Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 1496/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1496/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 13-06-2013 în dosarul nr. 1496/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 13 Iunie 2013
Președinte - G. C.
Judecător A. M. C.
Judecător E.-C. P.
Grefier I. B.
DECIZIE Nr. 1496/2013
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta G. C. împotriva sentinței civile nr. 796 din 08.03.2012 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 5 iunie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
P. sentința civilă nr._/06.06.2012 pronunțată de Judecătoria Iași s-au dispus următoarele:
„Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta G. C., cu domiciliul în Iași, ..30, ., . cu pârâta S. D.,cu domiciliul ales la SCA D. S. și Asociații, Iași, lt . Ghe C., nr.11, ca nefondată.
Respinge cererea de intervenție accesorie formulată în favoarea reclamantei de intervenienta U.-B. IAȘI prin reprezentant N. V., cu sediul în Iași, ..7, Casa cu absidă, .> Respinge cererea de chemare în garanție formulată de reclamantă în contradictoriu cu intervenienta U.-B. IAȘI prin reprezentant N. V.”.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că:
„Coroborând încheierile de ședință menționate cu declarațiile martorilor audiați în cauză instanța reține că în timpul ședințelor de judecată din dosarul_ și precum la 27.09.2011 în dosarul_/245/2011 ale Judecătoriei Iași reclamanta G. C. s-a prezentat în fața instanței în calitate de avocat, în calitatea sa de membră a U.-B. IAȘI reprezentată de N. V. (intervenienta din prezenta cauză). Pârâta S. D. a intervenit în discuții în sensul că a spus judecătorilor că reclamanta „nu este avocat”. Nu s-a dovedit că pârâta ar fi folosit către reclamantă sau cu privire la aceasta alte expresii sau epitete jignitoare, nici în ședințele de judecată și nici în alte împrejurări.
P. prezenta cerere reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata de despăgubiri de 6000 euro pentru repararea prejudiciului de ordin moral produs prin intervențiile sale. Reclamanta a invocat ca temei de drept Cap. II din Noul cod civil ( NCC)intrat în vigoare la 01.10.2011- Respectul datorat ființei umane și drepturilor ei inerente care include art.72-73 Orice persoană are dreptul la respectarea demnității sale /propria imagine. Potrivit art. 1357 și 1359 NCC cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită este obligat să îl repare. Autorul faptei ilicite este obligat să repare prejudiciul cauzat și când acesta este urmare a atingerii aduse unui interes al altuia,dacă interesul este legitim, serios și, prin felul în care se manifestă, creează aparența unui drept subiectiv.
Aceste prevederi sunt ca atare aplicabile conduitei pârâtei după 01.10.2011, urmând ca faptele privind ședința de judecată din 20.07.2011 să rămână supuse prevederilor art.998-999 din vechiul Cod civil, potrivit art.3 din Legea nr.71/2009.
Indiferent de legea aplicabilă, condițiile angajării răspunderii civile delictuale a pârâtei sunt însă aceleași și trebuie întrunite cumulativ: fapta ilicită, prejudiciul moral suferit de reclamantă, legătura de vinovăție dintre fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția pârâtei.
Fapta ilicită este acea acțiune sau inacțiune a omului prin care se încalcă normele dreptului obiectiv și se aduce atingere drepturilor sau intereselor legitime ale altei persoane. Pârâta a arătat că are calitatea de membru în Consiliul de conducere al Baroului Iași, Consilier în Consiliul U. și membru al Comisiei Permanente, a depus procesul verbal al Consiliului de conducere al Baroului Iași din 04.07.2007 prin care a fost desemnată „ să se ocupe e B. Constituțional” și a justificat intervențiile sale prin invocare art. 26 din Legea nr.51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat:
ART. 26
(1) Exercitarea oricãrei activitãți de asistențã juridicã specificã profesiei de avocat și prevãzutã la art. 3 de cãtre o persoanã fizicã sau juridicã ce nu are calitatea de avocat înscris într-un barou și pe tabloul avocaților acelui barou constituie infracțiune și se pedepsește potrivit legii penale.
(2) Instanțele sunt obligate sã verifice și sã se pronunțe asupra calitãții de reprezentant al unei persoane care se prezintã ca avocat, exercitând acte specifice acestei profesii și folosind însemnele profesiei de avocat.
(3) Actele specifice profesiei de avocat, efectuate în mod public de o persoanã care nu a dobândit calitatea de avocat în condițiile prezentei legi, sunt nule dacã s-a produs o vãtãmare ce nu poate fi remediatã în alt mod, în afarã de cazul în care modul de îndeplinire a acestora a fost de naturã sã producã o eroare comunã cu privire la calitatea celui care le-a sãvârșit.
(4) În cazurile prevãzute de prezentul articol, baroul are dreptul la acțiune în despãgubiri împotriva persoanei fizice sau juridice care exercitã fãrã drept profesia de avocat.
(5) Sumele obținute cu titlu de despãgubiri potrivit alin. (4) vor fi cuprinse în bugetele barourilor și vor fi folosite în mod exclusiv pentru organizarea activitãții de pregãtire profesionalã a avocaților, în condițiile legii.
Acest text reprezintă in interpretarea instanței o aplicare a unei norme de ordine publică instituit la art.1 din Lege:
(1) Profesia de avocat este liberã și independentã, cu organizare și funcționare autonome, în condițiile prezentei legi și ale statutului profesiei.
(2) Profesia de avocat se exercitã numai de avocații înscriși în tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Naționale a Barourilor din România, denumitã în continuare U.N.B.R.
(3) Constituirea și funcționarea de barouri în afara U.N.B.R. sunt interzise. Actele de constituire și de înregistrare ale acestora sunt nule de drept. Nulitatea poate fi constatatã și din oficiu. ( forma legii în anul 2011)
Este de notorietate că existența și funcționarea concomitentă a celor două barouri din care fac parte reclamanta și pârâta a reprezentat vreme îndelungată o chestiune în disputa acestora, în dezbaterea opiniei publice și care a ocazionat diverse dispoziții de speță ale organelor judiciare dar și a altor instituții publice ( a se vedea și certificatul de înregistrare fiscală emis pentru structura paralelă și cabinetul de avocat al reclamantei–fila 67,84 și decizia_/28.06.2004 a O.S.I.M.), cel puțin în aparență contradictorii. În privința organelor judiciare instanța reține pe o parte soluțiile de neîncepere a urmăririi penale pentru infracțiunea de „exercitare fără drept a unei profesii” cu privire la unii membri ai structurii paralele iar pe de altă parte hotărârea CEDO în cauza B. c. Romania din 12.04.2004 ( prin care s-a reținut că dispoziția instanței de dizolvare a unei asociații care includea în obiectul de activitate înființarea de barouri nu reprezintă o încălcare a art. 11 din Convenție privind libertatea de asociere și întrunire ) și sent. penală din 05.04.2012 a Judecătoriei D. în dosarul_ * rămasă definitivă prin respingerea recursului la 29.05.2012 prin care inclupatul P. B., liderul structurii paralele, a fost condamnat pentru respectiva infracțiune.
Instanța reține că dispozițiile de speță favorabile structurii paralele dovedite prin înscrisurile depuse la dosar privesc ( fapte săvârșite în perioada ) anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 270/ 22.12.2010 ( publicată în Monitorul Oficial din 28.12.2010) privind modificarea si completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, prin care au fost introduse prevederile în prezent conținute la art. 1 alin.3 și art.26 alin.2 -5.
Este dincolo de orice dubiu rezonabil că formularea de la art.1 alin.2 și alin.3 – „Uniunea Naționale a Barourilor din România, denumitã în continuare U.N.B.R.”- se referă nu la structura paralelă B. ( sau la alte structuri) ci la structura tradițională și că, dacă anterior a putut exista un paralelism și o „concurență” între structuri de tip privat ( a se vedea demersurile de înregistrare a unor denumiri și mărci ale structurii paralele), legiuitorul a înțeles în 2010 să abordeze această chestiune și să o tranșeze cu titlu general în favoarea structurii tradiționale.
În consecință formularea folosită de pârâtă cu referire la pârâtă „aceasta nu este avocat” era corectă din punct de vedere juridic la momentul respectiv iar pe de altă parte, dată
instanța reține pertinența demersurilor pârâtei în ceea ce privește solicitarea adresată instanței de a face verificări cu privire la calitatea de avocat a reclamantei, de altfel instanțele dispunând verificările necesare la B. Iași-structura tradițională.
Pe de altă parte, singura proba pertinentă adusă de pârâtă cu privire la prejudiciul invocat este adresa nr.2/25.01.2012 cu ștampila . în sensul că înțelege să rezilieze contractul de asistență juridică pentru dosarul_/245/2011 încheiat cu reclamanta și să solicite restituirea onorariului și stornarea chitanței, urmare a afirmațiilor făcute de pârâtă în ședință publică. Dincolo de împrejurarea că respectiva cerere este în mod evident redactată sau cel puțin tehnoredactată de reclamanta însăși (este evidentă asemănarea cu acțiunea introductivă și celelalte cereri semnate de reclamantă depuse la dosar), nu rezultă de aici un prejudiciu de ordin moral de natura celui descris în acțiunea introductivă.Cât privește susținerile privind apelul la psihoterapie, suferința morală a copilului reclamantei sau oprobriul public, acestea nu au fost sub nici o formă dovedite, în condițiile în care pârâtei i-a fost încuviințată proba cu doi martori, dintre care declarația martorei C. M. nu conține nici o referire la presupusul prejudiciu iar pârâta a înțeles să renunțe la cel de-al doilea martor.
În consecință, nefiind întrunite condițiile legale pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei instanța va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă ca nefondată precum și cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientă.
În aplicarea art.60-63 C.proc.civ, cât timp reclamanta nu a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă, instanța nefiind învestită cu o asemenea cerere, cererea de chemare în garanție va fi de asemenea respinsă”.
* * *
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că din motivarea sentinței apelate, reiese fără echivoc o interpretare părtinitoare a Instanței de judecat față de structura unde activează intimata și fără a ține absolut cont de sutele de hotărâri judecătorești și rezoluții ale Parchetelor, care recunosc calitatea tuturor membrilor structurii paralele ca fiind avocați, instanța îi dă dreptate.
Consideră recurentul că instanța de judecată încurajează atitudinea agresivă a intimatei, fapt pentru care aceasta își continuă proiectul de prejudiciere asupra persoanei recurentei prin jigniri repetate în public.
Menționează că intimata nu a putut prezenta nici un mandat care să-i confere legitimitatea faptelor abuzive – denigratoare, așa cum susține că este îndreptățită să facă scandal prin instanță și chiar dacă ar avea un mandat de consilier asta nu înseamnă că îi dă dreptul să aducă prejudicii repetate de imagine, să jignească în public într-un mod josnic personalitatea oricărui individ ar fi el.
Susține recurenta chiar ilegal să fi profesat și intimata nu avea dreptul să țipe, să o umilească, să strige în plină sală că nu este avocat și să dau roba jos, să o asocieze cu o impostoare, o infractoare, să-și facă dreptate singură, ci să anunțe organele competente pentru a fi trasă la răspundere.
Trebuie să se constate că sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale a intimatei, motiv pentru care instanța a statuat cu privire la repararea prejudiciului cauzat.
Deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.
Intimatul U. – B. Iași prin reprezentant N. V. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat arătând în esență că recurenta a fost, nu mai are calitatea de avocat fiind exclusă începând cu data de 10.09.2012 prin decizia nr. 10/2012.
S-a administrat probe noi în recurs respectiv înscrisuri.
* * *
Analizând actele și lucrările dosarului, sub aspectul motivelor de recurs invocate și al dispozițiilor legale aplicabile cauzei, tribunalul constată că recursul este neîntemeiat motivat de considerentele ce succed.
În prezenta cauză prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul instanței la 27.10.2011 sub numărul de mai sus, astfel Cuma fost modificată ulterior, reclamanta G. C. a solicitat obligarea pârâtei S. D. la plata sumei de 6000 euro cu titlul de daune morale.
În motivare reclamanta a arătat că își exercită legal profesia de avocat în cadrul U.N.B.R. B. Iași-Structura paralelă, numită B. iar prin faptele sale pârâta a prejudiciat-o prin lezarea demnității, onoarei, reputației și mai ales a imaginii de avocat, prin contestare în mod public a dreptului de a profesa liber avocatura la a termenele de judecată din 20.07.2011 și 27.11.2011 la Judecătoria Iași în dosarele_ și_/245/2011 unde reclamanta s-a prezentat pentru a oferi asistență juridică clienților săi.
Tribunalul constată că instanța de fond a stabilit în mod corect situația de fapt în cauza dedusă judecății printr-o analiză atentă a probatoriului administrat și a aplicat în mod riguros prevederile legale incidente în materie, având în vedere dispozițiile art. 6 alin. 5 din Noul Cod civil, faptele produse anterior intrării în vigoare a Noului Cod civil, fiind supuse dispozițiilor art. 998-999 din Codul civil de la 1864 și respectiv dispozițiilor Noului Cod civil faptele săvârșite ulterior datei de 01.10.2011 ,data intrării în vigoare a Noului Cod civil.
Tribunalul constată că motivele de recurs sunt vădit neîntemeiate întrucât în mod legal și temeinic s-a constatat prin sentința recurată că nu sunt întrunite în cauză elementele răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtei.
Din analiza art. 998 Cod civil si art 1357 și 1359 NCC, rezulta ca pentru antrenarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie este necesara existența sau întrunirea cumulativă a următoarelor condiții de admisibilitate prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, culpa, greșeala sau vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile.
P. prejudiciu se înțelege orice rezultat dăunător, prejudiciabil, de natură patrimonială sau nepatrimonială, ce constituie efecte ale încălcării drepturilor subiective și intereselor legitime ale persoanei, prejudiciul trebuind să fie unul cert, respectiv, existența lui să fie sigură, neîndoielnică și să poată fi evaluată în prezent.
Fapta ilicită poate fi orice conduită a omului, prin care se încalcă normele dreptului obiectiv sau regulile de conviețuire socială, săvârșite fără intenția de a produce efecte juridice împotriva autorului lor, efecte care totuși se produc în puterea legii. Cu alte cuvinte, prin fapta ilicită se înțelege acțiunea sau inacțiunea care are ca rezultat încălcarea drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane.
De asemenea, pentru antrenarea răspunderii civile delictuale este necesar ca între fapta ilicită și prejudiciu să existe un raport de cauzalitate,, prejudiciul cauzat unei anumite persoane să fie consecința faptei ilicite săvârșite de o altă persoana.
Pentru angajarea răspunderii civile delictuale este necesar ca fapta ilicită care a cauzat prejudiciul să fie imputabilă autorului ei, să fi fost săvârșită din culpa acestuia, culpa fiind definită în doctrină ca atitudinea psihică a autorului faptei ilicite și păgubitoare față de fapta respectivă și față de urmările acelei fapte.
În ceea ce privește proba elementelor răspunderii civile delictuale, potrivit principiului general, sarcina probei referitoare la existența elementelor răspunderii civile delictuale revine victimei prejudiciului
Verificând în speță, întrunirea cumulativă a condițiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale, se constată de către instanța că aceste condiții nu au fost îndeplinite,
Astfel, fapta acesteia de a atrage atenția completului de judecată asupra necesității legitimării calității de avocat a reclamantei a fost săvârșită in vederea aplicarii art .26 din Legea nr.51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avoca si în exercitarea mandatului primit potrivit procesului-verbal din 04.07.2007 al Consiliului de Conducere al Baroului Iași în calitate de consilier (fila 52, dosar fond).
In plus, Tribunalul constată ca in N.C.C., in art. 1553, se stabileste ca principiu general, că cel care cauzeaza altuia un prejudiciu, prin chiar exercițiul drepturilor sale, nu este obligat sa-l repare.
Tribunalul reține ca fiind esential faptul ca din declarațiile martorilor audiați la instanța de fond (filele 168-170 dosar) rezulta că intervențiile pârâtei nu au avut caracterul de injurii sau insulte.
De asemenea, Tribunalul constată că nu s-a probat în cauză producerea prejudiciului moral reclamantei ca element al răspunderii civile delictuale nefiind produse dovezi ale existenței acestuia. Pentru acordarea unor daune moraleeste necesar ca cel ce pretinde daune morale să producă un minimum de argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale i-au fost afectate, elemente ce nu au fost probate .
Față de considerentele anterior expuse, Tribunalul urmează ,în baza art. 312 Cod procedură civilă a respinge recursul ca fiind vădit neîntemeiat și a menține sentința recurată ca legală și temeinică.
PENTRU ACETE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta G. C. împotriva sentinței civile nr. 796 din 08.03.2012 pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 13.06.2013.
Președinte, G. C. | Judecător, A. M. C. | Judecător, E.-C. P. |
Grefier, I. B. |
Red. P.C./Tehn. A.G./2 ex./ /Jud. fond: I. I. O.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 527/2013. Tribunalul IAŞI | Pretenţii. Decizia nr. 456/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|
