Cerere de ajutor public judiciar. Decizia nr. 170/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 170/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 25-03-2013 în dosarul nr. 170/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 25 Martie 2013
Președinte - E.-C. P.
Judecător M. C.
Grefier D. C.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 170/2013
Pe rol se află judecarea apelurilor civile formulate de apelanta intimată I. D., de intimata apelantă . SA și de intimata apelantă A. S. împotriva sentinței civile nr._/29.09.2011 pronunțată de Judecătoria Iași, intimat S. C. de O.-G. "E. D.", având ca obiect actiune in raspundere delictuala.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, prin care se arată că dezbaterile asupra fondului apelului au avut loc în ședința publică din data de 27.02.2013 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când, la cererea apărătorilor părților de a se amâna pronunțarea pentru a depune la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea la data de 07.03.2013, când din lipsă de timp pentru deliberare instanța a amânat pronunțarea la data de 14.03.2013, când din același motive instanța a amânat pronunțarea la data de 21.03.2013, când din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr._/29.09.2011 pronunțată de Judecătoria Iași s-au dispus următoarele:
„Admite, în parte, acțiunea civilă formulată și precizată ulterior de reclamanta A. S., din localitatea P.,.. 10, jud. Iași, împotriva pârâtei I. D., din iași, .. 4, ., ., jud. Iași.
Respinge excepția prescrierii dreptului pârâtei de a chema în garanție pe .”SA, iar pe fond admite în parte cererea de chemare în garanție a .”SA, cu sediul în București, sector 3, .. 3, ., formulată de către pârâta I. D..
Dispune anularea, ca netimbrată, a cererii de chemare în garanție a Spitalului C. de Obstetrică – G.”E. D.”, cu sediul în Iași, .. 49, formulată de către reclamanta A. S., lăsând nesoluționată excepția prescrierii dreptului de a formula cererea respectivă, invocată de chemata în garanție respectivă.
Obligă pe pârâta I. D. să plătească reclamantei A. S. suma de 25.000 lei, cu titlu de daune morale.
Obligă chemata în garanție .”SA, să plătească reclamantei A. S. suma de 20.000 lei, cu titlu de daune materiale și suma de 2646,40 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Obligă pe chemata în garanție .”SA să plătească pârâtei I. D. suma de 4250 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Ia act că cele două chemate în garanție nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Obligă pe reclamanta A. S. să restituie statului suma de 2646,40 lei, reprezentând o parte din suma de bani pentru care a beneficiat de ajutor judiciar”.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut urmatoarele:
„Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține că prin acțiunea de față reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 200.000 lei, cu titlu de daune morale și a sumei de 50.000 lei, cu titlu de daune materiale, ca urmare a prejudiciilor morale și materiale cauzate intervenției chirurgicale efectuată de pârâtă.
A susținut reclamanta că nu și-a dat personal acordul și nici soțul său pentru efectuarea intervenției chirurgicale.
Totuși la filele 222-224 dosar pârâta a depus consimțământul informat pentru anestezie generală, semnat de către reclamantă la data de 13.07.2006, precum și consimțământul informat pentru intervenții chirurgicale, semnat de către reclamantă la aceeași dată, fiind astfel contrazisă declarația reclamantei de la punctul 1 al interogatoriului de la fila 391 dosar, luat la solicitarea pârâtei.
Se poate observa însă că formularul de la fila 223 dosar, pentru consimțământul informat pentru intervenții chirurgicale, semnat de către reclamantă la data de 13.07.2006, nu a fost completat la toate rubricile.
Doctrina și practica judiciară sunt în unanimitate de acord cu faptul că pacientul are dreptul de a fi informat adecvat, în vederea luării unei decizii în cunoștință de cauză, cu privire la propria sănătate,.
Potrivit art. 649 alin. 3 din legea nr. 95/1996, informațiile trebuie să conțină: diagnosticul, natura și scopul tratamentului, riscurile și consecințele lor, prognosticul bolii, fără aplicarea tratamentului.
Procedura de obținere a consimțământului implică și precizarea limitelor unității sanitare respective – în ceea ce privește efectuarea tratamentului adecvat precum și îndrumarea eventuală a pacientului către alte unități medicale, unde ar putea beneficia de servicii medicale superioare.
Procedura adecvată de obținere a unui consimțământ informat corespunzător este la fel de importantă ca și semnătura propriu – zisă pe formularul corespunzător, nerespectarea etapelor fiești, în cursul acestei proceduri dând naștere la numeroase litigii pe temeiul malpraxis-ului medical.
Pârâta a declarat, la interogatoriul ce i s-a luat că i-a dat explicații reclamantei, însă, având în vedere cele de mai sus, reiese că explicațiile respective u au fost suficiente.
Pârâta a recunoscut la interogatoriul luat că nu a respectat indicația medicului de a utiliza sonda urinară, însă a motivat că nu a putut-o suporta, din cauza infecției urinare pe care a avut-o, infecția care exista într-adevăr, la data de 03.03.2010, după cum rezultă din scrisoarea medicală a medicului de familie de la fila 172 dosar.
Însă, nici anterior datei respective, pârâta nu a respectat recomandarea de a utiliza sonda urinară, recomandare făcută atât de către pârâtă, cât de către medicul de la S. Universitar CF, după cum rezultă și din biletul de ieșire din spital de la fila 376 dosar.
Potrivit practicii judiciare, se pot acorda despăgubiri materiale pentru cheltuielile cu tratamentul medical, pentru zilele de spitalizare, pentru costurile ocazionate de transportul medical și pentru diminuare capacității de muncă.
Potrivit înscrisurilor depuse la dosar, reclamanta nu are un loc de muncă, este casnică și locuiește împreună cu soțul și copii săi și cu nepoții săi, astfel că ceilalți membri ai familiei ar putea să o ajute la munca din gospodărie, fără a fi necesar să depună eforturi prea mari.
Daunele morale reprezintă compensație a vătămării și nu o despăgubire, astfel că sumele de bani plătite cu acest titlu trebuie să aibă doar efect compensatoriu și nu să devină amenzi excesive pentru medici sau o sursă de venituri nejustificate pentru pacienti.
Deși s-au depus la dosar înscrisuri di care rezultă că reclamanta a cumpărat medicamente, că s-a deplasat la mai multe unități sanitare, unde a fost internată, nu există la dosar facturi sau chitanțe din care să rezulte exact cheltuielile efectuate în acest scop..
Coroborând probele administrate în cauză, prin aprecierea lor subiectivă în lipsa altor repere, așa cum există în alte țări, instanța constată că sumele de 20.000 lei, cu titlu de daune materiale și de 25.000 lei, cu titlu de daune morale, sunt suficiente pentru a acoperi prejudiciul cauzat reclamantei de către pârâtă, având în vedere și gradul redus de vinovăție al pârâtei constatat prin Decizia nr. 35/2008 Comisiei Superioare de Disciplină a Colegiului Medicilor din România.
Cererea de chemare în garanție a Spitalului C. de Obstetrică – G. „E. D.””formulată de către reclamantă, urmează a fi anulată, ca netimbrată, astfel că nu mai este necesar a se analiza dacă cererea respectivă a fost sau nu introdusă în termenul legal de prescripție.
Instanța constată că, deși pârâta a avut cunoștință că a fost formulată plângere împotriva ei, la Colegiul Medicilor Iași, de către reclamantă, plângerea respectivă a fost respinsă și abia prin Decizia nr. 35/11.04.2008 a Comisiei Superioare de Disciplină a Colegiului Medicilor din Români s-a stabilit o oarecare vinovăție a ei, sancționată cu mustrare.
În acte condiții, termenul de prescripție de 2 ani prevăzut de art.3 di decretul nr. 167/1958 a început să curgă de la data de 11.04.2008, iar cum cererea de chemare în garanție, formulată de către pârâtă, la data de 29.10.2009, instanța constată că excepția prescrierii dreptului pârâtei de a formula cererea respectivă nu este întemeiată.
Polița de asigurare aflată la fila 111 dosar a fost semnată de către pârâtă și în partea de jos a acesteia se specifică că polița respectivă se completează cu specificația la o poliță, cu condițiile de asigurare, cu cererea de asigurare, precum și cu anexele .
Potrivit cap IV pct.1 lit. 9 din condițiile de asigurare, aflate la fila 112 dosar, asiguratorul nu acordă despăgubiri pentru prejudicii, rezultând din daune morale,
În consecință, instanța constată că chemata în garanție poate fi obligată la plata către reclamantă doar a sumei de bani ce i se cuvine cu titlu de daune materiale, precum și a cheltuielilor de judecată corespunzătoare, urmând ca suma de bani cuvenită reclamantei, cu titlu de daune morale să rămână în sarcina pârâtei, chemata în garanție urmând a fi obligată să-i plătească pârâtei cheltuieli de judecată.
Instanța urmează să ia act de cele două chemate în garanție nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Având în vedere situația financiară precară a reclamantei, precum și disp. art. 19 alin. 2 din OUG nr. 51/2008 și faptul că s-a admis în parte acțiunea reclamantei, fiind îndeplinite parțial condițiile prevăzute de art. 998 -999 Cod civil, instanța o va obliga la restituirea către stat doar a unei părți din contravaloarea taxelor de timbru aferente acțiunii și cererii de chemare în garanție de care a beneficiat de scutire, prin admiterea cererilor de ajutor public judiciar,”
* * *
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta A. S., pârâta I. D. și chemata în garanție S.C. „A. R. A.” S.A. care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Motivele de apel formulate de reclamanta A. S. sunt următoarele:
În mod nelegal ,consideră apelanta ,a fost obligată să restituie statului suma de 2.646,40 lei, reprezentând o parte din suma de bani pentru care a beneficiat de ajutor public judiciar.
Prin hotărârea pronunțată, instanța de judecată a obligat pârâta I. D. să-i plătească suma de 25.000 lei cu titlu de daune morale, în condițiile în care ar fi trebuit să oblige S.C. „A.-R. A.” S.A. la plata de despăgubiri cu titlu de daune morale către reclamantă.
Consideră că greșit a fost respinsă proba testimonială cu martori și proba cu expertiză medico-legală, pe motiv că obiectivele propuse au făcut obiectul expertizei medico-legală dispusă a fi efectuată de către Comisia Superioară de Disciplină a Colegiului medicilor din România, expertiză în baza căreia s-a emis decizia nr. 35/2008, decizie ce nu a fost contestată.
O astfel de expertiză nu este judiciară, nefiind efectuată la solicitarea unei instanțe de judecată.
În cazul de față, efectuarea unei expertize medico-legale, în cursul judecății, era absolut necesară. Mai mult decât atât, o astfel de expertiză ar fi trebuit efectuată de o comisie de medici specialiști, cel puțin în specialitățile urologic și obstetrică-ginecologie, care să analizeze modul de acordare a asistenței medicale și să răspundă la toate obiectivele propuse de reclamantă. Din adresa emisă la data de 16.11.2009 de Comisia de Monitorizare și Competență Profesională pentru cazurile de malpraxis, rezultă cu certitudine că, datorită complexității unui astfel de caz,expertizarea trebuie realizată de doi experți.
Precizează că, înainte de a se interveni chirurgical la data de 13.07.2006, nu i-au fost explicate alternativele de tratament, riscurile intervenției chirurgicale, scopul intervenției chirurgicale și că, ulterior, după efectuarea intervenției chirurgicale, a respectat toate recomandările medicului. Pârâta I. D. nu a formulat vreo cale de atac împotriva deciziei Comisiei Superioare de Disciplină nr. 35/2008 a Colegiului medicilor din România, decizie prin care acesteia i-a fost aplicată sancțiunea „mustrare”.
Consideră surprinzător și modul în care instanța de judecată a stabilit un grad redus de vinovăție al pârâtei I. D. în executarea actului medical, grad de vinovăție în funcție de care a stabilit că sumele de bani acordate cu titlu de daune morale și materiale ar fi suficiente pentru repararea prejudiciului cauzat reclamantei. Legea civilă nu face, însă, distincție între culpa gravă sau mai puțin gravă pentru acordarea despăgubirilor solicitate.
Invocă dispozițiile noului cod civil (art. 1357 alin. 1), cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită săvârșită cu vinovăție este obligat să îl repare, iar potrivit alineatului 2, autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.
Nu interesează nici atitudinea subiectivă a persoanei față de fapta sa ori, mai ales, față de urmările acestei fapte – dacă autorul faptei a acționat cu intenție sau numai din imprudență ori neglijență.
Orice faptă comisivă care întrunește condițiile ilicitului constituie o faptă ilicită.
Susține că nu s-a stabilit, în urma administrării unui probatoriu suficient, întinderea prejudiciului ce i-a fost produs prin fapta ilicită săvârșită de către pârâtă. D. în urma efectuării unei expertize medico-legale absolut necesară într-o astfel de cauză s-ar fi putut stabili dacă i-a fost diminuată capacitatea de muncă, ceea ce ar fi justificat plata unei rente viagere sau temporare de către pârâtă.
Instanța de judecată ar fi trebuit să aprecieze in concreto paguba suferită de reclamantă. Instanța de judecată ar fi trebuit să manifeste atenție la toate circumstanțele cauzei, la incidentele petrecute, la cele prezente și la cele viitoare. Aceasta implică o analiză obiectivă a faptelor și doar astfel se poate ajunge la cunoașterea conturilor multiplelor fapte ale prejudiciului și a volumului acestuia pentru a-l converti pecuniar în indemnizația, despăgubirea acordată. Instanța, în evaluarea prejudiciului, ar fi trebuit să țină cont de două elemente: de damnum emergend – pierderea suferită de către victimă și de lucrum cessans - câțștigul de care aceasta a fost privată.
Motivele de apel formulate de pârâta I. D. sunt următoarele:
A susținut în mod constant că la starea post operatorie a reclamantei a concurat refuzul acesteia de a urma tratamentul impus de protocolul medical cât și intervenția ulterioară care a avut loc la S. CFR Iași și în urma căreia a fost găsit firul de sutură care a determinat intervenția efectuată la S. Fundeni.
Ori, tocmai aceste aspecte, pe deplin dovedite în cauza de față cu actele și documentele existente, erau de natură să conducă la respingerea pretențiilor materiale și morale ale reclamantei-intimate, sau cel puțin la diminuarea drastică a acestora.
Totodată, consideră sentința nelegală și ca urmare a faptului că nu cuprinde absolut nici o motivare cu privire la culpa pârâtei-apelante, legătura de cauzalitate între aceasta și urmarea produsă, astfel că nu se cunoaște care sunt motivele ce au format convingerea instanței și pentru care a acordat despăgubiri civile extrem de mari.
Invocă apelanta nelegalitatea sentinței instanței de fond, întrucât cuprinde motive contradictorii:
Deși la finalul pag. 3 și începutul pag. 4, instanța de fond a reținut că reclamanta-pârâtă nu a respectat indicațiile post-operatorii, după două aliniate „… constată că sumele de 20.000 lei cu titlu de daune materiale și de 25.000 lei cu titlu de daune morale, sunt suficiente pentru a acoperi prejudiciul reclamantei…”, deși nu se arată care este acest prejudiciu, cum a fost el stabilit în condițiile în care se recunoaște că reclamanta-pârâtă nu a avut niciodată un loc de muncă și nu este motivată în nici un mod care ar fi vătămarea și dacă ar exista vreo legătură de cauzalitate între aceasta și prejudiciu.
Consideră apelanta I. D. că fără absolut nici o motivare din care să rezulte cuantumul pretinsului prejudiciu moral și material, în lipsa oricăror probe legale și pertinente în baza cărora să se fi putut stabili acestea, apreciază că acordarea unor sume de cca ½ de miliard de lei vechi unei persoane care are o culpă preponderentă în ivirea complicațiilor post operatorii prin refuzul de a urma tratamentul prescris este total netemeinică.
Mai mult în cauză, s-a dovedit fără putință de tăgadă ca de natură să conducă la o evoluție greșită a fost intervenția efectuată ulterior la S. CFR Iași.
Ori, în condițiile existenței mai multor culpe concomitente, între care și cea preponderentă a reclamantei-intimate, era obligatoriu ca aceasta să se reflecte și în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate.
Motivele de apel formulate de chemata în garanție S.C. „A. R. A.” S.A. sunt următoarele:
Concluzia desprinsă de magistratul fondului este în evidentă contradicție cu cele reținute în cuprinsul aceleiași hotărâri. Se ajunge astfel în situația unei evidente motivări contradictorii, care, ca sancțiune, impune modificarea sentinței Judecătoriei Iași și respingerea cererii reclamantei.
Consideră, în principal, că instanța a soluționat în mod greșit excepția prescripției dreptului de a fi formulată cererea de chemare în garanție cu privire la recurentă, motivat de următoarele împrejurări:
Așa cum rezultă din actele dosarului, pârâta I. D. a luat cunoștință de reclamația făcută de A. S. cu privire la pretinsa activitate culpabilă a medicului ,la momentul la care aceasta din urmă persoana a sesizat Colegiul Medicilor Iași, respectiv 11.01.2007. Prin prisma clauzelor contractului, obligația pe care medicul o avea în a sesiza asiguratorul, respectiv pe A. S.A. trebuia îndeplinită până la data de 13.01.2007, lucru neverificat în prezenta cauză.
Chiar dacă ar invoca pârâta faptul că au fost emise pretenții de natură materială împotriva sa abia la data sesizării instanței, adică la 08.07.2009, solicită a se constata faptul că nici față de momentul precizat mai sus asiguratul nu a îndeplinit obligația de a notifica asiguratorul în termenul de 2 zile. Întâmpinarea (dacă asimilăm cererea de chemare în garanție unei notificări în sensul dispozițiilor art. 1 din capitolul X al condițiilor de asigurare) este depusă pentru termenul din 29.09.2009, deci cu mult peste termenul căruia ne raportăm.
Nu este lipsit de relevanță juridică nici faptul că asigurarea de malpraxis are, în prezenta cauză, valabilitate pentru perioada 01.01.2006 – 31.12.2006. În conformitate cu dispozițiile art. 1 din capitolul XI – Constatarea, evaluarea prejudiciilor și plata despăgubirii „societatea A. S.A. ia în considerare înștiințările depuse de asigurat în perioada asigurată, precum și în termenul de angajament de 2 ani de la data expirării contractului de asigurare”.
Solicită instanței de control judiciar, în principal, să constate că formularea cererii de chemare în garanție este realizată cu depășirea termenului de 2 ani stabilit contractual și, data fiind natura convențională specială a acestuia, să admită recursul și să respingă cererea ca prescrisă.
Și pe fondul pricinii, în situația în care instanța de control judiciar va respinge solicitarea privind constatarea prescripției, consideră că soluția este netemeinică și realizează o încălcare flagrantă a dispozițiilor legale în materia asigurărilor, așa cum sunt acestea definite în Legea 136/1995 și în Codul civil.
Consideră ca singurul aspect reținut corespunzător de instanță este faptul că, dată fiind incidența condițiilor de asigurare speciale pentru malpraxis medical, asiguratorul nu acordă despăgubiri pentru prejudiciile morale.
Modalitatea în care este însă soluționată solicitarea privind acordarea despăgubirilor materiale e lipsita de fundament juridic și prin absența oricăror probe care să justifice cuantumul sumelor acordate.
Apreciază că, atât timp cât nu s-a probat în speță existența unei fapte prejudiciabile a medicului pârât, I. D.. nu există răspundere civilă pentru fapta proprie, iar acțiunea principală, ca și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă urmează – prin admiterea recursului – a fi respinse ca nefondate.
Aspectul legat de lipsa oricărei probe în ceea ce privește despăgubirile materiale este evident chiar și la o lectură superficială a sentinței criticate.
Arată că aprecierea subiectivă poate fi făcută doar în ceea ce privește cuantumul daunelor morale, iar nu al celor materiale – care trebuie probate cu înscrisuri doveditoare. Faptul că reclamanta-intimată ar fi făcut deplasări la mai multe unități medicale, că ar fi beneficiat de rețete, nu presupune aprioric și faptul plății acestor servicii sau bunuri, sens în care obligarea societății la plata unei sume pentru care nu există justificare este nelegală.
S-au administrat probe noi în apel respectiv proba testimonială (fiind audiată martora Sucariu V. la solicitarea apelantei A. S. (filele 147-148 dosar apel) și proba cu expertiză medico-legală raport întocmit de I.M.L. Iași și avizat de Comisia Avizare și Control (filele 172 – 179 dosar apel.
* * *
Analizând actele și lucrările dosarului, sub aspectul motivelor de apel invocate și al dispozițiilor legale aplicabile cauzei, tribunalul constată că cererile de apel se impun a fi admise motivat de considerentele ce succed.
În ceea ce privește apelul formulat de pârâta I. D. Tribunalul constată că se impune admiterea acestuia ,în baza art. 296 Cod procedură civilă ,în limitele ce vor fi expuse in continuare .
Tribunalul constată că sentința apelată nu cuprinde analiza completă a ansamblului probator administrat în cauză, nici argumentele inlantuite logic ce au generat silogismul juridic și nici determinarea tuturor elementelor răspunderii civile delictuale invocată în speță ca temei de drept al pretenției deduse judecății.
În prezenta cauză Tribunalul constată că, prin cererea înregistrată la 08.07.2009, sub nr._, precizată ulterior, la 24.02.2010(fila 164 dosar fond) reclamanta A. S. a chemat în judecată pe pârâta I. D., solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 200.000 lei, cu titlu de daune morale și a sumei de 50.000 lei, cu titlu de daune materiale. Tribunalul notează că reclamanta a invocat ,în esență ,că pârâta I. D. ar fi supus-o unei intervenții chirurgicale fără acordul său ,sau al soțului și că medicul nu a dat dovadă de diligență maximă în stabilirea diagnosticului și tratamentului adecvat, ceea ce ar fi determinat complicații ulterioare intervenției suferite la data de 13.07.2006 ,respectiv apariția fistulei vezico- vaginale recidivată ,ceea ce a determinat intervenții chirurgicale ulterioare.
Reclamanta a pretins că a respectat toate prescripțiile medicului pârât
Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a .”SA, cu care a încheiat o poliță de asigurare de răspundere civilă profesională a medicilor, valabilă timp de 12 luni, respectiv de la data de 01.01.2006, la data de 31.12.2006.
ÎN FAPT se retine ,din documentația medicală depusa la dosar că în perioada ianuarie 2005 –iunie 2006 numita A. S. a fost diagnosticată cu „fibrom uterin hemoragic”, fiind in mod repetat internata in SPITAL MUN. P. FO 289 in perioada 09.-17.01.2005( tratament medicamentos), in Spital Dr.P. S., Bucuresti in data de 14.06.2006( i s-a efectuat chiuretaj hemostataic, bioptic si explorator), in Spital Dr.P. S., Bucuresti in data de 07.07.2006 pentru histeroscopie exploratorie .
Tribunalul reține că reclamanta s-a internat la 11.07.2006 în Clinica OG E. D. Iași si pe baza examenului clinic, histopatologic și histeroscopic este diagnosticată cu „fibrom uterin hemoragic” pentru care în ziua de 13.07.2006 este supusa unei interventii chirurgicale prin care se practică histerectomie totală cu anexectomie bilaterală de catre medicul parat .
În perioada 06 – 18.08.2006 se reinternează în Clinica OG E. D. Iași constatindu-se apariția unei fistule vaginale. Pacienta refuză sonda uretro-vezicală pe care o suprimă
În perioada 05 – 22.09.2006 se internează în serviciul de Chirurgie Urologie al Spitalului CF Iași unde se practică cura chirurgicală a fistulei pe cale transvezicală cu evoluție postoperatorie favorabilă.
La aproximativ 3 săptămâni se reinternează în același serviciu cu dg. „Fistulă vezico vaginală recidivată cu litiază vezicală (de corp străin)” și se practică îndepărtarea litiazei vezicale și sutura vezicii și vaginului pe cale vaginală. Bolnava refuză sonda uretro-vezicală pe care o suprimă.
În perioada 04 – 06.12.2006 se internează în Clinica Urologică Fundeni unde se obiectivează redeschiderea fistulei și prezența materialului de sutură resorbabil în vezică, ce se îndepărtează chirurgical.
Și de această dată reclamanta și-a autosuprimat sonda uretro-vezicală.
La aproximativ o lună se reintervine chirurgical și se închide comunicarea anormală dintre vezică și vagin cu un drenaj urinar sauprapubian ce se suprimă de către medic postoperator cu evoluție bună.
Controalele ulterioare arată ca in prezent reclamanta este vindecată și singurele inconveniente ar fi cele de îndepărtare a uterului și anexelor ,efecte ce apar în celelalte cazuri după o astfel de intervenție chirurgicală.
Din raportul de expertiză medico-legală 800/OF/21.12.2012 întocmit de I.M.L. Iași se rețin următoarele concluzii:
„ Fistula vezico vaginală este secundară colpohisterectomiei totale iar apariția ei se datorează mai multor factori: tehnica operatorie, situația anatomică locală care influențează disecția intraoperatorie, materialele de sutură folosite. Fistula vezico vaginală este o complicație citată în literatura de specialitate iar cauzele producerii ei sunt multiple. Din totalul fistulelor vezico-vaginale aprox. 95 % sunt secundare intervențiilor chirurgicale din pelvis.
Recidiva fistulei vezico-vaginale este o complicație postoperatorie ce se datorează condițiilor în care s-a practicat inițial cura fistulei vezico-vaginale, a materialelor de sutură folosite și a calității drenajului vezical. Deși nu se poate preciza cu certitudine că menținerea sondei uretro-vezicale ar fi împiedicat redeschiderea fistulei, această formă de drenaj urinar extern era obligatorie pentru o perioadă de cel puțin 10-14 zile.
Firul de catgut constatat intravezical provine de la intervenția urologică (cura chirurgicală a fistulei). Firele de catgut (probabil cromat) se resorb spontan în 21-28 zile, dar intravezical din cauza depunerii de săruri urinare pot persista luni de zile constituind nucleul de precipitare pentru litiaza vezicală.
Cu ocazia ultimei intervenții chirurgicale se închide comunicarea anormală dintre vezică și vagin, cu un drenaj urinar suprapubian ce se suprimă ulterior. Controalele ulterioare arată dispariția pierderilor urinare involuntare pe cale vaginală.
La data examinării actuale sus numita prezintă „Status posthisterectomie totală cu anexectomie bilaterală pentru fibrom uterin. Fistulă vezico-vaginală multiplu operată.
Starea actuală a pacientei îi determină o incapacitate adaptativă de 5 %, neîncadrabilă în grade de invaliditate.Absența uterului și a anexelor bilateral consecutiv intervenției chirurgicale de histerectomie cu anexectomie bilaterală (intervenție absolut necesară pentru a salva viața pacientei) îi conferă sus numitei infirmitate fizică permanentă și pierderea capacității de reproducere. Nu influențează activitatea sexuală și nici nu are consecințe asupra capacității de muncă.”
Tribunalul constată că prin decizia nr. 2/11.01.2007 a Comisiei de disciplina a Colegiului Medicilor Iași (filele 51-53 dosar fond) s-a stins acțiunea disciplinară exercitată împotriva pârâtei doctor I. D. și s-a hotărât că nu se constată o abatere profesională sau deontologică în sarcina pârâtei I. D. medic primar obstetrică – ginecologie la S. C. de Obstetrică – G. E. D. din Iași.
La data de 11.04.2008 prin hotărârea nr. 35/2008 a Comisiei Superioare de disciplină a Colegiului medicilor din România s-a admis contestația formulată de A. S. și pe cale de consecință s-a anulat decizia nr. 02/11.01.2007 a Colegiului Medicilor Iași și s-a aplicat pârâtei dr. I. D. sancțiunea „mustrare” prevăzută de art. 447 alin. 1 lit. a din legea nr. 95/2006 și art. 104 alin. 1 lit. a din Statutul Colegiului Medicilor reținându-se că pârâta a încălcat prevederile art. 53 din Codul de Deontologie Medicală.
Tribunalul retine ca dispoziția anterior menționată prevede: „Medicul trebuie să dea dovadă de diligență maximă în stabilirea diagnosticului, tratamentului adecvat și în evitarea complicațiilor previzibile la pacientul aflat în îngrijirea sa”. S-a reținut în cuprinsul deciziei că medicul a efectuat gesturi insuficiente intraoperator în prepararea bontului vaginal astfel încât să evite prinderea vezicii urinare în sutura bontului.
IN D.,Tribunalul reține că dispozițiile legale ce vor guverna dezlegarea raportului juridic litigios sunt cele prevăzute de Codul civil de la 1864 (art 998 )întrucât răspunderea civilă delictuală ,invocată de reclamanți ca temei al cererii deduse judecății, este guvernată de legea în vigoare la momentul săvârșirii faptei ilicite (art. 6 alin. 2 Noul Cod civil, art. 5 și art. 103 Legea 71/2011).
In plus, art. 642 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 reitereaza cele patru condiții generale, cumulative, necesare pentru antrenarea răspunderii civile a personalului medical: fapta ilicită, vinovăția prejudiciul, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu,
Fapta ilicită ,pentru antrenarea răspunderii civile a personalului medical ,este circumstanțiată de dispozițiile legii speciale, nr. 95/2006 ,art. 642 alin. 2; art. 642 alin. 3; art. 642 alin. 4.
In doctrina in materie s- a statuat ca nucleul conținutului contractului de asistență medicală îl reprezintă obligația de îngrijire a pacientului. Există însă reținute în sarcina medicului și o . obligații accesorii acesteia: obligația de securitate a pacientului, obligația de informare a pacientului, obligația de confidențialitate.
Obligația de îngrijire a pacientului de către personalul medical este impusă de prevederile alin. 1 și ale alin. 3 ale art. 652 din Legea nr. 95/2006 . Încălcarea, chiar involuntară ,a acestei obligații de îngrijire va atrage răspunderea civilă a medicului.
Medicul este răspunzător dacă se probează că a dat dovadă de o conduită neglijentă ,pe care un medic de o competență și diligență normale, în aceleași circumstanțe, nu o adopta. Obligația de îngrijire cunoaște două limite ale diligenței pe care personalul medical trebuie s-o depună în ducerea la bun sfârșit a acesteia: nivelul personal al cunoștințelor de specialitate și nivelul obiectiv al științei.
Obligația de securitate a pacientului reprezintă, de asemenea în sistemul sanitar, o exigență legitimă fiind expresia principiului -primum non nocere. În conținutul acestei obligații intră îndatorirea, pe parcursul actului medical, de a păstra integritatea corporală, fizică și psihică a pacientului, de către medicul său. Este o obligație accesorie aceleia de a îngriji pacientul, motiv pentru care nu își găsește o consacrare expressis verbisîn cadrul actelor normative care statuează în materie, fiind stipulată indirect (art. 374. - (1) din Legea nr. 5/2006.
Obligația de informare a pacientului în vederea obținerii consimțământului său informat la efectuarea unui anume act medical este stipulată în capitolul al III-lea al Titlului XV al Legii nr. 95/2006, capitol intitulat ”Acordul pacientului informat” precum și în Capitolul al II –lea al Normelor metodologice de aplicare a acestui titlu, cuprinse în Ordinul nr. 482 al Ministerului Sănătății Publice.
Fiind o obligație de rezultat, proba executării ei revine medicului împotriva căruia funcționează prezumția de responsabilitate ce se naște în ipoteza neatingerii rezultatului.
În cauza dedusă judecății, Tribunalul notează că fapta ilicită a pârâtei I. D. a fost probată prin decizia nr. 35/11.04.2008 a Colegiului Medicilor din România – Comisia Superioară de Disciplină în cuprinsul căreia s-a reținut că pârâta a efectuat gesturi insuficiente intraoperator în prepararea bontului vaginal ,astfel încât să se evite prinderea vezicii urinare în sutura bontului aplicându-se doctorului sancțiunea mustrare prevăzută de art. 447 alin. 1 lit. a din Legea nr. 95/2006 și art. 104 alin. 1 lit. a din Statutul Colegiului Medicilor din România.
De asemenea, Tribunalul reține din cuprinsul concluziilor raportului de expertiză medico legală I.M.L. Iași, efectuat la solicitarea instantei de apel, că fistula vezico-vaginală pe care a prezentat-o reclamanta este secundară colpohisterectomiei totale iar apariția ei se datorează mai multor factori: tehnica operatorie, situația anatomică locală care influențează disecția intraoperatorie, materialele de sutură folosite.
Tribunalul constată însă că nu poate fi reținută în sarcina pârâtei încălcarea obligației de informare.
Astfel, reclamanta a invocat în cuprinsul cererii de chemare în judecată că nu și-ar fi dat acordul pentru efectuarea unei intervenții chirurgicale la 13.07.2006 de către pârâta I. D..
Tribunalul constată această susținere ca fiind în contradicție flagrantă cu probele dosarului. Astfel la filele 222, 223, 224 dosar fond s-au depus înscrisurile intitulate „consimțământ informat pentru anestezie generală”și respectiv” consimțământul informat pentru intervenții chirurgicale „ ambele semnate de reclamanta A. S. la data de 13.07.2006.
În ce privește cele reținute de prima instanță, respectiv că nu ar fi fost completate toate rubricile înscrisului intitulat consimțământ informat pentru intervenții chirurgicale Tribunalul notează că instanța de fond a avut în vedere in mod nelegal,împrejurări de fapt pe care reclamanta nu le-a invocat.
Conform art. 129 alin. final din Codul de procedură civilă, instanța de fond era ținută de limitele învestirii sale determinate prin cererea de chemare în judecată, ea neputând hotărî decât asupra a ceea ce formează obiectul cererii deduse judecății.
Astfel singurul aspect invocat de reclamantă (relativ la consimțământ) precizat expres, a fost cel că nu ar fi fost întrebată dacă este de acord cu efectuarea intervenției chirurgicale. Ori semnătura reclamantei pe formularele depuse la filele 220-223 a atestat contrariul susținerilor sale.
Tribunalul reține ,de asemenea, ca fiind îndeplinită condiția vinovăției pârâtei pentru atragerea răspunderii civile delictuale. Astfel,Legea nr. 95/2006 statuează că: ”personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse din eroare, care includ și neglijența, imprudența sau cunoștințe medicale insuficiente în exercitarea profesiunii...” (art. 642 alin.2); Culpa este cea care caracterizează, din punct de vedere al formei, vinovăția cu care se obiectivează malpraxisul medical, legiuitorul făcând vorbire, în acest sens, despre ”eroarea profesională”, despre ”neglijență” sau ”imprudență”.
În aprecierea greșelii medicale se remarcă un criteriu obiectiv de raportare – tipul ideal de comportament– cerut în anumite condiții concrete de exercitare a practicii medicale. Un asemenea tip se caracterizează prin competență, prudență, atenție și devotament raportate la activitatea specifică a medicului.
Criteriul de apreciere a culpei este constituit de atitudinea profesională normală, rezonabilă a unui alt medic, care, în condiții similare de lucru, nu ar fi comis greșeala.
Legea nr. 95/2006 face vorbire în acest sens despre obligația personalului medical de a aplica standardele terapeutice stabilite în fiecare specialitate prin ghiduri de practică aprobate la nivel național, iar, în lipsa acestora, standardele recunoscute de comunitatea medicală a specialității respective (art. 655 alin. 1).
În cauză, Tribunalul reține că vinovăția pârâtei ,sub forma culpei ,a fost dovedita prin ansamblul probator. Astfel, prin decizia nr. 35/2008 a Colegiului Medicilor din România – Comisia Superioară de Disciplină, s-a aplicat pârâtei sancțiunea „mustrare” pentru încălcarea prevederilor art. 53 din Codul de Deontologie medicală. Aceasta norma prevede „Medicul trebuie să dea o dovadă de diligență maximă în stabilirea diagnosticului, tratamentului adecvat și în evitarea complicațiilor previzibile la pacientul aflat în îngrijirea sa.”
În ce privește prejudiciul și raportul de cauzalitate fapta -prejudiciu, tribunalul urmează a avea în vedere că se impune a se antrena răspunderea civilă delictuală a pârâtei strict pentru prejudiciile produse reclamantei prin fapta ilicită a pârâtei și aflate în legătură directă de cauzalitate cu fapta ilicită.
Astfel, tribunalul reține că ,urmare unor factori multipli care nu-i sunt imputabili paratei dar și datorita tehnicii operatorii adoptate de pârâtă la data de 13.07.2006, reclamanta a prezentat, postoperator, o complicație de tipul fistulă vezico-vaginală ce a necesitat intervenții chirurgicale ulterioare prima fiind la data de 12.09.,2006 la S. Universitar C.F. Iași ,serviciul urologie F.O. 8130 (bilet de externare din 29.09.2006).
Tribunalul urmează a avea în vedere pentru stabilirea întinderii prejudiciului la repararea căruia este obligată pârâta doar perioada de la 13.07.2006 (data intervenției chirurgicale realizata de medicul parat )și până la 18.08.2006 când pacienta a refuzat pe proprie răspundere sonda transvezicală recomandată de medicul de gardă (filele 227 și 291 dosar fond, răspuns interogatoriu întrebarea nr. 3) ce putea determina evitarea complicațiilor ulterioare.
Această soluție se impune instanței din perspectiva art. 376 alin. 2 din Legea nr. 95/2006 care prevede „Responsabilitatea medicală încetează în situația în care pacientul nu respectă prescripția sau recomandarea medicală”.
De asemenea art. 643 alin. 1 din legea 95/2006 prevede „Toate persoanele implicate în actul medical vor răspunde proporțional cu gradul de vinovăție al fiecăruia”.
Prin urmare, de la data la care reclamanta nu a mai respectat recomandarea medicală, relativă la sonda de dren transvezicală (prescrisă ca indicație terapeutică potrivit biletului de ieșire din spital F.O. 2800/18.08.2006) răspunderea medicului pârât încetează .
Tribunalul notează că în doctrina juridică în materie s-a statuat că în cazul greșelii intenționate,sau din culpă a pacientului,la care se adaugă culpa medicului, cel chemat să răspundă va fi obligat doar la repararea prejudiciului pe care l-a pricinuit prin fapta sa.
În consecință, tribunalul nu va avea în vedere la stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamantei perioada ulterioară datei la care reclamanta a recunoscut că a refuzat recomandarea medicului ca indicație terapeutică pentru tratarea fistulei vezico vaginale.
De asemenea, Tribunalul constată că intervențiile chirurgicale ulterioare datei de 13.07.2006 ,la care fost supusă reclamanta pentru tratarea recidivei fistulei vezico-vaginale nu au fost realizate de pârâtă și s-au datorat condițiilor în care s-a practicat inițial cura chirurgicală a fistulei vezico-vaginale a materialelor de sutură folosite și a calității drenajului vezical (concluzia 3 a raportului de expertiză IML Iași 800/OF/21.12.2012).
De asemenea ,bolnava a refuzat sonda uretro vezicală și ulterior intervenției realizată la Serviciul de Chirurgie Urologie al Spitalului C.F. Iași pentru cura chirurgicală a fistulei în luna octombrie 2006 deși această formă de drenaj urinar extern era obligatorie pentru o perioadă de 10-14 zile.
F. de cele anterior expuse Tribunalul reține că în mod nejustificat a fost obligată parata prin sentința apelată la daune materiale în cuantum de_ lei și_ lei daune morale.
În ce privește daunele materiale pretinse de reclamantă, Tribunalul constată că prejudiciul invocat de reclamantă nu are un caracter cert.
În primul rând nu s-au depus la dosarul cauzei de către reclamantă (căreia îi revenea sarcina probei potrivit art 1169 Cod civil )dovezi ale cheltuielilor efectuate pentru perioada 13.07.2006 – 18.08.2006 ,pentru care s-a reținut existența cumulată a tuturor elementelor răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtei.
De asemenea, Tribunalul are în vedere faptul că incapacitatea reclamantei de a munci și a obține venituri din munca fizică, în perioada 13.07.2006 – 18.08.2006 ,s-a datorat recomandărilor terapeutice de recuperare ulterioare intervenției chirurgicale complexe ,de histerectomie cu anexectomie bilaterală ,la care a fost supusă reclamanta la data de13.07.2006 și nu apariției fisulei vezico-vaginale.
În ce privește depoziția martorei Sucariu V. audiată în fața instanței de apel (filele 147-148) care, fara a intocmi un inscris doveditor, desi nu se afla în relații de rudenie sau prietenie cu reclamanta, a pretins a-i fi acordat acesteia împrumuturi repetate, ulterioare intervenției chirurgicale în sumă totală de_ ROL (în condițiile în care știa că singurul venit al reclamantei este cel din ajutorul social) ,Tribunalul urmează a dispune înlăturarea acestei probe ca fiind dată evident pro causa, fiind și necoroborată cu ansamblul probator administrat.
În acest context, Tribunalul va acorda reclamantei doar suma de 250 lei daune materiale, reprezentând cheltuielile de transport necesare pentru efectuarea investigațiilor medicale în perioada 13.07.2006 – 18.08.2006.
Relativ la daunele morale ,Tribunalul reține ca este unanim acceptat in jurisprudenta in materie că, în timp ce drepturile patrimoniale au un conținut economic, evaluabil în bani, ce poate determina cuantificarea prejudiciului material, drepturile personale nepatrimoniale au un conținut care nu poate fi exprimat material, având în vedere că ele vizează componente ale personalității umane.
Cu toate acestea, despăgubirea bănească acordată pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei, aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție, o categorie juridică cu caracter special, nu poate fi refuzată, din cauza imposibilității, cu totul firești, de stabilire a unei concordanțe valorice exacte între cuantumul său și gravitatea prejudiciului la a cărui reparare este destinată să contribuie.
Repararea daunelor morale trebuie să fie înțeleasă într-un sens mai larg, nu atât ca o compensare materială, care fizic nici nu este posibilă, ci ca un complex de măsuri nepatrimoniale și patrimoniale, al căror scop este acela ca, în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte, să ofere victimei o anumită satisfacție sau ușurare, pentru suferințele îndurate.
Cuantificarea valorică, materială trebuie admisă printre măsurile de reparare a prejudiciilor morale, în virtutea acelorași rațiuni, pentru care sunt admise și așa-zisele mijloace adecvate de natură nepatrimonială, adică pentru faptul că, deși nu compensează nimic, în sensul propriu al termenului, aceasta poate oferi persoanei lezate o anumită compensație pentru răul suferit, o anumită satisfacție sau ușurare a suferințelor suportate, care poate fi nu atât un efect al cuantumului sumei acordate cât al simplului fapt că despăgubirea i-a fost recunoscută și acordată.
Deși cuantificarea prejudiciului moral suferit de reclamanta nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de reclamanta, în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, de durata lezarii( 13.07._06 ,pentru care s-a reținut existența cumulată a tuturor elementelor răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtei ) intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.
Toate aceste criterii se vor subordona conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără justă cauză a celui care pretinde daunele morale.
Vazand ansamblul probator administrat in cauza si criteriile anterior mentionate, Tribunalul va acorda reclamantei daune morale în cuantum de 5000 lei,
Instanța de apel a avut în vedere la stabilirea acestei sume și faptul că potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. 800/2002 IML Iași efectuat în apel în prezent reclamanta este vindecată iar starea sa actuală îi determină o incapacitate adaptativă de 5 % ,datorată nu culpei pârâtei ci absenței uterului și anexelor bilaterale, ce sunt consecutive intervenției chirurgicale de histerectorie cu anexectomie bilaterală, intervenție ce a fost absolut necesară pentru a salva viața pacientei.
Față de considerentele anterior expuse Tribunalul constată că se impune a se admite în baza art. 296 Cod procedură civilă apelul formulat de pârâta I. D. și a se schimba în parte sentința apelată, aplicarea dispozițiilor art. 998 – 999 Cod civil si ale Legii 95/2006 ( art 642, art 643 alin 1, art. 376 alin.2) impunând reducerea daunelor acordate reclamantei la suma de 5.000 lei cu titlu de daune morale si suma de 250 lei cu titlu de daune materiale
Tribunalul urmează a admite în baza art. 296 Cod procedură civilă și apelul formulat de reclamanta A. S., doar sub aspectul motivului de apel relativ la greșita aplicare art. 18, 19 din OUG nr. 51/2008.
Astfel ,tribunalul reține că în mod nelegal, cu incalcarea art 18 OUG nr. 51/2008, instanța de fond a obligat reclamanta să restituie statului suma de 2646,40 lei ,reprezentând parte a ajutorului public judiciar de care a beneficiat la prima instanță, desi nu s- a dovedit in speta existenta conditiilor prevazute de art 19 alin 2 teza ultima, dispozițiile sentinței apelate urmând a fi schimbate.in parte.
Astfel, Tribunalul reține că art. 18 și 19 din OUG nr. 51/2008 prevăd:
Cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviințarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte pãrți, dacã aceasta a cãzut în pretențiile sale. Partea cãzutã în pretenții va fi obligatã la plata cãtre stat a acestor sume.(ART 18)
Dacã partea care a beneficiat de ajutor public judiciar cade în pretenții, cheltuielile procesuale avansate de cãtre stat rãmân în sarcina acestuia.
Instanța poate dispune însã, odatã cu soluționarea cauzei, obligarea pãrții care a beneficiat de ajutor public judiciar la restituirea, în tot sau în parte, a cheltuielilor avansate de cãtre stat, dacã prin comportamentul nediligent avut în timpul procesului a cauzat pierderea procesului ori dacã prin hotãrâre judecãtoreascã s-a constatat cã acțiunea a fost exercitatã abuziv(ART.19)
În consecință Tribunalul urmează în baza art. 18 din OUG 51/2008 va obliga pârâta I. D. să plătească statului suma de 401 lei proporțional cu cuantumul pretențiilor ce au fost admise reclamantei. Potrivit prezentei decizii.
În aplicarea art. 19 OUG 51/2008 se impune a rămâne în sarcina statului suma de 5285 lei pentru care reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar potrivit încheierii din 03.12.2009.
Tribunalul constată vădit neîntemeiat motivul de apel relativ – solicitarea reclamantei de obligare a asiguratului S.C. „A. – R.”A. S.A. la plata daunelor morale acestea fiind excluse potrivit contractului.
Celelalte motive de apel ale reclamantei ce vizează întinderea daunelor acordate si analiza elementelor răspunderii civile delictuale a pârâtei nu vor fi primite de instanța de apel, pentru considerentele ce au fost deja expuse de instanța de contol judiciar în justificarea soluției de admitere a apelului pârâtei I. D..
În ceea ce privește apelul formulat de chemata în garanție S.C. „A. – R.”A. S.A., Tribunalul constată că se impune admiterea acestuia ,în limitele ce succed.
Tribunalul constată că în mod greșit instanța de fond a admis cererea de chemare în garanție și a obligat asiguratorul la plata daunelor materiale ignorând clauzele contractului de asigurare care constituie legea părților.
Astfel, între I. D. și S.C. „A. – R.” A. S.A. s-a încheiat contractul de asigurare de răspundere civilă profesională cu nr._/23.01.2006 (filele 111 – 112 dosar fond) cu valabilitate de 12 luni de la 01.01.2006 până la 31.12.2006.
Clauzele contractuale au fost însușite de pârâta I. D. prin semnarea poliței de asigurare ,potrivit mențiunilor exprese din cuprinsul poliței.
În cuprinsul contractului s-a menționat la capitolele I lit. b, cap. III, cap. VI, cap. XI că răspunderea societății de asigurare este antrenata pentru înștiințările depuse de asigurat ,în perioada asigurată precum și în termenul de angajament de 2 ani ,de la data expirării contractului de asigurare, dacă angajatul demonstrează că evenimentul s-a produs în perioada asigurată.
Ori termenul de 2 ani ,de la data expirării contractului de asigurare, s-a împlinit la 31.12.2008, cererea de chemare în garanție fiind formulată la data de 29.09.2009. Prin urmare, văzând capitolul 1 lit. b și art. XI din Contractul de asigurare_/23.01.2006 Tribunalul constată că societatea de asigurare nu poate fi obligată la plata despăgubirilor materiale produse din culpa asiguratului.
În ce privește dispozițiile instanței de fond relative la respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune relativ la cererea de chemare în garanție, tribunalul constată că se impun a fi păstrate.
Tribunalul notează că prescripția dreptului la acțiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr- o faptă ilicita începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea. Ori nu se poate considera că ,anterior formulării cererii de chemare în judecată (08. 07.2009 )pârâta ar fi putut să cunoască paguba pretinsă de reclamantă ,termenul de prescripție special de 2 ani nefiind împlinit la data promovării cererii de chemare în garanție.
Față de considerentele anterior expuse, tribunalul urmează, în baza art. 266 Cod procedură civilă ,a admite cererile de apel formulate de părți și a dispune în sensul celor cuprinse în prezenta decizie.
În baza art. 274 Cod procedură civilă va fi obligată apelanta - intimată A. S. aflată în culpă procesuală, să plătească intimatei -apelante I. D. suma de 670 lei cheltuieli de judecată în apel, proporțional cu pretențiile considerate întemeiate de instanță potrivit prezentei decizii.
Va fi respinsă cererea apelantei A. S. privind acordarea cheltuielilor de judecată in apel ca nefondata, vazand faptul ca singurul motiv de apel apreciat ca fiind intemeiat a fost cel relativ la modalitatea de imputare ajutorului judiciar ( critica ce nu este supusa taxelor de timbru).
Va fi respinsă cererea apelantei S.C. „A. – R.” A. S.A. privind acordarea cheltuielilor de judecată in apel ca nefiind dovedita
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite cererile de apel formulate de reclamanta A. S., de pârâta I. D. si de chemata în garanție pe .”SA, împotriva sentinței civile nr._/29.09.2011 a Judecătoriei Iași sentința pe care o schimba in parte, în sensul următor:
Obligă pe pârâta I. D. să plătească reclamantei A. S. suma de 5.000 lei cu titlu de daune morale si suma de 250 lei cu titlu de daune materiale
Respinge cererea de chemare în garanție a .”SA formulată de către pârâta I. D..
Obligă pe pârâta I. D. sa plătească statului suma de 401 lei in baza art. 18 din O. G. 51/2008, corespunzător pretențiilor ce au fost admise reclamantei.
Rămâne în sarcina statului suma de 5285 lei pentru care reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar potrivit încheierii din 03.12.2009.
Obligă pe A. S. sa plătească apelantei I. D. suma de 670 lei cheltuieli de judecata in apel
Respinge cererile apelantelor A. S. si .”SA privind acordarea cheltuielilor de judecata in apel.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 25.03.2013.
Președinte, E.-C. P. | Judecător, M. C. | |
Grefier, D. C. |
Red. P.C.
Tehn. A.G.
5 ex./30.09.2013
Jud. fond: O. M.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 736/2013. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 732/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|
