Cereri. Decizia nr. 2624/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2624/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 11-12-2013 în dosarul nr. 2624/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 11 Decembrie 2013
Președinte - C. R.
Judecător - E. C. F.
Judecător - M. C.
Grefier - O. T.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2624/2013
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurentele CIOCOȘ M., prin mandatar G. I., și G. A., prin mandatar G. I., în calitate de moștenitoare ale recurentei O. I. M. D. - și pe intimații C. J. I. DE F. F., C. L. ST.PRAJESCU DE F. F. și P. C. S. P., având ca obiect alte cereri.
Cauza a fost reținută spre soluționare în ședința publică din data de 27.11.2013, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 04.12.2013 și respectiv pentru astăzi, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
P. sentința civilă nr. 3433/12.12.2012 Judecătoria P. dispune:
„Respinge acțiunea formulată de reclamanta O. I. M., decedata la data de 6 12 2011 avand ca mostenitori pe C. M. si G. A. prin mandatar G. I., domiciliat în București, ., ., în contradictoriu cu pârâții C. LOCALĂ DE F. F. S. P., din .. Iași, C. JUDEȚEANĂ DE F. F. IAșI, cu sediul în Iași, .. 60, jud. Iași și P. C. S. P., cu sediul în .. Iași.”
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond reține următoarele:
„P. cererea înaintată Primarului C. S. P. la data de 15.08.2007 reclamanta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 50 ha teren pășune și fânețe, pe raza comunei S. P. .
P. Hotărârea C. Județene Iași nr. 5012 / 16.12.2008 cererea de reconstituire formulată de reclamantă a fost respinsă .
P. sentința civilă nr. 531/25.02.2009 a Judecătoriei P., având ca obiect plângere împotriva Hotărârii Comisiei Județene Iași cu nr. 5012/2008 reclamantei i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 50.00 ha teren .
P. decizia civilă nr. 1684/07.08.2009 a Tribunalului Iași a fost respins recursul declarat de C. Județeană Iași împotriva sentinței civile nr. 531/2009 a Judecătoriei P..
Din contextul prezentat mai sus rezultă așadar că dreptul de proprietate al reclamantei asupra suprafeței de 50 ha teren pășune și fânețe a fost recunoscut în mod irevocabil la data de 07.08.2009.
P. notificările datate 17.08.2010, 02.11.2010 și 09.11.2011 reclamanta, prin mandatarul său G. I. a solicitat Primarului C. S. P. urgentarea formalităților de aducere la îndeplinire a dispozițiilor sentinței civile nr. 531/2009 a Judecătoriei P., respectiv de identificare a suprafeței de 50 de ha teren reconstituită în drept și a efectuării demersurilor obținerii acestei suprafețe prin intermediul ADS București.
La data de 03.04.2010 C. Locală S. P. înaintează Instituției Prefectului Județului Iași documentația aferentă reconstituirii dreptului de proprietate al reclamantei asupra suprafeței de 50 ha .
C. Județeană Iași a luat act de sentință civilă prin care s-a reconstituit reclamantei dreptul de proprietate asupra suprafeței de 50 ha, prin Hotărârea nr. 2105/22.06.2010 și dispune înscrierea reclamantei în anexa 30 pentru a primi terenul prin intermediul ADS .
La data de 09.11.2010 C. Locală S. P. întocmește procesul verbal de identificare a amplasamentului suprafeței de 50 ha teren ce urmează a fi pus la dispoziția Comisiei Locale pentru punere în posesie de către ADS .
P. adresa nr. 1784/14.02.2011 Consiliul Local al C. S.- P. înaintează către Agenția Domeniilor Statului și OCPI Iași procesul verbal de delimitare pentru suprafața de 50 ha și documentația aferentă privind anexa 30 la Legea 247/2005 în privința reclamantei O. I. M. .
Din probele administrate în cauză nu rezultă că până la data pronunțării sentinței de față ADS București a efectuat formalitățile necesare pentru punerea la dispoziția comisiei locale a suprafeței de 50 de ha pentru punerea în posesie a reclamantei, întocmirea restului documentației necesare emiterii titlului de proprietate.
P. acțiunea de față, așa cum a fost ea precizată prin mărirea câtimii obiectului la data de 16.09.2011, reclamanta solicită obligarea pârâților Comisiei Județeană Iași, C. Locală S. P. și P. C. S. P., în solidar, la plata sumei de 94.476 de lei cu titlu de daune interese rezultate din lipsa de folosință a terenului în suprafață de 50 de ha în perioada 15.03.2008 – 15.03.2011 (trei ani până la data introducerii acțiunii).
Suma de 94.476 de lei solicitată de reclamantă a rezultat în urma raportului de expertiză efectuat de către expertul O. G., prin care se arată că, dacă terenul ce-i va fi atribuit reclamantei va fi categoria de folosință fânețe în suprafață de 27,72 ha, venitul net ce ar fi putut fi realizat în ultimii trei ani anteriori acțiunii ar fi fost de 91.476 de lei . Dacă terenul ar fi categorie de folosință pășune pentru suprafața de 15,37 ha, venitul ce s-ar fi putut obține ar fi fost de 80.692 de lei (fără taxa de pășunat) sau doar pentru taxa de pășunat – 3000 de lei .
Față de situația de fapt reținută mai sus, reclamanta a invocat în drept în susținerea acțiunii sale prevederile art. 1078 și următoarele Cod civil.
Art. 1078 și următoarele cod civil invocate de reclamantă fac parte din capitolul „Despre efectele obligațiilor”prevăzut de codul civil.
Prevederile art. 1078 Cod civil nu se aplică în cauză întrucât acestea fac vorbire de „obligația de a nu face”, iar reclamantul se plânge în prezenta cauză tocmai de faptul că pârâții nu și-ar fi îndeplinit în mod culpabil o „obligație de a face”.
Din următoarele prevederi al Codului Civil, cele care vorbesc de efectul osândirii debitorului la daune interese în cazul neîndeplinirii obligației de a face, cum ar putea fi cazul în speța de față, sunt art. 1082, art.1084, art.1085, art.1086 Cod civil.
Conform prevederilor selectate mai sus :”(art. 1082) Debitorul este osandit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executãrii, cu toate ca nu este rea-credința din parte-i, afarã numai dacã nu va justifica ca neexecutarea provine din o cauza strãinã, care nu-i poate fi imputatã (…)(art. 1084) Daunele-interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, afarã de excepțiile și modificãrile mai jos menționate.(…)(art. 1085) Debitorul nu rãspunde decât de daunele-interese care au fost prevãzute sau care au putut fi prevãzute la facerea contractului, când neîndeplinirea obligației nu provine din dolul sau.(art. 1086) Chiar în cazul cînd neexecutarea obligației rezulta din dolul debitorului, daunele-interese nu trebuie sa cuprindã decât aceea ce este o consecința directa și necesarã a neexecutãrii obligației”.
Raportat la speța de față instanța mai observă și prevederile art. 3 alin. 3 din Legea nr. 268/2001, ale art. 9 alin. 1 și 2 din H.G. nr. 626/2001 și ale art. 44 din H.G. nr. 890/2005 conform cărora inițiativa propunerii de validare a amplasamentului ce urmează a fi reconstituit revine comisiei locale, iar comisiei județene îi revine obligația de a solicita A.D.S. să predea prin protocol suprafața de teren validată către comisia locală.
Rezultă așadar că pașii procedurali sunt următorii: comisia locală identifică amplasamentul cuvenit persoanei căreia i s-a reconstituit dreptul de proprietate, întocmește procesul verbal de identificare pe care împreună cu documentația aferentă dreptului de proprietate reconstituit îl înaintează către A.D.S.
Agenția Domeniilor Statului, verifică documentația și ia măsurile necesare pentru scoaterea suprafeței de teren din domeniul public și trecerea ei în domeniul privat, după care, pe baza validării Comisiei Județene, ADS-ul predă prin protocol către comisia locală suprafața de teren scoasă din domeniul public. Abia după ce comisia locală primește de la ADS prin protocol suprafața de teren validată de comisia județeană, poate efectua punerea efectivă în posesie și înaintarea documentației integrale către comisia județeană care va emite titlul de proprietate.
Nu este de ignorat nici aspectul că potrivit ultimelor orientări în jurisprudență (Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 23/17.10.2011 dată în recurs în interesul legii – M.Of. Partea I nr.791/08.11.2011), scoaterea din domeniul public și trecerea în domeniul privat al statului nu mai poate fi efectuată de către ADS decât prin intermediul unei hotărâri a Guvernului României.
În contextul de drept prezentat în paragraful anterior, respectiv atribuțiile speciale ale A.D.S. în domeniul aplicării legilor de fond funciar stabilite prin Legea nr. 268/2001, rezultă fără putință de tăgadă că pentru ca pârâții să poată finaliza procedura de reconstituire a dreptului de proprietate pe numele reclamantei pentru suprafața de 50 ha, acțiunile acestora sunt exclusiv și aproape în totalitate dependente de activitatea ADS-ului.
Stabilirea amplasamentului, punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate sunt atribuții ce revin exclusiv comisiilor locale sau județene de fond funciar, însă acestea pot fi îndeplinite de comisii după ce ADS verifică și predă prin protocol suprafața de teren reconstituită și prevăzută în anexa 30.
În speță, C. Județeană Iași a luat act de sentință civilă prin care s-a reconstituit reclamantei dreptul de proprietate asupra suprafeței de 50 ha, prin Hotărârea nr. 2105/22.06.2010 și a dispus înscrierea reclamantei în anexa 30 pentru a primi terenul prin intermediul ADS .
La data de 09.11.2010 C. Locală S. P. a întocmit procesul verbal de identificare a amplasamentului suprafeței de 50 ha teren ce urmează a fi pus la dispoziția Comisiei Locale pentru punere în posesie de către ADS .
P. adresa nr. 1784/14.02.2011 Consiliul Local al C. S.- P. a înaintat către Agenția Domeniilor Statului și OCPI Iași procesul verbal de delimitare pentru suprafața de 50 ha și documentația aferentă privind anexa 30 la Legea 247/2005 în privința reclamantei O. I. M. .
În acest context, nefinalizarea procedurii administrative și punerea în posesie a reclamantei pe amplasamentul stabilit în procesul – verbal de identificare nr. 5304/09.11.2011 se datorează culpei A.D.S și nu Comisiei Locale S. P. sau Comisiei Județene Iași, acestea din urmă îndeplinind deja obligațiile prevăzute de lege în sarcina lor, anterioare predării terenului de către ADS.
P. urmare, nu se poate reține decât culpa A.D.S. și nu a comisiilor de fond funciar și Primarului C. S. P. pentru neîndeplinirea obligațiilor legale și pentru întârzierea finalizării reconstituirii dreptului de proprietate și punerii în posesie a reclamantei.
Revenind la prevederile Codului civil citate mai sus, instanța constată că, atâta timp cât pârâții din cauză și-au îndeplinit obligațiile până la momentul viitor al predării prin protocol de către ADS a terenului pentru punere efectivă în posesie și finalizarea procedurii de reconstituire, nu se poate reține „dolul” lor pentru a putea fi obligați la plata daunelor interese.
Raportat la prevederile art. 1082 Cod civil, pârâților nu le poate fi imputată cauza străină de ei a nepredării terenului de către ADS. Cum s a aratat deja, comisiile de fond funciar au îndeplinit deja partea lor de obligații până la acest moment procedural.
În privința aplicabilității prevederilor art. 1084- 1086 Cod civil, care fac referire la calitățile prejudiciului încercat de creditor în caz de neîndeplinire a obligației de către debitori, instanța constată că acestea trebuie să constea, în esență, tocmai în caracterul cert al creanței pretinse.
Caracterul cert al prejudiciului presupune că acesta este sigur, atât în privința existenței, cât și în privința posibilității de evaluare. Astfel, este cert prejudiciul actual și prejudiciul viitor care, deși nu s-a produs încă, este sigur că se va produce în viitor, fiind susceptibil de evaluare.
Cu privire la prejudiciul viitor, care este cert, acesta nu trebuie confundat cu prejudiciul eventual, care este lipsit de certitudine și, deci, nu poate justifica acordarea de despăgubiri.
Astfel, este adevărat faptul că din momentul pronunțării sentinței civile nr. 531/25.02.2009 a Judecătoriei P., respectiv al emiterii hotărârii nr. 2015/22.06.2010 a Comisiei Județene Iași și până la momentul de față titlul de proprietate însă nu a fost emis iar reclamanta nu a fost încă nici măcar pusă în posesie cu suprafața de 50 de ha pentru care i s-a recunoscut dreptul de proprietate.
În acest interval de timp însă pârâtele au întreprins demersuri pentru identificarea suprafeței de 50 ha teren pe care să fie pusă reclamanta în posesie și pentru care să le fie eliberat titlul de proprietate. Astfel, există la dosar dovezi că procedura a fost demarată de comisiile de fond funciar, cum am arătat, aceasta fiind momentan condiționată de activitatea ADS. Nu se poate reține că pârâtele nu și-ar fi îndeplinit atribuțiile ce le reveneau potrivit dispozițiilor legale.
Pentru a fi antrenată răspunderea pârâtelor în temeiul art. 1078 și următoarele Cod civil invocate de reclamantă este necesar, ca prejudiciul să fie cert.
Or, instanța apreciază că suma pretinsă cu titlu de lipsă de folosință a terenului are un caracter speculativ, posibilitatea de a obține venituri de pe suprafețe de teren neidentificate ca amplasament încă și având categoria de folosință în parte (necunoscută) pășune și în parte (necunoscută) fânețe depinzând de mai multe variabile.
De altfel, în acest sens al caracterului speculativ al daunelor interese pentru lipsa de folosință a edictat și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
De exemplu, în cauza R. împotriva României (cererea_/02, hotărârea din 28 iunie 2007, paragraful 54), s-a reținut: „Cu referire la suma pretinsă cu titlu de lipsă de folosință a terenurilor, Curtea nu poate aloca nici o sumă cu acest titlu, pe de o parte datorită faptului că aceasta a dispus restituirea terenurilor ca măsură reparatorie în conformitate cu articolul 41 din Convenție și, pe de altă parte, deoarece atribuirea unei sume cu acest titlu ar îmbrăca în speță un caracter speculativ, posibilitatea de a înființa o fermă și randamentul unei ferme agricole fiind în funcție de mai multe variabile. Cu toate acestea, ea va ține cont de privarea de proprietate suportată de reclamant cu ocazia reparării prejudiciului moral (v., mutatis mutandis,cauza R. împotriva României, nr._/03, paragraful 49, 20 iulie 2006 și cauza P. împotriva României, nr._/03, paragraful 41, 5 octombrie 2006)”.
Pe cale de consecință, pentru considerentele expuse, având în vedere faptul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1078 și următoarele Cod civil, instanța va respinge acțiunea reclamantei de obligare a pârâților la plata daunelor interese.
Văzând și prevederile art. 274 Cod procedură civilă instanța constată că pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată.”
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamantele Ciocoș M. și G. A. (moștenitoare ale defunctei O. I. M.), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Arată recurentele că hotărârea este pronunțată cu aplicarea greșită a legii întrucât s-a ignorat coroborarea art. 1078 Cod civil cu art. 580 Cod procedură civilă. Instanța de fond ar fi trebuit să aibă în vedere că acest capăt de cerere reprezintă în fapt un corolar al solicitării principale de a face, soluționată prin sentința civilă nr. 1349/13.05.2011.
Exonerarea de răspundere pentru lipsa vinovăției conform art. 1082 C.civil reglementează împrejurarea care înlătură vinovăția civilă în cazul răspunderii delictuale pentru fapta proprie aplicabilă prin raportare la art. 1082 C.civil în cazul de față. Pentru a exonera total pe cel obligat să răspundă, fapta terțului trebuie să aibă caracterul forței majore sau a cazului fortuit și să fie cauza exclusivă a prejudiciului. Într-o astfel de situație, terțul ar urma să răspundă în baza art. 998-999 C.civil. Solicitarea lor este întemeiată pe fapta ilicită a autorităților, constând într-o inacțiune.
ADS a solicitat Comisiei Locale refacerea documentației conform situației actuale din teren însă C. Locală a pretextat că nu deține planuri topocadastrale și nici planuri parcelare actuale, deși obligația de a întocmi aceste planuri îi aparține conform art. 5 lit. f din H.G. nr. 890/2005. Pentru refuzul de aplicare a legii se face vinovată și C. Județeană față de art. 6 lit. a și e din H.G. nr. 890/2005. Pârâții refuză îndeplinirea obligațiilor legale ce le revin deși au avut la dispoziție întreaga documentație topocadastrală actuală și completă, întocmită de către un expert cadastral autorizat, contractat de reclamante.
Procesul-verbal nr. 5304/9.11.2010 a fost întocmit de C. Locală S. P. după 8 luni de la comunicarea sentinței și numai după notificarea autorităților de trei ori. Timp de un an, respectiv până la 9.11.2011, autoritățile locale nu au întreprins niciun demers pentru punerea în posesie.
Fapta ilicită a pârâtelor constând în neaplicarea legilor fondului funciar respectiv neîndeplinirea prevederilor sentinței nr. 531/25.02.2009 și vinovăția acestora a fost reținută de instanțe atunci când acestea au soluționat cererea de obligare a pârâtelor la facerea tuturor demersurilor de punere în posesie asupra terenurilor la care sunt îndreptățite, așa cum s-a constatat prin sentința nr. 1349/13.05.2011.
Prejudiciul a fost evaluat de expert pe baza unor calcule științifice cu respectarea recomandărilor de evaluare A. 2000 și A. 2002, și pe baza procesului-verbal de identificare a suprafeței de 50 ha. Pârâții nu au formulat obiecțiuni la expertiză. Prejudiciul ce le-a fost produs este cert atât în privința existenței sale, cât și a posibilității de evaluare.
Vinovăția autorităților publice este implicită față de constatările cuprinse în sentințele civile nr. 531/25.02.2009 și 1349/13.05.2011. Dincolo de această culpă, se distinge și o intenție frauduloasă a autorităților, pârâții fiind responsabili pentru neîndeplinirea unor obligații legale și pentru nerespectarea hotărârilor judecătorești.
Întreg prejudiciul suferit de ele este consecința directă a neexecutării obligațiilor legale ale pârâților, legătura de cauzalitate între fapta ilicită a acestora i prejudiciul produs fiind elocventă. Omisiunea de a răspunde pozitiv cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, respectiv omisiunea de a pune în aplicare prevederile unei sentințe definitive și irevocabile corelată cu păstrarea terenului care i se cuvenea reclamantei pe toată perioada pentru care s-a calculat lipsirea de folosință, a generat lipsirea reclamantei de exercițiul folosinței bunurilor sale ca atribut important al dreptului de proprietate dar și de valorificarea concretă a tuturor beneficiilor materiale pe care folosința unui bun le poate asigura titularului dreptului.
P. întâmpinarea formulată, intimații P. C. S. P. și C. Locală S. P. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor au solicitat respingerea recursului arătând că hotărârea nr. 1349/2011 a fost pusă în executare și că P. nu are calitate procesuală pasivă. Pe fond arată că temeiul invocat, art. 1078 Cod civil, nu este incident în cauză, obligația plății daunelor interese nu reprezintă un corolar al solicitării principale de a face. Nu se poate reține o faptă ilicită, vinovăția și existența unui prejudiciu, ADS-ul fiind singurul în culpă.
C. Județeană Iași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor solicită la rândul său respingerea recursului, arătând că motivele de recurs sunt superficiale și pur teoretice în ceea ce privește pretinsa sa culpă. Argumentele aduse reflectă o poziție procesuală a recurentelor într-o vădită contradicție cu poziția exprimată în cererea de chemare în judecată inițială.
Raportat la atribuțiile și obligațiile care revin Comisiilor de F. F., apreciază că faptul respingerii cererii de reconstituire a dreptului de proprietate prin Hotărârea nr. 5012/16.12.2008 nu constituie o faptă ilicită care să atragă obligația acestora de dezdăunare. Pentru perioada 15.03.2008 – 7.08.2009 (data rămânerii irevocabile a sentinței civile nr. 531/25.02.2009), solicitarea de obligare la plata de despăgubiri pentru lipsa de folosință este neîntemeiată.
Pentru perioada 7.08.2009 – 15.03.2011, cererea este neîntemeiată pentru considerente ce țin de condițiile specifice în care se efectuează punerea în posesie și de atribuțiile legale ale fiecărei instituții implicate în această operațiune juridică.
Folosința reprezintă posibilitatea pe care o are o persoană în puterea unui drept de a întrebuința un bun sau de a-i culege fructele. Acest fapt are ca premisă condiția deținerii de către acea persoană în stăpânire a bunului, pentru că numai astfel se poate vorbi de posibilitatea concretă de a se folosi de un bun determinat. Un element esențial în caracterizarea faptei – de deposedare și de refuz de eliberare – ca fiind ilicită este acela ca acțiunea sau inacțiunea să se fi săvârșit fără drept. Pentru a putea solicita plata contravalorii lipsei de folosință a terenului reclamantul trebuie să probeze faptul că a avut folosința acestuia, de care ulterior a fost deposedat, ori refuzul pârâților de a elibera imobilul. Raportat la modalitățile specifice de săvârșire a acestei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, nu poate răspunde pentru lipsa de folosință întrucât nu poate ocupa sau refuza să elibereze terenul în suprafață de 50 ha. Face trimitere intimata la art. 64 din Legea nr. 18/1991 și art. 580 ind. 3 Cod procedură civilă.
Lipsirea persoanei îndreptățite de folosința bunului său atrage obligația celui care săvârșește fapta ilicită să repare prejudiciul cauzat, în condițiile specifice răspunderii civile delictuale. Temeiurile de drept care trebuie analizate cu prioritate în cauză sunt cele din materia răspunderii civile delictuale (art. 998-999 C. civil).
În speță nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.
În materia fondului funciar Comisiile Locale sunt cele care desfășoară operațiunea materială de punere în posesie, finalizată prin încheierea procesului-verbal. Faptul că recurentele nu au avut folosința terenului nu poate fi imputat Comisiei Județene.
În recurs s-au depus la dosar înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma cererii de recurs formulate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză tribunalul reține următoarele:
Situația de fapt litigioasă a fost în mod corect reținută de instanța de fond în expunerea de motive a sentinței recurate.
Reconstituirea în beneficiul autoarei recurentelor, numita O. I. M., a dreptului de proprietate asupra suprafeței de 50 ha teren ce a făcut obiectul cererii nr. 3/20.08.2007 a avut loc prin sentința civilă nr. 531/25.02.2009. P. aceasta, Judecătoria P. a admis plângerea formulată de petenta O. I. M., a anulat Hotărârea nr. 5012/16.12.2008 a Comisiei Județene Iași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor și a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea petentei pentru suprafața de 50 ha teren pășuni și fânețe situat pe raza localității S. – P., jud. Iași. Sentința civilă astfel pronunțată a rămas irevocabilă prin respingerea de către Tribunalul Iași a cererii de recurs formulată de C. Județeană Iași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor (decizia civilă nr. 1684/7.08.2009). În prezența caracterului reparatoriu al Legii fondului funciar și a dobândirii de către sentința civilă nr. 531/25.02.2009 a puterii de lucru judecat la data soluționării cererii de recurs, dreptul de proprietate asupra suprafeței de 50 ha teren a intrat în patrimoniul petentei O. I. M. la data de 7.08.2009. Anterior acestui moment, indiferent de demersurile autoarei recurentelor și de îndreptățirea acesteia la acordarea beneficiului legii, în patrimoniul său nu a existat niciun drept real de proprietate asupra acestei suprafețe de teren. Are în vedere tribunalul dispozițiile de principiu înscrise în art. 8 alin. 1 din Legea nr. 18/1991 care arată că stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor are loc prin reconstituirea dreptului de proprietate sau prin constituirea acestui drept. Altfel spus, dreptul de proprietate există în patrimoniul beneficiarului legii începând cu data stabilirii sale în procedura reglementată legislativ.
Întrucât folosința este un atribut al dreptului de proprietate, consecințele negării acestui atribut, supuse analizei instanței prin mijlocirea cererii de chemare în judecată pot fi cercetate nu de la un moment aleatoriu cum pretind recurenții (respectiv începând cu data de 15.03.2008), ci de la data reconstituirii în beneficiul autoarei a dreptului de proprietate asupra suprafeței de 50 ha teren, respectiv 7.08.2009.
În fața instanței de fond reclamanta O. I. M. a indicat drept temei al cererii sale dispozițiile art. 1078 și urm. C.civil și art. 371 și urm. Cod procedură civilă, raportat la art. 580 Cod procedură civilă.
Judecătorul fondului face o interpretare a normelor înscrise în articolele următoare art. 1078 C.civil indicat de reclamantă. Aceste texte de lege își găsesc reglementarea în cadrul Cap. VII - „Despre efectele obligațiilor” din Titlul III al Codului civil „Despre contracte sau convenții”. Rezultă că obligațiile despre ale căror efecte se vorbește în Cap. VII sunt cele născute în puterea unui contract. Dincolo de existența unei convenții aceste norme legale nu-și găsesc rațiunea și deci nici incidența. Prezentul litigiu nu-și are sursa, izvorul în transgresarea de către părți a unui raport juridic contractual. Ca atare, normele legale indicate de reclamantă sunt străine conflictului dedus prezentei judecăți.
Art. 371 ind. 1 Cod procedură civilă instituie regula îndeplinirii de bunăvoie de către debitorul raportului juridic execuțional a obligației stabilite prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu. Totodată, art. 580 Cod procedură civilă – în realitate față de motivele invocate art. 580 ind. 2 - 580 ind. 5 Cod procedură civilă – reglementează executarea silită a altor obligații de a face sau a obligațiilor de a nu face. Având în vedere cererea de chemare în judecată în întregul său soluționată în privința primelor 4 capete de cerere prin sentința civilă nr. 1349 (dosar nr._ ) precum și precizările mandatarului reclamantei G. I. făcute în ședința publică din data de 13.05.2011, tribunalul reține că aceste norme au fost invocate spre susținerea cererilor de daune cominatorii sau amenzi cominatorii formulate în cadrul celor 4 prime capete de cerere. Ca atare, aceste norme – art. 371 ind. 1 și art. 580 ind. 2 - 580 ind. 5 Cod procedură civilă – excedează în puterea principiului disponibilității ce guvernează procesul civil cererii reclamantei de obligare a pârâților în solidar la plata de daune interese pentru lipsa de folosință a suprafeței de 50 ha teren.
În calea de atac a recursului, recurentele fac pentru prima dată trimitere la art. 998-999 C.civil, texte ce reglementează răspunderea civilă delictuală.
Instanța este datoare a se pronunța numai în limitele învestirii sale astfel cum acestea au fost determinate prin acțiunea principală. Reclamanta, solicitând obligarea pârâților C. Locală S. P. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, C. Județeană Iași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor și P. C. S. P. la plata de daune interese în sumă de 60.000 lei (majorate ulterior la 94.476 lei), face trimitere la „prejudiciul suferit prin neexecutarea obligației de punere în posesie pe terenul agricol în suprafață de 50 ha, ceea ce a dus la lipsirea mea de folosință cu privire la suprafața menționată și la incapacitatea de a beneficia de fructele acestui teren”.
În sensul art. 112 Cod procedură civilă și art. 1201 C. civil, cauza juridică a acțiunii reprezintă fundamentul pretenției afirmate. Cauza pretenției nu este dată nici de textul legal invocat, nici de mijloacele de dovadă ale situației de fapt, ci reprezintă situația de fapt calificată juridic. Potrivit art. 84 Cod procedură civilă cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabilă chiar dacă poartă o denumire greșită.
În fapt, întreaga motivare a acțiunii are la bază solicitarea reclamantei de obligare a pârâților la acoperirea prejudiciului cauzat prin lipsirea proprietarului de atributul folosinței bunului său prin neexecutarea obligației de punere în posesie. Date fiind considerentele anterior arătate referitoare la definirea terminologică a noțiunii de cauză, tribunalul reține că, în fapt, temeiul acțiunii formulate de reclamantă este răspunderea delictuală a pârâților derivând dintr-o inacțiune – neîndeplinirea obligațiilor stabilite de legea fondului funciar.
În aceste repere prima instanță era obligată să se pronunțe în limitele învestirii sale analizând condițiile răspunderii civile delictuale raportat la temeiurile faptice invocate de reclamant și nicidecum la dispozițiile art. 1082-1086 C. civil.
Art. 998-999 C.civil de la 1864 dispun că „Orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obliga pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara; omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.”
Aceste texte de lege reglementează răspunderea civilă delictuală. Din cuprinsul lor rezultă că pentru angajarea acestei forme de răspundere este necesar să fie întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat. În prezentul litigiu nu sunt îndeplinite condițiile antrenării răspunderii civile a pârâților, astfel că în mod legal și temeinic judecătorul fondului a respins cererea reclamantei.
Instanța reține pe de o parte că, în materia fondului funciar, singurele dispoziții în ce privește neexecutarea obligațiilor speciale sunt cele ale art. 64 din Legea nr. 18/1991, potrivit cărora poate fi obligat să plătească daune cominatorii P., în calitate de președinte al Comisiei Locale, în acele situații în care C. Locală refuză eliberarea titlului de proprietate sau punerea efectivă în posesie. Textul de lege menționat reglementează o situație de excepție și acesta se aplică exclusiv pentru situațiile ce intră în sfera sa de incidență, respectiv în situațiile în care instanța admite plângerea persoanei interesate și obligă C. Locală de F. F. să elibereze titlul de proprietate sau să îl pună pe petent în posesie.
P. sentința civilă nr. 1349/13.05.2011 pronunțată în dosarul nr._, soluționând acțiunea, din care s-a disjuns prezenta cerere, în privința a 4 capete de cerere, Judecătoria Iași a obligat pârâta C. Locală S. – P. să o pună pe reclamanta O. I. M. în posesie, să emită procesul-verbal aferent, să întocmească documentația necesară emiterii titlului de proprietate și să o înainteze Comisiei Județene Iași, pentru suprafața de 50 ha teren categoria pășuni și fânețe prevăzut în sentința civilă nr. 531/25.02.2009 a Judecătoriei P.. Pârâta C. Județeană Iași a fost obligată să emită titlul de proprietate pe numele reclamantei pentru suprafața de 50 ha teren categoria pășuni și fânețe pe raza comunei S.-P., după ce C. Locală S.-P. îi va înainta documentația aferentă. Cererea reclamantei de obligare a pârâtei C. Județeană Iași la validarea amplasamentului suprafeței de 50 ha teren propus de C. Locală a fost respinsă.
Cum s-a arătat deja la ultimul termen de judecată acordat în cadrul acestui dosar nr._ respectiv 13.05.2011, reclamanta reprezentată de mandatarul său G. I. a arătat că solicitarea făcută pentru toate capetele de cerere privind obligația de a face, de îndatorare a pârâților la plata daunelor cominatorii și/sau a amenzii cominatorii nu reprezintă un petit separat al cererilor.
În condițiile date în care reclamanta O. I. M. nu și-a întemeiat cererea pe dispozițiile legii speciale, deși acesteia i s-a admis plângerea la care face trimitere art. 64 din Legea nr. 18/1991 prin sentința civilă nr. 1349/2011, în sarcina acesteia revine, conform art. 1169 C.civil de la 1864, obligația de a proba elementele răspunderii civile referitoare la faptă, raport de cauzalitate, prejudiciu și vinovăție.
În ceea ce privește fapta ilicită, aceasta a fost definită în literatura de specialitate ca fiind orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane. Poate constitui faptă ilicită atât actul comisiv, cât și actul omisiv, neîndeplinirea unei activități ori neluarea unei măsuri atunci când această activitate sau această măsură trebuia, potrivit legii, să fie întreprinsă de o anumită persoană.
Notează tribunalul dispozițiile art. 9 alin. 1 din H.G. nr. 626/2001 potrivit cărora terenurile cu destinație agricolă a căror retrocedare se solicită în conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991 și ale Legii nr. 1/2000, solicitate potrivit prevederilor Legii nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, se transmit de A.D.S. comisiilor locale, pe baza de protocol, la cererea comisiilor județene, conform modelului aprobat de Consiliul de administrație al A.D.S. În aliniatul 2 al aceluiași articol se precizează etapele ce trebuie parcurse anterior încheierii protocolului, respectiv prezentarea către A.D.S. a cererii comisiei județene de aplicare a Legii fondului funciar, împreună cu actele ce stau la baza acesteia, precum și a documentației de predare a terenurilor cu destinație agricolă, stabilită de Consiliul de administrație al A.D.S., verificarea de către direcliile de specialitate din cadrul A.D.S. a legalității documentației prezentate. Potrivit art. 7 alin. 7 din Legea nr. 268/2001, A.D.S., împreună cu Oficiul Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie, va inventaria terenurile care fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate potrivit Legii nr. 18/1991 și Legii nr. 1/2000 și le va preda pe bază de protocol comisiilor locale în vederea eliberării titlurilor de proprietate și punerii în posesie a celor îndreptățiți.
Astfel, inițiativa propunerii de validare a amplasamentului ce urmează a fi reconstituit revine comisiei locale, iar comisiei județene îi revine obligația de a solicita A.D.S. să predea prin protocol suprafața de teren validată către comisia locală ce urmează a fi reconstituită conform legilor de fond funciar persoanelor îndreptățite.
Cum în mod corect a reținut judecătorul fondului la data de 9.11.2010, C. Locală S.-P. a întocmit procesul-verbal de identificare a amplasamentului suprafeței de 50 ha teren ce urmează a fi pus la dispoziția Comisiei Locale pentru punerea în posesie de către A.D.S., iar prin adresa nr. 1784/14.02.2011 Consiliul Local al . înaintat către A.D.S. și OCPI procesul verbal de delimitare pentru suprafața de 50 ha și documentația aferentă privind Anexa 30 la Legea nr. 247/2005. P. înscrisul aflat la fila 129 dosar fond A.D.S. confirmă faptul că s-a înaintat de către C. Locală S.-P. documentația întocmită în favoarea d-nei O. I. M. și în urma verificărilor efectuate cu privire la suprafața delimitată, aceasta a fost returnată pentru a fi corectată corespunzător cu mențiunile indicate de A.D.S. secretarului Comisiei, care a ridicat-o personal.
În consecință, nu se poate reține existența vreunei fapte ilicite omisive în sarcina pârâților de natură a atrage răspunderea civilă delictuală a acestora în condițiile în care nefinalizarea procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate în beneficiul autoarei recurentelor pentru suprafața de 50 ha nu se datorează atitudinii acestora, cum corect a reținut și instanța de fond.
Este oțios față de necesitatea îndeplinirii cumulative a celor 4 condiții ale răspunderii civile delictuale ca instanța de recurs să procedeze și la analiza celorlalte.
În considerarea celor mai sus expuse, în baza art. 312 Cod procedură civilă, tribunalul urmează a dispune conform celor cuprinse în prezenta decizie.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurentele Ciocoș M. și G. A. prin mandatar G. I. împotriva sentinței civile nr. 3433/12.12.2012 a Judecătoriei P., sentință pe care o menține.
Obligă recurentele la plata cheltuielilor de judecată către intimata C. Locală de F. F. S. P., 2400 lei reprezentând onorariu de avocat.
Pronunțată în ședință publică astăzi 11.12.2013
Președinte, C. R. | Judecător, E. C. F. | Judecător, M. C. |
Grefier, O. T. |
Red. / Tehnored.: C.M./ S.O.
2 ex. / 24.07.2014
Judecător fond: C. C.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 2574/2013. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 2617/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|
