Pretenţii. Decizia nr. 2574/2013. Tribunalul IAŞI

Tribunalul IAŞI - Sentințe și decizii civile / 2016

Decizia nr. 2574/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 05-12-2013 în dosarul nr. 2574/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 05 Decembrie 2013

PREȘEDINTE – A. C.

JUDECĂTOR – T. P.

JUDECĂTOR – M. M.

GREFIER – I. G.

DECIZIA CIVILĂ Nr. 2574/2013

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de către R. E. prin procurator N. N. împotriva sentinței civile nr. 1539 din 21.12.2012 pronunțată de Judecătoria Hîrlău, intimat fiind B. M., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.

Procedura este completă.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 15 noiembrie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea 22 noiembrie 2013, 28 noiembrie 2013 și apoi pentru azi când,

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față:

P. sentința civilă nr. 1539/21.12.2012 Judecătoria H. a respins excepțiile lipsei de interes, a lipsei calității procesuale active și a lipsei obiectului cererii, invocate de pârâta R. E., a admis în parte acțiunea promovată de reclamantul B. M. în contradictoriu cu pârâta R. E. prin procurator N. N., a obligat pârâta să achite reclamantului suma de 141,52 lei cu titlu de despăgubiri, a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata daunelor morale, ca nefondată, a respins cererea reconvențională formulată de pârâta R. E. în contradictoriu cu reclamantul B. M., ca nefondată, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 364,22 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, a obligat pârâta la plata către stat a sumei de 335,72 lei, de care a beneficiat reclamantul cu titlu de ajutor public judiciar, a obligat reclamantul la plata sumei de 221,5 lei în contul expertului N. C.-D. reprezentând ½ din diferența de onorariu și a dispus ca suma de 254 lei de care pârâta a beneficiat cu titlu de ajutor public judiciar să rămână în sarcina statului.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07.12.2011 sub nr._, reclamantul B. M. a chemat în judecată pe pârâta R. E., solicitând obligarea acesteia la plata distrugerilor monumentelor funerare ale părinților lui din cimitirul Erbiceni și a daunelor morale precum și la plata cheltuielilor de refacere a acestor monumente.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 07.04.2010, pârâta, ajutată de soțul și ginerele său, a distrus monumentele montate de el în cimitirul Erbiceni, sens în care P. de pe lângă Judecătoria H. a emis ordonanța nr. 65/II/2/2011 prin care pârâta a fost amendată cu suma de 100 lei iar despăgubirile au fost fixate la suma de 80 lei.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile Codului civil și ale Codului de procedură civilă.

În dovedirea cererii, reclamantul a solicitat atașarea dosarului nr._ la prezenta cauză.

Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care a invocat excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a reclamantului în promovarea acțiunii și anularea cererii pentru lipsa obiectului.

În motivarea excepțiilor invocate, pârâta a arătat că P. Erbiceni nu i-a încredințat reclamantului folosința suprafeței de teren pe care se află locul de veci, iar reclamantul nu a indicat suma de bani pe care o solicită și nici documentele pe care își întemeiază cererea.

Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că în cimitirul Erbiceni sunt îngropați părinții ei, iar cu privire la suprafața de teren aflată lângă mormântul acestora, a solicitat acordul parohiei pentru a-i acorda un loc de veci lângă acestea. Reclamantul, fără a avea acordul Parohiei Erbiceni a ridicat o bordură pentru a îngrădi acea suprafață de teren, deși ea îi comunicase că acel loc de veci îi fusese încredințat ei.

A menționat pârâta că nu a acționat cu intenție atunci când a înlăturat o porțiune din bordura ridicată, lucru stabilit de organele de cercetare penală.

Pe cale reconvențională, pârâta a arătat că solicită daune în sumă de 3000 lei față de împrejurarea că reclamantul o șicanează cu acțiuni în instanță, deși ea are o vârstă înaintată și probleme de sănătate.

Întâmpinarea și cererea reconvențională au fost întemeiate în drept pe dispozițiile art. 115 și art. 119 Cod procedură civilă.

Reclamantul a depus precizări ale acțiunii introductive, arătând că solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 2718 lei cu titlu de daune materiale și a sumei de 4000 lei cu titlu de daune morale.

P. încheierea din data de 03.02.2012, excepțiile invocate de pârâtă au fost unite cu fondul.

A fost atașat dosarul nr._ al Judecătoriei H. având ca obiect plângere împotriva ordonanței procurorului.

Sub aspectul probatoriului, instanța de fond a încuviințat părților probele cu înscrisuri, testimonială și cu efectuarea unei expertize tehnice.

S-a luat interogatoriu reclamantului la cererea pârâtei, răspunsurile acestuia fiind consemnate și atașate dosarului cauzei.

Au fost audiați martorii M. T., Șraier I., M. D. și V. C., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate dosarului.

S-a depus raportul de expertiză în construcții, cu privire la care ambele părți au formulat obiecțiuni care au fost respinse de instanță.

Reclamantul a depus înscrisuri în susținerea cererii de acordare a daunelor morale: diplomă, livret militar, carnet de muncă.

Pârâta, prin mandatar, a depus concluzii scrise.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor invocate de pârâtă prin întâmpinare și anume: lipsa calității procesuale active și lipsa de interes al reclamantului în promovarea acțiunii.

A susținut pârâta cu privire la excepții faptul că reclamantul nu avea folosința terenului pe care se afla amplasat mormântul care trebuia acordată de către P. Erbiceni. Din probele administrate în cauză și anume: declarația martorului V. C. care este preot în . reclamantul are părinții înmormântați în acest cimitir care este proprietatea parohiei, că locurile în cimitir sunt gratuite și se atribuie solicitanților fără plata vreunei taxe, însă este necesar ca el să fie înștiințat la fiecare solicitare, iar persoana respectivă trebuie să respecte perimetrul pe care el îl indică. A mai precizat martorul că nu a fost niciodată solicitat să efectueze măsurători în cimitir.

Având în vedere că niciuna dintre părți nu a prezentat vreun înscris din care să rezulte suprafața de teren atribuită pentru amenajarea mormântului precum și declarația martorului V. C. din care rezultă că niciodată nu s-au efectuat măsurători în cimitir, instanța de fond a apreciat că excepțiile invocate de pârâta nu sunt întemeiate și le-a respins.

Cât privește excepția lipsei de obiect a cererii, instanța de fond a respins-o având în vedere că reclamantul și-a precizat pretențiile la data de 30.01.2012 - fila 18.

Pe fondul cauzei, instanța de fond a constatat că prin ordonanța din data de 17.02.2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria H. s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei R. E. pentru săvârșirea faptelor de distrugere prevăzută și pedepsită de art. 217 Cod penal și profanare de morminte și s-a aplicat acesteia sancțiunea administrativă a amenzii în sumă de 100 lei. În motivarea ordonanței s-a reținut că în cursul lunii aprilie 2010 B. M. a construit un monument la mormântul mamei sale, în sensul că a angajat doi muncitori care au cofrat și turnat o temelie din beton, două postamente și două cruci. Lățimea temeliei din beton a fost de 165 cm, cuprinzând două locuri de veci.

În aceeași zi, în cimitir a venit învinuita R. E. care a considerat că partea vătămată a pătruns cu temelia pe locul ei de veci și a decofrat latura din partea dreaptă a temeliei, iar betonul proaspăt turnat s-a rupt.

Partea vătămată B. M. a fost nemulțumit de soluția procurorului și a formulat plângere împotriva acesteia, ce a fost respinsă atât de procurorul ierarhic superior cât și de instanță.

Pârâta a descris în amănunt fapta săvârșită în fața organelor de cercetare penală din care rezultă că a observat că în imediata vecinătate a locului în care sunt înmormântate mama și sora sa, există un loc liber și a dorit ca acesta să-i fie atribuit pentru a fi înmormântată acolo, sens în care a vorbit cu preotul, însă după câteva zile de la sărbătorile pascale 2010 a văzut că reclamantul a construit bordura din beton și, considerând că acel loc îi aparține, a decofrat partea dreaptă a temeliei.

Instanța de fond a menționat că pârâta nu s-a prezentat în fața instanței civile însă din întâmpinarea depusă la dosar rezultă că aceasta recunoaște că a înlăturat o porțiune din bordura din beton ridicată de reclamant, singura sa obiecție constând în aceea că pretențiile reclamantului sunt exagerate.

Instanța de fond a constatat că în cauză sunt întrunite condițiile pentru existența răspunderii civile directe sau pentru fapta proprie reglementată de art. 998 - 999 cod civil anterior (având în vedere data săvârșirii faptei ilicite - aprilie 2010) care constă în orice faptă a omului prin care se produce altuia un prejudiciu și care îl obligă pe cel din a cărui vină s-a produs, a-l repara și anume: săvârșirea unei fapte cu caracter ilicit, existența unui prejudiciu, raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția celui care a săvârșit fapta ilicită.

Fapta ilicită este o manifestare nepermisă de lege, iar aceasta constă în acțiunea pârâtei de a demola parțial o temelie din beton construită de reclamant la mormântul mamei sale, faptă constatată și cercetată de organele de poliție și parchet.

Cât privește prejudiciul, acesta trebuie să fie cert și nereparat, condiții pe care prejudiciul suferit de reclamant le îndeplinește în cauza de față.

Există de asemenea, raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, între acestea fiind un raport între cauză și efect (demolarea parțială de către pârâtă a bordurii din beton construită de reclamant i-a produs acestuia un prejudiciu).

Cât privește vinovăția, aceasta s-a manifestat sub forma intenției directe, pârâta prevăzând rezultatul faptei sale și urmărind producerea lui. De altfel, gradul de vinovăție nu prezintă importanță, făptuitorul fiind obligat să repare integral prejudiciul indiferent de gravitatea culpei sale.

Singurul aspect controversat în prezenta cauză este cuantumul prejudiciului. Reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 2718 lei cu titlu de daune materiale și 4000 lei cu titlu de daune morale. În cursul cercetărilor penale, cuantumul prejudiciului a fost stabilit la suma de 80 lei.

În prezenta cauză s-a efectuat o expertiză tehnică în construcții, expertul constatând personal că lucrarea monument la locul de veci al familiei reclamantului nu era terminată, iar distrugerile s-au evidențiat la soclul din beton ce mărginea locul de veci. Concluziile expertului, în urma discuțiilor cu preotul V. C., sunt că lucrările efectuate de reclamant s-au extins și pe terenul învecinat aflat în folosința pârâtei și că valoarea distrugerilor este de 156,57 lei iar valoarea de circulație a reparațiilor în vederea refacerii acestor distrugeri este de 141,52 lei, conform devizului de reparații atașat raportului.

În consecință, având în vedere concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, instanța de fond a stabilit că valoarea prejudiciului material suferit de reclamant ca urmare a acțiunii pârâtei, de distrugere parțială a soclului din beton ce împrejmuiește mormântul mamei reclamantului este de 141,52 lei și o a obligat-o pe pârâtă la plata acestei sume către reclamant.

Referitor la daunele morale solicitate de reclamant, în sumă de 4000 lei, instanța de fond a constatat că acestea au fost doar formulate, fără ca reclamantul să precizeze în concret în ce constau(daune aduse onoarei, demnității, reputației, imaginii publice, etc).

Daunele morale trebuie dovedite în aceleași condiții ca și daunele materiale. Potrivit dispozițiilor art. 1169 Cod civil “cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească” însă reclamantul nu a administrat probe din care să rezulte prejudiciul moral pe care l-a suferit ca urmare a săvârșirii faptei ilicite de către pârâtă. Martorii audiați în cauză s-au referit doar la faptul edificării de către reclamant a bordurii din beton și la împrejurarea că, ulterior, parte din aceasta a fost distrusă, fără a face referiri la eventualele daune morale suferite de către reclamant.

S-a menționat în sentință că înscrisurile depuse de reclamant la ultimul termen de judecată nu fac dovada acestui prejudiciu moral, ci atestă doar studiile pe care le-a absolvit reclamantul și locurile de muncă în care a activat, în prezent acesta fiind pensionar, motiv pentru care instanța de fond a respins cererea de obligare a pârâtei la plata daunelor morale, ca nefondată.

Aceste considerente sunt valabile și în ceea ce privește daunele morale în sumă de 3000 lei solicitate de pârâtă prin cererea reconvențională. Pârâta a precizat că aceste daune constau în faptul că reclamantul o șicanează cu acțiuni în instanță, deși știe că ea are o vârstă înaintată și probleme de sănătate.

Instanța de fond a reținut că reclamantul are dreptul de a-și recupera prejudiciul suferit ca urmare a acțiunii pârâtei, iar singurul mod recunoscut de lege de a face acest lucru este acela de a se adresa instanței de judecată, astfel încât nu se poate considera că pârâta a suferit un prejudiciu moral ca urmare a demersurilor legale inițiate de reclamant în sensul formulării unor sesizări penale și civile în vederea restabilirii situației anteriore săvârșirii faptei ilicite de către pârâtă.

În consecință, instanța de fond a respins cererea reconvențională ca nefondată.

În temeiul art. 274 Cod procedura civilă, instanța de fond l-a obligat pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 364,22 lei cu titlu de cheltuieli de judecată achitate de acesta, reprezentând taxa timbru - 114,22 lei și onorariul provizoriu expert - 250 lei.

L-a obligat pe reclamant la plata sumei de suma de 221,5 lei reprezentând ½ din diferența onorariu expert neachitată.

În temeiul art. 18 din OG 51/2008, a obligat pârâta la plata către stat a sumei de 335,72 lei, reprezentând: 114,22 lei - 50% din taxa timbru și 221,5 lei - 50% din diferența onorariului expertului tehnic, de care reclamantul a beneficiat cu titlu de ajutor public judiciar.

Instanța de fond, în temeiul art. 19 din OG 51/2008, a dispus că suma de 254 lei de care pârâta - reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar (taxa de timbru și timbrul judiciar aferente cererii reconvenționale) va rămâne în sarcina statului.

Împotriva acestei sentințe a declarant recurs pârâta reclamantă R. E., considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:

Excepția lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes în promovarea acțiunii în pretenții de către B. M.:

Instanța de judecată a unit cu fondul excepțiile indicate mai sus si Ie-a respins ca fiind neîntemeiate față de împrejurarea că B. M. are părinții îngropați în cimitirul Erbiceni, P. nu percepe taxă pentru dreptul de folosință a terenurilor din cimitir, solicitanții fiind obligați să ceară acordul de la părintele din . perimetrul aprobat.

Cele reținute de instanța de fond în motivarea respingerii celor două excepții sunt în contradicție cu însăși declarația preotului V. C.. Astfel. preotul a declarat că, dimpotrivă nu i-a dat acordul lui B. M. să construiască peste locurile de veci acordate lui R. E., iar acest aspect rezultă din declarația depusă de V. C. la dosarul cauzei (fila 23 din dosar). Astfel, preotul precizează:

“În primăvara anului 2010 domnul B. M. a venit cu un meșter de la Belcești, a intrat în cimitir și cu de la sine putere a început să construiască o fundație fără să mă anunțe și să ceară o aprobare, cum era normal, deoarece cimitirul este proprietatea Parohiei Erbiceni și nu construiește fiecare cum vrea și unde vrea…

...Când a turnat fundația, nu a respectat perimetrul cuvenit mormântului mamei sale, ci s-a extins pe o suprafață de teren care aparținea familiei R..”

În aceste condiții,consideră recurenta, în mod nelegal și netemeinic, instanța de judecată a reținut în motivarea respingerii celor două excepții, motive contradictorii cu natura pricinii.

În ceea ce privește respingerea obiecțiunilor la raportul de expertiză depus la dosarul cauzei, recurenta a arătat că:

În susținerea obiecțiunilor care în mod neîntemeiat au fost respinse a arătat că față de concluziile dlui expert se impune, pe de o parte, completarea obiectivelor încuviințate de instanța de judecată, iar, pe de altă parte, obligarea expertului de a răspunde din punct de vedere tehnic strict la situația de fapt constată la fața locului.

Recurenta a precizat că instanța de fond a fixat următoarele obiective:

1. Să se precizeze dacă construcția efectuată de reclamantul pârât a trecut pe terenul în folosința pârâtei - reclamante;

Expertul a identificat pe planșa 1 bucata de beton construită de B. M. pe locul de veci al E. R., însă se impunea să identifice și care este suprafața de teren aflată în folosința E. R. pe care a edificat ilegal B. M. împrejmuirea locului de veci a părinților săi.

Astfel, a susținut completarea obiectivelor fixate de instanță cu următorul obiectiv:

Identificarea și măsurarea suprafeței de teren deținută de E. R., pe care a edificat beton B. M..

2. Să se constate dacă au avut loc distrugeri la monumentul funerar al părinților reclamantului, iar în caz afirmativ urmează a se preciza în ce au constat aceste distrugeri;

Instanța de fond a stabilit în mod clar că expertul trebuie să precizeze care au fost distrugerile pe care le-a constatat la mormântul părinților lui B. M., astfel cum se întinde până la mormântul părinților E. R..

Astfel, consideră recurenta, sarcina expertului era să se raporteze strict la distrugerile de la mormântul lui B. M., nicidecum la lucrările efectuate pe mormântul părinților E. R., care AU FOST EDIFICATE ILEGAL.

Pe cale de consecință,arată recurenta, se impunea ca expertul să constate distrugerile doar de la mormântul părinților lui M. B., având în vedere că este inadmisibil să invoce propria culpă (de a edifica pe terenul dat în folosința altei persoane și să solicite contravaloarea despăgubirilor.

Analizând capitolul de « lucrări distruse », făcând abstracție de faptul ca ele nu se referă la cele edificate pe mormântul părinților lui B. M., din punct de vedere tehnic sunt urmărite în mod greșit.

Atâta timp cât fapta E. R. a fost de a ridica cofrajele de beton aflate pe terenul pe care-l avea de la parohie în folosință, nu se pot reține, din punct de vedere tehnic și logic, ca fiind distrugeri, următoarele lucrări:

- săpătura manuală de pământ; turnarea betonului simplu:

- montarea plăcuțelor prefabricate din beton; transportul rutier;

- transportul materialelor cu roaba;

Singura distrugere care poate fi admisă ca fiind distrugere este betonul turnat în cofrag, însă în mod exclusiv de pe terenul lui B. M.!

Baza tehnică de întocmire a acestui raport privind distrugerile a fost una greșită.

Recurenta consideră că nu se poate transpune în fapt de către expert distrugerea unui transport rutier, a unui transport cu roaba, ori distrugerea unui procedeu de montare a unei placate.

La obiectivul 2 fixat de instanță, a solicitat ca expertul să reface concluziile și să indice dacă a constatat distrugeri la mormântul părinților lui B. M. și care sunt aceste distrugeri.

3. Sa se evalueze aceste distrugeri urmând a preciza costurile pe care le implică repararea acestora, inclusiv manopera.

Atâta timp cât expertul nu a constatat care sunt distrugerile constatate strict la mormântul părinților lui B. M., lucrările de reparații sunt greșit evidențiate, fără a avea un fundament.

Astfel. se impunea ca expertul să precizeze costurile pe care le implica repararea distrugerilor de la mormântului părinților lui B. M., nicidecum pe cele de la mormântul părinților E. R..

Taxa pe valoarea adăugată este un impozit indirect suportat de consumatorul final al bunului/serviciului respectiv.

TVA este un impozit încasat în cascadă de fiecare agent economic care participă la ciclul economic al realizării unui produs sau prestării unui serviciu care intra în sfera de impozitare. După exercitarea dreptului de deducere, agenții economici impozabili care au participat la ciclul economic virează soldul TVA la bugetul de stat.

Atâta timp cât nu este identificat un agent economic care să presteze un serviciu și să emită o factură fiscală, consideră că este neîntemeiat să apară TVA în sarcina E. R. într-un tabel de lucrări/distrugeri

De asemenea, consideră că expertul nu indică care sunt dovezile pe baza cărora a constatat că sunt efectuate lucrări de către B. M. ( facturi fiscale privind materialele folosite, manopera etc).

Expertul are obligația să se raporteze strict la obiectivele fixate de instanța de judecată și să răspundă la acestea în funcție de situația de fapt.

Astfel, atâta timp cât preotul indică faptul că soclurile din beton mozaicat, precum și crucile din beton au fost depozitate mai bine de 17 ani la un sătean și au fost readuse în cimitir la începutul lucrărilor, recurenta se întreabă:ce argumente tehnice are expertul să rețină că crucile au fost dărâmate, ori au căzut din cauza greutății.

Obligația expertului este să se pronunțe strict pe situația de fapt, stabilind un raport de cauzalitate între distrugerile constatate și faptele E. R..

Consideră că este inadmisibil să se rețină în sarcina unei bătrâne de peste 70 ani degradarea unor cruci părăsite în curtea unui sătean timp de 17 ani.

Pentru toate aceste motive, consideră recurenta că în mod temeinic a solicitat instanței de fond admiterea lor, însă aceasta, în motivare, a reținut concluziile acestui raport și a obligat pârâta la plata sumei de 141, 52 lei, reprezentând despăgubiri, deși această sumă de bani, potrivit raportului de expertiză, reprezintă contravaloarea manoperei.

De aici se poate deduce faptul că instanța de fond nici măcar nu a studiat epopeea de erori trecute în raportul de expertiză, având în vedere că a reținut contravaloarea manoperei și, implicit, nici obiecțiunile prin care se arăta în mod clar necesitatea refacerii raportului de expertiză.

Pe fond, recurenta a arătat următoarele:

Instanța de fond, raportat la dosarul penal atașat cauzei, a reținut, pe de o parte, că prejudiciul constatat de organele de cercetare penală este în cuantum de 80 lei și, în consecință, a obligat pârâta la despăgubiri de 141,52 lei. Astfel, motivarea instanței este contradictorie și lipsită de un raționament care ar putea fi urmărit.

Recurenta arată că, analizând condițiile răspunderii civile delictuale, se poate constata că acestea nu sunt îndeplinite:

Fapta E. R. de a produce un prejudiciu nu a fost dovedită, atâta timp cât din probele depuse la dosarul cauzei rezulta în mod clar că B. M., în mod ilegal a edificat o bordură în cimitir fără acordul parohiei. Nici prejudiciul nu a fost dovedit atâta timp cât raportul de expertiză nu stabilește în mod clar cuantumul acestor distrugeri, iar doi saci de ciment turnați într-un cofrag este inadmisibil să fie cuantificați la 156,57 lei, cu atât mai mult la 2718 lei, suma solicitată de reclamant cu titlu de daune materiale. Neexistând nici fapta ilicită, având în vedere că B. M. a executat o lucrare în mod ilegal, nici prejudiciu, implicit nu este nici un raport de cauzalitate între acestea, iar vinovăția lui R. E. nu poate fi reținută atâta timp cât a folosit doar terenul dat de Parohie în folosință.

În dosarul penal, atașat cauzei, nu este reținută corect situația de fapt, deși există declarația preotului din care rezultă în mod clar că B. M. nu a avut acordul Parohiei pentru a edifica o lucrare pe locul de veci a E. R.. Apoi, pârâta este o femeie simplă de la țară care nu știe să scrie și să citească și a semnal în necunoștință de cauză o declarație reținută greșit de un polițist.

Chiar dacă rezoluțiile din dosarul penal ar putea fi luate în considerare ca și probe, potrivit constatărilor efectuate de organele de cercetare penală, prejudiciul este cuantificat la suma de 80 de lei.

Cat privește cererea reconvențională formulată de R. E., consideră că în mod netemeinic a fost respinsă atâta timp cât am probat că pârâta a fost traumatizată de B. M. cu multitudinea de cereri de chemare în judecată și plângeri penale, fapt care i-a prejudicial grav starea de sănătate, având în vedere vârsta înaintată de aproape 80 de ani.

Pentru toate aceste motive, a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, trimiterea cauzei spre rejudecare pentru refacerea raportului de expertiză în construcții, iar în subsidiar, admiterea recursului și modificarea sentinței civile nr. 1539/ 21.12.2013 în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de B. M. ca fiind neîntemeiată și admiterea cererii reconvenționale a E. R. ca fiind întemeiată.

Intimatul B. M. a depus întâmpinare la dosar solicitând respingerea recursului formulat de pârâta reclamantă R. E., întrucât se pretind situații neconforme cu realitatea, fără nici un just temei.

Mai mult, a solicitat să se aibă în vedere dosarul penal care a generat cauza civilă, arătând că, deși nu este mulțumit de sentința instanței de fond, nu a înțeles să formuleze recurs. Suma calculată de către expert a fost minimalizată față de actele depuse de el la dosarul cauzei; mai mult, prima instanță nu a luat în calcul refacerea distrugerilor ci numai valoarea acestora, iar cheltuielile de judecată nu i-au fost luate în calcul.

Față de acestea, a solicitat respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată din recurs.

Analizând recursul de față, tribunalul reține următoarele:

Reclamantul B. M. a chemat-o în judecată pe pârâta R. E., solicitând obligarea ei la plata contravalorii distrugerii monumentelor funerare ale părinților săi din cimitirul Erbiceni, la plata cheltuielilor de refacere a acestora și la plata daunelor morale.

La data de 08.10.2010, B. M. a sesizat P. de pe lângă Judecătoria H. cu privire la faptul că autori necunoscuți au distrus o parte din monumentul funerar ridicat în Cimitirul Erbiceni, jud. Iași. Inițial, în dosarul penal a început urmărirea penală față de R. E. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 217 alin. 1 din Codul penal. După definitivarea cercetărilor, la data de 06.12.2010, s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală a învinuitei și s-a dispus aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, respectiv amenda în sumă de 100 lei. În motivarea ordonanței s-a reținut că în cursul lunii aprilie 2010 B. M. a construit un monument la mormântul mamei sale, în sensul că a angajat doi muncitori care au cofrat și turnat o temelie din beton, două postamente și două cruci. Lățimea temeliei din beton a fost de 165 cm, cuprinzând două locuri de veci.

În cursul urmăririi penale s-a efectuat o cercetare la fața locului și s-a constatat că bordura din beton era distrusă în partea dreaptă a mormântului, valoarea distrugerii provocate fiind de 80 lei, conform adresei de prejudiciu și nu a fost recuperată. Pârâta a descris în amănunt fapta săvârșită în fața organelor de cercetare penală din care rezultă că a observat că în imediata vecinătate a locului în care sunt înmormântate mama și sora sa, există un loc liber și a dorit ca acesta să-i fie atribuit pentru a fi înmormântată acolo, sens în care a vorbit cu preotul, însă după câteva zile de la sărbătorile pascale 2010 a văzut că reclamantul a construit bordura din beton și, considerând că acel loc îi aparține, a decofrat partea dreaptă a temeliei.

Împotriva Ordonanței nr. 1311/P/2010 a formulat plângere partea vătămată, plângere care a fost respinsă prin Ordonanța nr. 65/II/2/2011 a Primului Procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria H..

Împotriva acestei ordonanțe, petentul B. M. a formulat plângere care a fost respinsă prin sentința penală nr. 153/2011 dată în cauza penală nr._ a Judecătoriei H., atașată prezentului dosar.

Recurenta a formulat la fond întâmpinare și cerere reconvențională prin care a invocat excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a reclamantului în promovarea acțiunii și anularea cererii pentru lipsa obiectului, excepții și motive reluate și în recurs.

În mod corect instanța de fond a respins excepțiile invocate, reținând din probele administrate în cauză, respectiv declarația martorului V. C., preot în . are părinții înmormântați în acest cimitir, proprietatea parohiei, că locurile în cimitir sunt gratuite și se atribuie solicitanților fără plata vreunei taxe, însă este necesar ca el să fie înștiințat la fiecare solicitare, iar persoana respectivă trebuie să respecte perimetrul pe care el îl indică dar că, în speță, el nu a fost niciodată solicitat de către părți să efectueze măsurători în cimitir.

De asemenea, în mod corect instanța de fond a respins excepția lipsei de obiect a cererii, întrucât reclamantul și-a precizat pretențiile la data de 30.01.2012, în sensul că a solicitat daune materiale în sumă de 2718 lei și daune morale în sumă de 4000 lei.

În cauză, instanța de fond a invocat și a enunțat în cuprinsul sentinței pronunțate, conținutul art. 1349, 1358, 1359, 1371,1381,1385, 1386 din Codul civil adoptat prin Legea 287/2009, în vigoare la data săvârșirii faptei invocată.

Pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.

P. rezoluția dată în dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria H. s-a reținut că în data de 08.04.2010, pârâta reclamantă a distrus o parte din temelia construită de reclamantul pârât la mormântul mamei sale.

Potrivit art. 22 din Codul de procedură penală, hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia.

Este adevărat că prin sentința penală nr. 153/28.09.2011 dată de Judecătoria H. în dosarul nr._ a fost stabilită existența faptei, persoana care a săvârșit-o și vinovăția acesteia ca urmare a analizării dosarului de urmărire penală nr. 1311/P/2010 și nu a cercetării judecătorești prin administrarea în mod direct și nemijlocit a altor probei decât înscrisuri (având în vedere procedura sumară a plângerilor în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată reglementată de dispozițiile art. 278 indice 1 Codul de procedura penală).

Dispozițiile art. 22 din Codul de procedură penală însă stabilesc autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive a instanței penale, fără a face deosebire între procedura în urma căreia a fost pronunțată, respectiv ca urmare a procedurii de judecare pe fondul cauzei sau a plângerilor în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată reglementată de dispozițiile art. 278 indice 1 Codul de procedura penală.

P. urmare și o astfel de hotărâre penală se bucură de autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia.

În speță sunt întrunite condițiile pentru existența răspunderii civile directe sau pentru fapta proprie reglementată de art. 998 - 999 Cod civil anterior (având în vedere data săvârșirii faptei ilicite – aprilie 2010) care constă în orice faptă a omului prin care se produce altuia un prejudiciu și care îl obligă pe cel din a cărui vină s-a produs, a-l repara și anume: săvârșirea unei fapte cu caracter ilicit, existența unui prejudiciu, raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția celui care a săvârșit fapta ilicită.

Fapta ilicită este o manifestare nepermisă de lege care, în speță, constă în acțiunea pârâtei de a demola parțial o temelie din beton construită de reclamant la mormântul mamei sale, faptă constatată și cercetată de organele de poliție și parchet.

Cât privește prejudiciul, acesta este cert și nereparat în cauza de față.

Există un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, constând în demolarea parțială de către pârâtă a bordurii din beton construită de reclamant și care i-a produs un prejudiciu.

Cât privește vinovăția, aceasta s-a manifestat sub forma intenției directe.

În cauză s-a efectuat la fond o expertiză tehnică în construcții, expertul constatând că pârâta reclamantă a produs unele distrugeri la soclul din beton ce mărginea locul de veci al mormântului mamei reclamantului pârât și că valoarea distrugerilor este de 141,52 lei.

Reclamantul pârât B. M. nu a formulat recurs împotriva sentinței instanței de fond.

În ceea ce privește daunele morale solicitate de R. E., aceasta a arătat faptul că ele sunt consecința faptului că reclamantul o șicanează cu acțiuni în instanță, deși știe că ea are o vârstă înaintată și probleme de sănătate dar acțiunea reclamantului s-a dovedit a fi întemeiată sub aspectul faptei produse de către reclamanta pârâtă și a existenței unor daune, chiar dacă sunt în cuantum mai mic decât cel solicitat.

Astfel, în mod corect, instanța de fond a admis în parte acțiunea principală și a respins cererea reconvențională ca nefondată.

Față de aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 312 din Codul de procedură civilă, tribunalul va respinge recursul declarat de pârâta R. E. împotriva sentinței civile nr. 1539/21.12.2012 a Judecătoriei H., sentință pe care o menține.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta R. E. împotriva sentinței civile nr. 1539/21.12.2012 a Judecătoriei H., sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică 05.12.2013.

Președinte Judecător Judecător Grefier

A.C. T.P. M.M. I.G.

Redactat: A.C.

28.04.2014

Judecător de fond: V. L., Judecătoria H.

← Pretenţii. Decizia nr. 2375/2013. Tribunalul IAŞI		Cereri. Decizia nr. 2624/2013. Tribunalul IAŞI →

Pretenţii. Decizia nr. 2574/2013. Tribunalul IAŞI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 2574/2013. Tribunalul IAŞI