judecată motivat de faptul că unul din membrii completului de judecată se află în concediul de odihnă, s-a amânat cauza la data de 29.11.2013, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi,03.12.2013, când,
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
P. sentința civilă nr. 4364/24.02.2014, Judecătoria Iași dispune:
„Respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamantul B. N., cu domiciliul în ., județul Iași, în contradictoriu cu pârâții: B. A., domiciliat în Iași, ., ., ., județul Iași, B. O. M., domiciliată în Iași, ., Tr. II, ., județul Iași, B. I. A., domiciliat în Iași, ., județul Iași și C. Județeană Iași de fond funciar, cu sediul în Iași, .. 60, județul Iași.
Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantului privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Respinge ca nedovedită cererea pârâților de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.”
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond reține următoarele:
„Reclamantul B. N. a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a TP nr._/02.08.2002 eliberat de C. Județeană Iași de fond funciar și emis pe numele lui B. A. I. și B. A. A., pentru suprafața de 39 ha teren, în ceea ce privește suprafața de 1,64 ha teren arabil, situat în . 47, A720/1 și 720/2, învederând instanței că pârâtul B. A. A. și autorul pârâților B. O. M. și B. I. A., numitul B. A. I. nu erau îndreptățiți la această suprafață de teren, întrucât ea aparține vechiului său amplasament.
În ceea ce privește legitimarea procesuală a reclamantului, instanța reține din coroborarea înscrisurilor de la dosar (sentința civilă nr._/08.11.1993, rol agricol, adeverințe de proprietate, adrese emanând de la C. Locală de fond funciar Țibănești) că reclamantul justifică interes în promovarea acțiunii, dat fiind că, deși deține o hotărâre judecătorească prin care i-a fost recunoscut dreptul de proprietate pentru suprafața de 1,64 ha teren situat pe raza comunei Țibănești, până în prezent procedura de reconstituire față de acesta nu a fost finalizată prin emiterea titlului de proprietate.
În drept, reclamantul își motivează cererea pe dispozițiile art. III lit. a Lg. 169/1997, instanța urmează a analiza motivele de fapt ale cererii prin prisma dispozițiilor care ar putea pct. iii potrivit cu care: „sunt lovite de nulitate absolută, potrivit legislației civile, aplicabile la data încheierii acului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/199, Lg. 1/2000 (...)- actele de reconstituire și constituire a dreptului de proprietate în favoarea altor persoane asupra terenurilor proprietarilor care nu au fost înscriși în cooperativa agricolă de producție, nu au predat terenurile statului sau acestea nu au fost preluate de stat prin acte translative de proprietate”.
Însă față de chiar susținerile reclamantului, de copia registrului agricol pentru anii 1955-1959, de considerentele sentinței civile nr._/08.11.1993, instanța reține că motivul de nulitate invocat nu se circumscrie dispozițiilor anterior citate întrucât reclamantul a fost înscris în CAP cu această suprafață de teren.
P. urmare, având în vedere argumentele de fapt aduse de reclamant în susținerea acțiunii, acelea că amplasamentului suprafeței de 1,64 ha teren, ce i-a fost reconstituită prin sentința civilă nr._/08.11.1993, se suprapune peste terenul reconstituit prin titlul de proprietate contestat numiților B. I. și B. A., instanța apreciază că singurele dispoziții ce ar putea fi incidente în cauză sunt cele prevăzute de art. III lit. a Lg. 169/1997 lit.(ii) potrivit cu care: „sunt lovite de nulitate absolută, potrivit legislației civile, aplicabile la data încheierii acului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/199, Lg. 1/2000 (...) – actele de reconstituire și constituire în favoarea altor persoane asupra vechilor amplasamente ale foștilor proprietari, solicitate de către aceștia în termen legal, libere la data solicitării, în baza Legii nr. 18/1991 pentru terenurile intravilane, a Legii nr.1/2000 și a prezentei legi, precum și actele de constituire scoase din domeniul public în acest scop”.
Excluderea celorlalte temeiuri de drept are la bază, așadar, raportarea la situația de fapt, precum și la motivele invocate de reclamant în cererea de chemare în judecată, respectiv reconstituirea în favoarea unei persoane neîndreptățite asupra vechiului său amplasament, solicitat de acesta în termen legal.
Pentru a verifica incidența în cauză a motivului de nulitate invocat, instanța urmează a analiza, pe rând, îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de dispozițiile art. III aliniatul 1 lit. a (ii) Lg. 169/1997.
Urmează, așadar, a se stabili: îndreptățirea ambelor părți la reconstituire, dacă reclamantul a formulat cerere de reconstituire în termen legal, dacă terenul era liber la momentul emiterii, în favoarea pârâtului, a titlului de proprietate contestat și, dacă, terenul era situat în intravilan, dat fiind dispoziția expresă a articolului citat.
Astfel, în legătură cu situația de fapt, din înscrisurile de la dosar, instanțe reține că ambele părți justifică îndreptățirea la reconstituire.
Numiții B. A. I. și B. A. A. au formulat în termen legal, potrivit Lg. 169/1997 cererile de reconstituire înregistrate sub nr. 44/07.01.1998 și nr. 39/07.01.1998 în calitate de moștenitori ai autorului comun B. A., calitate dovedită cu copie registrul agricol pentru anii 1951-1952 a satului Tungujei (adresă nr. 2508/07.08.1993) și cu actul de veșnică vânzare nr. 917/1939. Cererea acestora a fost validată prin hotărârea nr. 129/18.09.2000, dispunându-se înscrierea solicitanților în anexa 37 cu suprafața de 39 ha teren.
Instanța reține, de asemenea, că și reclamantul a formulat în termen legal cerere de reconstituire, soluționată irevocabil prin sentința civilă nr._/08.11.1993, în baza căreia s-a dispus anularea hotărârii de invalidare nr. 1847/05.11.1993 și reconstituirea suprafeței de 1,64 ha teren situat pe raza comunei Țibănești.
Pretenția reclamantului din prezenta cauză nu este însă întemeiată, instanța urmând să respingă acțiunea formulată, având în vedere următoarele:
În prezenta cauză a fost efectuată expertiză topo-cadastrală pentru stabilirea împrejurării esențiale referitoare la suprapunerea vechiului amplasament al reclamantului peste terenul proprietatea pârâtului.
Deși expertul a răspuns inclusiv la obiecțiunile formulate, acesta nu a indicat care sunt actele primare de proprietate avute în vedere la stabilirea amplasamentului, identificarea acestuia făcându-se doar pe baza declarațiilor reclamantului și a unor declarații de martori, în mod generic, neprecizate în raport sau în suplimentul la raport.
Așa cum se poate observa din analiza situației de fapt, raportat la data formulării cererilor numiților B. A. I. și B. A. A. nr. 44/07.01.1998 și nr. 39/07.01.1998, precum și la data emiterii hotărârii de validare nr., pârâtei i s-a reconstituit titlul de proprietate în baza dispozițiilor art. 8,11,13 și 14 Lg. 18/1991 (numerotare nouă), în baza Lg. 169/1997 și nu a Lg. 1/2000, raportat la data formulării cererii de reconstituire și la temeiul de drept al acesteia.
Potrivit dispozițiilor art. 14 alin.1 și 2 Lg. 18/1991: „Terenurile cooperativelor agricole de producție situate în extravilanul localitãților devin proprietatea cooperatorilor sau, dupã caz, a moștenitorilor acestora, corespunzãtor suprafețelor aduse sau preluate în orice mod în patrimoniul cooperativei.
Atribuirea efectivã a terenurilor se face, în zona colinarã, de regula, pe vechile amplasamente, iar în zonele de campie, pe sole stabilite de comisie și nu neapãrat pe vechile amplasamente ale proprietãții, în cadrul perimetrelor actuale ale cooperativelor agricole de producție”.
Potrivit textului de lege aplicabil motivului de nulitate invocat de reclamantă, pentru reținerea acestuia – respectiv reconstituirea pe alt amplasament, aparținând autorului reclamantei – se impunea ca terenul să fie situat în intravilan, întrucât reconstituirea s-a făcut în temeiul Lg. 18/1991 și a Lg. 169/1997, chiar dacă emiterea hotărârii de validare și a titlului de proprietate a survenit ulterior și nu în temeiul LG. 1/2000 la care face referire teza ultimă a textului.
Soluția legiuitorului este firească și se coroborează cu dispozițiile legii 18/1991, instanța reținând că principiul reconstituirii pe vechile amplasamente a fost consacrat abia prin Lg. 1/2000, din analiza cumulativă a textelor de lege desprinzându-se în fapt, concluzia, că reconstituirea terenurilor pe vechiul amplasament potrivit dispozițiilor Lg.18/1991 era o situație de excepție, amplasamentul reconstituirii fiind un atribut al Comisiilor.
Așadar, instanța reține că nerespectarea vechiului amplasament de către pârâți și eventuala încălcare a amplasamentului autorului reclamantului nu constituie o condiție de nulitate a titlului de proprietate.
Reclamantul are posibilitatea să solicite finalizarea procedurii de reconstituire pe un amplasament echivalent ca întindere și categorie de folosință sau despăgubiri.
Față de cele de mai sus, instanța reține că TP nr._/02.08.2002 eliberat de C. Județeană Iași de fond funciar și emis pe numele lui B. A. I. și B. A. A., în ceea ce privește suprafața de 1,64 ha teren arabil, situat în . 47, A720/1 și 720/2 este legal întocmit, în cauză fiind incidente dispozițiile derogatorii ale art. 2 alin.2 Lg.1/2000 potrivit cu care: „Drepturile dobândite cu respectarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, pentru care au fost eliberate adeverințe de proprietate, proces-verbal de punere în posesie sau titlu de proprietate, rămân valabile fără nici o confirmare”.
În ceea ce privește cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamant, instanța reține următoarele: potrivit dispozițiilor art. 274 alin.1 C.proc.civ. „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”. Cum, în speță, acest capăt de cerere are caracter accesoriu în raport cu pretenția principală, instanța urmând să respingă acțiunea, constatând că reclamantul este în culpă procesuală. Pe cale de consecință, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de acesta apare ca neîntemeiată și urmează a fi respinsă.
În privința cererii de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de pârâți, instanța reține că aceasta nu a justificat prin înscrisuri cheltuieli antamate în legătură cu acest litigiu.
P. urmare, cererea accesorie formulată de pârâți apare ca nedovedită și va fi respinsă.”
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul B. N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Arată recurentul că prima instanță a făcut apreciere greșită a probatoriului și o aplicare greșită a dispozițiilor Legii nr. 18/1991, ale Legii nr. 169/1997, ale Hotărârii nr. 1132/2001 și ale art. III din Legea nr. 1/2000, modificată prin Legea nr. 247/2005.
În ceea ce privește aprecierea probelor administrate, instanța a înlăturat în mod greșit concluziile expertizei cu privire la vechiul amplasament al recurentului și a ignorat actul de proprietate al autorului acestuia, respectiv contractul de vânzare-cumpărare depus la dosar.
A dovedit vechiul amplasament cu acte, nu doar cu susțineri personale și martori.
Duplicitatea Comisiei locale cu privire la adeverințele invocate trebuie sancționată.
Prima instanță nu a dat eficiență dispozițiilor Legii nr. 18/1991, ale Legii nr. 169/1997 și ale Hotărârii Guvernului nr. 1172/2001 privind soluționarea cu prioritate a cererilor formulate în baza Legii nr. 18/1991.
Cererea de reconstituire a recurentului a fost formulată în temeiul Legii nr. 18/1991 și soluționată sub imperiul acestei legi. A fost admisă prin sentința civilă nr._/1993 și i-a fost eliberată adeverința de proprietate nr. 1437. Conform dispozițiilor Legii nr. 18/1991, adeverința de proprietate ținea loc de titlu cu toate consecințele ce decurgeau de aici cu privire la opozabilitate, amplasament.
Cererile intimaților au fost formulate în baza Legii nr. 169/1997. Potrivit art. II al Legii, „dispozițiile modificatoare, completatoare ale legii nu aduc nici o atingere titlurilor sau altor acte eliberate cu respectarea Legii nr. 18/1991”
Dreptul recurentului fiind recunoscut și validat în baza Legii nr. 18/1991, iar amplasamentul ce i-a aparținut de drept nu era liber și nu putea fi atribuit intimaților.
Consideră recurentul că greșit reține instanța de fond că sub imperiul Legii nr. 18/1991 atribuirea vechiului amplasament era excepția și nu regula.
Art. 14 din lege, citat de instanță, prevede ca regulă atribuirea în zona colinară pe vechiul amplasament.
Prima instanță reține în mod corect că cererea intimaților s-a soluționat conform Legii nr. 169/1997, dar nu are în vedere dispozițiile legale privitoare la respectarea drepturilor obținute conform Legii nr. 18/1991 și nici faptul că validarea, atribuirea terenurilor și eliberarea titlului s-au făcut conform H.G. 1172/2001.
Art. 37 din Regulamentul adoptat prin H.G. 1172/2001 prevede ca regulă atribuirea pe vechile amplasamente, dacă sunt libere și cu respectarea drepturilor dobândite conform Legii nr. 18/1991.
În art. 38 se precizează că soluționarea cererilor formulate în baza Legii nr. 169/1997 se face potrivit art. 3 din Legea nr. 1/2000.
P. urmare, legiuitorul a avut în vedere în mod prioritar soluționarea cererilor formulate în temeiul Legii nr. 18/1991, atât în ceea ce privește reconstituirile, cât și punerea în posesie.
C. locală Tomești și C. județeană Iași au schimbat nelegal această regulă, iar instanța de fond a legitimat această încălcare a legii.
Conform acestor dispoziții, prioritate la vechiul amplasament are recurentul.
Intimații nu au solicitat atribuirea vechiului amplasament al recurentului și nu au susținut niciodată că acesta a constituit vechiul lor amplasament.
Solicită recurentul, în concluzie, admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și admiterea acțiunii.
P. decizia civilă nr. 2286/31.10.2012, Tribunalul Iași dispune:
„Admite recursul formulat de reclamantul B. N. împotriva sentinței civile nr. 4364/24.02.2012 a Judecătoriei Iași, pe care o casează
Reține cauza spre rejudecare în vederea administrării probei cu expertiză topo-cadastrală
Acordă termen la data de 16.11.2012 cu citarea părților.”
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de recurs reține următoarele:
„P. cererea introductivă, reclamantul B. N. pretinde constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr._/2002 emis pe numele B. A. I. și B. A. în privința suprafeței de 1,64 ha situată în ., parcelele 720/1 și 720/2, motivând, în esență, că această suprafață, amplasată în tarlaua numită Iezer, a fost înscrisă în rolul agricol în perioada 1951-1955, a fost solicitată în temeiul dispozițiilor Legii nr. 18/1991, i-a fost reconstituită în proprietate prin sentința civilă nr. 10.752/1993, este înscrisă și în prezent în rol, plătește impozit pentru ea, a făcut demersuri pentru eliberarea titlului de proprietate în repetate rânduri și a fost amânat și a fost inclusă nelegal în titlul contestat.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. III din Legea nr. 169/1997, modificată.
Din probatoriul administrat în cauză și în dosarul civil nr._/1993, atașat, rezultă cele ce urmează.
Potrivit adeverinței nr. 869/1993 emisă de Consiliul local Ipatele, reclamantul B. V. N., domiciliat în ., figurează înscris în registrul agricol din perioada 1951-1955 la poziția 6 cu suprafața de 1,64 ha teren pe teritoriul comunei Țibănești, în tarlaua „Iezer”.
P. sentința civilă nr._/1993 a Judecătoriei Iași, definitivă, este admisă plângerea formulată de B. V. Necuai, este anulată Hotărârea nr. 1847/1993 a Comisiei județene Iași de fond funciar și se reconstituie petentului dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de teren de 1,64 ha pe raza teritorială a comunei Țibănești, jud. Iași.
În considerentele sentinței se reține că suprafața de teren de 1,64 ha solicitată de petent este înscrisă în rolul acestuia în perioada 1951-1955 în tarlaua Iezer.
Adresele nr. 1617/2009 a Instituției Prefectului județului Iași și nr. 4414/2009 a Primăriei comunei Țibănești confirmă demersurile întreprinse de reclamant în vederea finalizării procedurii de reconstituire pentru suprafața reconstituită în proprietate prin hotărârea judecătorească.
C. locală Țibănești de fond funciar arată, în adeverința nr. 5713/2009 emisă reclamantului, că suprafața de 1,64 ha teren validată potrivit Legii nr. 18/1991 se află amplasată în T 47 A 720/1 și 720/2 și este inclusă în titlul de proprietate nr._/2002 emis pe numele B. I. și B. A., adică în titlul contestat, pentru ca ulterior, la solicitarea instanței, să comunice, prin adresa nr. 50/2012, că adeverința nr. 5713/2009 a fost eliberată pe baza declarației reclamantului și a unor martori, că terenul s-a aflat pe raza administrativ-teritorială a comunei Ipatele înainte de . că nu au obținut până în prezent de la C. comunală Ipatele un document care să ateste amplasamentul terenului reclamantului.
Pentru reclamant mai există la dosar un titlu de proprietate – nr. 38/2003 – emis de C. județeană Iași pentru o suprafață de 1 ha teren cu vegetație forestieră situată pe teritoriul comunei Țibănești, învecinată în partea de vest cu Tarlaua 47 Țibănești, adeverința tip de proprietate nr. 1437/1991 emisă de C. locală Țibănești pentru suprafața de 1,48 ha validată prin H.C.J. Iași 74/1991 în anexa 2a poziția 71 și anexa 2a în care reclamantul apare cu suprafața de 1,64 înscrisă în CAP și solicitată și cu suprafața de 1,48 reconstituită.
Cât privește titlul contestat, acesta a fost emis pe numele moștenitorilor B. A. A. și B. A I. pentru o suprafață totală de 39 ha extravilan Țibănești, iar parcelele pe care le indică reclamantul în cerere au următoarele caracteristici: . teren arabil, în suprafață de 14,2 ha, cu vecinii ., B. I. și DE 713; . pășune, în suprafață de 3700 m.p., învecinată cu B. A. pe trei laturi și DE 707.
Titlul s-a întemeiat pe cererea de reconstituire nr. 44/1998 formulată pentru suprafața de 54,50 ha, cerere în care se precizează că terenul a aparținut autorului B. A. și figurează în rolul acestuia în perioada 1951-1955, pe adeverința tip de proprietate nr. 5287/2000 emisă de C. comunală Țibănești pe numele B. I. și B. A A. pentru suprafața de 39 ha reconstituită prin HCJ Iași nr. 129/2000 si înscrisă în anexa 37. Atât hotărârea Comisiei județene Iași, cât și anexa 37, destinată celor cărora li se reconstituie dreptul de proprietate, la cerere, potrivit art. 15 alin.(1) din Legea nr. 1/2000, se află la dosar.
Documentația aferentă titlului conține și copii ale planului parcelar în privința T 47, denumită și Ezar, precum și multiple acte autentice care atestă cumpărarea de către autorul celor înscriși în titlu de proprietate a unor terenuri în .. Unul dintre acestea, încheiat în anul 1946, vizează suprafața de 5 ha imaș în satul R., ., loc Ezăr.
În temeiul acestor înscrisuri s-a întocmit în cursul primei judecăți expertiza tehnică topo M. I.. După prime concluzii, un răspuns la obiecțiuni și explicații date în instanță, expertul întocmește un nou răspuns la obiecțiuni (fila 172 dosar fond) și planul de situație nr. 3 (fila 173 dosar fond) în care identifică terenul de 1,64 ha indicat de reclamant în acțiune și parțial vechiul amplasament B. V. N., precizează că acesta se află în tarlaua 47, „Iezar” ./1, având ca proprietari pe B. A. și B. A I., este delimitat pe plan prin punctele 31,26,28,29,4,5,30,31, învecinat cu B. I., B. V., .), B. I. și A. și drum exploatare 713.
În planul de situație B. V. figurează cu numele B. V. N. și cu teren pădure în T 48, T.P. 38/2003.
După depunerea acestui ultim răspuns la obiecțiuni, reclamantul a depus la dosar contractul de vindere-cumpărare autentificat la Judecătoria de Ocol Rural Negrești, jud. V. în anul 1926 prin care soții M. și V. B. au cumpărat 2 ha și 41 arii pământ arabil pe teritoriul comunei Tungujei, satul R., învecinat cu drumul Toace, pârâul S., D. D. și N. B..
Expertul nu a avut în vedere acest act la întocmirea raportului de expertiză, iar lucrarea tehnică nu stabilește cu claritate în întregime vechiul amplasament al proprietății reclamantului și terenul înscris în titlul contestat care se suprapune peste acest amplasament vechi.
O eventuală suprapunere și stabilirea ei cu claritate este relevantă în speță din perspectiva normelor ce cârmuiesc reconstituirea dreptului de proprietate și nulitatea actelor de reconstituire.
Prima instanță reține în mod corect că textul care ar avea incidență în cauză, dintre cele prescrise de art. III din Legea nr. 169/1997, modificată - text ce constituie sediul materiei nulității actelor de reconstituire – este cele de la litera (a) pct. ii) și redă conținutul acestuia.
Potrivit lui, actele de reconstituire emise în temeiul Legii nr. 1/2000, cum este titlul contestat în cauză, sunt lovite de nulitate absolută dacă au fost eliberate în favoarea altor persoane, pe vechile amplasamente ale foștilor proprietari, solicitate de aceștia în termen legal, libere la data solicitării, fără a distinge după cum aceste acte de reconstituire vizează terenuri intravilane sau extravilane.
P. urmare, împrejurarea dacă terenul înscris în titlul contestat este intravilan sau extravilan nu prezintă relevanță, dacă celelalte cerințelor din ipoteza textului sunt
îndeplinite.
În atari condiții, justa soluționare a litigiului presupunea identificarea terenului indicat de reclamant în cererea introductivă și înscris în titlul contestat, identificarea vechiului amplasament al proprietății reclamantului din tarlaua Iezer, potrivit adeverinței de rol agricol menționată mai sus și actului de vindere-cumpărare depus în fața primei judecăți, identificarea unei eventuale suprapuneri între acestea – în plan și topo-cadastral – urmând a se ține seama și de actele vechi de proprietate ce au stat la baza emiterii titlului contestat și de titlul de proprietate nr. 38/2003 emis reclamantului-recurent pentru suprafața de 1 ha teren cu vegetație forestieră, teren pe care expertiza din cursul primei judecăți îl plasează în vecinătatea terenului în litigiu.
Aceste clarificări sunt posibile prin efectuarea unei expertize tehnice judiciare, probă ce nu poate fi administrată în faza recursului, față de dispozițiile art. 305 Cod procedură civilă, astfel încât se impune, în temeiul art. 312 alin.3 Cod procedură civilă, admiterea recursului, casarea sentinței și reținerea cauzei spre rejudecare.”
După casarea sentinței recurate și reținerea cauzei spre rejudecare s-a efectuat de inginer G. I. raportul de expertiză în specialitatea topografie, cadastru și geodezie, a căruia administrare s-a apreciat a fi necesară soluționării prezentului litigiu.
Rejudecând cauza în limitele situației de fapt relevate de proba științifică administrată în cauză, tribunalul reține următoarele:
Raportul de expertiză efectuat în cauză de inginer G. I. identifică, astfel cum rezultă din cuprinsul lui, vechiul amplasament al proprietății reclamantului B. N., pornind de la precizările și indicațiile acestuia. Suprafața astfel identificată având întinderea de 16.400 mp este amplasată în T47, . stabilit amplasamentul vechi al terenului la care reclamantul este îndreptățit, fundamentat pe elementele indicate de acesta, terenul nu se suprapune peste cel cuprins în titlul de proprietate nr._/02.08.2002 eliberat pe numele pârâților B. A. și B. I.. Arată expertul că nu i s-a pus la dispoziție un plan parcelar sau un alt document prin care se poate identifica cu exactitate vechiul amplasament al terenului revendicat de către reclamant.
În răspunsul la obiecțiunile formulate, și admise de instanță, domnul expert G. I. precizează că tarlaua „E.” are o suprafață de aproximativ 200 ha, iar actul de vindere – cumpărare autentificat la Judecătoria de Ocol Rural Negrești, jud. V., în anul 1926, nu localizează cu certitudine terenul. Identificarea acestui teren pe vechiul amplasament a fost posibilă numai în prezența reclamantului.
În aceste repere factuale dispozițiile articolului III lit. a pct. ii din Legea 169/1997 nu-și găsesc incidența în cererea reclamantului B. N. de constatare a nulității titlului de proprietate nr._/02.08.2002.
Pe de o parte, actele pe care reclamantul a înțeles să le administreze în cauză nu au permis expertului să procedeze la o identificare, în afara oricărui echivoc, a vechiului amplasament al proprietății sale.
Pe de altă parte, pornind de la elementele pe care însuși reclamantul a înțeles să le prezinte expertului, vechiul amplasament al terenului identificat de expert nu se suprapune cu amplasamentul pentru care, prin titlul de proprietate nr._/2002, pârâților le-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe totale de 39 ha teren.
Întrucât acordarea în favoarea pârâților B. I. și A. a beneficiului Legii fondului funciar nu este natură a aduce atingere substanței dreptului de proprietate al reclamantului sub aspectul amplasamentului suprafeței reconstituite, de 1,64 ha teren, tribunalul, în rejudecare, urmează a dispune conform celor cuprinse în prezenta decizie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Rejudecând cauza:
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B. N. în contradictoriu cu pârâții C. Județeană Iași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, B. A., B. O. M. și B. I. A..
Respinge cererea pârâților B. A., B. O. M. și B. I. A. de acordare a cheltuielilor de judecată aferente judecății la fond și în recurs.
Obligă recurentul să plătească BLETC Iași în contul expertului G. I. suma de 1099 lei diferență onorariu expert.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.12.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. C. Doinița T. G. C.
Grefier,
Getuța M.
Red. M.C.
Tehnored. M.M.D.
2 ex./17.06.2014
| ← Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 2645/2013.... | Fond funciar. Decizia nr. 2554/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|
